Servitute. Decizia nr. 2346/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2346/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 5928/285/2012
Dosar nr._ servitute
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2346/2013
Ședința publică de la 24 Octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. I. M.
Judecător V. O. D.
Judecător D. D.
Grefier L. A.
Pe rol judecarea apelului declarat de reclamanta . SIRET (PRIN ADMINISTRATOR PE A.)-Siret, . A, corp 1, ._, jud Suceava împotriva sentinței civile nr.1575/09.05.2013 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâta . SIRET (PRIN ADMINISTRATOR M. G.)-Siret, ..42 A, CP_, jud Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei, consilier juridic L. C. și reprezentantul intimatei, av. O. M..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care instanța pune în discuție calificarea căii de atac.
Reprezentanții părților arată că lasă la aprecierea instanței.
Instanța, față de valoarea obiectului cererii, 7000 de euro conform contractului de vânzare cumpărare ( fila 15, dosar primă instanță), califică prezenta cale de atac ca fiind recurs, fiind o cerere evaluabilă în bani întrucât tinde la apărarea unui drept patrimonial, drept de proprietate, având în vedere dispozițiile art.282 1 alin 1 Vechiul Cod de procedură civilă și Decizia nr.32/2008 a ÎCCJ dată în recursul în interesul legii, componența completului fiind completată cu judecătorul din planificarea de permanență.
Instanța constată că a fost achitată taxa de timbru în cuantum de 5 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei pe care le anulează constatând recursul legal timbrat.
Reprezentanta recurentei arată că, dat fiind calificarea căii de atac, fiind vorba de un recurs, își schimbă temeiul de drept, recursul întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct.7,8,9 Vechiul Cod de procedură civilă.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile de discutat, cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta recurentei arată că instanța de fond a analizat cererea subscrisei ca fiind vorba de o servitute de trecere însă reclamantul a solicitat drept de trecere. Instanța de fond, cu ocazia cercetării la fața locului a făcut confuzie, apreciind că locul nu este înfundat. Art.617 Noul cod civil nu prevede această condiție pentru un drept de trecere. Accesul la calea publică pe care îl practică în prezent reclamanta este foarte îngust iar mașinile de mare tonaj nu pot intra în curte, vecinii care sunt persoane fizice fiind deranjați. Motivarea instanței de fond în sensul că ar trebui ca reclamanta să ridice două plase de gard excede cadrului procesual. Conform art.617 alin.2 Cod Civil, accesul se va face pe proprietatea celui căruia i s-ar produce cele mai puține prejudicii astfel încât cererea reclamantei este admisibilă. De asemenea aceasta solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru judiciar.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată arătând că nu sunt date condițiile prevăzute de art.617 Cod Civil, nefiind vorba de un loc înfundat, terenul reclamantei având acces la drumul public. Mai mult, reclamanta de mai bine de 2 ani de zile nu folosește calea de acces solicitată. La cererea intimatei de a o despăgubi, a refuzat motiv pentru care aceasta a închis respectiva cale de acces.
În replică, reprezentanta recurentei arată că de doi ani de zile de când i-a fost restricționat accesul de către intimată, reclamanta folosește o cale de acces care este însă foarte îngustă și din această cauză există plângeri penale formulate de către persoane fizice.
Reprezentantul intimatei arată că recurenta dorește să aibă acces pe terenul intimatei cu toate că de 2 ani de zile folosește o altă cale de acces.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 1.11.2012, sub nr._, reclamanta S.C.”B. INVESTIȚII „SRL Siret, în contradictoriu cu pârâta S.C.”R. . solicitat obligarea acesteia să îi asigure dreptul de trecere (servitute de trecere) peste terenul proprietatea pârâtei situat în Siret, .. 42A, pentru a avea acces la calea publică, precum și înscrierea dreptului de trecere astfel constituit în cartea funciară. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că la data de 15.03.1999 s-a încheiat între . și . Siret, un antecontract de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 777 din 16.03.1999 la BNP O. B., având ca obiect suprafața de 3595 m.p. teren situat în Siret, .. 42A, identică cu . CF 3798 a . cu clădirile și bunurile aferente, acest antecontract prevăzând și obligativitatea . de a acorda pentru buna desfășurare a activității ., servitute de trecere de 24 ore din 24, pe terenul care îi rămânea în proprietate, pentru a avea acces la bunurile care fac obiectul antecontractului. În baza acestui antecontract, s-a încheiat ulterior contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 368 din 4.05.2000 la BNP A. Sehlanec, însă în acest contract nu s-a prevăzut și obligativitatea servituții de trecere; cu toate acestea, . a utilizat calea de acces ce face obiectul servituții încă din anul 1999, când s-a încheiat antecontractul, aceasta fiind singura cale de acces spre imobilul achiziționat de ea.
Ulterior, . a înstrăinat acest teren în suprafață de 3595 m.p., împreună cu toate construcțiile și bunurile aferente, către S.C.”B. INVESTIȚII„ SRL Siret, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 610 din 27.07.2005 la BNP A. Sehlanec și cu toate că nici în acest contract nu era prevăzută servitutea de trecere pe terenul proprietatea . (care anterior fusese proprietate a .), aceasta îi permitea trecerea pe terenul proprietatea ei, însă începând cu anul 2012 . nu a mai permis ca accesul la terenul și bunurile pe care le-a achiziționat să se efectueze pe terenul său, lipsind-o astfel de posibilitatea de a avea acces la calea publică.
Reclamanta a precizat că trecerea pe proprietatea pârâtei reprezintă singura cale de acces a ei la drumul public, care ar aduce o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului pârâtei, întrucât conform planului de situație cadastral avizat de Oficiul de Cadastru, . se învecinează la nord și sud cu terenul proprietate privată a numitei Haderer M., însă trecerea peste aceste terenuri ar fi prea împovărătoare, iar în partea de est există un drum de acces, care însă a fost îngustat prin construirea unui gard, astfel încât nu se poate realiza accesul la calea publică prin acest loc, neputându-și desfășura activitatea, întrucât mașinile ce transportă material lemnos nu pot trece pe această cale.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe disp. art. 617 Noul Cod Civil, Legea nr. 7/1996-legea cadastrului și publicității imobiliare.
Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând în principal respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, dacă instanța va aprecia că acțiunea reclamantei este întemeiată, solicită obligarea acesteia la plata sumei de 1000 EURO lunar constând în despăgubire pentru nașterea și folosirea dreptului de trecere. De asemenea, a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, pârâta a arătat că atât timp cât respectiva clauză privind servitutea de trecere ce era menționată în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între . și ., nu a fost reluată în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți, acestea au renunțat la această clauză contractuală, respectiv la obligația de a constitui o servitute de trecere, iar un alt argument îl reprezintă principiul relativității efectelor actului juridic, conform căruia contractul nu poate naște drepturi și obligații decât pentru părțile contractante, prevederea din antecontract nefiind opozabilă nici pârâtei și nici reclamantei.
A mai arătat pârâta că reclamanta a folosit calea de acces în mod abuziv, fără nici un temei juridic, profitând doar de bunăvoința sa, iar atunci când i-a adus la cunoștință reclamantei că prin utilizarea căii de acces o împiedică în folosința normală a dreptului de proprietate, a fost tratată cu dispreț, această atitudine a reclamantei determinând-o să nu-i mai permită folosirea căii de acces, pârâta învederând faptul că nu este de acord cu constituirea unui drept de trecere pe terenul proprietatea ei întrucât numărul ridicat de mașini de mare tonaj care ar tranzita terenul i-ar îngreuna activitatea pe care o desfășoară și i-ar produce pagube pe care le evaluează la 1000 Euro lunar. A mai arătat pârâta că dacă s-ar constitui un drept de trecere nu ar avea posibilitatea de a efectua anumite construcții, societatea intenționând să construiască o clădire pentru a-și desfășura activitatea, însă în cazul în care reclamanta ar fi de acord să-i plătească suma solicitată, i-ar permite și ea să folosească terenul ca drum de acces.
Ulterior, la termenul de judecată din 11 aprilie 2013, apărătorul pârâtei a învederat faptul că renunță la cererea reconvențională formulată în cauză și a depus la dosar și o cerere în acest sens (fila 54 dosar), instanța luând act de renunțarea la cererea reconvențională.
În vederea soluționării cauzei, instanța a avut în vedere înscrisurile depuse de părți la dosar și s-a efectuat o cercetare la fața locului, întocmindu-se un proces verbal depus la fila 48 dosar.
Prin sentința civilă nr.1575/09.05.2013 pronunțată de Judecătoria Rădăuți, prima instanță a respins acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin prezenta acțiune reclamanta a solicitat crearea unei căi de acces peste terenul proprietatea pârâtei, astfel încât să aibă deschidere la calea publică.
Reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 3595 m.p. teren aferent unor construcții, identic cu p.v. 1716/1 înscris în CF 3819 a . cumpărare de la .. Pârâta este și ea proprietara unei suprafețe de teren situată în vecinătatea celei ce aparține reclamantei, teren situat în .. 42A.
Reclamanta a susținut că proprietarul anterior al terenului, . a dobândit terenul prin cumpărare de la . și a beneficiat de dreptul de trecere la calea publică, însă trebuie menționat că . a fost proprietara ambelor terenuri, care alcătuiau inițial un corp comun și pe care le-a înstrăinat către două societăți diferite, respectiv . și ..
Inițial, între . și . Siret s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare în care se stipula existența unui drept de trecere în favoarea cumpărătorului, însă ulterior, când s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nu s-a mai făcut vreo mențiune cu privire la acest drept de trecere.
Nici în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între . și . nu se face vreo mențiune cu privire la obligația cumpărătorului de a respecta un drept de trecere în favoarea unui terț, terenul fiind cumpărat liber de orice sarcini.
Reclamanta, actualul proprietar al terenului dobândit de la . solicită recunoașterea dreptului de trecere de care a beneficiat inițial ..
Instanța a reținut în primul rând, că solicitarea reclamantei de recunoaștere a unui drept de acces de care a beneficiat societatea de la care a cumpărat terenul, este evident neîntemeiată, având în vedere că mențiunea privitoare la calea de acces era cuprinsă într-un antecontract de vânzare-cumpărare încheiat între proprietarul inițial, . și ., această mențiune neregăsindu-se în contractul de vânzare-cumpărare încheiat ulterior, singurul de natură a produce efecte juridice.
Societatea reclamantă nu se poate prevala de un drept pe care nu l-a avut societatea de la care a dobândit terenul, obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cele două societăți fiind clar și referindu-se la suprafața de teren de 3595 m.p., care s-a înstrăinat liberă de orice sarcini.
Instanța a apreciat nefondată și solicitarea de stabilire a unei căi de acces peste terenul proprietatea societății pârâte, la drumul public.
Societatea reclamantă a susținut că terenul ce-i aparține nu are acces la calea publică, iar societatea pârâtă este proprietara terenului vecin, cu acces la calea publică, astfel încât sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 617 Noul Cod civil pentru stabilirea unei căi de acces în favoarea sa.
Aplicabilitatea acestor dispoziții legale presupune însă ca terenul în favoarea căruia se solicită stabilirea căii de acces să fie situat la loc înfundat, respectiv să nu aibă acces la calea publică.
În speță, terenul proprietatea societății reclamante nu îndeplinește aceste condiții.
Instanța a reținut, în urma cercetării locale efectuate, că terenul societății reclamante are ieșire la drumul public, existând o cale de acces delimitată cu porți largi, care este folosită de societate în prezent pentru accesul mașinilor. Mai mult, terenul reclamantei fiind situat la intersecția a două străzi, se poate crea o cale de acces la . plaselor de gard cu care reclamanta și-a împrejmuit terenul.
Deși societatea reclamantă are posibilitatea de a folosi calea de acces existentă sau de a-și desființa gardul lateral și de a crea o cale de acces la drumul public, fiind evident că terenul nu este situat la loc înfundat, solicită crearea unei căi de acces peste terenul proprietatea societății pârâte din considerentul că inițial acela era drumul de acces. Societatea reclamantă nu ține însă seama că cele două terenuri au avut un unic proprietar, . în această situație nu se punea problema căii de acces, proprietarul putând opta pentru cea mai convenabilă cale de acces de la drumul public, însă în prezent . înstrăinat terenul către doi proprietari diferiți, creând două parcele de teren, nici una însă nefiind situată la loc înfundat.
Drumul de acces solicitat de reclamantă peste terenul proprietatea societății pârâte ar impune desființarea porților ce delimitează accesul la terenul pârâtei, desființarea gardului despărțitor și ridicarea sau mutarea unui chioșc amplasat în incinta curții, toate acestea creând disfuncționalități vădite în activitatea societății pârâte, afectând interesele acestei societăți.
Având în vedere că terenul societății reclamante nu este situat la loc înfundat, că există o cale actuală de acces la drumul public și că, doar cu minime investiții (ridicarea unor plase de gard), societatea reclamantă își poate crea o a doua cale de acces la drumul public, pe o altă latură a terenului ce-i aparține, instanța a apreciat că nu sunt întrunite condițiile legale prev. de art. 617 N.C.C., astfel încât a respins acțiunea.
Împotriva sentinței a formulat apel reclamanta, pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, a arătat că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 617 și urm. din Noul Cod Civil, invocate de către reclamantă în motivarea în drept a cererii de chemare în judecată.
Așa cum a arătat și în cererea introductivă, la data de 15.03.1999 a fost încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare între S.C. AGROMEC ȘIRET S.A. cu sediul in or. Șiret. .. 42A, jud. Suceava si S.C. BRUSA GPB S.R.L. cu sediul in or. Șiret, .. 42A, jud. Suceava, având ca obiect suprafața de teren de 3595 mp, situat in Șiret. .. 42A. jud. Suceava, identica cu .. înscrisa in CE. nr. 3798 a comunei cadastrale Șiret, împreuna cu clădirile si bunurile aferente. Totodată, antecontractul de vanzare-cumparare menționat prevedea si obligativitatea S.C. AGROMEC ȘIRET S.A. de a acorda pentru buna desfășurare a activității S.C. BRUSA GPB S.R.L., servitute de trecere de 24 de ore din 24 pe terenul care îi rămânea in proprietate, pentru a avea acces la bunurile care fac obiectul antecontractului. A menționat că acest antecontract de vanzare-cumparare a fost autentificat prin încheierea de autentificare nr. 777 din 16.03.1999 la sediul biroului notarului public O. B..
Astfel, in baza antecontractului de vanzare-cumparare s-a incheiat in data de o 4.05.2000 contractul de vanzare-cumparare autentificat prin încheierea nr. 308 din data de 04.05.2000 la biroul notarului public A. Sehlanec cu privire la bunurile prevăzute in antecontractul de vanzare-cumparare. Însa, contractul de vanzare-cumparare încheiat de părți nu a mai prevăzut si obligativitatea S.C. AGROMEC ȘIRET S.A. de a acorda S.C. BRUSA GPB S.R.L. servitute de trecere de 24 de ore din 24 pe terenul ce îi rămânea in proprietate pentru ca acesta din urma sa aibă acces la bunurile ce fac obiectul contractului.
Cu toate acestea, S.C. BRUSA GPB S.R.L. a utilizat calea de acces ce face obiectul servitutii înca din 1,999 cand s-a încheiat antecontractul de vanzare-cumparare fără a-i fi restricționat accesul, fiind de altfel singura cale de acces spre imobilul achiziționat de aceasta.
Ulterior, S.C. BRUSA GPB S.R.L. a procedat la înstrăinarea terenului dobândit de la S.C. AGROMEC SIRET S.A., constând din suprafața de 3595 mp . toate construcțiile si bunurile aferente acestuia, identic cu pv. 1716/1, înscrisa in Cartea Funciara nr. 3819 a comunei cadastrale Șiret, către ..R.L. cu sediul in or. Șiret. .. 42A, corp 1, camera 2. jud. Suceava, înmatriculata in registrul comerțului sub nr. J_ . CCI_, prin contractul de vanzare-cumparare (anexa 3) autentificat prin încheierea nr. 610 din 27.07.2005 la biroul notarului public A. Sehlanec. Cu toate ea nici in acest contract de vanzare-cumparare nu a fost prevăzuta servitutea de trecere pe terenul proprietate a S.C. R. .. (care anterior fusese proprietate a S.C. AGROMEC ȘIRET S.A.), totuși, inițial, S.C. R. .. permitea trecerea reclamantei pe terenul său.
Însă, începând cu anul 2012 S.C. R. .. nu a mai permis ca accesul la terenul si hanurile achiziționate de reclamantă să se efectueze pe terenul paratei, care de altfel reprezinta singura cale de acces către proprietatea reclamantei, în acest fel lipsindu-i de posibilitatea de a avea acces la calea publica.
În condițiile în care accesul pârâtei la proprietatea sa se realizează pe drumul proprietate publica (contorul planului de situație cadastral avizat de Oficiul de cadastru anexat cererii de chemare in judecată), practic, interzicând accesul reclamantei pe terenul proprietatea sa, blochează drumul proprietate, publică, sens in care a înțeles să formuleze o acțiune având ca obiect constituirea unui drept de trecere a reclamantei pe calea de acces a pârâtei.
Ține să precizeze faptul ca trecerea pe proprietatea paratei S.C. R. .. reprezintă singura cale de acces a reclamantei către drumul public care ar aduce o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului pârâtei întrucât conform planului de situație cadastral avizat de Oficiul de Cadastru reclamanta S.C. B. INVESTIȚII S.R.L. se învecinează la nord și sud cu terenul proprietate privata a Haderer M. insa trecerea peste aceste terenuri ar fi prea împovărătoare pentru exercitarea dreptului de proprietate de către aceasta, în est exista un drum de acces, respectiv . însă a fost îngustat prin construirea unui gard astfel încât nu se poate realiza accesul la calea publica prin acest loc, prin urmare varianta cea mai puțin stânjenitoare rămâne trecerea peste terenul proprietate a S.C. R. .. pentru a avea acces la calea publica, teren cu care se învecinează în partea de vest.
A menționat faptul ca deși în partea de est exista o cale de acces, respectiv . este inutilizabilă întrucât este foarte îngusta astfel ca nu permite trecerea mașinilor lor ce transporta material lemnos si în consecință nu pot să-și desfășoare activitatea. Utilizarea acestei cai de acces presupune inconveniente grave si periculoase, aceasta deoarece mașinile lor ce transporta material lemnos sunt de dimensiuni mari și în momentul în care ar intra/ieși din incinta unității lor ar lovi gardul de vis-a-vis, producând pagube însemnate.
In conformitate cu art. 617 din Noul C. civ.: proprietarul fondului ce nu are acces la calea publica va trece pe terenul vecinului ce are acces la calea publica si căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii", în consecință consideră că în cazul de față modalitatea cea mai eficienta si mai puțin stânjenitoare de a avea acces la cale publica o constituie trecerea pe terenul proprietate a paratei S.C. R. ... cu mențiunea ca pe acest teren s-a realizat trecerea spre drumul public încă din anul 1999 pana in momentul in care pârâta a înțeles să nu le mai permită accesul. Totodată, țin să precizeze că această modalitate de a avea acces la calea publica este de natura a aduce minime prejudicii proprietarului fondului aservit, respectiv S.C. R. ... întrucât reprezintă si calea cea mai scurta de acces către drumul public.
In acest sens s-a pronunțat si jurisprudența: „esența acestei instituții juridice este aceea a armonizării interesului proprietarului locului înfundat și în lipsa căreia nu l-ar putea efectiv exploata, cu interesul proprietarului locului învecinat si care urmează a fi afectat. Servitutea de trecere trebuie sa urmeze calea cea mai scurta, de natura a produce cele mai reduse prejudicii”.
Mai mult decât atât, există anterioritatea utilizării acestei căi de acces de mai bine de 13 ani, iar aceasta nu ar aduce niciun prejudiciu sau inconvenient pârâtei în condițiile în care inclusiv dânsa îl utilizează ca și cale de acces.
Țin să menționeze că imposibilitatea accesării drumului public datorita faptului ca pârâta nu a mai permis ca accesul să se facă pe terenul proprietatea sa le-a cauzat zilnic prejudicii semnificative datorate imposibilității de acces a autovehiculelor utilizate in desfășurarea activității comerciale.
În motivarea sentinței apelate, instanța de fond invoca faptul ea subscrisa ar fi solicitat constituirea unei servituti de trecere pe terenul proprietatea pârâtei intimate, și nu a unui drept de trece așa cum s-a solicitat prin cererea introductivă.
Apreciază că este necesar a se face distincție între aceste două noțiuni juridice, astfel:
Dreptul de trecere este prevăzut de art. 617 și urm, din Noul Cod civil și reprezintă o limită juridică a dreptului de proprietate privată. Modul de stabilire și întindere a dreptului de trecere pot fi determinate, potrivit dispozițiilor art. 619 din Noul Cod civil prin înțelegerea părților, prin hotărâre judecătorească sau printr-o folosință continuă pe timp de 10 ani. În motivarea cererii de chemare în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 617 și urm. din Noul Cod Civil, reclamanta a invocat folosința continuă pe o perioadă de 13 ani, aspect confirmat de către pârâta intimată prin întâmpinare, solicitând instanței de judecată să pronunțe o hotărâre judecătorească în vederea constituirii acestui drept, întrucât înțelegerea părților era și este imposibilă.
Prin sentința recurată a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă, instanța de judecată făcând referire la "servitutea de trecere" a cărei constituire ar fi solicitat-o reclamanta.
A învederat instanței de apel faptul că servitutea de trecere reprezintă un dezmembrământ al dreptului de proprietate privată, reglementat prin dispozițiile art. 755 - 772 din Noul Cod Civil, acesta putând fi constituită, conform art. 758 din Noul Cod civil, doar în temeiul unui act juridic ori prin uzucapiune, deci nu și printr-o hotărâre judecătorească.
Așadar, drept consecință a interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor legale invocate de către subscrisa în motivarea în drept a cererii de chemare în judecată, instanța de fond a judecat cererea reclamantei de constituire a unui drept de trecere prin prisma condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească locația terenului reclamantei pentru a se constitui servitutea de trecere. Așa cum a arătat servitutea de trecere nu se poate constitui prin hotărâre judecătorească, ci numai prin act juridic și uzucapiune, jurisprudența în materie invocată nefiind aplicabilă în prezenta cauză, cu atât mai mult cu cât nu constituie izvor de drept.
D. consecința a confuziei astfel generate, prin sentința civila apelată, fără a se avea in vedere cele invocate de către reclamantă privind folosința continuă timp de 13 ani a căii de acces, în dovedirea căreia a înțeles să invoce cronologia contractelor încheiate cu privire la terenurile în cauză, instanța de fond apreciază că nemenționarea dreptului de trecere în contractul de vânzare - cumpărare prin care reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului fără acces la calea publică, dovedește faptul că dreptul de trecere solicitat nu a fost dobândit prin act juridic, nefiindu-i opozabil pârâtei intimate.
Or raportat la poziția procesuală a pârâtei intimate, care prin întâmpinare a recunoscut folosința continuă timp de 13 ani, invocată de către reclamantă, având în vedere și temeiul în drept invocat de către subscrisa și faptele ce se urmăreau a fi dovedite, apreciază că sentința apelată este neîntemeiată, probele ce au fost depuse la dosarul cauzei urmărind să dovedească folosința continuă timp de 13 ani, cerută de dispozițiile art. 617 și urm. din Noul Cod civil și nu constituirea dreptului de trecere prin contract, respectiv act juridic, fapt care potrivit art. 619 din Noul Cod civil este interzis.
Mai mult decât atât, instanța de fond arată in motivarea sentinței apelate faptul că reclamanta nu se poate prevala de un drept pe care nu 1-a avut societatea de la care a dobândit terenul, obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat intre reclamantă și S.C. BRUSA GPB S.R.I.. fiind clar și referindu-se la suprafața de teren de 3595 m.p., care a fost înstrăinată fără sarcini, or, după cum a arătat dreptul de trecere solicitat de către reclamantă nu reprezintă o sarcină a unui bun imobil, respectiv un dezmembrământ, ci o limită juridica a dreptului de proprietate privată.
Separat de aceste aspecte, cu ocazia cercetării la fața locului, probă a cărei necesitate in administrare a fost stabilită din oficiu, instanța de fond a apreciat faptul că terenul aparținând reclamantei nu este înfundat, având acces la o cale publică.
A învederat instanței de apel faptul că locația terenului nu reprezintă o condiție pentru aplicarea art. 617 din Noul Cod civil, ci o condiție pentru constituirea servituții de trecere, dezmembrământ al dreptului de proprietate prevăzut de art. 755 - 772 Noul Cod civil.
Potrivit art. 617 din Noul Cod civil: " Proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu."
Așa cum a arătat și prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, dar și prin fotografiile depuse la dosarul de fond la ultimul termen de judecată, la estul terenului reclamantei exista un drum de acces, respectiv . insa a fost îngustat prin construirea unui gard astfel încât nu se poate realiza accesul la calea publica prin acest loc, prin urmare varianta cea mai puțin stânjenitoare rămâne trecerea peste terenul proprietate a S.C. R. .. pentru a avea acces la calea publica, teren cu care se învecinează in partea de vest.
Funcționarea reclamantei presupune . mașinilor de tonaj mare care pentru efectuarea manevrelor necesare de mers cu spatele, întoarcere și ale operațiuni anevoioase raportate la masa si volumul mașinilor, necesită spațiu și un drum de acces la calea publică, aspect ce reiese fără îndoială din fotografiile aflate la dosarul cauzei, astfel încât în contextul folosinței continue timp de 13 ani a căii pentru care solicită constituirea dreptului de trecere, calea de acces a cărei existență este invocată în motivarea respingerii cererii de chemare in judecată nu reprezintă o cale de acces in sensul dispozițiilor art. 617 din Codul civil, in raport de activitatea reclamantei, cu atât mai mult cu cat obiectul de activitate al pârâtei intimate este asemănător cu cel al reclamantei. Nu în ultimul rând, folosirea în continuare a căii de acces înguste și nepotrivite activității curente a reclamantei aduce stânjeniri mai multor proprietari vecini datorită manevrelor indicate mai sus, așadar nefiind respectate dispozițiile art. 617 alin. 2 din Noul Cod civil, potrivit căruia: " (...) in cazul in care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii."
De asemenea, în motivarea sentinței apelate se arata faptul că reclamanta are posibilitatea de a desființa gardul lateral și de a crea o cale de acces la drumul public, întrucât cererea reclamantei de chemare în judecată a fost formulată doar pe considerentul ca inițial acela era drumul de acces
Cu privire la aceste aspecte, a învederat instanței de apel faptul că tocmai acest considerent este prevăzut de lege ca fiind constitutiv al dreptului de trecere ( art. 619 Cod Civil) al reclamantei nefiind un fapt care să conducă la respingerea acțiunii reclamantei, ci din contră, să dovedească temeinicia ei.
Mai mult decât atât, a învederat instanței de apel faptul că prin prevederea în Codul civil formularea unei acțiuni de constituire a dreptului de trecere, legiuitorul a consacrat un drept și nu o posibilitate, astfel încât nu i se poate imputa reclamantei vreo culpă în promovarea prezentei acțiuni.
Nu în ultimul rând, a precizat că dincolo de simplitatea desființării gardului reclamantei și construirea unei noi căi de acces, situație reiterata fără temei de către instanța de fond ca o alternativa prealabilă introducerii prezentei acțiuni, se impune respectarea dispozițiilor art. 52 și urm. din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, potrivit cărora este necesar proiectarea unui astfel de racord la drumul public, proiect supus avizării si controlului administratorului drumului public, cu obligativitatea respectării unor condiții legale cu consecințe pecuniare.
Or, in condițiile in care legea conferă reclamantei dreptul de a trece pe terenul proprietatea pârâtei intimate si nu impune ca o condiție prealabilă construirea unui drum cu toate demersurile pe care această acțiune le impune, apreciază că motivarea instanței de fond este neîntemeiată si excede cadrului procesual. Mai mult decât atât, nu i se poate imputa reclamantei alegerea de a formula prezenta acțiune in detrimentul desființării gardului și construirii unei căi de acces la drumul public, întrucât dacă ar fi existat în cauză obligativitatea construirii unui drum de acces la calea publică conform O.G. nr. 43/1997 dispozițiile art. 617 rămân fără efect, ori o dispoziție legală se interpretează în sensul de a produce efecte juridice si nu în sensul de a nu produce efecte juridice.
A mai arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra celui de al doilea capăt de cerere, privind solicitarea înscrierii dreptului de trecere al reclamantei, în Cartea Funciară.
În drept, a invocat prevederileart.282-298 din Vechiul Cod Procedură Civilă, art. 27 Noul Cod de procedură civilă.
Calea de atac a fost calificată drept recurs, pentru considerentele arătate în practica.
Legal citată, intimata s-a prezentat în fața instanței și a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând recursul întemeiat de parte pe prevederilor art. 304 pct.7.8.9, art. 3041 din vechiul cod de procedură civilă prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței și a criticilor formulate, tribunalul reține următoarele:
Greșit invocă recurenta antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între . și . pentru a justifica dreptul de trecere. Acesta nu a mai figurat în contractul de vânzare-cumpărare ulterior, încheiat de aceleași părți contractante și, evident, nici în contractul de vânzare-cumpărare în care recurenta figurează drept cumpărătoare. Antecontractul generează exclusiv o obligație de „a face”, doar printr-o vânzare-cumpărare perfectă putându-se stabili o servitute de trecere, așa cum corect a reținut prima instanță.
Faptul că autoarea sa ar fi folosit calea de acces din 1999 este nerelevant, simpla stăpânire în fapt neputând genera un drept de trecere.
Faptul că inițial . a permis recurentei trecerea pe terenul său indică faptul că aceasta a fost doar tolerată.
Recurenta nu a dovedit că traseul indicat de aceasta este singura cale de acces. Din cercetarea la fața locului efectuată de prima instanță ( f.48, judecătorie) rezultă că terenul proprietatea societății reclamante . Siret nu este situat la loc înfundat. Terenul are o cale de acces de la drumul public, delimitată cu porți largi și în prezent este folosită de societate pentru accesul mașinilor. Distinct, societatea reclamantă mai poate să-și creeze un drum de acces de la același drum public ( șosea) desființând plasele de gard cu care și-a împrejmuit curtea.
Chiar recurenta arată în memoriul de recurs că are o cale de acces la drumul public, în est, la . este evidențiat și în planul de situație depus chiar de aceasta ( f.17,18, judecătorie).
În fața instanței de recurs, reprezentantul recurentei a arătat că de doi ani folosește o cale de acces care este însă foarte îngustă.
Recurenta arată că această cale de acces este stânjenită de existența unui gard. Aceasta are posibilitatea de a-l desființa, nefiind acceptabil ca, în condițiile în care are acces la drumul public, pe care îl poate îmbunătăți, cu eforturi minime, recurenta să pretindă a trece peste terenul intimatei.
Recurenta invocă inconveniente grave și periculoase la accesul la drumul public existent, în sensul că trecerea este foarte îngustă, însă nu le-a dovedit. Mai mult, în fața instanței de recurs, a arătat că, practică această trecere de doi ani, fără a proba consecințe grave și periculoase.
Recurenta invocă minime prejudicii aduse intimatei, respectiv niciun prejudiciu sau inconvenient, pentru că și aceasta utilizează calea de acces propusă în același scop. Existența prejudiciilor și gravitatea acestora se pune în discuție după ce rezultă existența unui loc înfundat, ceea ce nu reiese în cauză.
Recurenta insistă asupra imposibilității de acces a autovehiculelor sale, dar a infirmat-o în fața instanței de recurs, cu ocazia precizărilor solicitate.
Recurenta critică faptul că prima instanță a înțeles greșit obiectul cauzei.
Din conținutul acțiunii ( f.3,judecătorie) rezultă că s-a solicitat un drept de trecere ( servitute de trecere), conform art.617 Noul Cod civil, conform căruia: „1) Proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i să permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu. (2) Trecerea trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică; în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii.(3) Dreptul de trecere este imprescriptibil. El se stinge în momentul în care fondul dominant dobândește un alt acces la calea publică.”
La ultimul termen de judecată, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Deci, chiar reclamanta a arătat că cele două noțiuni sunt echivalente, iar, în ceea ce privește temeiul de drept, prima instanță s-a raportat expres la cel indicat de reclamantă, art.617 Noul Cod Civil,nu la alte prevederi legale, art.755-772 Noul Cod civil, indicate în cererea de recurs. Rezultă că prima instanță a analizat corect obiectul și temeiul de drept al acțiunii.
Recurenta insistă pe folosința de 13 ani a căii de acces solicitată. Din afirmațiile acesteia rezultă că în această perioadă accesul i-a fost permis de către intimată, fiind deci tolerată, nefiind vorba de o posesie utilă, care constituie o condiție a dobândirii dreptului de trecere prin uzucapiune-art.619 Noul Cod Civil, care de altfel, nu a fost invocat în acțiune.
Corect a reținut prima instanță că dreptul de trecere nu s-a dobândit convențional, nefiind constituit prin contractele de vânzare-cumpărare încheiate de antecesori, respectiv de părți. S-a detaliat mai sus.
Recurenta invocă o limitare juridică a dreptului de proprietate, care nu este dată, întrucât nu suntem în prezența unui loc înfundat conform art.617 Noul Cod Civil.
Greșit arată recurenta că locația terenului nu reprezintă o condiție pentru aplicarea art.617 Noul Cod Civil. Acest text legal vorbește de „proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică”, ceea ce semnifică loc înfundat. Chiar în acțiune, reclamanta a invocat absența accesului la calea publică.
Absența locului înfundat a fost constatată prin procesul-verbal încheiat cu ocazia cercetării la fața locului, probă necontestată de recurentă în cererea de recurs.
Ieșirea la . o cale de acces la drumul public iar recurenta nu a dovedit, deși sarcina probei îi revenea, că aceasta este impracticabilă.
Recurenta mai invocă că folosirea acestui teren aduce stânjeniri vecinilor, însă aceștia pot să le invoce, nu reclamanta, care de altfel, nu le-a dovedit.
Folosirea în trecut, în fapt, a căii de acces solicitată, a fost analizată deja, iar prevederile art.619 Noul Cod Civil au fost invocate direct în recurs, contrar art.294 alin.1, art.316 Vechiul Cod de procedură civilă.
Într-adevăr, prevederile art.617 Noul Cod Civil prevăd un drept, nu doar o posibilitate de trecere, însă, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru exercitarea acestui drept.
Corect a indicat prima instanță că, existând o cale de acces pentru reclamantă, aceasta poate fi îmbunătățită prin desființarea gardului. De asemenea, s-a arătat că reclamanta își poate crea și o a doua cale de acces la drumul public, cu anumite amenajări.
D. dacă obiectiv reclamanta nu poate avea acces la drumul public, se pot aplica prevederile art.617 Noul Cod Civil.
Recurenta arată că demersurile tehnice și administrative pentru construirea unei căi de acces sunt costisitoare și dificile, ceea ce nu constituie un motiv pentru a greva proprietatea vecinului, decât dacă ar rezulta niște eforturi cu totul deosebite, foarte oneroase sau periculoase care nu au fost dovedite în speță.
Dacă există posibilitatea construirii unei căi de acces la drumul public, pentru că reclamanta se învecinează cu acesta,, rezultă că nu suntem în prezența unui loc înfundat, fiind inaplicabile prevederile art.617 Noul Cod Civil.
Al doilea capăt de cerere, de înscriere a dreptului de trecere ( servitute de trecere) în cartea funciară este accesoriu, întrucât depinde de soarta primului capăt de cerere. Acesta fiind respins, s-a respins implicit și al doilea capăt de cerere, conform principiului „accesoriul urmează soarta principalului”, capătul de cerere accesoriu neavând o existență de sine stătătoare.
În consecință, în baza art.312 alin.1 vechiul cod de procedură civilă, Tribunalul va respinge recursul, ca nefondat, nejustificându-se nici acordarea cheltuielilor de judecată către recurentă.
Conforma art.274 alin.1vechiul cod de procedură civilă,, față de căderea în pretenții, va obliga recurentul să plătească intimatului 1500 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial ( f.15).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul . SIRET (PRIN ADMINISTRATOR PE A.)-Siret, . A, corp 1, ._, jud Suceava împotriva sentinței civile nr.1575/09.05.2013 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâtul . SIRET (PRIN ADMINISTRATOR M. G.)-Siret, ..42 A, CP_, jud Suceava, ca nefondat.
Obligă recurentul să plătească intimatului 1500 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Octombrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
A. I. M. V. O. D. D. D. L. A.
Red A.I.M
Jud.fond P. D.
Tehnored.L.A.
2 ex./ 06.11.2013
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 1390/2013. Tribunalul SUCEAVA | Anulare act. Decizia nr. 889/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
