Contestaţie la executare. Decizia nr. 2687/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2687/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 2235/314/2013
Dosar nr._ Contestație la executare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 2687
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11 DECEMBRIE 2013
PREȘEDINTE: A. I. M.
JUDECĂTOR: V. O. D.
JUDECĂTOR: L. A.
GREFIER: S. A.- M.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de către contestatorii I. E. Nușa și V. D. L., împotriva sentinței civile nr. 4383 din data de 5 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimați fiind V. A. G. și C. A. A..
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 6 decembrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, 11 decembrie 2013.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Suceava la data de 06 martie 2013 și înregistrată sub nr._ din aceeași dată, contestatorii I. E. Nușa și V. D. L. au solicitat în contradictoriu cu intimații V. A. G. și C. A. A., anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr.294/E/2012 al executorului judecătoresc C. MG Sarmis.
În motivare, au arătat că prin sentința civilă nr.5206 din 13.11.2012 a Judecătoriei Suceava, irevocabilă prin decizia civilă nr.627 din 5.03.2013 a Tribunalului Suceava, i-a fost admisă contestația la executare, având ca obiect reevaluarea apartamentului scos la licitație la o valoare inferioară celei stabilite în procesul de partaj. Deși a depus această hotărâre la biroul executorului, fără a aștepta judecarea recursului, s-a procedat la o nouă executare, în același dosar, emițându-se o nouă publicație de vânzare nr.294 din 22.02.2013 prin care apartamentul este scos la licitație la valoarea de 120 lei, mai puțin ca prima dată.
S-a mai arătat că, executorul judecătoresc a întocmit la data de 5.02.2013 un proces verbal din care a rezultat că ei ar fi fost de acord cu această valoare. De asemenea, s-a arătat că la acea dată, au avut o discuție cu executorul judecătoresc, explicându-i faptul că nu au posibilități financiare, că ar dori o eșalonare a datoriilor și că în procesul de partaj ar fi dorit să se stabilească o valoare mai mică a apartamentului pentru a avea posibilitatea plății sultelor, însă din procesul verbal a rezultat că, ei ar fi propus ca preț de valorificare a apartamentului suma de 120.000 lei. Au considerat că există autoritate de lucru judecat cu privire la valoarea apartamentului supus executării.
În drept, au invocat disp. art.711 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimații au formulat întâmpinare (f.25 dosar), prin care au solicitat respingerea contestației la executare, arătând că anularea tuturor actelor de executare este nejustificată în condițiile în care, în raport de soluția pronunțată de instanță s-a demarat procedura unei noi executări silite cu respectarea normelor procedurale incidente ajungându-se din nou la vânzare imobiliară.
Cu privire la declarația consemnată în procesul verbal de constatare din 5.02.2013, prin care s-a propus prețul de 120.000 lei, au arătat că aceasta nu poate fi interpretată altfel decât aprecierea reală a valorii apartamentului în prezent făcută chiar de debitoare, întrucât la data de 5.02.2013 creditorii nu au dat curs invitației executorului pentru stabilirea prețului apartamentului.
Mai mult decât atât, prin hotărârea de partaj, debitoarea nu a solicitat fixarea unui termen pentru plata sultelor, solicitare care nu s-a făcut nici ulterior.
Prin precizările formulate (f. 108 dosar), contestatorii au arătat că prin prezenta cerere s-a contestat executarea silită însăși, respectiv toate actele de executare întocmite în dosarul execuțional nr.294/E/2012, după data de 06 martie 2012, acestea nefiind conforme cu dispozițiile sentinței civile nr.5205 din 13.11.2012 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.627/05.03.2013 a Tribunalului Suceava.
Prin sentința civilă nr. 4383 din data de 5 septembrie 2013, Judecătoria Suceava a respins contestația la executare formulată de contestatorii I. E. Nușa și V. D. L., în contradictoriu cu intimații V. A. G. și C. A. A., ca nefondată și a obligat pe contestatori să plătească intimaților cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 5639 pronunțată de Judecătoria Suceava la data de 14.12.2010, modificată în parte și rămasă definitivă prin decizia civilă nr.241/25.10.2011 a Tribunalului Suceava și respectiv irevocabilă prin decizia Curții de Apel Suceava nr.928/27.03.2012, s-a dispus partajarea averii succesorale rămase după defunctul V. Z., în sensul că s-a dispus ca toate bunurile mobile și imobile ale defunctului să fie atribuite contestatoarei I. E. Nușa (fosta soție a defunctului), reținându-se că apartamentul nr. 7 situat în municipiul Suceava, .. 5, . a fost dobândit în timpul căsătoriei. Contestatoarea a fost obligată să plătească sulte compensatorii celorlalți trei copii ai defunctului, respectiv contestatorului V. D. L. și intimaților V. A. G. și C. A. A., ultimii doi fiind copiii defunctului dintr-o căsătorie anterioară.
În baza titlurilor executorii sus-menționate, la cererea celor doi intimați V. A. G. și C. A. A. s-a început executarea silită împotriva debitorilor - contestatori I. E. Nușa și V. D. L. pentru recuperarea sumelor datorate de aceștia cu titlu de sultă și cheltuieli de judecată, formându-se dosarul de executare nr. 294/E/2012 al B. C. MG Sarmis.
Prin sentința civilă nr. 5206 pronunțată de Judecătoria Suceava la data de 13.11.2012 în dosarul nr._, s-a dispus anularea formelor de executare întocmite de executorul judecătoresc C. MG Sarmis în dosarul execuțional menționat, constatându-se mai multe motive de nelegalitate ale procedurii de vânzare prin licitație publică a apartamentului atribuit prim-contestatoarei.
Întrucât prin contestația la executare mai sus arătată, rămasă definitivă și irevocabilă, nu a fost anulată și încheierea emisă de Judecătoria Suceava la data de 25.07.2012 prin care s-a încuviințat executarea silită în dosarul nr.294/E/2012, B.E.J. C. MG Sarmis a procedat la reluarea executării silite în cadrul aceluiași dosar execuțional, așa încât, potrivit art.3 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010, sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă.
După reluarea executării silite, executorul judecătoresc C. MG Sarmis a emis din nou somațiile în condițiile art. 387 Cod procedură civilă pe numele celor doi debitori-contestatori, încheind în același timp procese verbale ce constituie titluri executorii conform art. 371 indice 7 alin. 4 Cod procedură civilă, acte de executare încheiate la data de 04.12.2012 cu respectarea dispozițiilor legale menționate (filele 81- 83 dosar).
Întrucât cei doi debitori nu au executat de bunăvoie obligațiile de plată cuprinse în titlurile executorii, la data de 30.01.2013, B.E.J. C. MG Sarmis a emis pe adresa tuturor părților din dosarul execuțional nr.294/E/2012, invitații prin care acestea erau convocate pentru data de 04.02.2013 să se prezinte în vederea stabilirii prețului bunului imobil supus executării silite (filele 88-92 dosar).
La data de 05.02.2013, contestatoarea-debitoare I. E. Nușa s-a prezentat la B.E.J. C. MG Sarmis, declarând că prețul pe care l-a propus este de 120.000 lei solicitând în același timp și plata eșalonată a debitului către cei doi intimați-creditori, aspecte consemnate de executorul judecătoresc în procesul verbal de constatare întocmit cu acest prilej, act semnat de I. E. Nușa (f. 90). Acest proces-verbal de constatare a fost comunicat intimaților V. A. G. și C. A. A. care, ulterior, prin memoriul depus la dosarul execuțional la data de 08.02.2013 (f.93) au menționat că au fost de acord cu prețul propus de contestatoarea debitoare (120.000 lei), solicitând ca apartamentul să fie valorificat la licitație publică.
Începând de la prețul propus de debitoare, comunicând în același timp faptul că nu au fos t de acord cu plata eșalonată a debitului.
În aceste împrejurări, executorul judecătoresc C. MG Sarmis a procedat din nou la emiterea publicațiilor de vânzare cu termen la data de 27.03.2013, privind vânzarea la licitație publică a bunului imobil proprietatea debitoarei I. E. Nușa începând de la prețul stabilit de comun acord de părți.
Astfel, instanța nu a putut primi critica contestatoarei care nu a recunoscut conținutul procesului verbal de constatare din data de 05.02.2013 și care a susținut că executorul judecătoresc trebuia să înceapă procedura de vânzare la licitație publică de la suma de 178.000 lei stabilită prin sentința civilă nr.5206/13.11.2012 a Judecătoriei Suceava rămasă definitivă și irevocabilă la data de 05.03.2013 prin decizia civilă nr.627/2013 a Tribunalului Suceava.
Or, potrivit art.500 alin.1 Cod procedură civilă, dacă în termen de 15 zile de la primirea somației debitorul nu plătește datoria, executorul judecătoresc va începe procedura de vânzare.
Alineatul 2 al aceluiași articol stipulează că executorul va stabili de îndată prețul imobilului iar în cazul în care consideră necesar va cere părerea unui expert, dispozițiile art.411 alin.3 fiind aplicabile.
Potrivit art.411 alin.3 Cod procedură civilă, executorul judecătoresc este obligat să identifice și să evalueze cu acordul părților bunurile supuse executării silite, iar în caz contrar va solicita efectuarea unei expertize.
Așadar, față de dispozițiile legale sus-menționate și văzând că debitoarea-contestatoare I. E. Nușa a fost de acord ca vânzarea la licitație să aibă ca preț de pornire 120.000 lei conform procesului verbal de constatare semnat de ea la 05.02.2013 și văzând că și prin contestație aceasta a recunoscut că ar fi dorit ca în procesul de partaj prețul apartamentului să fie stabilit la o valoare mai mică, pentru a avea posibilitatea să plătească sultele celorlalți trei moștenitori, instanța a apreciat că executorul judecătoresc a reluat procedura de vânzare la licitație publică cu respectarea dispozițiilor legale, motiv pentru care a respins contestația la executare, ca nefondată.
Cum debitorii-contestatori I. E. Nușa și V. D. L. au căzut în pretenții, instanța conform art.274 Cod procedură civilă i-a obligat să plătească intimaților suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatorii prin care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate ți în rejudecare admiterea contestației și anularea actelor de procedură contestate.
În motivare au arătat că prin sentința recurată, prin menținerea actelor de executare contestate, s-a înfrânt autoritatea de lucru judecat și dispoziția obligatorie stabilită în sarcina executorului judecătoresc prin sentința civilă nr. 5206/13.11.2012 irevocabilă prin decizia civilă nr. 627/5.03.2013 a Tribunalului Suceava prin care erau impuse executorului judecătoresc, prin anularea actelor de executare, valorile de 178.000 lei pentru apartament și valorile sultelor din hotărârea ce a format titlu executoriu.
Cu toate că soluția sentinței civile nr. 5206/13.11.2012 a ajuns irevocabilă la 5.03.2013, anterior acestei date executorul judecătoresc a procedat la întocmirea actelor a căror anulare s-a solicitat, încălcându-se dispozițiile legale privind evaluarea imobilului, imperativ impuse prin sentința civilă nr. 5206/13.11.2012.
Au arătat că în ceea ce privește aplicarea disp. art. 411 al. 3 Cod procedură civilă, aceasta nu se poate reține peste dispozițiile sentinței civile nr. 5206/13.11.2012 și, în conformitate cu actul contestat, acesta intră în contradicție cu dispozițiile legale pe care instanța le-a invocat și anume: acordul trebuie să fie al părților și nu între o parte și executor. Deci și cu privire la acest aspect actele contestate au fost nelegale.
În drept, au invocat disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare au arătat că susținerile contestatorilor au fost lipsite de orice temei, instanța de fond motivând judicios argumentele de fapt și de drept care au determinat respingerea contestației la executare.
Au arătat că este de necontestat că în speță au fost incidente dispozițiile procedurale în materia executării silite potrivit Vechiului Cod de procedură civilă în vigoare în momentul demarării reluării executării silite, încât verificarea legalității actelor de executare silită a fost și trebuie făcută prin raportare la aceste norme sub toate aspectele.
În contradicție cu precizările la contestație (fila 108) prin care s-au contestat actele de executare efectuate după data de 6.03.2013 (deși anterior acestei date au fost făcute multiple acte de executare începând cu 4.12.2012 - filele 81, 82, 84, 85, 86, 88, 89, 90, 91, 93, 94, 94 - verso, 96, 97, 97 - verso, 98, 100 - pe care nu le-au contestat în termen - parțial), prin recurs s-a făcut referire la procesul verbal din 5.02.2013 fila 90 și adresa din 8.02.2013 - fila 93 - fără nici o justificare legală.
Cu referire la sentința civilă nr. 5206/13.11.2012 a Judecătoriei Suceava și decizia civilă nr. 627/5.03.2013 a Tribunalului Suceava - anularea actelor de executare inițiale a avut în vedere multiple omisiuni ale executorului judecătoresc în procedura de executare (lipsa procesului verbal de situație, adrese și procesele verbale de afișare și dezafișare a publicațiilor de vânzare la instituțiile abilitate etc.) și doar incidental „prețul" care ținea de o interpretare „pe lângă lege" a normelor legale incidente și care și-n ipoteza respectării „prețului" din titlu executor, nu puteau determina altă soluție.
Oricum, soluția din hotărârile menționate nu a putut constitui „autoritate de lucru judecat" în acord cu dispozițiile art. 1201 Vechiul cod civil cum s-a pretins în recurs. Au avut în vedere faptul că deși obiectul juridic general este același între aceleași părți - actele de executare contestate sunt diferite.
Nu în ultimul rând dispozițiile legale aplicabile - art. 500 al. 1 - 4, art. 411 al. 3 Vechiul Cod de procedură civilă au fost respectate întru-totul, iar prin adresele de la filele 93, 94 s-a luat act de acordul creditorilor cu privire la prețul estimat de debitoare procedându-se în consecință.
Evaluarea apartamentului în partaj - luând ca reper 26.09.2011 (depunerea la instanță) cu aproximativ doi ani și două luni în urmă, ori fixarea irevocabilă a sultelor la 27.03.2012 (cu peste un an și opt luni în urmă) unită cu achiesarea debitoarei la altă valoare, nu au putut determina anularea actelor de executare legal efectuate, nefiind dispusă suspendarea executării și nici nu au putut influența în nici un mod soluția instanței, debitorii fiind ținuți să-și îndeplinească obligațiile stabilite.
Debitoarea a făcut plângere penală împotriva executorului cu referire la procesul verbal de constatare - fila 90 - plângere depusă în copie - fila 35 - și adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava - fila 34, iar prin rezoluția din 30 mai 2013 (dosar 64/P/2013) s-a dispus neînceperea urmăririi penale nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pretins săvârșite (au anexat copie rezoluție).
Împotriva acestei rezoluții, debitoarea a făcut plângere la primul procuror, plângere respinsă prin rezoluția nr. 265/2.11.2013.
În ceea ce îl privește pe V. D. L. - debitul datorat de el n-a putut fi luat în considerare - hotărârea (titlul) neputând fi executată față de el care se află în străinătate, urmând a declanșa în viitor procedurile legale prevăzute de dreptul comunitar în materie, deși printr-o „procură generală" redactată în Spania - tot debitoarea I. E. Nușa - avea obligația plății.
Examinând recursul, ce se subsumează prev. art. 304 pct. 9, art. 3041 din vechiul Cod de procedură civilă, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței și a criticilor invocate, tribunalul îl apreciază ca fiind întemeiat, pentru următoarele:
Executarea silită contestată în prezenta a fost demarată la cererea intimaților C. A. A. și V. A. G., pentru recuperarea de la contestatorii I. E. Nușa și V. D. L. a creanțelor stabilite în urma unui proces de partaj ce a avut loc între părți, după def. V. Z., soț, respectiv tată al părților, finalizat prin sentința civilă nr. 5639/14.12.2010 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 241/25.10.2011 a Tribunalului Suceava și devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 928/27.03.2012 a Curții de Apel Suceava (dosar nr._, f. 47-74).
Întrucât contestatorii nu au achitat benevol sultele, cheltuielile de judecată, celelalte creanțe stabilite în sarcina lor prin hotărârile judecătorești sus-citate – titluri executorii, intimații s-au adresat BIEJ C. Sarmis în vederea recuperării silite a acelor sume, modalitatea efectivă de executare fiind vânzarea la licitație publică a imobilului – apartament pe care contestatoarea l-a primit în lot în urma procesului de partaj.
Motivul contestației prezente îl reprezintă prețul de vânzare al imobilului, contestatorii insistând cu privire la suma de 178.000 lei stabilită în procesul de partaj pe baza expertizei efectuată de expert M. M. în timp ce executorul a organizat licitațiile începând de la suma de 120.000 lei pe baza unui așa-zis acord al contestatoarei în acest sens, consemnat în procesul-verbal de constatare datat 5.02.2013 (f. 37).
Așa cum corect au semnalat contestatorii, asupra chestiunii prețului de vânzare a apartamentului s-a tranșat într-o altă contestație la executare, vizând același dosar de executare nr. 294 E/2012 al aceluiași executor prin care, într-o primă fază s-a finalizat executarea silită prin achiziționarea imobilului de către intimați la suma de 92.625 lei, după ce prima licitație a pornit de la suma de 123.500 lei.
Toate actele de executare au fost anulate prin sentința civilă nr. 5206/13.11.2012 a Judecătoriei Suceava (dosar nr._ ), reținând instanța că executorul era ținut la stabilirea valorii de vânzare a bunului de cuantumul indicat în hotărârea de partaj, anume decizia pronunțată în recurs la 27.03.2012 a Curții de Apel Suceava, dată fiind diferența de timp foarte mică ce s-a scurs până la executarea silită (aproximativ 4 luni), dar și din considerente de echitate, câtă vreme creanțele intimaților reprezintă sulte, pe care executorul le actualizează cu indicele de inflație, iar aceste sulte se raportează nemijlocit la valoarea apartamentului atribuit în lot contestatoarei.
Având o evaluare recentă a apartamentului de 178.000 lei necontestată de către părți cu ocazia partajului, în raport de care s-au calculat sultele creditorilor intimați, expertul era dator a proceda la vinderea prin licitație a bunului la această valoare, nefiind necesară părerea unui expert evaluator, regula stabilită prin art. 500 al. 2, art. 411 al. 3 din vechiul Cod de procedură civilă în sensul că valoarea bunului supus executării silite se stabilește prin învoiala părților, iar în caz de neînțelegere prin expertiză aplicându-se dacă nu este dată o valoare a bunului.
Această sentință a fost menținută prin decizia civilă nr. 627/5.03.2013 a Tribunalului Suceava, pronunțată în recurs, instanța de control judiciar concluzionând că executorul judecătoresc era dator a proceda la vânzarea prin licitație la valoarea stabilită conform deciziei civile nr. 928/27.03.2012 a Curții de Apel Suceava (178.000 lei), nefiind necesară părerea unui expert evaluator, având în vedere și intervalul relativ scurt de la stabilirea acestor sume (27.03.2012) și până la punerea în executare a deciziei civile menționate (6.07.2012).
Așadar, cum o instanță anterioară a tranșat problema valorii imobilului urmărit silit, considerând că executorul judecătoresc trebuie să aibă în vedere evaluarea acestuia stabilită în procesul de partaj dintre părți, anume 178.000 lei, numai cu nesocotirea autorității de lucru judecat a hotărârii instanței executorul a reluat executarea silită pornind de la o altă valoare a imobilului, anume 120.000 lei, fiind prin urmare întemeiate criticile contestatorilor din memoriul de recurs.
Nu este vorba despre o autoritatea de lucru judecat ca și excepție reglementată prin art. 1201 din vechiul Cod de procedură civilă, ci ca prezumție instituită prin art. 1200 pct. 4, art. 1202 al. 2 din vechiul Cod de procedură civilă, conform căreia o dezlegare dată unei chestiuni litigioase de o instanță se impune într-un litigiu ulterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă, din nevoia de certitudine juridică, de ordine și stabilitate juridică, pentru asigurarea securității raporturilor juridice.
Nu pot fi reținute susținerile intimaților în sensul că în acel litigiu s-a avut în vedere doar incidental „prețul”, rezultând cu evidență din conținutul hotărârilor judecătorești că unul dintre motivele pentru care s-a solicitat anularea actelor de executare a vizat tocmai modul în care s-a stabilit prețul bunului urmărit; oricum, nu interesează dacă această chestiune a fost abordată pe cale principală sau numai incidentală, esențial fiind ca instanța să-și fi exprimat un punct de vedere în acest sens, ceea ce în speță s-a și întâmplat, după cum s-a arătat în considerentele expuse anterior.
Prin urmare, executorul judecătoresc era ținut să respecte dispozițiile instanței de executare, cu atât mai mult cu cât își desfășoară activitatea sub îndrumarea și controlul acesteia (în sensul că instanța de executare verifică legalitatea și temeinicia întocmirii actelor de executare), în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și ale Legii nr. 188/2000, astfel că nu se mai justifica a fi convocate părțile în vederea stabilirii prețului de valorificare a imobilului (f. 10), cu atât mai mult cu cât așa zisul acord al lor pe acest aspect este contestat în prezenta.
Astfel, în procesul verbal de constatare datat 5.02.2013, executorul judecătoresc a consemnat următoarele:
„Astăzi, data de mai sus, în urma convocării emise de către biroul nostru în vederea stabilirii prețului de valorificare a imobilului compus din apartament nr. 7, trei camere, situat în mun. Suceava, .. 5, ., înscris în CF nr._ – C1-_ Suceava, s-a prezentat debitoarea I. E. Nușa care ne declară următoarele:
- prețul pe care îl propune este de 120.000 lei (o sută douăzeci mii lei), menționând totodată că imobilul supus executării silite în prezentul dosar de executare a fost supraevaluat de către expert M. M. în cadrul dosarului nr._ care a stabilit prețul de 178.000 lei, întrucât imobilul este semidecomandat și nu are niciun fel de îmbunătățiri;
- de asemenea, debitoarea I. E. Nușa ne declară că nu are posibilități financiare să achite debitul integral în prezent, în acest sens solicitând plata eșalonată a debitului datorat creditorilor V. A. G. și C. A. A. în rate lunare în cuantum de 2000 lei începând cu luna mai 2013.
Prezentul proces verbal va fi înaintat creditorilor în vederea exprimării punctului de vedere cu privire la prețul imobilului și graficul de eșalonare propus de către debitoarea I. E. Nușa”.
În cuprinsul contestației la executare contestatoarea I. E. Nușa a arătat că la data respectivă a avut o discuție cu executorul judecătoresc, explicându-i că nu are posibilități financiare, că ar dori o eșalonare a datoriilor și că în procesul de partaj ar fi dorit să se stabilească o valoare mai mică a apartamentului pentru a avea posibilitatea plății sultelor; a mai menționat că nu putea propune suma de 120.000 lei câtă vreme deținea o sentință prin care i s-a admis contestația cu privire la prima evaluare.
În cadrul precizărilor depuse la f. 108 dosar contestatoarea a arătat că cele consemnate în procesul-verbal de constatare nu sunt declarațiile sale, ci aparțin executorului judecătoresc.
Prima instanță, respingând contestația a dat prevalență art. 411 al. 3 din vechiul Cod de procedură civilă, în detrimentul celor statuate în litigiul anterior, reținând acordul părților consemnat în procesul-verbal de constatare.
Or, contestatoarea a tăgăduit acest acord, astfel că se impunea a se stabili dacă cele consemnate au corespuns voinței sale reale.
Potrivit art. 399 al. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați.
Fiind în prezența unei căi de atac specifice fazei execuționale, prin care se declanșează controlul de legalitate asupra executării înseși ori asupra actelor de executare, în acest cadru procesual trebuie să fie supus dezbaterii orice viciu de fond ori de formă referitor la actul de executare.
Așadar, contestația la executare este modalitatea procedurală aleasă de legiuitor pentru controlul actelor de executare, iar nu o acțiune de drept comun care urmărește constatarea nulității unor astfel de acte.
În acest context, prezenta instanță are a verifica dacă acordul contestatoarei cu privire la prețul de demarare a licitației publice a fost valabil.
Fiind vorba practic de valabilitatea consimțământului exprimat de contestatoare în fața executorului judecătoresc, și nefăcând parte din categoria constatărilor personale ale agentului instrumentator, cele consemnate sub acest aspect fac dovadă până la proba contrară.
Deci partea poate demonstra că alta a fost voința sa internă, față de cea exprimată, nefiind prin urmare nevoie de înscrierea în fals.
În acest sens, a arătat contestatoarea că referirile sale la valoarea mai mică le-ar fi făcut în contextul discuțiilor despre procesul de partaj, susținere plauzibilă dacă avem în vedere că în cuprinsul declarației sale se menționează despre acest dosar și despre expertiza efectuată în cadrul acestui dosar.
Prin urmare, se poate vorbi despre o eroare în ceea ce privește obiectul discuțiilor, executorul judecătoresc cerând lămuriri privitor la valoarea de vânzare silită a imobilului, contestatoarea crezând că răspunde cu privire la valoarea imobilului pe care ar fi dorit-o stabilită în procesul de partaj.
Probele administrate conduc la concluzia că partea nu a consimțit la un alt preț decât cel stabilit în litigiul anterior, dovadă în acest sens fiind că acel litigiu era încă pe rol, întrevederea cu executorul având-o după obținerea sentinței judecătorești și mai înainte de a se judeca recursul intimaților.
Sentința Judecătoriei s-a pronunțat la data de 13.11.2012, „acordul” contestatoarei a avut loc la data de 5.02.2013, iar decizia Tribunalului, din recurs, a fost pronunțată la data de 5.03.2013.
Contestatoarea a avut o poziție constantă în acel litigiu, inclusiv în faza recursului, insistând cu privire la prețul de 178.000 lei pentru imobilului supus executării silite, fiind greu de crezut că în fața executorului judecătoresc ar fi exprimat în mod conștient altceva.
Problema valorii imobilului a fost de esența acelui litigiu, contestatoarea solicitând anularea executării silite inițiale tocmai din acest motiv.
Procedurile, judiciară și de executare, desfășurându-se concomitent, e greu de crezut că partea a manifestat o poziție contradictorie, cu privire la evaluarea imobilului, sau că și-a schimbat pur și simplu punctul de vedere pe acest aspect, cu atât mai mult cu cât nu există nicio mențiune în acest sens nici în procesul verbal de constatare al executorului, nici în decizia ulterioară pronunțată în recurs (nr. 627/5.03.2013).
Aceste împrejurări de fapt redate anterior conving tribunalul despre falsa reprezentare pe care a avut-o contestatoarea privind contextul/obiectul/termenii discuției pe care a purtat-o cu executorul, declarația sa exprimată neconcordând cu voința sa internă, reală.
Nu poate fi reținută eroarea provocată (dolul), nefiind dovedite manopere dolosive din partea executorului judecătoresc în acest sens, intenția frauduloasă a acestuia de a o indice în eroare pe contestatoare; de altfel, în privința acestuia s-a dispus neînceperea urmării penale prin rezoluția din 30.05.2013 dată în dosarul nr. 64/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, stabilind organele de urmărire penală că acesta nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246 din Codul penal.
Desigur că soluția procurorului nu vine în conflict și nici nu se impune prezentei instanțe întrucât încheierea unui act în care consimțământul părții a fost viciat nu are în mod obligatoriu conotații penale, ci poate rămâne pe tărâmul civilului, fiind de competența instanței civile de a verifica legalitatea unei convenții sau a unui act unilateral, cum este cazul din speță, din perspectiva voinței juridice a titularului său.
Întrucât actele de executare (incluzând aici în mod evident pe cele care nu au fost anulate prin sentința civilă nr. 5206/13.11.2012, irevocabilă prin decizia civilă nr. 627/5.03.2013 a Tribunalului Suceava, sunt nelegale, întocmite cu nesocotirea dispozițiilor instanței anterioare și bazate pe un acord nevalabil al contestatoarei, viciat prin eroare (art. 953, art. 954 al. 1 din vechiul Cod civil) tribunalul găsește întemeiat recursul declarat, urmând a-l admite în baza art. 312 al. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, a modifica în totalitate sentința civilă nr. 4383/5.09.2013 a Judecătoriei Suceava, iar în rejudecare, în baza art. 399 al. 1, art. 404 al. 1 din același act normativ a admite contestația la executare și a anula actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 294E/2012 al executorului judecătoresc C. Sarmis.
În baza art. 23 al. 1 lit. e din Legea nr. 146/1997 va dispune restituirea către contestatori a taxei de timbru în cuantum de 194 lei achitată la Primăria mun. Suceava cu chitanța . nr._ din 19 martie 2013.
În baza art. 274 din vechiul Cod de procedură civilă intimații vor fi obligați la plata către contestatori a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din primă instanță, reprezentând onorariu avocat achitat conform chitanței nr. 414/11.06.2013 (f. 112 bis3).
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de către contestatorii I. E. Nușa și V. D. L., domiciliați în ., împotriva sentinței civile nr. 4383 din data de 5 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimați fiind V. A. G., domiciliat în Suceava, .. 5, ., . A. A., domiciliată în Suceava, .. 9, ., .> Modifică în totalitate sentința civilă nr. 4383/5.09.2013 a Judecătoriei Suceava și, în rejudecare:
Admite contestația la executare.
Anulează actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 294E/2012 al executorului judecătoresc C. Sarmis.
Dispune restituirea către contestatori a taxei de timbru în cuantum de 194 lei achitată la Primăria mun. Suceava cu chitanța . nr._ din 19 martie 2013.
Obligă intimații la plata către contestatori a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din primă instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din data de 11 decembrie 2013.
Judecător, Judecător, Grefier,
V. O. D. L. A. S. A.-M.
Red. V.O.D.
Judecător fond F. M.
Tehnored. S.A.M.
2 ex./19.12.2013
OPINIE SEPARATĂ, în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Corect a reținut prima instanță că nu se încalcă dispozițiile sentinței civile nr. 5206/2010, a Judecătoriei Suceava. Aceasta a reținut valoarea de 178.000 lei, pentru imobilul în litigiu, însă contestatoarea recurentă a renunțat ulterior la aceasta, în momentul în care a propus suma de 120.000 lei. Această propunere a emanat de la contestatoare, așa cum rezultă expres din procesul-verbal de constatare încheiat la data de 5.02.2013 (f. 10, judecătorie): „s-a prezentat debitoarea I. E. Nușa, care ne declară următoarele: prețul pe care îl propune este de 120.000 lei”. Deci noua valoare, de 120.000 lei a intrat în discuția părților la solicitarea contestatoarei, nu a venit din partea intimaților, nici a executorului judecătoresc.
Este o constatare personală a executorului judecătoresc, într-un înscris autentic, care se opune deci, până la înlăturarea sa prin înscriere în fals, înlăturare care nu a avut loc.
Prin rezoluția nr. 64/P/2013 din 30 mai 2013, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc.
Deci, nu se poate vorbi de încălcarea autorității de lucru judecat, din moment ce chiar recurenta a propus o altă valoare, acceptată ulterior de adversari; sunt drepturi de care părțile pot dispune, deci pot inclusiv să stabilească, de comun acord, o altă valoare. Noua înțelegere prevalează și devine obligatorie pentru părți, întrucât constituie o convenție, care nu poate fi revocată unilateral de o singură parte, ci tot prin acordul părților (conform principiilor „pacta sunt servanda”, „mutuum consensus, mutuum disensus”).
În ceea ce privește propunerea consemnată de executorul judecătoresc în procesul-verbal arătat mai sus, contestat în prezenta cauză, se rețin următoarele: trebuie pornit de la motivele invocate de contestatoare. Atât în acțiunea inițială, cât și în precizări (f. 108, judecătorie) s-a arătat că respectiva propunere nu a fost declarată de contestatoare, ci aparține executorului.
Deci, contestatoarea afirmă că acesta a consemnat în fals respectiva propunere, aspect nedovedit în prezentul dosar. De observat și că respectivul proces-verbal a fost semnat personal de contestatoare, care și-a asumat practic conținutul lui. Deci aceasta avea posibilitatea de a nu-l semna, dacă nu era de acord cu conținutul lui.
Contestatoarea nu a invocat nici în memoriul de recurs vicierea consimțământului său, că ar fi fost într-o eroare, că nu ar fi înțeles corect discuțiile…, nici dolul sau violența, ci a invocat constant lipsa consimțământului pentru acea ofertă, în sensul că nu a făcut respectiva propunere.
Deci, nu poate fi luată în calcul vicierea consimțământului, ci doar lipsa manifestării de voință din partea contestatoarei, în sensul ofertei de 120.000 lei, conform celor invocate de aceasta, pentru respectarea prev. art. 129 al. 6 din vechiul Cod de procedură civilă.
Propunerea ofertei a fost consemnată într-un înscris autentic, constituind o constatare personală („propriis sensibus”) a executorului „contrasemnată” de altfel, de contestatoare, și nu poate fi înlăturată, pentru cele arătate mai sus.
Un singur aspect în ceea ce privește autoritatea de lucru judecat: chiar sentința civilă nr. 5206/2012, a Judecătoriei Suceava, face vorbire, în mod expres, de stabilirea valorii bunului supus executării silite prin învoiala părților, apreciind că este regula, conform prev. art. 500 al. 2, art. 411 al. 3 din vechiul Cod de procedură civilă. Această sentință a înlăturat doar „puterea de apreciere a necesității evaluării bunului de către executorul judecătoresc”, „nefiind necesară părerea unui expert evaluator”, față de valoarea de 178.000 lei din litigiul anterior. În acel dosar nu s-a anihilat posibilitatea părților de a conveni asupra unei valori. În prezenta speță, executorul nu a procedat la o nouă evaluare, ci a constatat acordul părților.
În memoriul de recurs se invocă doar două aspecte: 1. încălcarea autorității de lucru judecat (s-a analizat pe larg mai sus, când s-a arătat de ce acordul părților prevalează asupra valorii din celălalt litigiu); 2 acordul trebuie să fie al părților, nu între o parte și executor (deci acceptă totuși acordul părților pe valoarea imobilului urmărit silit).
Acordul, în speță, a avut loc între părți, propunerea a venit din partea contestatoarei, și ulterior a fost acceptată de intimați (f. 93, judecătorie). Manifestările de voință ale părților nu trebuie să aibă loc simultan, ci acestea își pot exprima punctul de vedere în mod succesiv.
Alte aspecte de fond nu pot fi luate în considerare nefiind de ordine publică, singurele care pot fi invocate din oficiu de instanța de recurs, conform art. 306 al. 2 din vechiul Cod de procedură civilă.
Față de toate aceste aspecte, se impunea, în baza art. 312 al. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, respingerea recursului, ca nefondat.
Președinte,
A. I. M.
Red. A.I.M./Tehnored. S.A.M./2 ex./19.12.2013
| ← Pretenţii. Decizia nr. 2537/2013. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 462/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
