Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1216/2013. Tribunalul SUCEAVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1216/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 10758/86/2010
Dosar nr._ Legea nr.221/2009
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1216
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25 IUNIE 2013
PREȘEDINTE I. G.
GREFIER S. A.
P. de pe lângă Tribunalul Suceava reprezentat de procuror
G. S.
Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „ legea nr.221/2009” formulată de reclamanții P. V. (fostă V.), V. A., V. D., P. O., V. T., V. A. și S. A. (fostă V.),toți cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat „V. T.” cu sediul în Suceava, ..18, județul Suceava, în contradictoriu cu pârâtul S. R. – prin Ministerul Finanțelor Publice București, cu sediul în sector nr.5, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța verificând actele și lucrările dosarului, constată că judecata în prezenta cauze a fost suspendată conform art.242 al.1 pct.2 Cod procedură civilă prin încheierea de ședință din data de 20.03.2012, cauza a fost repusă pe rol din oficiu la data de 17.05.2013, în baza referatului întocmit de grefier A. G. din cadrul arhivei secției civile pentru verificarea excepției perimării, pe care instanța o pune în discuție.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava având cuvântul arată că este de acord cu excepția perimării.
TRIBUNALUL,
Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 22.09.2010 și înregistrată sub nr._, reclamanții P. V. ( fostă V.), V. A., V. D., P. O. ( fostă V.), V. T., V. A. și Sfìchi A. ( fostă V.), în contradictoriu cu pârâtul S. R. – prin Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat, în baza art. 4 alin. 4 din Legea nr. 221/2009, daune morale în temeiul art.(1) teza 3, în limitat prevăzută de art.5 al.1 a pct.2 din Legea nr.221/2009, așa cum a fost modificată prin art-I, pct.1 din OUG nr.62, din 30.06.2010 respectiv în sumă de 5000 Euro, la paritatea valutară de la data promovării acțiunii.
În motivare au arătat că tatăl lor, V. G., născut la data de 09.08.1907 în Săveni, fostul județ D., actualmente B., a fost luat prizonier - deportat la muncă forțată - ca despăgubire de război în fosta URSS la data de 10.01.1945 până la data de 30.07.1948, așa cum rezultă din înscrisul de la pozițiile 10 și 11 din Carnetul de muncă ..S. nr._.
La data de 06.08.2010 au solicitat UM._ Pitești un nou înscris din care să rezulte perioada de prizonierat întrucât cel avut la data înscrierii în carnetul de muncă nu se mai găsește la fosta întreprindere Regională „Combustibilul" Suceava.
Prin deportarea tatălui lor li s-au adus grave prejudicii morale și materiale. La ridicarea de la domiciliu a tatălui lor organele „societății democratice” de la acea vreme --, Regele, Guvernul R., Siguranța Statului - au distrus o . bunuri, însă neavând probe, nu putem solicita contravaloarea acestora.
Pentru cele învederate solciită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Pârâtul deși legal citat nu și-a delegat un reprezentant în instanță și nici nu a depus la dosar întâmpinare.
Prin încheierea de ședință din data de 20.03.2012 a Tribunalului Suceava s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă față de lipsa nejustificată a părților și a împrejurării că acestea nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 17.05.2013, cauza a fost repusă pe rol în baza referatului întocmit de A. G., grefier în cadrul arhivei secției civile a Tribunalului Suceava, în vederea constatării perimării iar în data de 25.06.2013, instanța a invocat din oficiu excepția de perimare a cauzei având ca obiect „Legea nr. 221/2009” și rămas în pronunțare asupra excepției invocate.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul cu privire la excepția invocată, reține următoarele:
După cum rezultă din dispozițiile art. 137 al. 1 Cod pr. civilă, instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii iar după cum rezultă din dispozițiile art. 298 Cod pr. civilă, dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu.
După cum rezultă din dispozițiile art. 248 al. 1 Cod pr. civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor*) dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod pr. civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 20.03..2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin.1 pct. 2 Cod pr. civilă pentru lipsa nejustificată a părților iar, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de către partea care justifică un interes, iar în cauză nu s-a dovedit existența unui caz de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare.
Prin urmare, în temeiul art. 252 Cod pr. civilă, instanța va admite excepția de perimare invocată din oficiu, excepție de procedură, absolută și peremptorie și, în temeiul art. 248 al. 1 Cod pr. civilă, va constata perimată acțiunea.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea având ca obiect „ Legea nr.221/2009” formulată de reclamanții P. V. (fostă V.), V. A., V. D., P. O., V. T., V. A. și S. A. (fostă V.),toți cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat „V. T.” cu sediul în Suceava, ..18, județul Suceava, în contradictoriu cu pârâtul S. R. – prin Ministerul Finanțelor Publice București, cu sediul în sector nr.5, ..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2013.
Președinte, Grefier,
I. G. S. A.
Red.IG
Tehnored.SA/10ex/ 08.07.2013
← Fond funciar. Decizia nr. 462/2013. Tribunalul SUCEAVA | Partaj judiciar. Decizia nr. 211/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
---|