Contestaţie la executare. Decizia nr. 2714/2013. Tribunalul SUCEAVA

Tribunalul SUCEAVA - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 2714/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 4474/4/2013

Dosar nr._ - contestație la executare -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 2714

Ședința publică din data de 12 DECEMBRIE 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: G. F. F.

JUDECĂTOR: C. M. N.

JUDECĂTOR: F. L.

GREFIER: Ș. L. G.

Pe rol, judecarea recursului formulat de contestatoarea AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE BUCUREȘTI, cu sediul în sector 4, București, Șoseaua Olteniței, nr.35-37, împotriva sentinței civile nr. 4568 din data de 13 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, intimat fiind H. C. O., domiciliat în ., ., județul Suceava.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile drept pentru care instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a le da acestora posibilitatea prezentării în sala de judecată.

După reluarea cauzei la cel de-al doilea apel nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se faptul că prin serviciul de arhivă a fost depusă la dosar (în dublu exemplar) întâmpinarea formulată de intimat la contestația promovată în cauză ( filele 8-12), precum și împuternicirea avocațială din care rezultă că avocat C. D. A. reprezintă în instanță interesele intimatului ( fila 13).

Instanța văzând că prin cererea de recurs pârâta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în baza art. 242 pct.2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată rămânând în pronunțare atât pe excepția nemotivării recursului invocată de intimat prin întâmpinare cât și pe fondul cauzei.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată la data de 15.02.2013, pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._, contestatorul AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE în contradictoriu cu intimatul HOJBOTA C. O., a formulat contestație la executare, împotriva executării silite începute de B. C. M.G. SARMIS, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea actelor de executare și pe cale de consecință să dispună desființarea acestora, precum și să dispună suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare.

În fapt se arată că prin Sentința Civilă nr. 2217/22.10.2012 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._, instanța a dispus obligarea contestatoarei la plata în favoarea creditorului a compensației prevăzută de art. 12 alin. 3 din C.C.M. la nivel de ANIF R.A.

Creditorul Hojbota C. O., prin cab. Av. C. D. A. a formulat cerere de executare silită la B.E.J. CIMPULUGEANU M.G. SARMIS, din Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Ulterior, prin intermediul executorului judecătoresc s-a solicitat încuviințarea executării silite la Judecătoria Suceava, care a admis-o prin încheierea pronunțată în dosarul nr._ .

Se consideră că încheierea de încuviințare a executării silite dată de Judecătoria Suceava, nu a respectat dispozițiile art. 373 alin. 2 C.pr.civ.. care prevăd că " instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea", neținându-se cont de faptul că debitoarea AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE are sediul în municipiul București, .-37. sector 4, fiind singura care are calitatea de ordonator de credite, nu și filiala județeană, care nu are personalitate juridică și nu poate face plăți.

În consecință, încuviințarea executării silite este în competența Judecătoriei Sector 4 București.

De asemenea, prin actul de executare, respectiv somația B.E.J. CIMPULUGEANU M.G. SARMIS se pretinde suma de 12.336,00 lei, reprezentând compensație legală acordată salariaților cu ocazia disponibilizării. Această sumă nu este prevăzută în sentința civilă nr. 2217/22.10.2012 pronunțată de către Tribunalul Suceava și nu reprezintă cuantumul net al acestei compensații, deci creanța nu este reală.

Totodată se arată că cheltuielile de executare stabilite prin procesul verbal încheiat în data de 29.01.2013 sunt exagerat de mari ținând cont de cuantumul obligației de plată pretinse prin titlul executoriu și se solicită diminuarea acestora.

Se invocă încălcarea dispozițiilor art. XI din O.U.G. 92/18.12.2012, potrivit cărora:

"(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2013, se va realiza astfel:

a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

În cursul termenului prevăzut la alin. (1),orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..

(3) Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plății titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1). "

Întrucât Agenția Națională de îmbunătățiri Funciare este instituție publică, conform O.U.G. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, aprobată prin legea nr. 199/2012,se susține că plata sumei stabilită prin titlul executoriu Sentința nr. 2217/22.10.2012 a Tribunalului Suceava, se va achita în conformitate cu prevederile art. XI din O.U.G. 92/18.12.2012.

S-a solicitat suspendarea tuturor formelor de executare silită, în conformitate cu prevederile alin. 2 art. XI din O.U.G. 92/18.12.2012.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 317 - 404 Cod Pr. Civ., O.U.G. 92/18.12.2012 și O.U.G. 82/2011, aprobată prin legea nr. 199/2012.

Ca urmare a adresei instanței, au fost înaintate toate actele din dosarul de executare.

În cauză a fost admisă și administrată proba cu înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 16.05.2013, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București.

Prin sentința nr. 5429/23 mai 2013 Judecătoria Sectorului 4 București a declinat competența în favoarea Judecătoriei Suceava.

Pe rolul Judecătoriei Suceava cauza a fost înregistrată la data de 11.07.2013 sub nr._ .

La termenul din 22 iulie 2013, intimatul a formulat întâmpinare ( f. 7 – 10), prin care a solicitat respingerea contestației, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că prin sentința nr. 2217/2012 a Tribunalului Suceava s-a stabilit în mod clar obligarea contestatorului la plata a 7 salarii de bază, prin Tabelul cu salarii compensatorii ale celor 14 persoane concediate, sunt calculate cele șapte salarii de bază.

A mai precizat intimatul, că cheltuielile de executare stabilite prin procesul verbal din 29.01.2013 nu sunt exagerat de mari cum susține contestatorul, ci ele au fost stabilite într-un cuantum rezonabil față de munca depusă. Onorariul executorului judecătoresc este pe deplin justificat și dovedit, în conformitate cu dispozițiile art. 37 alin.1 din legea 188/2000, Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/2006 și Anexa nr. 1 din Statutul U.N.E.J și a fost stabilit conform nr. 3 lit. a) din Anexa la Ordinul nr. 2550/2006 privind onorariile minimale și maximale. Onorariul executorului judecătoresc nu a avut în vedere doar stadiul actual al executării, ci a fost stabilit cu raportare la toate actele viitoare de executare .

La termenul din data de 13.09.2013, instanța de fond a respins, ca neîntemeiată excepția netimbrării acțiunii, invocată de pârât.

Instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

Prin sentința civilă nr. 4568 din data de 13 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._ , s-a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatoarea Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare cu sediul în București . - 37, sector 4, în contradictoriu cu intimatul H. C. O., din ., ., jud. Suceava. S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la criticile aduse de contestatoare referitoare la nelegalitatea încheierii de încuviințare a executării silite, instanța de fond a reținut că prin titlul executoriu – sentința nr. 2217/22.10.2012, s-a dispus obligarea ambelor pârâte, respectiv Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, cu sediul în mun. București, și Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala de Îmbunătățiri Funciare Suceava, cu sediul în mun. Suceava, la plata unor compensații. Față de faptul că sediul unuia dintre debitori este în mun. Suceava, în mod corect s-a încuviințat executarea silită de către instanța de la sediul debitoarei Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala de Îmbunătățiri Funciare Suceava.

În privința cuantumului debitului din prezenta cauză, instanța de fond a constatat că prin titlul executoriu mai sus arătat, debitorii au fost obligați la plata în favoarea creditorului H. C. O. a compensației prevăzute de art. 12 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ANIF RA pentru anii 2009 – 2010, fiind astfel ușor determinabilă. Mai mult decât atât, cuantumul debitului, de_ lei, a fost calculat chiar de către ANIF – Filiala Îmbunătățiri Funciare Suceava, prin Tabelul cu salariile compensatorii care poartă semnătura serviciului de contabilitate și ștampila unității amintite.

Nici criticile invocate față de cuantumul cheltuielilor de executare nu sunt întemeiate, având în vedere că acestea au fost legal stabilite prin raportare la O.M.J. 2550/2006 și Legii nr. 188/2000, respectiv Legii nr. 51/1995 republicată.

Referitor la incidența în cauză a O.U.G. nr. 92/2012, invocată în cauză de către contestatoare, instanța reține următoarele:

Din chiar denumirea acestui act normativ, rezultă sfera acestuia de aplicare – „sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2013”. Ori, prezentul titlu executoriu este anterior perioadei la care se referă OUG 92/2012.

Cu toate acestea, instanța urmează a avea în vedere și alte acte normative prin care statul a eșalonat plata anumitor titluri executorii hotărâri judecătorești, respectiv OUG nr. 71/2009 și Legea nr. 230/2011.

Din nou, sfera de aplicare a acestor acte normative este dată de chiar denumirea acestora – „plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar”.

Este vorba așadar, de drepturi salariale.

Fiind vorba de o măsură specială și limitată în timp, prevederile acestor acte normative sunt de strictă interpretare, raportat doar la „drepturile salariale” acordate prin hotărâri judecătorești.

Sentința Tribunalului Suceava, cu nr. 2217 din 22.10.2012 este titlu executoriu în privința unei compensații ce este acordată intimatului din cauză, având în vedere că a fost concediat în cadrul unei concedieri colective.

Așadar, natura compensației stabilite prin hotărâre judecătorească nu este una de natură salarială, ci una de protecție socială.

Potrivit art. 55 din Legea nr. 571/2003, privind codul fiscal, cu modificările ulterioare, „Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.”

Potrivit art. 67 din codul muncii, „salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil.”.

Potrivit art. 42 din O.U.G. nr. 98/1999, privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, „societățile comerciale, societățile și companiile naționale, precum și regiile autonome sau alte unități aflate sub autoritatea administrației publice centrale sau locale pot acorda persoanelor disponibilizate prin concedieri colective… compensații bănești individuale, în condițiile și cuantumurile prevăzute în contractele colective de muncă.”

Chiar dacă determinarea valorică a cuantumului acestor compensații se face, potrivit Contractul colectiv de muncă la nivel de ANIF RA pentru anii 2009 – 2010, prin raportate la valoarea unui salariu brut, natura compensațiilor ce se acordă în cazul concedierilor colective nu are natura juridică de drept salarial, ci are o natură juridică de protecție socială.

Cum prin actele normative speciale emise în ultimii ani s-au luat măsuri de eșalonare doar a plății drepturilor salariale acordate prin hotărâri judecătorești, nu și de eșalonare a unor compensații ce au natura juridică de măsuri de protecție socială, în privința acestora din urmă neexistând un astfel de act normativ, instanța va constata că drepturile compensatorii datorate de către debitori intimatului din cauză nu sunt supuse acestor acte normative, urmând a fi executate potrivit dreptului comun.

De altfel, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului garantează, în substanța lui, dreptul de proprietate. Acest articol, conține, în realitate, trei norme distincte: prima enunță principiul respectării proprietății, a doua privește privarea de proprietate și o supune anumitor condiții (utilitatea publică și obligația de despăgubire), iar a treia recunoaște statelor competența de a reglementa folosința bunurilor conform interesului general (cauza Sporrong și Lonnroth c Suedia 1982).

Dreptul câștigat de către intimat prin sentința nr. 2217 din 22.10.2012 a Tribunalului Suceava intră în noțiunea „bun” așa cum această noțiune este definită de jurisprudența Curții europene a drepturilor omului atât din perspectiva nașterii în patrimoniul intimatului a unei creanțe (cauza Pressos Compania Naviera SA c. Belgia 1995, cauza Maurice c. Franța 2005, cauza Draon c. Franta 2005), cât și din perspectiva naturii de prestație socială stabilită prin hotărârea amintită (cauza Gaygusuz c. Austria 1996, Willis c. Regatul Unit 2002, Buchen c. Republica Cehă 2002 etc.).

Așa fiind, instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată.

Având în vedere că principiul disponibilității guvernează procesul civil, instanța a luat act că intimatul nu solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a promovat recurs AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE BUCUREȘTI, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile pe fond și admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată.

În motivare a arătat că, în fapt, a formulat contestație la executarea silită începută de B.EJ. CIMPULUGEANU M.G. HARMIS, din Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în dosarul 739 /E/2012, creditor-intimat fiind Hojbota C. O., prin cab. av. C. D. A..

Prin Sentința Civilă nr. 4568/13.09.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava, în dosarul_ a fost respinsă contestația la executare formulată de instituția recurentă, ca neîntemeiată.

Prin prezentul recurs contestatoarea reiterează motivele pentru care consideră că executarea silită începută de B.EJ. CIMPULUGEANU M.G. SARMIS pentru intimatul Hojbota C. O., prin cab. Av. C. D. A. este nelegală.

Astfel, prin Sentința Civilă nr. 2217/22.10,2012 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._, instanța a dispus obligarea subscrisei la plata în favoarea creditorului a compensației prevăzută de art. 12 alin. 3 din C.C.M. la nivel de ANIF RA

Creditorul Hojbota C. O., prin cab. av. C. D. A. a formulat cerere de executare silita la B.EJ. CIMPULUGEANU M.G. SARMIS, din Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Ulterior, prin intermediul executorului judecătoresc s-a solicitat încuviințarea executării silite la Judecătoria Suceava, care a admis-o prin încheierea pronunțată în dosarul nr._ .

Astfel, a considerat că încheierea susmenționată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor exprese ale art.373alin.2 Cod Procedură Civilă, care prevăd că „ instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se "va face executarea", neținându-se cont de faptul că AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE BUCUREȘTI, are sediul în sector 4, București, Șoseaua Olteniței, nr.35-37, fiind singura care are calitatea de ordonator de credite, nu și filiala județeană, în consecință competența fiind a Judecătoriei Sector 4 București.

De asemenea, sunt necesare lămuriri cu privire la întinderea, înțelesul și aplicarea titlului executoriu, întrucât somația emisă de la B.EJ. CIMPULUGEANU M.G. SARMIS nu rezultă cum a fost calculată suma pretinsă iar în textul Sentinței civile nr.2217/22.10.2012 pronunțată de Tribunalul Suceava nu este precizată suma reprezentând obligația de plată.

Această compensație este supusă regimului de impozitare stabilit prin dispozițiile Codului Fiscal și normele sale de aplicare (pct. 68 lit. 1 din Normele metodologice pentru aplicarea art. 55 alin. 1 si 2 din Codul Fiscal, aprobate prin H.G. 44/2004, cu modificările si completările ulterioare).

Totodată contestatoarea a solicitat a se constata că, cheltuielile stabilite prin Procesul în data de 05.02.2013 sunt exagerat de mari ținând cont de cuantumul obligației de plată stabilite prin titlul executoriu și pe cale de consecință se impune diminuarea acestora.

Întrucât Agenția Națională de îmbunătățiri Funciare este instituție publică, conform O.U.G. 82/2011, aprobată prin legea nr. 199/2012, plata sumei stabilită prin titlul executoriu Sentința nr. 2217/22.10.2012 a Tribunalului Suceava, se va achita în conformitate cu prevederile art. 14 din O, G. 17/2012» care prevede ca: „ART. 14 (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, plata neefectuată a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești reprezentând drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2012, se va realiza în aceleași condiții cu cele prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, ale cărei dispoziții se aplică în mod corespunzător,"

De asemenea, au mai învederat instanței disp. pct. 68 lit. 1 din Normele metodologice pentru aplicarea art. 55 alin. 1 si 2 din Codul Fiscal, aprobate prin H.G. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare;

„68. Veniturile din salarii sau considerate asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei reiații contractuale de muncă, precum și orice sume de natura salarială primite în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din: compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilitate prin concedieri colective, din fondul de salarii potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă;”

Având în vedere aceste considerente, contestatoarea a solicitat admiterea recursului, modificarea Sentinței Civile nr. 4568/13.09.2013 în sensul admiterii contestației așa cum a fost formulată și a se dispune anularea formelor de executare efectuate în dosarul 739/E/2012, prezentul recurs fiind întemeiat in drept, pe disp. art 299-316, 317 - 404 Cod Pr. Civ., O.U.G. 92/18.12.2012 și O.U.G. 82/2011, aprobată prin legea nr. 199/2012., Codul Fiscal, I-LG. 44/2004, cu modificările si completările ulterioare.

Intimatul H. C. O. a formulat întâmpinare la acțiunea promovată de recurent prin care a solicitat pe excepție, anularea recursului formulat de Agenția Națională de îmbunătățiri Funciare împotriva Sentinței civile nr.4568/2013 a Judecătoriei Suceava ca nemotivat, iar pe fond, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ea legală și temeinică a Sentinței civile nr.4568/2013 a Judecătoriei Suceava, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării a arătat că:

1. Potrivit art.303 alin. 1 si 2 Cod Procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Din cuprinsul recursului declarat de recurenta-contestatoare nu reies motivele pentru care aceasta consideră sentința instanței de fond ca nelegală și nici nu se indică expres motivele de casare sau de modificare pe care își întemeiază cererea de recurs, menționându-se ca temei legal art.299-316, 317-404 Cod proc.civ., OUG nr.92/18.12.2012, OUC nr.82/2011, aprobată prin Legea nr. 199/2012, Codul fiscal, HG nr.44/2004 cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit disp. art.317-404 Cod procedură civilă se referă la contestația în anulare, revizuire, recursul în interesul legii, procedura necontencioasă, arbitrajul și executarea silită, iar celelalte acte normative invocate nu pot fi primite ca temei al recursului.

Potrivit art.302/1 (1), cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității următoarele mențiuni ....c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea-că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Cererea de recurs formulată nu cuprinde motivele de nelegalitate ale sentinței instanței de fond, nu cuprinde mențiunea memoriului separat, ci doar se reiterează motivele inițiale de contestație la executare.

Chiar dacă potrivit art.304 ind.1 recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art.304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele, acest lucru nu exonerează obligația recurentului de a arăta motivele de fapt și de drept ale recursului, iar instanța de recurs poate doar să verifice motivele de casare de ordine publică.

2. Prin Sentința civilă nr.2217/2012 pronunțată de Tribunalul Suceava, s-a dispus obligarea ambelor pârâte, respectiv Agenția Națională de îmbunătățiri Funciare cu sediul în București și Agenția Națională de îmbunătățiri Funciare-Filiala Suceava la plata unei compensații echivalente cu 7 salarii de bază.

Ținând cont de faptul că sediul unuia dintre debitori este în mun. Suceava în mod corect instanța de fond a apreciat că încuviințarea s-a făcut în mod legal de Judecătoria Suceava, instanța de la sediul secund debitoarei.

Cât privește cuantumul debitului, în mod corect instanța de fond a constatat că acesta este ușor determinabil, în condițiile în care debitorii au fost obligați în favoarea creditorului H. a compensației prevăzute de art. 12 alin.3 din Contractul Colectiv de muncă la nivel ANIF RA pentru anii 2009-2010, iar acest cuantum în sumă de 12.336 lei a fost calculat chiar de către ANIF-Sucursala Suceava prin Tabelul cu salariile compensatorii care poartă semnătura serviciului de contabilitate și ștampila unității amintite.

De asemenea, instanța de fond a apreciat că, cheltuielile de executare stabilite prin procesul verbal din data de 29.01.2013 nu sunt exagerai de mari cum susține contestatoarea ci ele au fost stabilite într-un cuantum rezonabil față de munca depusă de executor și avocat în aducerea la îndeplinire a sentinței judecătorești, în conformitate cu O.M.J 2550/2006, Legii nr.188/2000 și Legii nr.51/1995.

În cadrul executării silite, parte a procesului civil, sunt aplicabile art.274 al in.3 C.proc.civ. care prevăd posibilitatea instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau de munca depusă ele avocat. în situația în care onorariul avocatului este explicat și justificat prin munca depusă pentru clientul său, nu se impune modificarea .acestuia de către instanță. (Trib. București, secția a IV civ., dec.nr.462/R din 22.02.2013).

O primă condiție a menținerii acestui onorariu o constituie justificarea acestuia de chitanța eliberată de Cabinetul de avocat ( Factura nr.8/19._), de împuternicirea avocațiala în dosarul de executare, de cererea acestuia de executare silită în numele reclamantului-intimat, care fac dovada efectuării primelor cheltuieli reprezentând onorariu avocat.

În speță, în afară de activitățile menționate mai sus, executarea obligației contestatorului a presupus activitatea avocatului constând în studierea dosarului de fond și obținerea titlului executoriu (hotărâre definitivă și irevocabilă, învestire cu formulă executorie), consultații acordate creditorului, formularea cererii de începere a executării silite, nenumărate deplasări la biroul executorului judecătoresc, urmărirea executării, activități care justifică pe deplin onorariul achitat acestuia în sumă de 1 200 lei.

La respingerea cererii de micșorare a acestui onorariu, a solicitat a se avea în vedere faptul că, la momentul stabilirii și achitării acestuia, el, în calitate de creditor nu are posibilitatea cunoașterii formei în care se va realiza executarea, care se preconizează foarte anevoioasă și care presupune multă activitate avocațială, ținând cont de reaua credință a debitorului.

O altă condiție a admiterii cererii de micșorare a onorariului de avocat o reprezintă dovedirea de către contestator a abuzului de drept din partea creditorului. A mai solicitat a se avea în vedere că, contestatorul nu face dovada exercitării cu rea credință a dreptului său în calitate de creditor de a solicita recuperarea cheltuielilor de executare.

A considerat că legea îi dă dreptul, în calitatea sa de creditor de a beneficia de asistența juridică și reprezentarea unui specialist în drept și în faza de executare silită, precum și de a-și recupera cheltuielile efectuate în acest scop. În speță, onorariul de avocat a fost plătit exclusiv în vederea realizării obligației debitorului, dreptul fiind exercitat potrivit scopului în vederea căruia a fost recunoscut, cu respectarea art.723 C.proc.civ.

Analizarea juridică a contestație la executare referitoare la micșorarea onorariului avocatului trebuie să fie făcută cu mare prudență deoarece instanța de judecată nu poate interveni în relația dintre avocat și client și nu poate cenzura onorariul stabilit prin contractul de asistență juridică.

În prezenta cauză onorariul avocatului reflectă pe deplin munca depusă în cadrul procedurii de executare silită a titlului executoriu (depunere cerere executare silită, consultații acordate clientului, urmărire stadiu, procedura, etc.) și este proporțional cu suma ce urmează a fi executată silit.

Cât privește onorariul executorului judecătoresc, acesta este pe deplin justificat și dovedit, în conformitate cu dispozițiile art.37 alin.1 din Legea nr.188/2000, Ordinul Ministrului Justiției nr.2550/2006 și Anexa nr.1 din Statutul U.N.E.J. și a fost stabilit conform nr.3 lit.a din Anexa Ia Ordinul nr.2550/2006 privind onorariile minimale și maximale.( 10 % clin debitul de recuperat 1.233 lei la care s-a adăugat TVA rezultând 1.529,66 lei).

Onorariul executorului judecătoresc nu a avut în vedere doar stadiul actual al executării, ci a fost stabilit cu raportare la toate actele viitoare de executare, executare care se dovedește anevoioasă datorită relei credințe a debitorului, care ar fi putut până în prezent să-și arate disponibilitatea de a executa hotărârea judecătorească.

În ceea ce privește celelalte cheltuieli de executare, acestea au fost stabilite în conformitate cu Hotărârea UNEJ nr.2/2007, procesul verbal prin care au fost stabilite constituind titlu executoriu, în conformitate cu dispozițiile art.37! ind.7 alin.4 C.proc.civ. și fiind în sarcina debitorului.

În mod corect instanța de fond a reținut că in cauză nu sunt aplicabile dispozițiile din O.U.G. nr.92/2012 deoarece sumele de bani acordate prin titlu executoriu au fost acordate de instanță cu titlu de despăgubiri, acestea reprezentând compensațiile de care a fost lipsit reclamantul în urma concedierii.

Dispozițiile OUG nr.92/2012 fac referire la acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, însă prin titlul executoriu care face obiectul dosarului de executare nu i-au fost acordate acestuia noi drepturi de natură salarială, nu i-au fost acordate sporuri, ci acesta a fost despăgubit pentru drepturile de care a fost despăgubit pentru drepturile de care a fost lipsit în mod nelegal, ca urmare a concedierii.

În consecință, instanța de fond a reținut corect că dispozițiile OUG nr.92/2012 nu sunt aplicabile în cauză, nefiind aplicabilă deci nici eșalonarea prevăzută de acest act normativ și nici suspendarea executării. De asemenea, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Examinând cu prioritate excepția nemotivării recursului invocată de către intimat, în condițiile disp. art. 137 C.pr.civ., tribunalul reține că aceasta nu este dată în speță.

Astfel, din cuprinsul cererii de recurs rezultă că recurentul își exprimă nemulțumirea față de hotărârea instanței de fond, dezvoltând motivele de nelegalitate a hotărârii recurate și încadrându-le în motivele prev. de art. 304 C.pr.civ., astfel încât nu se poate reține că recursul nu a fost motivat în fapt și în drept.

Pe fondul recursului însă, din examinarea hotărârii recurate prin prisma criticilor aduse de recurent, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a textelor de lege incidente în speță, tribunalul reține că recursul este nefondat pentru următoarele argumente:

Corect a reținut instanța de fond că, ținând cont de faptul că sediul unuia din debitori este în mun. Suceava, încuviințarea executării silite s-a făcut în mod legal de Judecătoria Suceava, unde se află sediul secund al debitoarei.

În ceea ce privește cuantumul debitului în mod corect instanța de fond a constatat că acesta este ușor determinabil, în condițiile în care debitorii au fost obligați în favoarea creditorului H. a compensației prevăzute de art. 12 alin.3 din Contractul Colectiv de muncă la nivel ANIF RA pentru anii 2009-2010, iar acest cuantum în sumă de 12.336 lei a fost calculat chiar de către ANIF-Sucursala Suceava prin Tabelul cu salariile compensatorii care poartă semnătura serviciului de contabilitate și ștampila unității amintite.

Astfel, în cadrul executării silite, parte a procesului civil, sunt aplicabile art.274 al in.3 C.proc.civ. care prevăd posibilitatea instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau de munca depusă ele avocat. în situația în care onorariul avocatului este explicat și justificat prin munca depusă pentru clientul său, nu se impune modificarea .acestuia de către instanță. (Trib. București, secția a IV civ., dec.nr.462/R din 22.02.2013).

O primă condiție a menținerii acestui onorariu o constituie justificarea acestuia de chitanța eliberată de Cabinetul de avocat (Factura nr.8/19._), de împuternicirea avocațiala în dosarul de executare, de cererea acestuia de executare silită în numele reclamantului-intimat, care fac dovada efectuării primelor cheltuieli reprezentând onorariu avocat.

O altă condiție a admiterii cererii de micșorare a onorariului de avocat o reprezintă dovedirea de către contestator a abuzului de drept din partea creditorului. În speță, contestatorul nu face dovada exercitării cu rea credință a dreptului intimatului în calitate de creditor de a solicita recuperarea cheltuielilor de executare.

Față de aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 C.pr.civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat, iar hotărârea instanței de fond va fi menținută ca fiind temeinică și legală.

Întrucât intimatul nu a făcut dovada avansării vreunei sume de bani cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, pe temeiul disp. art. 274 C.pr.civ, cererea acestuia va fi respinsă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Respinge excepția nemotivării recursului invocată de intimat ca nefondată.

Respinge recursul formulat de contestatoarea AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE BUCUREȘTI, cu sediul în sector 4, București, Șoseaua Olteniței, nr.35-37, județul Suceava împotriva sentinței civile nr. 4568 din data de 13 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, intimat fiind H. C. O., domiciliat în ., ., județul Suceava, ca nefondat.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimat, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 DECEMBRIE 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

G. F. C. M. F. L.

F. N.

GREFIER,

Ș. L.

Red. C.M.N.

Jud. B. C.

Tehnored. Ș.L.G.

Ex.2./23.01.2014.

← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2377/2013. Tribunalul SUCEAVA		Prestaţie tabulară. Decizia nr. 2386/2013. Tribunalul SUCEAVA →

Contestaţie la executare. Decizia nr. 2714/2013. Tribunalul SUCEAVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 2714/2013. Tribunalul SUCEAVA