Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 229/2013. Tribunalul SUCEAVA

Tribunalul SUCEAVA - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 229/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 3628/227/2011

Dosar nr._ Constatare nulitate act juridic

ROMANIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 229

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2013

Președinte: L. A.

Judecător: A. I. M.

Judecător: V. O. D.

Grefier: S. A.-M.

Pe rol, judecarea recursului declarat de către reclamanții U. C. G. și U. E., împotriva sentinței civile nr. 1572 din data de 13 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, intimat fiind pârâtul U. L..

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns mandatarul reclamantului recurent, U. S., reclamanta recurentă și avocat S. S., ce substituie pe avocat T. M., pentru pârâtul intimat, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța constată că la dosar a fost depusă, prin serviciul registratură, de către reclamantul recurent dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 314 lei, timbru judiciar de 3 lei, pe care le anulează, recursul fiind legal timbrat și de către pârâtul intimat întâmpinare, duplicatul fiind înmânat reclamantei recurente.

Mandatarul reclamantului recurent depune la dosar împuternicirea avocațială a avocatului V. I. și solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a fi prezent în instanță apărătorul său.

Avocat S. S., pentru pârâtul intimat, depune la dosar delegație de substituire și solicită respingerea cererii formulate, cu precizarea că potrivit disp. art. 156 Cod procedură civilă în cauză se poate amâna pronunțarea pentru a se depune la dosar concluzii scrise.

Instanța, având în vedere că în cauză nu au fost invocate motive temeinice pentru a se dispune amânarea cauzei, văzând disp. art. 156 Cod procedură civilă, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de către mandatarul reclamantului recurent.

Mandatarul reclamantului recurent arată că nu mai are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.

Reclamanta recurentă arată că nu mai are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.

Apărătorul pârâtului intimat arată că nu mai are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat în cauză, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.

Mandatarul reclamantului recurent solicită admiterea recursului.

Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului.

Apărătorul pârâtului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică, motivat de faptul că reclamanții recurenți pretind că instanța de fond nu ar fi analizat nulitatea contractului încheiat și sub aspectul cauzei ilicite, însă acest motiv de recurs se regăsește în celelalte două motive invocate în acțiune, respectiv eroarea obstacol și lipsa prețului, pe care instanța le-a analizat, motivul de nulitate privitor la lipsa prețului nu poate fi primit în cauză având în vedere că în contractul semnat de vânzător în fața notarului public s-a consemnat plata prețului, în mod corect a fost admisă excepția de inadmisibilitate a celui de-al doilea capăt de cerere întemeiat pe disp. art. 111 Cod procedură civilă, câtă vreme reclamanții recurenți au la îndemână acțiunea în realizarea dreptului, autorizația de construire și certificatul de urbanism eliberate pe numele pârâtului intimat nu au fost anulate, iar apărările reclamanților recurenți nu au demonstrat că voința reală a părților ar fi fost alta decât cea reținută în conținutul actului notarial, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta recurentă precizează că la acea vreme pârâtul intimat era minor.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni și înregistrată sub nr._ din 29.11.2011, reclamanții: U. C. G. și U. E., în contradictoriu cu pârâtul U. L., solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2760 din 02.09.1998 de BNP M. A., privind suprafața de 4000 mp,intravilan și să se constate că reclamanții sunt proprietarii unei case formată din două camere și hol pe care au edentificat-o în anul 1992 pe suprafața de 4000 mp teren.

În motivare au arătat că după apariția legii funciare au început să construiască o locuință formată din două camere și o sală pe terenul care provenea de la părinții lor pe care au terminat-o în anul 1992 și pe care o stăpânesc și în prezent.

Au precizat că pârâtul la acea vreme era minor, a locuit cu ei până în anul 1998, iar după ce i-au dat cei 4000 mp teren i-a părăsit și a plecat la Timișoara, în străinătate la muncă unde se află și în prezent și nu mai ține legătura cu ei, nu îi ajută în niciun fel deși înțelegerea dintre ei a fost ca el să rămână cu ei, să îi întrețină.

A mai arătat că amândoi sunt în vârstă, nu au resurse pentru întreținere decât o pensie de CAP, astfel că înțelegerea lor a fost să păstreze uzufructul viager asupra terenului și cu condiția întreținerii lor, aceasta a fost înțelegerea lor, iar pârâtul a mers la notar pentru a face demersurile necesare pentru încheierea actului după care el a mers și a semnat actul, fără a-l citi sau să-l fi citit deoarece vede foarte greu, convins că acesta conține clauzele de întreținere și uzufruct viager, așa cum s-au înțeles anterior.

Mai mult decât atât, a observat ulterior că actul este unul de vânzare cumpărare și nu o transmitere a proprietății în scopul întreținerii și că ar fi primit ca preț suma de 900.000 lei vechi, lucru care nu este adevărat și despre care nu s-a discutat deoarece nu s-a urmărit un preț, ci doar întreținerea.

Pârâtul le-a transmis că pe el nu îl mai interesează averea lor și să facă ce vrea cu ea, lăsându-i fără ajutor.

Reclamanții au apreciat că actul încheiat este nul absolut, motivat de:

- vicierea consimțământului prin eroarea –obstacol, având în vedere că el a avut o altă reprezentare cu privire la obiectul contractului, iar pârâtul pretinde că notarul i-a propus să facă contractul în această formă deoarece este mai sigur;

- lipsa prețului care nu a fost plătit și nici convenit, astfel că cumpărătorul nu a făcut nicio contraprestație, plata prețului este de esența unei vânzări, prețul de 90 lei noi este unul total neserios și nu se poate pretinde că aceasta constituie o contraprestație;

- existența unei cauze ilicite la încheierea contractului, privind bunurile moravuri, deoarece cumpărătorul a profitat de încrederea lui, urmând a se îmbogăți necinstit, fără nicio contraprestație, lăsându-i la bătrânețe fără ajutor.

Cu privire la celălalt capăt de cerere, constatarea dreptului de proprietate asupra locuinței, aceasta nu a fost înstrăinată către pârât, dar el pretinde că ar fi casa lui deoarece se află pe terenul său și de aceea vrea să clarifice situația pentru a nu mai fi nici un dubiu.

În drept au invocat dispozițiile art. 948 și următoarele Cod civil, art.111 Cod procedură civilă.

Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților.

Cât privește primul capăt de cerere pretențiile reclamaților sunt vădit neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2760/1998 prim –reclamantul i-a transmis suprafața de 4000 mp teren situată în intravilanul satului Budeni, oraș Dolhasca, la locul numit „G.” între vecinii: T. P, drum județean, U. C, U. C, dobândit conform contractului de de partaj autentificat sub nr. 2756 la data de 02.09.1998 de către BNP M. A. din Fălticeni, la prețul de 900 lei pe care vânzătorul a declarat că le-a primit integral la data semnării contractului.

Pe această suprafață de teren a edificat o casă, sens în care a fost eliberată autorizația de construire nr. 207 din 18.12.1998, certificatul de urbanism nr. 185 din 04.11.1998, planuri de situație, memorii justificative, proiect de construire.

A arătat că nu este real că înțelegerea lor ar fi vizat și obligația de uzufruct și întreținere care el ar fi trebuit să o acorde vânzătorului, pentru că o asemenea clauză nu a fost înserată în contract. La încheierea contractului notarul a citit conținutul acestuia și reclamantul, care este tatăl său, a declarat că aceasta este voința lor. Nu este real că nu ar fi văzut, sau că ar vedea greu, că nu ar avea mijloace de întreținere, în condițiile în care ambii beneficiază de pensie, prim reclamantul având chiar două pensii (CFR și CAP), au gospodărie separată în satul vecin, compusă din casă,grajd,2 vaci,2 cai,porci,păsări, 2 ha teren.

Este adevărat că stabilirea naturii actului juridic reprezintă o chestiune de fapt, părțile putând solicita administrarea oricăror probe pentru a-și dovedi pretențiile.

La încheierea convenției autentice de față a fost pârâtul, prim reclamantul și sora acestuia T. M. care au asistat la înțelegerea intervenită între ei încât eventualele depoziții ale unor martori indirecți nu ar putea fi valorificate în sensul infirmării mențiunilor din contractul încheiat în fața unui notar public.

În altă ordine de idei, este puțin credibil că reclamantul a realizat că a fost indus în eroare abia după 13 ani sau că nu a avut în toată această perioadă posibilitatea de a citi contractul încheiat.

A mai susținut că în practica judecătorească s-a reținut că în ipoteza în care se invocă și se dovedește eroarea supra naturii actului încheiat (ceea ce oricum nu este cazul în speță), sancțiunea nu este nulitatea întregii operațiuni juridice dintre părți, instanța în temeiul principiului conversiunii actului juridic, urmând să stabilească faptul că între părți s-a încheiat contractul corespunzând voinței reale a părților ,pe care acestea trebuie să-l respecte si să-l execute întocmai și cu bună credință, potrivit art. 969 cod civil (D.C nr. 1479/02.11.1999 a C.A. Suceava, irevocabilă, nepublicată).

Sub un al doilea aspect, reclamanții au solicitat constatarea unui drept de asupra casei proprietatea sa invocând dispozițiile art. 111 cod procedură civilă. A înțeles să invoce excepția de inadmisibilitate a acestui capăt de cerere motivat de faptul că autorizația de construire și certificatul de urbanism eliberate pe numele lui nu au fost anulate, desființate sau anulate, iar reclamanții nu au posesia casei lui.

Nici pe fond cererea reclamanților nu este întemeiată deoarece casa a fost construită de el din chirpici, împreună cu fratele lui au făcut chirpici pentru casa sa și a acestuia din satul B., iar materialul lemnos necesar l-au procurat, pe rând de la diferite persoane care vindeau lemn (mălinari ). L-au ajutat și părinții lui la plata unei părți de manoperă, dar nu a fost niciodată vreo pretenție din partea lor cu privire la acest ajutor. Așa cum a arătat mai sus, reclamanții au gospodăria lor în alt . au posesia casei în litigiu.

Celelalte susțineri din cererea de chemare în judecată nu sunt reale și reclamanții au fost influențați de fratele său U. G S., să promoveze prezenta acțiune.

Față de motivele invocate a solicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 115,118 Cod procedură civilă, art. 274 Cod procedură civilă.

Prin sentința civilă nr. 1572 din data de 13 septembrie 2012, Judecătoria Fălticeni a respins ca nefondată cererea privind constatarea nulității contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2760/1998 de B.N.P.M. A. Fălticeni, formulată de reclamanții: U. C. G. și U. E., în contradictoriu cu pârâtul U. L., a admis excepția inadmisibilității cererii în constatarea dreptului de proprietate asupra casei de locuit și a respina ca atare acest capăt de cerere.

Cheltuielile de judecată avansate de stat în valoare de 499.60 lei au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2760/02.09.1998, reclamantul U. G. a vândut pârâtului U. L. o suprafață de 4000 mp teren arabil situată în intravilanul satului Budeni, . de vânzător prin contractul de partaj autentificat sub nr. 2756 din aceiași dată.

Au susținut reclamanții că înțelegerea acestora ar fi vizat și dreptul de uzufruct viager asupra bunului înstrăinat ce urma a fi păstrat de vânzător cu obligația cumpărătorului de a-l întreține pe acesta și soția sa, secund reclamanta, tot timpul vieții, aspecte neconsemnate în actul autentic, fapt de natură a atrage nulitatea acestuia.

Probele administrate în cauză nu au confirmat aceste susțineri astfel că instanța nu le-a primit.

Astfel, din declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv U. V., V. P., N. V., a reieșit că din anul 1992, reclamantul U. G. a dorit să transmită fiului său, pârâtul, suprafața de teren în litigiu, suprafață pe care a început edificarea unei case de locuit, fără a avea obținută autorizația de construire.

Pentru că la acea dată pârâtul era minor, contractul de vânzare cumpărare s-a încheiat ulterior, în anul 1998, dată la care și vânzătorul devenise proprietar exclusiv asupra parcelei înstrăinate conform contractului de partaj autentificat sub nr. 2756/02.09.1998 (f. 81).

În aceiași zi, reclamantul U. G., împreună cu pârâtul, au solicitat notarului public să autentifice și contractul de vânzare cumpărare pentru suprafața de 4000 mp, teren arabil intravilan, în ., fără ca în această cerere să apară mențiuni privitoare la păstrarea dreptului de uzufruct viager ori la obligația de întreținere pe care și-ar fi asumat-o cumpărătorul (a se vedea f.79 dosar).

Niciunul din martorii propuși de părți nu au putut confirma susținerile reclamanților privitoare la obiectul contractului, aceștia neasistând la discuțiile dintre părțile contractante, însă din declarațiile acestora a rezultat cu certitudine că dacă vânzătorul și soția sa ar fi dorit să păstreze uzufructul viager asupra bunului transmis ar fi trebuit să aibă posesie asupra lui atât înainte, cât și după încheierea contractului, or, reclamanții nu au locuit niciodată în acea casă, ei având stabilit domiciliul într-un alt . terenul abia în primăvara acestui an, profitând de faptul că pârâtul la rândul său nu folosește imobilele respective fiind plecat să muncească în străinătate.

Nici faptul că pârâtul și-ar fi asumat obligația de întreținere față de părinții săi nu s-a dovedit, având în vedere că potrivit acelorași declarații de martori, a reieșit că după încheierea contractului pârâtul a lucrat o perioadă în Timișoara, apoi a plecat să muncească în Spania, neacordând niciodată întreținere vânzătorului, acesta împreună cu soția sa locuind cu un alt fiu al lor, respectiv mandatarul acestora din prezenta cauză.

Or, câtă vreme pârâtul nu a acordat această întreținere pe care și-ar fi asumat-o a fost greu de crezut că reclamanții ar fi realizat existența erorii asupra obiectului contractului abia după 13 ani de la încheierea acestuia.

Pentru a dovedi incidența în cauză a erorii obstacol a fost necesar să se probeze împrejurarea că voința reclamanților a fost alterată de o falsă reprezentare asupra naturii juridice a contractului ce s-a încheiat, în sensul că a crezut că încheie un anumit act, în vreme ce în realitate a întocmit un cu totul alt act.

În speță, probele administrate nu au dovedit că voința reală a părților nu s-ar suprapune peste conținutul actului notarial astfel că instanța a respins cererea privind nulitatea contractului de vânzare cumpărare ca nefondată.

Nici motivul de nulitate privitor la lipsa prețului nu a fost primit de instanță, cât timp în contractul semnat de vânzător în fața notarului public s-a consemnat predarea acestuia de către cumpărător, în cauză nefiind administrată o altă probă care să infirme aceste mențiuni.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere ce vizează constatarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra casei de locuit edificată pe terenul ce a făcut obiectul contractului sus menționat, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă, instanța a constatat că aceasta este inadmisibilă sens în care a admis această excepție invocată de pârât cu consecința respingerii ca atare a acesteia.

Potrivit art. 111 Cod procedură civilă partea care are interes poate să facă cerere pentru existența sau neexistența unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.

Din conținutul textului de lege mai sus arătat reiese că acțiunea în constatare, privind existența sau neexistența unui drept și nu a unei situații de fapt, este o acțiune subsidiară celei în realizarea dreptului.

În speță, înscrisurile depuse la dosar, respectiv autorizație de construire nr. 207/1998, certificat de urbanism nr. 185/1998,cerere pentru eliberarea autorizației de construire, plan de situație, memoriu justificativ, au dovedit dreptul de proprietate al pârâtului asupra acestei case de locuit, drept ce nu a fost desființat.

Câtă vreme reclamanții nu au realizat dreptul lor asupra acestui imobil, având la îndemână, calea unei asemenea acțiuni în justiție cerere în constatare a dreptului întemeiată pe dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă, a fost inadmisibilă, drept pentru care instanța a respins-o ca atare.

Conform prevederilor art. 19 alin 1 din OUG nr. 51/2008 cheltuielile de judecată avansate de stat, reprezentând jumătate din taxa judiciară de timbru, în valoare de 4999.60 lei de la plata care au fost scutiți reclamanții prin acordarea ajutorului public judiciar conform încheierii din 10.01.2012, au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe au declara recurs reclamanții prin care arată următoarele:

În ceea ce privește constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 2760/1998, solicită a se avea în vedere faptul că în acțiune au invocat 3 motive de nulitate și anume: vicierea consimțământului prin eroare-obstacol, absența prețului, neplătit și neconvenit, cel stipulat în contract, 90 lei noi, fiind formal și total neserios, cauza ilicită.

Instanța de fond nu a analizat nulitatea contractului și sub aspectul cauzei ilicite, ceea ce echivalează cu necercetarea cauzei cu privire la toate aspectele, motivele de nulitate, astfel că se impune casarea sentinței civile atacate cu trimiterea cauzei la aceeași instanță.

Sunt date și motive de modificare, privind celelalte două motive de nulitate, deoarece ei au vrut ca fiul lor să locuiască cu ei, fiind cel mai mic și să le asigure întreținerea la bătrânețe. Urma să locuiască în casa construită de ei în 1992, când pârâtul, L., avea 15 ani, urmând ca după vânzarea terenului, acesta să-și construiască o altă casă (a se vedea autorizația de construire depusă de el la dosar). Ei ar fi locuit în casa lor, iar el cu familia lui, după căsătorie, să locuiască în casa ce urma să o construiască.

Pentru că înțelegerea lor a fost de înstrăinare a terenului pentru obligația de întreținere, nu au stabilit niciun preț și nici nu a fost plătit vreun preț. Prețul de 90 de lei noi, stipulat în contract, este total neserios și nu poate constitui o contra prestație, astfel că este dat acest motiv de nulitate.

Că așa stau lucrurile rezultă și din atitudinea pârâtului care la termenul din 19 iunie 2012 le-a propus să tranzacționeze, în sensul de modificare a contractului, în sensul punerii în acord cu înțelegerea inițială, adică cea as acordării întreținerii. Așa se explică faptul că ambele părți au solicitat un nou termen pentru a tranzacționa.

Având în vedere toate aceste aspecte se impunea admiterea acțiunii. Pentru aceste motive se impune admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acestui capăt de cerere.

Privitor la cel de-al doilea capăt de cerere, constatarea dreptului de proprietate asupra casei lor, construită în anul 1992, așa cum au arătat și în concluziile scrise depuse la fond, nu este dată excepția inadmisibilității, pe disp. art. 111 Cod procedură civilă, deoarece ei nu au pierdut posesia terenului și a casei niciodată, se comportă ca proprietari, iar promovarea unei acțiuni în revendicare, în realizarea dreptului, este fără sens. Acțiunea în revendicare este acțiunea petitorie, în apărarea bunului, a proprietății, atunci când bunul se află în posesia altuia.

Cum posesia este a lor, se impune admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei la aceiași instanță pentru judecarea pe fond.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, pentru următoarele:

Motivele de recurs invocate de reclamanți sunt nefondate.

Sub un prim aspect, reclamanții pretind că instanța de fond nu ar fi analizat nulitatea contractului încheiat între pârât și prim reclamantul U. G. și sub aspectul cauzei ilicite pe care au invocat-o în acțiune.

În realitate acest motiv se regăsește în celelalte două invocate în acțiune, respectiv eroarea obstacol și lipsa prețului, pe care instanța le-a analizat și în mod corect, în lipsa probelor, a respins acțiunea.

Sub aspectul tuturor motivelor de nulitate instanța stabilește că „niciunul din martorii propuși de reclamanți nu au putut confirma susținerile reclamanților privitoare la obiectul contractului, aceștia neasistând la discuțiile dintre părțile contractante însă din declarațiile acestora rezultă cu certitudine că dacă vânzătorul și soția sa ar fi dorit să păstreze uzufructul viager asupra bunului transmis ar fi trebuit să aibă posesie asupra imobilului atât înainte cât și după încheierea contractului, ori, reclamanții nu au locuit niciodată în acea casă, ei având stabilit domiciliul într-un alt . terenul abia în primăvara acestui an, profitând de faptul că pârâtul la rândul său nu folosește imobilele respective fiind plecat să muncească în străinătate.

Nici faptul că pârâtul și-ar fi asumat obligația de întreținere față de părinți nu s-a dovedit, având în vedere că potrivit acelorași declarații de martori, reiese că după încheierea contractului a lucrat o perioadă în Timișoara, apoi a plecat să muncească în Spania, neacordând niciodată întreținere vânzătorului, acesta împreună cu soția sa locuind cu un alt fiu al lor, respectiv mandatarul acestora din prezenta cauză.

Or, câtă vreme nu s-a acordat această întreținere este greu de crezut că reclamanții ar fi realizat existența erorii asupra obiectului contractului abia după 13 ani de la încheierea acestuia.

Pentru a dovedi incidența în cauză a erorii obstacol este necesar să se probeze împrejurarea că voința reclamanților a fost alterată de o falsă reprezentare asupra naturii juridice a contractului ce s-a încheiat, în sensul că a crezut că încheie un anumit act, în vreme ce în realitate a întocmit un cu totul alt act.

În speță, probele administrate nu dovedesc că voința reală a părților nu s-ar suprapune peste conținutul actului notarial astfel că instanța a respins cererea privind nulitatea contractului de vânzare - cumpărare ca nefondată.

Nici motivul de nulitate privitor la lipsa prețului nu a fost primit de instanță, cât timp în contractul semnat de vânzător în fața notarului public se consemnează predarea acestuia de către cumpărător, preț de 90.000 lei rol, cu care s-au învoit la data încheierii contractului, în cauză nefiind administrată o altă probă care să infirme aceste mențiuni.

Greșit se invocă în motivele de recurs faptul că ar fi vrut să ajungă la o înțelegere cu reclamanții în sensul că ar fi acceptat motivele susținute de reclamant, în realitate, la termenul respectiv reclamantul nu a prezentat martorul propus pentru audiere, iar avocatul pârâtului, a susținut că ar fi corect ca părțile să se înțeleagă, însă în sensul ca reclamanții să recunoască cele dovedite în instanță și să renunțe la judecată.

De asemenea, nu s-a invocat de instanță nici o clipă cauza ilicită, nu s-a făcut în nici un mod dovada existenței unei asemenea cauze, astfel că nu se impunea admiterea acțiunii pe acest motiv.

Referitor la cel de al doilea capăt de cerere privitor la constatarea unui drept de proprietate asupra casei proprietatea sa, invocând disp. art. 111 cod proc. civ. a invocat excepția de inadmisibilitate motivat de faptul că autorizația de construire și certificatul de urbanism eliberate pe numele său nu au fost anulate, desființate sau anulate, iar reclamanții nu au posesia imobilului.

Instanța de fond a reținut în mod corect această excepție. Astfel potrivit art. 111 Cod procedură civilă partea care are interes poate să facă o cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Motivează instanța că din conținutul textului de lege sus-menționat reiese că acțiunea în constatare privind existența sau inexistența unui drept și nu a unei situații de fapt, este o acțiune subsidiară celei în realizarea dreptului. Înscrisurile depuse la dosar, respectiv autorizația de construire nr. 207/1998, cererea pentru eliberarea autorizației de construcție plan de situație, memoriu justificativ, dovedesc dreptul său de proprietate, drept ce nu a fost desființat în vreun fel. Nu a fost niciodată vorba să edifice o altă locuință pe terenul cumpărat de el așa cum invocă reclamanții, autorizația de construire fiind eliberată pentru casa în litigiu.

Examinând recursul, în raport de actele și lucrările dosarului, de considerentele sentinței și de criticile formulate, tribunalul reține următoarele:

Reclamanții au invocat eroareaîn care s-ar fi aflat la încheierea contractului cu pârâtul privitor la suprafața de 4000 mp teren intravilan Budeni – „grădină”, susținând că voința lor a fost de înstrăinare în schimbul întreținerii și cu păstrarea uzufructului viager, iar nu de vânzare-cumpărare.

Ceea ce invocă reclamanții este eroarea-obstacol, anume falsa reprezentare asupra naturii actului juridic care s-a încheiat (error in negotium) (art. 954 din vechiul Cod civil).

Denumită și eroare distructivă de voință, în sensul că împiedică însăși formarea actului juridic, eroarea obstacol este cea mai gravă formă a erorii, fiind mai mult decât un viciu de consimțământ, echivalând practic cu lipsa consimțământului și, deci, cu nulitatea absolută a actului.

Falsa reprezentare a realității, fiind un fapt juridic stricto sensu, poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, însă așa cum corect a reținut și prima instanță, reclamantul nu a reușit să probeze că voința sa reală a fost alta decât cea consemnată în actul autentic, anume că ar fi intenționat să încheie un contract de întreținere cu uzufruct viager, iar nu de vânzare-cumpărare.

Relevant în acest sens este în primul rând actul autentic, în conținutul căruia se face mențiune că reclamantul a citit actul, consimțind la autentificarea lui și semnându-l (f. 7 verso).

Rezultă prin urmare că acesta a luat cunoștință despre clauzele inserate, despre drepturile și obligațiile părților, fiind de acord cu ele.

De altfel, actul autentic este precedat și de o cerere scrisă, pe care reclamantul a semnat-o și prin care se solicita notarului perfectarea unui contract de vânzare-cumpărare, nefăcându-se referire nici la întreținere, nici la uzufruct.

Reclamantul nu a invocat vreo împrejurare care să-i fi alterat la acel moment discernământul, posibilitatea de înțelegere a actelor și faptelor sale, manifestarea conștientă de voință.

Din conținutul actului reiese că reclamantul l-a semnat în cunoștință de cauză, prezumându-se că a înțeles cele consemnate cu atât mai mult cu cât sunt termeni simpli, ușor de înțeles.

Nu pot fi reținute susținerile reclamantului în sensul că nu ar fi citit actul autentic, contrariul rezultând din conținutul său, mențiune care produce efecte până la înscrierea în fals întrucât face parte din constatările personale ale notarului.

Dificultățile de vedere invocate nu au fost probate și, oricum, trebuiau aduse la cunoștință notarului.

Depozițiile martorilor audiați pe acest aspect, U. V., V. P. și N. V. (f. 54-56), sunt neconcludente, niciunul dintre martori neasistând la înțelegerea părților, ori la negocierile prealabile.

Că nu s-a intenționat prestarea întreținerii rezultă și din împrejurări de fapt ulterioare contractului, calificate de instanță drept prezumții simple, ce confirmă clauzele contractuale.

Astfel, după cum reiese din cererea introductivă, dar și din susținerile martorilor, pârâtul a locuit departe de părinții săi încă de la data încheierii contractului (anul 1998), mai întâi în Timișoara, apoi în străinătate, în Spania, astfel că nu putea obiectiv să-și asume prestarea întreținerii, după cum nici reclamanții nu ar fi așteptat 13 ani să acționeze dacă ar fi fost încredințați că sunt îndreptățiți la întreținere.

În ceea ce privește clauza de uzufruct viager, de asemenea nu a fost asumată câtă vreme reclamanții nu au locuit niciodată în casa în litigiu, ci într-o altă localitate – B., Lespezi, după cum rezultă din susținerile coroborate ale tuturor martorilor.

În ceea ce privește prețul, s-a consemnat în actul autentic plata acestuia, iar reclamanții nu au probat contrariul, martorul propus de către ei, U. V. nefurnizând nicio informație pe acest aspect.

Nu se poate susține că prețul ar fi neserios. Condiția prevăzută de art. 1303 din vechiul Cod civil privind seriozitatea prețului nu presupune existența unei echivalențe perfecte între valoarea bunului vândut și suma stabilită de părți drept preț, echivalența putând fi doar relativă întrucât părțile sunt libere să determine un preț chiar mult inferior valorii reale a bunului vândut în considerarea unor relații speciale dintre acestea.

Seriozitatea prețului este o chestiune de fapt ce se raportează nu numai la valoarea bunului, ci și la subiectivismul părților, or, relația de rudenie a părților (părinte-fiu) constituie un criteriu justificativ pentru aprecierea seriozității prețului.

Referirile recurenților la poziția procesuală a pârâtului-intimat, în sensul că la termenul din 19 iunie 2012 le-ar fi propus să tranzacționeze, în sensul modificării contractului, nu au suport în actele și lucrările dosarului, din încheierea de ședință de la acea dată (f. 87) reieșind că intenția de tranzacționare a aparținut doar recurenților, care au cerut în acest sens amânarea judecății, în timp ce apărătorul pârâtului-intimat nu s-a opus, partea nefiind prezentă la judecată, așa încât nu se poate aprecia în nici un caz că ar fi dorit modificarea contractului.

Întrucât nici eroarea-obstacol, nici lipsa prețului nu pot fi reținute, instanța va confirma soluția privitoare la aceste două capete de cerere, negăsind incidente prev. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Așa cum rezultă din cererea introductivă, reclamanții au mai investit instanța și cu o altă cauză de ineficacitate a aceluiași contract, anume cauza ilicită, pe care instanța nu a cercetat-o, tribunalul negăsind nicio referire pe acest aspect în considerente.

De asemenea, în ceea ce privește acțiunea în constatare a dreptului de proprietate asupra construcțiilor întemeiată pe art. 111 Cod procedură civilă, deși instanța a respins-o ca inadmisibilă, în considerente analizează aspecte ce țin de fondul cauzei, reținând că dreptul de proprietate aparține pârâtului, în baza autorizației de construcție nr. 207/1998 și a documentației aferente acestei autorizații.

Existând contradicție între dispozitiv și considerente, instanța nu poate realiza controlul judecătoresc.

Așa fiind, în baza art. 312 al. 1 rap. la art. 304 pct. 7, art. 312 al. 5 Cod procedură civilă va admite recursul, va casa în parte sentința și va trimite cauza spre rejudecare numai în ceea ce privește capătul de cerere vizând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2760/02.09.1998 la BNP M. A. pentru cauză ilicită, respectiv în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra imobilelor construcții în litigiu conform art.111 Cod procedură civilă.

Va menține soluția primei instanțe privitor la celelalte capete de cerere.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de către reclamanții U. C. G. și U. E., domiciliați în ., împotriva sentinței civile nr. 1572 din data de 13 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, intimat fiind pârâtul U. L., domiciliat în Timișoara, ., .. B, ..

Casează în parte sentința civilă nr.1572/13.09.2012 a Judecătoriei Fălticeni și trimite cauza spre rejudecare numai în ceea ce privește capătul de cerere vizând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2760/02.09.1998 la BNP M. A. pentru cauză ilicită, respectiv în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra imobilelor construcții în litigiu conform art.111 Cod procedură civilă.

Menține soluția primei instanțe privitor la celelalte capete de cerere.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 ianuarie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

L. A. A. I. M. V. O. D.

Grefier,

S. A.-M.

Red. V.O.D.

Judecător fond P. M.

Tehnored. S.A.M.

2 ex./07.02.2013

I. Caracteristica cererii în raport

de care s-a admis recursul – Constatare nulitate act juridic

II. Soluția în recurs – Admite recursul. Casează în parte sentința civilă nr.1572/13.09.2012 a Judecătoriei Fălticeni și trimite cauza spre rejudecare numai în ceea ce privește capătul de cerere vizând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2760/02.09.1998 la BNP M. A. pentru cauză ilicită, respectiv în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra imobilelor construcții în litigiu conform art.111 Cod procedură civilă. Menține soluția primei instanțe privitor la celelalte capete de cerere.

FIȘA ÎN CIVIL

Judecătoria Fălticeni Decizia nr. 229/25.01.2013

Sentința nr. 1572/2012 Dosar nr._

Judecător: P. M. Complet: L. A.

A. I. M.

V. O. D.