Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 362/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 362/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 1976/314/2011
Dosar nr._ - hotărâre care ține loc de act autentic -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 362
Ședința publică din data de 07 FEBRUARIE 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. F. F.
JUDECĂTOR: C. M. N.
JUDECĂTOR: D. D.
GREFIER: Ș. L. G.
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul V. V., domiciliat în comuna Șcheia, . Suceava împotriva sentinței civile nr.5666 din data de 06.12.2012 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, intimat fiind pârâtul B. V. a lui Călăiță, domiciliat în comuna Șcheia, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat G. Ș. pentru reclamantul recurent, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se faptul că prin serviciul de arhivă au fost depuse la dosar o . înscrisuri respectiv chitanța . nr.243 din 11.01.2013 în cuantum de 206.00 lei și timbre judiciare în cuantum de 3 lei prin care reclamantul recurent face dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciare aferente recursului promovat în cauză ( filele 15,16), precum și adresa recurentului prin care înaintează dovezile de achitare ale taxei de timbru și timbru judiciar și cererea de judecare a cauzei și în lipsă, în conformitate cu disp. art.242 alin.2 Cod Procedură Civilă ( fila 17).
Instanța ia act de achitarea taxei judiciare de timbru și timbru judiciare aferente recursului promovat în cauză, dispune anularea acestora și constată recursul legal timbrat.
Văzând că nu mai sunt alte cereri, probe de solicitat sau excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată, acordând cuvântul la dezbateri.
Avocat G. Ș. pentru reclamantul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile pronunțate de instanța de fond, admiterea acțiunii și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic cu privire la contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți.
Reclamantul recurent a investit instanța de judecată cu pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru două suprafețe de teren situate în tarlaua „Agrara veche” din . le-a achiziționat de la pârât în anul 1995.
Este vorba despre 2 suprafețe de teren de 3.677 m.p., respectiv de 3.772 m.p. așa cum au fost determinate de schițele vizate de O.C.P.I. Suceava, suprafețe de teren pe care clientul său le deține în posesie și proprietate de la data dobândirii lor din anul 1995.
Față de împrejurarea că măsurătorile făcute în teren nu coincideau ca mărime cu suprafețele din actele de vânzare-cumpărare, instanța de fond a respins acțiunea, în opinia acesteia obiectele celor două acte nu sunt determinate sau determinabile.
Instanța de fond a făcut o confuzie cu privire la contractul de vânzare-cumpărare, reținând că dacă obiectul nu este determinat sau determinabil, convenția este lovită de nulitate.
Codul civil în vigoare la momentul semnării celor două acte din 1995, prevede la art.1329 că în cazul unei vânzări făcută astfel decât pe măsură, ca în speța dedusă judecății, diferența în plus sau în minus între întinderea declarată și cea reală nu se ia în calcul, iar la art.1331 același cod civil prevedea că, cumpărătorul poate opta pentru rezoluțiunea vânzării.
Astfel, apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, avându-se în vedere că suprafețele menționate în act nu coincid cu cele reale, astfel încât nu se poate reține că suprafața nu este determinată sau determinabilă, cum în mod greșit a procedat instanța de fond, fiind aplicabile alte dispoziții legale în materie.
Nu în ultimul rând, din probatoriul administrat în fața instanței de fond rezultă că cei doi martori audiați au fost de față la momentul semnării convenției de vânzare a celor două suprafețe de teren și au recunoscut faptul că suprafețele de teren vândute sunt cele pe care le deține în prezent reclamantul, suprafețe care au fost identificate prin cele două schițe vizate de O.C.P.I. Suceava, iar pârâtul nu a contestat nici un moment acest lucru, fiind de acord cu susținerile din acțiune, dovado fiind declarația de recunoaștere a acestuia de la fila 20 ds. fond.
Deosebit de acesta în cererea de chemare în judecată cele două suprafețe de teren au fost menționate cu vecinătățile care apar în titlul de proprietate nr.1617 din 09.01.1996 eliberat pe numele acestuia.
În consecință, se impunea ca instanța de fond să ia act de faptul că pârâtul a recunoscut că a vândut reclamantului cele două suprafețe de teren deși ulterior nu s-a mai prezentat la notar pentru a întocmi actele, deși a fost notificat în acest sens.
Avocat G. Ș. solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL:
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5666 din data de 06.12.2012 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, s-a respins acțiunea având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic formulată de către reclamantul V. V., domiciliat în ., în contradictoriu cu pârâtul B. V., domiciliat în ., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 23.02.2011, sub numărul de dosar_, reclamantul V. V. în contradictoriu cu pârâtul B. V., a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la contractul de vânzare – cumpărare încheiat între părți sub semnătură privată la data de 09.03.1995 pentru suprafața de teren arabil de 37 ari situată la tarlaua „Agrara V.”, învecinată la Nord cu drum, la Est cu R. V. G., la Sud cu drum, la Vest cu B. C. pentru care a achitat suma de 312.600 lei vechi și cu privire la contractul de vânzare cumpărare încheiat prin înscrisul sub semnătură privată întocmit la data de 20.05.1995 pentru suprafața de teren de 37 ari situată la tarlaua „Agrara V.” învecinat la Nord cu drum, la Est cu R. G., la Sud cu Drum, la Vest cu Păvăniuc Ș. pentru care a achitat suma de 243.000 lei vechi, suprafețe deținute de către vânzător cu drept de proprietate conform TP nr. 1617/09.01.1996.
Nu a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că între părți a intervenit la data de 09.03.1995 un contract de vânzare cumpărare încheiat prin înscris sub semnătură privată pentru suprafața de teren arabil de 37 ari situată la tarlaua „Agrara veche”, învecinată la Nord cu drum, la Est cu R. V. G., la Sud cu drum, la Vest cu B. C. pentru care a achitat suma de 312.600 lei vechi.
A mai arătat că la data de 20.05.1995 a încheiat convenția prin care a dobândit suprafața de teren de 37 ari situată la tarlaua „Agrara V.” învecinat la Nord cu drum, la Est cu R. G., la Sud cu Drum, la Vest cu Păvăniuc Ș. pentru care a achitat suma de 243.000 lei vechi.
Reclamantul a mai arătat că suprafețele de teren erau deținute de către vânzător cu drept de proprietate conform TP nr. 1617/09.01.1996.
La încheierea celor două înscrisuri au asistat numiții: Fruzinschi A., M. G., Hașoschi N., Fotciuc N. și Scrischi V..
A mai arătat că a convenit cu pârâtul să se prezinte la notar pentru autentificarea vânzării, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat nici până în prezent.
Reclamantul a arătat că a notificat pârâtul în vederea încheierii actelor de vânzare cumpărare la datele de 27.01.2011 și 14.02.2011, dar acesta nu s-a prezentat.
În dovedire, reclamantul a depus la dosar înscrisuri (f. 4 – 7).
Cererea a fost legal timbrată.
Legal citat, pârâtul s-a prezentat în instanță și a arătat că este de acord cu prezenta acțiune, susținerile acestuia fiind consemnate în procesul verbal depus la fila 20 dosar.
Instanța a încuviințat pentru reclamant proba testimonială, în cauză fiind audiați martorii Hașovschi N. (f. 21), M. G. (f. 23).
Reclamantul a depus, la dosar, înscrisurile prevăzute de art. 32 din Legea 146/1997(f. 26 – 30, 32 – 35).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat următoarele:
La data de 09.03.1995, între pârâtul B. V., pe de o parte, și reclamantul V. V., pe de altă parte, s-a încheiat un act sub semnătură privată numit „proces verbal” prin care părțile contractante și-au exprimat acordul de voință cu privire la vânzarea, respectiv cumpărarea suprafeței de 38 ari teren cu prețul total de_ lei vechi (fila 5 dosar).
De asemenea, la data de 20.05.1995, între pârâtul B. V., pe de o parte, și reclamantul V. V., pe de altă parte, s-a încheiat un act sub semnătură privată numit „proces verbal” prin care părțile contractante și-au exprimat acordul de voință cu privire la vânzarea, respectiv cumpărarea suprafeței de 27 ari teren cu prețul total de_ lei vechi (fila 6 dosar).
S-a constatat că actele juridice încheiate între părțile din prezenta cauză la datele de 09.03.1995 și 20.05.1995, dat fiind că nu îndeplinesc condiția „ad validitatem” a formei autentice, în ce privește vânzarea terenurilor, sunt nule ca vânzare-cumpărare, dar raportat la conținutul lor valorează antecontract de vânzare-cumpărare, în baza principiului conversiunii juridice. Încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare nu este aptă prin ea însăși să transfere proprietatea în ce privește terenul, dar nici nu este lipsită de efectele obligatorii ale unei convenții între părți, astfel că dă naștere unei obligații de face, de a încheia, în viitor, în forma prevăzută de lege, convenția stabilită.
Totodată, neîndeplinirea acestei obligații, atrage răspunderea contractuală a părților care nu și-au îndeplinit obligațiile, răspundere care, potrivit regulilor de drept comun are în vedere în principal, executarea directă în natură-prin prestarea a însuși obiectului contractului, sau, în subsidiar, executare indirectă, prin echivalent, prin despăgubiri bănești.
O formă de reparație în natură a prejudiciului cauzat prin neexecutare, este însăși acțiunea în justiție de perfectare a contractului de vânzare-cumpărare, admisibilă în măsura în care cumpărătorul și-a îndeplinit la rându-i propria obligație, iar bunul se mai află în patrimoniul promitentului-vânzător. Aceasta acțiune este derivată tocmai din principiul reparației în natură a prejudiciului cauzat prin neexecutarea contractului, consacrat de art. 1073-1077 C.civ, potrivit căruia creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației debitorului.
Astfel, față de cererea privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 1073 și art. 1077 C.civ., care reglementează posibilitatea părții care și-a executat obligația de a solicita pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, sub rezerva îndeplinirii cumulative a două condiții - și anume: încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare cu respectarea cerințelor generale de valabilitate și existența în patrimoniul promitentului - vânzător a bunului a cărui vânzare a fost promisă.
S-a mai reținut că, în ședința din 24 mai 2011, pârâtul B. V. a recunoscut că a vândut 2 suprafețe de teren lui V. V., în jur de 30 de ari și că a primit banii menționați în cele două procese verbale aflate la filele 5 și 6 dosar. A arătat că cele două terenuri vândute sunt în tarlaua Agrara V. și nu reține ce suprafață aveau acele terenuri.
Martorul Hașovschi N. (fila 21) a declarat că a fost de față când s-au încheiat cele două procese verbale, una din parcelele vândute fiind de 36-38 ari, iar cealaltă nu știe ce suprafață avea. A precizat că terenul este în zona numită Agrară, iar vânzătorul a primit banii pe loc.
Conform declarației martorului M. G. (fila 23) B. V. a vândut lui V. V. o suprafață de teren până în 30 de ari, în tarlaua Agrara V., pentru care a primit cam_ de lei, martorul recunoscând că a semnat procesul verbal depus la fila 6 dosar.
Practica judecătorească și literatura de specialitate au stabilit că pentru a se pronunța o hotărâre judecătorească care să constate vânzarea cumpărarea unui teren, este necesar ca între părți să fi intervenit un act sub semnătură privată prin care să se precizeze condițiile vânzării.
Astfel, admisibilitatea acțiunii de validare a unei antecontract de vânzare cumpărare este condiționată de existența unui înscris din care să rezulte obligația de înstrăinare, obiectul și prețul vânzării. Obiectul unui contract de vânzare-cumpărare trebuie să fie determinat sau determinabil.
Or, în procesele verbale încheiate între părți (filele 5-6 dosar) suprafețele de teren vândute de pârât nu sunt identificate, menționându-se doar că e vorba de 38 ari, respectiv 27 ari. Atât părțile, cât și martorii au relatat că e vorba de terenuri în ., în afara reclamantului care pretinde că ar fi două terenuri în suprafață de 37 de ari în ., nici martorii nu își mai aduc aminte ce suprafețe de teren au fost vândute. Conform T.P. nr. 1517/1996 (fila 4 dosar) pârâtul este coproprietar în ce privește 3 terenuri situate în Agrara V., în suprafață de 2500 mp, 3700 mp și 3700 mp.
Nici schițele depuse la dosar de reclamant (filele 27-29 dosar) nu sunt lămuritoare în ce privește identificarea terenurilor, ele referindu-se la două suprafețe de teren: una de 3677 mp, iar cealaltă de 3772 mp, necorespunzând ca mărime cu cele menționate în procesele verbale întocmite de părți.
Având în vedere că terenurile în suprafață de 38 ari, respectiv 27 ari, care, potrivit înscrisurilor sub semnătură privată de la filele 5-6 dosar au fost predate de pârât în posesia reclamantului pentru prețul de_ lei, respectiv_, nu pot fi identificate, obiectul convențiilor dintre părți nefiind nici determinat, nici determinabil, instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic, întrucât instanța nu se poate substitui voinței părților, ci trebuie doar să constate convenția de vânzare – cumpărare dintre părți, încheiată cu respectarea dispozițiilor legale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul V. V. pentru motive de nelegalitate prevăzute de disp. art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
A susținut că suprafața de teren pentru care a solicitat să se constate vânzarea sunt de 3.677 m.p. respectiv 3772 m.p., așa cum au fost identificate prin cele două schițe vizate de O.C.P.I. și depuse la filele 27-23 ds., suprafețele pe care le deține în posesie și proprietate de la data dobândirii lor, anul 1995.
Martorii semnatari ai convențiilor prin declarațiile date în fața instanței au arătat că au fost de față la momentul vânzării celor două suprafețe însă fiind încheiate mai bine de acum 16 ani de zile nu pot cunoaște suprafața exactă ci doar că acestea au intrat în posesia reclamantului.
Pârâtul prezent în instanță a fost de acord cu acțiunea, recunoscând că a vândut reclamantului terenurile și că a primit de la acesta și prețul vânzării. Acesta nu a contestat suprafața de teren vândută în condițiile în care acestea au fost menționate cu vecinii din titlul de proprietate nr.1617/86.
De asemenea, a depus înscrisuri (filele 26-30, 32-35) respectiv schițe O.C.P.I., extrase carte funciară și cu rapoarte de atestare fiscală astfel cum este prevăzut de art.32 din Legea nr.146/1997 și a dovedit că a achitat în toată această perioadă și impozit.
A notificat atât personal cât și prin executorul judecătoresc pe pârât pentru a autentifica cele 2 înscrisuri, însă acesta nu s-a prezentat.
Faptul că suprafețele din cele 2 înscrisuri nu corespund schiței depuse în dosar prin care acestea au fost identificate, nu are relevanță, neputându-se trage concluzia că terenurile nu sunt determinate sau determinabile.
Recurentul a invocat și prevederile art.1329 respectiv 1331 Cod Civil și a concluzionat că în condițiile în care suprafața menționată în act nu coincide cu cea vândută nu se poate reține că nu este determinat sau determinabilă, faptul că cei 27 ari din actul încheiat la 20.05.1995 au fost identificați ca fiind de 3677 m.p. nu afectează validitate tranzacției pârâtul neavând pretenții cu privire la preț.
Recursul întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă este nefondat din următoarele considerente:
Astfel, după cum rezultă din înscrisurile sub semnătură privată intitulat „proces verbal” cele două suprafețe de 35 ari teren respectiv de 27 ari teren ce au format obiectul convenții din 09.03.1995 și 20.05.1995 nu cuprind nici un element de identificare, iar planurile de situație existente la filele 27-29 cuprind suprafața de 3077 m.p. respectiv 3772 m.p. situate în extravilanul comunei Șcheia.
Este real că pârâtul prin interogatoriul luat în instanță (fila 20) a recunoscut că a vândut 2 suprafețe de teren reclamantului, însă nu mai ține minte întinderea lor, iar martorii semnatari ai convențiilor prin declarațiile luate în fața instanței au arătat că nu mai știu ce suprafețe au fost vândute.
Instanța de fond nu a contestat faptul că între cele două părți au fost încheiate „Procese verbale” iar terenul pentru care s-a consemnat și pentru care s-a primit prețul stipulat nu ar fi intrat în posesia reclamantului, însă față de probatoriul administrat în mod corect a apreciat în obiectul celor 2 convenții nu este nici cert și nici determinat.
Condiția obiectului determinat este prevăzută la art.948 pct.3 Cod civil, printre condițiile esențiale de validitate ale unei convenții, obiectul fiind determinat când se precizează în act elementele care îl individualizează și determinabil când se prevăd suficiente elemente necesare determinării lui în viitor.
Art.964 Cod civil prevede că „obligația trebuie să aibă ca obiect un lucru determinat, cel puțin în specia sa. Cantitatea obiectului poate fi necertă, dacă este posibilă determinarea sa.”
Or, în cauză simpla mențiune cu privire la suprafața de 38 ari respectiv 27 ari fără ca să fie determinată în sensul de a se indica locul unde sunt situate și vecinătățile nu este suficientă pentru a se considera că obiectul convenției este determinat.
Ca atare în mod corect instanța de fond a constatat că terenurile în cauză și care au format obiectul convenției între părți nu îndeplinesc una din condițiile expres prevăzut de lege și anume aceea a obiectului determinat sau determinabil, având în vedere probatoriul administrat din care nu rezultă cu exactitate ce teren a făcut obiectul convenției, Tribunalul în temeiul art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat, instanța neputând valida o convenție încheiată între părți cu ignorarea legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul V. V., domiciliat în comuna Șcheia, . Suceava împotriva sentinței civile nr.5666 din data de 06.12.2012 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, intimat fiind pârâtul B. V. a lui Călăiță, domiciliat în comuna Șcheia, ., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 07 FEBRUARIE 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. F. C. M. D. D.
F. N.
GREFIER,
Ș. L.
G.
Red. D.D.
Jud. fond A. C.
Tehnored. Ș.L.G.
Ex.2./13.03.2013.
| ← Expropriere. Hotărâre din 20-09-2013, Tribunalul SUCEAVA | Legea 10/2001. Sentința nr. 974/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
