Partaj judiciar. Decizia nr. 184/2013. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 184/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 4596/86/2013

Dosar nr._ -revizuire-

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR.184

Ședința publică din data de 1 octombrie 2013

Președinte: V. E. L.

Judecător: C. L.

Judecător: S. A.

Grefier: N. A. N.

Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de revizuenta I. M. împotriva deciziei civile nr. 1705 din 5 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Suceava (dosar nr._ ), intimați fiind G. E., G. G., D. C., G. M.-I. și D. V..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.

Instanța, având în vedere lipsa părților a lăsat cauza la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată.

La a doua strigare a cauzei în ordinea listei de ședință la sfârșitul ședinței de judecată au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, având în vedere că prin memoriul din data de 29 august 2013(f-.25), revizuenta a solicitat judecarea cererii în lipsă, constatând cererea de revizuire netimbrată de către revizuentă, așa cum i s-a pus acesteia în vedere prin procedura de citare cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar, a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii și a rămas în pronunțare cu privire la această excepție.

După deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului la data de 11 aprilie 2013 sub nr._, revizuenta I. M. a solicitat anularea deciziei civile nr. 1705 pronunțată la data de 5 decembrie 2011 de Tribunalul Suceava în dosarul nr._ .

Intimații, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nu au depus întâmpinare la dosar.

În data de 1 octombrie 2013, instanța a invocat excepția de netimbrare a cererii de revizuire declarate în cauză și a rămas în pronunțare pe excepția invocată.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele cu privire la excepția invocată:

După cum rezultă din dispozițiile art. 137 al. 1 Cod pr. civilă, instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de această lege, iar petentului îi revine obligația de a plăti taxele judiciare de timbru anticipat, după cum rezultă din dispozițiile art. 20 al.1 din același act normativ.

Potrivit art. 35 din Ordinul nr. 760/C din 22 aprilie 1999 al Ministrului Justiției privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru, se datorează și se achită anticipat, instanțele judecătorești, putând amâna executarea acestei obligații până cel mai târziu la primul termen de judecată, în mod cu totul excepțional și motivat.

După cum rezultă din prevederile art. 1 al. 1 din O.G. nr. 32/1995, se instituie timbrul judiciar, care, în condițiile prezentei ordonanțe, se aplică acțiunilor, cererilor, actelor și serviciilor de competența tuturor instanțelor judecătorești, Ministerului Justiției, Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, precum și actelor notariale ce se îndeplinesc de către notarii publici. După cum rezultă din prevederile art. 9 al.1 din același act normativ, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător.

După cum rezultă din prevederile art. 20 al. 2 din Legea nr. 146/1997, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la momentul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

După cum rezultă din prevederile art. 9 al. 2 din O.G. nr. 32/1995, în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.

În speță, după cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare din data de 10 septembrie 2013, i s-a comunicat revizuentei obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și de a depune un timbru judiciar în valoare de 0,30 lei, aferente cererii de revizuire, dar aceasta nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei de timbru și a timbrului judiciar până la termenul stabilit.

Prin urmare, excepția invocată apare ca fiind întemeiată, motiv pentru care va fi admisă.

Admițând excepția de netimbrare a cererii de revizuire, excepție de procedură, absolută și peremptorie, instanța va anula cererea de revizuire ca netimbrată, în temeiul art. 326 al. 1 Cod pr. civilă coroborat cu dispozițiile art. 20 al. 3 din Legea nr. 146/1997 și prevederile art. 9 al. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite excepția netimbrării.

Anulează ca netimbrată cererea de revizuire formulată de revizuenta I. M., domiciliată în ., împotriva deciziei civile nr. 1705 din 5 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Suceava (dosar nr._ ), intimați fiind G. E., domiciliată în comun Pătrăuți, jud. Suceava, G. G., domiciliată în municipiul Suceava, ., .. D, ., D. C., domiciliată în municipiul Suceava, ..13, ., jud. Suceava, G. M.-I., domiciliat în municipiul Iași, ..104, .. B, ., și D. V., domiciliată în municipiul București, sector 4, .-5, ., . class="BodyText"> Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 1 octombrie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

V. E. L. C. L. S. A. N. A.

( pt. grefier aflat în C.O.

semnează prim grefier)

Red.V.L.

Tehnored.N.A.N.

2 ex. / 10.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 184/2013. Tribunalul SUCEAVA