Pretenţii. Decizia nr. 2417/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2417/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 594/39/2012
Dosar nr._ Pretenții
ROMÂNIA
T. S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.2417
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 12.11.2013
PREȘEDINTE I. M.
JUDECĂTOR I. G.
JUDECĂTOR G. D.
GREFIER S. A.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul M. Rădăuți, prin primar, cu sediul în Piața Unirii, nr.2-4, județul S., împotriva sentinței civile nr.1940 pronunțată la data de 10.06.2013 de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimat fiind T. S., cu sediul în ., nr.62,județul S..
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare cu părțile, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța verificând actele și lucrările dosarului, constatând că ambele părți au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 al.2 Cod procedură civilă, reține cauza spre soluționare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată inițial la Curtea de Apel S. sub nr._ din 17 iulie 2012, ulterior, ca urmare a unei declinări de competență, reînregistrată la Judecătoria Rădăuți sub același număr, la data de 16.10.2012, reclamantul M. Rădăuți i-a chemat în judecată pe pârâții Judecătoria Rădăuți și T. S., solicitând instanței obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 55.348 lei, cu titlu de daune.
În motivare a arătat că sediul pârâtei Judecătoria Rădăuți este situat în același imobil în care funcționează și Muzeul etnografic „S. și E. I.”, sediul pârâtei fiind situat la etajul imobilului, iar muzeul aflându-se la parter. În perioada 16-19 februarie 2012, în urma unei fisuri apărute la instalația sanitară a Judecătoriei Rădăuți, s-a produs o inundație care a afectat în totalitate depozitul de port, textile și țesături ale muzeului. Astfel, 500 de piese, 300 bucăți cămăși naționale și 200 bucăți ștergare naționale, au nevoie de lucrări de conservare – restaurare, iar aproximativ 80 de piese sunt deteriorate iremediabil.
Totalitatea lucrărilor de restaurare – conservare implică costuri estimate de Laboratorul zonal de Conservare și Restaurare a Muzeului Bucovinei S. la suma de 55.348 lei, sumă pe care trebuie să o plătească, în solidar pârâții.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art.1357 și 1376 Cod civil.
Pârâta Judecătoria Rădăuți a depus întâmpinare la fila 19 dosar Curtea de Apel S., prin care a invocat excepția lipsei capacității sale procesuale de folosință și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
Pârâtul T. S. a depus întâmpinare la filele 20-21 dosar Curtea de Apel S., prin care a invocat excepția netimbrării acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Judecătoriei Rădăuți, în mod eronat, în întâmpinare s-a făcut referire la „excepția lipsei calității procesuale pasive”. Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând că, indiferent care ar fi temeiul juridic al acțiunii, nu poate fi angajată răspunderea sa delictuală.
Reclamantul a depus un răspuns la întâmpinări (filele 9-10) prin care a solicitat respingerea excepțiilor.
Dând eficiență prevederilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța a pus în discuție excepțiile invocate de pârâți la termenul de judecată din 21 ianuarie 2013 și, prin încheierea interlocutorie din aceeași dată, a decis, referitor la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Judecătoria Rădăuți că art.38 alin.1 din Legea nr.304/2004 prevede că „Judecătoriile sunt instanțe fără personalitate juridică”.
Art.41 alin.2 Cod procedură civilă prevede că asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere, dar în nici un caz o judecătorie nu poate fi asimilată unei „asociații” sau „societăți”.
În consecință, constatând că pârâta nu are personalitate juridică și nu intră sub incidența art.41 alin.2 Cod procedură civilă, instanța a admis excepția.
Referitor la excepția de netimbrare, în cererea de chemare în judecată reclamantul a susținut că, în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997, este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La înregistrarea inițială a cererii, prin rezoluția judecătorului din cadrul Curții de Apel S., fila 1 – dosar Curtea de Apel, s-a stabilit că, într-adevăr, cererea intră sub incidența prevederilor art.17 din Legea nr.146/1997, iar judecătoria a considerat această apreciere ca fiind corectă.
Prin întâmpinare, pârâtul T. S. a susținut că reclamantul trebuie să plătească taxa judiciară de timbru, dar modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru poate fi contestat exclusiv prin cererea de reexaminare reglementată de art. 18 alin. 2 din Legea nr.146/1997, iar nicidecum prin întâmpinare.
În consecință, constatând că pârâtul a uzat de o cale procesuală inadmisibilă, instanța a respins această excepție.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active, pârâtul T. S. a susținut că reclamantul nu a făcut dovada că este titularul dreptului subiectiv dedus judecății, aceasta fiind însă o chestiune de fond, iar nu de procedură. Excepția putea fi invocată doar în ipoteza în care dreptul subiectiv invocat de reclamant exista, dar altcineva era titularul său – or o asemenea ipoteză nici nu a fost luată în discuție.
În consecință, instanța a respins și această excepție.
Prin sentința civilă nr. 1940 din data de 10 iunie 2013, Judecătoria Rădăuți a respins acțiunea civilă, având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamantul M. Rădăuți, prin primar, în contradictoriu cu pârâtul T. S..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a indicat, ca temei juridic al acțiunii, atât art.1357 Cod civil, răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, cât și art.1376 Cod civil, răspunderea civilă delictuală pentru „fapta lucrului”.
La termenul de judecată din 13 mai 2013 reclamantul a precizat că temeiul juridic al acțiunii îl constituie art. 1357 Cod civil.
Întrucât în cererea de chemare în judecată nu a fost descrisă, suficient de explicit, „fapta” pârâtului, instanța i-a pus în vedere reclamantului să indice, cu exactitate, în ce constă fapta ilicită a acestuia, încheierea de redeschidere a dezbaterilor din 13 mai 2013. Reclamantul a depus la dosar „precizări la acțiune” (filele 42-44) prin care, în realitate, a invocat și alte temeiuri în drept a acțiunii, a făcut referire la răspunderea comitentului pentru fapta prepusului – chiar a făcut mențiuni cu privire la posibilitatea introducerii în cauză a unui eventual prepus, precum și, din nou, la răspunderea pentru fapta lucrului. În virtutea rolului său activ, instanța i-a atras atenția reprezentantului reclamantului că judecarea cauzei nu se poate face decât în cadrul procesual stabilit la termenul de judecată din 13 mai 2013.
Art. 219 alin.1 cod civil prevede că „faptele /…/ ilicite săvârșite de organele persoanei juridice obligă însăși persoana juridică”, iar art.221 Cod civil statuează că „persoanele juridice de drept public sunt obligate pentru faptele /…/ ilicite ale organelor lor”.
Așadar, pentru a se putea angaja răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a Tribunalului S., ar trebui să existe, în primul rând, o faptă ilicită săvârșită de organele de conducere/administrare ale acestei instituții. Dar, în mod evident, o asemenea faptă nu a existat, reclamantul nici măcar nu a putut să identifice, în mod concret, o asemenea faptă. O posibilă faptă constând dintr-o acțiune a fost exclusă.
Teoretic, ar fi putut fi posibilă o faptă constând dintr-o inacțiune, dar nu a existat nici o inacțiune a organelor de conducere a T. S., care să aibă caracter ilicit și care să poată fi imputată acestora. De pildă, a fost mai mult decât evident că președintelui Tribunalului S. nu i s-a putut imputa, sub nici o formă, faptul că la Judecătoria Rădăuți s-a fisurat o țeavă din instalația sanitară, mai ales prin prisma mențiunilor din înscrisurile de la filele 20 și 21.
În consecință, constatând că pârâtul nu a săvârșit nici o faptă ilicită, instanța a respins acțiunea, în mod firesc, instanța nu a mai analizat apărările pârâtului referitoare la vinovăție sau prejudiciu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței civile atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și completată, urmând ca pârâtul să suporte contravaloarea sumei de 55.348 lei, sumă stabilită conform devizului estimativ întocmit de Complexul muzeal S. nr._12 întocmit ca urmare a inundației provocate de instalația sanitară din incinta Judecătoriei Rădăuți, instituție care funcționează la etajul Muzeului Rădăuți. Suma reprezintă lucrări de conservare și restaurare a pieselor din material textil, în număr de 500 de bucăți care aparțin patrimoniului muzeal etnografic S. și E. I. din M. Rădăuți. A menționat faptul că inundația s-a produs în urma defecțiunilor produse la instalația sanitară aflată în incinta instituției Judecătoriei Rădăuți având în vedere că la finalul săptămânii 16-19 februarie 2012 în urma fisurării instalației sanitare din incinta instituției Judecătoriei Rădăuți, instituție care funcționează la etajul superior al imobilului în care își desfășoară activitatea Muzeul etnografie S. și E. I. din M. Rădăuți, a fost afectat în totalitate depozitul instituției, respectiv depozitul ce port, textile și țesături, un patrimoniu valoros atât prin numărul de piese, cât și prin valoarea lor istorică, etnografică, documentară și artistică.
A precizat faptul că interesul său este legitim, născut și actual, astfel încât și-a justificat prezenta acțiune.
Potrivit raportului de constatare întocmit de reprezentanții Muzeului Bucovinei, apa care a afectat patrimoniul depozitat conform normelor de conservare, a antrenat oxizii metalici proveniți din instalația ruginită în structura pieselor textile, reprezentând un factor important de degradare, costisitor din punctul de vedere al prețului lucrărilor de conservare și restaurare. In același timp prin infiltrare, apa a antrenat și alte impurități, var, praf, material metalic ruginit, producând pe toată suprafața pieselor textile pete brune roșiatice, halouri, producând migrarea culorilor astfel încât piesele necesită tratamente de specialitate in regim de urgență.
Ca urmare a solicitării Muzeului Etnografic din Rădăuți făcută către Laboratorul zonal de Conservare și Restaurare a Muzeului Bucovinei S., de a trimite o delegație de specialiști care să efectueze prejudiciile, să stabilească numărul de piese care se pot conserva, restaura și valoarea activității de conservare a pieselor de patrimoniu s-a stabilit faptul că Muzeul din Rădăuți nu dispune de spațiu adecvat, aparatura necesară lucrărilor de conservare, restaurare și de specialiști acreditați care să conserve și să restaureze patrimoniul afectat în urma inundației. Totodată s-a reținut faptul că valoarea prejudiciului este foarte mare deoarece patrimoniul muzeal afectat este compus din valori inestimabile, iar conform legislației nu este permisă casarea obiectelor muzeale. În urma raportului de constatare a rezultat faptul că numărul de piese care au nevoie de lucrări de conservare-restaurare în regim de maximă urgență se ridică la un număr de 500 de bucăți de cămăși naționale femeiești și bărbătești și 200 de bucăți de ștergare naționale și miniștergare, toate aceste piese axând un grad de complexitate mare datorat fibrelor textile de coasere a modelului artistic, pânzei suport și a accesoriilor metalice. Numărul total al pieselor care nu pot beneficia de tratamente de conservare-restaurare, starea lor de conservare fiind compromisă este aproximat de 80 de piese.
Valoarea de 55.348 lei stabilită prin devizul estimativ, se compune din suma de 4118 lei reprezentând materiale necesare procesului de restaurare, suma de_ lei reprezentând manopera de lucru pentru specialiști, expert conservator, conservator și expert restaurator, sumă la care se adaugă și circa 150 lei reprezentând contravaloare transport restauratori pe ruta Rădăuți - S.
A precizat faptul că prin adresa nr. 3797/15.03.2012 a invitat la conciliere directă reprezentanții Judecătoriei Rădăuți în vederea rezolvării amiabile a situației create. Prin adresa nr. 78/2012 Judecătoria Rădăuți i-a făcut cunoscut faptul că notificarea instituției a fost trimisă spre rezolvare Președintelui Tribunalului S., întrucât T. S. are calitate de ordonator de credite, acesta fiind în măsură să rezolve problema..
Prin procesul verbal încheiat la data de 6 aprilie 2012, înregistrat la instituția reclamantă la data de_/12.07.2012 încheiat între reprezentanții Municipiului Rădăuți și Președintele Tribunalului S., respectiv Președinta Judecătoriei Rădăuți, s-a concluzionat faptul că în dimineața zilei de 19 februarie 2012 s-a produs o defecțiune la coloana de apă ce deservește punctul sanitar de la etajul clădirii, ce a avut ca urmare curgerea apei la parterul clădirii. Președintele Tribunalului S. a solicitat să se consemneze faptul că nu este de acord cu evaluarea prejudiciului prezentat de Consiliul Județean S. întrucât nu a fost efectuată de un expert independent, precizând totodată că nu poale fi apreciată valoarea prejudiciului.
Inundația s-a produs în urma defecțiunilor produse la instalația sanitară aflată în incinta instituției Judecătoriei Rădăuți, din vina exclusivă a proprietarului Judecătoria Rădăuți, așa cum rezultă și din declarațiile martorilor audiați la termenul din data de 13.05.2013.
Astfel, martorii C. D. în calitate de muncitor și S. M. în calitate de jandarmi, ambii martori fiind propuși de pârâtul T. S. au precizat faptul că în dimineața zilei de 19 februarie atât în incinta toaletei grefierilor, precum și pe holul aflat în imediata apropiere exista apă care provenea de la o țeavă care era anexă la rețeaua principală, astfel încât nu se poate reține faptul că instalația este comună și că se poate vorbi despre forță majoră sau despre temperaturile scăzute de afară atâta timp cât s-a declarat faptul că Judecătoria beneficia de încălzire centrală proprie.
Referitor la facturile depuse de pârâtul T. S., facturi la care a făcut referire la termenul de judecată din data de 15.05.2013, prin care pârâtul a încercat să se disculpe de orice vină pe care o are în calitate de proprietar și ordonator de credite, încercând să specifice faptul că au fost întreprinse o . măsuri anterior producerii inundației, a menționat faptul că în facturi nu se specifică totuși care este locația pentru care s-au întreprins aceste măsuri, putând fi vorba de alte locații din raza teritorială a Tribunalului S..
În situația în care aceste măsuri de dezghețare au fost luate pe data de 08.02.2012, respectiv 14.02.2012, anterior producerii inundației, pârâtul trebuia să procedeze la alte măsuri care puteau preveni această inundație, inclusiv la cea de oprire a apei, cunoscând faptul că la parterul clădirii se află depozitul muzeului în care se află obiecte de patrimoniu.
Referitor la modul de calcul al devizului reprezentând manopera celor trei specialiști, așa cum a fost detaliată prin adresa Muzeului S. nr. 801/ 11.03.2013, depusă la dosar prin adresa instituției reclamante nr. 1100/15.03.2013, a precizat faptul că între instituția reclamantă și Muzeul S. nu există raporturi de subordonare. Aceste lucrări de conservare/restaurare se realizează de către laboratorul zonal de restaurare ce aparține Muzeului Bucovinei S., singurul acreditat din această zonă să realizeze aceste activități. Acest laborator la solicitarea unui muzeu din teritoriu întocmește un deviz estimativ, suma urmând a fi achitată de instituția solicitantă, în această perioadă laboratorul lucrând pentru instituția solicitantă si beneficiind de retribuție doar de la instituția solicitantă nu și de la Muzeul S..
Privitor la declarația martorului propus de instituția reclamantă, respectiv declarația domnului Olarean I., responsabil gestiune Muzeu, prin care a declarat faptul că au fost afectate un număr mai mare de obiecte decât cele menționate în devizul estimativ, a precizat faptul că în devizul estimativ au fost reținute doar acele piese care necesită tratament chimic, piese care prezintă diverse motive țesute, cusute cu fir colorat, piesele albe neavând nevoie de un asemenea tratament chimic.
Este cert astfel faptul că toate dulapurile, în număr de 4, din depozit au fost afectate de inundație, toate piesele din aceste dulapuri fiind deteriorate prin impregnarea cu apa ce a provenit de la inundația produsă la etajul clădirii.
Chiar și martorul propus de pârâtul T. S. a susținut faptul că pardoseala se cunoștea că fusese udă, dar nu mai era apă pe jos, constatare pe care a prezentat-o prin nota de constatare efectuată în data de 20.02.2012, înscris depus și la dosar de pârât.
Referitor la motivele prezentate atât în întâmpinare, cât și în dezbateri, a arătat că răspunderea civilă delictuală presupune obligația unei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia printr-o fapta ilicită extracontractuală.
A precizat faptul că sunt întrunite următoarele condiții un prejudiciu cauzat altuia, inundația produsă la parterul clădirii respectiv la Muzeu, o faptă ilicită, trebuia și putea să se prevadă faptul că pe timp de iarnă se pot produce astfel de probleme, fiind exclusă astfel forță majoră în speța de față, forță majoră care ar exonera pârâtul de răspundere. Despre o eventuală forță majoră se putea vorbi pe timpul sezonului călduros; culpa sau vinovăția autorului faptei, culpa ordonatorului de credite proprie, dar și în calitate de comitent față de propușii săi, art. 1000 alin. 3 din vechiul Cod civil, în speță angajații Judecătoriei Rădăuți care aveau astfel de atribuții în fișa postului, ordonatorul principal de credite, răspunzând pentru patrimoniul instituției. Ordonatorul de credite răspunde și pentru prejudiciul cauzat de lucruri, respectiv de țeava de apă spartă la nivelul superior adică la Judecătoria Rădăuți așa cum prevede art. 1000 alin. 1 vechiul cod civil și un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat.
Pentru angajarea răspunderii comitentului, în temeiul art. 1000 alin. 3 din Codul civil, este necesar ca, în persoana prepusului, să fie întrunite condițiile răspunderii pentru faptă proprie prevăzute de art. 998 și 999 din Codul civil, precum și condițiile speciale privind existența raportului de prepușenie și cea a săvârșirii faptei "în funcțiile încredințate".
Comitentul răspunde de prejudiciul cauzat de prepusul său, în funcția ce i s-a încredințat, numai dacă în persoana prepusului sunt întrunite condițiile răspunderii pentru fapta proprie prevăzută de art. 998 și art. 999 Cod civil, victima trebuind să facă dovada existenței prejudiciului, a faptei ilicite a prepusului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și a vinei prepusului în comiterea faptei ilicite.
In acest caz ordonatorul de credite, în speță Președintele Tribunalului S. care are calitate de pârât se poate îndrepta asupra comitentului cu o acțiune în regres, acțiune care este indiscutabil o acțiune civilă de drept comun întemeiată pe mecanismul subrogației reale, mecanism în baza căruia comitentul se subrogă în dreptul victimei de a introduce o acțiune împotriva autorului faptei ilicite în baza art. 908-900 Cod civil.
Potrivit noului cod de procedură civilă, respectiv art. 1376 alin. 1 "oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa".
Așa fiind, se impun precizări cu privire la înțelesul a trei termeni: lucru, paza lucrului și prejudiciul cauzat de lucru.
Primo, prin "lucru" se înțelege orice fel de bun, indiferent dacă acesta este susceptibil sau nu de o întrebuințare periculoasă, dacă are un dinamism propriu sau este lipsit de dinamism, dacă este mobil sau imobil, in mișcare sau în staționare.
Secundo, noțiunea de "pază a lucrului" se referă strict la paza juridică, adică fie la proprietarul lucrului, fie la persoana care exercită, sub o anumită formă juridică, supravegherea și/sau întrebuințarea lucrului. În principiu, este instituită prezumția că paza juridică aparține proprietarului, urmând ca situația contrară să fie demonstrată prin orice mijloc de probă.
In fine, tertio, prejudiciul cauzat de lucru se traduce prin intervenția exclusiv secundară a anumitor persoane care pun în mișcare lucrul către finalitatea cauzală prin prejudiciu și nicidecum printr-o intervenție directă și determinată. Este necesar ca factorul uman să aibă o influență secundară, iar prejudiciul să fie determinat în principal de particularitățile lucrului. In cazul contrar, în care prevalența factorului uman este indiscutabilă, răspunderea va părăsi temeiul citat și va fi angajată exclusiv răspunderea pentru fapta proprie.
De asemenea, potrivit Regulamentului din 22 septembrie 2005, actualizat, de ordine interioară al instanțelor judecătorești art. 9 alin. 1 stipulează faptul că "fiecare instanță judecătorească este condusă de un președinte care exercită atribuțiile manageriale în scopul organizării eficiente a activității acesteia".
Potrivit art. 12 alin. 2 din regulamentul menționat Președintele Tribunalului "îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege si de regulamente".
Art. 75 din același regulament specifică faptul că „șeful compartimentului administrativ conduce si coordonează activitatea acestui compartiment.
Personalul din cadrul compartimentului administrativ are următoarele atribuții întocmește documentația pentru achizițiile publice, serviciile și lucrările necesare desfășurării activității instanțelor; asigură aprovizionarea cu materiale de întreținere si uz gospodăresc, mijloace fixe si obiecte de inventar sau alte bunuri necesare desfășurării optime a activității instanțelor; asigură întreținerea și funcționarea clădirilor, instalațiilor tehnico-sanitare și de încălzire, a celorlalte mijloace fixe și obiecte de inventar din dotare; asigură aprovizionarea cu carburanți, lubrifianți și piese de schimb pentru autoturismele din dotarea instanțelor și urmărește decontarea consumurilor; asigură ordinea, curățenia și paza bunurilor in sediile instanțelor; întreprinde măsuri pentru prevenirea și stingerea incendiilor, precum și pentru înlăturarea consecințelor unor calamități.
Personalul din cadrul compartimentului administrativ executa orice alte atribuții stabilite de conducerea instanțelor".
În situația în care instanța va constata faptul că președintele tribunalului care are calitate de ordonator de credite nu se face vinovat de producerea inundației, deși reclamantul a considerat că a demonstrat culpa, a solicitat instanței a introduce în cauză șeful compartimentului administrativ, în calitate de conducător și coordonator al activității compartimentului administrativ, pentru a răspunde în solidar cu personalul administrativ care aveau ca obligație potrivit art. 75 coroborat cu art. 154 din regulament să asigure întreținerea si funcționarea clădirilor, instalațiilor tehnico-sanitare si de încălzire, a celorlalte mijloace fixe si obiecte de inventar din dotare.
De asemenea se impune a fi avut în vedere că instalațiile termice în cauză sunt instalații comune, fiind vorba de o clădire ce aparține mai multor proprietari printre care și reclamantei".
Având în vedere cele menționate de reclamantă, a înțeles să invoce prevederile art. 14 și 17 din Legea nr. 230 din 6 iulie 2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, lege care se poate aplica în prezenta cauză.
Potrivit art. 14 proprietarul este obligat să mențină proprietatea sa individuală, apartament sau spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință, în stare bună, pe propria cheltuială. Nici un proprietar nu poate încălca, afecta sau prejudicia dreptul de proprietate comună sau individuală a celorlalți proprietari din condominiu.
În art. 17 se menționează că dacă proprietarul unui apartament ori spațiu sau oricare altă persoană care acționează în numele său provoacă daune oricărei părți din proprietatea comună sau unui alt apartament ori spațiu, respectivul proprietar sau respectiva persoană are obligația să repare stricăciunile ori să plătească cheltuielile pentru lucrările de reparații.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 din vechiul Cod de procedură civilă, respectiv art. 488 pct. 6 și 8 din noul cod de procedură civilă, art. 1376 cod civil, art. 1357 cod civil.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat, întrucât astfel cum a reținut instanța de fond și după cum însăși reclamantul a precizat prin reprezentantul său la termenul din data de 13.05.2013, temeiul juridic pe care reclamanta și-a întemeiat cererea îl constituie art.1357 din noul cod civil care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru faptă proprie.
Potrivit art.1357 cod civil cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.
Prin urmare, față de conținutul normativ al textului legal anterior menționat, pentru a se putea atrage răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este necesar a se dovedi îndeplinirea următoarelor condiții legale: existența unui prejudiciu suferit de reclamantă, a unei fapte ilicite a pârâtului prin care s-a cauzat acel prejudiciu, raportul de cauzalitate dintre faptele ilicite săvârșite de pârât și prejudiciul cauzat reclamantului, vinovăția pârâtului.
In cauza de față cererea reclamantului a fost respinsă de către instanța de fond pentru neîndeplinirea condiției faptei ilicite.
Considerentele instanței de fond au fost juste având în vedere faptul că, după cum a rezultat din facturile depuse la dosar și din declarațiile martorilor audiați, T. S. a manifestat diligențele bunului proprietar dezghețând conductele, înghețul acestora datorându-se unui caz excepțional, respectiv temperaturile deosebit de scăzute de afară din acea perioadă, neputându-se astfel reține vreo faptă ilicită a pârâtului și nici vinovăția acestuia.
Suplimentar față de considerentele primei instanțe, a solicitat a se reține faptul că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului în condiții de legalitate.
Astfel, pentru a îndeplini condițiile legale prejudiciul reclamat trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat.
Or, în cauză, reclamantul în justificarea prejudiciului a depus la dosar o . evaluări extrajudiciare prin care, după cum el însuși a afirmat, doar se estimează un eventual prejudiciu, evaluări pe care pârâtul nu și le-a însușit.
Totodată, a solicitat a se constata că nici măcar faptul afectării bunurilor reclamantului, sub aspectul numărului și gradului de afectare, elemente determinante pentru evaluarea prejudiciului, nu a fost dovedit cu certitudine, declarațiile martorilor fiind relevante în acest sens.
Referitor la celelalte susțineri ale pârâtului din memoriul de recurs, a solicitat a fi respinse ca neîntemeiate, aceste aprecieri neavând legătură cu obiectul cauzei astfel cum a fost el determinat prin raportare la temeiul legal invocat în cererea de chemare în judecată, precizat explicit la termenul de judecată din 13.05.2013.
Examinând recursul, ce se subsumează prevederilor art. 304 pct. 6, 7 și 9, art. 3041 Cod procedură civilă, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței și a criticilor invocate, tribunalul îl apreciază ca nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Prin cererea dedusă judecății, reclamantul M. Rădăuți i-a chemat în judecată pe pârâții Judecătoria Rădăuți și T. S., solicitând instanței obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 55.348 lei, cu titlu de daune, motivând în fapt că sediul pârâtei Judecătoria Rădăuți este situat în același imobil în care funcționează și Muzeul etnografic „S. și E. I.”, sediul pârâtei fiind situat la etajul imobilului, iar muzeul aflându-se la parter. În perioada 16-19 februarie 2012, în urma unei fisuri apărute la instalația sanitară a Judecătoriei Rădăuți, s-a produs o inundație care a afectat în totalitate depozitul de port, textile și țesături ale muzeului, producând o pagubă evaluată la suma de 55.348 lei.
Reclamantul a precizat, prin reprezentantul său, la termenul din data de 13.05.2013, temeiul juridic pe care și-a întemeiat cererea, acesta constituindu-l art.1357 din noul cod civil care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru faptă proprie, potrivit căruia cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.
Raportat la conținutul normativ al textului legal menționat, pentru a se putea atrage răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este necesar a se dovedi îndeplinirea unor condiții legale, respectiv existența unui prejudiciu suferit de reclamantă, a unei fapte ilicite a pârâtului prin care s-a cauzat acel prejudiciu, raportul de cauzalitate dintre faptele ilicite săvârșite de pârât și prejudiciul cauzat reclamantului, vinovăția pârâtului.
In speță, cererea reclamantului a fost respinsă de către instanța de fond pentru neîndeplinirea condiției faptei ilicite, reținându-se că o asemenea faptă nu a existat, iar reclamantul nici nu a putut să identifice, în mod concret, o asemenea faptă și o posibilă faptă constând dintr-o acțiune a fost exclusă.
Argumentele instanței de fond au fost juste, întrucât, după cum a reieșit din facturile depuse la dosar și din declarațiile martorilor audiați, pârâtul T. S. a manifestat diligențele bunului proprietar dezghețând conductele, înghețul acestora datorându-se unui caz excepțional, respectiv temperaturile deosebit de scăzute de afară din acea perioadă, neputându-se astfel reține vreo faptă ilicită a pârâtului și nici vinovăția acestuia.
De asemenea, se constată că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului în condiții de legalitate, deoarece pentru a îndeplini condițiile legale prejudiciul reclamat trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat. În cazul de față, reclamantul în justificarea prejudiciului a depus la dosar o . evaluări extrajudiciare prin care, după cum el însuși a afirmat, doar se estimează un eventual prejudiciu, evaluări care însă nu pot fi reținute, nefiind dovedit prejudiciul cu certitudine.
Din analiza celorlalte susțineri ale recurentului din memoriul de recurs, se apreciază sunt neîntemeiate, neavând legătură cu obiectul cauzei astfel cum a fost el determinat prin raportare la temeiul legal invocat în cererea de chemare în judecată, precizat explicit la termenul de judecată din 13.05.2013.
În acest context, constatând că pretențiile recurentului sunt nejustificat formulate și că soluția primei instanțe este legală și temeinică, în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge recursul declarat de reclamantul M. Rădăuți, prin primar, cu sediul în Piața Unirii, nr.2-4, județul S., împotriva sentinței civile nr.1940 pronunțată la data de 10.06.2013 de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimat fiind T. S., cu sediul în ., nr.62,județul S., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din data de 12.11.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. M. I. G. G. D.
Grefier,
S. A.
RED.IM
Tehnored.SA/2ex/16.12.2013
Judecător fond B. B.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 103/2013. Tribunalul... | Grăniţuire. Decizia nr. 2733/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
