Revendicare imobiliară. Decizia nr. 100/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 100/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 9385/86/2012
Dosar nr._ Revendicare imobiliară-revizuire
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVIL
DECIZIA NR. 100
Ședința publică din data de 23 aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte: S. A.
Judecător: V. E. L.
Judecător: C. L.
Grefier: D. E. M.
Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de revizuenta B. Z., împotriva deciziei civile nr. 1364 pronunțată la data de 21 septembrie 2006 de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 3030/C/2006, intimat fiind B. I..
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 16 aprilie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, pentru a da posibilitatea apărătoarei intimatului să depună la dosar dovada cheltuielilor de judecată suportate de către acesta, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 23 aprilie 2013.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra cererii de revizuire, tribunalul constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 26 iulie 2012 și înregistrată sub nr._, pârâta B. Z. a formulat cerere de revizuire și de suspendare a executării deciziei civile nr. 1364 din 21.09.2006 a Tribunalului Suceava în dosarul nr. 3030/C/2006, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul menținerii sentinței civile nr. 549/22.02.2006 a Judecătoriei Rădăuți și suspendarea executării hotărârii supusă revizuirii până la soluționarea cererii de revizuire, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, revizuenta a arătat că prin sentința civilă nr. 549 din 22 februarie 2006 a Judecătoriei Rădăuți a fost respinsă acțiunea de revendicare formulată de reclamantul B. I.. Împotriva sentinței civile mai sus menționată a formulat recurs reclamantul B. I., iar prin decizia civilă nr. 1364/21.09.2006 a Tribunalului Suceava a fost admis recursul și a fost modificată sentința Judecătoriei Rădăuți, în sensul că a fost admisă acțiunea de revendicare. Pe cale de consecință, a fost obligată pârâta să-i lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 318 mp teren identic cu pf 702/6, așa cum a fost identificată de experta R. N. I.. Din analiza raportului de expertiză întocmit de expertă s-a concluzionat că la locul litigiului, reclamantul B. I. este îndreptățit la suprafața de 318 mp și, pe cale de consecință, a fost pronunțată decizia menționată mai sus.
A mai arătat că, împreună cu fiica sa, B. M., proprietara și posesoarea terenului în litigiu, a formulat plângere penală împotriva expertei, ocazie cu care aceasta a recunoscut că a efectuat măsurătorile exclusiv pe baza indicațiilor subiective ale reclamantului B. I., fără a avea la dispoziție schița de punere în posesie pentru suprafața de 318 mp întocmită de Primăria Vicovu de Jos și fără a obține și analiza și documentația deținută de celelalte părți din litigiu. Astfel, s-a motivat în rezoluția amintită că fapta cercetată a fost comisă cu toate elementele constitutive ale incriminării din art. 260 alin. 1 și 4 Cod penal, atât sub aspectul laturii obiective, cât și al laturii subiective. Pe cale de consecință, prin Rezoluția pronunțată în dosarul nr. 4033/P/2001 de P. de pe lângă Judecătoria Rădăuți la data de 03.07.2012 a fost admisă plângerea lor și a fost infirmată parțial rezoluția procurorului din data de 08.05.2012, în sensul schimbării temeiului juridic al soluției de neîncepere a urmăririi penale față de R. I., cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii de mărturie mincinoasă, din art. 10 lit. d Cod procedură penală, art. 10 lit. g Cod procedură penală raportat la art. 121 alin. 1 Cod penal.
În drept a invocat dispozițiile art. 322 alin. 1 pct. 5 și art. 325 Cod procedură civilă iar în data de 16 aprilie 2013, revizuenta a arătat că temeiul real al cererii sale de revizuire este art. 322 pct.4 Cod pr.civilă.
În dovedire, revizuenta a depus la dosar înscrisuri.
În data de 19 martie 2013, având în vedere motivul de revizuire invocat și dispozițiile art. 322 pct. 4 Cod pr. civilă, instanța a dispus citarea în cauză a expertei R. I., față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin Rezoluția nr. 525/II/2/2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Legal citat, intimatul-recurent B. I. depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată cu argumentul că constatările parchetului nu corespund realității și că în momentul deplasării expertului în teren, intimatul s-a prezentat și a răspuns solicitărilor expertului și a prezentat documente, nu i-a dat acestuia indicații. (f.31).
Au fost atașate spre consultare, cu mențiunea restituirii, dosarele nr. 4033/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți și dosarul nr. 1327/2005 al Judecătoriei Rădăuți.
Examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți sub nr. 1327/14.03.2005, reclamantul B. I. a chemat în judecată pe pârâta B. Z. și a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 318 mp teren situată în intravilanul . având vecinătățile: DN 2H, B. Z., B. I. și drum în valoare de 6.000.000 lei.
Prin sentința civilă nr. 549/22.02.2006 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr. 1327/2005, a fost respinsă acțiunea reclamantului ca fiind nefondată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 318 mp identificată în titlul de proprietate la categoria „alte terenuri" iar soțului pârâtei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 2200 mp la locul „M. acasă", așa cum rezultă din titlul de proprietate nr. 518/1995, în baza înscrierilor din registrul agricol din anii colectivizării. La baza reconstituirii dreptului de proprietate al reclamantului a stat extrasul de carte funciară unde autorul acestuia, I. a lui Z. B. figurează înscris cu mai multe parcele de teren printre care și ./6) și cu întreaga parcelă funciară 702/1 deținută de pârâtă în baza titlului ei de proprietate. S-a mai remarcat că înscrierile din cartea funciară nu se coroborează cu înscrierile din registrul agricol de la poziția autorului reclamantului iar amplasamentul terenului solicitat de acesta nu se justifică. Concluzionând, instanța de fond a apreciat că titlul de proprietate de care se prevalează pârâta este preferabil celui pe care îl invocă reclamantul.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamantul arătând că, în mod greșit, prima instanță a considerat că suprafața de teren pe care o revendică este înscrisă în ambele titluri de proprietate deși, din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, a rezultat că pârâta deține la locul litigiului o suprafață de 26,5 ari în loc de 22 de ari cât are înscris în titlul de proprietate nr. 518/05.01.1995.
Prin Decizia nr. 1364 din data de 21 septembrie 2006 a Tribunalului Suceava-Secția civilă( dosar nr. 3030/C/2006), s-a admis recursul declarat de reclamantul B. I. împotriva sentinței civile nr. 549 din data de 22 februarie 2006 a Judecătoriei Rădăuți, s-a modificat în totalitate hotărârea atacată în sensul că a fost admisă acțiunea în revendicare imobiliară și a fost obligată pârâta-revizuentă B. Z. să îi lase reclamantului, în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 318 mp teren identică cu p. f. 702/6 din titlul de proprietate nr. 1415/2005, evidențiată în planul de situație anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul R. I. de la f.61-ds.fond, prin culoare mov( 86 mp), maro( 205 mp) și albastru (27 mp) și s-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 1375 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În argumentarea soluției sale, instanța de recurs a reținut că din raportul de expertiză întocmit de expert R. I. rezultă că, într-adevăr, pârâta deține la locul litigiului o suprafață de 2650 mp teren iar în titlul de proprietate nr. 518/05.01.1995 emis pe numele autorului său, B. I. D., este trecută doar o suprafață de 2200 mp din care 1700 mp teren arabil și 500 mp curți, construcții. Rezultă că pârâta deține o suprafață de 450 mp teren fără a poseda vreun titlu de proprietate, teren în care este inclusă și suprafața de 318 mp solicitată de către reclamant.
Acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor formulată împotriva posesorului neproprietar pentru a-1 obliga pe acesta din urmă la predarea bunului deținut în mod abuziv.
Reclamantul are îndatorirea de a proba faptul că este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat. Cât privește proba dreptului de proprietate, în cadrul acțiunii în revendicare s-au identificat mai multe situații.
Când ambele părți posedă un titlu de proprietate cu privire la același bun, instanța urmează să treacă la analiza titlurilor și să dea prioritatea unuia dintre ele; când numai una din părți posedă titlu de proprietate pentru bunul litigios având câștig de cauză cel ce posedă acest titlu; când nici una dintre părțile litigante nu posedă titlu de proprietate urmând a se trece la compararea posesiilor în conflict urmând a câștiga cel care invocă o posesie mai caracterizată.
Tribunalul Suceava a reținut că instanța de fond a apreciat, în mod eronat, că ambele părți posedă titlu de proprietate pentru suprafața de 318 mp revendicată și a trecut la analiza acestora când, în realitate, această suprafață de teren nu este înscrisă în titlul de proprietate nr. 518/1995 emis pe numele soțului pârâtei.
Cum reclamantul a făcut dovada că este titularul dreptului de proprietate cu privire la suprafața de teren în litigiu iar pârâta nu posedă nici un titlu pentru aceasta, tribunalul a admis recursul, a modificat în tot sentința civilă nr. 549/22.02.2006 a Judecătoriei Rădăuți și a admis acțiunea reclamantului, așa cum a fost formulată.
După cum rezultă din dispozițiile art. 322 pct. 4 Cod pr. civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză iar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 66/2008, a constatat că dispozițiile art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, prin care s-a eliminat din cuprinsul art. 322 pct. 4 din codul de procedură civilă textul în conformitate cu care "[...] În cazul în care, în ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii", sunt neconstituționale.
Prin Rezoluția nr. 525/II/2/2012 din data de 2 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți s-a admis plângerea formulată de petentele B. M. și B. Z. împotriva soluției din dosarul nr. 4033/P/2011 și a fost infirmată parțial rezoluția procurorului din data de 8 mai 2012, în sensul schimbării temeiului juridic al soluției de neîncepere a urmăririi penale față de expertul R. I., cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 al.1 și 4 Cod penal, din art. 10 lit.,,d” Cod pr. penală în art. 10 lit.,,g” Cod pr. penală raportat la art. 121 al. 1 Cod penal, pe motiv că a intervenit prescripția răspunderii penale.
În argumentarea soluției sale, P. de pe lângă Judecătoria Rădăuți a reținut că fiind desemnat să efectueze o expertiză tehnică judiciară în dosarul nr. 1327/2005 al Judecătoriei Rădăuți în vederea identificării și măsurării unei suprafețe de 318 mp, stabilirii destinației acestei suprafețe și a împrejurării dacă se include sau nu într-o parcelă de 1700 mp evidențiată în titlul de proprietate nr. 518/1995, expertul tehnic judiciar în specialitatea topografie R. I., deplasându-se la fața locului, a efectuat măsurătorile exclusiv pe baza indicațiilor subiective ale uneia din părțile din procesul civil-B. I.-fără a avea la dispoziție schița de punere în posesie pentru suprafața de 318 mp teren întocmită de Primăria comunei Vicovu de Jos și fără a obține și analiza și documentația deținută de celelalte părți litigante, acceptând astfel ca în raportul de expertiză întocmit să prezinte eronat unele date privind amplasamentul terenului aflat în litigiu(f.4).
După cum rezultă din dispozițiile art. 326 al. 3 Cod pr. civilă, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.
Tribunalul constată că cererea de revizuire este admisibilă având în vedere că hotărârea a cărei retractare se cere este o hotărâre pronunțată în recurs care evocă fondul cauzei și incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 Cod pr. civilă.
Astfel, pentru a se constata incidența acestui motiv de revizuire, trebuie să se fi reținut săvârșirea unei infracțiuni de către un expert care a participat la judecată iar infracțiunea săvărșită să fi fost privitoare la pricină, în sensul că a determinat darea unei anumite soluții.
În cauza de față nu există o hotărâre de condamnare a expertului pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută și pedepsită de art. 260 al. 1 și 4 Cod penal, motivat de faptul că a intervenit o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale și anume prescripția răspunderii penale, motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluția procurorului.
Or, ivirea unor situații în care urmărirea sau condamnarea nu mai este legalmente posibilă deoarece a intervenit o dispoziție care împiedică fie declanșarea procesului penal, fie pronunțarea unei hotărâri de condamnare, nu justifică sub nicio formă concluzia inadmisibilității cererii de revizuire și, prin consecință, prejudicierea părților interesate, deoarece altfel ar însemna ca erorile judiciare, a căror înlăturare se urmărește și prin textul de mai sus, să rămână în ființă. Într-o atare situație, instanța de judecată are îndatorirea să verifice ea, în soluționarea cererii de revizuire, dacă expertiza respectivă era sau nu mincinoasă iar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 66/2008, a constatat că dispozițiile art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, prin care s-a eliminat din cuprinsul art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă textul în conformitate cu care "[...] În cazul în care, în ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii", sunt neconstituționale.
În argumentarea soluției sale, Curtea Constituțională a reținut că art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă era redactat, până la adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000, în următorii termeni: "dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat irevocabil pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății, sau dacă partea care a jurat a fost condamnată irevocabil pentru fals." S-a mai arătat că atât în doctrină, cât și în practica instanțelor s-a pus întrebarea ce se poate face în situațiile în care intervine un impediment legal care face imposibilă pronunțarea unei hotărâri penale pentru stabilirea acestor infracțiuni. Soluția, preconizată de literatura juridică și însușită în jurisprudență, era ca stabilirea săvârșirii infracțiunilor să se facă de către însăși instanța de revizuire, prin aplicarea sistemului probator de drept comun în materie, care se va administra în cursul revizuirii.
Având în vedere că soluția menționată rămânea criticabilă sub aspectul legalității, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000, art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă a fost completat cu următorul text: "În cazul în care, în ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii."
S-a reținut de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 66/2008 că eliminarea acestui text prin dispozițiile legale care formează obiectul excepției de neconstituționalitate face imposibilă întoarcerea la soluția anterioară, preconizată în doctrină și validată de instanțele judecătorești, căci nu se poate accepta ca o normă de procedură judiciară abolită expres de legiuitor să producă în continuare efecte prin voința judecătorului chemat să aplice legea. Rămâne un vid legislativ în care hotărârile judecătorești viciate de infracțiunile menționate nu mai pot fi reformate, cu evidenta încălcare a principiilor dreptății, accesului liber la justiție și dreptului la apărare, consacrate în legea fundamentală, astfel că s-a constatat neconstituționalitatea dispoziției art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă.
Prin urmare, faptul că nu există o hotărâre de condamnare a expertului pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută și pedepsită de art. 260 al.1 și 4 Cod penal datorită intervenirii impedimentului legal constând în prescripția răspunderii penale, nu este natură să justifice concluzia că cererea de revizuire ar fi inadmisibilă.
Cererea de revizuire este admisibilă chiar în condițiile în care prin Rezoluția nr. 525/II/2/2012 din data de 2 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de expertul R. I., cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 al.1 și 4 Cod penal, în temeiul art. 10 lit.,,g” Cod pr. penală raportat la art. 121 al. 1 Cod penal, pe motiv că a intervenit prescripția răspunderii penale.
În raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert în dosarul nr. 1327/2005 al Judecătoriei Rădăuți, acesta a reținut că suprafața de 318 mp teren din titlul de proprietate al reclamantului nr. 1415 din data de 28 ianuarie 2005 nu face parte din suprafața de 1700 mp teren din titlul de proprietate al pârâtei și nici din suprafața de 500 mp teren din titlul acesteia nr. 518 din data de 5 ianuarie 1995. În raportul de expertiză, expertul arată că limitele suprafețelor de teren măsurate, deținerea lor actuală și vecinătățile prezente au fost indicate de părțile în proces prezente și nu se face referire în nici un fel la procesele verbale de punere în posesie și la schițele proces verbal de punere în posesie ce au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate ale părților. În raportul de expertiză se mai arată că s-a măsurat și identificat suprafața de 318 mp teren din titlul de proprietate al reclamantului nr. 1415/2005, poziția B, punctul 7, așa cum a fost indicat în teren de către acesta.
În suplimentul la raportul de expertiză întocmit la data de 9 februarie 2006(f.74-ds. fond) se arată că la dosarul cauzei nu există schița cu dimensiuni ale suprafeței de 318 mp teren pusă în posesie reclamantului iar reclamantul a indicat în teren suprafața de 318 mp teren, așa cum a fost prezentată de către expertă pe planul de amplasament din expertiză. S-a mai arătat în suplimentul la raportul de expertiză că la f.12 din dosarul cauzei există schița terenului pus în posesie pârâtei unde terenul pus în posesie acesteia are lățimea de 20 mp la frontul de la drumul județean, ceea ce corespunde în teren ca lățime la suprafața de 1973 mp, expertul ajungând la concluzia că suprafața revendicată de 318 mp teren nu face parte din cei 1700 mp ai pârâtei ca suprafață.
Este adevărat că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nu poate fi opusă cu autoritate de lucru judecat în revizuire, dar din actele și lucrările dosarului rezultă, într-adevăr, că expertul a efectuat măsurătorile pe baza indicațiilor intimatului-recurent, B. I., fără a avea la dispoziție schița de punere în posesie a acestuia pentru suprafața de 318 mp întocmită de Primăria comunei Vicovu de Jos, împrejurare ce este aptă să conducă la inserarea unor date sau situații nereale asupra amplasamentului suprafeței revendicate în raportul de expertiză și echivalează cu o omisiune a expertului de a spune tot ce știe privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat de către instanță.
Este adevărat că nu poate fi reținută o culpă a expertului cu privire la această împrejurare, având în vedere că acesta a efectuat măsurătorile pe baza obiectivelor stabilite de către instanță iar în suplimentul la raportul de expertiză se solicită instanței să solicite Primăriei comunei Vicovu de Jos și reclamantului schița cu dimensiunile corecte puse în posesie reclamantului și ar fi util ca această comisie să comunice instanței și schița cu dimensiunile corecte puse în posesie pârâtelor. Însă, în raportul de expertiză și în suplimentul la raportul de expertiză, chiar expertul arată că s-a măsurat și identificat suprafața de 318 mp teren din titlul de proprietate al reclamantului nr. 1415/2005, poziția B, punctul 7, așa cum a fost indicat în teren de către acesta iar în suplimentul la raportul de expertiză întocmit la data de 9 februarie 2006(f.74-ds. fond) se arată că la dosarul cauzei nu există schița cu dimensiuni ale suprafeței de 318 mp teren pusă în posesie reclamantului iar reclamantul a indicat în teren suprafața de 318 mp teren, așa cum a fost prezentată de către expertă pe planul de amplasament din expertiză, expertul recunoscând practic că a efectuat măsurătorile suprafeței de teren revendicate înscrise în titlul de proprietate al reclamantului pe baza indicațiilor acestuia, nu pe baza mențiunilor din actul de proprietate, deși dispozițiile art. 208 al.2 Cod pr. civilă prevăd că părțile sunt obligate să dea expertului orice lămuriri în legătură cu obiectul lucrării, astfel încât expertul putea să îi solicite reclamantului-recurent schița proces verbal de punere în posesie ce a stat la baza emiterii titlului său de proprietate.
Potrivit art. 260 alin. (1) și 4 C. pen., mărturia mincinoasă este fapta martorului sau expertului, care, în cauza în care participă în această calitate, face afirmații mincinoase sau nu spune tot ce știe cu privire la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat. Prin sintagma împrejurări esențiale se înțeleg orice fapte, date, situații sau circumstanțe care au legătură cu fondul cauzei, fiind determinante în soluția care se dă în procesul respectiv. Caracterul esențial al împrejurărilor se determină prin raportare la obiectul probei, probă necesară rezolvării cauzei.
Or, efectuarea măsurătorilor suprafeței de teren revendicate înscrise în titlul de proprietate al reclamantului-intimat pe baza indicațiilor date de acesta este susceptibilă de a duce la inserarea în raportul de expertiză a unor date sau situații eronate privind amplasamentul real al suprafeței în litigiu, date și situații care au fost determinante în soluția dată de instanța de recurs, de admitere a acțiunii în revendicare imobiliară.
Astfel, în argumentarea soluției sale, instanța de recurs a dat eficiență probatorie raportului de expertiză și a conchis, pe baza mențiunilor din acest raport de expertiză, că pârâta deține o suprafață de 450 mp teren fără a poseda vreun titlu de proprietate, teren în care este inclusă și suprafața de 318 mp solicitată de către reclamant.
Cum mențiunile din acest raport de expertiză au fost determinante în pronunțarea soluției de admitere a acțiunii în revendicare imobiliară iar din actele și lucrările dosarului rezultă că efectuarea măsurătorilor de către expert în absența schiței proces verbal de punere în posesie a reclamantului cu suprafața de teren de 318 mp și a documentației complete ce a stat la baza întocmirii celor două titluri de proprietate ale părților a fost susceptibilă de a duce la inserarea în raportul de expertiză a unor date sau situații eronate privind amplasamentul suprafeței în litigiu, tribunalul constată că cererea de revizuire este întemeiată, fiind incidente dispozițiile art. 322 pct. 4 Cod pr. civilă, motiv pentru care o va admite iar în temeiul art. 326 al. 1 și 3 Cod pr. civilă, va anula Decizia nr. 1364 din data de 21 septembrie 2006 a Tribunalului Suceava (dosar nr. 3030/C/2006) și va fixa termen pentru rejudecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 549 din data de 22 februarie 2006 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr. 1327/2005) în data de 21 mai 2013, pentru când se va dispune citarea părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite cererea de revizuire formulată de revizuenta B. Z., domiciliată în . nr. 1486, jud. Suceava, împotriva Deciziei civile nr. 1364 pronunțată la data de 21 septembrie 2006 de Tribunalul Suceava în dosar nr. 3030/C/2006, intimat fiind B. I., domiciliat în . nr. 2484, jud. Suceava.
Dispune anularea Deciziei nr. 1364 din data de 21 septembrie 2006 a Tribunalului Suceava (dosar nr. 3030/C/2006).
Fixează termen pentru rejudecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 549 din data de 22 februarie 2006 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr. 1327/2005) în data de 21 mai 2013 pentru când se va dispune citarea părților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 aprilie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
S. A. V. E. L. C. L.
Grefier,
D. E. M.
Red. V.E.L.
Jud. C. E.
Tehnored. D.E.M.
2 ex.
29.04.2013
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1508/2013. Tribunalul SUCEAVA | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|
