Acţiune în constatare. Decizia nr. 59/2014. Tribunalul SUCEAVA

Comentarii

0

Decizia nr. 59/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 12132/86/2013

Dosar nr._ - contestație în anulare -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 59

Ședința publică din data de 13 MARTIE 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. M. N.

JUDECĂTOR: G. F. F.

JUDECĂTOR: F. L.

GREFIER: Ș. L. G.

Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată contestatoarea DIRECȚIA S. SUCEAVA, cu sediul în mun. Suceava, ..6, județul Suceava împotriva deciziei civile nr. 1957 din data de 17 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații O. V., domiciliat în București, sector 3, ..23, C. JUDEȚEANĂ SUCEAVA PENTRU TABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în mun. Suceava, ., județul Suceava, ., C. L. B. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în ., C. L. RÂȘCA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în ., ., . PRIMAR, C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVTĂ ASUPRA TERENULUI C. LUNCII, cu sediul în . Suceava, O. S. PRIVAT FĂLTICENI, cu sediul în mun. Fălticeni, ., județul Suceava și ASOCIAȚIA F. ROMÂNĂ, cu sediul în București, sector 3, ., Corp B, nr.23, București.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul O. V. asistat de avocat B. S., avocat T. V. pentru intimatul O. S. Privat Fălticeni și intimata Asociația F. Română reprezentată de O. V., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se faptul că prin serviciul de arhivă al instanței s-a atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Fălticeni care are în componență și dosarul cu același număr al Tribunalului Suceava – Secția Civilă în care s-a pronunțat decizia civilă contestată.

De asemenea, au mai fost depuse la dosar o . înscrisuri înaintate de intimatul V. O. atât prin fax, cât și prin poștă, respectiv întâmpinarea (filele 9-14 ; 27-38) precum și o . înscrisuri în combaterea contestației în anulare formulat în cauză, respectiv copii ale unor sentințe civile și penale ( filele 39- 59).

Tot prin intermediul serviciului de arhivă contestatoarea a depus la dosar adresa nr._ din 10.03.2014 prin care înaintează chitanța . nr._ din 10.03.2014 reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, aferentă contestației în anulare promovate ( filele 60,61).

Avocat B. S. depune la dosar împuternicirea avocațială prin care face dovada asigurării asistenței judiciare în instanță a intimatului O. V. (fila 62).

De asemenea, avocat T. V. depune la dosar împuternicirea avocațială prin care face dovada asigurării reprezentării juridice în instanță a intimatei O. S. Privat Fălticeni (fila 63).

Instanța ia act de achitarea taxei judiciare de timbru aferentă contestației în anulare de față, constată contestația legal timbrată și dispune anularea acesteia.

Văzând că nu mai sunt alte cereri, probe de solicitat sau excepții de invocat, constată prezenta contestație în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat B. S. pentru intimatul O. V. solicită pe fond respingerea contestației în anulare ca nefondată, învederând faptul că așa cum s-a arătat pe larg în întâmpinarea formulată de intimatul reclamant acesta a înțeles să invoce o . excepții la care se va referi succint.

Astfel, în ceea ce privește excepția tardivității contestației în anulare, apreciază că, în fapt, Direcția a introdus contestația în anulare la Tribunal pe 18 decembrie 2013 așa cum reiese din data de primire de la Registratura Tribunalului, iar decizia nr. 1957 din 17 09 2013 a Tribunalului, contestată, a fost tehnoredactată la 9 octombrie 2013. Însă nu reiese că contestatoarea ar fi formulat o cerere, înregistrată ca atare la registratura Tribunalului, deci să fi primit data certă, prin care să fi cerut o copie de pe decizia civ. nr 1957/2013 data în dos. Civ. nr_, astfel încât în lipsa unei asemenea cereri, nu exista o dovadă că data de 18 decembrie 2013 se află în termenul de promovare subiectiv în care contestatoarea putea să fi inițiat demersul său judiciar.

Astfel, în lipsa unei probe contrarii, solicită a se constata că contestatoarea a promovat tardiv contestația în anulare la 18 XI 2013, adică după mai mult de 2 (doua) luni de la data tehnoredactării deciziei date în recurs, deci după 3 (trei) luni de când a fost emisă decizia 1975/2013 de către Tribunalul Suceava. În consecință, solicită respingerea contestației ca fiind tardiv formulată .

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii, este cunoscut că aceasta excepție operează când contestația în anulare vizează erori de drept, deschizând un recurs la recurs și când în cauză fiind aplicabil efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al celor hotărâte prin decizia ÎCCJ 497/2008 dosar nr.13//39/2007, decizia nr.211/2007 a CA SV dos._ si sentința penală nr.60/2012 a Judecătoriei Fălticeni pronunțată în dosarul nr._ .

Contestatoarea a criticat nu cantitatea sau calitatea motivației de fapt și de drept, care motivație există, și este la obiect, ci critică cu motive de recurs o soluție dată asupra cum a fost dezlegat recursul în drept.

Astfel, nu se semnalează la dezlegarea dată excepției inadmisibilității de către Tribunal erori de fapt, ce ar fi dus la neluarea în seamă a unui motiv de recurs, ci se critică decizia ca fiind nelegală pentru că nu cuprinde motivație suficientă sau chiar nu ar fi motivată deloc, ceea ce nu este real .

În ceea ce privește excepția lipsei de interes a contestatoarei de a promova contestație, arată că, contestatoarea a promovat contestația fără a demonstra că are un interes legitim, ocrotit de lege, de a face aceasta, în ce privește existența unui prejudiciu material legat de exploatarea pădurii pe care a restituit-o la 2006.

Direcția S. nu are terenuri păduroase în zona restituită în favoarea intimatului O. V., nu are exploatații forestiere acolo, a cules la epoca respectivă tot lemnul pe picior aflat pe terenul de sub drumurile forestiere și 1-a valorificat, așa încât s-au compensat valoric pretențiile legate de ceea ce susține contestatoarea.

Tot ceea ce se încearcă este de a determina Tribunalul ca printr-o hotărâre judecătorească să exproprieze prin efectul cererilor sale, și a hotărârilor date de Justiție, cantonul Bogata (Pocolescu, de fapt) pentru care s-a emis Proces verbal de punere în posesie nr. 3775/ 2006, dar pentru care am cerut sa se constate și dreptul de proprietate și să se emită și proces verbal și de către C. R., acest canton fiind situat pe raza comunei R., nu a comunei B..

Direcția nu are interes să promoveze contestație, câtă vreme, datorita efectului autorității de lucru judecat a deciziei civile rămase irevocabilă nr. 1957/17 09 2013 a Tribunalului Suceava, care nu a fost atacată în termen legal, s-a procedat la modernizarea cantonului Bogata (Pocolescu) intimatul a cheltuit mari sume de bani pentru a se renova din temelii aceasta construcție restituită la 2006 și a o folosi pentru a se stabili acolo sediul Ocolului S. Privat Fălticeni.

În ceea ce privește excepția exercitării abuzive a drepturilor procedurale, apreciază că Direcția folosește abuziv drepturile procedurale, și implicit dreptul de a promova contestație, aceasta situație, în speța dată, în contra însă a art. 723 Cod Procedură Civilă, și a art. 17 din Convenția CEDO.

Direcția S. forțează posibilitatea oferită de Procedura Civilă de a se redeschide procedurile judiciare, în faza de existentă a cazurilor enumerate de art. 317-318 Cod Procedură Civilă, însă aceasta nu se poate face oricând, fără termen, cu consecința de a produce instabilitate juridică în privința drepturilor, în cazul de față, al intimatului, drepturi pe care le-a exercitat cu bună credință după rămânerea irevocabila a sentinței 2125/10 oct 2011 a Judecătoriei Fălticeni.

Pe fondul cauzei, solicită respingerii cererii ca nefondată, apreciind că contestația în anulare bazată pe art. 318 alin 2 teza a doua Cod Procedură Civilă, este fondată când nu s-a dat soluție tuturor motivelor de recurs, se promovează în cazul în care există unele erori de fapt, involuntare, săvârșite de către instanța ce a dat soluție irevocabila, deci care nu mai este supusă recursului.

În consecință, solicită respingerea contestației Direcției Silvice Suceava, pe cale de excepție, sau pe fond, ca nefondată. Fără cheltuieli de judecată.

Avocat T. V. pentru intimatul O. S. Privat Fălticeni solicită respingerea contestației în anulare apreciind că în cauză nu sunt întrunite dispozițiile prev. de art.318 Cod Procedură Civilă, motivat de faptul că instanța de recurs a examinat în mod temeinic motivele de casare formulate în recurs precum și criticile și a pronunțat o decizie civilă legală și temeinică.

Precizează faptul că în cauză au fost invocate trei motive de contestație în anulare legate inadmisibilitatea acțiunii în constatare, de calitatea ce proprietar precum și faptul că s–au invocat erori materiale de fapt, involuntare, săvârșite de către instanța ce a pronunțat o soluție irevocabilă.

Din punctul său de vedere în cauză nu este dat niciunul un motivele sus menționate, apreciind că prin prezenta se urmărește de fapt o reapreciere a înscrisurilor depuse la dosar.

Apreciază că în prezenta cauză suntem în fața unui recurs la recurs ceea ce nu este acceptabil, sens în care se impune respingerea contestației în anulare, ca nefondată. Fără cheltuieli de judecată.

O. V. pentru intimata Asociația F. Română solicită respingerea contestației în anulare, învederând faptul că a expus pe larg în scris motivele pentru care consideră prezenta contestație în anulare nefondată, aratând în esență că, deși contestatoarea a invocat erori de judecată anterioare acestea nu sunt date în prezenta cauză.

Solicită instanței de control judiciar a reține faptul că reiterează tardivitatea formulării prezentei căi de atac, precum și faptul că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă, iar pe fondul cauzei apreciază ca nefondată contestația în anulare.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL:

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe înregistrată sub nr._ din 08 septembrie 2009, reclamantul O. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele: C. JUDEȚEANĂ SUCEAVA pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, DIRECȚIA S. SUCEAVA, C. L. B. pentru aplicarea legii fondului funciar, ., C. L. RÎȘCA pentru aplicarea Legii fondului funciar, ., C. L. C. – LUNCII pentru aplicarea legii fondului funciar și . primar, să i se constate dreptul de proprietate asupra mijloacelor fixe menționate în anexele Hotărârilor Comisiei Județene Suceava cu nr.: 1878/2006, 1879/2006 și 1880/2006, respectiv:

Mijloacele fixe identificate în Raportul de expertiză extrajudiciară anexat la dosar, conform pct.1-20, pag 4-7, Anexelor 0-6, astfel:

- casa de locuit Slătioara, în suprafață de 92 mp, situată pe UP VII, u. a 31C;

- împrejmuire stâlpi - șină Slătioara, în lungime de 325 ml, care se afla în UP VII, din u.a. 31C;

- puț săpat - Slatioara, situat în UP VII, din u. a. 31C ;

bunuri aflate pe raza comunei Râșca, județul Suceava, situate pe . conform Hotărârii Comisiei Județene Suceava nr. 1880/2006.

Drumurile auto forestiere (DAF) identificate la Anexa 1 din Raportul de expertiză astfel:

- drumul auto forestier Slătioara-Bogățica, în lungime de 1,2 km, amplasat în Unitatea de Producție VII (prescurtat UP), din unitatea amenajistica 34 (. ha)(prescurtat, u. a);

- drum auto forestier Râșca-Slătioara („Călugara”), în lungime de 3,7 km, amplasat în UP VII, din u.a 1.-9., situat pe raza comunei Râșca, județul Suceava;

- drum auto forestier Slătioara, în lungime de 6, 9 km, situat în UP VII, din u.a 26-31, pe raza comunei Râșca, din care: 2,2 km în pădurea restituită, iar 4,7 km prin satul Slătioara, .;

- drum auto forestier Budăcelu-Slătioara în lungime de 1,4 km, situat în UP VII, din u.a 39-41, aflat pe raza comunei Râșca, județul Suceava, din care 1,3 km în pădurea restituită iar 0, 1 km în satul Slătioara, .;

- drum auto forestier Dumbrăveni, în lungime de 0, 9 km, aflat pe UP VII, din ua 17, situat pe raza comunei Râșca, județul Suceava;

Mijloc fix (DAF) identificat de Raportul de expertiză și atribuite conform Hotărârii Comisiei Județene Suceava nr. 1879/2006, astfel:

- drum auto forestier Ș., în lungime de 2,2 km, amplasat in UP II, u.a. 65 D, situat pe raza comunelor C. Luncii și B., județul Suceava.

Mijloace fixe indentificate de Raportul de expertiză și atribuite conform Hotărârii Comisiei Județene Suceava nr. 1878/2006, astfel:

- canton silvic Bogata, în suprafață de 88 mp, situat pe UP VII B., ua 61 C, .;

- magazia de materiale Bogata, în suprafață de 52 mp, aflata în UP 1, din u.a 61 C, situată pe raza comunei Râșca și B., județul Suceava;

- solar canton Bogata, în suprafata de 135 mp, aflat in UP I, din u.a . 61 C, situat pe raza comunei Râșca și B., județul Suceava.

DAF identificate la Anexa 1 la Raportul de expertiză:

- drum auto forestier Bogățica, în lungime de 1,60 km, aflat in UP I B., ua 101 D, situat pe raza comunelor Râșca și B., județul Suceava;

- drum auto forestier Bogata, în lungime de 8, 40 km, amplasat în UP I, din ua 101 D, situat pe raza comunelor B. și Râșca, județul Suceava, din care 4 km – traseu ce trece prin pădure restituită iar 4, 5 km – traseu în continuare, pe raza comunei B., județul Suceava, de la podul Heitz de peste apa pârâului Bogata, la intersecția cu drumul comunal din satul Bogata;

- drum auto forestier Talpa, în lungime de 1,6 km, amplasat pe UP I B. ua 103 D, pe raza comunei Râșca, traseu prin padurea restituită și în continuare pe teritoriul comunei B.;

- drum auto forestier Pîrîul Vacii (Valea Vacii), în lungime de 4 km, aflat in UP I B., din ua 102 D, situat pe raza comunei Râșca, numai traseul prin pădurea restituită, în rest pe teritoriul comunei B., județul Suceava;

- drum forestier Slătioara - Bogățica în lungime de 1, 6 km, situat pe UP I B., ua 104 D, situat pe raza comunei Râșca, județul Suceava, în ce privește traseul ce trece prin pădurea restituită;

- drum auto forestier Bogățica în lungime de 1, 2 km, aflat în UP I, ua 104 D, situat pe raza comunelor Râșca, B. și C. Luncii, județul Suceava;

- drumuri forestire, identificate la Anexa I la Raportul de expertiză, nemenționate de Hotărârile Comisiei Județene Suceava nr. 1878-1880/2006, aflate pe vechiul amplasament al căii ferate forestiere a autorului N. B., aflate pe suprafețele de pădure restituite deja, respectiv: DAF Pîrîul N. (Pârâul N.) aflat pe UP VTI u.a. 34 de 0,7 km (conform Raportului de expertiza extrajudiciară); DAF „Pe Coastă” aflat pe UP VII, u. a. 35, de 1,3 km (conform raportului de expertiza extrajudiciară).

Reclamantul a mai solicitat ca hotărârea ce se va pronunța să țină loc de act autentic și să fie comunicată Biroului de Carte Funciară de pe lângă Judecatoria Fălticeni, spre a se înscrie în Cartea Funciară. Fără cheltuieli de judecată.

În fapt, arată că din luna iunie 2006, i s-a restituit, prin cele 3 hotărâri ale Comisiei Județene Suceava (cu anexele lor), respectiv nr. 1878,1879 și 1880, circa 3015 ha de pădure și mai multe "obiective de inventar" care, actualmente, sunt în posesia sa, astfel cum au fost enumerate in extenso în petitul acțiunii, hotărârile nefiind contestate de cele 4 comisii locale și nici de Directia S. Suceava.

Cu toate acestea, Direcția S. Suceava pretinde, chiar după emiterea celor 3 HCJ SV mai sus mentionate, că și-ar fi păstrat încă drepturi asupra acestor mijloace fixe, intenționând să vândă mai multe mijloace fixe între care și casa de locuit Slătioara.

În drept, a invocat dispozițiile art. 111 și 109 Cod procedură civilă, art. 1073 Cod civil, art.64 din Legea 18/1991 cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 247/2005.

În dovedire, a anexat la cerere: Hotărârile Comisiei Județene Suceava nr. 1878,1879 și 1880 emise în anul 2006 însoțite de anexe și Raportul de expertiză extrajudiciară privind mijloacele fixe validate de hotărârile mai sus menționate, întocmit de ing. C. I. însoțit de documentația care a stat la baza întocmirii acestui raport (filele 9-44).

La termenul din 17.11.2009, reclamantul și-a precizat și completat acțiunea, în sensul că a solicitat:

- constatarea inexistenței dreptului de creanță a Direcției Silvice Suceava de a pretinde plată pentru transmiterea mijloacelor fixe validate prin HCJ SV nr. 1878, 1879 și 1880/2006 și anexele la aceste hotărâri;

- obligarea Direcției Silvice Suceava de a scoate din evidențele sale, mijloacele fixe în litigiu și să înainteze comisiilor locale B., Râșca și C. Luncii - listele cu aceste mijloacele fixe validate prin HCJ SV 1878-1880/2006;

- obligarea Comisiilor locale de fond funciar B., Râșca, C. Luncii – să înscrie în registrele speciale, mijloacele fixe în litigiu, să emită procese verbale de punere în posesie cu aceste bunuri și să înainteze documentația necesară întocmirii titlurilor de proprietate ;

- obligarea Comisiei Județene Suceava – la emiterea titlurilor de proprietate;

- ca hotărârea ce se va pronunța să țină loc de act autentic de proprietate.

În dovedirea cererii completatoare și precizatoare, a atașat la dosar înscrisuri reprezentând procese verbale de punere în posesie (filele 60- 69).

Pârâta Direcția S. Suceava a formulat întâmpinare (filele 75-81 dosar) prin care a solicitat:

- pe cale de excepție - respingerea acțiunii ca inadmisibilă;

- pe fond – respingerea acțiunii ca nefondată.

În motivarea excepției – a arătat că acțiunea nu este admisibila întrucât nu are la dispoziție o acțiune reală imobiliară, conform temeiului art. 494 Cod civil, astfel încât primirea excepției se impune, apreciind că cercetarea fondului devine de prisos.

Pe fond, a învederat netemeinicia și nelegalitatea pretențiilor invocate de reclamant, respectiv de a deveni proprietarul mijloacelor fixe, enumerate în cererea introductivă care au fost edificate de statul roman sub aparența de proprietar de bună credință asupra terenurilor până la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului.

Prin întâmpinare (filele 92-95 dosar), pârâta C. Comunală Rîșca de aplicare a legilor de fond funciar, a solicitat respingerea acțiunii.

În motivare, a arătat că prin Hotărârea nr. 1880/22.06.2006 a Comisiei Judetene Suceava reclamantului i-a fost validată suprafața de 1237,9 ha teren cu vegetație forestieră, conform amplasamentului și listei cu obiectivele de inventar situate pe raza comunei Rîșca – O. S. Rîșca, parte din obiectele de inventar trecute în liste, între care și sediul cantonului silvic Slătioara – fiind construite ulterior trecerii terenurilor respective în proprietatea statului.

În conformitate cu dispozițiile art. 31 alin.(3), (4), (7), (8) și (9) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere solicitate, potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.8 din 12 ianuarie 2000 art.31 modificat prin art.I pct.36 din Titlul VI al Legii nr.247/2005 privind reforma in domeniile proprietații si justiției, precum si unele masuri adiacente, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.653 din 22 iulie 2005, - mijloacele fixe au trecut in proprietatea persoanelor fizice sau persoanelor juridice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere,

În acest sens, art. 31 alin.(3), din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997 alin (3): "Construcțiile de pe terenurile forestiere, inclusiv cele de corectare a torenților, drumurile forestiere, sediile de cantoane silvice, cabanele de vânătoare, pepinierele, alte amenajări silvice, instalatii sau mijloace fixe, inclusiv cele aflate in curs de executie, amplasate in suprafetele care fac obiectul retrocedarii, tree in proprietatea persoanelor fizice sau juridice carora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor.

În aceste condiții nimeni nu a contestat dreptul reclamantului O. V. asupra mijloacelor fixe, drept pentru care i-a fost validat prin Hotararea nr. 1880/22.06.2006 a Comisiei Judetene impreuna cu suprafata de 1237,9 ha teren cu vegetatie forestieră.

Având însă în vedere Decizia nr. 602 din 20 mai 2008, decizie a Curtii Constitutionale prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicata de C. locala de fond funciar Salatrucu din ., in Dosarul nr.2._ al Tribunalului Arges - Sectia civilă, constatându-se că prevederile art.31 alin.(3), (4), (7), (8) si (9) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere solicitate, potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, sunt neconstitutionale.

Conform art. 31 alin. (3) din legea 1/2000, constructiile de pe terenurile forestiere, cele de corectare a torentilor, drumurile forestiere, sediile de "cantoane silvice, cabanele de vanatoare, pepinierele, alte amenajari silvice, stalatii sau mijloace fixe, cele aflate in curs de executie, amplasate pe suprafetele care fac obiectul retrocedarii, tree in proprietatea persoanelor fizice sau persoanelor juridice carora li s-a reconstituit dreptul de proprietate supra terenurilor.Insa, in urma examinarilor facute de Curtea, aceasta constata ca textele criticate reglementeaza un transfer gratuit de proprietate privata a statului catre persoane fizice sau persoane juridice private, nefiind indeplinite conditiile prevazute de art.44 alin.(3) din Constitutie cu privire la expropriere.

Astfel, față de cele mai sus expuse, prevederile art. 31 alin.(3), (4), (7), (8) si (9) din legea 1/2000 contravin dispozitiilor art.44 alin.(2) teza intai din Constitutie, care dispun ca "Proprietatea privata este garantata si ocrotita, in mod egal, de lege indiferent de titular", deoarece ii favorizeaza pe titularii dreptului de proprietate privata - persoane fizice sau persoane juridice carora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere pe care se afla investitiile enumerate de textele de lege criticate, in raport cu ceilalti titulari indreptatiti la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, pe care nu se afla astfel de construcții, nimeni nemaiputând beneficia in ceea ce priveste bunurile proprietate privata de o protectie juridica diferita, indiferent ca aceasta are ca titulari persoane fizice sau persoane juridice private, statul sau unitatile administrativ-teritoriale.

În cauză s-au administrat probele cu înscrisuri și expertiză specialitatea topografie.

Prin sentința civilă nr. 2125 din data de 10 octombrie 2011 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr._ , s-a admis, în parte, cererea modificată și completată, formulată de reclamantul O. V. în contradictoriu cu pârâtele: C. JUDEȚEANĂ SUCEAVA pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, DIRECȚIA S. SUCEAVA, C. L. B. pentru aplicarea legii fondului funciar, ., C. L. RÎȘCA pentru aplicarea Legii fondului funciar, ., C. L. C. – LUNCII pentru aplicarea legii fondului funciar și . primar.

S-a constatat că reclamantul este proprietar asupra obiectivelor inventariate conform anexelor la Hotărârile nr. 1878/2006, 1879/2006 și 1880/2006 emise de pârâta C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Suceava.

Pârâtele C. locală de fond funciar Râșca și C. locală de fond funciar C. Luncii au fot obligate să procedeze la punerea în posesie a reclamantului pentru mijloacele fixe inventariate conform anexelor la Hotărârile nr. 1878, 1879 și 1880 emise în 2006 de pârâta C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Suceava.

S-a respins, în rest, cererea modificată și completată, ca nefondată.

Pârâții au fost obligați să plătească reclamantului suma de 800 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut că prin Hotărârile nr. 1878/2006, 1879/2006 și 1880/2006 emise de pârâta C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Suceava au fost validate liste cu obiective de inventar (construcții, drumuri forestiere etc) situate pe suprafețe de teren cu vegetație forestieră și pentru care s-a recunoscut drept de proprietate în favoarea reclamantului.

Potrivit art. 31 alin. 3 din Legea nr.1/2000 „construcțiile de pe terenurile forestiere, inclusiv cele de corectare a torenților, drumurile forestiere, sediile de cantoane silvice, cabanele de vânătoare, pepinierele, alte amenajări silvice, instalații sau mijloace fixe, inclusiv cele aflate în curs de execuție, amplasate în suprafețele care fac obiectul retrocedării, trec în proprietatea persoanelor fizice sau juridice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor”.

Articolul 66 alin.1 din HG 890/2005 stipulează „construcțiile prevăzute la art. 31 alin (3) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, trec în proprietatea persoanelor cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor pe care se află imobilele, se înscriu într-un registru special, consemnate în procesul-verbal de punere în posesie care devine anexă la titlul de proprietate.” Articolul menționat prevede modalitatea în care se procedează la identificare și punere în posesie.

Având în vedere textele de lege menționate instanța va constata că reclamantul este proprietar asupra obiectivelor inventariate conform anexelor la Hotărârile nr. 1878/2006, 1879/2006 și 1880/2006 emise de pârâta C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Suceava și va obliga pe pârâtele C. locală de fond funciar Râșca și C. locală de fond funciar C. Luncii să procedeze la punerea în posesie a reclamantului pentru mijloacele fixe inventariate conform anexelor la Hotărârile nr. 1878, 1879 și 1880 emise în 2006 de pârâta C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Suceava conform dispozițiilor art. 66 și urm din HG nr.890/2005.

Cererile completatoare și modificatoare au fost respinse ca nefondate atât timp cât pârâtele C. locală de fond funciar Râșca și C. locală de fond funciar C. Luncii au obligația de a urma procedura punerii în posesie și emiterii titlurilor de proprietate conform prevederilor legale menționate.

În temeiul art. 274, pârâții au fost obligați să plătească reclamantului suma de 800 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert.

Împotriva acestei sentințe, au promovat recurs pârâtele R.N.P. ROMSILVA prin Direcția S. Suceava, C. de aplicare a legii fondului funciar Suceava și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava invocând motivul de nelegalitate prev. de disp.art.304 pct.6 și 9 Cod procedură civilă.

Recurenta R.N.P. ROMSILVA prin Direcția S. Suceava a susținut că în mod greșit și fără susținere în drept instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii în condițiile în care conform prev.art.111 Cod procedură civilă cererea în constatarea existenței sau neexistenței unui drept nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.

În cauză, nu preexistă dreptul de proprietate asupra mijloacelor fixe constînd în construcții și drumuri forestiere în favoarea reclamantului deoarece potrivit art.24 alin.4 din Legea nr.1/2000, trecerea efectivă în proprietate privată se face cu ocazia punerii în posesie, ori reclamantul nu a fost pus în posesie cu mijloacele fixe solicitate.

Pe fondul cauzei a arătat că instanța de fond nu și-a dezvoltat și argumentat prin considerente motivele pentru care a înlăturat apărările sale, deși a susținut atât prin întâmpinare cât și prin concluzii scrise că în speță nu se poate constata un drept de proprietate în anul 2011 pe baza unui text de lege declarat neconstituțional (art.31 alin.3,4,7,8 și 9 din Legea nr.1/2000), instanța nu s-a conformat acestei decizii.

Cum, prin cele trei hotărâri ale Consiliului Județean Suceava nu s-a reconstituit dreptul de proprietate și asupra mijloacelor fixe invocate de către reclamant și cum acest drept nici nu putea exista deoarece trecerea efectivă în proprietate privată se face cu ocazia punerii în posesie, și cum reclamantul nu a fost pus în posesie, nu se putea constata calitatea de proprietar a reclamantului pe lucrări de investiții, înscrise în evidențele Direcției Silvice Suceava în virtutea dreptului de administrare.

Deoarece reclamantul sau autorul său, nu au avut niciodată calitatea de proprietar asupra unor mijloace fixe ce nu existau în materialitatea lor la data preluării de către stat a terenurilor forestiere pe care sunt edificate, hotărârea instanței de fond este nelegală.

A mai susținut greșita soluționare a cererii de introducere în cauză a Statului Român, ei fiind obligați de prevederile Legii nr.231/1998 să indice că acesta este proprietarul mijloacelor fixe, atât timp cât se punea problema dreptului de proprietate asupra acestora.

Recurenta C. locală B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, invocând motivul de nelegalitate prev. de disp.art.304 pct.6 și 9 Cod procedură civilă a susținut că, deși la fila 486 dosar reclamantul depune o cerere prin care înțelege să-și restrângă acțiunea renunțând la porțiunile de drum care exced proprietății sale și care sunt situate pe teritoriul satelor Bogata și Slătioara, instanța de fond în considerente arată că cererile completatoare și modificatoare vor fi respinse atât timp cât pârâții au obligația de a urma procedura punerii în posesie și emiterii titlului de proprietate.

Or, atîta timp cît reclamantul și-a modificat acțiunea în sensul restrângerii și nici una dintre părți nu s-a opus, instanța trebuia să ia act despre aceasta, așa încât în cauză se impune excluderea drumurilor la care reclamantul a renunțat la ultimul termen de judecată.

Recurenta C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a invocat nelegalitatea hotărârii atacate doar sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, susținând că nu are patrimoniu și buget propriu, mai mult obligativitatea punerii în posesie, precum și întocmirea fișei proces verbal este de competența exclusivă a comisiilor locale, sau în caz de refuz prin intermediul instanțelor judecătorești.

În cauză, intimatul reclamant O. V. a depus întâmpinare (f.38) reiterând cererea prin care a renunțat la judecată în privința drumurilor auto forestiere și care trec prin intravilanul localităților Bogata și Slătioara.

A susținut respingerea recursurilor declarate de intimate susținând că acțiunea sa privește confirmarea/consolidarea pe cale judecătorească a dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren forestier – imobile prin natura lor – drept stabilit nu numai prin H.C.J. nr.1878-1880/2006 a Comisiei Suceava, ci și prin procesele verbale emise de comisiile locale.

Dată fiind cererea de renunțare, se impune ca și recursul declarat de C. B. să fie respins deoarece apărările acestei recurente nu au fost probate cu acte la dosar, . titlu asupra drumurilor ce trec prin izlaz.

Recursul Comisiei Județene Suceava urmează a fi respins ca rămas fără obiect deoarece prin cererea de renunțare reclamantul a arătat că nu solicită nici un fel de cheltuieli.

În cauză O. S. Privat Fălticeni și Asociația F. Română au formulat cerere de intervenție în interesul reclamantului intimat O. V. (f.167 și 229), susținând respingerea recursurilor declarate de intimate pentru aceleași considerente cu cele din întâmpinare și acțiunea introductivă, cereri admise prin încheierea din 8 ianuarie 2013.

Prin decizia civilă nr. 1957 din data de 17 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secție Civilă în dosarul nr._, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtele C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și R.N.P. ROMSILVA prin Direcția S. Suceava, împotriva sentinței civile nr.2125 din 10 octombrie 2011 a Judecătoriei Fălticeni (dosar nr._ ), intimați fiind reclamantul O. V., domiciliat în București ..23, sector 3, pârâtele ., C. locală Rîșca pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ., C. locală C. Luncii pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, . primar și intervenienții O. S. Privat Fălticeni și Asociația F. Română - reprezentată de O. V..

S-a admis recursul declarat de pârâta C. locală B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, împotriva sentinței civile nr.2125 din 10 octombrie 2011 a Judecătoriei Fălticeni (dosar nr._ ).

S-a modificat în parte sentința civilă și în consecință:

S-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului la drumurile forestiere identice cu pct.196-260; 735-855; 1054 (1006) – 1055 (830); 249(1212) - 1266, conform cererii de la fila 486, fond și podul Heitz descris la pc.195 bis și până la 196, conform cererii de la fila 38 (recurs). Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile.

Pentru a decide astfel, analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate și care se subsumează prev.art. 304 pct.6 și 9 Cod procedură civilă, tribunalul a reținut următoarele:

Astfel, excepția indamisibilității acțiunii invocată de recurenta intimată R.N.P. ROMSILVA prin Direcția S. Suceava a fost respinsă motivat de către instanța de fond prin încheierea din 4 mai 2010 (f.214), reținându-se în esență faptul că nefiind ținută de temeiul de drept invocat de reclamant, respectiv art.111 Cod procedură civilă, se va analiza pe fond obiectul cererii deduse judecății.

Susținerile recurentei pe această excepție nu sunt astfel întemeiate, cauza de față putând fi calificată ca o acțiune în aplicarea fondului funciar prin care reclamantul a urmărit punerea sa în posesie cu privire la mijloacele fixe pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate conform H.C.J. nr.1878-1880.

În mod corect, față de obiectul dedus judecății, instanța de fond a respins cererea de introducere în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, care nu are nici o calitate în astfel de litigii, mai mult o astfel de cerere nici nu putea fi reiterată de pârâtă, aceasta având la îndemână doar procedura prev. de disp.art.57-64 Cod procedură civilă.

Pe fondul cauzei tribunalul reține că reclamantului intimat i s-a reconstituit dreptul de proprietate atât asupra terenului cu vegetație forestieră cât și asupra mijloacelor fixe, astfel cum au fost inventariate în anexele la H.C.J. nr.1878, 1879 și 1880/2006.

În atare situație și în condițiile în care aceste hotărâri nu au fost contestate în procedura prevăzută de legile fondului funciar, întinderea dreptului de proprietate înscris în acestea nu poate fi contestat de nici una din părți, așa încât susținerile recurentei în această privință în mod corect au fost înlăturate de instanță, apărările cu privire la suprafața de teren sau bunurile înscrise în acele hotărâri neputând fi invocate.

A discuta din nou fondul dreptului de proprietate ar însemna o încălcare a dreptului de proprietate legal constituit, ceea ce contravine art.1 din Protocolul nr.1 CEDO.

Decizia nr.602 din 20 mai 2008 pronunțată de Curtea Constituțională nu are aplicabilitate în speță, aceasta putând fi invocată doar în cadrul unui litigiu prin care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate sau retrocedarea bunurilor enumerate în art.31 alin.3 și 7 din Legea nr.1/2000.

Dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au aparținut autorului reclamantului intimat, accesorii ale suprafeței de teren ce a fost reconstituit în anul 2006 în mod definitiv și nu face obiectul acțiunii de față pentru a putea fi invocate prevederile deciziei Curții Constituționale, care are efect pe viitor și nu poate retroactiva.

Așa fiind, tribunalul în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă a respins recursul declarat de R.N.P. ROMSILVA prin Direcția S. Suceava ca nefondat.

În ceea ce privește recursul declarat de intimata C. locală B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, tribunalul a constatat că într-adevăr reclamantul intimat prin notele de ședință depuse la fila 486, deși a înțeles să renunțe la porțiunile din drumurile aflate în intravilanul localităților Bogata și Slătioara, menționate și prin expertiza, respectiv suplimentul la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expertul Pustiu C., instanța de fond prin hotărârea atacată a admis acțiunea reclamantului așa cum a fost formulată inclusiv și pentru drumul la care se renunțase.

În atare condiții, văzând și faptul că aceeași cerere a fost reiterată și în fața instanței de recurs, tribunalul în temeiul prev.art.246 Cod procedură civilă a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului la drumurile forestiere indicate de acesta la fila 38 recurs, sens în care recursul declarat de intimata C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. va fi admis, celelalte dispoziții ale sentinței fiind menținute.

Referitor la recursul declarat de intimata C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, având în vedere prevederile art.52 din Legea nr.18/1991, așa încât în temeiul art.312 Cod procedură civilă recursul a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare DIRECȚIA S. SUCEAVA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele considerente:

Potrivit art. 318 alin. 1, teza 2 Cod procedură civilă, hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație atunci când instanța respingând recursul, a omis din greșeala să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Art. 261, al.1, punct 5 din același cod prevede faptul că, hotărârea va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cum și cele pentru care s-au înlăturat apărările pârtilor.

Motivarea hotărârii ține de principiul ce definește dreptul la un proces echitabil, principiu neaplicat însă în speța dedusă judecății, dată fiind omisiunea cercetării argumentelor invocate de către recurenta D.S. Suceava.

Deci, pe fondul contestației în anulare invocă împrejurarea că, prin decizia a cărei retractare solicită, respingând recursul, instața de control judiciar nu a răspuns tuturor argumentelor invocate și arătate în motivele de recurs.

În egală măsură hotărârea criticată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate toate apărările și criticile aduse soluției pronunțate de către instanța de fond.

Așa cum lesne se poate observa din lecturarea considerentelor Deciziei nr. 1957 din 17.09.2013 contestată prin prezenta, acestea privesc exclusiv redarea în extenso a apărărilor contestatoarei, dezvoltate la instanța de fond și prin motivele de recurs, fără efectuarea vreunei analize asupra lor ori explicitarea poziției instanței de recurs, respectiv a motivelor de fapt și de drept ce au stat la baza formării convingerii și a pronunțării hotărârii.

Practic unicul argument din considerentele deciziei se rezumă la a enunța succint faptul că, prima instanță a aplicat corect dispozițiile privind respingerea excepției inadmisibilității acțiunii întrucât nefiind ținută de temeiul de drept invocat de reclamant respectiv art. 111 C. pr. civilă a analizat pe fond obiectul cererii deduse judecații.

Ori, o asemenea argumentare lapidară, contrară cerinței legale potrivit căreia hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, se constituie ca un defect fundamental al deciziei criticate și este de natura a califica decizia ca nemotivată, chestiune ce se circumscrie dispozițiilor art. 318 alin. 1 teza 2 și trebuie să conducă la admiterea unei căi extraordinare de atac pentru redeschiderea unui proces ca fiind cea mai buna măsura reparatorie.

Practic instanța de control judiciar a refuzat să cerceteze un motiv esențial de recurs atâta timp cât instanța de fond nu a schimbat calificarea juridică a acțiunii în constatare care a rămas ca atare atât în concept, întrucât în preambulul acțiunii se transcrie clar acțiune în constatare, dar în egală măsură prin dispozitiv uzitând formularea constată că reclamantul este proprietar asupra obiectivelor inventariate, deci apare ca evidentă natura juridică a acțiunii soluționate.

Nici nu era posibilă în drept o asemenea soluție dispusă de către instanța de fond în temeiul legilor fondului funciar întrucât exista prevederea imperativă a art. 24 alin. 4 teza ultimă potrivit căreia, trecerea efectivă în proprietate privată se face cu ocazia punerii în posesie potivit prezentei legi.

Dar, întreg probatoriul administrat nu susține teza că reclamantul O. V. a fost vreodată pus în posesie cu aceste lucrări de investiții, iar o concluzie contrarie este spulberată chiar de dispozitivul instanței de fond care printr-o acțiune în constatare instituie obligația pentru C. Locala Râșca și C. Luncii de a proceda la punerea în posesie a reclamantului.

Separat de aceasta, în susținere tezei ca de către Judecătoria Fălticeni s-a soluționat o acțiune în constatare drept întemeiată pe prevederile art. 111 C. pr. civilă vine și împrejurarea că aceasta a fost timbrată ca atare, iar în recurs unul din magistrații completului, recuzați de altfel de către D.S.Suceava, a insistat pe post de avocat ca reclamantul intimat să schimbe cauza acțiunii respectiv din acțiune în constatare în una bazată pe legile fondului funciar.

Intervenția magistratului în sine este o gravă denaturare a actului de justiție însă poziția sa nu surprinde în condițiile când, același magistrat a pronunțat o hotărâre de împroprietarire a unei fundații private bisericești cu 170.000 ha pădure astfel încât, abia după 13 ani s-a reușit înlăturarea unei asemenea aberații juridice pronunțate vădit în scopul distrugerii proprietății statului așa cum s-a procedat și în prezenta cauză.

Totodată, omisiunea cercetării vreunui motiv de recurs nu presupune exclusiv faptul că instanța să nu răspundă deloc criticilor respective ci poate consta și într-o motivare prin care se înlatură criticile dar care nu are legătura cu cauza sau solicitările părților.

În acest sens a procedat instanța de recurs, în analiza motivului de recurs potrivit căruia, cererea în constatarea existenței sau neexistenței unui drept nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.

Ori în mod evident nici nu s-a abordat prin considerentele deciziei criticate acest aspect de drept în condițiile când, reclamantul-intimat avea la îndemână o acțiune în realizarea dreptului și nicidecum o acțiune în constatare, atâta timp cât în patrimoniul reclamantului nu a preexistat dreptul de proprietate a cărui constatare cu efect declarativ s-a cerut să se facă prin hotărâre judecătorească.

În cauza dedusă judecății, nu preexista dreptul de proprietate asupra mijloacelor fixe constând în construcții și drumuri forestiere în favoarea reclamantului deoarece reiterăm faptul că, potrivit prevederilor art. 24 alin. 4 din Legea nr. 1/2000, act normativ în baza căruia s-a reconstiuit dreptul de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră, trecerea efectivă în proprietate privată se face cu ocazia punerii în posesie potrivit prezentei legi.

ÎCCJ prin considerentele Deciziei nr. 3678/30.03.2009 a reținut că, o asemenea omisiune poate consta și într-o motivare necorespunzătoare, neconcludentă și chiar străină cauzei a instanței de control judiciar.

Reține de asemenea instanța supremă împrejurarea că, în judecarea apelului s-a ignorat conținutul hotărârii pronunțate de intanta de fond și unde s-a precizat expres în dispozitiv că s-a soluționat o acțiune civilă în constatare formulată de reclamantă.

Totodată, ÎCCJ invocă încalcarea de către instanța de control judiciar a principiului „ electa una via non datur recursus ad alteram,,.

Ori, situația este similară în cazul dedus judecății, întrucât Tribunalul Suceava, în judecarea recursului, a ignorant precizarea din soluționarea fondului potrivit căreia suntem în prezența unei acțiuni în constatare, timbrată ca atare, și a modificat cauza în recurs creindu-se recurentei D.S.Suceava o situație mai nefavorabilă în propria cale de atac.

Susțin aceasta întrucât, dacă prin acțiunea în constatare admisă de către instanța de fond nu se crea nici o obligație în sarcina structurilor silvice, considerentele deciziei instanței de recurs conduc la teza potrivit căreia, am fi în prezența unei acțiuni în realizare respectiv obligarea la punere în posesie care incumbă, implicit și obligarea la punerea la dispoziție de către D.S.Suceava a acestor obiective de investiții.

Mai mult decât atât, este de notorietate și promovat ca pricipiu de drept faptul că, printr-o acțiune în constatare întemeiata pe prevederea art. 111 C.pr. civila nu se poate tinde ca pârâții să fie obligati la executarea vreunei prestații, instanța fiind ținută doar de constatarea unei situații juridice sau a unui drept.

Ori, sentința recurată s-a constituit ca o struțo-cămilă, deoarece pe de o parte prin dispozitivul său se constată în temeiul art. 111 că reclamantul este proprietar a mijloacelor fixe iar pe de alta parte, obligă comisiile locale Râșca și C. Luncii la punerea în posesie cu aceste mijloace fixe, deci la realizarea unei prestații de către cele doua pârâte, obligație ce putea fi dispusă doar în cazul aunei acțiuni în realizarea dreptului în concret.

Este pentru prima oară în cei peste 20 ani de aplicare a legilor fondului funciar când o comisie locală de fond funciar este obligată de către instanță la punerea în posesie prin admiterea unei acțiuni în constatare.

Deoarece reclamantul sau autorul său, nu a avut niciodată această calitate de proprietar asupra unor mijloace fixe ce nu existau în materialitatea lor la data preluării de către stat a terenurilor forestiere pe care sunt edificate, este evident esențialmente nelegală și netemeinică Sentința nr. 2125/10.10.2011 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI prin care se constată contrariul, respectiv că este proprietar asupra obiectivelor inventariate prin hotărâri ale Comisiei județene Suceava.

În egală măsură, judecând recursul, instanța a pronunțat o soluție care este rezultatul unei greșeli materiale întrucât se bazează pe o eroare privind conținutul hotărârilor comisiei județene de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră în favoarea numitului O. V.

Nicicum și nicicând de către comisia județeană nu s-a reconstituit celui în cauză vreun drept de proprietate asupra lucrărilor de investiții constând în drumuri forestiere, lucrări de artă, cantoane și cabane etc. în valoare de mii de miliarde de lei și care nu au fost preluate de către regimul comunist, ci doar aceste mijloace fixe, inventariate ca proprietate publică a statului, au fost enumerate ca având locația în terenul forestier reconstituit.

Asfel printr-o cercetare temeinică a stării de fapt, se poate constata cu certitudine existența motivului de admitere a contestației în anulare întrucât nu s-au cercetat motivele de casare și instanța de control judiciar a fost în eroare cu privire la conținutul hotărârilor de reconstituire drept de proprietate.

Soluția de admitere a contestației în anulare este evident justificată legal și doctrinar întrucât scopul oricărui proces civil este înfăptuirea actului de justiție prin:

- restabilirea dreptății și echității, protejându-se drepturile legitime ale părtilor

- educarea cetățenilor prin descurajarea comportamentului illicit de acaparare a unor valori materiale în detrimentul proprietății publice

- prevenirea încălcării legii pentru viitor.

Dreptul de a urmări pe calea unui proces civil restabilirea adevărului nu poate fi paralizat de o hotărâre a instanței de control judiciar nelegală potrivit căreia, dacă cineva accesează dreptul de proprietate asupra terenurilor trebuie să beneficieze cu titlu gratuit și de lucrări de investiții valorând miliarde doar pe considerentul că îmbogățiții trebuie îmbogațiți și de către instanțe.

Față de considerentele de fapt și de drept enunțate mai sus contestatoarea a solicitat admitere a contestației, anularea Deciziei nr. 1957 din 17.09.2013 și respingerea acțiunii în constatare ca inadmisibilă, iar în subsidiar casarea sentinței cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea fondului.

Intimatul O. V. a formulat întâmpinare, în motivarea acesteia arătând următioarele:

În primul rând pe cale de excepție a solicitat: admiterea excepției tardivității contestației în anulare introdusă la 18 decembrie 2013 și respingerea de plano a cererii Direcției; admiterea excepția inadmisibilității cererii, în cauza operând această excepție atunci când contestația în anulare vizează erori de drept deschizând un recurs la recurs și când în cauză fiind aplicabil efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al celor hotărâte prin decizia ICCT 497/2008 dos. Civ. nr 13//39/2007, dec. 211/2007 a CA SV dos._ și sent. P.. nr 60/2-12 a Judecătoriei Fălticeni dos. P.._ și, în consecință, să respingeți contestația, iar în caz că ați respinge și acest incident, admiterea excepției lipsei de interes a contestatoarei de a promova contestație, ca fiind vorba de un interes nelegitim, neocrotit de lege, și să respingă cererea, iar în caz că se respinge și acest incident și a excepției exercitării abuzive a drepturilor procedurale, și să se respingă cererea, iar în caz că se trece și peste acest incident,

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca nefondată, fără cheltuieli de judecată.

Detaliind a învederat următoarele:

Cu privire la excepția tardivității contestației în anulare, a arătat că, în fapt, Direcția a introdus contestația în anulare la Tribunal pe 18 decembrie 2013 (a se vedea data de primire de la Registratura Tribunalului), iar decizia nr 1957 din 17 09 2013 a Tribunalului, contestată, a fost tehnoredactată la 9 octombrie 2013.

Din actele dosarului nu reiese că Direcția ar fi formulat o cerere, înregistrată ca atare la registratura Tribunalului, deci să fi primit data certă, prin care Direcția să fi cerut o copie de pe decizia civ. nr 1957/2013 data în dos. Civ. nr_ .

În lipsa unei asemenea cereri, în urma căreia contestatoarei i s-ar fi eliberat o copie a decizie contestate, cu data eliberării, certificată și stampilată la Registratură, nu exista o dovadă că data de 18 decembrie 2013 se află în termenul de promovare subiectiv în care contestatoarea putea să fi inițiat demersul său judiciar.

Or, în această situație, în lipsa unei probe contrarii, a solicitat a se observa că Direcția a promovat tardiv contestația în anulare la 18 XI 2013, adică dupa mai mult de 2 (doua) luni de la data tehnoredactării deciziei date în recurs, deci dupa 3 (trei) luni de când a fost emisă decizia 1975/2013 de către Tribunalul Suceava, mai ales că între timp, dosarul cauzei a fost trimis la Judecătoria Fălticeni, de unde a fost retrimis la Tribunal în urma unei cereri a instanței .În drept: cf. art. 319 alin 2 c proc civ.: „împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zie de la data când contestatorul a luat cunoștiință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.”

Termenul de 15 zile este "subiectiv", iar termenul de 1 an este "obiectiv" și privește situația în care posibilul contestator poate lua la cunoștință de conținutul deciziei irevocabile)

Cum, în cazul de față este vorba de o decizie ce nu se aduce la îndeplinire pe cale de executare silita, pentru că Tribunalul a respins recursul, faptul că din actele dosarului reiese ca au trecut mai mult de 3 luni de la data pronunțării deciziei contestate, și că Direcția nu a făcut niciun demers să ia la cunoștință de aceasta decizie, tehnoredactată la 9 octombrie 2013, rezultă că demersul contestatoarei este tardiv.

În consecință,a solicitat respingerea contestației ca fiind tardiv formulată .

Cu privire la excepția inadmisibilității cererii, în cauză operează aceasta excepție când contestația în anulare vizează erori de drept, deschizând un recurs la recurs și când în cauză fiind aplicabil efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al celor hotărâte prin decizia ÎCCJ 497/2008 dos. Civ. nr 13//39/2007, dec. 211/2007 a CA SV dos._ si sent.pen nr 60/2-12 a Judecătoriei Fălticeni dos. P.._ .

Direcția S. a promovat recurs la recurs, întemeiat de fapt pe art. 304 pc 8 si 9 c proc civ și nu pe art 318 alin 1 teza a doua c proc civ.

Din modalitatea cum este redactata cererea Direcției, aceasta poate fi calificată ca fiind un memoriu de recus, bazat pe motivele menționate, când instanța nu a respectat normele de procedură, adică a încălcat art 261 c proc civ, și nu ar fi dat motivare deciziei, modalitate de a acționa a instanței - în viziunea Direcției - sancționabilă cu nulitatea deciziei.

Se critică decizia contestată - de fapt, recurată - nu se indică vreo EROARE ce ar fi condus instanța în situația de a nu fi cercetat vreun motiv de recurs.

La pagina 1, Direcția spune: "... hotărârea criticata nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate toate apărările și criticile aduse soluției pronunțate de catre instanța de fond" (deci, Direcția nu sesizează erori de fapt, ci erori de drept !)

La pagina 2 se critică decizia Tribunalului ce nu ar fi motivată, dar nu se indică la care motiv nu ar fi răspuns Tribunalul.

Pentru a se observa ca este nefondată aceasta argumentație, ce ține de motive de recurs, roagă să se lectureze pagina 8 din decizia "contestată":

La alin. 3 Tribunalul dă soluție și spune că este nemotivat recursul, căci excepția inadmisibilității a fost respinsă legal și motivat la 4 mai 2010, de catre Judecătorie, fiind vorba de "o acțiune în aplicarea fondului funciar prin care reclamantul a urmărit punerea sa în posesie cu privire la mijloacele fixe pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate conform HCJ nr 1878-1880";

Ca răspuns sintetic la toate motivele de recurs ale Direcției, Tribunalul a răspuns astfel: „A discuta din nou fondul dreptului de proprietate ar însemna o încălcare a dreptului de proprietate legal constituit, ceea ce contravine art 1 din Protocolul nr 1 CEDO.”

În privința argumentelor aduse de Direcție că dacă a refuzat să-l pună în posesie, și că în prezent nu mai există textele art. 31 din legea 1/2001, datorită efectului DCC 602/2008, și că nu are substanța asdara dreptul lui născut legal la 2006, Tribunalul răspunde iarași sintetic, tuturor argumentelor Direcției:

„Decizia nr. 602 din 20 mai 2008 pronunțata de Curtea Constituționala nu are aplicabilitate în speță, aceasta putând fi invocată doar în cadrul unui litigiu prin care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate sau retrocedarea bunurilor enumerate în art. 31 alin. 3 și 7 din Legea nr. 1/2000.

Dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au aparținut autorului reclamantului intimat, accesorii ale suprafeței de teren ce a fost reconstituit in anul 2006 în mod definitiv și nu face obiectul acțiunii de față pentru putea fi invocate prevederile deciziei Curții Constituționale, care are efect pe viitor și nu poate retroactiva.

Argumentația Tribunalului este succintă, la obiect, nu este redundantă, repetitivă, ci statuează asupra fiecărei pretinse nelegalitați" deduse judecații în recurs.

Ce critica Direcția nu este cantitatea sau calitatea motivației de fapt și de drept, care motivație există, și este la obiect, ci critică cu motive de recurs o soluție dată asupra cum a fost dezlegat recursul în drept

Direcția nu semnalează la dezlegarea dată excepției inadmisibilității de către Tribunal-fila 8 alin 3-4 – erori de fapt, ce ar fi dus la neluarea în seamă a unui motiv de recurs, ci critică decizia ca fiind nelegală pentru că nu cuprinde motivație suficientă sau chiar nu ar fi motivată deloc, ceea ce nu este real .

Cât privește fondul cauzei, Tribunalul a motivat ca prin HCJ 1878-80/2006 s-a validat și dreptul asupra mijloacelor fixe enumerate în anexele la aceste acte administrative ale Comisiei Județene Suceava și că:

"În aceasta situație și în condițiile în care aceste hotărâri nu au fost contestate în procedura prevăzută de legile fondului funciar, întinderea dreptului de proprietate înscris în acestea nu poate fi contestată de niciuna din părți, așa încât susținerile recurentei în această privință în mod corect au fost înlăturate de instanță, apărările cu privire la suprafața de teren sau bunurile înscrise în acele hotărâri neputând fi invocate."

În privința existentei dreptului lui de proprietate asupra mijloacelor fixe enumerate la anexele la HCJ 1878-1880 ale Comisiei Județene Suceava și asupra obiectivelor enunțate de HCJ 1878-1880/2006, Justiția a statuat cu putere de lucru judecat asupra acestor drepturi, prin decizia nr. 497/30 I 2008 a ICCJ secția civila, dos civ nr._, decizia nr. 211/26 VI. 2007 a CA Suceava secția civila, dos civ nr._ , și prin sent. P.. Nr. 60/28 II 2012 a Judecătoriei Fălticeni, dos pen._ .

ICCJ Secția Civ. a stabilit în Decizia 497/2008, precitată, fila 6, a decis că: "Instanța de apel a stabilit în raport de probele administrate ca reclamantului ... fiind pus în posesie și asupra cantonului Bogata ca și a construcțiilor care au făcut parte din exploatarea forestieră pe raza Ocolului S. R., respectiv obiectelor de inventar indicate în acele hotărâri.....Reclamantul ...a obținut mai multe hotărâri date de C. Județeană ... Mai mult, reclamantul a fost pus în posesie pentru o parte din bunurile solicitate ..." Bunurile solicitate sunt: terenuri solicitate de acesta în plus față de 3.020 ha, pentru care nu a fost pus în posesie, pentru că nu s-a admis apelul, cerând aceste bunuri direct în fața instanței de apel. CA Suceava prin Decizia 211/2007, filele 5-6, dos._, a hotărât: "... Curtea reține că, prin Hotărârea nr.1878/22 iunie 2006, C. Județeană..., Prin art.l al acestei hotărâri, s-a validat lista cu obiectivele de inventar situate pe suprafața de 1345, 20 ha, constând în construcții, drumuri forestiere, etc. De asemenea, prin hotărâre nr.1879 din 22 iunie 2006 C. Județeană ... prin art l al acestei hotărâri s-a validat lista cu obiectivele de inventar situate pe terenul in suprafața de 379,07 ha, obiective constând în construcții, drumuri forestiere, etc."

"De subliniat este faptul ca reclamantul... primind de asemenea și posesia asupra cantonului Bogata prin Procesul Verbal nr. 3775 din 16 noiembrie 2006 emis de . construcțiile care au făcut parte din exploatatia forestieră de pe raza Ocolului S. Râșca ...

În considerarea faptului că reclamantului i-a fost recunoscut și reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor revendicate, prin hotărârile emise de C. Județeană de Fond Funciar Suceava, menționată anterior, și, dat fiind faptul că în prezent reclamantul deține în fapt posesia asupra acestor terenuri precum și asupra obiectivelor de inventar indicate în aceste hotărâri, exercitând astfel prerogativele dreptului de proprietate ... " Mai mult, prin Sentința penală nr.60 din 2012 a Judecătoriei Fălticeni, dos._, s-a decis la fila penultima, că: "... În temeiul Legii 1/2000, intimatului O. V., i-a fost validat prin hotărârea nr. 1880/2006 a Comisiei Județene Suceava ...dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1237,90 ha teren ...pe raza ... comunei R. ........ prin aceeași hotărâre validandu-se și lista cu obiectivele de inventar situate pe suprafața sus menționată.

Prin Decizia 211/2007 a Curții de apel Suceava s-a reținut cu putere de lucru judecat că intimatului i-a fost recunoscut și reconstitit dreptul de proprietate asupra terneurilor revendicate prin hotărârile emise de C. Județeană Suceava, printre care și hotărârea sus­menționată, astfel că acesta deține în fapt posesia asupra acestor terenuri, dar și asupra obiectivelor de inventar indicate în această hotărâre, exercitând astfel prerogativele dreptului de proprietate."

Cu privire la excepția lipsei de interes a contestatoarei de a promova contestație.

Direcția promovează contestație, fără a demonstra că are un interes legitim, ocrotit de lege, de a face aceasta, în ce privește existența unui prejudiciu material legat de explotarea pădurii pe care a restituit-o la 2006. .

Direcția nu are terenuri păduroase în zona restituită în favoarea intimatului O. V., nu are exploatații forestiere acolo, a cules la epoca respectivă tot lemnul pe picior aflat pe terenul de sub drumurile forestiere și 1-a valorificat, așa încât s-au compensat valoric pretențiile legate de ceea ce susține Direcția.

Direcția încearcă să facă Tribunalul să exproprieze prin efectul cererilor sale, și a hotărârilor date de Justiție, cantonul Bogata (Pocolescu, de fapt) pentru care s-a emis Proces verbal de punere în posesie nr. 3775/ 2006, dar pentru care am cerut sa se constate și dreptul de proprietate și să se emită și PV și de către C. R., acest canton fiind situat pe raza comunei R., nu a comunei B..

Direcția nu are interes să ceară a se întoarcă la stat drumurile de la "Pârâul N." și de "La Coasta", ce nu au fost niciodată inventariate la Direcția S., ci sunt amplasate pe vechea linie ferată îngustă Decauville a societății "Forestira B.", linie cumpărata la 1943 odată cu padurea și alte terenuri pendinte de pădure, de către lui. Direcția nu are inters să promoveze contestație, câtă vreme mai are încă la dispoziție acțiune în revendicare a miloacelor fixe și avea dreptul de a fi formulat în termen cerere reconvențională în care să fi formulat juridic toate aspectele reclamate pe cale de contestație în anulare sau recurs .

Direcția avea la dispoziție, dacă o făcea în termen, posibilitatea procedurală de a fi formulat Plângere pe art. 53 din legea 18/1991 împotriva HCJ 1878-1880/2006 legate de restituirea și a mijloacelor fixe validate în favoarea lui odată cu terenurile .

Direcția nu a uzat de aceste căi procedurale, astfel că nu are interes ocrotit juridic, să formuleze contestație în anulare, și de a cere pe fond să nu i se dea ceea ce i s-a dat la 2006, aceasta în eventualitea că s-ar admite contestația și s-ar rejudeca fondul, să o facă acum.

Direcția nu are interes să formuleze contestație și să ceară pe fond ceea ce cere, și pentru motivul că la 2006 C. a validat cererea privind restituirea și a tuturor mijloacelor fixe ce i-au fost date fără plată .

Direcția nu are interes să promoveze contestație, câtă vreme, datorita efectului autorității de lucru judecat a deciziei irevocabile nr 1957/17 09 2013 a Tribunalului Suceava, ce nu a mai fost atacata în termen legal, s-a procedat la modernizarea cantonului Bogata (Pocolescu) intimatul a cheltuit mari sume de bani pentru a se renova din temelii aceasta construcție restituită la 2006 și a o folosi pentru a se stabili acolo sediul Ocolului S. Privat Fălticeni; a înlocuit pe cheltuiala lui și împrejmuirile vechi din lemn nu numai de la cantonul Bogata (Pocolescu), ci și de la sediul fostului canton Slătioara, reconstruit; a reconstruit, pe cheltuiala sa, toate drumurilor forestiere enumerate în HCJ 1878-1880 și a mai deschis și altele; la aceasta dată nu se mai poate stabili cert vreo contribuție a Direcției în ce privește aceste "mijloace fixe" validate la 2006, și intrate în proprietatea lui tot atunci, așa cum au stabilit cu putere de lucru judecat și CA SV și ICCJ în deciziile lor și Judecătoria Fălticeni în sentința sa. (Nu-și amintește și de faptul că fostul "canton Slatioara", la data cand a fost demontat, era renovat tot pe cheltuiala lui (și prin grija pădurarilor ce au locuit acolo angajați ai . SRL, antecesorul Ocolului S. Privat Fălticeni ) iar Direcția a făcut fotografii ale acestei alt canton .

După rămânerea irevocabila a deciziei contestate tardiv, a uzat de prerogativele drepturilor sale asupra OBIECTIVELOR enumerate în anexele la HCJ 1878-1800/2006, prin care s-au născut în patrimoniul acestuia drepturi asupra cărora au statuat și ICCJ și CA SV și Judecătoria Fălticeni, în hotărârile judecătorești mai sus citate.

Cu privire la excepția exercitării abuzive a drepturilor procedurale, a apreciat că Direcția folosește abuziv drepturile procedurale, și implicit dreptul de a promova contestație, aceasta situație, în speța dată, în contra însă a art. 723 c proc civ și a art. 17 din Convenția CEDO.

Direcția forțează posibilitatea oferită de Procedura Civilă de a se redeschide procedurile judiciare, în faza de existentă a cazurilor enumerate de art. 317-318 c proc civ.

Dar aceasta nu se poate face oricând, fără termen, cu consecința de a produce instabilitate juridică în privința drepturilor, în cazul de față, alor intimatului, drepturi pe care le-a exercitat cu bună credință după rămânerea irevocabila a sentinței 2125/10 oct 2011 a Judecătoriei Fălticeni data în dos. Civ. Nr._ . Direcția redactează un adevărat recurs la recurs, mascat, prin care cere de la alți judecători decât cei ce au judecat recursul Direcției, să decizia (calificată de Direcție ca fiind "nelegală"), pentru motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 c. proc. civ. și 304 ind. 1 c. proc. civ., și nu de art. 318 teza a doua c. proc. civ.: pentru că Tribunalul nu ar fi dat soluție unor motive de recurs, ca să retracteze decizia; Direcția nu indică dacă este vorba de erori de fapt în cazul dedus judecații, ci critică pretinse erori de judecată, adică modul efectiv cum a analizat și soluționat Tribunalul recursul Direcției, prin decizia sa.

În drept: art 723 proc civ și art 17 Convenția EDO, ce interzice abuzul de drept. Se referă la abuzul Direcției ce insistă să i se obstaculeze accesul la o instanță ( Judecatoria și apoi Tribunalul) ca aceasta să hotărască efectiv asupra unei cereri ce urmărește apărarea drepturilor civile ale intimatului, de proprietate asupra obiectivelor enumerate de anexele la HCJ 1878-1880/2006 ale Comisiei județene Suceava .

Pe fondul cauzei, în privința respingerii cererii ca nefondată, apreciind că contestația în anulare bazată pe art. 318 alin 2 teza a doua c proc civ, este fondată când nu s-a dat soluție tuturor motivelor de recurs, se promovează în cazul în care există unele erori de fapt, involuntare, săvârșite de catre instanța ce a dat soluție irevocabila, deci care nu mai este supusă recursului.

Or, cererea Direcției nu indică eventuale erori de fapt apte să conducă la alta soluție, ci critică vehement decizia 1957/2013 a Tribunalului, calificând-o ca „nelegală", ca și sentința de la fond.

Memoriul Direcției este unul de recurs bazat pe art 304 punctele 7 si 9 c proc civ - nemotivarea deciziei și violare la lege. În baza art 304 indice 1 c proc civ, Direcția introduce și motive de recurs de fapt împotriva deciziei 1957/2013 a Tribunalului.

Direcția promovează recurs la recurs, întemeiat de fapt pe art 304 pc 8 si 9 c proc civ si nu pe art 318 alin 1 teza a doua c proc civ.

Din modalitatea cum este redactată cererea Direcției, aceasta poate fi calificată ca fiind un memoriu de recus, bazat pe motivele menționate, când instanța nu a respectat normele de procedură, adică a încălcat art. 261 c proc civ, și nu ar fi dat motivare deciziei, modalitate de a acționa a instanței - în viziunea Direcției - sancționabilă cu nulitatea deciziei.

Se critica decizia contestată - de fapt, recurata - nu se indică vreo eroare ce ar fi condus instanța în situația de a nu fi cercetat vreun motiv de recurs.

La pagina 1, Direcția spune: "...hotărârea criticată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate toate apărările și criticile aduse soluției pronunțate de catre instanța de fond." (deci, Direcția nu sesizează erori de fapt, ci erori de drept)

La pagina 2 se critica decizia Tribunalului ce nu ar fi motivată, dar nu se indică la care motiv nu ar fi răspuns Tribunalul.

Pentru a se observa ca este nefondată aceasta argumentație, ce ține de motive de recurs, roagă a se lectura pagina 8 din decizia „contestată”:

La alin. 3 Tribunalul dă soluție și spune că este nemotivat recursul, căci excepția inadmisibilitatii a fost respinsa legal și motivat la 4 mai 2010, de catre Judecătorie, fiind vorba de „o acțiune in aplicarea fondului funciar prin care reclamantul a urmărit punerea sa în posesie cu privire la mijloacele fixe pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate conform HCJ nr 1878-1880";

Ca răspuns sintetic la toate motivele de recurs ale Direcției, Tribunalul a răspuns astfel: "A discuta din nou fondul dreptului de proprietate ar însemna o încălcare a dreptului de proprietate legal constituit, ceea ce contravine art 1 din Protocolul nr 1 CEDO . "

În privința argmentelor aduse de Direcție că, daca nu am fost pus în posesie între 2006 și 2013, și că nu mai există textele art. 31 din legea 1/2001, datorita efectului DCC 602/2008, și că art. 31 din legea 1/200 nu mai au efect asupra substanței dreptullui născut legal la 2006, Tribunalul răspunde iarași sintetic, tuturor argumentelor Direcției:

"Decizia nr 602 din 20 mai 2008 pronunțata de Curtea Constituționala nu are aplicabilitate în speță, aceasta putând fi invocată doar în cadrul unui litigiu prin care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate sau retrocedarea bunurilor enumerate în art. 31 alin. 3 și 7 din Legea nr. 1/2000.

Dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au aparținut autorului reclamantului intimat, ACCESORII ale suprafeței de teren ce a fost reconstituit în anul 2006 în mod definitiv și nu face obiectul acțiunii de față pentru putea a fi invocate prevederile deciziei Curții Constituționale, care are efect pe viitor și nu poate retroactiva. "

Argumentația Tribunalului este succintă, la obiect, nu este redundantă, repetitivă, ci statuează asupra flecarei pretinse nelegalitați deduse judecații în recurs.

Ce critica Direcția nu este cantitatea sau calitatea motivației de fapt și de drept, care motivație există și este la obiect, ci critică cu motive de recurs o soluție dată asupra cum a fost dezlegat recursul în drept.

Direcția nu semnalează la dezlegarea dată excepției inadmisibilității de către Tribunal-fila 8 alin 3-4 - erori de fapt ce ar fi dus la neluarea în seamă a unui motiv de recurs, ci critică decizia ca fiind nelegală pentru că nu ar cuprinde motivație suficientă sau chiar nu ar fi motivată deloc, ceea ce nu este real; deci, Directia critică numai pretinse erori de judecată, ce ar putea fi analizate decât pe calea recursului, nu pe cea a contestației în anulare.

Cât privește și răspunsurile date Direcției în ce privește fondul cauzei, Tribunalul a motivat că prin HCJ 1878-80/2006 s-a validat și dreptul asupra mijloacelor fixe enumerate în anexele la aceste acte administrative ale Comisiei Județene Suceava și că:

„În aceasta situație și în condițiile în care aceste hotărâri nu au fost contestate în procedura prevăzută de legile fondului funciar, întinderea dreptului de proprietate înscris în acestea nu poate fi contestat de niciuna din parți, așa încât susținerile recurentei în această privință în mod corect au fost înlăturate de instanță, apărările cu privire la suprafața de teren sau bunurile înscrise în acele hotarâri neputand fi invocate.”

Tribunalul arată ca în situația contrară, când s-ar mai putea contesta acele HCJ, s-ar ajunge la încalcarea art. 1 din I-ul Protocol la Convenția CEDO și a drepturilor legal câștigate sub imperiul legii în vigoare la data instituirii acestor drepturi, mai ales că asupra lor a statuat și ICCJ și CA Suceava și Judecătoria Fălticeni .

Motivele Direcției de la paginile 2-3 sunt de recurs, nu se referă la erori de judecată, ci eminamente la presupuse erori de judecată: "Tribunalul Suceava, la judecarea recursului, a ignorat precizarea în soluționarea fondului potrivit căreia suntem în prezenta unei acțiuni în constatare, timbrată ca atare, și a modificat cauza în recurs creindu-se recurentei DS Suceava o situație mai nefavorabila în propria cale de atac" -iata, la pagina 3 alin. 7, un nou motiv de recurs, nu de contestație in anulare.

Direcția dezbate teoria acțiunii în constatare, și critică decizia dată în recurs, dar nu pe cale de contestație, semnalând presupuse erori de fapt, ci criticând pretinse erori de judecată.

Direcția nu a lecturat acțiunea, compusă din mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, mai ales că primul capăt de cerere nu poate fi executat, așa că, din nou, nu se pot impune nici măcar ca motive de recurs, cu atât mai puțin, ca erori de fapt .

Iată ce critică Direcția, soluția data de Judecătorie menținută de Tribunal "se constată ca reclamantul este proprietar asupra obiectivelor inventariate conform anexelor la HCJ 1878-1880; obligă pârâtele să procedeze la punerea în posesie a reclamantului pentru mijloacele fixe inventariate conform anexelor la HCJ 1878-1880.

Or, "obiectivele" enunțate în anexele la HCJ 187&-1880 cuprind nu numai "mijloacele fixe", asa cum sunt definite acestea de HG 2139/2004 pentru aprobarea "Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe", publicat în M.OF p I nr 46/13.01.2005, actualizat periodic, ci conton și parcele de teren afectate drumurilor forestiere, aflate pe terenul restituit și/sau șpendinte de acesta, asa că nu este posibilă realizarea a ceea ce deja se afla cuprins și la partea din HCJ privitoare la parcelele de teren notate cu litera"D" - de la "drum", afectate de categoria de folosința terenuri neproductive, folosite ca drum; "drumul autoforestier" (DAF) nu se identifică parcelei de teren forestier ("ampriza" de drum, în drum fiind înglobate la 2006 anumite accesorii, tuburi, podețe, etc.); de aceea, Judecătoria a notat că se constată că sunt proprietar pe OBIECTIVELE notate în anexele la HCJ 1878-1880, și că mijloacele fixe nu sunt parcelele asupra cărora s-a constatat că sunt OBIECTIVE și că sunt proprietar asupra lor, ci că acestea cuprind și accesoriile asupra cărora pârâtele urmează să mă pună în posesie, expres, așa cum a făcut și cu cantonul Bogata (Pocolescu), dar nu pe raza comunei B., ci pe raza comunei R., și asupra celorlalte mijloace fixe, accesorii ale terenruilor forestiere: pe de o parte, pădurea și, pe de altă parte, drumurile forestiere menționate, enumerate în anexele respective.

În final, arată că este total nefondată contestația - cu concluzia de sorginte comunistă de la pagina 4 alin. Penultim - câtă vreme contestatorea tinde la a pune în discuție din nou, ceea ce au statuat cu putere de lucru judecat și ÎCCJ - prin dec civ nr 497/2008 și CA SV prin decizia 211/2007 și sentința penală a Judecătoriei Fălticeni nr 60/2012 și Tribunaul Suceava, decizia contestată. .

Așa fiind, a solicitat respingerea contestației Direcției Silvice Suceava, pe cale de excepție, sau pe fond, ca nefondata, asa cum a motivat mai sus. Fără cheltuieli de judecată.

Examinând actele și lucrările dosarului, decizia civilă contestată prin prisma motivelor invocate de contestator, precum și a textelor de lege incidente în speță, tribunalul reține următoarele:

Potrivit art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi cu privire la excepțiile de procedură și apoi cu privire la excepțiile de fond, care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei.

Prin urmare, instanța se va pronunța mai întâi, cu privire la excepția tardivității formulării contestației în anulare.

În conformitate cu art. 319 Cod procedură civilă, contestația se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă. Contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit în art. 401 alin. 1 lit. b sau c. Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Din această perspectivă, tribunalul reține că decizia contestată a fost pronunțată la data de 17 septembrie 2013, iar contestația a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 18.12.2013, prin urmare, la un interval de 3 luni de la pronunțarea deciziei.

Trebuie de precizat că decizia contestată a fost emisă sub imperiul Vechiului Cod de procedură civilă, care nu conținea prevederi referitoare la obligativitatea comunicării deciziilor pronunțate de instanțele de recurs.

Așa fiind, la dosar nu există dovezi cu dată certă, referitoare la data la care contestatorul a luat la cunoștință de hotărâre, adică atât de soluția în sine, cât și de motivele avute în vedere de către instanță.

Nu în ultimul rând, prin decizia contestată, s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului, cu privire la drumurile forestiere identificate în dispozitiv, și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 2125 din 10 octombrie 2011 a Judecătoriei Fălticeni, în sensul că pârâtele intimate, respectiv C. locală de fond funciar Râșca și C. Luncii au fost obligate la punerea în posesie a reclamantului pentru mijloacele fixe inventariate, conform anexelor celor trei hotărâri emise în 2006 de C. Județeană Suceava, nr. 1878, 1879 și 1880.

Ori, documentația existentă la dosar nu relevă că s-ar fi demarat operațiunea de punere în posesie în sensul stabilit, și nici faptul că, deși s-ar fi formulat o astfel de cerere, aceasta nu a fost soluționată, încât reclamantul intimat să fi fost obligat să apeleze la punerea în executare silită a titlului executoriu. Prin urmare, nu există probe care să ateste că s-a început executarea silită.

Față de cele ce preced, tribunalul va respinge, ca nefondată, excepția tardivității contestației în anulare, invocată de intimatul V. O..

Referitor la excepția inadmisibilității contestației în anulare: La fila 9 dosar contestație, se invocă excepția sus – menționată, cu motivarea că această contestație în anulare invocă erori de judecată, și prin admiterea contestației, s-ar deschide dreptul de recurs la recurs.

Ori, este de observat că, Direcția S. Suceava invocă drept temei juridic al contestației, prevederile art. 318 teza a II-a Cod procedură civilă, art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, argumentele evocate făcând trimitere la faptul că prin decizia contestată, instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Prin urmare, afirmațiile intimatului vor fi înlăturate ca nesusținute, prin raportare tocmai la temeiul juridic și la motivele dezvoltate de contestator, despre care nu se poate susține că și-ar exercita abuziv drepturile procedurale.

Legiuitorul a lăsat la îndemâna justițiabililor, calea extraordinară a contestației în anulare, în condiții anume prevăzute, și despre care autorul acestei căi a crezut că sunt îndeplinite în acest litigiu.

A aprecia că prin promovarea acestei contestații, contestatoarea a exercitat abuziv drepturile procedurale, ar echivala cu încălcarea dreptului de acces la o instanță, ar însemna a se aduce atingere dreptului persoanei, de a exercita toate căile de atac puse la dispoziție de legiuitor, adică a eluda prevederile art. 6 CEDO.

Mai trebuie de precizat că în cauză s-a exercitat o cale de atac pusă la dispoziție tocmai de legiuitor, prin urmare instanța are în vedere și respectarea principiului legalității căii de atac, iar a proceda în sensul sugerat de către intimat ar echivala cu încălcarea acestui principiu, cu precizarea că, contestatoarea justifica un interes legitim, urmărind un folos practic ce l-ar fi putut obține ca urmare a unei eventuale admiteri a acestei căi de atac.

Așa fiind, tribunalul va respinge ca nefondată, excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de ceilalți intimați.

Pe fondul contestației:

Contestatoarea Direcția S. Suceava a formulat contestație împotriva deciziei civile nr. 1957 din 17.09.2013 a Tribunalului Suceava, pronunțată în dosar nr._, invocând drept temei juridic al contestației, prevederile art. 318 teza a II-a Cod procedură civilă.

Potrivit art. 318 teza a II-a Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Încercând să susțină acest temei de drept, contestatorul îl corelează cu prevederile art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, potrivit cărora hotărârea va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat apărările părților.

Din analiza teleologică a prevederilor art. 318 teza a II-a Cod procedură civilă, rezultă fără echivoc – iar practica și doctrina în materie sunt unanim constante în același sens –că o asemenea cale de atac poate fi promovată doar în ipoteza în care instanța de recurs a omis să analizeze unul din motivele de recurs cu care a fost învestită.

Cu toate acestea, trebuie de precizat că motivul de recurs omis trebuie să fie formulat în termen; apoi,legiuitorul a înțeles să încadreze și situația în care excepția invocată prin întâmpinarea depusă în termen sau invocată pe tot parcursul procesului, dacă privește un motiv de ordine publică, ar fi dus la casarea sau modificarea hotărârii.

Din analiza recursului formulat de către Direcția S. Suceava împotriva sentinței civile nr. 2125/10.10.2011, rezultă că motivele de recurs invocate fac referire la excepția inadmisibilității acțiunii întemeiată pe art. 111 Cod procedură civilă, iar pe de altă parte, la fondul cauzei, cu motivarea că nu se poate constata un drept de proprietate în anul 2011, în baza unui text de lege abrogat, respectiv art. 31 alin. 3,4,7,8, 9 din Legea 1/2000, despre care s-a decis că este neconstituțional prin decizia 602/20 mai 2008 a Curții Constituționale; că prin cele trei hotărâri ale Comisiei Județene Suceava, nr. 1868, 1879 și 1880 din 2006 nu s-a reconstituit dreptul de proprietate și asupra mijloacelor fixe invocate de către reclamant, iar trecerea efectivă în proprietate privată se face cu ocazia punerii în posesie potrivit legii; că nici reclamantul nici autorul său nu au avut niciodată calitatea de proprietar asupra unor mijloace fixe ce nu existau în materialitatea lor la data preluării de către stat a terenurilor forestiere pe care sunt edificate; că de altfel, în sentință, se arată că aceste mijloace fixe au fost doar inventariate; că în mod greșit s-a introdus în cauză Statul Român, care are ca reprezentant legal Ministerul finanțelor și nu administratorul Direcția S.; mai arată în motivele de recurs, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre ce nu poate fi pusă în executare, susceptibilă de noi situații litigioase.

Prin decizia criticată, instanța de control judiciar a făcut referire la excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că judecătorul fondului a soluționat corect excepția inadmisibilității, conform Încheierii de ședință din 4 mai 2010 (f.214), cu motivarea că instanța nu este ținută de temeiul de drept invocat de reclamant, respectiv art.111 Cod procedură civilă, iar acest aspect a fost analizat odată cu analiza pe fond a obiectului cererii deduse judecății. De asemenea, tribunalul a reținut și faptul că susținerile recurentei cu privire la excepția inadmisibilității nu sunt întemeiate, deoarece speța de față se subsumează prevederilor legilor fondului funciar, reclamantul urmărind punerea sa în posesie cu privire la mijloacele fixe pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate conform H.C.J. nr.1878-1880.

Cu privire la criticile aduse de recurent pe fondul cauzei, instanța de control judiciar s-a pronunțat, statuând în mod corect, că față de obiectul dedus judecății, instanța de fond a respins cererea de introducere în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, care nu are nici o calitate în astfel de litigii; că mai mult, o astfel de cerere nici nu putea fi reiterată de pârâtă, aceasta având la îndemână doar procedura prev. de disp.art.57-64 Cod procedură civilă; că reclamantului intimat i s-a reconstituit dreptul de proprietate atât asupra terenului cu vegetație forestieră cât și asupra mijloacelor fixe, astfel cum au fost inventariate în anexele la H.C.J. nr.1878, 1879 și 1880/2006, că aceste hotărâri nu au fost contestate în procedura prevăzută de legile fondului funciar, astfel că nici întinderea dreptului de proprietate înscris în acestea nu poate fi contestat de nici una din părți, și în consecință, susținerile recurentei în această privință în mod corect au fost înlăturate de instanță, apărările cu privire la suprafața de teren sau bunurile înscrise în acele hotărâri neputând fi invocate.

A mai reținut instanța de recurs, făcând o aplicare justă a principiilor Convenției europene a drepturilor omului, că a discuta din nou fondul dreptului de proprietate ar însemna o încălcare a dreptului de proprietate legal constituit, ceea ce contravine art.1 din Protocolul nr.1 CEDO.

Cât privește Decizia nr.602 din 20 mai 2008 pronunțată de Curtea Constituțională, tribunalul a statuat că aceasta nu are aplicabilitate în speță, putând fi invocată doar în cadrul unui litigiu prin care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate sau retrocedarea bunurilor enumerate în art.31 alin.3 și 7 din Legea nr.1/2000; ori, dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au aparținut autorului reclamantului intimat, accesorii ale suprafeței de teren ce a fost reconstituit în anul 2006 în mod definitiv și nu face obiectul acțiunii de față pentru a putea fi invocate prevederile deciziei Curții Constituționale, care are efect pe viitor și nu poate retroactiva.

Este evident astfel, că instanța de control judiciar s-a pronunțat cu privire la toate motivele de recurs invocate de către recurenta Direcția S. Suceava.

Tot din analiza deciziei recurate, instanța reține că în speță decizia cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat apărările părților, așa cum au fost ele prevăzute prin art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, cu precizarea că neexaminarea tuturor argumentelor folosite pentru susținerea unui motiv de recurs ori gruparea argumentelor și cercetarea lor în . invocate în calea extraordinară de atac.

Prin urmare, cele două texte de lege, respectiv art. 318 teza a II-a și art., 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă se exclud.

Astfel, instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivul de casare, ci acestea pot fi analizate global, în cadrul unui raționament de sinteză; de asemenea, mai există posibilitatea analizării unui singur aspect esențial, care să facă de prisos analizarea celorlalte argumente, așa încât o asemenea omisiune din partea instanței de recurs, de a cerceta iun anumit argument sau o afirmație a acestuia nu impune soluția admiterii unei contestații în anulare cu motivarea că instanța de recurs ar fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent.

Față de cele ce preced, prin raportare la prevederile art. 318 teza a II-a Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondată, contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Respinge, ca nefondată, excepția tardivității contestației în anulare, invocată de intimatul V. O..

Respinge, ca nefondată, excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de ceilalți intimați.

Respinge contestația în anulare formulată contestatoarea DIRECȚIA S. SUCEAVA, cu sediul în mun. Suceava, ..6, județul Suceava împotriva deciziei civile nr. 1957 din data de 17 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații O. V., domiciliat în București, sector 3, ..23, C. JUDEȚEANĂ SUCEAVA PENTRU TABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în mun. Suceava, ., județul Suceava, ., C. L. B. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în ., C. L. RÂȘCA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în ., ., . PRIMAR, C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVTĂ ASUPRA TERENULUI C. LUNCII, cu sediul în . Suceava, O. S. PRIVAT FĂLTICENI, cu sediul în mun. Fălticeni, ., județul Suceava și ASOCIAȚIA F. ROMÂNĂ, cu sediul în București, sector 3, ., Corp B, nr.23, București, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 MARTIE 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. M. G. F. F. L.

N. F.

GREFIER,

Ș. L.

G.

Red. G.F.F.

Jud. recurs. M.C + T.M. +D.D.

Tehnored. Ș.L.G./Ex.2.

← Fond funciar. Decizia nr. 1533/2014. Tribunalul SUCEAVA		Reziliere contract. Decizia nr. 129/2014. Tribunalul SUCEAVA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Cereri. Decizia nr. 1395/2014. Tribunalul SUCEAVA Fond funciar. Decizia nr. 1062/2014. Tribunalul SUCEAVA Pretenţii. Sentința nr. 1164/2014. Tribunalul SUCEAVA Fond funciar. Decizia nr. 1533/2014. Tribunalul SUCEAVA Reziliere contract. Decizia nr. 129/2014. Tribunalul SUCEAVA Servitute. Decizia nr. 571/2014. Tribunalul SUCEAVA Expropriere. Sentința nr. 1056/2014. Tribunalul SUCEAVA Expropriere. Sentința nr. 1862/2014. Tribunalul SUCEAVA