Anulare act. Decizia nr. 626/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 626/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 1022/227/2012
Dosar nr._ Anulare act
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.626
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11.03.2014
PREȘEDINTE I. G.
JUDECĂTOR G. D.
JUDECĂTOR I. M.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții I. M., domiciliată în loc. Răucești, județul N. și M. E., domiciliată în București, sector 6, Al.Cetățuia, nr.2, ..1, ., împotriva sentinței civile nr. 2168 pronunțată la data de 03.12.2013 de Judecătoria Fălticeni, în dosar nr._, intimați fiind pârâții D. V. A., D. D.C., G. I., G. M. și G. V., toți cu domiciliul în loc. Drăgușeni, județul Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantele recurente asistat de av. F. R. care substituie pe av. Z. G., prim pârâta intimată asistată de av. M. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare cu părțile, legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei, după care:
Instanța verificând actele și lucrările dosarului constată că s-a depus prin serviciul arhivă de către prim pârâta D. V. A. întâmpinare, duplicatul acesteia fiind înmânat recurenților prin apărător.
Av. F. R. depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei învederând totodată instanței că, recursul declarat a fost o eroare câtă vreme obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie, constarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare iar prin recursul declarat părțile au arătat că sunt nemulțumite de faptul că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat cu privire la suprafața de 1800 mp teren transmisă printr-un contract de donație, înțelegând astfel să renunțe la judecarea acestuia.
Având în vedere susținerile apărătoarei recurenților, instanța a luat declarație reclamantelor recurente, susținerile acestora fiind consemnate într-un proces verbal separat atașat la dosar.
Instanța pune în discuția părților prezente cererea de renunțare la judecarea recursului.
Av. F. R. solicită instanței a lua act de renunțarea reclamantelor la judecarea recursului declarat în cauză.
Av. M. A. solciită de asemenea a se lua act de cererea de renunțare a reclamantelor la judecarea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise,
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni și înregistrată inițial sub nr._ reclamantele I. M. și M. E. au chemat în judecată pe pârâții: D. V. A., D. D. C., G. I., G. M. și G. V., solicitând prin hotărârea ce se va pronunța constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare nr. 950/18.08.2008, autentificat de Biroul Notarului Public I. L., cu privire la vânzarea de către numitul G. G. C. a casei de locuit cu anexe gospodărești, situate în satul și ., cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantele arată că prin contractul de donație nr.1650 din 2 iulie 1997, numitul G. G. C. împreună cu soția sa G. Natalița donează către reclamante prin actul autentic sus-menționat, suprafața de 1800 mp teren curți și grădină, împreună cu casa de locuit și anexele gospodărești, situate în intravilanul satului și comunei Drăgușeni, jud. Suceava, la locul „V. . V., drum . M., dobândite prin titlul de proprietate nr.245/1994 pentru teren, iar construcțiile prin aport propriu al vânzătorilor, cu scutire de raport.
Mai arată reclamante că, ulterior încheierii contractului de donație donatoarea G. N. decedează, nefiind dezbătută succesiunea după aceasta, iar în timpul vieții lor dotatorii nu au revocat actul de donație.
Precizează reclamantele că, la data de 18.08.2008, vânzătorul donator G. G. C., în vârstă de 97 ani, nefiind în deplinătatea facultăților mintale, vinde soților D. A. și D. C., una casă de locuit cu anexele gospodărești, care fac obiectul contractului de donație.
Întrucât pârâții au folosit practice și manopere frauduloase la încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare prin vicierea consimțământului vânzătorului și de faptul că s-a vândut un bun care nu era în circuitul civil și fără consimțământul celuilalt soț sau moștenitorilor legali ai defunctei G. Natalița, consideră că, contractul de vânzare-cumpărare cu nr.950/2008, autentificat de Biroul Notarului Public L. I. este lovit de nulitate absolută parțială, numai pentru bunurile vândute de pârâtul-vânzător G. G. C..
Legal citați, pârâții D. A. și D. C. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii, pentru următoarele motive:
Pe cale de excepție, au invocat lipsa calității procesuale pasive a numitului G. C., întrucât defunctul G. C. ce a avut calitatea de vânzător, nu a avut nici un fiu cu acest nume.
În fapt, pârâții arată că, terenul și casa ce formează obiectul contractului nr.950/2008 a cărui nulitate se solicită, nu sunt aceleași imobile ce formează obiectul contractului de donație nr.1650/1997 pe care reclamantele îl invocă. Astfel, casa de locuit și terenul în suprafață de 1800 mp care au fost donate de către defuncți reclamantelor, sunt situate în vecinătatea fabricii de spirt din Drăgușeni, iar casa și terenul din contractul de vânzare-cumpărare sunt situate lângă moara din Drăgușeni.
Pârâții au atașat la dosar copia contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.950/18.08.2008 (f.28-29 dosar).
La dosar a fost comunicat de către Biroul Notarului Public I. L., documentația ce a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 950/2008.
Prin sentința civilă nr. 1680/ 12 iulie 2011 Judecătoria Fălticeni a respins ca nefondată acțiunea civilă având ca obiect anulare act formulată de reclamantele I. M. în contradictoriu cu pârâții: D. V. A., D. D. C., G. I., G. M. și G. V..
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantele I. M. si M. E., criticând-o pentru netemeinicie si nelegalitate, solicitând casarea acesteia si trimiterea cauzei spre judecare la instanța de fond, cu cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 422/23.02.2012 Tribunalul Suceava, Secția Civilă a admis recursul formulat de reclamantele I. M. si M. E., a casat sentința civilă nr. 1680/12.07.2011 pronunțată de Judecătoria Fălticeni si a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
La Judecătoria Fălticeni cauza a fost înregistrată la data de 03.04.2012 sub nr._ primind aleatoriu termen de judecată.
Pârâta D. A. a depus la dosar un memoriu (f.75 dosar) prin care arată că titlul de proprietate nr. 245/06.03.1994 emis pe numele G. Gav. C. este întocmit în mod gresit, în fals si nu corespunde cu realitatea, fiind trecute aceleași suprafete dar cu vecinătăți diferite. Precizează că locuinta casă bătrânească se află pe șoseaua fostei fabrici de spirt, potrivit mențiunilor făcute în titlul de proprietate. In dovedire a depus in copie titlul de proprietate nr. 245/1994 (f.76 dosar).
Ulterior, pârâții D. A. si Dehută C. au formulat si depus la dosar note de sedintă (f.103-105 dosar), si susțin că având în vedere faptul că instanta superioară a reținut faptul că prima instanță în primul ciclu procesual nu a verificat apărările lor din întâmpinarea depusă la fila 27 dosar prin care susțin că terenul si casa ce formează obiectul contractului nr. 950/2008 a cărui nulitate se solicită, nu sunt aceleași cu imobilele ce formează obiectul contractului de donație nr. 1650/1997.
In ceea ce priveste imobilul ce a făcut obiectul contractului de donație cu clauză de uzufruct viager nr. 1650/1997 între reclamantele I. M. si M. E. si defunctul G. C., este amplasat pe terenul defunctului G. C. conform titlului de proprietate nr. 245/1994 având vecinii: G. N., casa, G..
Imobilul a fost construit în anul 1932 conform adeverinței nr. 595/2008 (f.76 dosar) si a autorizației de construire ( anexată) eliberată de Primăria Drăgușeni reprezentând o casă de locuit de 60 mp (edificată în anul 1932) si anexe gospodăresti 18 mp (edificate în anul 1935). Materialele din care sunt ridicate aceste construcții sunt din lemn si lut. Mai mult de atât în momentul de față în casă locuieste G. M. (cf. adeverintei 760/2011 anexată) reclamantele neavând niciodată posesia efectivă a imobilelor.
Imobilul reprezentat din „casă veche” a fost reconsolidată în anul 1979 confom autorizației de construire nr. 12/15.05.2008 pe numele defunctului G. C..
Mai susțin pârâtii că imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 950/2008 la BNP I. Liută (f.28,29,30 dosar fond) este amplsat pe terenul G. V. – teren dobândit prin vânzare-cumpărare de la vânzătoarea B. D. ( cf. TP nr. 141/1994) având următoarele vecinătăți: G. V., drum, B. D., G. V..
Imobilul casă de locuit a fost edificat în anul 1982 fiind notată în registrul agricol al defunctului G. C., fiind construită din cărămidă.
Această casă este edificată pe terenul autorului lui B. D. si nu este una si aceeasi cu cea construită în anul 1932.
Pârâții susțin că ei locuiesc în casa nouă de mai bine de 30 de ani si au făcut numeroase îmbunătățiri atât la casa de locuit în suprafață de 80 mp cât si la anexa grajd pe care l-au construit în totalitate conform autorizației de construire.
Mai menționează că, imobilul „casa nouă” a fost construit pe terenul casei parohiale întrucât la acea dată nu se cunoștea proprietarul. Ulterior datorită Legii nr. 18/1991 s-a reconstituit dreptul de proprietate lui B. D. fiindu-i emis titlul de proprietate nr. 141/2003. Aceasta din urmă a înstrăinat prin vânzare-cumpărare lui G. V. – tatăl pârâtilor, suprafata de 3.000 mp. în care se include si casa de locuit aparținând defunctului G. C. conform adeverinței de la fila 71 dosar fond eliberată de Primărie si extrasul din rolul agricol.
Mai susțin că nu există nicio identitate asupra amplasamentului și nici asupra imobilelor - cele două contracte vizând clădiri diferite.
In ceea ce privește contractul de vanzare-cumpărare nr. 950/2008 s-a strecurat o eroare materială în cuprinsul acestuia. Eroarea provine de la faptul că în contractul de vanzare-cumpărare Primăria Drăguseni a emis o adeverință în care da relații despre casa veche din anul 1932, însă ei au cumpărat casa nouă în 1982, conform adeverinței de la fila 71 dosar, aflată pe terenuol lui G. V., dobândit prin cumpărare de la B. D..
Consideră că singura modificare care s-ar impune ar fi doar îndreptarea erorilor materiale strecurate la încheierea actului.
Pârâții precizează că nu dețin, nu stăpânesc si nu au cumpărat „casa veche” ce face obiectul contractului de donație nr. 1650/1997, casa liberă în care locuiește G. M. – fratele reclamantelor, ci „casa nouă” în care pârâții locuiesc de mai bine de 30 ani.
Au cumpărat casa ce este edificată pe terenul în suprafață de 750 mp (parte din cei 3.000 mp. ai tatălui, G. V.), ce a aparținut inițial lui B. D., nu casa reclamantelor ce a fost dobândită prin contractul de donație.
Consideră că reclamantii trebuie să verifice actele lor de proprietate si vor constata că au dobândit casa bătrânească în care s-au născut si anume casa amplsată pe suprafata de 900 mp. curți si 900 grădină în care locuieste fratele lor G. M. cu voia lor.
Mai precizează pârâtii că reclamantii nu prezintă nici un fel de interes în ceea ce priveste imobilul de pe suprafata de teren conform contractului de vanzare-cumpărare nr. 950/2008, întrucât dorința lor este de a-și proteja contractul de donație încheiat pentru imobilele aferente suprafeței de 900 mp. curti construcții si 900 mp. grădină, pentru care pârâții nu au nici posesia si nici un interes.
Iun ceea ce priveste discernământul vânzătorului G. C., invocă autoritatea de lucru judecat, instanța supremă a reținut faptul că în cazul în care nu există o punere sub interdicție sau o constatare medicală de specialitate care să ateste că defunctul G. C. a fost lipsit de discernământ în momentul încheierii actului atacat, instanta nu poate reține o astfel de situatie si pe cale de consecință nu poate constata nulitatea contractului.
Ulterior, la data de 04.10.2013, pârâta D. A. a formulat si depus la dosar un memoriu (f.210)
Instanța în conformitate cu disp. art. 186-193 Cod pr. civilă a procedat la audierea martorilor: Alexăndrută N., T. D., S. T. si M. Frăsina, sub prestare de jurământ, depozițiile acestora fiind consemnate în procese verbale, separat atașate la dosar (f.48-51).
In cauză a fost efectuat raportul de expertiză specialitatea construcții si suplimentul la raportul de expertiză întocmite de către expert Encuț P. (f.58-64; 183- 195 dosar) si raportul de expertiză medico-legală psihiatrică privind pe numitul G. C. (f.207-208 dosar).
La solicitarea instanței, a fost înaintată în copie la dosar documentatia care a stat la baza întocmirii contractului de donație autentificat sub nr. 1650/02.07.1997 de către notar public L. C. Fălticeni, acte aflate la arhiva BNP D. N. A. din Fălticeni (f.140-148).
Prin sentința civilă nr. 2168 din 03.12.2013, Judecătoria Fălticeni a admis cererea având ca obiect – anulare act (rejudecare ds._ ) – formulată de reclamantele I. M. și M. E. în contradictoriu cu pârâții: D. V. A., D. D. C., G. I., G. M. și G. V. .
A constat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 950/2008 de B.N.P. I. L. cu privire la înstrăinarea de către defunctul G. C. către pârâții D. A. și D. C. a construcției C1 în suprafață de 16 mp. si grajd C2 în suprafață de 28 mp., situate pe raza localității Drăguseni, jud. Suceava.
A obligat pe pârâții D. A. si D. C. să plătească reclamantelor suma de 633 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, la data de 18.08.2008 s-a încheiat între G. C. (în prezent decedat) si pârâții D. A. si D. C. contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 950 de către B.N.P. I. L., prin care cel dintâi a înstrăinat pârâților dreptul de proprietate asupra construcțiilor C1 în suprafață 16 mp. si grajd C2 în suprafață de 28 mp. situate pe raza localității Drăgușeni.
Principalul motiv de nulitate absolută a convenției invocată de reclamanti este lipsa discernământului vânzătorului la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare având în vedere si vârsta înaintată a acestuia de 97 ani.
Din cuprinsul dispozițiilor art. 948 Vechiul cod civil una din condițiile esențiale pentru încheierea unui act juridic civil este dat de valabilitatea consimțământului.
Consimțământul este unul dintre elementele esențiale ale oricărui act juridic si exprimă voința persoanei la încheierea actului.
Consimțământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ.
Din probele administrate, reiese că începând cu luna iulie 2008, defunctul se afla în evidențele medicale întrucât prezenta handicap grav, deficiență funcțională gravă.
Din cuprinsul concluziilor raportului de expertiză medico legală psihiatrică (f.207-208 dosar) reiese că defunctul, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare prezenta demență senilă formă severă, neavând competența psihică de a semna acte civile.
In aceste condiții, instanța a constatat că la data încheierii actului juridic defunctul nu avea discernământul necesar valabil pentru încheierea convenției, astfel că, văzând si dispozițiile legale enunțate, se va dispune admiterea cererii și pe cale de consecință, va admite cererea având ca obiect – anulare act (rejudecare ds._ ) – formulată de reclamantele I. M. și M. E. în contradictoriu cu pârâții: D. V. A., D. D. C., G. I., G. M. și G. V..
A constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 950/2008 de B.N.P. I. L. cu privire la înstrăinarea de către defunctul G. C. către pârâții D. A. și D. C. a construcției C1 în suprafață de 16 mp. si grajd C2 în suprafață de 28 mp., situate pe raza localității Drăguseni, jud. Suceava.
In atare condiții, celelalte apărări privind valabilitatea actului juridic nu mai sunt necesare a fi finalizate.
In temeiul disp. art. 274 Cod pr. civilă, a obligat pe pârâții D. A. si D. C. să plătească reclamantelor suma de 633 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței au formulat recurs reclamantele I. M. și M. E. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței atacate în sensul de a constata nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare și cu privire la suprafața de 800 mp teren.
Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La termenul de astăzi, 11.03.2014, prezente în instanță reclamantele recurente au arătat că înțeleg să renunțe la judecarea recursului declarat în dosarul nr._ al Tribunalului Suceava, luându-li-se declarație în acest sens, susținerile acestora fiind consemnate într-un proces verbal separat atașat la dosar.
Așa fiind, instanța având în vedere disp. art. 246 Cod procedură civilă care stipulează că reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, va da eficiență manifestării de voință a reclamantelor recurente și, în consecință va lua act de renunțarea acestora la judecata recursului declarat.
Renunțând la judecată, reclamantele recurente se află în culpă procesuală, astfel că în temeiul art.274 Cod procedură civilă vor fi obligate să plătească intimatei D. V. A. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată din recurs, reprezentând onorariu avocat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Ia act de renunțarea recurentelor I. M., domiciliată în loc. Răucești, județul N. și M. E., domiciliată în București, sector 6, Al.Cetățuia, nr.2, ..1, ., la judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2168 pronunțată la data de 03.12.2013 de Judecătoria Fălticeni, în dosar nr._, intimați fiind pârâții D. V. A., D. D.C., G. I., G. M. și G. V., toți cu domiciliul în loc. Drăgușeni, județul Suceava.
Obligă recurentele la plata către intimata D. A. a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.03.2014.
Președinte Judecător Judecător Grefier
I. G. G. D. I. M. S. A.
Red.IG.
Tehnored.SA/2ex/31.03.2014
Judecător fond D. E.
| ← Anulare act. Decizia nr. 15/2014. Tribunalul SUCEAVA | Partaj judiciar. Decizia nr. 334/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








