Fond funciar. Decizia nr. 1667/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1667/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 2473/314/2013
Dosar nr._ - fond funciar - rejudecare –
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1667
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04 DECEMBRIE 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: F. L.
JUDECĂTOR: C. M. N.
JUDECĂTOR: G. F. F.
GREFIER: Ș. L. G.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului formulat de reclamantul D. M., domiciliat în ., județul Suceava, împotriva sentinței civile nr. 1775 din data de 22 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. ORĂȘENEASCĂ SALCEA, prin reprezentant legal, cu sediul în ., C. JUDEȚEANĂ SUCEAVA, prin reprezentant legal și B. P., domiciliat în . Suceava.
Dezbaterile asupra cauzei civile în fond au avut loc în ședința publică din data de 27 NOIEMBRIE 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitatea părților să formuleze și să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru data de astăzi, 04 DECEMBRIE 2014.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ la 07.03.2012 reclamantul D. M. în contradictoriu cu pârâții B. P., C. Orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Salcea, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, a solicitat obligarea pârâtului B. P. să solicite punere în posesie și emiterea titlului de proprietate după autoarea A. E., pe baza adeverinței de proprietate nr. 98/22.07.1992, emisă mamei sale – defuncta B. Lucreția, obligarea Comisiei Orășenești pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Salcea la punerea în posesie și trimiterea documentației Comisiei Județene în vederea emiterii titlului de proprietate, obligarea Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava la emiterea titlului de proprietate.
În motivare, reclamantul a susținut că a cumpărat prin înscris sub semnătură privată suprafața de 2200 mp de la locul numit G. situat în intravilanul satului Văratic de la mama pârâtului, defuncta B. Lucreția, în calitate de moștenitoare a autoarei A. E. pe baza adeverinței nr. 1555/01.06.1992 emisă de Consiliul Local Salcea, după de B. Lucreția formulase cerere de reconstituire și se validase prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 1401/25.08.1991.
Reclamantul a mai arătat că pe baza Hotărârii Comisiei Județene nr. 1401/25.08.1991, defunctei B. Lucreția i s-a emis adeverința de proprietate nr. 98/22.07.1996, urmând ca la momentul la care se va emite titlul de proprietate să perfecteze vânzare-cumpărarea în formă autentică, însă B. Lucreția după ce a primit prețul, nu a mai făcut nici un demers în vederea punerii în posesie și emiterii titlului de proprietate. Între timp B. Lucreția a decedat iar pârâtul moștenitor B. P. a manifestat atitudine pasivă față de emiterea titlului de proprietate.
În drept a invocat dispozițiile art. 1516 Noul cod civil art. 5. art. 72 din H.G. nr. 890/2005 și a depus la dosar înscrisuri (filele 5-9, 29-43).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 8 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
Pârâta C. Județeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei C. Județeană de fond funciar Suceava.
Pârâta C. locală de fond funciar Salcea nu a formulat întâmpinare, dar la solicitarea instanței a depus la dosar înscrisuri (filele 21-30, 35-37, 53-60).
Prin sentința civilă nr. 4139 pronunțată la data de 27.09.2012 a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei C. Județeană de fond funciar Suceava și a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.
Împotriva sentinței nr. 4139 pronunțată la data de 27.09.2012 s-a formulat recurs de către reclamant, iar prin decizia nr. 571 pronunțată la data de 22.02.2013 de către Tribunalul Suceava a fost admis acest recurs cu consecința casării în parte a sentinței menționate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanție.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 15.03.2013 sub nr._ .
Prin precizările formulate la data de 13.06.2013 (filele 25, 26) reclamantul a arătat că în ceea ce îl privește pe pârâtul B. P., temeiul cererii de chemare în judecată îl constituie înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 19.11.1992 cu autoarea acestuia, B. Lucreția, înscris ce reprezintă o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare care naște drepturi și obligații în sarcina ambelor părți, obligația principală fiind aceea ca pe viitor să perfecteze vânzarea în formă autentică.
Cu privire la chemarea în judecată a celor două comisii de fond funciar, reclamantul a precizat că și acestora le incumbă obligația de a face demersurile necesare pentru emiterea titlului de proprietate, pentru că din culpa lor s-a ajuns la situația în care este necesar emiterea unii astfel de plan parcelar.
De asemenea, reclamantul a indicat temeiul de drept al cererii de chemare în judecată ca fiind art. 1073 din vechiul Cod civil, în ce-1 privește pe pârâtul B. P. și art. 5, art. 72 din H.G. nr. 890/2005 în cazul celor două comisii de fond funciar și a depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 48-51).
Pârâtul B. P., deși legal citat, nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosarul cauzei o . înscrisuri (filele 33-37, 59, 60).
La solicitarea instanței au fost înaintate relații de către C. locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Salcea (fila 32).
Prin sentința civilă nr. 1775 din data de 22 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._ , s-a respins acțiunea civilă având ca obiect „fond funciar” formulată de reclamantul D. M., domiciliat în ., județul Suceava, în contradictoriu cu pârâții C. locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Salcea, cu sediul în orașul Salcea, județul Suceava, C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, cu sediul în Suceava, ., nr. 36, județul Suceava și B. P., domiciliat în ., județul Suceava, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat următoarele:
Astfel cum rezultă din înscrisul de la fila 7 dosar, pe data de 18.11.1992 între autoarea pârâtului, B. Lucreția, numitul P. V. și reclamantul D. M. s-a încheiat o convenție, în procesul verbal întocmit cu acest prilej consemnându-se că autoarea pârâtului și numitul P. V. îi vând reclamantului terenul aferent casei de locuit a surorii lor, M. (A.) C., conform adeverinței nr. 1555 din 01.06.1992(în adeverința nr. 1555 din 01.06.1992 se arată că defuncta M. C. figura înscrisă în registrul agricol din perioada 1956-1958 cu o suprafață totală de 1,14 ha teren), aceștia primind contravaloarea imobilului, respectiv suma de_ lei, în prezența martorilor B. Vergil și B. I.. În procesul verbal s-a menționat că acel act este valabil până la efectuarea titlului de proprietate, iar la eliberarea titlului se va face act de vânzare-cumpărare prin notariatul de stat, cheltuielile urmând a fi suportate de ambele părți.
Instanța constată că mama pârâtului, B. Lucreția, a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 1,14 ha care a fost predat la CAP de sora sa, A. (M.) E. (fila 54) și, răspunzând acestei solicitări, s-a emis pe numele autoarei pârâtului, în calitate de moștenitoare a surorii sale, adeverința nr. 98 din 01.09.1991, în care se arată că în favoarea acesteia, prin hotărârea comisiei județene nr. 1401 din 25.08.1991 s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 1,10 ha teren.
Prin Decizia nr. 571 din 22.02.2013, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._, prin care a fost casată în parte sentința civilă nr. 4139 din 27.09.2012 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în primul ciclul procesual în privește acțiunea reclamantului, s-a arătat că în cauză trebuie să se analizeze ,,convenția sub semnătură privată datată 19.11.1992 (f.7) și să se stabilească ce obligații a născut această convenție în privința semnatarei B. Lucreția ce apare înscrisă ca promitentă-vânzătoare, respectiv în privința pârâtului, dacă este moștenitor al acesteia, obligații ce trebuiau analizate atât din punct de vedere al clauzelor expres inserate, cât și al celor subînțelese, specifice antecontractelor.
În esență, ceea ce a pretins reclamantul, ca promitent-cumpărător era obligarea moștenitorului promitentei-vânzătoare la a-și procura bunul promis prin obținerea actelor de proprietate conform legii 18/1991 (acțiune directă), precum și obligarea autorităților competente să elibereze aceste acte (acțiune oblică), astfel că instanța trebuia să verifice dacă aceste solicitări își pot găsi fundamentul în antecontractul încheiat și în legislația în materie.”
Astfel cum a arătat instanța de control în decizia menționată anterior, manifestarea de voință a autoarei pârâtului și reclamantului exprimată în înscrisul denumit ,,proces verbal”, întocmit la data de 18.11.1992 are semnificația juridică a încheierii unui antecontract de vânzare cumpărare. Pe de o parte, chiar dacă părțile au arătat că, prin respectiva convenție, se vinde terenul aferent casei ce a aparținut numitei A. C., actul juridic în discuție, neîndeplinind condiția „ad validitatem” a formei autentice, este nul ca vânzare-cumpărare, dar valorează antecontract de vânzare-cumpărare, în baza principiului conversiunii actului juridic. În consecință, încheierea acestei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare a generat în sarcina ambelor părți contractante o obligație de a face, respectiv de a perfecta în viitor contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, părțile menționând expres această obligație în procesul verbal întocmit, arătând că actul autentic se va întocmi la momentul eliberării titlului de proprietate. Pe de altă parte, astfel cum s-a și consemnat, în favoarea autoarei pârâtului, în calitate de moștenitoare a surorii sale, A. E., nu fusese emis titlu de proprietate și, prin urmare, chiar dacă nu este prevăzut expres acest lucru, din cuprinsul actului, din terminologia folosită, în sensul că se vinde imobilul convenit, reiese că autoarea pârâtului și-a asumat obligația de a obține actele necesare transmiterii dreptului de proprietate asupra terenului, respectiv, titlul de proprietate, întrucât aceasta nu putea vinde un imobil ce nu îi aparținea.
Obligațiile de a face asumate de B. Lucreția prin convenția intitulată ,, proces verbal”, întocmită la data de 18.11.1992, nu sunt intuitu personae și, prin urmare, au fost transmise moștenitorului său, pârâtul B. P.. Potrivit Certificatului de moștenitor nr. 77 din 11.04.2007(filele 48-49), întocmit la BNP P. A., pârâtul B. P., în calitate de fiu, este unicul moștenitor al defunctei B. Lucreția, decedată la data de 11.12.1998. Astfel, odată cu acceptarea moștenirii de la mama sa, pârâtului i s-a transmis și pasivul cu care era grevată masa succesorală, respectiv obligațiile pe care autoarea sa și le-a asumat față de creditori.
Ceea ce trebuie stabilit este conținutul obligației pârâtului față de reclamant în baza convenției încheiate între acesta și mama pârâtului la data de 18.11.1992. Reclamantul a arătat că pârâtului îi incumbă obligația de a solicita punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 2200 mp (1200 mp și 1000 mp) de la locul numit G., situat în intravilanul satului Văratic.
Instanța constată că în procesul verbal din 18.11.1992 nu stabilește că obiectul acestuia este suprafața de 2200 mp teren, astfel cum a indicat reclamantul, ci terenul aferent casei de locuit ce a aparținut numitei A. E.. Or, chiar dacă se face referire la adeverința nr. 1555 din 01.06.1992 în care sunt menționate suprafețele de teren cu care figura numita M. (A. C.) în registrul agricol din perioada 1956-1958, nu se poate considera că obiectul convenției îl reprezintă cele două suprafețe menționate la locul numit G. (de 0,12 și 0,10 ha), întrucât nu existe alte elemente în contract care să ducă la concluzia că ambele suprafețe sunt aferente casei de locuit și aceasta a fost voința părților. Mai mult decât atât, prin terenul aferent construcției se înțelege, de obicei, un teren cu destinație curți construcții, de o suprafață până în 1000 mp. În Registrul agricol din perioada 1956-1958, la care se referă adeverința nr. 1555 din 01.06.1992 emisă de Consiliul local al comunei Salcea, numita A. E. figura cu o suprafață de 0,10 teren curți construcții, astfel că, având în vedere dispozițiile art. 983 Cod civil, care prevăd că în condițiile în care clauzele unui contract sunt neclare acestea se interpretează în favoarea debitorului, instanța consideră că obiectul convenției dintre părți nu poate depăși limitele suprafeței de 0,10 ha teren situat la locul numit G..
În ceea ce privește obligația autoarei pârâtului de a face toate demersurile pentru obținerea titlului de proprietate pentru acest teren, instanța constată că aceasta formulase cerere de reconstituire a dreptului de proprietate și se emisese în favoarea sa, de către C. comunală Salcea adeverința nr. 98 din 01.09.1991, pentru suprafața de 1,10 ha teren, din care făcea parte și suprafața de 0,10 ha teren la locul numit G., diminuată cu 3% (fila 24 dosar nr._ al Judecătoriei Suceava).
Deși pârâta C. locală de fond funciar Salcea a arătat că nici autoarea pârâtului, nici pârâtul nu a făcut cerere pentru eliberarea titlului de proprietate în baza adeverinței menționate (filele 35, 53 dosar nr._ al Judecătoriei Suceava), aceste susțineri sunt infirmate de o adresă care a fost emisă chiar de pârâtă pe data de 24.07.2006 (filele 40-41 dosar nr._ al Judecătoriei Suceava) în care se răspunde solicitării nr. 4204 din 24.05.2006 a pârâtului B. P. de a fi pus în posesie cu suprafața de teren înscrisă în adeverința de proprietate nr. 98 din 01.09.1991 ca moștenitor după defuncta A. E.. Așadar, pârâtul, în calitate de moștenitor al mamei sale, a solicitat punerea în posesie cu terenurile menționate în adeverința indicată anterior, dar cererea sa a fost respinsă de pârâta C. locală de fond funciar Salcea pentru 2 motive: 1. În registrul agricol din perioada 1959-1962 numita A. C. figura cu suprafața de 1,05 ha teren, nu cu 1,14 ha, cum fusese înregistrată în perioada anterioară, terenul cu destinație curți construcții trecut în registru fiind de 0,05 ha (nu 0,10 ha, cum figura anterior) și 2. Casa ce fusese proprietatea numitei A. E. a fost vândută de autoarea pârâtului și surorile ei în anul 1976 numitei D. V., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1237 din 25.03.1976 (fila 36 dosar nr._ al Judecătoriei Suceava), terenul aferent acestei construcții a trecut în proprietatea statului în baza legii nr. 58/1974 și, ulterior, prin Decizia nr. 30 din 23.04.1976(fila 37), având în vedere contractul menționat, li s-a atribuit soților D. M. și V. suprafața de 250 mp teren construcție pe durata existenței construcției (casei cumpărate).
Raportat la faptul că moștenitoarei numitei A. E. nu i se poate reconstitui dreptul de proprietate pentru o suprafață de teren mai mare decât cea predată la CAP, astfel cum rezultă din mențiunile din registrul agricol din perioada 1959-1962 (în cererea de înscriere în CAP numita A. C. a arătat că suprafața de teren cu care se înscrie în CAP era de 0,50 ha teren arabil – fila 55), în adresa nr. 4204 din 24.07.2006, pârâta C. locală de fond funciar Salcea a arătat că se va adresa instanței pentru anularea adeverinței de proprietate, întrucât nu se poate emite titlu de proprietate pentru o suprafață mai mare decât cea la care solicitantul era îndreptățit.
De asemenea, față de înscrisurile la care s-a făcut referire anterior se poate constata că există și un alt impediment în ce privește reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren aferentă construcției, la care se face referire în convenția încheiată între reclamant și autoarea pârâtului în anul 1992, respectiv: constituirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent casei de locuit ce a aparținut numitei A. C., vândută reclamantului și soției sale, era prioritară față de cererea moștenitoarei acesteia de reconstituire a dreptului de proprietate pentru acel teren.
Prin urmare, raportat la probatoriul administrat în cauză, instanța constată că reclamantul nu a făcut dovada neîndeplinirii de către pârâtul B. P., în calitate de moștenitor al promitentei B. Lucreția, a obligației asumate de aceasta prin convenția din 18.11.1992, de a face toate demersurile pentru obținerea titlului de proprietate pentru suprafața de teren aferentă casei de locuit ce a aparținut numitei A. C., astfel încât, față de dispozițiile art. 1073 Cod civil, instanța să-l oblige să solicite punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate.
În ceea ce privește acțiunea oblică pe care instanța de control a arătat că reclamantul a promovat-o în contradictoriu cu celelalte pârâte, instanța reține că, potrivit art. 974 C. civ. creditorii pot exercita toate drepturile și acțiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale. Astfel, acțiunea oblică este acțiunea pe care creditorul o exercită pentru valorificarea unui drept care aparține debitorului său, pentru intentarea acesteia fiind necesară îndeplinirea unor condiții: creanța pe care o are creditorul să fie certă, lichidă și exigibilă, debitorul să fie inactiv și creditorul să aibă un interes serios și legitim pentru a formula acțiunea. Acțiunea oblică se mai numește și indirectă sau subrogatorie, deoarece este exercitată de creditor în numele debitorului, având același rezultat ca și cum ar fi fost exercitată de debitor.
Având în vedere cele reținute anterior, în cauză nu este îndeplinită condiția ca debitorul să fie inactiv, întrucât acesta a solicitat punerea în posesie cu terenul menționat în adeverința 98 din 01.09.1991 ca moștenitor după defuncta A. E. (prin retransmitere, ca succesor al mamei sale, B. Lucreția). Chiar dacă s-ar considera că ar fi îndeplinite condițiile pentru formularea acțiunii oblice, aceasta este neîntemeiată întrucât nu ne aflăm în situația unui refuz nejustificat al celor două comisii în ce privește punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate în favoarea moștenitorului numitei A. E. pentru terenul aferent casei de locuit ce a aparținut acesteia. Concluzia se impune raportat la faptul că, astfel cum s-a reținut anterior, moștenitorul numitei A. E. nu era îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață mai mare decât cea predată la CAP (raportat la registrul agricol din anii 1959-1962 a fost predată suprafața de 0,05 ha teren curți construcții, nu 0,10 ha cât era menționat în adeverință), iar acesta este un motiv de nulitate absolută a actului de reconstituire a dreptului de proprietate conform art. III alin. 1 lit. a pct. i din Legea nr. 169/1997, precum și având în vedere că imobilul casă de locuit al numitei A. E. a fost vândut în anul 1976 și terenul aferent construcției a fost atribuit de către stat reclamantului și soției acestuia.
Prin urmare, pentru considerentele expuse anterior, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a promovat recurs reclamantul D. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.
Astfel, prin cererea formulată, reclamantul a solicitat să fie obligat pârâtul B. P. să solicite punerea în posesie și emiterea titlul de proprietate după autoarea A. E., pe baza adeverinței nr. 98/22.07.1992, precum și obligarea Comisiei de fond funciar Salcea la punerea în posesie și înaintarea documentației în vederea emiterii titlului de proprietate și obligarea Comisiei Județene să emită titlul.
Prin înscrisul sub semnătură privată încheiat la 10.11.1992, reclamantul a cumpărat cu suma de 39.000 lei suprafața de teren aferentă casei nr. 166, ce a aparținut defunctei M. C. (A.) de la moștenitorii defunctei, B. Lucreția și P. V., teren înscris în adeverința nr. 1555/1.06.1992.
În acest înscris se menționează că perfectarea contractului de vânzare în formă autentică se va face după eliberarea titlului de proprietate.
Prima instanță respinge primul capăt de cerere cu motivarea că pârâtul a făcut demersuri pentru a fi pus în posesie și a obține titlul de proprietate și întrucât debitorul nu a fost inactiv respinge și acțiunea oblică prin care se solicita obligarea comisiilor la îndeplinirea obligațiilor legale de punere în posesie, întocmire documentație și eliberare titlu.
Recurentul a considerat că raționamentul instanței este unul greșit, pentru următoarele considerente: adeverința nr. 98/22.07.1996 a fost eliberată în baza HCJ nr. 1401/25.08.1991, reconstituindu-se dreptul de proprietate pentru 1,10 ha după defuncta A. E..
Nu se poate reține că pârâtul B. P. a făcut demersuri pentru eliberarea titlului de proprietate, întrucât din momentul reconstituirii dreptului de proprietate, întocmirii înscrisului sub semnătură privată prin care reclamantul a cumpărat suprafața de teren aferentă casei nr. 166 au trecut mai bine de 22 ani.
Pârâtul B. P., lovindu-se de refuzul Comisiei de fond funciar Salcea, refuz ce rezultă din pasivitatea acesteia, putea uza de disp. art. 64 Legea un 18/1991, situație care nu se dovedește în niciun fel în prezenta cauză.
Astfel, potrivit art. 64 Legea nr.18/1991 „în cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia județeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulțumită poate face plângere la instanța în a cărei rază teritorială este situat terenul.", iar potrivit alin. 2 „Dacă instanța admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sancțiunea plății de penalități în condițiile prevăzute la art. 894 din Codul de procedură civilă."
Or, a solicitat a se observa faptul că pârâtul nu a făcut dovada unor astfel de demersuri, simpla cerere formulată pentru punerea în posesie neurmată de o plângere în temeiul legii nr. 18/1991, nu este menită a duce la concluzia că a făcut demersuri pentru obținerea punerii în posesie.
În ceea ce privește îndreptățirea Comisiei de fond funciar Salcea să refuze întrucât nu se face dovada îndreptățirii la reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de teren mai mare decât cea predată în CAP, solicitând a se constata că acest raționament este greșit și nelegal.
Astfel, C. nu este chemată să analizeze îndreptățirea sau nu a moștenitorilor defunctei A. la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2.200 mp, din care 1000 mp teren curți construcții.
Moștenitorii defunctei A. au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate pentru această suprafață de teren prin HCJ nr. 1401/25.08.1991, în baza căreia s-a eliberat adeverința de proprietate nr. 98/22.07.1996.
Astfel, prin reconstituirea dreptului de proprietate se recunoaște îndreptățirea acestora la reconstituirea dreptului de proprietate pentru această suprafață de teren.
C. de fond funciar Salcea este chemată să procedeze la punerea în posesie, atribuție ce-i revine conform art. 5 HG nr. 890/2005, entitatea în măsură să solicite constarea nulității unui act de reconstituire fiind primarul, pe de o parte, iar pe de altă parte, punerea în discuție a incidenței ari III alin. 1 pct. I din Legea nr.169/1997 se poate face după eliberarea titlului de proprietate.
Față de aceste considerente, acțiunea oblică formulată este temeinică.
Mai mult decât atât, aserțiunea primei instanțe cum că în anii 1959 - 1962, terenul aferent construcțiilor era în suprafață de 500 mp, aspect care nu îi îndreptățea pe moștenitori la 1.000 mp, este greșită întrucât din Certificatul de moștenitor nr. 600/1973 eliberat după defuncta A. rezultă că suprafața de teren cu casă este de 800 mp, iar din rolul agricol rezultă că defuncta A. deține și teren grădină.
Astfel, a apreciat că cererea sa este una întemeiată, acesta aflându-se în posesia terenului, dar neputând beneficia de recunoașterea calității sale de proprietar din culpa vânzătorilor care nu și-au respectat obligația de a obține titlul de proprietate și din culpa comisiilor care nu respectă dispozițiile Legii nr. 18/1991.
Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului, fiind dat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
Pârâtul B. P. nu a formulat întâmpinare la recursul promovat în cauză, însă prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat menținerea sentinței civile pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, și prin raportare la prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 571/22 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._, s-a admis recursul formulat de reclamantul D. M., iar sentința civilă nr. 4139/27.09.2012 a fost casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că instanța de fond era ținută a evalua raporturile contractuale invocate de parte și efectele pe care le-a generat în privința cocontractanților, respectiv a moștenitorilor acestora; că instanța trebuia să analizeze convenția sub semnătură privată din data de 19.11.1992 – fila 7 dosar fond, să stabilească obligațiile semnatarei B. Lucreția – promitenta – vânzătoare.
Instanța de fond, în considerarea art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, a procedat potrivit dispozițiilor obligatorii ale instanței de control judiciar.
Așadar, analizând convenția depusă la dosar, intitulată „Proces verbal” la data de 18.11.1992, prima instanță a statuat corect, că în speță este vorba despre un înscris sub semnătură privată, valorând, din perspectivă juridică, cu un antecontract de vânzare – cumpărare.
În baza acestei convenții sinalagmatice, părțile și-au asumat promisiunea vinderii terenului aferent casei aparținând numitei A. C., cu precizarea că acest înscris, neîndeplinind forma „ ad validitatem” prevăzută de lege pentru valabilitatea unui contract de vânzare – cumpărare, acesta deși este nul ca vânzare, valorează antecontract de vânzare – cumpărare, judecătorul fondului dând astfel expresie, în mod justificat, principiului conversiuni actelor juridice.
În atare împrejurări, este evident că ambele părți aveau obligații de a face reciproce, constând în perfectarea actului în formă autentică.
De altfel, această obligație este prevăzută expres în înscrisul sub semnătură privată, acolo arătându-se că aceasta urmează a se împlini în momentul eliberării titlului de proprietate.
Mai reține instanța de control judiciar, că în mod corect, judecătorul fondului a conchis, că autoarea pârâtului, care avea și calitatea de soră a defunctei A. C., la acel moment, nu deținea un titlu de proprietate asupra imobilului descris, menționându-se că vânzarea se face în baza adeverinței nr. 1555/ 1 iunie 1992 vol. I. Coroborând acest aspect, cu clauza conform căreia perfectarea actului în forma cerută de lege la data emiterii titlului de proprietate, corect judecătorul fondului a conchis în sensul că respectivul înscris sub semnătură privată a instituit în sarcina autoarei pârâtului, obligația de a intra în posesia actelor de proprietate necesare perfectării vânzării.
În ceea ce privește pe B. P., temeinic și legal, prima instanță a arătat că acesta este unicul moștenitor al numitei B. Lucreția (decedată la data de 11.12.1998), calitatea de moștenitor rezultând din certificatul de moștenitor 77/11 aprilie 2007.
Cum B. P. a acceptat masa succesorală rămasă după B. Lucreția în integralitatea sa, și nu sub beneficiu de inventar, rezultă că B. P. a moștenit atât activul cât și pasivul succesoral, așa încât obligațiile asumate de autoarea B. Lucreția au trecut în patrimoniul moștenitorului B. P., în speță nefiind vorba despre obligații intuitu personae, care ar fi reclamat executarea lor în exclusivitate, de către autoarea B. Lucreția.
Din analiza aceluiași înscris, rezultă că părțile semnatare au convenit asupra înstrăinării terenului aferent casei de locuit conform adeverinței nr. 1555, cuprinsă între vecinii D. G., drum comunal, B. P. și P. C..
Din decsreierea acestui teren, tribunalul conchide în sensul că actul sub semnătură privată nu conține nici un indiciu care să demonstreze că înțelegerea părților viza de fapt, un teren de 2200 mp, amplasat în 2 trupuri, de 1200 și 100 mp la locul „G.” intravilan .> La fila 9 dosar fond se regăsește adeverința menționată, din care rezultă că A. (M.) C. figurează cu 2 suprafețe, de 0,32 și respectiv 0,10 ha la locul numit „G.”, în vol. I, perioada 1956 – 1958.
Pe de altă parte, tocmai din copia registrului agricol aferent perioadei 1956 – 1958, rezultă că A. C. figura în evidențele agricole, doar cu suprafața de 0.05 ha teren curți construcții.
De altfel, instanța de fond a reținut în mod corect această situație, arătând că, prin adeverința nr. 98/22.07.1996, s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 1,10 ha după defuncta A. E.; că în această suprafață, se include și terenul de 0,10 ha la locul „G.””, diminuată cu 3%; că pârâtul B. P. a solicitat punerea în posesie cu suprafața de teren menționată în adeverința 98/01.09.1191, în calitate de moștenitor după A. C., însă C. Locală a respins cererea, tocmai cu motivarea că în registrul agricol din perioada 1959 – 1962, A. C. figura cu suprafața de 1,05 ha teren, din care doar 0,05 ha teren cu destinația curți – construcții; pe de altă parte, într-adevăr, din contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1237/25 martie 1976, rezultă că imobilul casă ce aparținuse defunctei A. C. a fost înstrăinat de surorile acesteia, respectiv de B. Lucreția și de celelalte surori, către D. V., terenul aferent construcției trecând în proprietatea statului, în baza Legii 58/1974, cu precizarea că prin decizia 30/23.04.1976, s-a atribuit soților D., suprafața de 250 mp teren construcție pe durata existenței construcției.
Așadar, probele administrate în cauză nu demonstrează că intimatul B. P. nu și-ar fi îndeplinit obligația de a depune diligențele necesare în scopul obținerii titlului de proprietate.
Pe de altă parte, atâta timp cât, potrivit înscrierilor din registrul agricol aferent perioadei 1959-1962, rezultă că A. C. figura cu o suprafață de 0,05 ha teren curți construcții, este evident că reconstituirea dreptului de proprietate era posibilă doar pentru această suprafață de teren, și nu pentru suprafața de 2200 mp teren, așa cum încearcă să susțină reclamantul recurent.
În plus, așa cum arătam anterior, terenul aferent construcției a revenit reclamantului, prevalând constituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren, asupra reconstituirii dreptului de proprietate în patrimoniul pârâtului.
În atare împrejurări, motivele de recurs invocate de către D. M., referitoare la faptul că ar fi fost înșelat la data încheierii antecontractului, nu sunt reale. Mai mult, deși recurentul invocă manopere dolosive la încheierea actului, nu concretizează efectiv în ce mod a fost înșelat la data încheierii actului supus analizei instanței.
Probele administrate în cauză nu relevă existența unor astfel de împrejurări.
Atâta timp cât, probele administrate în cauză demonstrează că B. P. a depus diligențele necesare pentru a obține titlu de proprietate și pentru a fi pus în posesie cu terenul din adeverința 98/22 iulie 1992, soluția de respingere a pretenției reclamantului recurent, de obligare a pârâtului – intimat la efectuarea acestor demersuri este una temeinică și legală.
Așa fiind, cum în cauză prima instanță a pronunțat sentința cu aplicarea corectă a legii și cu interpretarea judicioasă a probelor administrate în cauză, cum motivele de recurs invocate nu sunt susținute cu probe, și cum în cauză nu sunt date motive de modificare/casare ale hotărârii, așa cum sunt prevăzute prin art. 304 Cod procedură civilă, în condițiile art. 304 ind. 1 raportat la art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge recursul formulat de reclamantul D. M., domiciliat în ., județul Suceava, împotriva sentinței civile nr. 1775 din data de 22 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. ORĂȘENEASCĂ SALCEA, prin reprezentant legal, cu sediul în ., C. JUDEȚEANĂ SUCEAVA, prin reprezentant legal și B. P., domiciliat în . Suceava, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 04 DECEMBRIE 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. L. C. M. G. F.
N. F.
GREFIER,
Ș. L.
G.
Red. G.F.F.
Jud. fond. A. C.
Tehnored. Ș.L.G.
Ex.2./12.01.2015.
| ← Cereri. Decizia nr. 1665/2014. Tribunalul SUCEAVA | Acţiune în constatare. Decizia nr. 415/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
