Cereri. Decizia nr. 942/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 942/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 1605/237/2013
Ds. nr._ suspendare provizorie
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 942
Ședința publică din data de 28 aprilie 2014
Completul compus din:
Președinte: S. A.
Judecător: C. L.
Judecător: V. E. L.
Grefier: N. A.
Pe rol, judecarea recursului declarat de către contestatorii P. I. și P. M. împotriva încheierii de ședință din data de 9 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimați fiind pârâții F. S. și F. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică pentru recurenții lipsă avocat Hîrșiu B., lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la dosar s-a depus de către recurenți chitanța nr._ în sumă de 100 lei și întâmpinare din partea intimaților
Întrebate fiind, părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat Hîrșiu B. solicită admiterea recursului pentru motivele arătate în cererea de recurs de la filele 4-6 dosar, fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Gura Humorului sub nr._ din 07.08.2013, contestatorii P. I. și P. M. au solicitat suspendarea provizorie a executorii silite în dosarul de executare nr.745/2013 a Societății civile profesionale de executori judecătorești”D. și Asociații”, pornită la cererea creditorilor F. G. și F. S., în baza titlului executoriu, sentința civilă nr.1423/08.11.2012 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului, în dosar nr._ așa cum a fost modificată prin Decizia civilă nr.1498/06.06.2013, pronunțată de Tribunalul Suceava în același dosar, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii ce are ca obiect contestație la executare.
În motivarea cererii, contestatorii au arătat că au primit la domiciliul lor o somație din partea SCPEJ ”D. și Asociații”, prin care li s-a pus în vedere ca în termen de 8 zile, să le predea numiților F. G. și F. S. suprafața de 111 mp, teren cu destinație de drum, precum și suma de 2725 lei cu titlu de cheltuieli de executare.
Au mai arătat contestatorii că la baza emiterii somației a stat titlul executoriu - sentința civilă nr.1423/08.11.2012,pronunțată de Judecătoria Gura Humorului, în dosarul nr._, modificată prin decizia civilă nr.1498/06.06.2013, pronunțată de Tribunalul Suceava în același dosar.
Se mai arată de către contestatori că în raportul de expertiză topo efectuat în dosarul de fond s-a reținut în mod mincinos că drumul de acces la imobilul casă proprietatea sa, face parte din suprafața de 768 mp, intabulat pe numele contestatorilor, deși este proprietatea Statului Român, motiv pentru care a formulat plângere penală împotriva numitului B. G. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, fals și uz de fals ce face obiectul dosarului nr.619/P/2013, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.
Contestatorii și-au întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art.403 al.4 C.pr.civ..
În dovedirea contestației, contestatorii au depus la dosar în copie xerox somația, încheierea de încuviințare a executării silite dată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, sentința civilă nr.1423 din 08.11.2013 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosarul nr._ *, decizia civilă nr.1198 din 06.06.2013 pronunțată de Secția civilă a Tribunalului Suceava, Încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare întocmită de executorul judecătoresc D. A., adresa nr._ din 06.08.2013 emisă de I.P.J. Suceava-Poliția orașului Gura Humorului, plângerea penală, extras de CF, plan de amplasament, încheiere intabulare.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 50 lei, iar prin chitanța nr._ din 08.08.2013 s-a făcut dovada achitării cauțiunii în sumă de 1.005 lei.
La termenul din data de 09.08.2013 instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Gura Humorului, a admis această excepție și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Suceava care a înregistrat-o pe rolul acestei instanțe la data de 13.08.2013.
Petențiiau depus la dosarul cauzei copia actelor de stare civilă și arată că prezenta cererea este întemeiată pe disp. art.703 al.1 N.C.P.C..
Având în vedere că în dosarul Judecătoriei Gura Humorului la fila 33 a fost depus originalul recipisei de consemnare CEC nr._/1 din data de 08.08.2013 pe care este consemnată suma de 1.005,00 reprezentând cauțiunea aferentă, s-a procedat la detașarea acestei file care a fost înlocuită cu originalul pentru a fi înaintată cu adresă către registrul de valori aflat la grefa instanței.
Prin Încheierea de ședință din data de 09 ianuarie 2014, prima instanță a respins cererea formulată de petenții P. I. și P. M. în contradictoriu cu intimații F. G. și F. S. pentru suspendarea provizorie a executării silite, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 718 alin.7 Cod procedură civilă în cazuri urgente și dacă s-a plătit cauțiunea prevăzută de alin.2, instanța poate dispune prin încheiere și fără citarea părților suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare formulate în cadrul contestației la executare.
Instanța a constatat că petenții au formulat pe rolul acestei instanțe contestației la executare ce face obiectul dosarului nr._ .
Având în vedere că suspendarea provizorie a executării silite păstrează caracterele speciale prevăzute de art.996,997,998 și 999 Cod procedură civilă referitoare la procedura ordonanței președințiale, respectiv: urgența, vremelnicia și neprejudicierea fondului.
Din analiza dispozițiilor legale susmenționate rezultă că pentru a se dispune suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite pronunțate în cadrul contestației la executare este necesară îndeplinirea următoarelor condiții de admisibilitate: să se justifice existența unor cazuri urgente care impun luarea acestei măsuri, să se facă dovada consemnării cauțiunii fixate și să se facă dovada formulării unei contestații la executare în cadrul căreia petentul să fi cerut suspendarea executării silite.
Or, analizând prezenta cerere prin raportare la condițiile de admisibilitate arătate mai sus, instanța constată că doar ultimele două cerințe legale a fost îndeplinite, în timp ce existența unor cazuri urgente care impun luarea acestei măsuri, nu a fost îndeplinită de petenți.
Din înscrisurile depuse la dosar și motivele expuse în contestația la executare se constată că nu a fost dovedită condiția urgenței cererii și iminenței producerii unui prejudiciu în patrimoniul petenților.
Apreciind că nu sunt îndeplinite cerințele prev. de textul de lege menționat, instanța a respins cererea ca nefondată.
Împotriva Încheierii susmenționate au declarat recurs petenții P. I. și P. M..
În motivare au arătat că greșit prima instanță a respins cererea de restituire a cauțiunii întrucât au făcut dovada achitării acesteia în sumă de 1005,00 lei, situație în care instanța trebuia din oficiu să dispună și restituirea ei.
Au mai arătat că în speță sunt inaplicabile dispozițiile art. 729 al. 6 C. proc. civ. întrucât nu au pricinuit nici o pagubă nimănui prin întârzierea executării,contestația la executare nu a fost formulată cu rea credință, neexistând vreo cerere formulată împotriva lor pentru plata de amenzi sau despăgubiri. Că sentința civilă nr. 5824/5.12.2013 pronunțată în dosarul nr._ este definitivă prin neapelare, iar în cadrul acestui proces intimații F. G. și F. S. nu au formulat nici o cerere de despăgubiri.
Intimații F. S. și F. G. au depus întâmpinare în care au arătat că nu au obiecții asupra deciziei luate de instanța de judecată în ședința publică din 09.01.2014.
Recursul este întemeiat.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele de recurs invocate, cu dispozițiile legale incidente și probele administrate în cauză, Tribunalul constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 1063 aliniat 4 din Noul Cod de Procedură Civilă dacă cererea pentru care s-a depus cauțiunea a fost respinsă instanța va dispune din oficiu și restituirea cauțiunii.
În speță, prin Încheierea din 19 august 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava s-a dispus respingerea cererii de suspendare provizorie a executării silite.
În cauză, din analiza înscrisurilor depuse la dosar se reține că nu s-a pricinuit nici o pagubă prin întârzierea executării, contestația la executare nefiind formulată cu rea credință, neexistând la dosar nici o cerere formulată împotriva recurenților pentru plata de amenzi sau despăgubiri.
Pe de altă parte, sentința civilă nr. 5284 din 05.12.2013 pronunțată în dosarul nr._ este definitivă prin neapelare, iar din examinarea lucrărilor acestui dosar se reține că, în cadrul acestui proces, intimații F. G. și F. S. nu au formulat nici o cerere de despăgubiri.
Prin urmare, constatând că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale susmenționate, în temeiul art. 488 din Noul Cod de Procedură Civilă, Tribunalul va admite recursul declarat de către contestatorii P. I. și P. M. împotriva încheierii de ședință din data de 9 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimați fiind pârâții F. S. și F. G., va casa în totalitate Încheierea din ședința publica din data de 09 ianuarie 2014 a Judecatoriei Suceava (dosar nr._ ) și, în rejudecare, va admite cererea de restituire a cauțiunii și va dispune restituirea către contestatoarea recurentă P. M. a cautiunii în sumă de 1005 lei achitată de contestatoare conform chitanței nr._/1 emisă de CEC BANK Gura Humorului la data de 08 august 2013 în dosarul nr._ și a recipisei de aprobare a cauțiunii nr._/1 emisă de CEC BANK Gura Humorului la data de 08.08.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Admite recursul declarat de către contestatorii P. I. și P. M. domiciliați în or. Gura Humorului, . încheierii de ședință din data de 9 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimați fiind pârâții F. S. și F. G. domiciliați în or.Gura Humorului, ., județul Suceava.
Casează în totalitate Încheierea din ședința publica din data de 09 ianuarie 2014 a Judecatoriei Suceava (dosar nr._ ) și, în rejudecare:
Admite cererea de restituire a cauțiunii.
Dispune restituirea către contestatoarea recurentă P. M. a cautiunii în sumă de 1005 lei achitată de contestatoare conform chitanței nr._/1 emisă de CEC BANK Gura Humorului la data de 08 august 2013 în dosarul nr._ și a recipisei de aprobare a cauțiunii nr._/1 emisă de CEC BANK Gura Humorului la data de 08.08.2013.
Definitiva și executorie.
Pronunțată în ședința publica din data de 28.04.2014
Președinte Judecător Judecator, Grefier
S. A. C. L. V. E. L. N. A.
Red SA/Tehn NA
Jud. fond Timiță O. E.
7 ex/27.05.2014
| ← Fond funciar. Decizia nr. 130/2014. Tribunalul SUCEAVA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 933/2014. Tribunalul... → |
|---|








