Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 902/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 902/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 1361/86/2014
Dosar nr._ Declararea judecătorească a morți
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.902
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA_ 2014
PREȘEDINTE I. G.
GREFIER S. A.
P. de pe lângă Tribunalul Suceava reprezentat de procuror J. L.
Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „ declararea judecătorească a morții” formulată de reclamanta M. R. prin mandatar M. M., cu domiciliul în ., nr.1584,județul Suceava, cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat” P. I.” cu sediul în mun.Rădăuți, ., nr.75,județul Suceava, în contradictoriu cu pârâtul T. P., domiciliat în ., nr.1603,județul Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă mandatarul reclamantei asistat de av. V. I. cu delegație de substituire pentru av.P. I.,lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare cu părțile,legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei, după care:
Instanța, verificându-și din oficiu competența conform art. 131 Noul Cod procedură civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art.95 al.1 pct.1 din Noul cod de procedură civilă potrivit căruia „ Tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe”
Instanța, pune în discuția părților prezente probele solicitate prin cererea de chemare în judecată și în perioada procedurii prealabile, respectiv proba testimonială și proba cu înscrisuri.
Mandatarul reclamantei M. M. asistat de av.V. I. arată că înțelege să renunțe la proba testimonială deoarece martorul propus B. V.I. are probele de sănătate și nu se poate prezenta în instanță în vederea audierii, cu atât mai mult cu cât la dosar există patru declarații de martori, insistă în încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar și solicită acordare cuvântului la dezbateri pe fond.
Instanța constând că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul la dezbateri pe fond.
Av. V. I. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii pentru motivele expuse în scris, respectiv declararea judecătorească a morții pârâtului T. P. născut la data de 15.02.1968 în .( conform certificatului de naștere), dispărut de la domiciliul său din ., nr.1603 de la data de 20.07.2003 .
Reprezentanta Parchetului pune concluzii de respingere ca nefondată a acțiunii întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru declararea judecătorească a morții.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii civile de față, reține următoarele:
P. acțiunea civilă adresată Tribunalului Suceava la data de 13.02.2014 și înregistrată sub nr._ reclamanta M. R., prin mandatar M. M. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună declararea judecătorească a morții numitului T. P., născut la data de 15.02.1968, corn. Vicovu de Jos, conform certificatului de naștere ., nr._, eliberat la data de 23.02.1968.
În motivarea acțiunii a arătat că, este sora numitului T. P., dispărut la data de 20.07.2003, de la domiciliul său din corn. Vicovu de Jos, jud. Suceava, de la acea dată, acesta nu a mai fost văzut de nici o persoană, nu a mai luat legătura cu familia sau cu apropiații săi, orice demers întreprins de noi, rudele sale, în sensul descoperirii vreunei informații despre el, rămânând fără rezultat concret.
Dispariția sa a fost anunțată la Postul de Poliție al corn. Vicovu de Jos, cât și la Postul de Poliție al corn. B., deoarece acesta era cunoscut de către familie și prieteni ca un consumator frecvent de băuturi alcoolice și, având în vedere faptul că perioada dispariției sale a coincis cu perioada inundațiilor din vara anului 2003, s-a considerat că există posibilitatea ca fiind sub influența băuturilor alcoolice să fi căzut în canalul care străbate raza corn. B., fapt infirmat ulterior de către organele de poliție, nefiind identificat nici un cadavru în acea zonă, în urma cercetărilor efectuate.
Numitul T. P., născut la data de 15.02.1968, fiul lui T. G. și al lui T. M., nu a fost căsătorit și nici nu a avut copii. De asemenea, a învederat instanței că nu deținea niciun bun imobil pe numele său, domiciliul său fiind la casa părintească.
Având în vedere aspectele menționate, consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a solicita instanței de judecată admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul declarării judecătorești a morții lui T. P., dispărut de la domiciliul său, din ., nr. 1603, jud. Suceava, de la data de 20.07.2003.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 49-51 Noul Cod Civil, respectiv art. 943 și urm. din Noul Cod de Procedură civilă.
În vederea soluționării cauzei, în temeiul art.944 al.1din Noul cod de procedură civilă s-a cerut Primăriei comunei Vicovu de Jos, județul Suceava și Postului de Poliție al comunei Vicovu de Jos, în a cărei rază teritorială a avut ultimul domiciliu cunoscut pârâtul T. P., să culeagă informații despre dispariția acestuia iar în temeiul art.944 al.2 din Noul cod de procedură civilă s-a dispus afișarea cererii la ultimul domiciliu cunoscut al pârâtului, la sediul Primăriei comunei Vicovu de Jos, la sediul instanței precum și publicarea într-un ziar de largă circulație a unui anunț despre deschiderea procedurii de declarare a morții, cu invitația ca orice persoană să comunice datele pe care le cunoaște în legătură cu cel dispărut.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Din actele de stare civilă depuse la dosar rezultă că pârâtul T. P. născut la data de 15.02.1968 în . Raionul Rădăuți este fiul lui fiul lui T. G. și al lui T. M., ultimul domiciliu cunoscut al acestuia fiind în ., județul Suceava.
Ca și în cazul actelor juridice, efectele viitoare ale altor situații juridice sunt guvernate, ca regulă, de legea în vigoare la data săvârșirii ori producerii lor ( art.6 al.2Cod civil și art.3 din legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr.287/2009 privind Noul cod civil), precum și din interpretarea „ per a contrario” a dispozițiilor art.6 al.(6) din Noul cod civil.
Art. 6 al.(6) din Noul cod civil și art.5 al.2 din legea nr.71/2011 instituie însă o derogare de la ultraactivitatea legii vechi, stabilind aplicabilitatea legii noi în privința efectelor viitoare ale situațiilor juridice trecute, în măsura în care acestea derivă din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație adopție, obligația legală de întreținere, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi.
În raport de data formulării acțiunii, 13.02.2014 și de dispozițiile legale mai sus menționate, rezultă că în cauză sunt incidente dispozițiile Noului cod civil ce reglementează declararea judecătorească a morții .
Potrivit art.49 din Noul cod civil, invocat de reclamantă ca temei al admiterii acțiunii, în cazul în care o persoană este dispărută și există indicii că a încetat din viață, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puțin doi ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care să rezulte că era în viață.
Art.49 din Noul cod civil trebuie coroborat cu art.53 din Noul cod civil care instituie prezumția că dispărutul este socotit a fi în viață, dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă.
P. urmare, față de dispozițiile legale sus citate, interpretate coroborat, rezultă că pentru declararea judecătorească a morții, nu este suficientă dispariția persoanei în cauză, ci este necesară dovedirea unor indicii minimale din care să rezulte încetarea din viață a pârâtului T. P..
Din informațiile culese de Primăria comunei Vicovu de Jos și Postul de Poliție al comunei Vicovu de Jos, județul Suceava, rezultă că T. P. a dispărut la data de 20.07.2003, perioadă în care erau inundații pe albia râului Suceava, rudele și vecinii declarând că acesta era un mare consumator de băuturi alcoolice și în stare de ebrietate fiind, ar fi fost luat de ape de pe marginea râului Suceava. De la această dată și până în prezent, pârâtul T. P. nu a mai fost văzut, nu a luat legătura cu niciuna din rudele sale și nu se cunosc nici un fel de alte informații despre acesta.
Aceste informații nu sunt confirmate de nici o probă administrată în cauză ( reclamanta a renunțat la administrarea probei cu singurul martor propus), astfel că în speță, nu există suficiente elemente, indicii care îndreptățesc aplicarea prezumției morții în sensul art.49 coroborat cu art.53 din Noul cod civil
În consecință, instanța va respinge acțiunea ca nefondată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă având ca obiect „ declararea judecătorească a morții” formulată de reclamanta M. R. prin mandatar M. M., cu domiciliul în ., nr.1584,județul Suceava, cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat” P. I.” cu sediul în mun.Rădăuți, ., nr.75,județul Suceava, în contradictoriu cu pârâtul T. P., domiciliat în ., nr.1603,județul Suceava, ca nefondată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică din 23.05.2014.
Președinte Grefier
I. G. S. A.
Red,IG
Tehnored.SA/5ex/17.06.2014
| ← Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 168/2014.... | Fond funciar. Decizia nr. 478/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








