Contestaţie la executare. Decizia nr. 1554/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1554/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 7034/86/2014
Dosar nr._ contestație la executare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1554/2014
Ședința publică de la 29 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE:G. D.
JUDECĂTOR:I. M.
JUDECĂTOR :I. G.
GREFIER:S. M. G.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta A. R. împotriva încheierii din ședința publică din 19 mai 2014, pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar_, intimați fiind B. E. Judecătoresc B. A. M. și A. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta A. R., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier după care:
Recurenta A. R. depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, chitanța . nr._ în cuantum de 5 lei și a timbrului judiciar în cuantum de 0,6 lei., precum și memorii pe care le depune la dosar.
Instanța anulează chitanța privind plata taxei judiciare de timbru, recursul fiind legal timbrat.
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța contată recursul în stare de judecare și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.
Recurenta A. R. arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a prezentei cauze.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Gura Humorului sub nr._ din data de 2.04.2013, contestatoarea, A. R., a solicitat în contradictoriu cu intimații B. E. Judecătoresc B. A. M. și A. I. deblocarea ușilor de la imobilul în care sunt sechestrate bunurile sale personale și alimentele din beciul casei, motivând în esență că executorul judecătoresc i-a sigilat ușile casei și i-a cerut să plătească suma de 2434 lei.
Prin încheierea de ședință din 7.10.2013a Judecătoriei Gura Humorului, s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 1551 Codul de Procedură Civilă, având în vedere că, contestatoarea nu și-a precizat acțiunea în sensul de a indica actele de executare pe care le atacă, suma pe care o pretinde de la executorul judecătoresc și valoarea pretențiilor (fila 124 dosar fond).
La data de 24.04.2014contestatoarea a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei fără a arăta însă actele de executare pe care le contestă.
Întrebată fiind de către instanță, contestatoarea nu a fost în măsură să precizeze actele de executare pe care le contestă și, în consecință, prin încheierea de ședință din 19.05.2014 a Judecătoriei Gura Humorului s-a dispus în baza art. 1551 codul de procedură civilă suspendarea judecății cauzei cu motivarea că, contestatoarea nu a indicat aceste acte atacate, suma pe care o pretinde de la executorul judiciar și valoarea pretențiilor formulate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs contestatoarea A. R., în motivarea căruia a arătat că la data de 10.04.2013 a fost scoasă abuziv din imobilul său de pârâții A. I. și B. A. M. fără să aibă datorie la aceștia, provocându-i comă de gradul III. A arătat că pârâtul A. I. a aruncat-o în stradă, bolnavă, fără mâncare, fără haine și fără medicamente și că solicită, prin sentință, cartea de identitate valabilă, deși i-a expirat în 12.02.2009. A mai arătat că solicită bunurile sale intacte, reintegrarea în locuința pe care a construit-o singură din anii 1987-2013 și unde a crescut 7 copii și un miliard și jumătate, daune morale, de la executor B. A. M., pentru foamea și frigul pe care le-a îndurat din 10.04.2013. A mai precizat că din 2008 nu are nici un venit și nici acte valabile până în prezent.
Examinând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că nu este întemeiat.
Astfel, potrivit art. 1551 alin1 din Codul de Procedură Civilă „Când se constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății, instanța poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate.”
Constatând că recurenta nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a preciza actele de executare pe care le contestă, suma pe care o pretinde de la executorul judecătoresc și valoarea pretențiilor formulate, împiedicând în mod culpabil desfășurarea morală a procesului, în mod corect prima instanță, în baza dispozițiilor legale suscitate, a dispus suspendarea judecării cauzei până la îndeplinirea obligațiilor dispuse de instanță.
În speță, continuarea judecății nici nu era posibilă de vreme ce contestatoarea nu a indicat obiectul litigiului cu care a înțeles că investească instanța.
Așa fiind, tribunalul, în baza art. 312 alin. 1 Codul de Procedură Civilă,va respinge recursul ca nefondat și va menține legalitatea încheierii atacate.
pentru aceste motive,
în numele legii
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta A. R., CNP_, împotriva încheierii din ședința publică din 19 mai 2014, pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar_, intimați fiind B. E. Judecătoresc B. A. M., cu sediu în Gura Humorului, ., . și A. I., domiciliat în Hartberg, Untere Straken Strasse, nr. 31/4, cod poștal 8230, Austria, cu domiciliul ales la av. I. V., ., Gura Humorului, județ Suceava, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29.10.2014.
Președinte | Judecător | Judecător |
G. D. | I. M. | I. G. |
Grefier | ||
S. M. G. |
Red. jud.: I.G.
Jud. fond:P. C.
2 ex./25.11.2014
Tehnored. SMG
| ← Anulare act. Sentința nr. 313/2014. Tribunalul SUCEAVA | Grăniţuire. Decizia nr. 1550/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








