Evacuare. Decizia nr. 681/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 681/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 1335/237/2009*
Dosar nr._ Evacuare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.681
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18.03.2014
PREȘEDINTE I. G.
JUDECĂTOR G. D.
JUDECĂTOR I. M.
GREFIER S. A.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de către reclamanta L. A. C., domiciliată în mun. Suceava, ..158, ., ., împotriva sentinței civile nr.1000 pronunțată la data de 25.10.2013 de Judecătoria Gura Humorului, în dosar nr._, intimați fiind pârâții B. L. F., cu același domiciliu și B. C., domiciliat în .> Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din data de 11.03.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi 18.03.2014.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă introdusă la Judecătroia Gura Humorului și înregistrată sub nr.1335/237 din 28.05.2009 așa cum a fost ea ulterior precizată, la termenul din 10 iunie 2009, reclamanta L. A. C. l-a chemat în judecată pe pârâtul B. C., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună evacuarea pârâtului din imobilul proprietatea sa constând în casă și anexe gospodărești, amplasate pe suprafața de 950 m.p. teren curți construcții, identic cu . din CF 1123 a . în intravilanul satului Bucșoaia, orașul F., județul Suceava; ca instanța să hotărască ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara imobilelor din litigiu, dobândite prin cumpărare așa cum rezultă din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 1.03.2005, autentificat sub nr.306 de BNP C. V. L., iar după achiziționarea imobilului, acesta a suferit modificări esențiale fiind transformat în casă de vacanță iar pârâtul -care este soțul mamei sale și cu care aceasta se află în proces de divorț-, locuiește în mod abuziv, fără nici un titlu în imobil, refuză eliberarea acestuia, are o atitudine recalcitrantă, o amenință cu incendierea imobilului, îi provoacă adevărate traume psihice, motiv pentru care a formulat prezenta cerere.
Cererea a fost întemeiată pe disp. art.581 C.pr.c. .
La termenul din 10 iunie 2009 reclamanta prin apărător, a precizat că înțelege să se judece pe calea dreptului comun, obiectul dedus judecății fiind „ acțiune în evacuare”..
Prin cererea adresată acestei instanțe, înregistrată sub nr.1270/237 din 22.05.2009, reclamanta L. A. C., a formulat o acțiune similară de evacuare împotriva aceluiași pârât, astfel încât instanța de judecată, la termenul din 14 octombrie 2009, a dispus conexarea celor două cauze.
S-au depus la dosar în copie contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.306 din 1.03.2005, proiectul imobilului din litigiu.
Prin cererea reconvențională formulată, pârâtul B. C. a solicitat, în contradictoriu cu reclamanta L. A. C. și pârâta B. F. ( introdusă în cauză la solicitarea pârâtului - reclamant B. C. la termenul din 2 decembrie 2009) să se constate că împreună cu soția sa B. F. are un drept de creanță asupra imobilelor ce formează obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.306 din 1.03.2005, în sumă de 138.600 lei reprezentând mansarda de sus a casei în valoare de 47.200 lei, fosa septică în valoare de 9.300 lei, alimentarea cu apă în valoare de 23.100 lei și instalația paratrăsnet în valoare de 3200 lei.
Totodată a mai solicitat: să fie obligată reclamanta să îi recunoască un drept de retenție asupra tuturor imobilelor, până la achitarea debitului; să se constate că împreună cu soția sa B. F. a dobândit prin edificare dreptul de proprietate asupra imobilului cu destinația cramă amplasat pe . din CF 1123 a . valoare de 55.800 lei; să se stabilească un drept de superficie asupra terenului în suprafață de 63 m.p. ocupat de imobilul cramă; să se stabilească un drept de servitute pentru același imobil 358/51 din CF nr.1123 a . a asigura accesul de la calea publică la imobilele proprietatea sa .
În motivare, pârâtul - reclamant a arătat că, după perfectarea actului de vânzare cumpărare cu reclamanta, împreună cu soția sa a edificat imobilul cu destinația cramă, a efectuat lucrări de mansardare a casei, fosa septică cât și celelalte lucrări indicate în petit și de asemenea a cumpărat și instalat un paratrăsnet și întrucât bunurile nu fac obiectul contractului de vânzare - cumpărare, urmează ca reclamanta - pârâtă să fie obligată la plata contravalorii acestora.
În drept și-a întemeiat cererea pe disp. art.489 -490 C.civil, art.616, 1444 Cod civil.
La termenul din 30.09.2009, pârâtul reclamant a formulat precizări, arătând că în suma de 138.600 lei, reprezentând dreptul de creanță solicitat, a fost inclusă din eroare și valoarea imobilului cramă de 55.800 lei, edificat împreună cu soția sa B. F., astfel încât urmează să se deducă valoarea imobilului din suma sus menționată.
Pârâta B. F. prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea cererii ca nefondată cu motivarea că lucrările enumerate în cererea reconvențională au fost executate înainte de a se face vânzarea imobilului, că nu s-au făcut lucrări de mansardare ulterior vânzării, că lucrarea de mansardare constă în amenajarea podului casei, prin compartimentarea a trei încăperi fără alte modificări.
A depus la dosar certificatul de urbanism nr.56 din 19.07.2004 și poze privind imobilele din litigiu.
Prin Sentința civilă nr.1149/13.10.2010 a Judecătoriei Gura Humorului –pronunțată în dosarul nr._ - a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamanta- pârâtă L. A. C., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant B. C. și pârâta B. F., s-a admis ,în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant B. C. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă B. F.; s-a constatat că pârâtul-reclamant B. C. și pârâta B. F. au un drept de creanță asupra imobilelor ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.306 din 01.03.2005 de BNP C. V. L. – Suceava, constând în mansardă în valoare de 47.200 lei și instalație paratrăsnet în valoare de 3.200 lei; au fost respinse celelalte capete de cerere; reclamanta – pârâtă L. A. C. fiind obligată să plătească pârâtului – reclamant B. C. 2.800 lei cheltuieli de judecată, avându-se în vedere următoarele:
,,Prin contractul de vânzare cumpărare, autentificat sub nr.306 din 1 martie 2005 de BNP C. V. L. Suceava, pârâtul reclamant B. C. și soția sa, pârâta B. F., au vândut reclamantei L. A. C. ( fiica pârâtei), imobilul situat în intravilanul satului Bucșoaia (cătunul Suha) ., constând în suprafața de 950 m.p. teren, curți, construcții, împreună cu locuința P+E și anexe gospodărești (garaj, gard) identică cu . CF 1.123 a .>
După perfectarea vânzării, pârâtul reclamant (tatăl vitreg al reclamantei) a continuat să locuiască în imobil, însă la un moment dat, între părți au apărut animozități, finalizate prin divorțul celor doi pârâți ( fila 66 dosar).
De asemenea, pe parcursul cercetării judecătorești, reclamanta a reintrat în posesia și proprietatea imobilelor din litigiu, și conform susținerilor tuturor părților, pârâtul reclamant nu mai locuiește, astfel încât pe aceste considerente, acțiunea principală, privind evacuarea pârâtului reclamant, va fi respinsă ca fiind rămasă fără obiect.
În ceea ce privește cererea reconvențională, formulată de pârâtul reclamant B. C., instanța constată că aceasta este întemeiată în parte.
Astfel instanța reține faptul că, după vânzarea imobilului din litigiu cei doi pârâți au edificat lucrări de mansardare a imobilului casă și au instalat un paratrăsnet.
În ceea ce privește lucrările de mansardare, instanța reține faptul că, acestea au constat în amenajarea podului casei, prin compartimentarea a trei încăperi, fără alte modificări exterioare, aspect confirmat chiar de pârâta B. F. prin întâmpinarea formulată ( doar în ce privește, operațiunea de mansardare nu și data efectuării lucrărilor).
Chiar dacă o parte din martori ( fila 30, 61, 62, 83, 123, 139) au susținut că aceste lucrări au fost efectuate anterior vânzării, instanța va înlătura aceste declarații întrucât pe de o parte, nici unul dintre martori nu a arătat că ar fi vizitat, în interior acea mansardă, ( având în vedere natura lucrărilor efectuate) pe de o parte, iar pe de altă parte, martorii B. M. ( f.63) și N. V. ( fila 76) au arătat că ei au fost cei care au executat lucrările la acea mansardă, ulterior vânzării imobilelor către reclamantă.
Aceste declarații ale martorilor se coroborează și cu contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.306/1.03.2005, din conținutul căruia rezultă că s-a vândut doar locuința P (parter) + E ( etaj) nu și mansarda, deci aceasta nu era amenajată la data vânzării.
În ceea ce privește instalarea paratrăsnetului chiar dacă din probatoriul testimonial a rezultat că acesta a fost instalat anterior înstrăinării, prin înscrisul depus la dosar ( f.129), pârâtul reclamant a făcut dovada faptului că, acesta a fost instalat în luna februarie 2007 de firma . astfel încât, acest înscris, în virtutea prev. art.1191 C.civil. are forță probantă mai mare decât celelalte probe.
În ceea ce privește celelalte lucrări, respectiv, fosă septică, alimentare cu apă, din declarațiile martorilor C. T. ( fila 30), Ștefură D. ( fila 61), Sahlean T. ( fila 62), M. O. ( f. 123), Sahlean E. ( fila 139), a rezultat că aceste lucrări erau edificate la data vânzării imobilului din litigiu, astfel încât vor fi înlăturate celelalte declarații ale martorilor audiați, întrucât au fost infirmate de martorii sus menționați, în mare parte vecini cu imobilele din litigiu.
Referitor la capătul de cerere privind dobândirea prin edificare a imobilului cramă, instanța l-a respingă, întrucât din ansamblul materialului probator a rezultat că de fapt, această cramă a constat din reamenajarea unui beci și care a fost edificat anterior vânzării, aspecte probate prin declarațiile martorilor, sus menționate. Astfel martorii Ștefură D, Sahlean T., M. O. și Sahlean E. au confirmat faptul că la sfințirea imobilelor în anul 2004, crama era deja amenajată.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea reclamantei să îi recunoască pârâtului reclamant un drept de retenție asupra imobilelor, până la achitarea debitului, instanța, având în vedere faptul că pârâtul-reclamant nu mai locuiește în imobil și deci a pierdut detenția bunurilor, iar condiția recunoașterii dreptului de detenție este ca ce-l care îl solicită să dețină bunul, a respins acest capăt de cerere ca nefundat.
Referitor la capătul de cerere privind stabilirea unui drept de superficie asupra terenului de 63 m.p., aferent imobilului „cramă” fiind un capăt de cerere accesoriu, celui prin care s-a solicitat dobândirea dreptului de proprietate prin edificare asupra imobilului, care a fost respins și acest capăt de cerere va fi respins pe cale de consecință, conform principiului accesoriul urmează principalul.
Capătul de cerere privind stabilirea unui drept de servitute, a fost disjuns, prin încheierea de ședință din 28 octombrie 2009 ( f.55).
În consecință, pe considerentele expuse mai sus, cererea reconvențională va fi admisă în parte și în temeiul prev. art.480 C.civ. constată că pârâtul - reclamant B. C. și pârâta B. F., au un drept de creanță asupra imobilelor ce formează obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 306 din 1.03.2005 de BNP C. V. L. _ Suceava, constând în mansardă în valoare de 47.200 lei și instalație paratrăsnet în valoare de 3200 lei.
În temeiul prev. art.274 C.pr.c. dat fiind faptul că cererea reconvențională a fost admisă în parte va fi obligată reclamanta să plătească pârâtului reclamant suma de 2800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, justificate cu parte din taxa judiciară de timbru și onorariu apărător.,,
Prin Decizia civilă nr.381/2011 din 01.03.2010 a Tribunalului Suceava s-a admis recursul declarat de pârâtul-reclamant B. C., s-a casat în totalitate Sentința civilă nr.1149/13.10.2010 a Judecătoriei Gura Humorului și s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Gura Humorului, motivându-se că se impune clarificarea situației juridice a beciului în litigiu, reamenajat în cramă.
Cauza a fost reînregistrată cu nr._ din 26.04.2011 la Judecătoria Gura Humorului.
Cu ocazia rejudecării, reclamanta – pârâtă a depus la dosar un memoriu prin care a arătat că așa zisa edificare a imobilului cramă a constat în reamenajarea unui beci efectuată anterior vânzării prin care a devenit proprietara imobilelor în cauză, iar martorii Ștefură D., Sahlean T., M. O. și Sahlean E. au confirmat susținerile sale, confirmate și prin Certificatul de Urbanism nr. 56 din 19 iulie 2004, că și pârâta B. F. a contestat acest drept de creanță.
Referitor la stabilirea unui drept de superficie cu privire la terenul aferent camerei, a invocat faptul că, prin amenajarea beciului cramă s-a subliniat doar utilitatea, folosința, primind oaltă destinație, fără a fi în prezența unei nou construcții, iar convenția de constituire a dreptului de superficie trebuia încheiată în formă autentică, conform prevederilor CEDO, că este de acord cu restituirea instalației paratrăsnet, solicitând respingerea capetelor de cerere având ca obiect constatare dobândire drept de proprietate asupra cramei și stabilirea unui drept de superficie asupra terenului aferent cramei, ca nefondate, precum și reevaluarea imobilului cramă.
Instanța a încuviințat proba cu expertiză topo construcții având ca obiect reevaluare imobil cramă, s-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză topo, precum și la suplimentul întocmit.
S-a încuviințat probe cu contraexpertiză construcții privind reevaluarea imobilului cramă,la solicitarea reclamantei – pârâte, față de obiecțiunile formulate de ambele părți, ulterior, reclamanta-pârâtă a revenit asupra probei încuviințate, solicitând a se avea în vedere, la soluționarea cauzei expertiza anterioară de reevaluare.
Prin sentința civilă nr.1000 din 25.10.2013, Judecătoria Gura Humorului a respins acțiunea principală, având ca obiect evacuare, privind pe reclamanta-pârâtă L. A. C., pe pârâtul-reclamant B. C., și pe pârâta B. L. F., având ca obiect evacuare, ca fiind rămasă fără obiect.
A respins excepția dreptului la acțiune privind dreptul de creanță.
A admis în parte, cererea reconvențională.
A constat că pârâtul - reclamant B. C. are un drept de creanță asupra imobilului ce formează obiectul contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 306 din 1 Martie 2005 la BNP Cirligeanu V. L., în cotă de 1/2, constând în lucrările de mansardare a casei - în valoare totală de 47.200 lei, lucrări de amenajare a cramei - în valoare totală de 55.800 lei și instalare paratrăsnet - în valoare de 3200 lei.
A respins celelalte capete de cerere.
A obligat pe reclamanta - pârâtă să plătească pârâtului - reclamant cheltuieli de judecată în cuantum de 2.350 lei.
A obligat pe reclamanta - pârâtă la plata sumei de 800 lei reprezentând diferență onorar definitiv expert construcții V. S..
Pentru a hotărî astfel perima instanță a reținut că, prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 306 din 1 martie 2005, la Biroul Notarului Public Cirligeanu V. L., cu sediul în municipiul Suceava, pârâtul reclamant B. C. și pârâta B. F. (soți) au înstrăinat reclamantei – pârâte L. A. C. (fiica pârâtei) un imobil situat în intravilanul satului Bucșoaia (cătunul Suha), orașul F., jud. Suceava, constând în teren cu o suprafață de 950 mp, curți, clădiri, împreună cu o locuință compusă din P+E,precum și anexe gospodărești (garaj, gard), identică cu . CF 1123 a comunei cadastrale Bucșoaia.
După perfectarea vânzării, pârâtul reclamant (tatăl vitreg al reclamantei) a continuat să locuiască în imobil.
La un moment dat, între părți au apărut neînțelegeri care au condus la desfacerea căsătoriei dintre cei doi pârâți, precum și la promovarea de către reclamanta – pârâtă a prezentei acțiuni de evacuare.
Pe parcursul cercetării judecătorești,reclamanta – pârâtă a reintrat în posesia și proprietatea imobilelor în litigiu, iar pârâtul – reclamant nu mai locuiește în acestea, nici la momentul actual, așa cum au confirmat toate părțile, drept pentru care instanța urmează a respinge acțiunea reclamantei – pârâte, ca fiind rămasă fără obiect.
După vânzare imobilului în litigiu către reclamanta – pârâtă, pârâtul – reclamanta și pârâta au edificat lucrări de mansardare a imobilului casă și de instalarea a unui paratrăsnet.
Conform probelor administrate, lucrările de mansardare au constat în amenajarea podului casei, după vânzarea casei din anul 2005 (de altfel, contractul de vânzare – cumpărare indică imobilul casă compus din parter și etaj), prin compartimentarea a trei încăperi, fără alte modificări exterioare.
Însăși pârâta B. F. a confirmat efectuarea lucrărilor de mansardare a clădirii, dar nu și data acestor lucrări, că martorii B. M. și N. V. au arătat că au executat acele lucrări la mansardă, alături de alte lucrări, în perioada 2005 – 2008, după vânzarea imobilului către reclamanta - pârâtă, acest probatoriu înlăturând susținerile reclamantei – pârâtei, ale pârâtei B. F. și ale martorilor propuși de aceste părți, care nu au văzut, din interior, mansarda.
În ceea ce privește valoarea acestor lucrări, instanța a avut în vedere că expertiza extrajudiciară depusă la dosar de pârâtul – reclamant nu a fost contestată de reclamanta – pârâtă și pârâtă, având în vedere și motivele de casare.
În privința capătului de cerere având ca obiect edificare cramă, instanța a avut în vedere că, certificatul de urbanism nr. 56 din 19 iulie 2004, stipula și construcția unui beci, că în contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 306 din 1 martie 2005, nu rezultă vânzarea și a unui beci, ci doar a unei locuințe compusă din parter și etaj, precum și a unui garaj și gard ( ca anexe gospodărești), martorii audiați B. M. și N. V. făcând vorbire despre executarea acestor lucrări de amenajare, tot în perioada 2005 – 2008, după vânzarea imobilului casă către reclamanta – pârâtă, așa cum s-a susținut și prin Decizia nr.381 din 1 martie 2011 a Tribunalului Suceava, ce a condus la casarea sentinței civile atacate sub acest aspect și cu privire la stabilirea dreptului de superficie.
La valoarea acestui imobil cramă, instanța a avut în vedere, de asemenea, expertiza construcții extrajudiciară întocmită în cauză, cât timp aceasta nu a fost contestată, spre deosebire de expertiza ulterioară, contestată de ambele părți, că reflectă, în mod temeinic, valoarea stabilită, prin analiza tuturor elementelor necesare.
Referitor la instalarea paratrăsnetului, din probele administrate, inclusiv poziția părților, instanța a reținut că acesta a fost instalat în luna februarie 2007, de către firma ..R.L., conform înscrisului depus la dosar.
Ulterior, chiar reclamanta – pârâtă L. A. – C. a confirmat instalarea ulterioară vânzării, fiind de acord cu restituirea acestei instalații.
În privința celorlalte lucrări (fosă sceptică, alimentare cu apă), din probele administrate, instanța a reținut executarea lor până la data efectuării vânzării, așa cum a rezultat din probele administrate, respectiv declarațiile martorilor C. T., Ș. D., M. O., Sahlean E. și Sahlean T..
Față de actele și lucrările dosarului, data executării lucrărilor, data promovării cererii reconvenționale de către pârâtul – reclamant, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune privind dreptul de creanță, cât timp cererea a fost promovată în termenul legal.
Așa fiind, pentru motivele mai sus arătate și în temeiul prev. art. 480 Cod civil, instanța a admite, în parte, cererea reconvențională promovată de pârâtul – reclamant B. C., constatând că are un drept de creanță asupra imobilului ce formează obiectul contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 306 din 1 martie 2005 la BNP Cirligeanu V. L., în cotă de ½ (cealaltă cotă aparținând fostei sale soții, pârâta B. F.), constând în lucrări de mansardare a casei (în valoare totală de 47.200 lei), lucrări de amenajare a cramei (în valoare totală de 55.800 lei ) și instalare paratrăsnet( în valoare totală de 3200 lei) și să respingă celelalte capete de cerere din cererea reconvențională, conform celor mai sus arătate.
Față de modul de admitere al cererii reconvenționale, de situația de fapt existentă, instanța a respins capătul de cerere având ca obiect stabilirea unui drept de superficie asupra terenului pe care este situat imobilul cramă, asupra căruia instanța a constatat dreptul de creanță mai sus arătat.
În temeiul prev. art. 274 C.p.c, având în vedere respingerea acțiunii reclamantei – pârâte și admiterea în parte a cererii reconvenționale, instanța a o obligat pe reclamanta – pârâtă să plătească reclamantului – pârât cheltuieli de judecată de 2350 lei, justificate cu parte timbraj, onorariu apărător.
În temeiul art. 201, 202, 213 C.p.c., instanța a obligat pe reclamanta – pârâtă să achite suma de 800 l,ei, reprezentând diferență onorariu definitiv expert construcții V. S., având în vederea solicitarea acestei lucrări de către această parte și nedepunerea diferenței, deși i s-a pus în vedere.
Împotriva sentinței a formulat recurs reclamanta L. A. C., pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului său reclamnata a arătat că în mod greșit prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de ea în ceea ce privește dreptul de creanță solicitat de B. C..
Raportat la data încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 306 din 1.03.2005 de BNP C. V. L. - data la care a devenit proprietara bunurilor imobile care fac obiectul prezentului dosar, dreptul de creanță solicitat de B. C. este prescris având în vedere dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Cu certificatul de Urbanism nr. 56 din 19.07.2004 a făcut dovada că pârâtul B. C., la acea dată, solicitase aprobarea să sape un beci. Acest beci ulterior a fost amenajat cu câteva policioare, bănci și mese, schimbându-se destinația în cramă. în momentul vânzării către ea în anul 2005, beciul era deja amenajat în cramă, în această locație ținându-se petrecerea de trecerea dintre ani 2004 - 2005, unii din martorii audiați de instanță participând efectiv la acea petrecere -martorii Ștefură D. (f 69 dosar inițial), Sahlean T., M. O. (f 43 dosar inițial), și Sahlean E. au confirmat faptul că la sfințirea imobilelor în anul 2004 - deci cu un an înainte ca ea să devină proprietara imobilului, crama era deja amenajată.
Pentru aceste considerente este evident că în cauză este dată excepția prescripției invocată motiv pentru care în mod greșit prima instanță a respins excepția.
De asemenea prescripția dreptului la acțiune este dată inclusiv pentru mansardă - termenul fiind împlinit la data de 1.03.2008 deci cu mult anterior solicitării dreptului de creanță.
Pe fondul cauzei, în mod greșit instanța de fond a constatat că pârâtul B. C. are un drept de creanță asupra imobilului proprietatea sa în cotă de 1/2 constând în lucrările de mansardare a casei - în valoare totală de 47.200 lei, lucrări de amenajare a cramei - în valoare de 55.800 lei și instalare paratrăsnet - în valoare de 3200 lei.
Așa cum a dovedit așa-zisa edificare a imobilului cramă a constat în reamenajarea unui beci efectuată anterior vânzării și a făcut obiectul vânzării prin care ea a devenit proprietara imobilelor - aspecte probate prin declarațiile martorilor audiați în cauză. Astfel, martorii Ștefură D., Sahlean T., M. O. și Sahlean E. au confirmat faptul că la sfințirea imobilelor în anul 2004 - deci cu un an înainte ca ea să devină proprietara imobilului, crama era deja amenajată.
Pentru a solicita un drept de creanță, pârâtul ar fi trebuit să facă dovada exactă a contribuției sale și a pârâtei cu înscrisuri (chitanțe, facturi etc.) și nu doar prin martori care au dat mai multe declarații contradictorii atât în fața instanței cât și în fața notarului (ex. martorul C. T.).
În ceea ce privește mansarda și aceasta a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 306 din 1.03.2005 de BNP C. V. L. astfel că în mod greșit prima instanță a constatat dreptul de creanță al pârâtului-reclamant cu privire la mansardă. Mai mult în ceea ce privește dreptul de creanță cu privire la mansardă nu s-a administrat proba cu expertiză de specialitate pentru evaluarea lucrărilor.
De asemenea, a se reține că pârâta B. F., prin actele depuse la dosar, dar și prin punctul său de vedere exprimat în scris și oral în fața instanței a recunoscut că dreptul de creanță solicitat de pârât este nefondat. Astfel, aceasta a arătat că: „Atât eu cât și soțul meu B. C. nu avem drept de creanță asupra imobilelor care formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 306 din 01.03.2005, nici asupra celorlalte cerințe menționate în cererea reconvențională” (f .70 dosar fond inițial).
În ceea ce privește „instalația” paratrăsnet a arătat că este de acord să i-o restituie pentru a nu fi obligată la plata contravalorii acesteia - mai ales că nu a fost dovedită.
Mai mult deși s-a administrat proba cu expertiză pentru evaluarea cramei instanța de fond a înlăturat concluziile acestei expertize reținând concluziile unei expertize extrajudiciare depusă de pârâtul B. C. neînsușită de ea ci contestată - de aceea s-a si întocmit o expertiză judiciară.
Valoarea din expertiza extrajudiciară este exagerat de mare, nu corespunde adevărului iar expertiza respectivă s-a efectuat fără ca expertul să intre și să constate personal starea reală, materialele etc. ale imobilului evaluat.
Pentru toate aceste motive hotărârea primei instanțe este vădit netemeinică și nelegală.
De asemenea în mod greșit instanța de fond a obligat-o să plătească pârâtului - reclamant suma de 2350 lei cheltuieli de judecată având în vedere că nu i s-a admis în totalitate cererea reconvențională, el renunțând la capătul de cerere privind stabilirea unui drept de superficie - aspect nesesizat și neanalizat de prima instanță și în mod injust am fost obligată la plata sumei de 800 lei reprezentând diferență onorar definitiv expert construcții V. S. în condițiile în care raportat la obiecțiunile părților, la raportul de expertiză și la răspunsurile formulate de către expertă aceasta a solicitat ca onorariul pentru suplimentul la raportul de expertiză să fie suportat în următoarea modalitate: ea 200 lei și pârâtul B. C. care a formulat obiecțiuni pe multe pagini care i-au fost admise de instanță, 800 lei. Deși inițial instanța i-a pus în vedere pârâtului B. C. să plătească suma de 800 lei solicitată de expertă pentru răspunsurile formulate la obiecțiunile acestuia prin hotărârea recurată a fost obligată ea să plătească acest onorariu.
Pentru toate motivele arătate solicită, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate si pe fondul cauzei, respingerea cererii reconvenționale ca prescrisă ori ca nefondată
In situația în care nu se va dispune în sensul solicitat, admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate si pe fondul cauzei, dacă se constată un drept de creanță al pârâtului cu privire la cramă acesta să fie în valoarea stabilită de expertiza judiciară întocmită în cauză și nu în sumă de 55.800 lei cum a stabilit prima instanță.
Pârâtul BÎTA C., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
În motivare a arătat că recursul declarat de reclamantă vizează două aspecte, unul se referă la excepția invocată de aceasta privind prescripția dreptului la acțiune a dreptului de creanță invocat de subsemnatul pe cale de cerere reconvențională, iar alt motiv vizează fondul cauzei.
Cu privire la primul motiv de recurs invocat solicită respingerea ca nefondat, instanța de fond reținând în mod corect că a dobândit un drept de creanță în cotă de 1/2 asupra imobilul ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.306/ 01.03.2005, constând în lucrări de amenajare a cramei în valoare de_ lei, lucrări de mansardare a casei în valoare de_ lei, instalare paratrăsnet în valoare de 3200 lei.
În dovedirea dreptului de creanță solicitat a se avea în vedere probatoriul administrat în cauză respectiv proba cu înscrisuri și proba testimonială prin care a demonstrat faptul că a suportat și participat la lucrările mai sus menționate și care au fost efectuate la imobilul care a fost vândut reclamantei pârâte, după încheierea contractului de vânzare cumpărare.
Toate aceste lucrări au fost făcute după ce a avut loc vânzarea imobilului, pe o perioadă de aproximativ 3 ani, după 2005 și până în 2008, așa cum relatează și martorii propuși de el, depozițiile lor fiind la filele 29, 48, 62, 76, 77.
Toți martorii arată că aceste lucrări au fost plătite de subsemnatul fără nici o îndoială și din nici o probă nu rezultă că aceste lucrări ar fi fost suportate de reclamantă, prin urmare justific un drept de creanță asupra imobilului proprietatea reclamantei, constând în lucrările efectuate la acel imobil, în timpul căsătoriei sale cu pârâta B. F., mama reclamantei, fiică din altă căsătorie. Așa se explică și declarațiile acestei pârâte, B. F., în favoarea reclamantei, fiica ei, care afirmă că nu are nici un drept de creanță împreună cu el asupra imobilelor vîndute reclamantei.
Cu privire la al doilea motiv de recurs care vizează fondul cauzei, solicită respingerea ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Instanța de fond a reținut în mod corect valoarea de reconstrucție a lucrărilor efectuate de el, respectiv banii necesari pentru o investiție similară iar cea mai aproape de realitate este valoarea stabilită prin expertiza întocmită de d-na expert C. C. și care este depusă la dosar înainte de casare, la fila 49, și nu este contestată de reclamantă, a se vedea încheierea de la fila 55 dosar înainte de casare, unde se consemnează poziția reclamantei prin apărător, și asta nu pentru că este o valoare mai mare ci tocmai pentru faptul că este întocmită în anul 2009, mult mai aproape de anul edificării imobilului și exprimă valoarea reală a banilor investiți în acea construcție, în acest caz neavând nici o importanță care este prețul pieței pentru că acea construcție nu prezintă interes pe piață iar valoarea imobilului reprezintă un drept de creanță care nu are nici o legătură cu prețul de circulație cum greșit s-a interpretat, acest drept putând fi stabilit doar în raport de valoarea materialelor incorporate în acel imobil.
Singura expertiză relevantă în cauză este cea întocmită de d-na expert C. C., mai ales că în a doua expertiză întocmită de d-na expert Verghinaș S. nu este concludentă întrucât a fost contestată de ambele părți șis-a renunțat la suplimentul la raportul la expertiză chiar de către reclamantă.
De altfel, reclamanta solicită doar evaluarea cramei, valoarea celorlalte bunuri nefiind contestată. În această situație este evident că trebuie avută în vedere valoarea de reconstrucție pentru toate bunurile evaluate ca și drept de creanță, respectiv banii investiți la edificare și nu trebuie făcută confuzie cu evaluarea unui imobil ce poare fi valorificat pe piață separat, cum ar fi o casă de locuit, un teren, un apartament etc.
Așadar, instanța a avut în vedere valoarea bunului de la momentul în care s-a formulat acțiunea indiferent de momentul finalizării dosarului întrucât banii investiți într-o construcție nu scad din valoare ci dimpotrivă aduc un spor de valoare bunului în care au fost investiți . Dacă banii investiți ar fi fost depuși la bancă ar fi crescut valoarea în raport de dobânda legală.
Nu poate fi avută în vedere valoarea cramei stabilită într-o expertiză iar pentru celelalte lucrări valoarea stabilită prin altă expertiză pentru motivele deja expuse mai sus.
Hotărârea primei instanțe este corectă și sub aspectul obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată aceasta fiind partea căzută în pretenții și tot aceasta trebuia să achite și contravaloarea expertizei solicitate tocmai de reclamantă și nu de subsemnatul, chiar dacă toate părțile au formulat obiecțiuni.
Solicită, pentru considerentele de mai sus, respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Intimata B. F. deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus la dosar întâmpinare.
Examinând recursul în raport de motivele invocate, de dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, de actele și lucrările dosarului și de considerentele sentinței civile atacate, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea reconvențională formulată în cauză la termenul din data de 02.09.2009( f.26-27 dosar nr._ al Judecătoriei Gura Humorului), pârâtul B. C. a solicitat în contradictoriu cu reclamanta L. A. C. și pârâta B. F. (introdusă în cauză la cererea pârâtului reclamant B. C.) să se constate că împreună cu soția sa B. F. are un drept de creanță asupra imobilelor ce formează obiectul contractului de vânzare cumpărarea autentificat sub nr.306/01.03.2005, în sumă de 138.600 lei reprezentând mansarda de sus a casei în valoare de 47.200 lei, cramă în valoare de 55.800 lei, alimentarea cu apă în valoare de 23.100 lei, fosa septică în valoare de 93.000 lei și instalația de paratrăsnet în valoare de 3.200 lei; motivând că după perfectarea actului de vânzare-cumpărare cu reclamanta, împreună cu soția sa, a efectuat lucrările mai sus menționate.
Reclamanta L. A. C. s-a apărat susținând că lucrările menționate în cererea reconvențională au fost executate înainte de a se face vânzarea imobilului, însă probele administrate în cauză relevă contrariul.
Astfel, martorul B. M. a declarat că după vânzarea imobilului în anul 2005, el personal împreună cu alți trei meseriași, au executat lucrări la mansardă, cramă și aducțiunea de apă la cererea pârâtului B. C. care a plătit integral costul lucrărilor efectuate(f.63 ds.fond).
La rândul său martorul N. V. a declarat că a lucrat la imobilul în litigiu în perioada 2005-2008 executând lucrări de depardoseală, pus lambriu, montat uși, geamuri și împreună cu pârâtul a finalizat mansarda imobilului în anul 2008, fiind plătit de pârât pentru toate lucrările efectuate (f.76 ds.fond).
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.306/01.03.2005 de BNP „C. V. L.” cu sediul în Municipiul Suceava, pârâții B. C. și B. F. (soți) au înstrăinat reclamantei L. A. C. (fiica secund pârâtei) un imobil situat în intravilanul satului Bucșoaia (cătunul Suha), oraș F., județul Suceava, constând în suprafața de 950 mp curți, clădiri, împreună cu locuința compusă de parter + etaj, precum și anexe gospodărești( garaj, grajd), identică cu . CF. 1123 a co.cad.Bucșoaia.
Declarațiile acestor martori se coroborează și cu contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.306/01.03.2005 din conținutul căruia rezultă că s-a vândut doar locuința P (parter)+E (etaj), nu și mansarda și crama, ceea ce înseamnă că acestea au fost edificate după încheierea contractului de vânzare cumpărare.
Conform probelor administrate, lucrările de mansardare au constat în amenajarea podului casei, după vânzarea casei în anul 2005 prin compartimentarea a trei încăperi, fără alte modificări exterioare. Așa cum s-a arătat, în contractul de vânzare cumpărare se menționează vânzarea imobilului casă compus din parter și etaj( fără mansardă).
Prin întâmpinarea depusă la filele 52-54 dosar fond, pârâta B. F. a confirmat efectuarea lucrărilor de mansardare a clădirii, dar nu și data acestor lucrări.
În privința edificării cramei, se reține că certificatul de urbanism nr.56 din 19.07.2004 prevedea și construcția unui beci, că în contractul de vânzare cumpărare al imobilului nu se menționează și vânzarea unui beci, ci doar a unei locuințe compusă din parter și etaj, precum și un grajd, iar martorii B. M. și N. V. au relatat despre executarea acestor lucrări de amenajare în perioada 2005-2008.
Referitor la instalația paratrăsnetului se reține că acesta a fost instalat în luna februarie 2007 de către firma . înscrisului depus la fila 129 dosar fond de către intimatul B. C..
Recurenta a confirmat instalarea paratrăsnetului ulterior vânzării, fiind de acord cu restituirea acestei instalații.
Față de probele mai sus analizate, depozițiile martorilor C. I.(f.28), C. D. (f.29 ds. fond), C. T. (f.30), Sahlean T. (f.62 ds. fond),M. O. și Sahlean E. (f.139 dosar fond) care au arătat că toate lucrările pretinse de recurentă au fost executate anterior vânzării imobilului, vor fi înlăturate întrucât, unele declarații sunt irelevante, neconcludente, iar cele care ar îndeplini aceste cerințe, aparțin unor martori (M. O. și Sahlean E.) care nu au vizionat imobilul.
În plus, depozițiile acestor martori sunt infirmate de depozițiile martorilor B. M. și N. V. care se coroborează cu conținutul contractului de vânzare-cumpărare a imobilelor încheiat de părți, probe la care s-a făcut mai susur referire.
Prin urmare, susținerea recurentei în sensul că reclamantul nu a probat efectuarea lucrărilor mai sus menționate, nu poate fi reținută.
Nici susținerea pârâtei B. F.( fosta soție a reclamantului) care a arătat că dreptul de creanță solicitat de reclamant este nefondat, nu poate fi reținută, având în vedere că recurenta este fiica pârâtei B. F., fiind așadar părți cu interese comune în cauză.
Având în vedere că potrivit depozițiilor martorilor B. M. și N. V., executarea lucrărilor de amenajare s-a realizat în perioada anilor 2005-2008, rezultă că dreptul la acțiunea a reclamantului nu este prescris în raport de data formulării cererii reconvenționale de către acesta (02.09.2009) și de dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Potrivit art.7 al.1 din actul normativ mai sus menționat, termenul general de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune și nu de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a imobilelor autentificat sub nr. 306/01.03.2005, așa cum în mod eronat susține recurenta.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut că excepția privind prescripția dreptului material la acțiune al reclamantului nu este dată în cauză.
Critica recurentei vizând faptul că în ceea ce privește dreptul de creanță cu privire la mansardă nu s-a administrat proba cu expertiza de specialitate pentru evaluarea lucrării, nu poate fi reținută, în contextul în care prin recursul formulat în primul ciclu procesual, recurenta a invocat reținerea greșită de către instanță a unui drept de creanță asupra mansardei în valoare de 47.200 lei, iar prin decizia civilă nr.381/01.03.2011 a Tribunalului Suceava, recursul acestuia a fost „ anulat” ca nefondat, reținându-se în considerentele deciziei că „ prin raportul de expertiză întocmit de expert C. C. a fost identificată și evaluată mansarda imobilului, reținându-se în mod corect că aceasta a fost amenajată după încheierea contractului de vânzare-cumpărare de către părți, nefiind inclusă în contract”.
Potrivit art. 315 al.1 Cod procedură civilă „ În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.
Prin expresia „judecătorii fondului” trebuie să se înțeleagă atât judecătorii de la instanța sesizată după casarea cu trimitere, cât și judecătorii în recurs, în caz de casare cu reținere sau în caz de modificare a sentinței atacate.
D. urmare, judecătorii unui nou recurs ( cum este cazul de față), nu pot da o altă interpretare în privința evaluării mansardei și nu pot reține că aceasta nu a fost evaluată printr-un raport de expertiză de specialitate, așa cum fără temei susține recurenta.
Se mai reține că, prin raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expert C. C., au fost evaluate toate lucrările pretinse de reclamantul B. C. f.49-54 ds. fond – primul ciclu procesual), iar recurenta a arătat că nu contestă acest raport, aspect consemnat în încheierea de ședință din 28.10.2009 (f.55 ds. nr._ a Judecătoriei Gura Humorului).
În rejudecare, prin încheierea de ședință din 21.09.2012 instanța a încuviințat la cererea pârâtei L. A. C. proba cu o nouă expertiză pentru reevaluarea lucrărilor de reamenajare a cramei având în vedere data efectuării expertizei C. ( august 2009), intervalul de timp trecut și evoluția prețurilor din această perioadă (f.102 ds.fond).
Din raportul de expertiză judiciară întocmit de expert V. S. rezultă că beciul la care face referire recurenta prevăzut în certificatul de urbanism nr.56/19.07.2004, este în realitate un spațiu subteran amenajat într-o încăpere de 45 mp suprafață utilă realizată cu pereți din beton ciclopion, placați cu lespezi planșeu tip placă de beton armat, cu alte amenajări interioare de tipul tavan fals rigips, pardoseli, gresie, tencuială decorativă colorată, grindă falsă din rigips.
Potrivit acestui raport de expertiză și suplimentului la raportul de expertiză întocmit urmare a admiterii obiecțiunilor formulate de pârâtă ( f.129-143 și f.194-202 ds. fond), valoarea lucrărilor de amenajare a cramei este de 25.400 lei, astfel că în mod greșit instanța de fond a reținut valoarea acestei lucrări în sumă de 55.800 lei stabilită prin raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expert C., în condițiile în care valoarea acestor lucrări nu a făcut obiectul de analiză în primul recurs, iar pentru determinarea valorii cramei, în rejudecare așa cum s-a arătat deja s-a încuviințat proba cu expertiza judiciară opozabilă părții adverse.
Date fiind circumstanțele speței, pentru stabilirea valorii lucrărilor de amenajare a cramei, instanța trebuia să se raporteze la raportul de expertiză judiciară întocmit de expert V. S., probă încuviințată pârâtei în considerarea faptului că de la data întocmirii raportului de expertiză extrajudiciară de către expert C. C. s-a scurs o perioadă de timp de câțiva ani, iar evoluția prețurilor nu ar putea fi ignorată.
Pentru aceleași considerente, susținerile intimatului în sensul că nu poate fi avută în vedere valoarea cramei stabilită prin expertiza judiciară, iar valoarea celorlalte bunuri prin expertiza extrajudiciară, vor fi înlăturate.
Instanța a stabilit dreptul de creanță al pârâtului în cota de ½ reținând faptul că în perioada efectuării lucrărilor, reclamantul era căsătorit cu pârâta B. F., dând eficiență prezumției legale a comității de bunuri prev. de art. 30 al.1 din Codul familiei.
Criticile formulate vizând modul de soluționare a cererii privind plata cheltuielilor de judecată nu sunt întemeiate, pârâta recurentă în calitate de parte căzută în pretenții ( parte care a pierdut procesul) fiind în mod corect obligată, în conformitate cu dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de partea adversă, proporțional cu gradul de admitere a pretențiilor acestuia.
Obligația de plată a cheltuielilor de judecată se întemeiază pe ideea de culpă procesuală, iar prin art. 274 Cod procedură civilă legiuitorul a stabilit această obligație în sarcina părții care a pierdut procesul.
Împrejurarea că ambele părți au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de expert V. S., că în cursul procesului instanța a distribuit între părți obligația de plată a onorariului expert, nu produce nici un efect în privința obligației de plată a cheltuielilor de judecată stabilită în sarcina părții căzute în pretenții și în favoarea părții care a câștigat procesul.
Contrar susținerilor recurentei, instanța de fond a avut în vedere faptul că reclamantul a renunțat la capătul de cerere privind stabilirea dreptului de superficie și a stabilit cheltuielile de judecată proporțional cu gradul de admitere a pretențiilor formulate.
Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art. 3412 al.1 Cod procedură civilă va admite recursul, va modifica în parte sentința civilă atacată, în sensul că va constata că lucrările de amenajare a cramei sunt în valoare totală de 25.400 lei ( în loc de 55.800 lei) și va menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod procedură civilă pârâtul intimat B. C. s va fi obligat să plătească recurentei L. A. C. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs, reprezentând onorar avocat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE
Admite recursul declarat de către reclamanta-pârâtă L. A. C., domiciliată în mun. Suceava, ..158, ., ., împotriva sentinței civile nr.1000 pronunțată la data de 25.10.2013 de Judecătoria Gura Humorului, în dosar nr._, intimați fiind pârâta B. L. F., cu același domiciliu și pârâtul-reclamant B. C., domiciliat în .> Modifică în parte sentința civilă nr.1000 din 25.10.2013 a Judecătoriei Gura Humorului, județul Suceava în sensul că:
Constată că pârâtul - reclamant B. C. are un drept de creanță asupra imobilului ce formează obiectul contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 306 din 1 Martie 2005 la BNP Cirligeanu V. L., în cotă de 1/2, constând în lucrările de mansardare a casei - în valoare totală de 47.200 lei, lucrări de amenajare a cramei - în valoare totală de 25.400 lei ( în loc de 55.800 lei) și instalare paratrăsnet - în valoare de 3200 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrarea prezentei decizii.
Obligă pe intimatul B. C. să plătească recurentei L. A. C. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs, reprezentând onorar avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.03.2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
I. G. G. D. I. M. S. A.
Red.IG/Tehnored-SA/2ex/Judecător fond S. E.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 67/2014. Tribunalul... | Pretenţii. Sentința nr. 1291/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
