Fond funciar. Decizia nr. 1628/2014. Tribunalul SUCEAVA

Tribunalul SUCEAVA - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 1628/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 434/206/2013

Dosar nr._ Fond funciar

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 1628

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27 NOIEMBRIE 2014

PREȘEDINTE: A. I. M.

JUDECĂTOR: V. O. D.

JUDECĂTOR: LOGIAN A.

GREFIER: S. A.- M.

Pe rol, pronunțarea asupra recursului formulat de către reclamanții D. V., D. M. și V. I., împotriva sentinței civile nr. 637 din data de 12 iunie 2014 pronunțată de către Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc în dosar nr._, intimate fiind pârâtele C. L. de fond funciar Izvoarele Sucevei, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și Direcția S. Suceava.

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 21 noiembrie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, 27 noiembrie 2014.

După deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra recursului de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată la data de 15 februarie 2013, reclamanții D. V., D. M. și V. I., au chemat în judecată pe pârâta C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să desființeze hotărârea nr. 687/03 iulie 2008, emisă de pârâtă și să li se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața de 447,57 ha teren cu vegetație forestieră, situat la locul numit Hrebeni de pe raza Ocolului Silvic B. în calitate de moștenitori după defunctul D. (I.) M..

În motivare au arătat că sunt moștenitorii autorului lor D. (I.) M. care a fost înscris în Tabloul proprietarilor de păduri particulare aparținând fostului județ Rădăuți în anul 1946 cu suprafața de pădure de 447,57 ha rășinoase la locul numit Hreben. Că această situație de fapt a rezultat din certificatul nr. 111/15 februarie 2000 emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului Suceava, din sentința civilă nr. 1186/9 iulie 2007 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc și din sentința civilă nr. 1731 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului Suceava.

Au mai arătat reclamanții că au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate și au depus toate actele doveditoare, că întrucât pe parcursul mai multor ani au existat nenumărate procese cu privire la stabilirea identității persoanei care era înscrisă în tabloul proprietarilor de păduri din anul 1946 în contradictoriu cu terțe persoane care au intervenit în procesele având ca obiect plângerile întemeiate pe Legea fondului funciar, nu au putut formula aceste plângeri. Că motivul respingerii plângerii a fost neîntemeiat, deoarece la cererea lor nu a existat nici un impediment la identificarea amplasamentului terenului împădurit de la locul Hreben, în vederea întocmirii procesului verbal de vecinătate, că C. L. Izvoarele Sucevei nu le-a comunicat nici un fel de date concrete cu privire la situația juridică și de fapt a terenului, dacă vechiul amplasament mai este sau nu disponibil și în ce măsură și nu li s-a oferit alt teren în loc sau despăgubiri.

La data de 06 martie 2013 pârâta C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii, iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Referitor la excepția tardivității introducerii plângerii s-a arătat că hotărârea nr. 687/03 iulie 2008 a fost adusă la cunoștința petenților cu scrisoare recomandată la 01 august 2008 astfel încât în raport cu data introducerii acțiunii aceasta a fost tardivă.

La data de 04 aprilie 2013 reclamanții au depus la dosar o precizare la acțiune prin care au arătat că nu li s-a comunicat sub semnătură hotărârea contestată, motiv pentru care au solicitat respingerea excepției tardivității introducerii plângerii.

Au arătat că, pe fond, plângerea lor s-a întemeiat pe dispozițiile Legii 1/2000 coroborate cu cele ale Legii nr. 18/1991 R și M invocându-se dispozițiile art. 24 din Legea 1/2000. Că prin sentința civilă nr. 1186/2007 cât și prin deciziile nr. 1731/2011 și respectiv 3796/2010, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că în Tabloul proprietăților particulare aparținând fostului județ Rădăuți în anul 1946 la nr. curent 122 s-a înscris eronat numele autorului lor, D. M., a fost trecut cu numele I. M. în loc de D. M.. Că cererea de față s-a referit la terenul situat la locul numit Hreben pentru care, inițial, C. Comunală Izvoarele Sucevei a decis invalidarea dosarului nr. 588/2005 pe motiv că nu au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului lor deposedat și a calității de moștenitori. Că au depus toate actele doveditoare și au formulat contestație, înregistrată sub nr. 8039/2008. Ulterior, la data de 09 mai 2008, C. comunală Izvoarele Sucevei a emis nota de propunere cu invalidarea dosarului nr. 588/2005 pe un alt motiv, respectiv pentru faptul că lipsește planul de situație și procesul verbal de stabilire a vecinătăților, aspecte care nu le-au fost aduse la cunoștință în nici unul din modurile prevăzute de lege (afișare, scrisoare recomandată cu confirmare de primire). Așa fiind, C. Comunală nu și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de lege iar propunere de invalidare a hotărârii 687/2008 emisă de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor prin care li s-a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 447,57 ha de teren cu vegetație forestieră, a avut în vedere un singur considerent, respectiv faptul că nu s-a făcut identificarea în amenajamentul silvic, pe vechiul amplasament.

Reclamanți au solicitat proba cu expertiză grafologică pentru a se verifica dacă confirmarea de primire a hotărârii contestate a fost semnată sau nu de aceștia.

Prin raportul de expertiză criminalistică nr. 2 din 13 ianuarie 2014 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize criminalistice Iași s-a concluzionat în sensul că semnătura în litigiu de pe confirmarea de primire expediată de Prefectura Județului Suceava către V. I. a fost executată de V. I., că semnătura în litigiu de pe confirmarea de primire expediată de prefectura Județului Suceava către D. V. a fost executată de D. V., iar semnătura în litigiu de pe confirmarea de primire expediată de Prefectura Suceava către D. M. nu a fost executată de D. M..

Expertiza criminalistică nu a fost contestată de către părți care la data de 06 februarie 2014 au formulat o cerere precizatoare a acțiunii inițiale, solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să se constate nulitatea absolută a hotărârii nr. 687/03 iulie 2008, să se constate calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate privind suprafața de 447,57 ha de teren cu vegetație forestieră situată la locul numit Hreben, OS B. pe raza . temeiul legii 1/2000 și a Legii 18/1991 să fie obligată C. Județeană Suceava și C. L. de fond funciar Izvoarele Sucevei la reconstituirea dreptului de proprietate și au solicitat să fie introdusă în cauză în calitate de pârâtă C. L. de fond funciar Izvoarele Sucevei urmând a se constata că termenul prevăzut de art. 53 al. 2 din Legea 18/1991 nu a fost aplicabil în speță, iar în cazul în care instanța va trece de această cerință să dispună repunerea în termenul de contestare prevăzute de textul de lege menționat mai sus.

Referitor la calificarea pretențiilor deduse judecății au fost invocate dispozițiile art. 25 al. 1 din Legea 1/2000, conform cărora reconstituirea dreptului de proprietate și punere în posesie a titularilor, în cazul terenurilor forestiere, precum și eliberarea titlurilor de proprietate se fac de comisiile locale și respectiv, comisiile județene, în condițiile și cu procedura stabilite de legea fondului funciar nr. 18/1991 cu modificările și completările ulterioare de legea 169/1997, de Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor aprobat prin hotărârea guvernului nr. 1172/2001 cu modificările și completările ulterioare, și conform prezentei legi.

De asemenea, au fost invocat dispozițiile art. 5 lit. c din Regulamentul din 04 august 2005, cât și dispozițiile art. 2 din hotărârea nr. 890/2005.

În ceea ce privește introducerea în cauză a comisiei Locale de fond funciar Izvoarele Sucevei au fost invocate dispozițiile prevăzute de art. 25 din Legea 1/2000, art. 12 al. 1 și 2 din Legea 18/1991 cât și art. 5 și 6 din Regulamentul din 04 august 2005.

În ceea ce privește faptul că termenul prevăzut de art. 53 al. 2 din Legea nr. 18/1991 nu a fost aplicabil în speță, s-a solicitat a se avea în vedere că reclamanții au atacat Hotărârea 687/2008 pe motive de nulitate absolută întrucât aceasta a fost emisă prin fraudă la lege în sensul că pârâta a eludat normele care reglementează reconstituirea dreptului de proprietate și a emis o hotărâre care nu are suport legal, menționându-se că obligația de a identifica amplasamentul pe care urmează a li se reconstitui dreptul de proprietate aparține comisiilor locale și nu persoanelor îndreptățite la reconstituire invocându-se în acest sens art. 5 lit. c din Regulamentul din 04 august 2005, cât și art. 2 din HG 890/2005

Referitor la repunerea în termenul de contestare prev. de art. 53 din Legea 18/1991 au fost invocate dispozițiile art. 186 al. 1 din Codul de procedură civilă, menționându-se că hotărârea nu le-a fost comunicată, iar litigiul privitor la calitatea de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate a fost tranșat irevocabil prin Decizia nr. 1308/2010 a Curții de Apel Suceava.

În raport de precizarea acțiunii formulată de reclamanți, pârâta C. Județeană Suceava a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată și ca inadmisibilă.

S-a solicitat respingerea primului capăt de cerere din precizarea acțiunii ca inadmisibil întrucât legile fondului funciar nu prevăd o procedură de constatare a dreptului și ulterior de reconstituire cu atât mai mult cu cât, hotărârea contestată se referă la aceeași suprafață de teren cu vegetație forestieră.

Pârâta a solicitat respingerea celui de-al doilea capăt de cerere a acțiunii precizate, competența revenind în exclusivitate Comisiei Locale iar privitor la repunerea în termenul de contestare s-a menționat că hotărârea contestată a fost adusă la cunoștința reclamanților cu scrisoare recomandată la data de 01 august 2008.

De asemenea, s-a arătat că identificarea vechiului amplasament se face de către petenți, iar pârâții nu au nici o abilitate în acest sens.

S-a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Direcției Silvice Suceava, pârâtă care a fost introdusă în cauză la data de 15 mai 2014.

Pârâta C. Comunală Izvoarele Sucevei de fond funciar a formulat la data de 05 martie 2014 întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității plângerii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiuni ca nefondată.

Referitor la excepția invocată s-a arătat că reclamanții au primit comunicarea hotărârii în anul 2008 astfel încât terenul de 30 de zile de la data comunicării a expirat, iar în cauză nu sunt incidente disp. art. 53 al. 2 din Legea 18/1991.

Au fost invocate de asemenea disp. art. 5 lit. b din HGR 890/2005., arătându-se că reclamanților li s-a reconstituit suprafața de 0,90 ha după autorul D. M., iar prin sentința civilă nr. 1186/2007 a fost admisă acțiunea având ca obiect anulare act constatându-se că în Tabloul împroprietăriților de păduri particulare aparținând fostului județ Rădăuți la nr. crt. 122 a fost trecut I. M. în loc de D. M., urmând a se modifica înscrisul în sensul solicitat.

La data de 27 martie 2014, reclamanții au formulat o cerere completatoare a acțiunii inițiale, solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să constate calitatea lor de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate privind suprafața de 49 ha de poieni, situată pe raza . temeiul Legii 18/1991.

Prin urmare, petitele cererii de chemare în judecată sunt: constatarea nulității absolute a hotărârii 687/03 iulie 2008; constatarea faptului că reclamanții sunt persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate privind suprafața de 447,57 ha teren cu vegetație forestieră, situat la locul numit „Hreben”, pe raza . se constate calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 49 ha de poieni, situată pe raza .. Suceava și să fie obligată pârâta C. Județeană Suceava și C. L. de fond funciar Izvoarele Sucevei la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 496,57 ha compusă din 447,57 pădure propriu-zisă și 49 ha poieni.

În motivarea cererii așa cum a fost completată au fost reiterate susținerile din cererile anterioare, menționându-se că hotărârea contestată a fost respinsă cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 447,57 ha pădure, fără a se face în vreun mod referire la cele 49 ha poieni, solicitate de reclamanți în baza dreptului de proprietate a l autorului lor.

Răspunzând întâmpinării formulate de C. Județeană Suceava, reclamanții au solicitat ca instanța să respingă excepțiile invocate ca neîntemeiate invocându-se disp. art. 39 al. 4 din HGR 890/2005 cât și dispozițiile legii 18/1991, ale art. 1528 cod civil și art. 186 al. 1 Cod civil cât și art. 53 din Legea 18/1991.

C. locală de fond funciar izvoarele Sucevei și-a menținut poziția procesuală exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar solicitând admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată.

Pârâta Direcția S. Suceava a formulat la data de 03 iunie 2014, întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii, iar în subsidiar s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Referitor la excepția invocată au fost reiterate dispozițiile art. 53 al. 1 din Legea 18/1991, iar pe fondul cauzei s-a menționat că reclamanții nu au dovedit faptul că autorul lor era înscris cu suprafața de teren solicitată respectiv 447,57 ha pădure propriu-zisă și 49 ha de poieni iar cu privire la identificarea terenului s-a făcut referire la disp. art. 24 al. 1 din legea 1/2000 și la hotărârea nr. 890/2005 cât și la disp. Legii 1/2000.

Prin sentința civilă nr. 637 din data de 12 iunie 2014, Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc a admis excepția tardivității acțiunii, invocată de pârâte față de reclamanții V. și D. V. și a respins acțiunea civilă având ca obiect „fond funciar”, formulată de reclamanții D. V., D. M. și V. I., în contradictoriu cu pârâtele C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, C. locală de fond funciar izvoarele Sucevei și Direcția S. Suceava, așa cum a fost precizată, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin acțiunea așa acum a fost completată, reclamanții au solicitat să se constate că au calitatea de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate privind suprafața de 447,57 ha de teren cu vegetație forestieră cât și la suprafața de 49 ha de poieni, să se constate nulitatea absolută a hotărârii nr. 687/2008 și să fie obligate pârâtele C. Județeană Suceava și C. Comunală Izvoarele Sucevei să le reconstituie dreptul de proprietate cu privire la suprafața totală de 496,57 ha din care 447,57 ha pădure și 49 ha poieni, în calitate de moștenitori după defunctul D. I. M..

Petenții au arătat că autorul lor a fost proprietarul suprafețelor de tern menționate mai sus, fiind înscris în tabloul Proprietari,or de păduri particulare aparținând fostului județ Rădăuți în anul 1946, pădure situată la locul numit Hreben, așa cum a rezultat din certificatul nr.. 111/15 februarie 2000 emis de Direcția Județeană Suceava a Arhivelor Naționale și Sentința civilă nr.1186/09 iulie 2007 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, definitivă și irevocabilă.

Cu privire la excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de pârâte, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 53 din Legea 18/1991 R și M cu completările ulterioare coroborat cu art. 27 din HGR nr. 890/2005 cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul a reglementat modalitatea de a formula plângere împotriva hotărârii emise de C. Județeană în termen de 30 de zile de la comunicare. Având în vedere faptul că hotărârea contestată a fost emisă la data de 03 iulie 2008, instanța apreciază că plângerea este formulată tardiv în ceea ce-i privește pe reclamanții V. I. și D. V.. Aceștia au susținut că nu au semnat personal confirmarea de primire expediată de Instituția Prefectului Județului Suceava prin care li s-a comunicat hotărârea contestată. La solicitarea lor, instanța a încuviințat efectuarea unei expertize criminalistice care să stabilească dacă semnăturile de la rubrica „confirm primirea, semnătura destinatarului” de pe confirmările de primire depuse la filele 82-84 ale dosarului au fost executate de reclamanți. Expertiza efectuată în cauză, necontestată de părți, a concluzionat în sensul că semnăturile de pe actele menționate mai sus au fost executate de V. I. și D. V. astfel încât față de aceștia, plângerea formulată a fost tardivă instanța respingând-o ca atare, concluzionându-se prin aceeași expertiză că singurul care nu a semnat confirmarea de primire expediată de Prefectura Județului Suceava este reclamantul D. M..

După depunerea raportului de expertiză criminalistică și în raport de concluziile acestuia, reclamanții și-au precizat respectiv completat acțiunea potrivit cererii finale depuse la data de 27 martie 2014.

Pe fondul cauzei, cu privire la solicitarea reclamanților ca instanța să constate calitatea lor de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate privind suprafața de 447,57 ha de teren pădure și cu privire la suprafața de 49 ha de poieni, situate în . locul numit Hreben, instanța a reținut împrejurarea că stabilirea dreptului de proprietate, conform legilor fondului funciar, necesită parcurgerea a două etape: o procedură obligatorie, administrativ jurisdicțională, care este parcursă la comisiile de fond funciar și se finalizează printr-o hotărâre a comisie județene și o procedură judiciară, care se desfășoară în fața instanțelor de judecată în cazul în care o persoană este nemulțumită de hotărârea comisie județene, și formulează plângere împotriva ei.

Procedura judiciară are exclusiv un caracter de control, astfel încât în fața instanței de judecată nu pot fi formulate cereri noi care nu au fost analizate de comisii întrucât s-ar eluda procedura administrativ jurisdicțională care este obligatorie, prin urmare legile fondului funciar nu o prevăd o procedură de constatare a dreptului și ulterior, de reconstituire a dreptului de proprietate, cu atât mai mult cu cât, hotărârea nr. 687/2008 se referă la aceeași suprafață de teren.

Cu privire la capătul de cerere de constatare a nulității absolute a hotărârii contestate, instanța a constatat că titlul de proprietate a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege neexistând motive de nulitate a acestuia. Reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața totală de 496,57 ha de teren din care 447,57 ha teren pădure propriu-zisă și 49 ha de poieni.

Cu privire la acest aspect instanța a reținut că operațiunea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul cu vegetație forestieră necesită analizarea calității persoanei care solicită, prin cerere, reconstituirea dreptului de proprietate, documentele depuse, prin care se face dovada dreptului de proprietate a autorului după care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate și a preluării la stat a terenului solicitat cât și identificarea vechiului amplasament al foștilor proprietari, iar în cazul terenurilor forestiere identificarea acestora în amenajamentul silvic.

În ceea ce privește calitatea persoanei, instanța a a vut în vedere deciziile depuse la dosar de către reclamanți cât și împrejurarea că nu s-au probat prin nici un document care sunt ceilalți coproprietari ai suprafeței de 447,57 ha pădure și nici cât deținea fiecare din suprafața solicitată pentru reconstituire.

După cum a rezultat din certificatul nr. 111/15 februarie 2000, eliberat de Direcția Județeană Suceava a Arhivelor Naționale în Tabloul Proprietăților de păduri particulare aparținând de fostul județ Rădăuți, în anul 1946, la nr. crt. 122, figura înscris I. M. și alții sub 5 ha cu suprafața de 496,57 ha din care 447,57 ha pădure propriu-zisă, rășinoase și 49 ha de poieni.

Conform acestui înscris, autorul reclamanților, deținea alături de alți proprietari de pădure și poieni cu suprafețe de până la 5 ha, suprafața de 447,57 ha pădure propriu-zisă, rășinoase și 49 ha poieni, fără a se specifica cât este suprafața autorului petenților și a categoriei de folosință, pădure sau poiană.

Deosebit de aceasta, instanța a avut în vedere faptul că certificatul nr. 111/15 februarie 2000 eliberat de Direcția Județeană Suceava a Arhivelor Naționale în baza Tabloului Proprietăților de pădure particulare aparținând de fostul județ Rădăuți în anul 1946, are o valoare declarativă și nu reprezintă un titlu de proprietate.

În acest certificat de care s-a prevalat reclamanții în cauza de față, autorul lor nu figurează ca unic proprietar pentru suprafața de teren solicitată ci alături de alți coproprietari iar extrasul nu conține nici o mențiune cu privire la numele celorlalți coproprietari.

Pentru a avea forța probantă de care s-a prevalat reclamanții, certificatul nr. 111/2000 trebuia să ateste faptul că această suprafață de teren solicitată de reclamanți prin prezenta acțiune a aparținut exclusiv autorului acestora.

Cum, în speță, condițiile cerute nu au fost îndeplinite, certificatul 111/_ al Arhivelor Naționale, a fost lipsit de forță probantă pentru a dovedi dreptul pretins.

În ceea ce privește identificarea terenului solicitat în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, pe vechiul amplasament, în amenajamentul silvic, instanța a reținut dispozițiile art. 24 al. 1 din Legea 1/2000 cu modificările și completările ulterioare, conform cărora reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, pentru diferența dintre suprafața primită prin aplicarea legilor fondului funciar și cea avută în proprietate, persoanelor fizice și juridice, după caz, moștenitorilor acestora, se face pe vechile amplasamente, iar conform art. 61 al. 1 din Hotărârea nr. 890/2005, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere se face pe vechile amplasamente, din suprafețele de teren cu vegetație forestieră cuprinse în amenajamentele silvice și din terenurile cu destinație agricolă acoperite cu vegetație forestieră: pășuni împădurite, tufărișuri, zăvoaie și alte asemenea. Reconstituirea se a face având în vedere structura de proprietate existentă la momentul deposedării abuzive a acestor terenuri de către regimul comunist. Conform art. 39 al. 1 din Regulament, în acest scop se va solicita persoanelor care au depus cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate în termen legal, schița amplasamentului cu terenul deținut sau orice alte informații din care să rezulte identificarea vechiului amplasament solicitat.

Identificarea vechiului amplasament este obligatorie, în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate impunându-se stabilirea situație juridice actuale a vechiului amplasament, în acest mod verificându-se dovezile privind continuitatea proprietății și eventualele reconstituiri în favoarea altor persoane.

Potrivit prevederilor legale menționate mai sus, petenții și nu comisia locală de fond funciar, trebuiau să facă identificarea terenului în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, pre vechiul amplasament în amenajamentul silvic, prin întocmirea unui plan de situație care suprapus peste harta silvică să facă identificarea terenului și din punct de vedere al cadastrului forestier și să stabilească dacă amplasamentul este liber sau ocupat fiind pus în posesia altor persoane cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza legii fondului funciar.

Identificarea vechiului amplasament se impune cu atât mai mult cu cât din certificatul nr. 111/2000 nu a rezultat categoria de folosință și mărimea suprafeței de până la 5 ha deținută de autorul petenților fiind posibil ca aceasta să fi avut altă categorie de folosință.

Prin urmare, reclamantul D. M. (numai față de el s-a discutat fondul cauzei întrucât față de V. I. și D. V. acțiunea a fost tardivă), nu a făcut dovada faptului că autorul său a deținut terenul în suprafața solicitată după cum nu a făcut nici identificarea terenului pe vechiul amplasament în amenajamentul silvic, motiv pentru care cererea sa va fi respinsă ca nefondată.

Față de considerentele arătate mai sus, instanța a respins ca tardiv formulată cererea formulată de reclamanții V. I. și D. V., și a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul D. M..

Cererea reclamanților de repunere în termenul de contestare prevăzut de art. 53 din Legea nr. 18/1991 nu a fost primită de instanță având în vedere următoarele:

Potrivit 186 al. 1 din Codul de procedură civilă, partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Hotărârea contestată a fost emisă la data de 03 iulie 2008 și a fost comunicată reclamanților V. I. și D. Asile cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 01 august 2008, prin urmare de la această dată reclamanții aveau un termen de 30 de zile ca să contestate hotărârea, lucru pe care nu l-au făcut, astfel încât nu a existat motive care să îndreptățească instanța să-i repună în termen. Aceștia au mai arătat că litigiu privitor la calitatea de persoană îndreptățită, la reconstituirea dreptului de proprietate, a fost tranșat în mod irevocabil prin decizia nr. 1308/09 mai 2012 a Curții de Apel Suceava. Și în raport cu această dată, plângerea a fost tardivă față de V. I. și D. V. în condițiile în care Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată la data de 15 februarie 2013.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții prin care au solicitat admiterea acestuia, schimbarea în totalitate a sentinței atacate, evocând fondul, să se dispună: constatarea nulități absolute a Hotărârii nr. 687 din 3.07.2008; să se constate calitatea lor de persoane îndreptate la reconstituirea dreptului de proprietate privind suprafața de teren de 447.57 ha cu vegetație forestieră situată la locul numit „Hreben" O.S. B., pe raza comunei Izvoarele Sucevei în temeiul Legii nr. 1/2000 precum si a Legii nr. 18/1991; să se constate calitatea lor de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate privind suprafața de teren de 49.00 ha poieni, situat pe raza comunei Izvoarele Sucevei, în temeiul Legii nr. 18/1991; să fie obligate C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava și C. locală de fond funciar Izvoarele Sucevei la reconstituirea dreptului de proprietare în ceea ce privește suprafața totală de 496.57 Ha. compusă din 447.57 ha pădure propriu-zisă si 49,00 Ha poieni; să se constate că termenul prevăzut de art. 53 alin 2 din Legea nr. 18/1991 nu este aplicabil în speță:

În situația în care se va trecere peste această cerință, au solicitat să se dispună repunerea în termenul de contestare prevăzut de art. 53 din Legea nr. 18/1991.

În motivare au arătat următoarele:

Instanța de fond a încălcat liberul acces la justiție, drept prevăzut de art. 6 pct. 1 din CEDO si de art. 5 Cod proc. civ.

Această încălcare pe care au invocat-o, s-a produs în momentul în care, instanța de fond, prevalându-se de legile fondului funciar și invocând procedura administrativă ce trebuie în prealabil parcursă în materia reconstituirii dreptului de proprietate, a refuzat soluționarea capătului de cerere privind constatarea calității de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate privind suprafața de teren ce a aparținut autorului lor.

Din motivarea instanței de fond, respectiv „Procedura judiciară are exclusiv caracter de control, astfel încât în fata instanței nu pot fi analizate cereri noi care nu au fost analizate de comisii întrucât s-ar eluda procedura administrativ jurisdicțională care este obligatorie, prin urmare legile fondului funciar nu prevăd o procedură de constatare a dreptului si

ulterior, de reconstituire a dreptului de proprietate, cu atât mai mult cu cât hotărârea se nr. 687/2008 se referă la aceeași suprafață de teren", a rezultat cu ușurință că dreptul de acces la justiție al reclamanților a fost încălcat.

Un prim aspect pe care au solicitat a fi avut în vedere în aprecierea acestei încălcări a dreptului de acces la justiție sunt chiar prevederile art. 5 alin. 1 si 2 din Codul de procedură civilă, text care interzice judecătorului național să refuze judecarea unei cauze pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.

Un al doilea aspect prin prisma căruia a fost încălcat liberul acces la justiție a reieșit și din interpretarea eronată a instanței de fond, în sensul că acel capăt de cerere privind constatarea calității de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate ar reprezenta o cerință ce nu a fost analizată de către comisii în procedura administrativă.

Total eronată această susținere, comisiile de fond funciar, atât cea locală cât și cea județeană, au analizat fără doar și poate calitatea de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate, întrucât legile fondului funciar impun condiția dovedirii calității de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren solicitate.

Altfel spus, calitatea de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate a fost analizată de către comisiile de fond funciar ce au analizat cererea de reconstituire a lor, motiv pentru care a fost absurd să se considere că această cerere este una nouă, comisiile nu au putut analiza aceste cerințe, iar instanța nu poate analiza acest capăt de cerere întrucât este limitată la un control judiciar.

În concluzie, instanța de fond, atunci când a apreciat că nu poate analiza acest capăt de cerere motivat de faptul că nu a fost supus analizei comisiilor, a încălcat accesul la justiție al reclamanților, încălcând dispozițiile art. 5 Cod proc. civ. și art. 6 pct. 1 din CEDO.

În ceea ce privește aspectul că legile fondului funciar nu prevăd o procedură de constatare și reconstituire a dreptului de proprietate, au solicitat a se observa că iarăși instanța de fond a făcut aprecieri eronate. Legile fondului funciar, respectiv Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000 prevăd modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate, reconstituire ce se face în urma constatării calității de persoană îndreptățită. Nici nu se poate accepta că reconstituirea s-ar putea face anterior dovedirii calității de persoană îndreptățită.

În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a Hotărârii nr. 687/3.07.2008 hotărârea instanței de fond a fost nemotivată.

În soluționarea acestui capăt de cerere, instanța a reținut cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a hotărârii contestate, că titlul de proprietate a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege, neexistând motive de nulitate a acestuia, fără a răspunde în vreun mod la apărările formulate de reclamanți si fără a preciza motivele prin prisma cărora a considerat această hotărâre ca fiind legală.

Mai mult decât atât, folosirea termenului de „titlul de proprietate" a denotat superficialitatea cu care este tratat acest capăt de cerere. În condițiile în care Hotărârea nr. 687/3.07.2008 a invalidat cererea de reconstituire a reclamanților, fiind evident că această motivare este una pur formală si cliseică.

Procedând astfel, instanța de judecată a încălcat dispozițiile art. 425 alin. 1 lit. b Cod proc. civ., text de lege care obliga instanțele să își motiveze hotărârea cu privire la toate capetele de cerere.

Este evident că exigentele art.6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale si ale art.425 alin. (1) lit. b C.procciv. privind cerința motivării hotărârii judecătorești precum si jurisprudența CEDO si Î.C.C.J. au fost încălcate.

Astfel, art.6 § 1 din Convenție garantează oricărei persoane dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil.

Instanța de fond, doar s-a rezumat la o expunere bizară și extrem de lacunară în ceea ce privește nulitatea absolută a hotărârii atacate, motiv pentru care hotărârea atacată nu se poate menține, încălcându-se dispozițiile legale, precum și statuările CEDO și ICCJ, fapt ce face ca sentința civilă atacată, să fie ilegală.

Motivarea instanței de fond în legătură cu dovada dreptului de proprietate nu are nicio legătură cu realitatea ce reiese din probele existente la dosarul cauzei.

Aprecierile pe care instanța de fond le-a avut în vedere nu au absolut nicio legătură cu realitatea.

Așa cum a rezultat din Certificatul nr. 111/15.02.2000 eliberat de Direcția Județeană Suceava a Arhivelor Naționale, D. (H.) M. figura în acest tablou cu o suprafață de de 447.57 ha cu vegetație forestieră, situată la locul numit „Hreben" O.S. B., pe raza comunei Izvoarele Sucevei plus o suprafață de 49 ha poieni, fără a fi înscrisă vreo mențiune referitoare la „împreună cu alte persoane".

Au arătat că nu cunosc ce raționament a avut în vedere instanța de fond atunci când a apreciat că din acest certificat a rezultat că autorul lor D. M. figura înscris la poziția 122 din Tabloul proprietăților particulare alături de alte persoane.

Din Certificatul nr. 111/15.02.2000 eliberat de Direcția Județeană Suceava a Arhivelor Naționale a reieșit faptul că autorul lor este unica persoană înscrisă la poziția 122 din Tabloul proprietăților particulare, aparținând fostului județ Rădăuți din anul 1946 cu suprafața de 496.57 ha. compusă din 447.57 ha cu vegetație forestieră situată la locul numit „Hreben" O.S. B., pe raza comunei Izvoarele Sucevei plus o suprafață de 49 ha poieni.

Din acest punct de vedere, dovada dreptului de proprietate a autorului nu poate fi pusă sub semnul întrebării, si nici categoria de folosință a acestuia.

Mai mult decât atât, aceste aspecte au fost analizate atât de C. L. Izvoarele Sucevei cât si de pârâta C. Județeană Suceava, depășindu-se momentul cu privire la calitatea de proprietar a autorului lor în ceea ce privește dreptul la suprafața de 496.57 ha. suprafață cu care a fost înscris în Tabloul proprietăților particulare, aparținând fostului județ Rădăuți din anul 1946.

Instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile legale aplicabile spetei.

Într-o primă fază, instanța de fond a considerat că, la cererea comisiilor, reclamanții aveau obligația de a depune schița terenului solicitat sau orice alte informații din care să rezulte identificarea vechiului amplasament.

Trecând peste faptul că niciuna dintre comisii nu a solicitat vreo informație de acest gen, ei au făcut dovada, amplasamentului terenului cu martori. Mergând mai departe, textul invocat în prima parte de instanța de fond, respectiv art. 39 din Regulament, nu stabilește obligația persoanelor îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate de a identifica amplasamentul prin schiță sau prin orice alte informații, ci stabilește dreptul comisiilor de a cere aceste informații.

Este indiscutabil faptul că stabilirea amplasamentului revine comisiilor investite cu soluționarea cererii de reconstituire, nu persoanelor îndreptățite la reconstituire așa cum a reținut instanța de fond.

Aprecierea reținută de instanță, în sensul că reclamanții erau obligați să facă identificarea terenului în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, pe vechiul amplasament în amenajamentul silvic, prin întocmirea unui plan de situație care suprapus peste harta silvică să facă identificarea terenului si din punct de vedere al cadastrului forestier si să stabilească dacă amplasamentul este liber nu a avut niciun suport legal, fiind de-a dreptul abuzivă.

Mai mult decât atât, chiar dacă ar fi în ipoteza descrisă de instanța de fond, neidentificarea amplasamentului nu justifică _ negarea dreptului de proprietate, in acest sens fiind și jurisprudența constantă a instanțelor din România.

Schița amplasamentului pentru terenul urmează a fi retrocedat sau orice alte informații din care să rezulte identificarea vechiului amplasament sunt prevăzute numai pentru individualizarea terenului în spațiu, pentru locație si vecinătăți, nu si ca o condiție pentru dovedirea dreptului de proprietate, respectiv a îndreptățirii la reconstituire.

Față de aceste aspecte a fost limpede că invalidarea cererii de reconstituire, și implicit respingerea plângerii formulate împotriva Hotărârii nr. 687/3.07.2008, au fost date cu nerespectarea dispozițiilor legilor fondului funciar, invocându-se în mod formal lipsa identificării amplasamentului. Cu alte cuvinte, atât comisiile investite cu soluționarea cererii de reconstituire, cât și instanța de fond, le-au negat dreptul de proprietate motivat de o obligație care nu justifică nici pe departe această sancțiune.

În ceea ce privește fondul cauzei, au arătat următoarele:

Singurul argument ce a stat la baza respingerii contestației prin care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate privind suprafața de teren de 447,57 ha cu vegetație forestieră situată la locul numit „Hreben" O.S. B., pe raza comunei Izvoarele Sucevei a fost:

„Nu se face identificarea în amenajamentul silvic, pe vechiul amplasament, așa cum prevăd legile fondului funciar în vederea întocmirii procesului verbal de vecinătate pentru terenul cu vegetație forestieră solicitat".

Cu alte cuvinte, C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava a respins cererea reclamanților pentru lipsa identificării amplasamentului, obligație ce nu este impusă de vreo lege în sarcina persoanelor îndreptățite la reconstituire, ci din contră, această identificare cade în sarcina comisiilor locale pentru fond funciar.

Mai mult decât atât, așa cum au arătat deja, jurisprudența instanțelor judecătorești române, a statuat că o eventuală neidentificare a amplasamentului nu impune negarea dreptului de proprietate, ci ține de individualizarea terenului în spațiu.

Nulitatea absolută invocată de către reclamanți a fost dată de faptul că prin Hotărârea nr. 687/3.07.2006, comisia județeană a încălcat flagrant legea, fără a se putea disculpa în vreun mod. Această încălcare a legii face ca hotărârea atacată să fie emisă în fraudarea legii.

Spunem fraudă la lege pentru că pârâta comisia județeană a eludat normele ce reglementează într-un mod clar reconstituirea dreptului de proprietate și a emis o hotărâre care nu are niciun suport legal, doar cu scopul de a dispune respingerea cererii lor privind reconstituirea dreptului de proprietate.

Obligația de a identifica amplasamentul pe care urmează să le fie reconstituit dreptul de proprietate aparține comisiilor locale ci nu persoanelor îndreptățite la reconstituire.

C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava avea obligația legală de a transmite Comisiei locale de fond funciar Izvoarele Sucevei cererea de reconstituire a reclamanților în vederea propunerii de către această comisie a amplasamentului pe care urma să le fie reconstituit dreptul de proprietate, nu să respingă această cerere pe motivul de neidentificare a amplasamentului.

Toate aceste aspecte, raportate la dispozițiile art. 2 din Hotărârea nr. 890 din 4 august 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, conduc la concluzia că Hotărârea nr. 687/3.07.2008 a fost lovită de nulitate absolută întrucât a încalcat în mod flagrant dispozițiile legale, dispoziții obligatorii pentru entitățile investite de Statul Român cu prerogativul reconstituirii dreptului de proprietate.

Prin urmare, raportat la motivele expuse prin cererea de chemare în judecată, este evident că se impune pronunțarea nulității absolute a Hotărârii nr. 687/3.07.2008 emisă de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava cu consecința firească de a constata calitatea lor de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate și implicit de a obliga atât comisia județeană cât si comisia locală la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea subsemnaților.

Referitor la constatarea faptului că termenul prevăzut de art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 nu a fost aplicabil în speță, pentru următoarele aspecte:

O eventuală decădere din dreptul de a mai ataca hotărârea comisiei județene întemeiată pe dispozițiile art. 53 din Legea nr. 18/1991 ar constitui o interpretare eronată a legii din partea instanței întrucât, așa cum s-a putut observa din cuprinsul atât a acțiunii introductive cât și a prezentei clarificări, reclamanții au atacat Hotărârea nr. 687/3.07.2008 pe motive de nulitate absolută.

Or, având în vedere toate acestea, coroborate cu dispozițiile art. 174 alin 2 Cod proc. civ. apare evident că hotărârea atacată a fost lovită de această sancțiune.

Fiind deci în prezența unei nulități absolute a fost evident că acțiunea este imprescriptibilă extinctiv.

D. urmare, au solicitat să se constate că termenul prevăzut de art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 nu este aplicabil în speță.

De asemenea, au solicitat ca în temeiul art. 186 Cod procedură civilă să se dispuneți repunerea în termenul de contestare prevăzut de art. 53 din Legea nr. 18/1991.

P lângă faptul că hotărârea nu a fost comunicată reclamanților niciodată, au solicitat a se observa faptul că litigiul privitor la calitatea de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate a fost tranșat în mod irevocabil la data de 9 mai 2012 prin Decizia nr. 1308 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în dosarul nr._ .

Cu această ocazie s-a consolidat în mod irevocabil veridicitatea înscrierii în Tabloul proprietăților particulare, aparținând fostului județ Rădăuți din anul 1946, a autorului lor D. (llaș) M., înscriere ce le conferă vocație la reconstituirea dreptului de proprietate privind suprafața de teren de 447,57 ha cu vegetație forestieră situată la locul numit „Hreben" O.S. B., pe raza comunei Izvoarele Sucevei.

Așa cum au arătat și prin cererea de chemare în judecată, aceste nenumărate litigii cu privire la identitatea autorului lor, au constituit un motiv temeinic, în sensul art. 186 Cod proc. civ, ce justifică neatacarea hotărârii astăzi contestate.

Mai mult decât atât, în ceea ce-l privește pe reclamantul D. M., concluziile raportului de expertiză depus la dosarul cauzei au atestat faptul că semnătura existentă pe confirmarea de primire ce a atestat comunicarea hotărârii atacate, nu a fost executată de acesta.

Fată de toate aceste aspecte, au solicitat să se dispună repunerea lor în termenul de contestare a Hotărârii nr. 687/3.07.2008 prevăzut de art. 53 din Legea nr. 18/1991.

În drept, au invocat disp. art. 466 si urm. Cod proc. civ., Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, H.G. nr. 890/2005;

Pârâta Direcția S. Suceava a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru următoarele motive:

Instanța de fond nu a încălcat liberul acces la justiție prin aceea că a refuzat

soluționarea capătului de cerere privind constatarea calității de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate privind suprafața de teren ce a aparținut autorului lor, deoarece calitatea de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate excede procedurii judiciare, aceasta având exclusiv un caracter de control.

Această cerere a fost analizată de C. locală de fond funciar Izvoarele Sucevei, respectiv de C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Suceava în timpul procedurii administrativ jurisdicționale, fiind finalizată prin hotărârea contestată prin care cererea lor a fost respinsă pentru alte motive decât cele de persoane îndreptățite la reconstituire.

Mai mult de atât, din Certificatul nr. 111/15.02.2000 eliberat de Direcția Județeană Suceava a Arhivelor Naționale a rezultat că autorul lor I. M. figura înscris cu această suprafață de teren alături de alții, or atât timp cât petenții nu au indicat care sunt ceilalți proprietari instanța de fond nici nu putea să analizeze dacă petenții au calitate de moștenitori ai acestora.

În concluzie, motivul invocat de petenți a fost nefundat

Instanța de fond a motivat capătul de cerere în sensul că a arătat că nu au fost motive de nulitate absolută a Hotărârii nr. 687/03.07.2008.

Chiar dacă nu a indicat exact motivele, a precizat faptul că, potrivit practicii judiciare, motivele de nulitate absolută a unui act juridic sunt:

1.încălcarea regulilor privind capacitatea civilă a persoanelor în cazurile;

2.lipsa totală a consimțământului, cum este cazul erorii-obstacol (error in negotio și error in corpore);

3. nevalabilitatea obiectului actului juridic;

4. când lipsește cauza ori este ilicită sau morală;

5. nerespectarea formei ad validatem;

6. lipsa ori nevalabilitatea autorizației administrative;

7. încălcarea ordinii publice;

8. frauda legii.

Cauza de față are ca obiect o contestație împotriva unei Hotărârii emisă de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor formulată potrivit dispozițiilor stabilite de Legea nr. 18/1991, lege specială ce reglementează restituirea dreptului de proprietate a terenurilor, inclusiv modul de contestare a soluțiilor adoptate de comisii.

În cuprinsul Legii 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, și a Regulamentului de funcționare a comisiilor locale și județene, aprobat prin Hotărârea nr. 890/2005, nu sunt dispoziții referitoare la ceea ce ar trebui, sub sancțiune nulității absolute, să conțină o hotărâre emisă de C. județeană, astfel că, motivele de nulitate absolută sunt cele enumerate mai sus.

Cum în cauză nu au fost date astfel de motive, instanța de fond, în mod corect, a respins acest capăt de cerere, astfel că motivul invocat de petenți a fost nefundat

Din documentele aflate la dosarul cauzei prin care petenții au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului lor, respectiv, Certificatul nr. 111/15.02.2000 eliberat de Direcția Județeană Suceava a Arhivelor Naționale în Tabloul proprietăților de păduri particulare aparținând de fostul județ Rădăuți în anul 1946, a rezultat că la nr. crt. 122, figura înscris autorul lor I. M. Ș.a. Sub 5 ha cu suprafața de 496,57 ha din care 447,57 ha pădure propriu - zisă rășinoase și 49 ha poieni.

Potrivit acestui înscris autorul lor deținea alături de alți proprietari de pădure și poieni cu suprafețe de până la 5 ha, suprafața de 447,57 ha pădure propriu - zisă rășinoase și 49 ha poieni, fără a se specifica cât este suprafața autorului petenților și a categoriei de folosință, pădure sau poiană.

Cum petenții nu au făcut dovada că autorul lor deținea întreaga suprafață de teren și nici cât era suprafața de până la 5 ha deținută de acesta, și nu au depus alte documente prin care să facă dovada dreptului de proprietate al autorului lor pentru terenul solicitat în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, instanța de fond în mod corect a apreciat că acesta nu a fost proprietarul suprafeței solicitate de petenți, astfel că nu a fost dat nici acest motiv de apel invocat de petenți.

Conform prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 cu modificările și completările ulterioare „Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, pentru diferența dintre suprafața primită prin aplicarea legilor fondului funciar și cea avută în proprietate, persoanelor fizice și juridice, după caz, moștenitorilor acestora, se face pe vechile amplasamente", iar conform art. 61 alin.(l) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea nr. 890/2005, „Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere se face, pe vechile amplasamente, din suprafețele de teren cu vegetație forestieră cuprinse în amenajamentele silvice și din terenurile cu destinație agricolă acoperite cu vegetație forestieră: pășuni împădurite, tufărișuri, zăvoaie și altele asemenea. Reconstituirea se va face având în vedere structura de proprietate existentă la momentul deposedării abuzive a cestor terenuri de către regimul comunist". De asemenea conform prevederilor art. 39 alin. 1 din Regulament, „în acest scop se va solicita persoanelor care au depus cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate în termen legal, schița amplasamentului cu terenul deținut sau orice alte informații din care să rezulte identificarea vechiului amplasament solicitat".

Din aceste dispoziții legale rezultă că obligația identificării vechiului amplasament cade în sarcina persoanei care solicită reconstituirea dreptului de proprietate, nu a comisiilor locale.

Art. 5 lit. c invocat de către petenți se referă la atribuția comisiilor locale de a stabili mărimea și amplasamentul terenului, după ce acesta a fost identificat de către solicitanți, nu la atribuția acestora de a identifica amplasamentul deținut de autorii persoanelor ce solicită reconstituirea dreptului de proprietate.

Conform dispozițiilor art. 5 lit. d, identificarea amplasamentului cade în sarcina comisiilor locale atunci când vechiul amplasament este ocupat, caz în care comisia locală trebuie să identifice alte amplasamente libere și să le propună persoanelor a căror amplasamente au fost ocupate.

Mai mult de atât, susținerea petenților că au făcut dovada amplasamentului cu martori, nu a putut fi primită, deoarece nefăcând dovada vechiului amplasament, neștiindu-se acest amplasament, nu se pot stabili proprietarii vecini, în consecință, nici acest motiv nu a fost fondat.

În ceea ce privește fondul cauzei, a arătat următoarele:

În ceea ce privește admiterea plângerii, a solicitat respingerea acestui capăt de cerere din motivele arătate mai jos pentru fiecare capăt de cerere.

Motivele de nulitate absolută a unui act juridic sunt:

a.încălcarea regulilor privind capacitatea civilă a persoanelor în cazurile;

b.lipsa totală a consimțământului, cum este cazul erorii-obstacol (error in negotio și error in corpore);

c.nevalabilitatea obiectului actului juridic;

d.când lipsește cauza ori este ilicită sau morală;

e.nerespectarea formei ad validatem;

f.lipsa ori nevalabilitatea autorizației administrative;

g.încălcarea ordinii publice;

h.frauda legii.

În cuprinsul Legii 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, și a Regulamentului de funcționare a comisiilor locale și județene, aprobat prin Hotărârea nr. 890/2005, nu sunt dispoziții referitoare la ceea ce ar trebui, sub sancțiune nulității absolute, să conțină o hotărâre emisă de C. Județeană, astfel că motivele de nulitate absolută ar fi cele enumerate mai sus.

Cum în cauză nu a fost date astfel de motive, a solicitat respingerea și acestui capăt de cerere, ca nefondat

Din Certificatul nr. 111/15.02.2000 eliberat de Direcția Județeană Suceava a Arhivelor Naționale a rezultat că autorul lor I. M. figura înscris cu această suprafață de teren alături de alții

Atât timp cât petenții nu au indicat care sunt ceilalți proprietari, implicit nu pot depune documente din care să rezulte că sunt moștenitorii acestora, instanța nu a putut stabili calitatea acestora de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate pentru aceste suprafețe, cu excepția celor de moștenitori ai autorului I. M.,

Mai mult de atât, analizarea acestei cereri excede procedurii judiciare, aceasta având exclusiv un caracter de control.

Această cerere a fost analizată de C. locală de fond funciar, respectiv de C. județeană de fond funciar în timpul procedurii administrativ jurisdicționale, fiind finalizată prin hotărârea contestată prin care cererea lor a fost respinsă pentru alte motive decât cele de persoane îndreptățite la reconstituire.

Având în vedere cele prezentate mai sus, a solicitat respingerea și acestor capete de cerere, ca nefondate.

Operațiunea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenuri cu vegetație forestieră necesită analizarea unui număr de trei elemente:

a.Calitatea persoanei care solicită, prin cerere, reconstituirea dreptului de proprietate;

b.Documentele depuse, prin care se face dovada dreptului de proprietate al autorului după care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate și a preluării la stat a terenului solicitat;

c.Identificarea vechiului amplasament al fostei proprietăți, iar în cazul terenurilor forestiere identificarea acestuia în amenajamentul silvic.

In ceea ce privește primul element, întrucât nu s-a avut la dispoziție documentația ce a fost depusă la cererea de reconstituire nu se poate exprima un punct de vedere, lăsând la aprecierea instanței, ca în baza documentelor depuse la dosarul cauzei să aprecieze dacă petenții au sau nu calitatea de moștenitori ai autorului deposedat.

Totuși referitor la îndeplinirea acestei condiții de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 447,57 ha teren cu vegetație forestieră a făcut următoarele precizări:

-Nu s-a probat prin nici un document care sunt ceilalți coproprietari ai suprafeței de 447,57 ha pădure și nici cât deținea fiecare din suprafața solicitată pentru reconstituire;

-Nu s-a făcut dovada de moștenitori ai petenților după ceilalți coproprietari;

-Cât timp petenții nu au probat că au drept de moștenire după ceilalți coproprietari, reconstituirea în favoarea lor ar echivala cu un act de împroprietărire, iar din întreaga economie a legislației în materie de fond funciar nu rezultă că Statul Român face împroprietăriri.

În ceea ce privește al doilea element, așa cum a rezultat din Certificatul nr. 111/15.02.2000 eliberat de Direcția Județeană Suceava a Arhivelor Naționale în Tabloul proprietăților de păduri particulare aparținând de fostul județ Rădăuți în anul 1946, la nr. crt. 122, figura înscris I. M. Ș.a. sub 5 ha cu suprafața de 496,57 ha din care 447,57 ha pădure propriu - zisă rășinoase și 49 ha poieni.

Potrivit acestui înscris autorul petenților deținea alături de alți proprietari de pădure și poieni cu suprafețe de până la 5 ha, suprafața de 447,57 ha pădure propriu - zisă rășinoase și 49 ha poieni, fără a se specifica cât este suprafața autorului petenților și a categoriei de folosință, pădure sau poiană.

Mai mult de atât, Certificatul nr. 111/15.02.2000 eliberat de Direcția Județeană Suceava a Arhivelor Naționale în baza Tabloului proprietăților de păduri particulare aparținând de fostul județ Rădăuți în anul 1946 nu reprezintă titlu de proprietate ci are doar valoare declarativă.

De asemenea, pe acest unic înscris cu valoare declarativă de care s-a prevalat reclamanții pentru a dovedi dreptul de proprietate al autorului lor, autorul lor nu figurează ca unic proprietar pentru suprafața de 447,57 ha pădure, ci alături de alți coproprietari, iar extrasul în cauză nu conține nici o mențiune cu privire la numele celorlalți coproprietari.

Pentru a avea forța probantă un înscris emis de Arhivele statului, cum a fost și cel utilizat în prezenta acțiune, trebuie să ateste faptul că această suprafață de teren cu vegetație forestieră a aparținut exclusiv persoanei solicitante sau autorului acesteia.

Cum condițiile cerute înscrisului nu au fost îndeplinite în speță, el este lipsit de forța probantă pentru a dovedi dreptul pretins, așa cum s-a statuat prin Sentința civilă nr. 1194/16.03.2012 a Judecătoriei Rădăuți în dosar nr._, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 142/17.01.2013 a Tribunalului Suceava.

În ceea ce privește identificarea terenului solicitat în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, pe vechiul amplasament, în amenajamentul silvic, a arătat următoarele:

În reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, identificarea vechiului amplasament este o cerință obligatorie, așa cum s-a stabilit și prin Minuta din data de 10.03.2010 a Comisiei de unificarea practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale, conform căreia în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate se impune stabilirea situației juridice actuale a vechiului amplasament, în acest mod verificându-se dovezile privind continuitatea proprietății și eventualele reconstituiri în favoarea altor persoane.

Conform acestor prevederi imperative stabilite de legile fondului funciar, petenții si nu comisia locală de fond funciar Izvoarele Sucevei, trebuiau să facă identificarea terenului cu vegetație forestieră solicitat în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, pe vechiul amplasament, în amenajamentul silvic, prin întocmirea unui plan de situație care suprapus peste harta silvică să facă identificarea terenului și din punct de vedere al cadastrului forestier, respectiv Ocol Silvic, U.P. și u.a. și să stabilească dacă amplasamentul este liber sau ocupat fiind pus în posesie altor persoane cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza legilor fondului funciar.

Identificarea vechiului amplasament se impune cu atât mai mult cu cât din Certificatul nr. 111/15.02.2000 nu a rezultat categoria de folosință și mărimea suprafeței (de până la 5 ha) deținută de autorul lor, fiind posibil ca aceasta să fii avut categoria de folosință poiană care nu a trecut în proprietatea statului și nu a intrat în fondul forestier național, fiind deținută și în prezent de către moștenitorii autorului deposedat.

Petenții nu au făcut dovada faptului că autorul lor a deținut suprafața de teren solicitată și nu au făcut identificarea terenului pe vechiul amplasament, în amenajamentul silvic, motiv din care cererea nu a fost invalidată.

Mai mult de atât, susținerea petenților că au făcut dovada amplasamentului cu martori, nu poate fi primită, deoarece nefăcând dovada vechiului amplasament, neștiindu-se acest amplasament, nu se pot stabili proprietarii vecini.

Din motivele de mai sus, a considerat că petenții nu au îndeplinit condițiile impuse de lege pentru a li se reconstitui dreptul de proprietate pentru 447,57 ha teren pădure, motiv din care a solicitat respingerea și acestui capăt de cerere, ca nefondat.

Cum în cauză nu au fost date condiții de nulitate absolută a Hotărârii nr. 687/03.07.3008 a Comisiei Județene Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Suceava, în cauză au fost aplicabile dispozițiile art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, astfel că a solicitat respingerea acestui capăt de cerere, ca nefondat.

Conform prevederilor art. 53 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, hotărârea se comunică persoanelor interesate prin scrisoare recomandată iar potrivit prevederilor alin. 2 al aceluiași articol împotriva hotărârii se poate face contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Având în vedere faptul că hotărârea contestată este din anul 2008, a considerat că plângerea a fost formulată tardiv, la peste 4 ani de la data emiterii, de către V. I. și D. V. care au primit hotărârea în cursul anului 2008, așa cum a rezultat din expertiza criminalistică efectuată în timpii soluționării instanței de fond.

În ceea ce privește pe petentul D. M., așa cum a rezultat din același raport de expertiză, acesta nu a semnat dovada de primire a hotărârii contestate, astfel că numai în cazul său poate opera repunerea în termenul de contestare prevăzut de art. 53 din Legea nr. 18/1991.

Celelalte pârâte, deși legal citate, nu au formulat întâmpinare.

Examinând recursul sub aspectul criticilor formulate care se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art.304 p-ct.7 și 9 Cod de procedură civilă și art.304 indice1 Cod de procedură civilă, tribunalul constată următoarele:

Raportat la obiectul cauzei corect acțiunea formulată a fost calificată și analizată ca fiind plângere împotriva hotărârii comisiei județene de fond funciar, reglementată de dispozițiile art.53 din Legea 18/1991, în cadrul căreia au fost verificate aspectele privind termenul de formulare a plângerii constatându-se că aceasta este tardiv introdusă de reclamanții D. V. și V. I., aspectele privind calitatea de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate fiind analizate în raport cu reclamantul D. M. în cadrul verificării legalității hotărârii contestate.

Potrivit art. 53 (1) din Legea nr.18/1991, hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse în capitolul II, și cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Nu se poate reține că, prin instituirea în legislația internă a unui termen limită până la care poate fi formulată contestația împotriva hotărârii comisiei de fond funciar atinge în substanța sa dreptul de acces la un tribunal sau că produce prejudicii beneficiarilor ei, în condițiile în care orice persoană, ce nu poate invoca necunoașterea legii, are acces efectiv la tribunal care se pronunța asupra temeiniciei pretențiilor sale, cu condiția formulării plângerii în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

Chiar Curtea Europeana a admis în mod constant în jurisprudența sa că dreptul la acces la un tribunal nu este unul absolut, ci unul compatibil cu limitări implicite, statele contractante dispunând în aceasta materie de o anumita marja de apreciere. Ele pot institui, prin legislația lor interna, limitări ale dreptului de acces la un tribunal, cu condiția să nu fie atins în substanța sa dreptul în discuție, să urmărească un scop legitim si să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite si scopul urmărit. Protecția oferita de art.1 din Primul protocol adițional la Convenție se întinde doar la bunurile actuale si nu garantează dreptul de a dobândi altele, neputându-se vorbi despre o procedura referitoare la un „bun actual” în sensul CEDO si nici de încălcarea dreptului de proprietar al reclamantului (cauza Brezuy si Brezuy c. Slovaciei, Malhous c. Republicii Cehe, G. c. României).

Prima instanță, soluționând plângerea formulată împotriva hotărârii Comisiei județene nr.687/3.07.2008, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale mai sus enunțate.

Astfel, corect a constatat prima instanță că terenul în litigiu face obiectul legilor fondului funciar, care reprezintă norma specială prioritară, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile dreptului comun invocate de reclamant (motivele de nulitate absolută, aspectele privind calitatea de persoană îndreptățită putând fi invocate în termenele și condițiile prevăzute de legea fondului funciar).

Se poate constata că prin Legea nr. 18/1991 au fost reglementate nu numai procedurile administrative de reconstituire a dreptului de proprietate, ci și modalitățile de a ataca în justiție măsurile dispuse în cadrul acestei proceduri.

Astfel, potrivit art.8 (3) din Legea nr.18/1991 stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, care conform art.9(3) se depune la primăria localității în a cărei rază teritorială se află terenul, în cadrul căreia este înființată o comisie locală care are ca principale atribuții conform dispozițiilor art.5 din HG nr.890/2005 soluționarea cererilor astfel formulate, prin întocmirea tabelelor prevăzute în anexele nr.2-20, aprobarea acestora și afișarea la sediul consiliului local .Potrivit art. 27(3) din HG nr.890/2005 persoanele nemulțumite de propunerile comisiilor locale de stabilire a dreptului de proprietate pot face în termen de 10 zile de la afișare contestații. Acestea sunt soluționate de comisia județeană, care va valida sau invalida propunerile comisiilor locale. Hotărârea comisiei județene este comunicată contestatorului, care poate face astfel plângere la judecătorie în termen de 30 de zile, potrivit art.27(8) din HG nr.890/2005 și art. 53 din Legea nr. 18 /1991.

În consecință, persoana îndreptățită are posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate hotărârile care se iau în cadrul procedurii Legii fondului funciar. În cadrul acestui control, partea interesată poate deduce judecății însuși dreptul său de proprietate asupra terenului în litigiu.

Procedura specială prevăzută de dispozițiile legale mai sus menționate nu a fost urmată de recurenții D. V. și V. I. care nu au formulat plângerea împotriva hotărârii Comisiei județene nr.687/3.07.2008 în termenul prevăzut de dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 18 /1991.

Hotărârea contestată a fost emisă la data de 03 iulie 2008 și comunicată reclamanților V. I. și D. V. la data de 1.08.2008, astfel încât plângerea formulată la data de 15.02.2013 este tardivă față de dispozițiile art.53 din Legea nr.18/1991.

Aceștia au semnat personal confirmarea de primire expediată de Instituția Prefectului Județului Suceava prin care li s-a comunicat hotărârea contestată (filele 33-36 ale dosarului) conform concluziilor (necontestate) din raportul de expertiză criminalistică efectuată în cauză .

Termenul de 30 de zile în care trebuie introdusă plângerea are caracterul unui termen procesual de decădere, a cărui nerespectare atrage sancțiunea pierderii dreptului de a introduce plângerea.

Condițiile prevăzute de art.103 Cod de procedură civilă privind repunerea în termen nu sunt incidente întrucât în cauză nu s-a făcut dovada că recurenții au fost împiedicați de împrejurări mai presus de voința lor de a introduce plângerea în cursul termenului prevăzut de lege.

Faptul că au existat litigii în privința identității autorului reclamanților nu reprezintă un motiv temeinic de natură a-i împiedica a promova plângerea, în sensul prevăzut de art.103 Cod de procedură civilă.

De altfel, în dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, sentința civilă nr.1186/9.07.2007 a fost pronunțată cu un an înaintea hotărârii contestate, iar litigiu care a format obiectul dosarului nr._ a fost promovat de terțe persoane la data de 9.12.2008, la 5 luni de la data emiterii hotărârii comisiei de fond funciar.

Prin respingerea ca tardivă a plângerii formulate de cei doi mai sus menționați nu se aduce atingere nici art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, care garantează protecția unui bun actual aflat în patrimoniul persoanei interesate sau a unei speranțe legitime cu privire la valoarea patrimonială respectivă. Simpla solicitare a reclamantului de a obține un bun preluat de stat nu reprezintă niciun bun actual și nicio speranță legitimă, așa cum reiese din jurisprudența în materie, a Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza P. contra României) .

Dreptul de proprietate asupra terenurilor care se încadrează în domeniul de aplicare a Legii fondului funciar nu poate fi reconstituit decât în condițiile prevăzute de acest act normativ.

Accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil sunt asigurate, sub toate aspectele, în cadrul procedurii judiciare prevăzute de dispozițiile legale mai sus menționate, deci în condițiile și pe căile prevăzute de legea specială.

Plângerea formulată de reclamantul D. M. a fost soluționată pe fond.

Potrivit art.3 alin.5 din Legea nr.1/2000 prin proprietar deposedat, în sensul prezentei legi, se înțelege persoana titulară a dreptului de proprietate în momentul deposedării ,iar potrivit art.. 6 - (1) la stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole și forestiere, în conformitate cu prevederile prezentei legi, comisiile comunale, orășenești, municipale și comisiile județene, constituite potrivit legii, vor verifica în mod riguros existența actelor doveditoare prevăzute la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, republicată, precum și pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestor acte, ținându-se seama și de dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din aceeași lege.

În cauza de față, reclamantul D. M. nu a făcut dovada că autorul său, D. (I.) M. era titular al dreptului de proprietate în momentul deposedării asupra terenului în suprafață totală de 496,57 ha.

Recurentul invocă certificatul nr. 111/15 februarie 2000, eliberat de Direcția Județeană Suceava a Arhivelor Naționale care atestă faptul că în anul 1946 în Tabloul Proprietăților de păduri particulare aparținând de fostul județ Rădăuți, la nr. crt. 122, figura înscris I. M. și alții sub 5 ha.

Următoarele date evidențiate în certificat atestă aspecte legate de identificarea terenului, respectiv denumirea pădurii „Hreben”, . este situat, Izvoarele Sucevei, cu suprafața de 496,57 ha din care 447,57 ha pădure propriu-zisă, rășinoase și 49 ha de poieni.

Potrivit art.6 alin.1 indice 2 din Legea nr.1/2000 documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neînsoțite de titlurile de proprietate, au valoare declarativă cu privire la proprietate, adică fac dovada proprietății terenului până la proba contrară.

Se observă însă că potrivit acestui înscris, autorul reclamanților, deținea alături de alți proprietari de pădure și poieni o suprafață de până la 5 ha, care face parte suprafața de 447,57 ha pădure propriu-zisă, rășinoase și 49 ha poieni, fără a se specifica cât este suprafața autorului petenților și categoria de folosință, pădure sau poiană.

În aceste condiții, când din înscrisul prezentat nu rezultă date clare privind întinderea, categoria de folosință, continuitatea, contrar susținerii recurentului, identificarea terenului care face obiectul cererii de reconstituire era absolut necesară nu numai pentru executarea hotărârii judecătorești prin punerea în posesie, în cazul admiterii plângerii ci mai ales pentru dovedirea dreptului său, pentru că în funcție de identificarea terenului solicitat se poate decide dacă hotărârea contestată este legală sau nu, dacă recurentul este îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate.

Identificarea vechiului amplasament din punct de vedere al cadastrului forestier este obligatorie, în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate impunându-se stabilirea situație juridice a terenului, în acest mod verificându-se dovezile privind proprietatea, continuitatea proprietății și eventualele reconstituiri în favoarea altor persoane (terți sau coproprietari) sau chiar în favoarea recurenților având în vedere că potrivit actelor de la dosar, respectiv adresa nr.8169/24.04.2014 emisă de C. locală de fond funciar Izvoarele Sucevei (fila 252-253) rezultă că pentru suprafața de 0,90 ha teren recurenților în calitate de moștenitori după autorul D. M. li s-a reconstituit dreptul de proprietate, conform hotărârii nr.1656/2007 fiind eliberat titlul de proprietate nr.1206/2007.

Constatând că identificarea vechiului amplasament și dovada existenței libere a acestuia se impunea în cauza de față ca o condiție de reconstituire a dreptului de proprietate cu atât mai mult cu cât nu s-a prezentat un titlu de proprietate obținut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, iar din certificatul nr. 111/2000 nu a rezultat categoria de folosință și mărimea suprafeței de până la 5 ha deținută de autorul petenților, astfel încât soluția de respingere a plângerii este corectă.

Prin hotărârea nr.687/3.07.2008 a fost respinsă contestația pentru considerentele că nu se face identificarea în amenajament silvic pe vechiul amplasament, astfel încât contrar susținerii recurentului nu s-au făcut constatări privind calitatea de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul solicitat.

Dovada amplasamentului terenului cu privire la care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate se face de către petent, prin identificarea terenului din punct de vedere al cadastrului forestier care presupune efectuarea unei lucrări de către un specialist topo, astfel încât nu poate fi primită susținerea recurenților în sensul că amplasamentul terenului a fost dovedit cu martori.

De altfel, în cursul judecății, în primă instanță și reclamanții au apreciat inițial că pentru soluționarea fondului cu privire la dreptul pretins se impune efectuarea unei expertize topo – cadastrale (precizări fila 82), însă nu au mai insistat în propunerea privind administrarea acestei probe, astfel ulterior, la termenul din 5.06.2014, înainte de a se acorda cuvântul în dezbateri, reclamanții prin apărător au arătat că în dovedirea cererii solicită doar proba cu actele existente la dosar .

Potrivit art.129alin.5 indice1 Cod de procedură civilă în căile de atac nu se poate invoca omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care părțile nu le-au propus și administrat în condițiile legii.

Prin urmare, nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 p-ct.9 Cod de procedură civilă, hotărârea fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art.53, art.11 din Legea nr._, a dispozițiilor art.24 al.1 din Legea nr.1/2000 și art.61alin.1, art.39 din Hotărârea nr.890/2005.

În cauză nu este incident nici motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 p-ct.7 Cod de procedură civilă, hotărârea recurată fiind dată cu respectarea dispozițiilor art.261 pct.5 Cod procedură civilă din cuprinsul acesteia rezultând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice (Î.C.C.J., Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 2522/29.06.2006).

Hotărârile judecătorești trebuie motivate astfel încât să indice de o manieră suficientă motivele pe care se fondează (Garcia Ruiz contra Spaniei, 21.01.1999).

Art. 6 CEDO obligă instanțele să își motiveze deciziile, însă nu trebuie interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru toate argumentele avansate de către părți.

Așa cum s-a arătat prima instanță a argumentat soluția de respingere ca tardivă a plângerii formulate de reclamanții D. V. și V. I. împotriva hotărârii Comisiei județene nr.687/3.07.2008 și în cadrul plângerii formulate de reclamantul D. M. a analizat legalitatea hotărârii Comisiei Județene raportându-se la criticile invocate de petent .

Față de acestea, constatând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică instanța, în temeiul art.312 al. 1 C.p.c., va respinge ca nefondat recursul.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de către reclamanții D. V., D. M. și V. I., domiciliați în .. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 637 din data de 12 iunie 2014 pronunțată de către Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc în dosar nr._, intimate fiind pârâtele C. L. de fond funciar Izvoarele Sucevei, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și Direcția S. Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 27.11.2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

A. I. M. V. O. D. L. A.

Grefier,

S. A.-M.

Red./Tehnored. L.A.

Judecător fond M. D.

2 ex./09.01.2015

← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr....		Anulare act. Sentința nr. 1568/2014. Tribunalul SUCEAVA →

Fond funciar. Decizia nr. 1628/2014. Tribunalul SUCEAVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1628/2014. Tribunalul SUCEAVA