Reziliere contract. Decizia nr. 421/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 421/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 724/206/2013
Dosar nr._ - reziliere contract -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 421
Ședința publică din 6 mai 2014
Președinte - M. C.
Judecător - T. M.
Grefier - P. T.
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanții D. M. și D. C., domiciliați în ..138, jud.Suceava, împotriva sentinței civile nr.1142 din 14 noiembrie 2013 a Judecătoriei C-lung Moldovenesc (dosar nr._ ), intimați fiind pîrîții V. D. și V. M., domiciliați în .. 15 B, județul Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat A. H. pentru reclamanții apelanți și pîrîții intimați asistați de avocat O. D., lipsă fiind reclamanții apelanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatînd apelul în stare de judecată, a trecut la dezbateri.
Avocat A. H. pentru reclamanții apelanți, invocînd prev.art.480 alin.3 Cod procedură civilă, a cerut admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Avocat O. D. pentru pîrîții intimați, a cerut respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Declarînd dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 20 martie 2013, reclamanții D. M. și D. C. au chemat în judecată pe pârâții V. D. și V. M., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să se constate că antecontractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager autentificat sub nr. 1613/21.12.2010 de BNP A. M. Șcraba, este în realitate un antecontract de întreținere cu clauză de uzufruct viager și să se dispună rezoluțiunea acestuia urmare a neîndeplinirii obligațiilor de întreținere culpabile din partea pârâților promitenți cumpărători, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt doi bătrâni singuri, în vârstă de 80 de ani și respectiv 73 de ani și neavând alți copii sau alte persoane din familie care să-i ajute la bătrânețe cât și în gospodăria mare pe care o au, i-au cunoscut pe pârâți în anul 2010, fiind cetățeni din același .-au oferit să-i ajute, să le asigure toate cele necesare traiului, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, asistență medicală de specialitate, ajutor în gospodărie, asigurarea unui trai decent și să-i înmormânteze după datinile creștinești.
Au susținut aceștia că în schimbul întreținerii pârâții le-au solicitat să le transmită până la data de 20.12.2013, cu păstrarea dreptului lor de uzufruct viager, întreaga lor avere respectiv construcții precum și mai multe suprafețe de teren dobândite de ei prin moștenire sau prin cumpărare în timpul căsătoriei, imobile ce formează obiectul acestui antecontract, însă cu ocazia încheierii acestui antecontract nu au primit nici un ban de la pârâți, suma de 25.000 lei consemnată în antecontract ca fiind plătită de promitenții cumpărători cu titlu de avans, respectiv diferența de 25.000 lei reprezentând contravaloarea întreținerii până la prețul total al imobilelor de 50.000 lei fiind menționată în acest antecontract de notar în scopul stabilirii onorariului notarial precum și a impozitului aferent acestei tranzacții imobiliare.
De asemenea, reclamanții au arătat că fiind prezenți în fața notarului, nu au fost înștiințați și nu au avut cunoștință în momentul semnării înscrisurilor că urmează să încheie o promisiune de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager și nu doar un antecontract de întreținere cu clauză de uzufruct viager precum au convenit cu pârâții în realitate.
Totodată au fost în eroare cu privire la natura și conținutul acestui antecontract și datorită vârstei înaintate, a stării lor de sănătate precară precum și datorită faptului că fiind ucraineni, nu vorbesc și nu înțeleg foarte bine limba română și mai mult decât atât, fiind în relații bune cu pârâții în momentul contractării, au avut convingerea că aceștia sunt oameni cumsecade, demni de toată încrederea lor, dornici să-i ajute și nu și-au pus problema în momentul contractării că ar fi posibil să semneze la notar și niște înscrisuri neconforme cu ce au convenit în mod real sau în defavoarea lor.
S-a mai precizat de către reclamanți că din discuțiile purtate cu pârâții anterior promovării acestei acțiuni în instanță, aceștia le-au declarat că vor fi corecți cu ei și nu vor pretinde restituirea sumei de 25.000 lei menționată în antecontract ca fiind achitată de pârâți cu titlu de avans, aceștia recunoscând că nu le-au achitat nici un preț în momentul încheierii antecontractului.
Reclamanții solicită rezoluțiunea acestui antecontract de întreține cu clauză de uzufruct viager întrucât ulterior încheierii antecontractului pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile de întreținere astfel cum s-au obligat prin contract, iar reclamanții având gospodărie mare, multe terenuri, multe animale, pădure și datorită vârstei, nu pot face față singuri la efectuarea tuturor treburilor gospodărești.
Au susținut că V. D. este pădurar, are un program de lucru încărcat în . soția sa – pârâta V. M. lucrează de dimineața până seara în calitate de gestionară la un magazin mixt din . doi băieți mari, unul lucrează la Mopan în mun. Câmpulung Moldovenesc, iar celălalt este student în altă localitate, au și ei gospodărie mare și mai au în construcție o casă de-a unui fiu de-al lor, condiții în care de-și s-au obligat prin acest antecontract să-i întrețină, în realitate aceștia nu au avut posibilitatea și timpul necesar să se ocupe în mod corespunzător și de problemele lor de sănătate sau de gospodăria lor în care zilnic este necesar să se facă treabă de dimineața până seara. Pârâții veneau uneori seara târziu în gospodăria lor când treaba era deja făcută de reclamanta D. M. sau de către alte persoane pe care le plătea ca să-i ajute la diferite treburi gospodărești.
În ce-l privește pe reclamantul D. D., acesta este foarte bolnav și nu poate munci, se deplasează cu ajutor doar prin casă, suferă de o boală la ambele picioare, iar pârâții nu i-au acordat îngrijirea medicală necesară, nu l-au dus la doctor să-i facă investigații, nu i-au procurat medicamente, o vecină pe nume V. V. fiind cea care l-a ajutat să-l ducă odată pe soțul ei în oraș la policlinică unde a făcut analize, l-a consultat un doctor și a urmat un tratament timp de 3 luni de zile, ce a fost plătit din banii lor. Băieții pârâților, la solicitarea reclamanților, le-au adus de două ori transfuzii și medicamente de la farmacie pe care însă le-au achitat tot din bani lor.
În cursul anului 2012 reclamanta D. M. a căzut și și-a rupt mâna și nu a mai putut să lucreze în gospodărie, dar pârâții nu au venit să-i facă menajul, s-o ajute la treaba cu animalele, să aibă grijă de bătrân, astfel că a fost nevoită să mulgă singură vacile și să facă treaba cu o singură mână, arătând că vara locuiesc pe deal la târla lor, reclamanta având grijă de animale la pășunat, iar iarna locuiesc în ., cu precizarea că bătrânul a rămas singur o săptămână la casa din . reclamanta a rămas șa târlă să aibă grijă de animale, perioadă în care pârâții nu au venit măcar odată să se intereseze de soțul său sau să-i aducă ceva de mâncare.
Au precizat aceștia că într-adevăr pârâtul a adus în anul 2010 niște oameni care le-au făcut instalația de apă la casă și în grajd, au acoperit cu podele grajdul dar tot din banii lor și le-au acoperit șura de la târlă cu tabla lor, acestea fiind singurele lucrări pe care le datorează pârâtului în toată perioada de timp de când a intervenit înțelegerea lor, arătând că pârâții nu au făcut lucrări de întreținere sau de reparație la imobilele lor, nu le-au reparat gardurile deși aceste reparații erau absolut necesare întrucât mai multe garduri au căzut pe teren, fiind putrede și deteriorate.
În final, reclamanții au arătat că relațiile dintre părți s-au rupt în vara anului 2012 când după o perioadă de câteva luni de zile în care pârâții nu au mai venit la domiciliul lor și nu s-au mai interesat de soarta acestora, ocazie cu care le-a adus la cunoștință pârâților că nu sunt mulțumiți de întreținerea acordată în această perioadă și că ar fi mai bine să desființeze înțelegerea încheiată în mod amiabil, însă nu au putut ajunge la nici o înțelegere cu pârâții, aceștia insultându-i și amenințându-i, reproșându-le că ar fi influențați de diferite persoane care i-au mai ajutat la treabă.
Pârâții, prin întâmpinarea depusă la dosar, au solicitat respingerea acțiunii arătând că nu este reală susținerea reclamanților în sensul că antecontractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager este în realitate un contract de întreținere, iar tranzacția pe care au încheiat-o cu aceștia este exemplificată întocmai în cuprinsul actului notarial pe care l-au încheiat, conform căruia reclamanții s-au obligat să încheie un contract de vânzare-cumpărare a tuturor imobilelor prevăzute în antecontract, cu clauza întreținerii și a uzufructului viager.
Au susținut aceștia că așa cum este prevăzut în antecontractul autentificat sub nr. 1613 din 21.12.2010, au achitat suma de 25.000 lei, parte din prețul de 50.000 lei stabilit la data încheierii antecontractului, iar diferența de 25.000 lei s-a convertit în obligația lor de întreținere a promitenților vânzători, respectând atât clauza uzufructului viager cât și clauza întreținerii, astfel cum au fost prevăzute în antecontract.
Astfel, pârâții le-au procurat lemne, alimente, medicamente, au făcut menajul și i-au însoțit pe reclamanți la medic sau la spital atunci când au avut nevoie, fie ei personal sau unul dintre fiii lor, iar atunci când reclamanta a avut mâna fracturată au transportat-o cu mașina la Spitalul Câmpulung Moldovenesc, fiind însoțită de către V. M. și fiul lor V. D. I., au însoțit-o la radiografie și toate investigațiile care au fost necesare, iar după ce i-au aplicat aparatul ghipsat au dus-o acasă cu mașina.
S-a susținut că toate lucrările din gospodărie au fost făcute de către ei, iar reclamantei i-a acordat ajutor personal în măsura în care aceasta le-a permis pentru că de multe ori le refuza ajutorul spunând că nu are nevoie, iar atunci când i s-a scos aparatul ghipsat, reclamanta a fost transportată la spital de către fiul lor și tot acesta a condus-o la microbuz pentru a se întoarce acasă, deoarece nu a mai vrut să-l aștepte până își rezolva și o situație personală.
De asemenea pârâții au arătat că au dorit să aibă o relație armonioasă cu reclamanții pe care i-a tratat ca pe părinții lor și de aceea au făcut lucrări și munci în gospodăria reclamanților care nu erau prevăzute în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat, au asigurat repararea gardurilor și efectuarea tuturor muncilor agricole de pe terenul reclamanților, respectiv: transportat gunoi de grajd, împrăștiat gunoiul de grajd, cosit fânul și otava, adunat, strâns în clăi, transportat, au arat terenul arabil, au pus cartofi, au prășit și scos cartofii, executând toate muncile de îngrijire a celor 10 vaci – proprietatea reclamanților.
Astfel, au susținut dimineața la ora 5-6 mergeau și mulgeau vacile, le dădea mâncare, făceau curățenie și duceau laptele la achiziție, spre seară se duceau din nou, iar reclamanta D. M. dorea să fie permanent și ea cu dânșii pentru că era obișnuită de o viață să se ocupe de animale și pentru că dorea să supravegheze tot ce făceau ei și nicidecum pentru că era nevoită să facă acest lucru.
În cursul anului 2011 au susținut că au făcut un drum forestier de 400 m lungime, iar în cursul anului 2012 au asigurat exploatarea și fasonarea cantității de circa 40-50 mc material lemnos rășinoase din terenul de pădure ce formează obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, iar reclamanții au vândut lemnul, același lucru întâmplându-se și în luna decembrie 2012 când au mai vândut circa 40-50 mc material lemnos rășinoase.
De asemenea au susținut pârâții că au executat pe cheltuiala lor o lucrare de aducțiune și de captare a apei în gospodăria reclamanților și au vrut să facă o baie, însă nu le-au permis, au cumpărat un televizor color și l-au dus în gospodăria reclamanților pentru că aceștia aveau doar un televizor alb-negru foarte vechi.
Au arătat că reclamanții au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare în perfectă cunoștință de cauză, fără a fi în eroare cu privire la vreuna din clauzele contractului, notarul explicându-le acestora amănunțit cu privire la acest înscris, pe care după ce a fost tehnoredactat, l-a citit cu voce tare și rar, astfel încât aceștia au înțeles perfect ce fel de act încheie, încercând astfel să inducă instanța în eroare, invocând bătrânețea ca motiv al faptului că nu au înțeles ce fel de act încheie precum și recunoașterea exactă a limbii române.
În realitate, deși în vârstă, ambii reclamanți sunt în deplinătatea facultăților mintale astfel cum reiese din adeverința medicală emisă, iar limba română o știu foarte bine și nu este adevărat că ea – V. M. lucrează de dimineața până seara la magazin, întrucât deține un magazin de materiale de construcții și stă la magazin doar când sunt vânzări, respectiv sâmbăta, duminica, de sărbători și în rest doare câte 3-4 ore pe zi, iar în ceea ce-l privește pe pârâtul V. D., fiind pădurar, acesta are posibilitatea să își adapteze programul, astfel că ori de câte ori a fost nevoie, unul dintre soți sau fiii lor au fost prezenți.
Nu este adevărat nici faptul că relațiile dintre părți s-ar fi stricat din vara anului 2012, întrucât pe tot parcursul acestui an au continuat să acorde tot ajutorul, dar au observat că reclamanta D. M. are o atitudine rece față de ei, iar alte ori le refuza serviciile, spre exemplu a închis casa cu cheia și nu le-a permis să facă focul, dar a chemat o femeie din împrejurimi să facă acest lucru, iar când au întrebat-o de ce nu-i lasă pe ei să facă acest lucru, le-a răspuns că așa dorește ea.
De asemenea, pârâții au menționat faptul că au văzut că vine în gospodărie la lucru Ostaficiuc R., iar atunci când i-a întrebat de reclamanți de ce l-au chemat, reclamanta D. M. le-a spus că i-a împrumutat bani și că nu poate să-i mai scoată altfel, decât dacă îl cheamă la treabă.
Cert este că dacă reclamanții au considerat că trebuie să cheme la treabă și alte persoane, pârâții nu i-au putut împiedica pentru că așa au decis ei și nu au făcut acest lucru pentru că ar fi fost nevoie ci pentru că au disponibilități financiare și doresc să se manifeste ca și stăpâni în propria gospodărie.
În luna decembrie 2013, înainte de sărbători, pârâții le-au dus reclamanților mâncare și dulciuri, dar reclamanta D. M. le-a refuzat și a primit doar produsele din porc, iar la jumătatea lunii ianuarie aceasta le-a interzis să mai intre în gospodărie și i-a amenințat că dacă vor mai intra, îi va duce la poliție.
În final, pârâții au arătat că au fost avertizați de mai mulți cetățeni că atitudinea reclamantei D. M. nu este întâmplătoare, că este influențată de numitul C. R. pe care l-au văzut de mai multe ori în vizită în gospodăria reclamanților din vara anului 2012, iar reclamanții au încercat să contracareze această situație și au înserat în acțiune că le-ar fi reproșat că se lasă influențați negativ de alte persoane, deși acest lucru nu ar fi adevărat, deși realitatea este că reclamanții și în special reclamanta, au refuzat orice colaborare cu ei de când se află sub influența numitului C. R..
Judecătoria C-lung Moldovenesc prin sentința civilă nr.1142 din 14 noiembrie 2013 a respins acțiunea având ca obiect ,,reziliere contract”, ca nefondată și a obligat pe reclamanți să plătească pârâților suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin antecontractul de vânzare – cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager autentificat sub nr. 1613 din 21 decembrie 2010 la BNP „A. M. Șcraba Luminiță”, reclamanții, în calitate de promitenți vânzători, creditori ai obligației de întreținere și beneficiari ai dreptului de uzufruct viager s-au obligat să vândă cu păstrarea dreptului de uzufruct viager și obligația de întreținere pârâților mai multe suprafețe de teren, respectiv: suprafața totală de 5,19 ha teren pășune; suprafața de 4,02 ha teren fânaț; suprafața de 20.000 mp teren pădure situată pe raza . de 700 mp teren arabil și curți construcții împreună cu o casă de locuit, două grajduri și două magazii; suprafața de 30.001 mp teren vegetație forestieră situată pe raza .>
Conform antecontractului prețul vânzării a fost stabilit la 50.000 lei, din care s-a achitat la data autentificării suma de 25.000 lei, iar diferența de 25.000 lei se convertește în obligație de întreținere ce va fi prestată în favoarea promitenților vânzători, constând în procurare și preparare de hrană, procurare de îmbrăcăminte, medicamente, asistență medicală la cerere, spitalizare în caz de nevoie, ajutor în menaj în funcție de nevoile lor și posibilitățile promitenților cumpărători, în general asigurarea unor condiții de trai decent până la deces și înmormântare după datinile creștinești, obligație ce va fi executată de către promitenții cumpărători.
S-a stabilit potrivit clauzelor că între părți contractul de vânzare-cumpărare cu păstrare de uzufruct viager și obligație de întreținere urmează a fi încheiat până la data de 20.12.2013, iar în cazul în care acest termen nu va putea fi respectat din cauza formalităților prealabile, părțile sunt de acord cu prelungirea lui în mod corespunzător, iar până la acea dată părțile se obligă să procure documentația necesară pentru întocmirea contractului de vânzare-cumpărare.
Pârâții s-au obligat să cumpere de la reclamanți imobilele cu prețul și în condițiile arătate, fiind de acord ca promitenții vânzători să-și rezerve dreptul de uzufruct viager, iar dacă până la data de 20.12.2013 nu se vor prezenta la notar promitenții vânzători, promitenții cumpărători sunt în drept să se adreseze instanței, obținând o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Instanța a reținut că în cauză este vorba de un act care a fost autentificat la notar, care însăși din titlu este numit antecontract de vânzare-cumpărare, în care se face mențiunea clară cu privire la prețul imobilelor care a fost stabilit la 50.000 lei, din care s-a achitat la data autentificării suma de 25.000 lei, iar diferența de 25.000 lei se convertește în obligație de întreținere, prin urmare nu poate fi vorba că reclamanții au fost în eroare cu privire la natura și conținutul acestui antecontract și că nu au avut cunoștință în momentul semnării că vor în cheia o promisiune de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, dat fiind termenii foarte clari în care actul este redactat.
Cu atât mai mult cu cât potrivit relațiilor solicitate la BNP „A. M. Șcraba Luminiță”, notarul care a autentificat actul, s-a precizat că la momentul semnării actului promitenții vânzători au fost întrebați dacă au primit suma de 25.000 lei, iar ei au confirmat acest lucru, fapt care este specificat și în conținutul antecontractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager.
Pe de altă parte instanța a înlăturat și susținerile reclamanților că fiind ucraineni, nu vorbesc și nu înțeleg bine limba română, întrucât reclamanta a răspuns la interogatoriul luat în instanță în limba română, înțelegând și dând explicații cu privire la aspectele la care a fost întrebată.
În ce privește capătul de cerere privind rezoluțiunea antecontractului, instanța a reținut că în cauză părțile au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager și nu un contract, actul încheiat având valoarea unei promisiuni bilaterale prin care ambele părți se obligă să încheie în viitor un contract, deosebirea față de contract fiind aceea că atâta timp cât contractul nu se întocmește în forma prevăzută de lege, vânzătorul nu a vândut, iar cumpărătorul nu a cumpărat, prin urmare vânzarea-cumpărarea nu poate fi considerată încheiată, deși s-au înțeles asupra lucrului și asupra prețului.
Potrivit actului încheiat, reclamanții s-au obligat să vândă cu păstrare de uzufruct viager și obligație de întreținere până la data de 20 decembrie 2013 pârâților bunurile indicate în act, ei rămânând în continuare proprietarii acestor bunuri, iar pârâții s-au obligat ca până la acea dată să cumpere bunurile cu prețul și în condițiile arătate, respectiv prin plata sumei de 25.000 lei și prestarea obligației de întreținere.
Instanța a avut în vedere că în cauză nu se poate dispune rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, întrucât potrivit clauzelor actului, singurele obligații stabilite în sarcina părților sunt acelea de a încheia, în viitor, respectiv până la data de 20 decembrie 2013 actul în condițiile și la prețul stabilit, nefiind menționată obligația pârâților de a presta întreținerea din acel moment.
În cauză au formulat apel reclamanții D. M. și D. C. criticînd sentința cu motivarea că instanța nu a cercetat fondul cauzei, că în contra practicii judiciare și teoriei anterioare noului cod civil privind interpretarea convențiilor s-a ignorat faptul că întreținerea este cauza contractului și nu o clauză accesorie.
Au mai arătat apelanții că motivarea este confuză și contrară conținutului antecontractului și că dispozitivul sentinței nu dispune asupra capetelor de acțiune concretizate.
În dezvoltarea motivelor de apel reclamanții au reiterat situația de fapt invocată în prima instanță și au arătat că antecontractul este el însuși de sine stătător cu drepturi și obligații reciproce ce țin de cauza urmărită de fiecare parte contractantă și care se încheie ca o garanție a perfectării la un anumit termen a contractului definitiv, în mod transparent și cu respectarea obligațiilor reciproce din momentul încheierii antecontractului în special la convenția de întreținere deoarece în acest mod se poate verifica buna credință a debitorilor întreținerii în acordarea acesteia și eventual crearea unor relații apropiate impuse de acest mod de acordare a prestației, în natură și personal de debitori; că instanța a interpretat greșit această convenție contrară practicii în materie, interpretare care a dus la o soluție total greșită de respingere a acțiunii însă nu pe fond privind executarea sau nu a obligației de întreținere ci de o inadmisibilitate neexprimată expres.
Au mai arătat apelanții că dacă instanța ar fi avut în vedere natura reală a contractului ar fi pronunțat o soluție legală pe fondul cauzei cu referire la ambele capete de cerere.
Examinând motivele de apel invocate, ansamblul probelor administrate în cauză și considerentele sentinței civile apelate, Tribunalul constată apelul nefondat.
Astfel, contrar susținerilor apelanților instanța de fond a respins acțiunea cu referire în concret la ambele capete de cerere motivînd pe larg soluția pronunțată.
În ce privește interpretarea convenției, față de conținutul acesteia și cum chiar părțile au înțeles să-l intituleze antecontract de vînzare-cumpărare în mod corect prima instanță a apreciat că este vorba de o promisiune de vînzare-cumpărare care nu naște decît obligația de a încheia în viitor un contract autentic în condițiile și cu clauzele avute în vedere.
Așa fiind, în cauză sînt irelevante susținerile privind prestarea sau nu a obligației de întreținere invocate de apelanți ca justificînd cererea de rezoluțiune a contractului.
În consecință, constatînd legală hotărîrea primei instanțe tribunalul în baza art.480 Cod procedură civilă va respinge apelul reclamanților ca nefondat.
Intimații au solicitat în cauză cheltuieli de judecată reprezentînd onorariu de avocat însă nu au depus înscrisuri doveditoare privind efectuarea acestor cheltuieli, chitanța depusă în acest sens la fila 35 dosar care reprezintă un înscris sub semnătură privată emis de Cabinet avocat O. D. neputînd fi reținută ca atare.
În consecință, tribunalul va respinge cererea intimaților ca nefondată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții D. M. și D. C., domiciliați în ..138, jud.Suceava, împotriva sentinței civile nr.1142 din 14 noiembrie 2013 a Judecătoriei C-lung Moldovenesc (dosar nr._ ), intimați fiind pîrîții V. D. și V. M., domiciliați în .. 15 B, județul Suceava.
Respinge cererea intimaților V. D. și V. M. de acordare a cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 6 mai 2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. C. Pentru judecător T. M. P. T.
aflat în C.O. semnează
președintele instanței
Red. M.C.
Jud.fond – P. A. A.
Tehnored.P.T. – Ex.6 – 22 iulie 2014
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 766/2014. Tribunalul SUCEAVA | Grăniţuire. Decizia nr. 264/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








