Pretenţii. Decizia nr. 1037/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1037/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 5700/314/2012
DOSAR NR._ PRETENȚII
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 1037
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 13 MAI 2014
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE D. D.
JUDECĂTOR M. T.
JUDECĂTOR C. M.
GREFIER C. D. I.
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul M. M. V., împotriva sentinței civile nr. 747/20.02.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, reclamantă intimată fiind .
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat av. V. P. pentru recurentă, lipsă fiind acesta și reclamanta intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, constată că au fost depuse de către intimată întâmpinare (12-14 dosar); de către recurent chitanța nr._/2014 prin care a făcut dovada achitării taxei de timbru de 514 lei (aceasta fiind anulată de către președintele completului de judecată) și răspuns la întâmpinare (două exemplare).
Apărătorul recurentului, întrebat fiind, arată că nu mai are de formulat alte cereri în cauză.
Instanța, constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Apărătorul recurentului considerând că sentința civilă atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale, în cauză fiind incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat (f. 3-5 dosar), casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 19.07.2012 sub nr._, reclamanta . a solicitat obligarea pârâtului M. V. la plata sumei de_,61 lei din care suma de_,78 lei, aferentă facturii SVXFL nr._/14.10.2009, reprezentând contravaloare consum de apă, suma de 2944,83 lei reprezentând dobânzi legale sau penalități, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că, în calitate de distribuitor a încheiat cu pârâtul, în calitate de beneficiar, contractul nr. 365 având ca obiect distribuție apă potabilă.
La punctul (IV) din contract, părțile contractante, de comun acord, au stabilit modalitățile și termenele de plată precum și majorările de întârziere ce se aplică pentru neplata la timp a facturilor emise. Pentru factura nr._/14.10.2009 a fost înregistrat debit restant.
Deși pârâtul a fost somat la executarea imediată a obligațiilor sale, acesta nu și-a îndeplinit obligațiile scadente asumate prin contractul încheiat.
Prin notificarea nr. 472 din 10.02.2010 pârâtul a fost invitat la soluționarea pe cale amiabilă, prin conciliere directă, a pretențiilor reclamantului, dar nu a avut rezultatul scontat.
În drept reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 720 1 Cod pr.civ., 969, 970, 1073 C.civ.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus în copie înscrisuri (f.4 – 9 ds.fd.).
Pârâtul, legal citat, s-a prezentat în instanță prin apărător ales și a formulat întâmpinare la 13.11.2012 (f.15-20 ds.fd.).
Prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesual active a Comunei Ipotești, întrucât calitate procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat, iar primăria este o structură funcțională cu activitate permanentă, care duce la îndeplinirea dispozițiilor primarului.
A invocat excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, deoarece consumul de apă datează încă din 2005, și dreptul material la acțiune este prescris pentru perioada 2005-ianuarie 2008.
Cu privire la fondul cauzei, consideră că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată.
Pârâtul a arătat că este adevărat că a beneficiat de alimentare cu apă potabilă din partea reclamantei începând cu luna mai 2005, achitarea serviciului efectuându-se în temeiul facturilor emise de reclamantă pe baza consumurilor de apă înregistrate de un contor de branșament montat din 2005 de reprezentanții reclamantei.
Pârâtul a susținut că relațiile dintre părți au fost normale până la emiterea facturii din prezentul dosar pentru un consum incredibil de 2977 m.c. de apă.
Pârâtul a mai susținut că reclamanta i-a explicat că acest consum se datorează citirii greșite a indexului contorului de branșament cu 4 în loc de 3 cifre, greșeala de citire fiind a reclamantei.
Pârâtul a mai susținut că trebuie să se verifice dacă apometrul montat a fost unul nou, dacă a fost verificat din punct de vedere metrologic, deoarece un contor de branșament care nu era verificat metrologic nu are calitatea de mijloc de măsurare legal.
Pârâtul a susținut că nu cunoaște dacă branșamentul din curtea sa a fost verificat metrologic sau nu.
În drept, a invocat art. 115 C.pr.civ.
La data de 07.01.2013, reclamanta a depus la dosarul de fond răspuns la întâmpinarea pârâtului, solicitând respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei și a excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune invocate de pârât prin întâmpinare ca neîntemeiate.
Pe fondul cauzei a arătat că acțiunea reclamantei este susținută de contractul părților.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesual active a Comunei Ipotești, întrucât deși contractul în cauză a fost încheiat între pârât și Primăria . la data încheierii contractului calitate de parte în contract, a fost de bună credință și a dus la îndeplinire ceea ce s-a stabilit în contract, respectiv alimentare cu apă potabilă începând cu luna aprilie 2005. De asemenea, a solicitat respingerea excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, deoarece prescripția începe să curgă din momentul neachitării facturii nr._/28.11.2009 și a penalităților de întârziere aferente, prin urmare conform art. 2517 cod civil „termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen”, termen care nu s-a împlinit. Nu se poate lua în calcul perioada 2005-2008 ca fiind perioada de referință a dreptului material la acțiune, deoarece în acest interval de timp nu s-a ivit nici un litigiu, relațiile comerciale, desfășurate cu Primăria comunei Ipotești s-au desfășurat în mod normal.
Pe fondul cauzei a susținut că pârâtul și-a montat contorul de apă în incinta proprietății sale, reclamanta doar a sigilat acest aparat și a depus un calcul defalcat al pretențiilor sale (f.27 ds.fd.) și documentația aferentă facturii pe care își întemeiază acțiunea (f. 28-41 ds.fd.).
La solicitarea instanței, reclamanta a depus precizări și înscrisuri (f. 46-52, 57-67, 122-128 ds.fd.).
Prin încheierea din 11.04.2013, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamantei invocată de pârât prin întâmpinare pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinare .
Prin nota din 21.05.2013 pârâtul a solicitat proba testimonială și proba cu interogatoriul reclamantei și prob cu expertiză metrologică.
Instanța de fond a încuviințat administrarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei pentru ambele părți și a probei testimoniale pentru pârât cu martorii Z. C. (f. 117-118 ds.fd.), S. I. (f.119 ds.fd.), Tuchlei I.- R. (f. 135 ds.fd.) și a probei cu interogatoriul reclamantei (f.77-79, 84-85 ds.fd.) și a respins proba cu expertiză metrologică, ca neutilă cauzei.
Prin sentința civilă nr. 747/20.02.2014, Judecătoria Suceava a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât prin întâmpinare, ca neîntemeiată; a admis acțiunea având ca obiect „pretenții” formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul M. V.; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de_,78 lei debit principal, conform facturii_/14.10.2009 și a sumei de 2944,83 lei majorări de întârziere calculate de la scadența facturii până la data cererii de chemare în judecată și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1027,60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între cele două părți s-a încheiat contractul 365/01.04.2005 (f. 6-8 ds.fd.) având ca obiect definirea raporturilor dintre reclamanta distribuitoare și pârâtul beneficiar, cu privire la distribuția apei potabile din satul și ..
Contractul a fost încheiat pe perioadă nedeterminată și principalele obligații ale părților constau în distribuția apei potabile de către reclamantă și plata consumului efectiv de către pârât, la prețul, termenele și în condițiile contractuale – art. IV din contract .
Instanța de fond a reținut că reclamanta a susținut că și-a îndeplinit obligația contractuală și a distribuit apă potabilă către pârât, fapt recunoscut de pârât prin întâmpinarea de la dosarul cauzei.
Prin acțiune reclamanta a solicitat obligarea pârâtului M. V. la plata sumei de_,61 lei, din care suma de_,78 lei, aferentă facturii SVXFL nr._/14.10.2009, reprezentând contravaloare consum de apă și suma de 2944,83 lei reprezentând penalități dar pârâtul a susținut că nu este posibil și real faptul că ar fi consumat 2927 mc apă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, invocată de pârât prin întâmpinare, pârâtul a susținut că dreptul material la acțiune este prescris pentru perioada 2005-ianuarie 2008.
Dar, instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de_,78 lei, contravaloare consum apă perioada 09._09 (f.58 ds.fd.) și a sumei de 2944,83 lei reprezentând penalități aferente, data scadenței facturii fiind 08.11.2009, acțiunea reclamantei fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la 19.07.2012.
Astfel, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție a dreptului la acțiune în pretenții este de 3 ani iar termenul de prescripție începe să curgă, conform art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 de la data când se naște dreptul la acțiune, respectiv împlinirea termenului stabilit pentru plată.
Potrivit mențiunilor de pe factura fiscală emisă de reclamantă, instanța de fond a reținut că data scadenței pretențiilor reclamantei era 08.11.2009, în interiorul termenului de prescripției extinctivă de 3 ani, acest termen nefiind împlinit la data sesizării instanței, 19.07.2012.
Instanța de fond a mai reținut că materialul probator administrat în cauză nu susține afirmația pârâtului precum că pretențiile reclamantei ar fi din perioada 2005-2008, în acest sens instanța reținând desfășurătorul din adresa 472/10.02.2010 (f.32-33 ds.fd.) și facturile_/17.08.2009,_/17.09.2009 și_/14.10.2009 (f. 60-62 ds.fd.).
Pentru considerentele de mai sus, instanța de fond a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei invocată de pârât, iar pe fondul cauzei, a reținut, potrivit art. 6 N. C.civ. că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile Codului civil 1864.
Potrivit art. 969 C.civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 1073 C.civ creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar în cazul contrar are dreptul la dezdăunare. In cazul obligațiilor care au ca obiect o suma de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului, potrivit art. 1718 C.civ.
Potrivit regulilor aplicabile în materia răspunderii civile contractuale, în cazul obligațiilor de rezultat sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că mai întâi creditorul trebuie să dovedească existența creanței, după care neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedește executarea.
Instanța de fond a reținut că ambele părți au recunoscut faptul că reclamanta și-a executat obligația contractuală de distribuția apă potabilă către pârât, dar în timp ce reclamanta prin factura_/14.10.2009 a solicitat obligarea pârâtului la plata unui consum de_,78 lei, contravaloare consum apă perioada 09._09 (f.58 ds.fd.) - respectiv contravaloarea a 2927 mc și a sumei de 2944,83 lei reprezentând penalități aferente, pârâtul a susținut că este imposibil acest consum de apă pentru o asemenea perioadă de timp.
Instanța de fond a constatat că reclamanta a emis la 17.08.2009 factura_/17.08.2009 în care se menționa indexul vechi la contorul pârâtului ca fiind 390 iar indexul nou 391, rezultând un consum de 1mc (f.60 ds.fd.). La data de 17.09.2009 reclamanta a emis factura_ în care era menționat indexul vechi de 391 și indexul nou de 399, rezultând un consum de 8 mc (f.61 ds.fd.).
În factura_ din 14.10.2009 (f.62 ds.fd.), ce face obiectul cauzei, s-a menționat indexul vechi de 399 din factura lunii septembrie și indexul nou în baza căruia s-a emis prezenta factură, respectiv 3326 mc (f.62 ds.fd.), rezultând un consum de 2927 mc facturat de reclamantă.
Instanța a mai reținut că nu este dată apărarea pârâtului precum că citirea apometrului nu a fost efectuată corect de către reclamantă, această afirmație fiind contrazisă de mențiunile de pe facturile de mai sus din care rezultă modul succesiv al citirii apometrului.
În susținerea citirii corecte a contorului de la locuința pârâtului sunt și declarațiile martorilor audiați în cauză Z. C. (f. 117-118 ds.fd.), S. I. (f.119 ds.fd.), Tuchlei I. - R. (f. 135 ds.fd.) care se coroborează cu înscrisurile de la dosar depuse de reclamantă (f. 59-67 ds.fd.).
Instanța de fond a mai reținut și mențiunile adresei din partea Autorității naționale pentru protecția consumatorilor (f.67 ds.fd.) care precizează că la sesizarea pârâtului a fost formată o comisie din care au făcut parte reprezentanți CJPC Suceava, BRML Suceava, viceprimarul reclamantei și angajați din cadrul Primăriei Ipotești, reprezentantul autorizat BRML Suceava concluzionând că citirea apometrului pârâtului a fost corectă, constatându-se că la data de 14.01.2010 indexul apometrului era de 3408 m.c. față de 3326 din factura_ din 14.10.2009 (f.62 ds.fd.).
În aceeași adresă s-a menționat că apometrul pârâtului nu are verificare metrologică, fiind posibil ca indicațiile acestuia să fie eronate, impunându-se astfel în mod obligatoriu efectuarea conform legii a verificării metrologice (f.67 ds.fd.).
Prima instanță a reținut că și pârâtul a susținut că este posibil ca apometrul să fi efectuat înregistrări eronate, obligația de verificare metrologică aparținând reclamantei potrivit susținerilor pârâtului.
A mai reținut, potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză, că apometrul pârâtului este montat în curtea imobilului acestuia, fapt recunoscut chiar și de pârât prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
Instanța de fond a reținut că, potrivit art.21 din hotărârea nr. 1660/2005
privind aprobarea unor instrucțiuni de metrologie legală, în vederea obținerii avizului metrologic, deținătorul mijlocului de măsurare pentru care se solicită acest aviz trebuie să demonstreze că montarea mijlocului de măsurare a fost efectuată de operatori economici care dețin aviz valabil pentru această activitate, eliberat conform prezentelor instrucțiuni iar
mijlocul de măsurare a fost supus și a corespuns verificării metrologice și este în perioada de valabilitate a acesteia.
În același timp conform art. 12 din aceeași hotărâre, prezentarea la verificarea metrologică periodică constituie obligația persoanelor fizice sau juridice care, în calitate de proprietar, utilizează sau încredințează spre utilizare mijloacele de măsurare supuse controlului metrologic legal, proprietarul suportând cheltuielile aferente verificării metrologice periodice.
Potrivit HG 1660/2005, apometrul individual instalat pe proprietatea privata a pârâtului aparține proprietarului imobilului, astfel încât verificarea metrologica a aparatelor individuale de contorizat intra in responsabilitatea acestuia.
S-a reținut și faptul că prin contractul 365/2005 (f.6-8 ds.fd.) reclamanta nu și-a asumat obligația de a prezenta spre verificare metrologică apometrul de pe proprietatea pârâtului în locul pârâtului.
Pârâtul nu făcut dovada verificării metrologice a apometrului de pe proprietatea sa deși potrivit legii avea această obligație, astfel că nu poate invoca ca apărare pentru neplata serviciului prestat de reclamantă, propria culpă în neprezentarea apometrului la verificare metrologică.
În cazul în care apometrul în cauză prezintă erori de înregistrare care ar fi condus la înregistrarea consumului de 2927 mc apă, culpa aparține pârâtului care nu s-a prezentat cu acesta pentru verificările metrologice periodice. Aceasta cu atât mai mult cu cât angajații reclamantei au adus la cunoștință pârâtului că este posibil ca acesta să prezinte defecțiuni, instanța de fond reținând în acest sens declarațiile martorilor Z. C. (f. 117-118 ds.fd.) și Tuchlei I. R. (f. 135 ds.fd.).
În același sens, s-a reținut și răspunsul din partea Autorității naționale pentru protecția consumatorilor (f.67 ds.fd.) care precizează că apometrul pârâtului nu are verificare metrologică, fiind posibil ca indicațiile acestuia să fie eronate, impunându-se astfel în mod obligatoriu efectuarea conform legii a verificării metrologice, dar nici măcar după acest răspuns din partea ANPC și până în prezent pârâtul nu s-a conformat obligației legale de verificare metrologică apometru.
Nu s-a putut reține nici o culpă a reclamantului care nu a făcut altceva decât să factureze în sarcina pârâtului consumul înregistrat la imobilul pârâtului de către apometrul de pe proprietatea acestuia.
În cauză, creditoarea-reclamantă a făcut dovada existenței obligației asumată contractual de pârât potrivit facturii_ din 14.10.2009 coroborată cu contractul părților (f.6-8 ds.fd.), în timp ce pârâtul nu a dovedit îndeplinirea obligației de plată, deși conform regulilor expuse anterior și disp. art. 129 alin. 1 teza finală C.pr.civ., lui îi incumba sarcina acestei probe.
În consecință, reținând că reclamanta și-a dovedit pretențiile în condițiile art. 1169-1170 C.civ,. instanța de fond a constatat întemeiate pretențiile reclamantei privind obligația principală de plată.
În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata de majorări de întârziere prima instanță a reținut că, potrivit art. IV, teza finală din contractul părților (f.6-8 ds.fd.), întârzierea în achitarea sumelor datorate după expirarea termenului de plată (în cauză data scadenței facturii fiind 08.11.2009), atrage majorări de întârziere în procent de 0,06% pentru fiecare zi de întârziere, calculate din a 6-a zi a lunii următoare celei pentru care se efectuează plata.
Instanța de fond a reținut, potrivit calcului efectuat de reclamantă, de altfel necontestat de pârât, că aceste majorări sunt în cuantum de 2944,83 lei calculate pentru 398 zile întârziere (f.2 ds.fd.).
În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata de majorări de întârziere, aferente debitului principal, instanța de fond a găsit întemeiat și acest capăt de cerere, deoarece acestea reprezintă expresia acordului de voință al părților, consemnat prin contractul încheiat de acestea la punctul IV (f.6-8 ds.fd.), dispoziții contractuale obligatorii pentru părți, conform art. 969 alin.1 C.civ.
Prima instanță a reținut că prin acordarea majorărilor de întârziere se urmărește sancționarea pârâtului pentru nerespectarea termenelor de plată.
Având în vedere prevederile contractuale arătate, instanța a obligat pârâtul la plata majorărilor de întârziere așa cum au fost solicitate de reclamantă.
Față de cele reținute anterior și având în vedere dispozițiile art. 969C.civ., prima instanță a apreciat că acțiunea reclamantei este întemeiată, motiv pentru care a admis-o și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de_,78 lei debit principal, conform facturii_/14.10.2009 și a sumei de 2944,83 lei majorări de întârziere calculate de la scadența facturii până la data cererii de chemare în judecată.
În aceste condiții și, având în vedere și disp. art. 274 C.proc.civ., instanța de fond a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1027,60 lei reprezentând cheltuieli de judecată (f.9 ds.fd.).
Împotriva acestei sentinței, a declarat recurs pârâtul M. M. V., criticând-o pentru nelegalitate.
În motivare, a arătat următoarele:
Un prim motiv de nelegalitate îl constituie faptul că la ultimul termen de judecată, instanța de fond a respins proba cu expertiză metrologică de verificare apometrului în cauză, pentru a se stabili dacă contorul de branșament cu pricina funcționează în parametrii normali, care este modalitatea corectă de citire a indexului arătat de către contor și care este dat ultimei verificări metrologice obligatorii realizate. Totodată, în mod greșit, prima instanță a considerat că înregistrările apometrului în cauză trebuiau să fie luate în considerare, întrucât în opinia instanței, el, pârâtul recurent, nu și-a îndeplinit obligația de a verifica contorul de branșament din punct de vedere metrologic, aceasta aparținând beneficiarului serviciului, deci a recurentului, cu toate că legislația în vigoare prevede că această obligație incumbă operatorului serviciului de alimentare cu apă și canalizare, respectiv Primăria .> Litigiul purtându-se în legătură cu un consum de apă înregistrat de un contor de branșament neverificat niciodată din punct de vedere metrologic, este evident că datele furnizate de acesta nu pot fi luate în considerare.
Ori, arată recurentul, chiar în contractul de distribuție apă potabilă nr. 365/01.04.2005 încheiat între părți, se prevede la art. 2 Obligațiile consumatorului liniuța a treia că trebuie să permit accesul delegaților distribuitorului pentru citirea și verificarea aparatelor de măsură, verificarea modului de folosire a apei potabile, este evident că reprezentanții reclamantei aveau obligația de a citi indexul apometrului, aspect confirmat și de declarațiile celor trei martori audiați în cauză. Ba, chiar martorul Tuhlei a declarat că citirea apometrului se realiza lunar și că reprezentanții primăriei nu au fost împiedicați să citească apometrele niciodată.
Deși instanța de fond a reținut că obligația de a verifica apometrul revenea pârâtului, acest aspect este contrazis de dispozițiile legale invocate în întâmpinare.
În mod greșit, instanța de fond a apreciat că apometrul a fost citit corect de către reprezentantul reclamantei.
Astfel, dacă prima plată pentru serviciul de alimentare cu apă potabilă, efectuată la data de 14.04.2005, conform chitanței nr. 1637/14.04.2005, s-a făcut pentru un consum de 220 mc, așa cum reiese din Evidența privind modul de facturare a apei potabile transmisă prin adresa nr. 472/10.02.2010, înseamnă că la acea dată, în opinia reprezentanților primăriei, consumul ar fi fost de 2200 mc, explicația fiind că apometrul nu era nou, având un consum deja înregistrat.
Este logic faptul că nu există decât un singur mod de calcul, ori cu trei ori cu patru cifre pornit de la momentul inițial al montării apometrului. În situația trecerii de la trei la patru este diferență 2200-220=1980 mc apă care sunt înscriși fictiv în contul pârâtului.
Pârâtul a criticat și respingerea excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune.
În detalierea acestui motiv, recurentul a arătat că după cum reiese din cuprinsul acțiunii, a fost chemat în judecată pentru a fi obligat la plata sumei de_,61 lei, din care_,78 lei reprezentând contravaloare apă potabilă, conform facturii nr._ din 14.10.2009, iar 2944,83 lei cu titlu de penalități de întârziere. Factura nr._/14.10.2009 în valoare de_,78 lei fiind emisă pentru un consum incredibil de 2977 mc apă.
Raportat la faptul că debitul de apă facturat nu putea fi consumat decât într-o perioadă lungă de timp și având în vedere că plata se făcea lunar pentru apa consumată, pârâtul a invocat excepția prescripției extinctive.
Prima instanță a respins excepția, reținând fără nici o justificare că perioada în care a fost înregistrat consumul de apă facturat este 09.2009 – 14.10.2009, data scadenței facturii fiind 08.11.2009, astfel încât acțiunea fiind înregistrată la judecătorie la data de 19.07.2012 se află în termenul de prescripție de 3 ani, reglementat de art. 7 al. 1 din Decr. nr. 167/1958.
Faptul că factura nr._/14.10.2009 nu este emisă doar pentru o singură lună, reiese chiar din cuprinsul acesteia, în carte se precizează, în mod expres, faptul că este vorba despre o factură de regularizare. Prin urmare, dacă debitul de apă facturat ar fi fost consumat doar pentru luna în curs, nu se mai preciza că este vorba despre o factură de regularizare.
Pârâta intimată, legal citată, a depus la dosar întâmpinare (f.12-14), prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată recursul nefondat.
În ceea ce privește excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, în mod corect, prima instanță a apreciat că termenul de prescripție începe să curgă de la data emiterii facturii, când în sarcina pârâtului s-a indicat obligația de plată, aceasta fiind și data de la care a început să curgă dreptul la acțiune al reclamantei.
Împrejurarea că este vorba despre o factură de regularizare nu poate determina stabilirea unui alt termen în funcție de perioada avută în vedere la citirea contorului.
Cât privește fondul cauzei, având în vedere că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de verificare a contorului, chiar și în ipoteza în care i s-a sugerat o eventuală defecțiune, el nu poate pretinde exonerarea de la plata contravalorii consumului de apă înregistrat.
Dispozițiile legale invocate nu sunt de natură să înfrângă prevederile reținute de prima instanță (H.G. 1660/2005), care instituie obligația de verificare metrologică a aparatelor individuale de contorizat în sarcina proprietarilor.
În consecință, constatând legală hotărârea primei instanțe, tribunalul, în baza art. 312 C.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul M. M. V. - cu domiciliul în ., ., jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 747/20.02.2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, reclamantă intimată fiind . - cu sediul în ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.05.2014.
Președinte, D. D. | Judecător, M. T. | Judecător, C. M. |
Grefier, C. D. I. |
RED. M.C. JUD.A.C. TEHNORED. I.C..D. 2 EX.
| ← Expropriere. Sentința nr. 1826/2014. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 153/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
