Pretenţii. Decizia nr. 106/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 106/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 1354/314/2013
Dosar nr._ - pretenții –
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.106
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. M. N.
JUDECĂTOR: F. L.
JUDECĂTOR: G. F. F.
GREFIER: Ș. L. G.
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul M. S. – PRIN PRIMAR I. L., cu sediul în mun. S., .. 5 A, județul S. împotriva sentinței civile nr.2069 din data de 26 martie 2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ȘCOALA CU C. I-VIII- NR.3 S., reprezentată prin Stoina M., cu sediul în mun. S., ., județul S..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat M. N. în substituirea apărătorului titular al intimatei pârâte, lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se faptul că prin serviciul de arhivă s-a depus la dosar ( în dublu exemplar) întâmpinarea formulată de intimata pârâtă la recursul promovat în cauză ( filele 8-12).
Avocat M. N. depune la dosar atât împuternicirea avocațială din care rezultă faptul că avocat S. S. reprezintă în instanță interesele intimatei pârâte cât și delegația de substituire a acesteia pentru termenul de astăzi ( filele 13,14).
Instanța văzând că nu mai sunt alte cereri, probe de solicitat sau excepții de invocat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.
Avocat M. N. pentru intimata pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, întrucât reclamantul nu a făcut dovada faptului că la data la data efectuării plății sumelor aferent indemnizației de conducere și a sporului de ecran, datoria de plată a acestora exista din punct de vedere juridic. Mai mult, nu se poate reține eroarea recurentului cu privire la efectuarea acestor plăți, având în vedere că acestea au fost efectuate în deplină cunoștință de cauză, cu titlu de cheltuieli de personal, pe baza solicitării subscrisei, aprobată de către reclamantă în calitate de ordonator de credit. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL:
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 2.11.2011 sub numărul de dosar_/314/2011, reclamantul M. S. prin primar în contradictoriu cu pârâta Școala cu C. I – VIII nr. 3 S. – prin reprezentant a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la restituirea către municipalitate a sumei de_ lei încasată necuvenit cu titlu cu titlu de cheltuieli personal, utilizată pentru plata „sporului de ecran” și la restituirea sumei de_ lei încasată necuvenit cu titlu de cheltuieli personal, utilizată pentru plata „indemnizației de conducere”.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că suma prevăzută la punctul unu din cerere a fost virată în contul pârâtei, la cererea acesteia, în cursul anului 2009, cu titlul de „cheltuieli de personal” și a fost întrebuințată de către unitatea școlară pentru plata „sporului de ecran”.
A mai precizat că suma utilizată de către ordonatorul terțiar de credite pentru plata sporului de ecran a fost determinată prin aplicarea la salariul de bază a unor procente cuprinse între 20% - 30% din salarul de bază. Ori, art. 8 alin. c din HG nr. 281/17.06.1993, cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, reglementează un spor de „până la 15% din salariul de bază”.
Reclamantul a mai arătat că, urmare a controlului efectuat de către auditorii Curții de Conturi, prin decizia nr. 50/74/22.12.2010 s-a constatat că sumele arătate anterior au fost plătite de către ordonatorul principal de credite ilegal unității școlare, astfel încât, astfel încât i s-a impus recuperarea acestor sume.
Legal citat, pârâtul și-a delegat un reprezentant în instanță exprimându-și punctul de vedere cu privire la prezenta cerere prin întâmpinarea depusă la data de 14.03.2012 (f. 10 – 90- dosar de fond).
Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei S..
Prin sentința nr. 1398/20.03.2012 dată în dosar nr._/314/2011 de Judecătoria S. s-a admis excepția necompetenței și s-a dispus declinarea cauzei spre competență soluționare Tribunalului S. – secția de contencios administrativ și fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului S. –secția civilă la data de 10.05.2012 sub același nr. de dosar.
Prin încheierea de ședință din data de 28 iunie 2012 a Tribunalului S. – secția civilă, s-a dispus trimiterea cauzei spre competență soluționare secției de contencios administrativ și fiscal.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului S. la data de 16.07.2012 sub nr. de dosar_/86/2011*.
Prin sentința civilă nr. 5747 din 11.10.2012 Tribunalul S. a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei S., sesizând totodată Curtea de Apel S. pentru soluționarea conflictului de competență.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel S. la data de 11.01.2013, sub nr._ .
Prin sentința civilă nr.12 din 11 ianuarie 2013, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei S..
La data de 07.02.2013, cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei S., sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 2069 din data de 26 martie 2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._ /2012, s-a respins acțiunea având ca obiect pretenții formulată de reclamantul M. S. prin primar, cu sediul în ..5.A, jud. S., în contradictoriu cu pârâta Școala cu clasele I-VIII nr.3 S. – reprezentantă prin Stoina M. cu sediul în S., ., jud. S., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, analizând actele și lucrările instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul M. S. – prin primar, în contradictoriu cu pârâta Școala cu clasele I-VIII nr.3 S., a solicitat obligarea pârâtei la restituirea către municipalitate a sumei de_ lei încasată necuvenit cu titlu de cheltuieli personal, utilizată pentru plata „spor de ecran” și la restituirea sumei de_ lei încasată necuvenit cu titlu de cheltuieli personal, utilizată pentru plata „indemnizației de conducere”.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.1341 și următoarele cod civil (art. 992-993 C.civ.vechi) privind plata nedatorată.
Conform art. 3 din Lg. nr. 71/2011 „actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”. În consecință, analiza raporturilor dintre părți se va face prin raportare la dispozițiile în vigoare la data încasării și virării sumelor de bani(2009), respectiv a legislației anterioare.
Art. 1092 C.civ. instituie principiul potrivit cu care “orice plată presupune o datorie, ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii”. Așadar, plata nedatorată poate fi definită ca fiind executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia.
Prin efectuarea unei plăți nedatorate se naște un raport juridic în temeiul căruia plătitorul – solvensul- devine creditorul unei obligații de restituire a ceea ce el a plătit, iar beneficiarul plății -accipiensul- este debitorul aceleiași obligații. Dreptul la restituire este consacrat și de art. 993 C.Civ. care prevede că “acela care din eroare a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului”. De asemenea, art. 992 C.civ. instituie obligația de restituire a accipiensului „cel ce din eroare sau cu știință primește ceea ce nu-i este debit este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit”
Așadar, condițiile plății nedatorate sunt: prestația să fi fost făcută cu titlu de plată, datoria pentru care s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre solvens și accipiens, plata să fi fost făcută din eroare, respectiv solvensul să fi avut credința eronată că este debitor al accipiensului.
Instanța de fond a reținut că reclamantul și-a motivat prezenta acțiune raportat la decizia 50/74 din 22.11.2010 a Curții de Conturi S..
Astfel, potrivit deciziei 50/74 din 22.11.2010 a Camerei de Conturi a județului S., se menționează că s-au evidențiat erori de legalitate și regularitate privind acordarea, în baza contractului colectiv de muncă/acordului colectiv, cât și a dispozițiilor ordonatorului principal de credite a unor sporuri și alte drepturi salariale care nu sunt reglementate prin dispoziții legale, respectiv la ordonatorii terțiari de credite (precum pârâta Școala cu clasele nr. I-VIII nr. 3 S.), spor de ecran, indemnizație de conducere acordată nelegal administratorului financiar și alte drepturi salariale acordate, ca urmare a aplicării acestora asupra indemnizației de conducere.
Analizând condițiile plății nedatorate raportat la acțiunea reclamantului, instanța reține că reclamantul a efectuat o plată către pârâta Școala cu clasele nr. I-VIII nr. 3 S., în sumă de_ lei și respectiv în sumă de_ lei cu titlu de cheltuieli de personal, fiind astfel dată condiția plății, acest aspect nefiind contestat de pârâtă, dimpotrivă, aceste sume sunt menționate în adresa nr. 4835 din 06.10.2011, emisă de pârâtă (fila 37).
Însă, raportat la probele administrate în cauză instanța reține că nu s-a făcut dovada că datoria pentru care s-a făcut plata nu a existat din punct de vedere juridic în raporturile dintre reclamant și pârât și nici a faptului că plata ar fi fost efectuată din eroare.
În primul rând, instanța de fond a apreciat că sumele a căror restituire se solicită (plătite cu titlu de spor de ecran) au fost plătite de reclamant cu bază legală.
Astfel, art. 241 alin. 1 lit.c din Codul muncii coroborat cu art.11 a.in.1 lit.c din Legea nr. 130/1996 reglementează opozabilitatea clauzelor contractului colectiv de muncă (CCM) în favoarea salariaților încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
De asemenea, art. 13 din CCM unic la nivel de ramură stipulează că hotărârile comisiilor paritare sunt obligatorii pentru părți.
Nu în ultimul rând, conform art. 36 lit. d și art. 43 din CCM unic la nivel de ramură învățământ se pot acorda drepturi salariale suplimentare, respectiv un spor de 10-30% la salariul de bază pentru personalul muncitor care lucrează în condiții deosebite și speciale, iar potrivit art.41 din CCM unic la nivel național pentru anii 2007-2010 părțile contractante sunt de acord ca în perioada următoare să acționeze pentru includerea unor sporuri în salariul de bază, care să reprezinte retribuția pentru munca prestată și condițiile de la locul de muncă, astfel încât salariul de bază să aibă pondere majoritară în salariu.
Prin Hotărârea nr. 2/14.04.2008 a Comisiei Paritare la nivelul IȘJ S. s-a decis ca începând cu 1.05.2008 să se acorde un spor între 10-30% calculat la salariul de bază pentru personalul din unitățile școlare de învățământ sau inspectoratul școlar care lucrează la calculator. Sporul urma să fie acordat în funcție de timpul petrecut la calculator, pe baza buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă emis de Autoritatea de Sănătate Publică, a hotărârii Consiliului de administrație al unității de învățământ /inspectoratului școlar și a deciziilor emise în acest sens.
În ceea ce o privește pe pârâtă, au fost întocmite de către Autoritatea de Sănătate Publică S. Buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr. 245 din 10.06.2008 și 162 din 26.06.2009(filele 18-20). De asemenea, Consiliul de administrație al pârâtei Școala cu clasele nr. I-VIII nr. 3 a decis, astfel cum s-a consemnat în procesului verbal din data de 22.05.2008(filele 15-17), acordarea sporului de ecran mai multor angajați, tabelul nominal al persoanelor care au beneficiat de spor de ecran în anul 2009, fiind depus la dosar- fila 21.
Reclamantul a susținut că pârâta Școala cu clasele nr. I-VIII nr. 3 S. a procedat la acordarea unor sporuri mai mari decât cele revăzute prin legislația în vigoare.
Instanța de fond a reținut, însă, că dispozițiile HG. nr. 281/1993 la care face referire reclamantul (și care reglementează un spor de maxim 15%) trebuie interpretate în concordanță cu modificările legislative intervenite și anume prevederile Codului muncii adoptat în anul 2003, CCM unic la nivel național pentru anii 2007-2010 și CCM unic la nivel de ramură învățământ pentru aceeași perioadă.
În al doilea rând, în ceea ce privește indemnizația de conducere aferentă funcției de administrator financiar, aceasta a fost corect plătită, funcția fiind una de conducere și nu una de execuție.
Criteriile de normare pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar, aprobate prin notificarea MEN- Direcția Generală a Finanțelor nr._/28.12.1999, prevăd că fiecare școală cu clasele I-VIII, liceu, grup școlar va avea un post de contabil șef pentru fiecare ordonator de credite, funcție ce nu este condiționată de existența unui birou, serviciu, sau compartiment în subordine.
Funcția de administrator financiar - patrimoniu se utilizează începând cu 24.09.2004, o dată cu . OUG 68/2004 în aplicarea Ordinului MEC 4847 bis/01.01.2004, privind aprobarea Metodologiei pentru utilizarea funcției didactice auxiliare de administrator financiar(patrimoniu) și echivalarea acesteia cu funcțiile de specialitate prevăzute de cap.I lit.a și c din anexa V/1 și cu unele funcții cuprinse în anexa V/2 la OUG 191/2002.
În reglementarea acestei metodologii, funcția de administrator financiar este o funcție didactică auxiliară în cadrul instituțiilor și unităților de învățământ, al unităților conexe și al unităților subordonate MEC, pentru activitățile care cuprind atribuții și sarcini cu specific financiar contabil, normare salarizare, investiții, reparații, aprovizionare și administrare. Este o funcție de conducere, echivalentă cu funcția de consilier, expert grad I, inginer, economist grad I A.
Art. 2 și 3 din Ordonanța 11/2007, reglementează modul de calcul al salariului personalului didactic auxiliar, act normativ cu aplicabilitate și în anul 2009. Pentru anul 2009, pentru funcția de administrator financiar patrimoniu, se utilizează funcția didactică auxiliară din grila-anexa 3 din OG 15/2008, modif. prin OUG 151/2008, la care se calculează indemnizația de conducere în procentul stabilit, cu respectarea anexei VI/1a la OG 10/2008.
Potrivit Legii 330/2009, Anexa II/1.3, funcția de contabil-șef (administrator financiar) este o funcție de conducere în cadrul învățământului preuniversitar, cu indemnizație de conducere, funcția având inclusă în salariul de bază indemnizația de contabil șef.
Astfel, instanța de fond a reținut că indemnizația de conducere a administratorului financiar a fost acordată în baza Ordinului Ministerului Educației pentru aprobarea metodologiei de utilizare a funcției didactice auxiliare de administrator financiar (patrimoniu) și echivalarea acesteia cu funcțiile pentru activitatea de specialitate din anexa V/1 Cap. I lit.a și c din OUG 191/2002.
Potrivit adresei nr. 448/25.01.2006 a Inspectoratului Județean S. și în baza hotărârii Consiliului de Administrație al ISJ S., pârâta a fost încadrată în categoria I ca instituție de învățământ ordonator terțiar de credite, iar persoana încadrată pe funcția de administrator financiar contabil sef avea o indemnizație de conducere de 30%.
Funcția de administrator financiar a fost introdusă în legislația salarizării personalului din învățământ din anul 2004 prin OUG 68/2004, fiind echivalentă cu funcția de economist, contabil, referent, consilier, inginer prin Ordinul Ministrului 4847 bis/ 2004.
Raportat la considerentele expuse anterior, funcția de administrator financiar este una de conducere, iar nu de execuție, iar apărările reclamantului sub acest aspect nu pot fi reținute în cauză.
Instanța de fond a apreciat astfel că la data efectuării plății de_ lei și respectiv_ lei cu titlu de cheltuieli de personal, datoria reclamantului de plată a acestor sume exista din punct de vedere juridic față de cele de mai sus. Mai mult, nu se poate reține eroarea reclamantului la efectuarea acestei plăți, având în vedere că această plată a fost efectuată în deplină cunoștință de cauză, cu titlu de cheltuieli de personal, pe baza solicitării pârâtei, aprobată de reclamant în calitate de ordonator de credit.
În concluzie, cum în speță, s-a reușit a se demonstra doar efectuarea unei plăți, dar nu și împrejurarea că datoria în vederea căreia s-a făcut plata nu exista și nici că plata a fost făcută din eroare, instanța de fond a constatat că nu sunt întrunite toate cerințele prevăzute de lege pentru promovarea unei acțiuni în restituirea plății nedatorate.
Pentru toate aceste considerente, instanța de fond a respins acțiunea reclamantului M. S. prin primar formulată în contradictoriu cu pârâta Școala cu clasele nr. I-VIII nr. 3 ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a promovat recurs în termenul prevăzut de art. 301 Cod Procedură Civilă, reclamantul M. S. – PRIN PRIMAR I. L., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii, pentru următoarele considerente:
În fapt, prin cererea formulată M. S. a solicitat obligarea unității școlare la restituirea sumei de_ lei utilizată pentru plata sporului de ecran și suma de_ lei utilizată, nelegal, pentru plata indemnizației de conducere în cursul anului 2009.
Respingând acțiunea municipalității, instanța de fond a reținut că în cauza de față nu sunt întrunite condițiile restituirii în temeiul prevederilor art. 992, 993 din vechiul Cod Civil care reglementează instituția „plății nedatorate".
Consideră că soluția instanței de fond este nelegală, dată cu interpretarea eronată a dispozițiilor legale invocate în susținerea cererii nostre, pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor dispozițiilor art. 992,993 vechiul Cod Civil, plata nedatorată presupune executarea din eroare de către o persoană a unei obligații de care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia. Mai mult, se impune, în cadrul acestei instituții de drept, ca cel care a făcut plata să fi fost în eroare, respectiv solvensul să fi avut credința eronată că este debitor al accipiensului.
Ori, în privința sumei de bani a cărei restituire o solicită recurentul, aceste condiții legale mai sus enunțate sunt pe deplin îndeplinite. Astfel, lunar, unitatea școlară a remis către instituția reclamantă necesarul pentru achitarea „cheltuielilor de personal", fără a face precizări dacă în cuprinsul acestor sume se cuprind sau nu sporuri ori indemnizații stabilite unilateral, la nivelul conducerii unității.
Afirmă instanța de fond în motivarea sentinței că nu s-a făcut dovada erorii în care s-a aflat la momentul plății. Ori, atât în cererea introductivă cât și în Decizia Curții de Conturi depusă la dosarul cauzei se arată clar că plata acestor sporuri și indemnizații a fost stabilită unilateral de către unitatea școlară fără încuviințarea sau măcar notificarea prealabilă a ordonatorului principal de credite.
Mecanismul de finanțare a unităților de învățământ din fonduri de la bugetul local poate fi lesne înțeles având în vedere că punctul de plecare îl reprezintă solicitarea unității școlare de acordare, lunară, a fondurilor necesare cheltuielilor de personal, solicitarea pe care unitatea administrativ teritorială o îndeplinește prin emiterea dispozițiilor de finanțarea. Suma ce face obiectul acțiunii a fost achitată unității școlare pe parcursul întregului an, eșalonat, în funcție de cuantumul sporurilor și indemnizațiilor achitate de unitatea de învățământ. Cu alte cuvinte, solicitarea unității școlare de suplimentarea a fondurilor nu a fost susținută cu referat sau alt înscris care să motiveze această suplimentare sau să exemplifice utilizarea sumelor în scopul achitării de sporuri sau indemnizații.
Între instituția reclamantă și unitatea școlară este obligația legală a municipalității de a finanța unitatea de învățământ. în cadrul îndeplinirii acestei obligații legale, M. S. a virat către unitatea școlară sumele necesare achitării cheltuielilor de personal. Dar, făcând plata în baza cererilor unității școlare, municipalitatea a achitat în plus către aceasta, din eroare, suma de_ lei, sumă pe care unitatea școlară a folosit-o în scopul unor plăți suplimentare, respectiv sporuri și indemnizații.
Recurentul reclamant a arătat instanței de fond că suma utilizată de ordonatorul terțiar de credite pentru plata sporului de ecran aceasta a fost determinată prin aplicarea la salariul de bază a unor procente cuprinse între 20% - 30% din salariul de bază. Ori, art. 8 alin. c din HG nr. 281/17.06.1993, cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, reglementează un spor de „până la 15% din salariul de bază". Prin urmare, acordând un spor de ecran în cuantum de 20%-30% din salariul de bază, ordonatorii terțiari de credite au încălcat dispozițiile art. 8 lin. C din HG nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, act normativ în vigoare în anul 2010, care prevede un spor de până 15% din salariul de bază, pentru condițiile grele de muncă, și, de asemenea art. 14 din legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că „Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugete și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
În ceea ce privește natura indemnizației de conducere achitată de unitatea școlară, în Decizia Curții de Conturi se arată clar că această sumă a fost solicitată de către unitatea școlară în mod nelegal, fundamentarea sa fiind în contradicție cu dispozițiile legale în vigoare. în concret, în cursul anului 2009 la Școala cu clasele I-VIII nr. 3 S. s-au acordat drepturi salariale, reprezentând indemnizație de conducere în procent de 30% din salariul de bază persoanei încadrate pe funcția de administrator financiar cu atribuții în domeniul financiar. Ori, OG nr. 4/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului didactic din unitățile și instituțiile de învățământ, salarizate potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic - în vigoare la momentul anului 2009, nu prevede pentru funcția de administrator financiar indemnizație de conducere. Indemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de conducere specifice, precum si indemnizațiile pentru îndeplinirea unor activități specifice învățământului sunt prevăzute în anexele nr. 4.2 si 4.4. din OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 si 2009 personalului din învățâmânt. Potrivit acestor reglementări, în cadrul unităților de învățământ preuniversitar funcțiile de conducere care pot beneficia de indemnizația de conducere sunt cele de director, director adjunct și secretar. Funcția de administrator financiar nu este cuprinsă în categoria funcțiilor de conducere, pentru a beneficia de indemnizația de conducere.
Pentru considerentele de mai sus, în condițiile în care, din eroare, s-a făcut plata unei sume de bani către unitatea școlară fără temei legal, recurentul a considerat că cererea de restituire apare ca îndreptățită, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului și pe cale de consecință, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, întemeindu-și recursul în drept pe disp. art. 304/1 Cod procedură Civilă, iar potrivit prevederilor art. 242 Cod Procedură Civilă, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Intimata pârâtă ȘCOALA CU C. I-VIII- NR.3 S., a formulat întâmpinare la recursul promovat în cauză, solicitând respingerea ca nefondat a recursului formulat de către reclamanta M. S. și menținerea S.C. nr. 2069/26.03.2013 a Judecătoriei S. ca temeinică și legală.
Prin cererea dedusă judecății, M. S. a solicitat obligarea intimatei la restituirea sumei de 13.598 lei pretins încasată necuvenit, reprezentând cheltuieli de personal, respectiv plată „indemnizație de conducere” în favoarea administratorului financiar (contabil-șef) aferent anului 2009 și a sumei de 32.085 lei pretins încasată necuvenit, reprezentând plata „sporului de ecran" în favoarea angajaților școlii.
În fapt, reclamanta și-a intitulat acțiunea "pretenții" și a motivat-o în drept în raport de art. 1341 (care reglementează plata nedatorată) și art. 1635 C.civ. (care reglementează cauzele restituirii). In speță, în conformitate cu disp. art. 3 din L. 71/2011, analiza raporturilor dintre părți s-a făcut prin raportare la dispozițiile în vigoare la data încasării și virării sumelor de bani (2009)
În consecință, art. 1092 vechiul C.civ. instituie principiul potrivit cu care „orice plata presupune o datorie, ceea ce s-a plătit fară să fie debit este supus repetițiunii". Așadar, plata nedatorată poate fi definită ca fiind executarea de către o persoana a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut o iară intenția de a plăti datoria altuia.
Prin efectuarea unei plăți nedatorate se naște un raport juridic în temeiul, căruia plătitorul - solvensul - devine creditorul unei obligații de restituire a ceea ce el a plătit, iar beneficiarul plătit - accipiensul - este debitorul aceleiași obligații. Dreptul la restituire este consacrat și de art. 993 C.cîv. care prevede că „acela care din eroare a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului". De asemenea, art. 992 C.civ. instituie obligația de restituire a accipiensului „cel ce din eroare sau cu știință primește ceea ce nu-i este debit este obligat a-1 restitui aceluia de la care 1-a primii;""".
Așadar, condițiile plății nedatorate sunt: prestația să fi fost tăcută cu titlu de plată, datoria pentru care s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre solvens și accipiens, plata să fi fost făcută din eroare, respectiv solvensul să fi avut credința eronată că este debitor al accipiensului.
Acțiunea reclamantului a fost motivată raportat la Decizia 50/74 din 22.11.2010 a Curții de Conturi S., decizia prin care s-au evidențiat erori ele legalitate și regularitate privind acordarea, în baza contractului colectiv de muncă și a dispozițiilor ordonatorului principal de credite, a unor sporuri și alte drepturi salariale care nu sunt reglementate prin dispoziții legale, respectiv la ordonatorii terțiari de credite (cum este cazul subscrisei), sub forma sporului de ecran și a indemnizației de conducere acordată administratori]lui financiar.
Analizând condițiile plății nedatorate raportat la acțiunea reclamantului, rezultă că acesta a efectuat o plată către subscrisa, în sumă totală de 45.683 lei, cu titlu de cheltuieli de personal, fiind dată condiția plății, aspect necontestat de noi.
Însă, raportat la probatoriul administrat în cauză, corect a reținut instanța de fond că nu s-a făcut în nici un fel dovada că datoria pentru care s-a efectuat plata nu a existat din punct de vedere juridic în raporturile dintre noi, părțile și nici a faptului că plata ar fi fost efectuată din eroare.
Astfel, în ceea ce privește indemnizația de conducere aferentă funcției de Administrator patrimoniu - contabil șef, așa cum a reținut și instanța de fond, aceasta a fost corect plătită, această funcție fiind una de conducere și nu de execuție.
Potrivit Adresei 448/25.01.2006 a IȘJ S., în conformitate cu prevederile Normelor metodologice cuprinzând indemnizațiile ce se acordă personalului de conducere din unitățile de învățământ și în baza Hotărârii CA al IȘJ S., Școala cu clasele I-VIII nr. 3 S. este încadrată în categoria I, ca instituție de învățământ ordonator terțiar de credite. Persoana încadrată pe funcția de Administrator financiar (patrimoniu) - contabil șef va avea o Indemnizație de conducere de 30%, dacă îndeplinește condițiile de ocupare a acestui post, conform L. 82/1991 rep. (art. 10. al. 2), ceea ce presupune existența funcției de Administrator financiar - contabil șef în statele de funcții specifice învățământului în 2006.
Criteriile de normare pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic clin unitățile de învățământ preuniversitar aprobate prin Notificarea MEN - Direcția Generală a Finanțelor nr._/28.12.1999 prevăd că fiecare școală cu clasele I-VIII, liceu, grup școlar va avea un post de contabil șef pentru fiecare ordonator de credite, funcție ce nu este condiționată de existenta unui birou, serviciu sau compartiment în subordine.
Legat de funcția de Administrator financiar (patrimoniu), aceasta se utilizează începând cu 24.09.2004, o dată cu . OUG 68/2004 privind unele măsuri în domeniul învățământului, în aplicarea căreia a fost emis Ordinul MEC nr. 4847bis/01.10.2004 privind aprobarea Metodologiei pentru utilizarea funcției didactice auxiliare de administrator financiar (patrimoniu) și echivalarea acesteia cu funcțiile de specialitate prevăzute la cap. I lit. a) și c) din anexa nr. V/l și cu unele funcții cuprinse în anexa nr. V/2 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 191/2002, cu modificările și completările ulterioare,
În reglementarea acestei Metodologii, funcția de administrator financiar (patrimoniu) este o funcție didactică auxiliară în cadrul instituțiilor și unităților de învățământ, al unităților conexe și al altor unități subordonate Ministerului Educației și Cercetării, pentru activitățile care cuprind atribuții și sarcini cu specific financiar-contabil, normare salarizare, investiții, reparații, aprovizionare și administrative. Este o funcție de conducere, echivalată cu funcția de „consilier, expert gradul I, inginer, economist gradul I A".
De asemenea, Ordonanța 11/2007 reglementează la art. 2 și 3 modul de calcul al salariului personalului didactic auxiliar, acest act normativ având aplicabilitate și în anul 2009. Pentru anul 2009 pentru funcția de administrator financiar patrimoniu se utilizează funcția didactică auxiliară din grilă - Anexa 3 din OG 15/2008, modificată de OUG 151/2008, la care se calculează indemnizația de conducere în procentul stabilit, cu respectarea Anexei VI/1 a la OG 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului contractual bugetar - „Indemnizații de conducere comune".
Potrivit L. 330/2009, Anexa II/1.3, funcția de contabil-șef (administrator financiar) este o funcție de conducere în cadrul învățământului preuniversitar. Și în legea-cadru amintită privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice se preia, așadar, această funcție didactică auxiliară de administrator financiar cu indemnizație de conducere.
Prin urmare, suntem în prezența unei funcții de conducere, contrar celor reținute de Camera de Conturi S..
Până în anul 2010, legislația în materie reglementa indemnizația de conducere a personalului didactic auxiliar ca și componentă a salariului de bază (Ordinul MCT 1350/2007 pentru aprobarea metodologii lor de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic încadrat pe funcțiile clin anexele la Ordonanța Guvernului nr. 11/2007, art. 2 al. 2, art. 3 lit. B Anexa II).
Și ulterior anului 2010, sistemul de salarizare a rămas același, în sensul că funcția de administrator financiar - contabil șef are inclusă îmi salariul de bază indemnizația de contabil șef. Potrivit art. 15 din Legea nr. 330/2009, pentru personalul care ocupă o funcție de conducere,, diferențierea salariilor de bază se face potrivit art. 13, utilizându-se două niveluri de salarizare corespunzătoare celor două grade, respectiv trepte de salarizare în cazul funcționarilor publici, care conții indemnizația de conducere, sporul de vechime, precum și sporurile cuprinse în coeficienții de ierarhizare, prevăzuți în anexele la prezenta lege.
Prin urmare, indemnizația de conducere a fost corect acordată.
Legat de sporul de ecran, CCM unic la nivel de ramură învățământ reglementează prin art. 36 drepturile salariale suplimentare, printre care și sporul de 10-30% la salariul de bază pentru personalul muncitor care lucrează în condiții deosebite și speciale (lit. d), iar la art. 43 prevede că pentru prestarea activității în locuri de muncă cu condiții grele, periculoase, nocive, penibile sau altele asemenea salariații primesc, printre altele, sporuri la salariul de bază.
Art. 50 al. 12 L. 128/1997 stipulează că personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și contractul colectiv ele muncă.
În transpunerea art. 36 lit. d și a art. 43 CCM unic la nivel de ramură învățământ, respectiv a art. 41 din CCM unic la nivel național 2007-2010, prin Hotărârea nr. 2 din 14.04.2008 a Comisiei Paritare la nivelul IȘJ S. s-a decis ca începând cu 01.05.2008 să se acorde un spor de 10-30%, calculat la salariul de bază personalului din unitățile de învățământ sau inspectoratul școlar care lucrează la calculator. S-a mai hotărât ca acest spor să fie acordat în funcție de timpul lucrat la calculator, pe baza buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă emis de Autoritatea de Sănătate Publică, a hotărârii Consiliului de administrație al unității de învățământ/Inspectoratului Școlar și a deciziilor emise în acest sens.
Potrivit art. 13 CCM unic Ia nivel de ramură, hotărârile Comisiilor paritare sunt obligatorii pentru părți.
Iar art. 241 al. 1 lit. c Codul muncii (forma în vigoare în anii 2009 -2010) și art. 11 al. 1 lit. c L. 130/1996 reglementează opozabilitatea clauzelor CCM în favoarea salariaților încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
În baza Hotărârii comisiei paritare și având în vedere legislația în materie, Consiliul de Administrație al școlii a decis acordarea sporului de ecran, ulterior fiind emisă decizie prin care s-a stabilit acordarea acestui drept sal ari al.
Această decizie a avut la bază buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă emis de către Direcția de Sănătate Publică S., prin care au fost stabilite locurile de muncă expuse ecranelor fluorescente, concluzionându-se că există personal didactic care lucrează în condiții de expunere la ecrane fluorescente, lumină vizibilă discontinuă și degajare de ozon la tuburile catodice, care suprasolicită acuitatea vizuală, putând favoriza apariția de tulburări neurologice și oftalmologice (oboseală vizuală, cefalee migrenoidă, iritații ale mucoaselor etc.) și s-a recomandat acordarea de sporuri salariale conform legislației în vigoare.
Sporul de ecran a fost acordat, prin urmare, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
Intimata pârâtă a mai precizat că potrivit Hotărârii nr. 561/03.07.2000 pentru modificarea și completarea HG 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, lit. a) a art. 8 va avea următorul cuprins: „Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Sănătății și de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, la propunerea ministerelor, celorlalte instituții centrale și locale ale administrației publice interesate, după consultarea sindicatelor".
Regulamentul comun nr. 6366/1993 al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, al Ministerului Sănătății și al Ministerului Educației reprezintă dreptul comun în materia acordării sporului în discuție personalului didactic auxiliar.
Prin Ordinul 1350/2007 al Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului de aprobare a Metodologiilor de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic încadrat pe funcțiile din anexele la OG 11/2007, s-a stipulat că sporurile pentru locurile și condițiile specifice în care se desfășoară activitatea personalului didactic din anexele la Ordonanța Guvernului nr. 11/2007 se calculează în conformitate cu prevederile legislative specifice, în speță Regulamentul comun nr. 6366/1993 al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, al Ministerului Sănătății și ai Ministerului Educației.
Regulamentul amintit prevede care sunt, concret, etapele de stabilire a sporii lui de ecran (de calculator) pentru cei care desfășoară muncă în condiții vătămătoare (suprasolicitare nervoasă și vizuală), toate aceste etape fiind respectate anterior acordării sporului amintit.
În altă ordine de idei, Hotărârea 281/17.06.1993, care privește salarizarea personalului din unitățile bugetare și care reglementează un spor de 15% pentru condiții periculoase sau vătămătoare, a devenit desuetă prin . Codului muncii în 2003, fiind inaplicabilă ulterior anului 2003. De altfel, recunoașterea și ulterior intrării în vigoare a Codului muncii a prevederilor Hotărârii 281/1993 ar însemna nesocotirea efectelor contractelor colective de muncă și neacordarea unor drepturi salariale reglementate de CCM în favoarea salariatului, ceea ce este inadmisibil.
Raportat la toate acestea, în mod temeinic și legal a apreciat instanța că la data efectuării plății sumelor aferent indemnizației de conducere și a sporului de ecran, datoria reclamantului de plată a acestora exista din punct de vedere juridic. Mai mult, nu se poate reține eroarea recurentului cu privire la efectuarea acestor plăți, având în vedere că acestea au fost efectuate în deplină cunoștință de cauză, cu titlu de cheltuieli de personal, pe baza solicitării subscrisei, aprobată de către reclamantă în calitate de ordonator de credit.
În atare situație, cum în speță nu s-a reușit a se demonstra împrejurarea că datoria în vederea căreia s-a făcut plata nu exista și nici că plata ar fi fost făcută din eroare, în mod corect a constatat instanța de fond că nu sunt întrunite toate cerințele prevăzute de lege pentru promovarea unei acțiuni în restituirea plății nedatorate.
Pentru cele expuse, intimata pârâtă a solicitat respingerea ca nefondat a recursului întemeindu-și în drept întâmpinarea pe disp. art. 115, 118 C.pr.civ., art. 274 C.pr.civ., iar în temeiul art. 242 al. 2 C.pr.civ., a solicitat judecata și în lipsă.
Examinând sentința civilă recurată prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și prin raportare la prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Prezenta acțiune are ca obiect cererea promovată de reclamantul recurent M. S. prin Primar, și se solicită obligarea pârâtei intimate la restituirea sumei_ lei încasată necuvenit cu titlu cu titlu de cheltuieli personal, utilizată pentru plata „sporului de ecran” și la restituirea sumei de_ lei încasată necuvenit cu titlu de cheltuieli personal, utilizată pentru plata „indemnizației de conducere”, temeiul de drept al acțiunii fiind art. 992 – 993 Codul civil de la 1864, sub imperiul căruia au luat naștere raporturile juridice deduse judecății.
Potrivit art. 992 Cod civil, cel ce, din eroare sau cu știință, primește aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit.
Art. 993 Cod civil prevede că acela care din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului.
În cadrul procesual stabilit de către reclamant în considerarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța de fond a procedat la o analiză a condițiilor impuse de textele de lege menționate, conchizând în conformitate cu doctrina și practica în materie, că art. 992 și 993 trebuie interpretate și aplicate prin raportare la art. 1092 Cod civil de la 1864, care constituie concretizarea practică a principiului în conformitate cu care “orice plată presupune o datorie, ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii”.
Din coroborarea textelor de lege, tribunalul constată că judecătorul fondului în mod corect a reținut că plata nedatorată poate fi asimilată cu executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia, cu consecința nașterii unui raport juridic în considerarea căruia plătitorul devine creditorul unei obligații de restituire a ceea ce el a plătit, iar beneficiarul plății este debitorul aceleiași obligații, din raționamentul urmat rezultând fără echivoc, condițiile plății nedatorate, astfel: prestația să fi fost făcută cu titlu de plată, datoria pentru care s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre solvens și accipiens, plata să fi fost făcută din eroare, respectiv solvensul să fi avut credința eronată că este debitor al accipiensului.
Raportând aceste împrejurări la susținerile recurentului reclamant, tribunalul constată că, prin criticile susținute în motivele de recurs, practic, se invocă propria culpă a recurentului, atunci când a arătat că a emis dispozițiile privind finanțarea unității școlare la solicitarea acesteia, în condițiile în care școala nu a făcut precizări privind natura sumelor cu titlu de cheltuieli de personal, în sensul că aceasta nu a arătat că sumele solicitate includ sporuri ori indemnizații stabilite de unitatea școlară.
În legătură cu această împrejurare, este de observat că instanța de fond, prin raportare la ansamblul probator administrat în cauză, a concluzionat în mod temeinic și legal, că reclamantul a efectuat o plată către pârâta ȘCOALA CU C. I-VIII- NR.3 S., în sumă de_ lei încasată necuvenit cu titlu cu titlu de cheltuieli personal, utilizată pentru plata „sporului de ecran” și la restituirea sumei de_ lei încasată necuvenit cu titlu de cheltuieli personal, utilizată pentru plata „indemnizației de conducere” fiind astfel dată condiția plății, împrejurare necontestată de nicio parte.
În ceea ce privește însă, inexistența datoriei din punct de vedere juridic, în sarcina reclamantului recurent, o asemenea împrejurare nu rezultă din probele administrate în cauză, după cum nu rezultă nici faptul că plata a fost făcută din eroare, în condițiile în care această operațiune juridică a avut o bază legală, respectiv Hotărârea nr. 2/14.04.2008 a Comisiei Paritare la nivelul IȘJ S., prin care s-a decis ca începând cu 1.05.2008 să se acorde un spor între 10-30% calculat la salariul de bază pentru personalul din unitățile școlare de învățământ sau inspectoratul școlar care lucrează la calculator, sporul urmând să fie acordat în funcție de timpul petrecut la calculator, pe baza buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă emis de Autoritatea de Sănătate Publică, a hotărârii Consiliului de administrație al unității de învățământ/inspectoratului școlar și a deciziilor emise în acest sens.
Nu în ultimul rând, trebuie de precizat că Decizia nr. 50/74 din 22 decembrie 2010, emisă de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi S. deși menționează acordarea, de către ordonatorii terțiari de credite, respectiv de către ȘCOALA CU C. I-VIII NR.3 S., sporului de ecran, a indemnizației de conducere pentru administratorul financiar și alte drepturi salariale, ca urmare a aplicării acestora asupra indemnizației de conducere, nu concretizează cuantumul acestei sume, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu cuantifică în mod cert, care este suma plătită cu titlu de spor de ecran, care este suma plătită cu titlu de indemnizație de conducere, nu concretizează care sunt „alte drepturi salariale”, cu precizarea că niciunul din aceste elemente nu este arătată în mod cert, nici de către recurentul reclamant nici în acțiune, și nici prin motivele de recurs.
De asemenea, nu se menționează nici persoanele care ar fi beneficiat de asemenea sume, pretențiile fiind susținute la modul generic.
În atare împrejurări, nu se poate vorbi despre o interpretare eronată a dispozițiilor legale invocate de către reclamantul recurent, după cum nu se poate susține nici greșita aplicare a legii, în condițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin urmare, instanța de fond temeinic și legal a reținut că în speță, s-a demonstrat doar efectuarea unei plăți, nu și faptul că datoria în vederea căreia s-a făcut plata nu exista și nici că plata a fost făcută din eroare, tribunalul înlăturând criticile aduse prin recursul formulat, ca nesusținute.
Față de cele ce preced, în considerarea art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul formulat de reclamantul M. S. – PRIN PRIMAR I. L., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge recursul formulat de reclamantul M. S. – PRIN PRIMAR I. L., cu sediul în mun. S., .. 5 A, județul S. împotriva sentinței civile nr.2069 din data de 26 martie 2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ȘCOALA CU C. I-VIII- NR.3 S., reprezentată prin Stoina M., cu sediul în mun. S., ., județul S., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 IANUARIE 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. M. F. L. G. F.
N. F.
GREFIER,
Ș. L.
G.
Red. C.M.N.
Jud. fond. A. C.
Tehnored. Ș.L.G.
Ex.2./27.01.2014.
| ← Cereri. Decizia nr. 922/2014. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 566/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
