Pretenţii. Decizia nr. 1222/2014. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 1222/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 11640/314/2013

Dosar nr._ Pretenții

ROMÂNIA

TRIBUNALUL S.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 1222

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 04 DECEMBRIE 2014

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE L. F.

JUDECĂTOR D. D.

GREFIER C. D. I.

Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamantul M. S. - prin primar I. L. împotriva sentinței civile nr.2381 din data de 03.06.2014 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat T. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare, au lipsit părțile.

Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, procedând la verificarea competenței sale, așa cum prevăd dispozițiile art.131 al. 1 Cod procedură civilă, constată că Tribunalul S. este competent din punct de vedere general, material, funcțional și teritorial să soluționeze apelul formulată în conformitate cu dispozițiile NCPCIV, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 482 din Noul Cod de procedură civilă.

Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, constată apelul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.

După deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de față, constată următoarele :

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 18.12.2013, sub nr._, reclamantul M. S. – prin primar, în contradictoriu cu pârâtul T. C. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 1023 lei, reprezentând chirie restantă în perioada 01.07._13 și majorări de întârziere în cuantum de 1554 lei, suma de 1724 lei daune pentru perioada 01.06._13 și majorări de întârziere în sumă de 661 lei și evacuarea pârâtului din locuința aflată în orașul S., ., ..A, ..

În motivare reclamantul a arătat că pârâtul a ocupat în temeiul contractului de închiriere nr. 239/23.06.2008 o locuință în municipiul S., . perioadă de 5 ani, începând cu data de 16.06.2008, iar pentru că nu și-a achitat obligația lunară, pârâtul T. C. figurează în evidențele contabile cu suma de 2577 lei reprezentând chirie restantă în valoare de 1023 lei și majorări în cuantum de 1554 lei.

A mai arătat reclamantul că în temeiul titlului II din contractul nr.239/2008 chiria lunară este de 93 lei.

Reclamantul a susținut că în perioada respectivă, apartamentul situat la adresa mai sus indicată a fost în folosința pârâtului T. C. și cum acesta a beneficiat de utilități avea obligația de a achita aceste cheltuieli conform art.7 din contractul de închiriere nr. 239/2008 pe care și l-a însușit prin semnătură și a înțeles obligațiile ce rezultă din acesta, achitând până în luna iunie 2012.

A menționat reclamantul că întrucât pârâtul nu a predat locuința administratorului la expirarea contractului conform art.2 din contractul menționat a solicitat despăgubiri pentru prejudiciul adus, în cuantum de 1724 lei plus majorări de întârziere în cuantum de 661 lei, reprezentând echivalentul chiriei pe 4 luni plus penalitățile aferente. Majorările au fost cuantificate în raport de data scadenței obligației de plată a sumei datorate și a numărului de zile întârziere din contractul de închiriere nr.239/2008. Chiria se achită lunar începând cu data de 16.06.2008 și se achită până la data de 10 ale lunii. Neplata la termen a chirii atrage penalități și majorări de întârziere conform legislației în vigoare, începând cu prima zi care urmează aceleia când suma a devenit exigibilă.

Pârâtul fost înștiințat în scris de obligațiile pe care le are față de reclamantă, dar nu a dat curs solicitării acesteia de a se prezenta la sediul Primăriei municipiului S. în vederea reglementării situației și pentru achitarea debitelor.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1270,1357 cod civil și art.2,3,4,5,7, și 8 din contractul de închiriere nr. 239/2008; art.8 alin.4 din legea 152/1998; HCL 137/2013 și art.194 Cod procedură civilă.

În dovedire, reclamantul a depus la dosar înscrisuri (f.7-21,33,34 ds.).

Legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare prin care să-și precizeze punctul de vedere față de acțiunea reclamantului.

În cauză, instanța de fond a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar.

Prin sentința civilă nr.2381 din data de 03.06.2014, Judecătoria S. a admis în parte cererea formulată de reclamantul M. S. – reprezentat prin primar, în contradictoriu cu pârâtul T. C.; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2747 lei din care suma de 1023 lei reprezentând chirie restantă (pentru perioada iulie 2012 – mai 2013), iar suma de 1724 lei reprezentând daune-interese pentru perioada iunie 2013 – septembrie 2013; a respins ca neîntemeiată cererea privind majorările de întârziere și a dispus evacuarea pârâtului din apartamentul situat în mun. S., ., . ., pentru lipsa titlului locativ.

Pentru a hotărâ astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Între reclamantul M. S. – prin primar, în calitate de proprietar și pârâtul T. C., în calitate de chiriaș s-a încheiat, pentru perioada 16.06.2008 – 16.06.2013, contractul închiriere pentru suprafețele cu destinație de locuință nr. 239 din 23.06.2008, având ca obiect imobilul situat în mun. S., ., ., ., compus din 2 camere în suprafață totală de 34,13 mp.

Potrivit clauzelor contractuale, prețul închirierii a fost stabilit la suma de 93 lei, chiria putându-se modifica ulterior prin acte normative adoptate în materie.

Potrivit art. 969 C.civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 1073 C.civ. creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar are dreptul la dezdăunare. În cazul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului, potrivit art. 1718 C.civ.

În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este și obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația să dovedească existența obligației iar apoi, odată dovedită existența creanței, îi revine debitorului obligația de a dovedi executarea obligației corespunzătoare. Operează, astfel, în sarcina debitorului o prezumție de vinovăție (de neexecutare culpabilă a propriilor obligații), iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă că nerespectarea acesteia provine din vina debitorului, care va fi obligat la plata de despăgubiri către creditor (art.1082C.civ.).

Din întregul material probator administrat a rezultat că reclamantul a făcut dovada existenței obligației pârâtei de a plăti suma pretinsă cu titlu de debit principal, de 1023 lei

(reprezentând chirie restantă pentru perioada iulie 2012 – mai 2013), în schimb acesta nu a făcut dovada plății acestei sume, deși îi incumba sarcina probei.

În ceea ce privește creanța accesorie celei principale, privind penalitățile/majorările de întârziere la executarea obligației principale, instanța de fond a reținut că părțile au stabilit, de comun acord, ca în caz de neplată la termen a chiriei, să fie aplicate penalități și majorări de întârziere conform legislației în vigoare (art. 5 alin.2 din contract), constatând de asemenea, că prin contract nu se specifică noțiunea de „legislație în vigoare”.

La solicitarea instanței, reclamantul a precizat ca temei al penalităților de întârziere aplicate, modelul de contract publicat la anexa nr. 8 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 114/1996.

Față de această situație, prima instanță a constatat că în cuprinsul acestui model din anexa nr. 8, este specificată o penalitate de 0,5% pe zi de întârziere, însă din analiza contractului semnat între părți, rezultă faptul că acestea nu au înțeles să folosească întocmai acest model de contract, derogând de la acesta prin stabilirea unor penalități „conform legislației în vigoare”.

Ca urmare, instanța de fond a constatat că, față de contractul asumat de părți prin semnătură, în cauză nu s-a stabilit în mod clar cuantumul penalităților de întârziere, și nici nu s-a făcut trimitere către o anumită normă legală, cum ar fi penalitățile aplicate creanțelor bugetare sau alte situații similare. De asemenea, a constatat că procentul de penalitate aplicat într-un model de contract nu poate reprezenta temei de drept pentru aplicarea unor penalități într-un contract semnat în concret între două părți, atâta timp cât acest contract semnat nu prevede în mod expres acest procent.

Ca urmare, instanța a constatat neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata penalităților de întârziere aferente debitului principal de 1023 de lei.

În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor-interese pentru perioada iunie 2013 – septembrie 2013, prima instanță a constatat întemeiată această cerere, având în vedere faptul că pârâtul a locuit în continuare în imobil, iar contractul de închirierea nu mai era valabil. Mai mult, instanța a constatat că acest cuantum al daunelor-interese a fost calculat de reclamantă raportat tot la cuantumul chiriei stabilite prin contractul de închiriere nr. 239/23.06.2008. De asemenea, a constatat că atât timp cât pârâtul a folosit imobilul închiriat, el trebuie să achite contravaloarea chiriei, chiar dacă contractul de închiriere era expirat, operând tacita relocațiune, în caz contrar pârâtul îmbogățindu-se fără just temei.

Ca urmare, prima instanță a obligat pârâtul și la plata sumei de 1724 lei reprezentând daune-interese pentru perioada iunie 2013 – septembrie 2013.

Referitor la penalitățile de întârziere calculate de reclamant la acest debit, prima instanță, având în vedere același considerente expuse mai sus, a respins ca neîntemeiată această cerere.

De precizat că, întrucât termenul de plată a chiriei a expirat, fără ca pârâtul să-și îndeplinească obligația, în speță a devenit operantă clauza prevăzută de art. V alin. 3 din contract. Ori, în cauză, convenția intervenită între părți a expirat începând cu data de 16.06.2013, ca urmare a dispozițiilor contractuale.

Așadar, dat fiind că pârâtul nu a mai justificat un titlu locativ asupra imobilului, în condițiile în care contractul a încetat să își mai producă efectele, devenind astfel incidente prevederile art. V alin. 3 din convenție și art. II (care instituie în sarcina pârâtului obligația de a elibera spațiul ocupat și plata chiriei aferente), instanța de fond a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în mun. S., ., . ..

Pentru aceste motive, instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M. S., împotriva pârâtului T. C. și a obligat pârâtul la plata sumei de 2747 lei din care suma de 1023 lei reprezentând chirie restantă (pentru

perioada iulie 2012 – mai 2013) iar suma de 1724 lei reprezentând daune-interese pentru perioada iunie 2013 – septembrie 2013 și a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în mun. S., ., ., pentru lipsa titlului locativ.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul municipiul S. - prin primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie cu privire la modul cum a fost soluționată cererea de acordare a penalităților, întrucât în contractul de închiriere nr. 239/23.06.2008 la art. 5 era prevăzut faptul că "Neplata la termen a chiriei atrage penalități și majorări de întârziere conform legislației în vigoare, începând cu prima zi care urmează aceleia când suma devine exigibilă". Practica pe care a abordat-o în materia contractelor de închiriere a spațiilor locative, privitor la procentul majorărilor de întârziere pentru neplata la timp a chiriei a fost de 0.5 % pe zi, așa cum a arătat și prin adresa 596/05.05.2014.

In subsidiar, apelantul, în cazul în care tribunalul nu ar admite apelul pentru motivele arătate mai sus, a solicitat a se dispune obligarea la plata penalităților și majorărilor de întârziere conform prevederilor din Codul de Procedura Fiscală de la art. 1201 și 1241, adică penalități în cuantum de 0,02% pe zi de întârziere și majorări în cuantum de 2% pentru fiecare lună de întârziere calculate până la achitarea debitului.

Având în vedere textul expus mai sus, apelantul a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței apelate în sensul de a obliga pârâtul intimat la plata penalităților și majorărilor de întârziere a debitului restant.

În drept, a invocat prevederile art. 470 C.pr.civ., art. 120 ind.1 și 124 ind.1C.pr.fiscală coroborate cu art. 5 din contractul de închiriere nr. 239/2008.

Totodată, apelantul a solicitat și judecarea cauzei în lipsa reprezentantului instituției sale, conform prevederilor art. 411 C.pr.civ.

Deși legal citat, pârâtul T. C. nu a depus la dosar întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și exprima punctul de vedere asupra apelului formulat de reclamant.

Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, în limitele cu care a fost învestită instanța de apel, în considerarea probelor administrate în cauză și prin raportare la prevederile art. 476 și următoarele Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:

Tribunalul reține că între părți a intervenit, la data de 23.06.2008, Contractul de închiriere nr. 239, valabil pe perioada 16.06._13.

Având în vedere că pârâtul datora chirie restantă aferentă unei perioade mai mari de 3 luni după cum prevede art.3 din contract, corect s-a reținut că acesta nu mai justifică un titlu locativ asupra imobilului iar contractul a încetat să-și mai producă efectele,devenind incidente prevederile art.V alin.3 și art.II din convenție, care instituie în sarcina pârâtului obligația de a elibera spațiul ocupat și plata chiriei aferente.

Întrucât pârâtul a continuat să folosească spațiul litigios după expirarea termenului de închiriere prevăzut în contractul părților și fără ca locatorul să-l împiedice în această folosință, fiind deci îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1437 și 1452 din Codul civil pentru ca locațiunea să fie considerată reînnoită prin tacită relocațiune, în mod corect s-a reținut că locatarul trebuie să achite chiria aferentă acestei perioade în aceleași condiții din contractul de închiriere nr. 239/2008.

În ce privește plata penalităților de întârziere, aspect criticat prin apelul de față, se constată că într-adevăr în articolul 5 alin.2 din contractul încheiat între părți s-a stipulat ca în caz de neplată a chiriei, să fie aplicate penalități și majorări de întârziere conform legislației în vigoare, fără a se specifica actele normative în baza cărora se vor percepe penalitățile și nici cuantumul acestora.

În atare situație, în mod corect s-a reținut că nu poate fi obligat pârâtul la plata penalităților în lipsa unei stipulații exprese și clare în cuprinsul contractului încheiat între părți, care are putere de lege între acestea, conform art. 969 Cod civil.

În ce privește precizarea reclamantului cu privire la temeiul penalităților, se constată că modelul de contract publicat la anexa nr. 8 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 114/1996 prevede o penalitate de 0,5 % pe zi de întârziere, însă modelul de contract însușit de către părți care face obiectul analizei în cauza de față nu cuprinde vreo mențiune în acest sens.

De asemenea, nici prevederile din Codul de procedură fiscală invocate în apel nu pot fi reținute și constitui temei pentru obligarea pârâtului la plata penalităților din aceleași considerente.

Astfel, criticile vizând acordarea penalităților de întârziere în condițiile în care nu au fost în mod clar prevăzute în contract sunt neîntemeiate, tribunalul urmând ca în temeiul art. 480 Cod procedură civilă să respingă ca nefondat apelul și să mențină ca legală și temeinică hotărârea primei instanțe.

.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul M. S. - prin primar I. L., cu sediul în municipiul S., ..5 A, împotriva sentinței civile nr.2381 din data de 03.06.2014 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat T. C., CNP_, domiciliat în municipiul S., ., .. A, ..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 04.12.2014.

Președinte,

L. F.

Judecător,

D. D.

Grefier,

C. D. I.

RED. F.L.

JUD. A.A.

TEHNORED. I.C.D.

4 EX./5.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 1222/2014. Tribunalul SUCEAVA