Acţiune în constatare. Decizia nr. 1255/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1255/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 1255/2015
Dosar nr._ - acțiune în constatare -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 1255
Ședința publică din data de 20 octombrie 2015
Președinte - T. M.
Judecător - M. C.
Grefier - P. T.
Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamantul I. V., din M. C. Moldovenesc, ..10, ., ., împotriva sentinței civile nr.370 din 6 martie 2015 a Judecătoriei C-lung Moldovenesc (dosar nr._ ), intimat fiind pîrîtul M. C. Moldovenesc - prin primar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul apelant asistat de avocat M. A. și consilier juridic P. P. pentru pîrîtul intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, procedând la verificarea competenței sale, așa cum prevăd dispozițiile art.131 al.1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că este competent din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze pricina, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 95 pct. 2 și art. 482 din Noul Cod de procedură civilă.
Avocat M. A. pentru reclamantul apelant, a depus la dosar împuternicire avocațială și a cerut acordarea unui nou termen de judecată pentru a depune la dosar înscrisuri, care în prezent se află în arhivele Primăriei Cîmpulung Moldovenesc și Prefecturii Suceava.
Reprezentantul pîrîtului intimat, a arătat că se opune la termenul solicitat de apărătorul reclamantului apelant, motivat de faptul că apelantul nu a depus nici o cerere la Primărie.
Instanța respinge proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul reclamantului apelant întrucît această probă nu a fost solicitată prin motivele de apel, avînd în vedere că în cauză nu mai sunt invocate alte excepții, formulate alte cereri și de administrat alte probe, declară cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul apelului.
Avocat M. A. pentru reclamantul apelant, a cerut admiterea apelului, anularea sentinței și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pîrîtului intimat, a cerut respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
Declarînd dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față, constată:
Prin acțiunea introdusă pe rolul Judecătoriei C-lung Moldovenesc și înregistrată la data de 25 septembrie 2014 reclamantul I. V. a chemat-o în judecată pe pârâta M. C. Moldovenesc prin primar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate inexistența dreptului pârâtei de a-l obliga să-i predea garajul construit de el, în mod gratuit și liber de sarcini, pe terenul concesionat de la pârâtă.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat următoarele:
Pârâta a organizat licitație pentru concesionarea unor terenuri ce-i aparțin, cu cetățenii care doresc să-și construiască garaje, pentru autovehicule proprietatea lor privată și magazii.
În acest sens el a participat la licitație și și-a adjudecat o suprafață de 15 m.p. situată în M. C., în zona străzilor C. P. – I. C. și astfel a încheiat contractul de concesiune înregistrat sub nr.6333 din 25 septembrie 1997, pe o perioadă valabilă timp de 10 ani și care, apoi, a fost prelungită prin actul adițional_ din 25 septembrie 2007, cu jumătate din durata inițială respectiv 5 ani, valabilitatea sa expirând la 25 decembrie 2012.
Pe terenul concesionat el și-a construit un garaj în baza certificatului de urbanism nr.161 din 24 octombrie 1997 și a Autorizației de construcției nr.93 din 14 noiembrie1997 eliberat de pârâtă.
La expirarea acestui termen pârâta nu a mai fost de acord cu prelungirea contractului de concesiune, ba mai mult i-a pus în vedere să-i predea, pe lângă terenul concesionat și garajul, gratuit și liber de sarcini.
S-a mai susținut că acesta din urmă s-a prevalat de dispozițiile menționate la punctul 10 alin.1 din contract și de HG 1228/1990 pentru aprobarea Metodologiei Concesionării, închirierii și locații gestiune în care se prevede lapct.8.1.1. din anexa 2 referitoare la Caietul de sarcini că: „la termenul prevăzut în contract, de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda toate bunurile ce au făcut obiectul concesiunii și cele care au rezultat în urma investițiilor făcute de el, gratuit și liberi de sarcini”.
În același timp reclamantul a arătat că potrivit dispozițiilor art.40 alin.1 din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, care aprobă HG 1228/1990: „contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei legi își păstrează valabilitatea”.
Totodată s-a susținut că pârâta face trimitere la dispozițiile art.298 din OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii care abrogă Legea 219/1998 și care menționează: „contractele în curs de executare și procedurile de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se definitivează în baza prevederilor legale în vigoare la data inițierii acestora”, însă, această prevedere se referă doar la lucrările publice și nicidecum nu are legătură cu lucrările și contractele de concesiune din domeniul privat ale unei unități administrativ teritoriale.
Tot astfel, s-a susținut că în ceea ce privește garajul pe care-l pretinde pârâta, acesta a fost construit de el – reclamantul, pe cheltuiala sa, cu respectarea legii și acordul pârâtei, încât a devenit bunul său propriu, privat și nu poate fi deposedat de el, decât în condițiile legii și nicidecum în mod gratuit, cu atât mai mult cu cât prin articolul 44 din Constituția României este garantată proprietatea privată care la aliniatul 3 specifică faptul că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită conform legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”.
De asemenea s-a susținut că pârâta a nesocotit și dispozițiile art.1 din Protocolul Adițional la Convenția CEDO care stipulează că: „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale Dreptului Internațional”.
S-a mai susținut că și prin articolul 1 din Legea 33 din 02 iunie 1994 se menționează că: „exproprierea de imobile, în tot sau doar în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire prin hotărâre judecătorească.”
Așadar, reclamantul a susținut că dreptul invocat de pârâtă nu există întrucât lipsește baza legală și este încălcat atât dreptul internațional cât și dreptul intern, motiv pentru care s-a solicitat să se constate inexistența dreptului pretins de pârâtă.
În același timp a arătat că a fost somat de pârâtă să predea bunul imobil gratuit pe bază de proces-verbal astfel încât pârâta să dispună de proprietatea lui privată după bunul ei plac.
Prin întâmpinările și cererea reconvențională depuse la dosar (fila 29-31) pârâta a solicitat:
- respingerea acțiunii ca nefondată și
- obligarea reclamantului să-i predea construcția garaj și terenul ocupat de aceasta în suprafață de 15 m.p. ocupat de acesta, situat în zona străzilor C. P. – I. C. din M. C-lung Moldovenesc.
În motivarea întâmpinărilor și a cererii reconvenționale s-au arătat următoarele:
Terenul în suprafață de 15 m.p. situat în zona străzilor C. P. – I. C. din M. C-lung Moldovenesc i-a fost concesionat în temeiul Hotărârilor Consiliului Local nr.28 din 17 aprilie 1997 și respectiv 48 din 28 august 1997, a caietului de sarcini și a licitației desfășurate în vederea edificării unei construcții garaj, încheindu-se în acest sens contractul de concesiune 6333 din 25 septembrie 1997, pe o durată inițială de 10 ani, iar prin actul adițional_ din 11.02.2007 concesiunea a fost prelungită cu jumătate din durata inițială, respectiv 5 ani până la data de 25 septembrie 2012.
În conformitate cu art.10.a.1 din contractul de concesiune la termenul de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda bunul ce a făcut obiectul contractul de concesiune (terenul de 15 m.p.) și cele ce au rezultat în urma investițiilor făcute de el (construcția garaj), gratuit și libere de orice sarcini.
S-a mai susținut că prevederile contractuale menționate mai sus fac aplicația dispozițiilor art.8.1.1 din anexa nr.2 din caietul de sarcini la Hotărârea Guvernului 1228/1990 pentru aprobarea metodologiei concesionării, închirierii și locației gestiunii, (act normativ în temeiul căruia a fost atribuit terenul în concesiune) și care stipulează că: „la termenul prevăzut în contract, de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda toate bunurile ce au făcut obiectul concesiunii și cele ce au rezultat în urma investițiilor făcute de el, gratuit și libere de orice sarcini”, aspecte ce rezultă și din prevederile art.5.1.1 al Caietului de sarcini, în temeiul căruia s-a desfășurat licitația publică, aprobată prin HCL 28 din 17 aprilie 1997.
În același timp s-a arătat că prin articolul 40 alin.1 din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor (act normativ care abrogă HG 1228/1990) se menționează „contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei legi își păstrează valabilitatea”, în timp ce prin art.298 din OUG 34/2006 privind atribuirea contractului de achiziție publică, a contractelor de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii care abrogă Legea 219/1998 se arată că: „contractele în curs de executare și procedurile de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se definitivează în baza prevederilor legale în vigoare la data inițierii acestora”.
Având în vedere dispozițiile legale și contractuale menționate anterior s-a arătat că reclamantul are obligația să-i predea ei – pârâtei în calitate de concedent, construcția garaj, precum și terenul aferent la încetarea concesiunii, cu mențiunea că sunt aplicabile acte normative ce au fost avute în vedere la data inițierii concesiunii.
Tot astfel, s-a susținut că afirmațiile reclamantului nu-și găsesc justificare, întrucât:
- art.298 din OUG 34/2006 se referă la faptul că procedurile de atribuire a concesiunilor se definitivează pe baza prevederilor legale, iar la data inițierii acestora, pentru contractele încheiate anterior apariției acestui act normativ, încât acest aspect nu are legătură cu procedurile de atribuire a contractelor de concesiune, de lucrări publice, ec. prevăzute de OUG 34/2006, cum se menționează în acțiune;
- HG 1228/90 nu este căzut în desuetudine după adoptarea Constituției din 1991, câtă vreme era în vigoare la acea dată, cu atât mai mult cu cât acele construcții nu au fost edificate de reclamant în calitate de concesionar pe cheltuiala sa, ci au fost cumpărate de la precedentul concesionar;
- referirea la dispozițiile art.44 alin.3 din Constituția României este irelevantă deoarece se referă la exproprieri pentru cauze de utilitate publică, ceea ce nu este cazul în speța de față;
- referirea la articolul din Protocolului Adițional la Convenția pentru Apărea Drepturilor Omului, de asemenea nu este aplicabil întrucât se referă tot la exproprieri pentru cauză de utilitate publică ca de altfel și
- dispozițiile art.1 din Legea 33/94 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică republicată, nu-și au nici un suport legal, întrucât nu au legătură cu speța de față.
În același timp s-a arătat că în ceea ce privește afirmațiile reclamantului în sensul că nu există temeiuri legale și contractuale în baza cărora are obligația să predea construcțiile edificate pe terenul care a fost concesionat, nu pot fi reținute pentru considerentele arătate.
Mai mult decât atât s-a susținut că reclamantul a fost informat prin adresele_/19.10.2012 și 1619 din 28.01.2014 despre obligativitatea predării construcțiilor edificată pe terenul concesionat, iar acesta nu a dat curs solicitării.
Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc, prin sentința civilă nr.370 din 6 martie 2015 a respins acțiunea, ca nefondată, a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul M. C. Moldovenesc și a obligat pe reclamantul I. V. să-i predea pârâtei construcția garaj și terenul în suprafață de 15 mp ocupată de acesta, situate în zona străzilor C. P. – I. C. din M. C-lung Moldovenesc.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Așa cum părțile au susținut (situație necontestată) reclamantul și-a ridicat garajul pe terenul în suprafață de 15 mp situat în zona străzilor C. P. – I. C. din M. C-lung Moldovenesc.
Potrivit contractului de concesiune la care s-a făcut referire mai sus, reclamantului i-a fost închiriată suprafața de 15 mp teren, pentru o perioadă de 10 ani, prelungită apoi cu încă 5 ani, prin act adițional_/2007 respectiv până la 25.09.2012, iar potrivit clauzelor contractuale contractul înceta la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.
Mai mult decât atât prin aceleași contracte părțile au convenit, iar reclamantul a acceptat conform art.10.a.1. ca: ”la termenul de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda bunul ce a făcut obiectul contractului de concesiune și cele ce au rezultat în urma investițiilor făcute de el, gratuit și libere de orice sarcini”.
De altfel, acest lucru este stipulat și în Caietul de sarcini la 5.1.1.
Prin urmare, fiind vorba despre un contract bilateral voința părților este cea care guvernează raporturile juridice dintre acestea.
În acest sens trebuie avute în vedere dispozițiile art.969 din codul civil anterior (sub imperiul cărora s-au derulat raporturile juridice) care menționează: „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege”, cât și ale prevederilor art.977 din același cod care arată că: „interpretarea contractelor se face după intenția comună a părții contractante, iar nu după sensul literal al părților”.
Așadar – în raport de cele mai sus arătate – trebuie menționat că în momentul întocmirii contractului de concesiune și a actului adițional la care s-a făcut referire, reclamantul a consimțit ca la încetarea acestuia terenul să fie predat în starea inițială.
Este adevărat că în ceea ce îl privește pe reclamant, acesta și-a edificat, din resurse proprii, acest garaj, dar nu i se poate impune pârâtei să se abțină de la solicitarea făcută acestuia de a-i preda imobilele edificate pe terenul concesionat, gratuit și liber de sarcini, tocmai pe considerentul că din interpretarea contractelor mai sus amintite, la expirarea perioadei de închiriere terenul trebuia predat pârâtei în starea inițială, împreună cu construcțiile edificate pe acesta.
Așadar – în raport de cele mai sus arătate – instanța a considerat că acțiunea reclamantului este nefondată și a respins-o ca atare.
Referitor la cererea reconvențională formulată de pârâtă aceasta este întemeiată fiind admisă și în acest sens a fost obligat reclamantul I. V. să-i predea pârâtei construcția garaj și terenul în suprafață de 15 mp, ocupat de acesta, situat în zona străzilor C. P. – I. C. din M. C-lung Moldovenesc.
Pentru a se hotărî astfel, urmează a fi avute în vedere următoarele aspecte:
Conform art.209 alin.1 cod procedură civilă: „dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului pretenții derivând din aceleași raporturi juridic sau strâns legate de aceasta, poate să formuleze cerere reconvențională”, încât – sub acest aspect – cererea formulată de pârâtă se încadrează în susmenționatele prevederi.
În altă ordine de idei trebuie arătat că – așa cum s-a precizat anterior– la momentul încheierii contractului de concesiune și apoi a actului adițional părțile, de comun acord, au convenit ca la încetarea duratei termenului de concesionare, concesionarul se obligă de a preda bunul ce a făcut obiectul contractului concesiunii cât și cele ce au rezultat în urma eventualelor investiții făcute de el, gratuit și liber de orice sarcini.
Așadar, atât timp cât cele stipulate prin cele două contracte reprezintă voința părților, contractele trebuie respectate, încât justificările reclamantului din acțiunea introductivă, în sensul celor arătate anterior, nu-și au nici o reglementare juridică și nu pot fi primite de către instanță.
În același timp au fost avute în vedere și următoarele aspecte:
Până la apariția Legii 219/1998 nu a existat un alt act normativ care să reglementeze concesiunile, au fost realizate în baza Hotărârii nr.1228/1990 pentru aprobarea Metodologiei concesionării, închirierii și locației gestiunii care, contrar susținerilor reclamantei prevedea la art.2 că: „Concesionarea și subconcesionarea de activități economice, servicii publice, unități de producție ale unor regii autonome și de terenuri proprietate de stat se desfășoară sub controlul guvernului, iar închirierea de bunuri proprietatea statului se efectuează, în condițiile legii, pe bază de licitație, cu aprobarea guvernului sau a organului administrației locale de stat, după caz”.
Mai mult decât atât și în momentul în care pârâta a încheiat cu reclamantul contractul de concesiune, prevederile respective au fost menținute.
Totodată, în acest act normativ, este prevăzut și un model pentru caietul de sarcini, unde la pct.8.1 se precizează că la termenul prevăzut în contractul de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda toate bunurile ce au făcut obiectul concesiunii și cele ce au rezultat în urma investițiilor făcute de el, gratuit și libere de orice sarcini.
Instanța a considerat că aceste prevederi au fost preluate într-o formă asemănătoare, în art.29 din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, care la al.1, 2, prevede că la expirarea termenului de concesiune concesionarul este obligat să restituie, în deplină proprietate, liber de orice sarcină, bunul concesionat, inclusiv investițiile realizate, în conformitate cu prevederile contractului de concesiune și că în contractul de concesiune trebuie precizate, în mod distinct, categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii, respectiv: a) bunurile de retur care revin de plin drept, gratuit și libere de orice sarcini concedentului, la expirarea contractului de concesiune. Sunt bunuri de retur bunurile care au făcut obiectul concesiunii, precum și cele care au rezultat în urma investițiilor impuse prin caietul de sarcini, prevederi care apar în contractul de concesiune încheiat cu reclamanta antecesorii reclamantei (cu atât mai mult cu cât ea a dobândit doar construcțiile edificate pe acest teren concesionat și pentru care ea nu a încheiat contract de concesiune).
Conform prevederilor cuprinse în art. 298 din OUG 34/2006 (act normativ care a abrogat Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor) contractele în curs de executare și procedurile de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se definitivează pe baza prevederilor legale în vigoare la data inițierii acestora.
Împotriva sentinței civile a declarat apel reclamantul, criticînd-o pentru nelegalitate.
În motivare, a arătat că în mod greșit a fost respinsă acțiunea ignorîndu-se faptul că încheierea contractului de concesiune s-a făcut în baza HG nr.1228/1990 și a Legii nr.15/1990 care se referă la transformarea fostelor unități socialiste în societăți cu capital integral de stat.
A precizat că și în condițiile în care se admite actul normativ încheiat în încheierea contractului, nu s-a avut în vedere că acesta este anacronic în raport cu legislația actuală, invocînd Constituția României și declarația C.E.D.O.
De asemenea, a criticat ignorarea dreptului său de proprietate asupra construcției, edificate cu acceptul pîrîtei, avînd certificat de urbanism și autorizație de construcție.
În întîmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat, instanța interpretînd contractul conform cu clauzele asumate de părți.
Verificînd actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că apelul este nefondat.
Potrivit contractului nr.6333 din 25 septembrie 1997, între părți a intervenit o înțelegere cu privire la concesionarea unei suprafețe de 1500 m.p., pe o durată de 10 ani, la art.10.a.1, precizîndu-se că la data încheierii contractului concesionarul are obligația de a preda bunul ce a făcut obiectul acestei convenții, precum și cele ce au rezultat în urma eventualelor investiții făcute de el, gratuit și libere de orice sarcini.
Această prevedere a fost înserată în conformitate cu dispozițiile art.8.1.1. din anexa 2 Caietul de sarcini la HG nr.1228/1990 pentru aprobarea metodologiei concesionării, încheierii și locației gestiunii.
Este real că Legea nr.219/1998, privind regimul concesionărilor, abrogă HG nr.1228/1990, însă la art.40 al.1 se prevede că „la contractele de concesionare încheiate pînă la data intrării în vigoare a prezentei legi își păstrează valabilitatea”.
Nu poate fi reținut caracterul comunist al actului normativ în baza căruia s-a făcut concesionarea pentru că în cauză sînt aplicabile dispozițiile art.969 Cod civil, convențiile legal făcute avînd puteri de lege între părți, iar respectarea principiului nu contravine Constituției, așa cum s-a apărat apelantul.
De altfel, și Legea nr.219/1998, la art.29 alin.1 și 2 prevede că la expirarea termenului de concesionare, concesionarul este obligat să restituie în deplină proprietate, liber de orice sarcină bunul concesionat, inclusiv investițiile realizate în conformitate cu prevederile contractului.
Cum, scopul încheierii contractului a fost acela de edificare a unei construcții din cărămidă cu șarpantă de lemn, iar concesionarul și-a însușit clauzele contractuale, în mod corect prima instanță a reținut că acțiunea este nefondată.
Față de aceste considerente, în baza art.480 alin.1 Cod de procedură civilă, tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul I. V., din M. C. Moldovenesc, ..10, ., ., împotriva sentinței civile nr.370 din 6 martie 2015 a Judecătoriei C-lung Moldovenesc (dosar nr._ ), intimat fiind pîrîtul M. C. Moldovenesc - prin primar.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
T. M. M. C. P. T.
Red. T.M.
Jud.fond – B. G.
Tehnored.P.T. – Ex.4 – 3 decembrie 2015
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1279/2015. Tribunalul SUCEAVA | Partaj judiciar. Decizia nr. 518/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
