Anulare act. Decizia nr. 495/2015. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 495/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 495/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._ ANULARE ACT REJUDECARE

DECIZIA NR. 495

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20 OCTOMBRIE 2015

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE C. M.

JUDECĂTOR C.-G. M.

JUDECĂTOR L. F.

GREFIER C. D. I.

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de către pârâții G. M., domiciliat în Rădăuți, ., ., județul Suceava și G. C. M., domiciliat în Rădăuți, .. 4, județul Suceava, împotriva sentinței civile nr. 600 din 21 februarie 2014 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ), intimată fiind reclamanta N. I. V., domiciliată în Rădăuți, .. 29, județul Suceava.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința de judecată din data de 20.10.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru data de astăzi 27.10.2015.

După deliberare ,

TRIBUNALUL ,

Asupra recursului de față, constată :

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 6.06.2012, reclamanta N. I. V. i-a chemat în judecată pe pârâții G. M. și G. C. M., solicitând instanței anularea certificatului de moștenitor nr. 489/07.09.2006, în sensul excluderii din masa succesorală a imobilul identic cu p.f. 4024/46 din CF_ a .. vechi 9548).

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 1573/15.04.2011 a Judecătoriei Rădăuți, pronunțată în dosar_, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, s-a dispus obligarea Comisiei locale de fond funciar Rădăuți să procedeze la punerea ei în posesie cu suprafața de 2100 m.p. teren identică cu pf 4024/46 din CF 9548 Rădăuți, dispunând totodată și anularea titlului de proprietate nr. 1014/1994, în sensul excluderii de pe acesta a suprafeței de teren sus-menționate.

Reclamanta a arătat că această suprafață de teren a fost trecută în certificatul de moștenitor 489/2006 ca făcând parte din masa de împărțit după defunctă, însă cum în prezent titlul de proprietate este anulat, se impune anularea acestui certificat de moștenitor în sensul excluderii acestei suprafețe de teren.

Pârâtul G. M. a formulat întâmpinare, invocând excepția prematurității introducerii acțiunii, motivat de faptul că Comisia locală Rădăuți trebuie să procedeze la punerea în posesie și eliberarea unui nou titlu de proprietate, ceea ce nu s-a întâmplat până la data promovării acțiunii și de asemenea, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul că această parcelă a fost cumpărată de el și de soția lui decedată G. V., ei fiind cumpărători de bună credință, așa cum rezultă din contractul încheiat.

Pârâtul a apreciat că acțiunea promovată nu întrunește condițiile art. 112 Cod pr.civ., învederând că nu se arată după care defunct este eliberat acest certificat de moștenitor.

De asemenea, a mai arătat că au pe rolul Tribunalului Suceava o contestație în anulare (dosar nr._ ), întrucât atât instanța de fond, cât și instanța de recurs nu a avut în vedere faptul că reclamanta, în calitate de moștenitoare a lui Franiuc M., care a avut lotul pe raza comunei cadastrale M., a fost pusă în posesie pe raza orașului Rădăuți, folosind un extras CF a tatălui său, N. I., după care nu are reconstituit dreptul de proprietate.

În vederea soluționării cauzei, instanța de fond a avut în vedere înscrisurile depuse de părți la dosar și au fost atașate dosarele nr._ ,_ și_ ale Judecătoriei Rădăuți.

Prin sentința civilă nr. 600/21.02.2014, Judecătoria Rădăuți a admis acțiunea civilă ce are ca obiect anulare certificat moștenitor, formulată de reclamanta N. I. V., împotriva pârâților G. M. și G. C. M.; a constatat nulitatea parțială a certificatului de moștenitor nr. 489/2006 încheiat la B.N.P.A. B. C. și B. D.-A. emis după G. V., în sensul excluderii din masa succesorală a p.f.4024/46 din C.F._ a .>

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Conform certificatului de moștenitor nr. 489/07.09.2006, după defuncta G. V. au rămas ca moștenitori G. M. și G. C. M., masa succesorală fiind compusă din cota de ½ p.i. din suprafața de 3600 m.p. „Lan” cu nr. cadastral p.f. 4024/46 și 4024/47 și din suprafața de 2000 m.p. „ Herghelie”, cu nr. cadastral 4026/40, înscrise în Corpul Tabular 9548 Rădăuți, precum și din alte bunuri.

Aceste terenuri apar evidențiate în titlul de proprietate nr. 1014/94 emis după N. Ș. și conform certificatului de moștenitor nr. 1235/1995 au fost dobândite de N. G. și G. V..

Reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 21 ari teren, identică cu p,f.4024/46 din CF 7587 a . prin sentința civilă nr. 1573/2011 a Judecătoriei Rădăuți s-a constatat nulitatea titlului de proprietate nr. 1014/1994 cu privire la suprafața de 2100 m.p., parte din ..p.

În contextul în care titlul de proprietate al autoarei pârâților a fost anulat cu privire la suprafața de teren în litigiu, se impune și anularea certificatului de moștenitor emis după defuncta G. V., în sensul excluderii din masa succesorală, a terenului identic cu p.f. 4024/46; Așa fiind, instanța de fond a admis acțiunea.

Împotriva sentinței mai sus-menționate, au formulat apel pârâții G. M. și G. C. M., care au invocat motive de nelegalitate și netemeinicie.

S-a arătat că și cu ocazia depunerii de concluzii au susținut că nu se poate anula certificatul de moștenitor nr.489/2006 de vreme ce a rămas valabil CM a lui N. Ș., iar în speță operează principiul conform căruia după anularea actului principal se poate discuta de anularea actului subsecvent.

G. M. a cumpărat cu soția prin act autentic suprafața de 18 ari teren din . ari de la locul numit ”Lan” de la fratele soției, astfel că este inadmisibil ca această suprafață să fie scoasă din CM nr.489/2006.

S-a mai arătat că prin concluzii scrise a invocat prescripția dreptului la acțiune având în vedere anul eliberării CM, 2006, iar de existența acestui act reclamanta a avut cunoștință din dosarul nr._ a Judecătorie Rădăuți.

S-a mai invocat și excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece din CM rezultă că ½ parte indiviză din p.f 4024/46 și 4024/47 cu suprafața de 36 ari a fost moștenirea fostei sale soții G. V., iar cealalată parte de ½ a fost cumpărată de soți prin contractul de vânzare cumpărare autentificat în anul 1996, fiind cumpărători de bună credință.

Aceste excepții nu au fost reținute și nici analizate de către instanța de fond ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului.

În dovedire, s-au depus la dosar înscrisuri.

Prin decizia civilă nr. 115/27.01.2015 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului Suceava, a fost admis apelul declarat de pârâții G. M. și G. C. M. împotriva sentinței civile nr.600 din 21 februarie 2014 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ), intimată fiind reclamanta N. I. V.; a fost modificată sentința civilă nr.600 din 21 februarie 2014 a Judecătoriei Rădăuți și în consecință: a fost respinsă acțiunea,ca nefondată, obligând intimata N. I. V. să plătească apelantului G. M. suma de 510 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 169/11.06.2011 pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondată, excepția inadmisibilității recursului; a admis recursul declarat de reclamanta N. I. V.; împotriva deciziei civile nr. 115/27.01.2015 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului Suceava, intimați fiind pârâții G. M. și G. C. M.; a casat decizia civilă nr. 115/27.01.2015 a Tribunalului Suceava și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe ca instanță de recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată fondat recursul.

În ceea ce privește excepțiile inadmisibilității și prescripției dreptului la acțiune, tribunalul constată că în mod corect acestea nu au fost analizate de către instanța de fond, având în vedere că au fost invocate prin concluzii scrise (f.65), după amânarea pronunțării.

Aceste excepții nu au fost invocate nici în instanța de recurs, ci doar cu ocazia concluziilor orale s-a solicitat admiterea acestora și respingerea acțiunii reclamantei.

Pe fondul cauzei se reține că certificatul de moștenitor nu are natura juridică a unui act de proprietate, aceasta însemnând că un astfel de act nu este dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor înscrise ca făcând parte din moștenire și nici nu dă naștere unui astfel de drept în favoarea moștenitorilor înscriși în act.

Certificatul de moștenitor face dovada doar a calității de moștenitor și a cotelor ce se cuvin moștenitorilor conform art.88 din Legea nr.36/1995.

În cauză se solicită anularea CM nr.489/07.09.2006 în sensul excluderii de la masa succesorală a imobilului identic cu p.f.4024/46 din C.F._ a comunei cadastrale Rădăuți, motivat de faptul că prin S.c. nr.1573/2011 a Judecătoriei Rădăuți s-a dispus anularea Tp. nr.1014/1994 în sensul excluderii de pe acesta a suprafeței de 2100 mp identică cu .>

Conform CM menționat masa succesorală rămasă după defuncta G. V. se compune și din compune din cota de ½ din suprafața de 3600 mp de la locul numit ”Lan” cu nr.cadastral topo 4024/46 și pf.4024/47dobândită în baza titlului de proprietate nr.1014/1994 și a CM nr.1235/1995, cealaltă cotă de ½ fiind dobândită de defunctă în timpul căsătoriei conform contractului de vânzare cumpărare nr.2518/27.03.1996.

Potrivit dispozitivului sentinței menționate, nulitatea titlului de proprietate s-a dispus pentru suprafața de 2100 mp teren parte din . de la locul ”Lan” A 504 înscrisă la poziția A-1-3 astfel cum a fost identificată în planul de situație atașat raportului de expertiză pe amplasamentul delimitat de liniile de contur 1,2,3,4,1 (fila 91) dosar.

Potrivit dispozitivului sentinței apelate, din certificatul de moștenitor nr.489/2006 a fost exclusă ./46 din CF._ a . în vedere tocmai S.C. nr.1573/2011 a Judecătoriei Rădăuți.

Ori, . din C.M. 489/2006, care a avut la bază titlul de proprietate nr.1014/1994, este înscrisă în masa succesorală ca având o cotă de ½ din suprafața de 3600 mp, suprafață care se identifică ca făcând parte și din ..

De asemenea cealaltă cotă de ½ din suprafața de 3600 mp, identificate prin aceleași parcele funciare, a fost dobândită în timpul căsătoriei defunctei în baza unui contract de vânzare cumpărare autentificat și încheiat în anul 1996.

De altfel, în condițiile în care reclamanta, terț față de certificatul de moștenitor, invocă un drept propriu de proprietate cu privire la terenul în discuție, ea are la îndemână calea unei acțiuni reale petitorii pentru valorificarea acestuia.

Așa fiind, tribunalul în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va admite apelul declarat, în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.

Fiind în culpă procesuală, în baza art.274 alin.1 Cod procedură civilă, intimata N. I. V. va fi obligată să plătească apelantului G. M. suma de 1.510 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ,

ÎN NUMELE LEGII ,

DECIDE :

Admite recursul declarat de către pârâții G. M., domiciliat în Rădăuți, ., ., județul Suceava și G. C. M., domiciliat în Rădăuți, .. 4, județul Suceava, împotriva sentinței civile nr. 600 din 21 februarie 2014 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ), intimată fiind reclamanta N. I. V., domiciliată în Rădăuți, .. 29, județul Suceava.

Modifică sentința civilă nr. 600/21.02.2014 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._ și, în consecință:

Respinge acțiunea, ca nefondată.

Obligă intimata să plătească recurenților suma de 1.510 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 27.10.2015.

Președinte,

C. M.

Judecător,

C.-G. M.

Judecător,

L. F.

Grefier,

C. D. I.

RED. M.C.

JUD.D.P.

TEHNORED. I.C.D.

2 EX. - 03.12..2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 495/2015. Tribunalul SUCEAVA