Acţiune în constatare. Hotărâre din 11-06-2013, Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 1541/2013
Dosar nr._ - acțiune în constatare – rectificare înscriere CF-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 1541
Ședința publică din 11 iunie 2013
Președinte: G. D.
Judecători: I. M.
: N. M.
Grefier: D. E. M.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul C. G. împotriva sentinței civile nr. 4668 din 10 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimați fiind pârâții H. V., H. T. și C. local al comunei Straja – prin primar.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat T. V., pentru reclamantul recurent C. G., lipsă fiind acesta, precum și pârâșii intimați.
Procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul reclamantului recurent depune la dosar chitanța nr._/29.04.2013 cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 14 lei și timbru judiciar de 2,5 lei.
Întrebat fiind, apărătorul recurentului arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța, constatând probatoriul administrat în cauză epuizat și recursul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat T. V., pentru reclamantul recurent, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 312 alin. 3 și 5 Cod procedură civilă, fie casarea cu reținere și rejudecarea cauzei în fond în temeiul art. 312 alin. 3 și 4, întrucât prin cererea de chemare în judecată a solicitat printr-un prim capăt de cerere constatarea dreptului său de proprietate cu privire la bunurile imobile identice p.f. nr. 552 și 511/7 din CF 1845 a . motivarea căreia a invocat în principal dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor terenuri prin succesiune, iar asupra construcțiilor în baza autorizațiilor de construcție, iar în subsidiar a invocat și uzucapiunea. Prima instanță însă a analizat doar motivul subsidiar, omițând a se pronunța asupra motivului principal, încălcând astfel regulile de desfășurare a procesului civil. Mai mult, el a dobândit dreptul de proprietate asupra acestor terenuri în baza testamentului autentificat sub nr. 1099/23.06.1961, prin certificatul de moștenitor nr. 180/14.03.1985, așa cum rezultă și din autorizația de preluare a terenurilor. Cu cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
T RI B U N A L U L ,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
P. acțiunea civilă înregistrată sub nr._ din 26 martie 2009 reclamantul C. G. i-a chemat în judecată pe pârâții H. V., H. T. și C. local al comunei Straja, solicitând instanței:
- să constate că este proprietarul suprafețelor de 679 mp teren identic cu pf 552 din CF 1845 Straja și 1.286 mp teren identic cu pf 511/7 din CF 1845 Straja, precum și al casei cu anexe gospodărești situate în ., cu motivarea – în esență – că modul originar de dobândire a dreptului de proprietate îl constituie uzucapiunea;
- să rectifice dreptul de proprietate a pârâților H. V. și H. T., cu privire la pf 552 din CF 1845 Straja, cu motivarea că întabularea s-a făcut în mod eronat, ca urmare a unei greșite identificări cadastrale a terenului.
În vederea soluționării cauzei au fost depuse la dosar înscrisuri, s-a administrat proba cu expertiză tehnică și a fost admisă proba testimonială solicitată de reclamant.
P. sentința civilă nr. 4668 din 10.12.2012, Judecătoria Rădăuți a respins acțiunea formulată de reclamantul C. G..
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a invocat uzucapiunea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate și a solicitat audierea unui martor, pentru a dovedi exercitarea posesiei asupra bunurilor imobile din litigiu. Proba a fost admisă la termenul de judecată din 27 aprilie 2009. Reclamantul nu a putut indica identitatea martorului, dar și-a asumat obligația procesuală de a asigura prezența acestuia în instanță. Deși ulterior s-au acordat 15 termene de judecată, martorul nu s-a prezentat niciodată, iar la ultimul termen de judecată (cel din 26 noiembrie 2012) reclamantul – prin apărătorul său – a arătat că renunță la audierea acestuia.
Cum în cauză nu a fost administrată nicio altă probă care să ateste posesia pretinsă de reclamant, instanța nu poate decât să respingă primul capăt de cerere (cel privind constatarea dreptului de proprietate).
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, art.34 alin.1 din Lg. nr.7/1996 prevede că rectificarea unei înscrieri în cartea funciară poate fi cerută de „orice persoană interesată”. P. respingerea primului capăt de cerere reclamantul nu mai justifică calitatea de „persoană interesată” (nu mai are un interes legitim pentru a cere rectificarea întabulării pârâților H. V. și H. T.), astfel încât instanța a respins și acest capăt de cerere.
Împotriva sentinței civile nr. 4668 din 10.12.2012 a Judecătoriei Rădăuți a declarat recurs reclamantul C. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că, principiul rolului activ al judecătorului consacrat de art. 129-130 Cod procedură civilă obligă instanța ca mai întâi să dea acțiunii calificarea juridică exactă și în funcție de aceasta să verifice condițiile de admisibilitate a cererii și să se pronunțe în concret asupra tuturor capetelor de cerere.
În cauză, prin cererea de chemare în judecată a solicitat printr-un prim capăt de cerere constatarea dreptului său de proprietate cu privire la bunurile imobile identice p.f. nr. 552 și 511/7 din CF 1845 a . motivarea căreia a invocat în principal dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor terenuri prin succesiune, iar asupra construcțiilor în baza autorizațiilor de construcție, iar în subsidiar a invocat și uzucapiunea.
Prima instanță însă a analizat doar motivul subsidiar, omițând a se pronunța asupra motivului principal, încălcând astfel regulile de desfășurare a procesului civil.
Dacă prima instanță ar fi respectat regulile procedurale impuse de leg, având în vedere probele administrate, ar fi trebuit să admită acest capăt de cerere și să constate existența dreptului său de proprietate asupra imobilelor ce formează obiectul judecății pentru următoarele considerente:
Proprietarul tabular al imobilelor terenuri în litigiu, al cărei drept este înscris în CF nr. 237 a . autoarea sa, P. lui S. C..
P. sentința civilă nr. 512/10.03.1981, pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr. 3311/1980, a fost admisă acțiunea de partaj succesoral după defuncta C. P., iar autorul său, C. T., în calitate de fiu al defunctei, i s-au atribuit în proprietate exclusivă p.f. nr. 552, 511/7, 511/2, 511/3 și 511/6.,
De altfel, C. T., exercita posesia asupra acestor terenuri încă din anul 1948, când a decedat mama lui, C. P., iar în baza autorizației de construcție nr. 32/21.08.1967 și-a construit o casă cu anexe gospodărești pe p.f. nr. 552.
El a dobândit dreptul de proprietate asupra acestor terenuri și a construcției vechie edificată de C. T., în baza testamentului autentificat sub nr. 1099/23.06.1961, prin certificatul de moștenitor nr. 180/14.03.1985, așa cum rezultă și din autorizația de preluare a terenurilor emisă de C. Popular al comunei Straja cu nr. 2822/15.12.1986.
Pe p.f. nr. 552 a edificat construcții noi, dreptul de proprietate asupra construcțiilor noi fiind intabulat în baza sentinței nr. 1268/2000 pronunțată de Judecătoria Rădăuți.
Exercitând posesia asupra terenurilor dobândite prin succesiune, iar dreptul său de proprietate fiind contestat de pârât, capătul de cerere privind constatarea dreptului său de proprietate, reglementat de dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă, este admisibil.
P. cel de-al doilea capăt de cerere a solicitat rectificarea dreptului de proprietate înscris de pârâți în CF nr. 1845 a . privire la p.f. ce sunt proprietatea sa.
Prima instanță a respins această cerere cu motivarea că nu are calitatea de persoană interesată în sensul art. 34 alin. 1 din decretul Lege nr. 115/1938, deoarece prin respingerea primului capăt de cerere privind constatarea dreptului său de proprietate nu ar mai justifica un interes legitim.
Legal citați intimații nu au formulat apărări în cauză.
Analizând recursul formulat sub aspectul motivelor invocate, care în drept pot fi încadrate doar în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 c.p.c. tribunalul apreciază că acesta este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din analiza cererii de chemare în judecată, tribunalul reține că petentul a solicitat instanței să se constate că el este proprietarul suprafețelor de 679 mp teren identic cu pf 552 din CF 1845 Straja și 1.286 mp teren identic cu pf 511/7 din CF 1845 Straja, precum și al casei cu anexe gospodărești situate în ., proprietatea fiind dobândită în baza altor moduri de dobândire, respectiv moștenire și construire, iar ca urma a acestui fapt să se rectifice dreptul de proprietate al pârâților H. V. și H. T., cu privire la pf 552 din CF 1845 Straja, susținând că intabularea acestora s-a făcut în mod eronat, ca urmare a unei greșite identificări cadastrale a terenului.
Este real că cererea formulată de reclamant este lacunară însă din analiza atentă a acesteia se pot identifica pretențiile reale ale părții.
În cauza de față, instanța de fond a avut în vedere la soluționarea cauzei o calificare eronată a cererii petentului reținând că acesta a solicita să se constate că a dobândit dreptul de proprietatea supra terenurilor în cauză în baza uzucapiuni.
P. urmare, pornind de la această premisă și analizând cererea petentului sub acest aspect prima instanță practic nu a analizat pe fond cererea formulată.
Față de aceste considerente, în baza art.312 c.p.c. tribunalul va admite recursul, va casa sentința civilă nr. 4668/10.12.2012 a Judecătoriei Rădăuți și va trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul C. G., domiciliat în loc. Straja, nr. 642, jud. Suceava împotriva sentinței civile nr. 4668 din 10 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, intimați fiind pârâții H. V., H. T., ambii domiciliați în loc. Straja, jud. Suceava și C. local al comunei Straja – prin primar, jud. Suceava.
Casează sentința civilă nr. 4668/10.12.2012 a Judecătoriei Rădăuți și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
G. D. I. M. N. M. D. E. M.
Red. N.M.
Jud. B. B.
Tehnored. D.E.M.
2 ex.
27.06.2013
| ← Uzucapiune. Sentința nr. 4557/2013. Tribunalul SUCEAVA | Conflict de competenţă. Sentința nr. 1376/2013. Tribunalul... → |
|---|








