Uzucapiune. Sentința nr. 4557/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4557/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 1576/2013
Dosar nr._ uzucapiune
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1576/2013
Ședința publică de la 13 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. D.
Judecător C. M.
Judecător M. T.
Grefier L. S. Ș.
Pe rol, judecarea recursului declarat de către reclamantul M. G. a E. împotriva sentinței civile nr. 4557/4.12.2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, pârât intimat fiind ORAȘUL MILIȘĂUȚI (P. P.).
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul s-a depus de către reclamantul recurent dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar aferente cererii (pe care instanța o anulează) și cerere de judecare în lipsă conform art. 242 ar.2 Cod pr. civilă.
Instanța, analizând și verificând actele și lucrările dosarului, constatând probatoriul administrat în cauză ca fiind epuizat și recursul în stare de judecată, rămâne în pronunțare asupra acestuia.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
INSTANȚA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 9 mai 2012 reclamantul M. Gheorgne a E., l-a chemat în judecata si personal ia interogatoriu pe pârâtul Orașul Milișăuți, prin primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o vai pronunța sa dispună constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului compus din teren in suprafața de 0,12 ha situat in orașul Mtlisauti, prin efectul uzucapiunii.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în fapt, este cunoscut in orașul Milisauti, ca fiind proprietarul imobilului compus din teren in suprafața de 1200 m.p. situat in intravilanul orașului Milisauti la locul numit" vatra-. ca fiind compusa din o parte din p.f. 520, p.f. 419/1 si 419/2 din CF_(2118) a comunei cadastrale Milisauti unitatea administrativ teritoriala Milisauti.
La locul numit "vatra-. C., a dobândit acest teren, in suprafața de 1200 m.p. fiind intabulata in Cartea Funciara de la anul 1954 in urma unui partaj voluntar.
De frica cotelor prea mari, aceasta suprafața de teren nu a fost declarata in momentul înființării CA.P.-ului si nu apare înscris în Registrul agricol al Comunei "E. Bodnaras" pentru anii 1959-1962 si nici nu au trecut în proprietatea statului .
Mai arată că acest teren nu a făcut obiectul Legilor fondului funciar, nefiind predat la C.A.P.
B. sa Tical C. a decedat in anul 1954, aprilie 24, dar acest teren a fost tot timpul deținut mai întâi de către părinții săi, M. E. si M. P., la decesul acestora survenit in anul 2011 fiind deținut de reclamant.
Judecătoria Rădăuți, prin sentința civilă nr.4557 din 14.12.2012 a respins acțiunea reținând că reclamantul a exercitat posesia asupra terenului în litigiu din anul 2011, astfel că nu este îndeplinit termenul de 20 de ani prev. de art. 28 al.1 din Legea 115/1938.
Reclamantul a formulat recurs criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie cu motivarea că instanța a făcut o analiză superficială și insuficientă a fondului cauzei, fără a avea în vedere joncțiunea posesiei sale cu a părinților săi care determină îndeplinirea condițiilor prev. dea art. 29 alin.1 din Legea 115/1938.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată recursul nefondat.
Astfel, pentru a putea uzuca în condițiile art. 28 al.1 din Legea 115/1938 se cere ca posesia să fie de cel puțin 20 de ani de la moartea proprietarului tabular și să fie o posesie utilă, respectiv să îndeplinească cerințele prev. dea rt- 1847 CVod civil.
Potrivit dispozițiilor sus menționate „ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, publică și în nume de proprietar”.
Ori, în condițiile în care terenul în litigiu se afla într-o zonă supusă cooperativizării, indiferent că terenul a fost sustras declarării în regiune agricolă nu se poate reține o posesie publică sub nume de proprietar, astfel că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 1847 Cod civil.
Pentru aceste considerente, soluția primei instanțe de respingere a acțiunii se dovedește legală și temeinică, astfel că, în baza art. 312 Cod pc.civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de către reclamantul M. G. a E. din localitatea Milișăuți, nr. 771, jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 4557/4.12.2012 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, pârât intimat fiind ORAȘUL MILIȘĂUȚI (P. P.), jud. Suceava.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Iunie 2013
Președinte, D. D. | Judecător, C. M. | Judecător, M. T. |
Grefier, L. S. Ș. |
Red. M.C.
Jud. V. C.
Tehnored. S.L./2 ex/01.07.2013
| ← Înregistrare stare civilă. Sentința nr. 901/2013. Tribunalul... | Acţiune în constatare. Hotărâre din 11-06-2013, Tribunalul... → |
|---|








