Înregistrare stare civilă. Sentința nr. 901/2013. Tribunalul SUCEAVA

Sentința nr. 901/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 1539/2013

Dosar nr._ - înregistrare stare civilă -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 1539

Ședința publică din 11 iunie 2013

Președinte: G. D.

Judecători: I. M.

: N. M.

Grefier: D. E. M.

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta B. A. împotriva sentinței civile nr. 901 din 08.06.2011 pronunțată de Judecătoria G. H. în dosar nr._ /2010, intimată fiind P. G. H..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită.

Grefierul a expus referatul cauzei, după care, instanța – din oficiu – a invocat excepția perimării recursului și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

După deliberare,

T RI B U N A L U L ,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. H. sub nr._ din 24.03.2010, reclamanta B. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta P. G. H., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rectificarea certificatului de naștere, privindu-l pe minorul B. R. Carlos, înregistrat la Serviciul Stării Civile de pe lângă P. orașului G. H. sub nr.246/3.09.2009 în sensul că la rubrica „numele de familie al mamei” să fie trecut B. în loc de P..

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 22.07.2005 s-a încheiat căsătoria între reclamantă și B. O. D. iar la data de 12.12.2008 s-a născut fiul acestora, B. R. Carlos.

A mai arătat reclamanta că la data înregistrării nașterii la Registrul de Stare Civilă din San Fernando de Hewares – Spania, reclamanta a prezentat atât C.1 (schimbată la data de 23.08.2006, numele dobândit prin căsătorie, acela de B.), cât și certificatul de căsătorie, dar întrucât pașaportul nu cuprindea schimbarea numelui din P. în B., autoritățile spaniole au luat în considerare doar pașaportul și astfel la rubrica „numele de familie al mamei” din certificatul de naștere al minorului a fost trecut numele P..

S-a mai arătat de către reclamantă că la data de 3.09.2009 s-a întocmit de către P. orașului G. H. certificatul de naștere al minorului (act transcris) dar deși a solicitat a fost imposibilă rectificarea numelui reclamantei (de la rubrica numele mamei).

În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar acte de stare civilă (în copie xerox).

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea în drept pe dispozițiile art.10 din Decretul nr.278/1960 și art.23 din Decretul nr.31/54.

P. Sentința civilă nr. 678/18.05.2010 a fost admisă excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Suceava – Secția de C. Administrativ.

P. Sentința nr. 57 a Curții de Apel Suceava, care a soluționat conflictul negativ de competență, urmare a pronunțării Sentinței civile nr. 5595/16.12.2010 a Tribunalului Suceava, care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei G. H., s-a stabilit competența de soluționare a acțiunii în favoarea acestei instanțe, reținându-se faptul că reclamanta a solicitat rectificarea actului de naștere al minorului B. R. Carlos, în sensul că la rubrica numele de familie al mamei, să fie trecut B. în loc de P., motivând în esență că acesta este numele pe care îl purta în momentul nașterii minorului, și că acest nume fusese dobândit prin căsătorie.

P. sentința civilă nr. 901 din 8 iunei 2011, Judecătoria G. H. a respins acțiunea reclamantei B. A..

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

P. precizările formulate la termenul din 4 mai 2011, reclamanta a arătat că solicită modificarea actului de stare civilă a minorului B. R. Carlos, în sensul că la rubrica numele de familie al mamei, să fie trecut B. în loc de P. și nu mai solicită rectificarea acestui act.

În drept a invocat dispozițiile art. 60 alin. 2 din Legea nr. 119/1996.

Pârâta P. Orașului G. H., prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea cererii formulate.

În motivare, a arătat că minorul a fost născut în străinătate, iar certificatul de naștere a fost completat în mod greșit de autoritățile spaniole, iar în România s-a făcut doar transcrierea după actul eliberat în Spania, astfel încât cererea formulată este neîntemeiată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 61 din Legea nr. 119/1996, cu privire la actele de stare civilă, cât și art. 125 alin. 2 coroborat cu art. 129 alin. 6 lit. a din Normele Metodologice de aplicare a Legii 119/1996.

În cauză s-au administrat probe, dispunându-se efectuarea de verificări cu privire la situația invocată prin precizări de către reclamantă, de către SPCLEIP G. H..

Examinând materialul probator, respectiv înscrisurile depuse la dosar, cât și verificările efectuate în cauză de către SPCLEIP G. H., comunicate cu adresa nr._/30.05.2011, instanța constată că cererea formulată este neîntemeiată.

Astfel, se reține faptul că reclamanta B. A., la data de 22.07.2005 s-a căsătorit cu B. O. D., numele anterior încheierii căsătoriei fiind acela de „P.”.

La data de 3.09.2009 a fost transcris la P. G. H. actul de naștere nr. 264/2009 privind pe minorul B. R. Carlos, în care reclamanta, mama minorului, apare sub numele de P. A., și nu B. A..

Din verificările efectuate s-a constatat că la data întocmirii certificatului de naștere de către autoritățile spaniole, reclamanta deși avea cartea de identitate preschimbată, din anul 2006, s-a legitimat în fața autorităților de stare civilă spaniole fără a-și schimba pașaportul și, prin urmare, a fost înscrisă cu numele de P..

Art. 127 alin. 3 din H.G. nr. 64/2011, reglementează modificarea actelor de stare civilă, ca fiind înscrierea unor mențiuni privitoare la statutul civil al titularului, așa cum sunt descrise în cap. III, din același act normativ, și care la rândul său, reglementează mențiunile ce se pot solicita și efectua cât și condițiile necesare, și care nu vizează și situația invocată de reclamantă, având în vedere faptul că, actul a cărui modificare se solicită, a fost completat greșit de autoritățile spaniole, iar în România, s-a făcut doar transcrierea actului de naștere, a cărui modificare se solicită.

Astfel, cererea formulată, așa cum a fost precizată, este neîntemeiată, petenta urmând a-și rezolva situația, adresându-se organului emitent, pentru soluționare, urmând a se face mențiuni pe actul de naștere a minorului, după comunicarea acestora de autoritatea străină, fie să formuleze cerere pentru rectificarea actului de stare civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 129 pct. 6 lit. a din H.G. nr. 64/2011, autorității administrative competente, în condițiile prev. de art. 93 alin. 1 din același act normativ.

În consecință, pe considerentele și în temeiul textelor de lege enunțate, cererea formulată va fi respinsă.

Împotriva sentinței civile nr. 901 din 08 iunie 2011 a Judecătoriei G. H. a declarat recursul reclamanta B. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

P. încheierea de ședință din 28 februarie 2012, în temeiul art.242 alin. 1 pct.2 Cod procedură civilă tribunalul a suspendat judecata cauzei.

La termenul de astăzi, 11 iunie 2013, din oficiu, instanța a rămas în pronunțare cu privire la excepția perimării recursului.

Astfel potrivit disp. art. 248 cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an.

In consecință, cum în speță sunt întrunite dispozițiile legale menționate, tribunalul urmează a constata perimată cererea de recurs formulată de reclamanta B. A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite excepția perimării recursului declarat de reclamanta B. A., cu domiciliul ales la avocat M. L., din G. H., .. 4, jud. Suceava împotriva sentinței civile nr. 901 din 08.06.2011 pronunțată de Judecătoria G. H. în dosar nr._ /2010, intimată fiind P. G. H., jud. Suceava.

Constată perimat recursul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

G. D. I. M. N. M. D. E. M.

Red. G.D.

Jud. M. O.

Tehnored. D.E.M.

2 ex.

13.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înregistrare stare civilă. Sentința nr. 901/2013. Tribunalul SUCEAVA