Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 992/2012. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 992/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 10-05-2012 în dosarul nr. 992/2012
Dosar nr._ - acțiune în răspundere delictuală -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 992
Ședința publică din 10 mai 2012
Președinte -G. F.
Judecător - C. N. M.
Judecător -F. L.
Grefier -P. T.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul C. G. N., domiciliat în mun.Rădăuți ..26, jud.Suceava, împotriva sentinței civile nr.2123 din 15 aprilie 2011 a Judecătoriei Suceava (dosar nr._ ), intimat fiind pîrîtul R. N., redactor șef al ziarului O. - Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatînd recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ din 10.05.2010, reclamantul C. G. N. a chemat în judecată pe pârâtul R. N., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 6.000lei, reprezentând daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în perioada 2007-2008, cu încălcarea codului deontologic al profesiei de ziarist și eticii profesionale, a publicat mai multe articole de presă denigratoare asupra imaginii și reputației sale, prejudiciindu-i foarte grav statutul civic, familial și profesional.
La data de 08.09.2010 reclamantul a formulat precizări la acțiune și a arătat că articolele de presă despre care a făcut vorbire în acțiune au fost scrise într-o manieră care depășește tipicul gazetăresc, fiind subiective și menite să stârnească interesul cititorului.
Reclamantul a prezentat pe larg motivele pentru care apreciază că că pârâtul a săvârșit fapte ilicite prev. de art. 998-999Cciv.
De asemenea, reclamantul a susținut că, deși prin art.30 din Constituția României este garantată libertatea de exprimare, iar CEDO recunoaște prin art.10 dreptul la libertatea de exprimare, exercitarea acestei libertăți cu depășirea limitelor și restricțiilor stabilite este de natură a atrage răspunderea celui ce, depășind aceste limite sau restricții, săvârșește o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Reclamantul a mai precizat că din conținutul articolelor de presă din 28.08.2007, 31.08.2007, 05.11.2007 și 25.06.2008 se poate aprecia că libertatea de exprimare a încetat atunci când din cuprinsul articolelor a rezultat intenția clară a autorului de a defăima, de a prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară sau imaginea unei persoane. Mai mult decât atât, din lecturarea articolelor i se aduc acuzații directe în mod concret.
În precizările depuse reclamantul a arătat că, atât caracterul ilicit al faptei cât și culpa provin din modul de redactare al articolelor respective, folosindu-se cuvinte ca „pistoale, amenințări, scandal teroare etc.” prin care este acuzat în mod direct de săvârșirea unor fapte antisociale, cuvinte și expresii de natură a aduce atingerea reputației sale, cauzându-i un grav prejudiciu moral, prezentând aspecte din fiecare dintre articolele menționate care aduc atingere reputației sale. A mai arătat reclamantul că prejudiciul moral, constă în atingerea adusă demnității, onoarei și dreptului la imagine, fiind îndeplinite elementele care atrag răspunderea civilă delictuală, respectiv fapta ilicită, culpa, prejudiciul și legătura cauzală dintre faptă și prejudiciu.
Cu privire la cuantumul daunelor morale solicitate, reclamantul a considerat că suma de 6.000lei, în raport cu criteriul echității, constituie o satisfacție echitabilă, având un efect compensatoriu pentru el, în calitate de păgubit, neconstituind „o amendă” excesivă pentru autorul faptei ilicite.
Deși a fost legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția față de acțiune sau pentru a propune probe.
Judecătoria Suceava, prin sentința civilă nr.2123 din 15 aprilie 2011 a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 6.000lei, cu titlu de daune morale, pentru repararea prejudiciul moral ce i-a fost cauzat acestuia prin publicarea în cotidianul „O. de Suceava” în perioada 28.08._08 a unor articole referitoare la Poliția de Frontieră Suceava, precum și la persoana reclamantului (f.14-24).
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului se cer a fi întrunite toate condițiile prev. de art. 998-999C.civ., și anume: să se facă dovada săvârșirii unei fapte ilicite de către pârât, a existenței unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs, precum și a săvârșirii cu vinovăției a faptei.
Pentru a verifica temeinicia cererii, instanța trebuie să aprecieze în ce măsură afirmațiile făcute în articolele indicate în acțiune încalcă reputația reclamantului și în ce măsură sancționarea pârâtului pentru publicarea acestui articol aduce atingere dreptului acestuia la libertate de exprimare garantat art.10 din CEDO, dacă sancționarea pârâtului este necesară într-o societate democratică, dacă corespund unei nevoi sociale imperioase, dacă era proporțională cu scopul legitim urmărit.
Examinând conținutul articolelor menționate de reclamant, instanța a constatat că acestea tratează un subiect de interes public, și anume activitatea desfășurată de angajații unei instituții publice, respectiv Poliția de Frontieră Rădăuți.
Referitor la astfel de cauze Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că trebuie să se țină seama de un element deosebit de important, și anume rolul esențial jucat de presă într-o societate democratică, faptul că presa nu trebuie să depășească anumite limite, îndeosebi în ceea ce privește reputația și drepturile celorlalți, precum și necesitatea de a împiedica divulgarea unor informații confidențiale. Cu toate acestea, s-a considerat însă că sarcina sa este totuși de a comunica, cu respectarea datoriilor și responsabilităților proprii, informați și ideii referitoare la orice problemă de interes general.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai arătat că libertatea în domeniul presei scrise include o anume doza de exagerare, chiar de provocare. În cauze asemănătoare celei de fată marja de apreciere a autorităților naționale în a limita dreptul la libertate de exprimare se circumscrie interesului unei societăți democratice de a permite presei să își joace rolul indispensabil de "câine de paza" și să își exercite aptitudinea de a da informații cu privire la problemele de interes general (Hotărârea în cauza „Tromso si Stensaas” împotriva Norvegiei).
De asemenea, s-a considerat că este inadmisibil ca un ziarist să nu poată formula judecăți critice de valoare decât sub condiția demonstrării veridicității (Hotarârea „Lingens” împotriva Austriei din 8 iulie 1986).
Analizând conținutul articolelor publicate prin prisma celor reținute anterior, instanța a apreciat că acțiunea formulată de reclamant nu este întemeiată.
Astfel, prin articolul publicat la data de 28.08.2007 și intitulat „Pistoale și amenințări cu moartea la Poliția de Frontieră Siret”, pârâtul a relatat o . aspecte ce i-au fost prezentate de către un reprezentant al Direcției Poliției de frontieră Rădăuți, referitoare la faptele constatate de acesta la data de 26 august 2007, la sediul instituției.
Prin urmare, aspectele redate în cuprinsul articolului sunt cele prezentate de reprezentantul instituției, iar prin conținutul acestui articol nu rezultă intenția pârâtului de a aduce atingere reputației reclamantului.
Cât privește articolul publicat la data de 05.11.2007 și intitulat „Ex-polițistul de frontieră N. C. urmărit penal pentru contrabandă”(f.18), reclamantul a susținut că ar fi fost acuzat pe nedrept că ar fi trimis mesaje, ar fi săvârșit infracțiuni, scopul articolului fiind acela de a-l defăima tocmai în ziua când se judeca cererea de suspendare a executării ordinului de destituire la Curtea de Apel Suceava.
Analizând articolul, instanța a constatat că aspectele relatate de pârât cu privire la trimiterea unor mesaje de către reclamant, sunt menționate ca urmare a informațiilor comunicate pârâtului de către destinatarii acelor mesaje, nefiind vorba de aprecieri personale ale ziaristului.
De asemenea, pârâtul a relatat faptul că a fost începută urmărirea penala împotriva reclamantului de către Biroul teritorial Suceava al DIICOT, fără a face afirmații cu privire la vinovăția acestuia.
Referitor la articolul publicat la data de 25.06.2008 și intitulat „Scandal la Înalta curte de Casație și Justiție provocat de fostul polițist de frontieră N. C.”(f.19), reclamantul a susținut că a fost acuzat pe nedrept că ar fi agresat fizic și amenințat juristul I.G.P.F.
Din conținutul articolul, se constată că pârâtul a publicat informațiile respective, astfel cum acestea i-au fost furnizate de către reprezentantul Biroului de relații publice al IGFP, ziaristul redând declarația făcută de purtătorul de cuvânt al instituției.
Prin articolul „Un fost polițist de frontieră trimis în judecată a ajuns avocat”, publicat la data de 18.12.2008 (f.20), pârâtul a prezentat unele informații referitoare la persoana reclamantului, fără a rezulta intenția de a-l discredita în nici un mod pe acesta. Astfel, au fost relatate informații cu privire la faptul că reclamantul a fost declarat admis la examenul pentru primirea în profesia de avocat, precum și împrejurarea că reclamantul, împreună cu alte persoane au fost trimise în judecată, fiind prezentată situația de fapt reținută de organele de urmărire penală.
În ceea ce privește celelalte articole publicate de același ziarist la data de 31.08.2007(f.17), prin care reclamantul se consideră vătămat deoarece pârâtul ar fi făcut afirmații privitoare la sora acestuia, și respectiv articolele publicate în perioada 20.02._08, instanța a constatat că aceste articole, deși fac referire la același subiect de presă, ele cuprind informații referitoare la alte persoane, neputându-se reține intenția de al prejudicia pe reclamant.
În consecință, instanța a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 cod civil întrucât fapta pârâtului de a publica articolele amintite în ziar nu este ilicită, ci reprezintă dreptul presei de a furniza informații cu privire la problemele de interes general, drept garantat de art. 10 din CEDO.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs reclamantul C. G. N. criticînd-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, a arătat că hotărârea recurată nu este temeinică, deoarece situația de fapt reținută nu rezultă și nu se întemeiază pe probele administrate și nu este legală. întrucât instanța de fond nu a aplicat corespunzător, corect și în spiritul lor textele de lege aplicabile speței deduse judecății - art. 998-art. 999 C.civ.
A rugat respectuos să i se admită recursul, să se modifice sentința recurată și să i se admită acțiunea, în sensul obligării intimatului R. N. la plata sumei de 6.000 lei reprezentând daune morale, considerând că sunt incidente motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ. și art. 304 indice 1 Cpr.civ.
Instanța de fond a apreciat în mod greșit că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 Cciv., întrucât fapta intimatului de a publica articolele în ziar nu este ilicită, ci reprezintă dreptul presei de a furniza informații cu privire la problemele de interes general, drept garantat de art. 10 din CEDO.
Așa cum reiese din jurisprudența Curții Europene, presa nu trebuie să depășească anumite limite, îndeosebi în ceea ce privește reputația și drepturile celorlalți, precum și necesitatea de a împiedica divulgarea unor informații confidențiale.
În considerentele sentinței recurate se face referire la o hotărâre a CEDO -Lingens împotriva Austriei din 8 iulie 1986 - s-a considerat că este inadmisibil ca un ziarist să nu poată formula judecăți critice de valoare decât sub condiția demonstrării veridicității. În fața instanței de fond, intimatul, deși a fost legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat pentru a-și preciza poziția față de acțiune sau pentru a propune probe. Astfel, instanța de fond a recurs la o jurisprudența neaplicabilă speței, deoarece intimatul nu a demonstrat veridicitatea cuprinsului articolelor denigratoare asupra imaginii și reputației lui.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea din 07.05.2002, pronunțată în cauza Mc Vicar contra Regatului Unit al Marii Britanii, a statuat că „ziariștii trebuie să acționeze cu bună credință, în scopul de a prezenta informații corecte și verificate, în acord cu etica profesiei de ziarist."
În fața instanței de fond a solicitat, ca probatoriu, depunerea de către UPF Suceava a comunicatelor de presă, însă, potrivit răspunsului venit și existent la dosar, nu au fost remise astfel de documente ziarului O. de Suceava, ci ar fi fost vorba de „declarații de presă"- o instituție publică transmite comunicate de presă (?). Libertatea presei trebuie înțeleasă ca o posibilitate de manifestare în voie, prin presă, prin exprimarea oricărei opinii, prin relatarea anumitor fapte sau împrejurări, însă numai în cadrul drepturilor garantate de lege. în acest fel libertatea presei este garantată, dar și delimitată de exercitarea ei abuzivă. Ziaristul poartă deplina răspundere pentru conținutul materialelor proprii pe care le publică, pentru exactitatea informațiilor si datelor relatate, ca si pentru interpretarea acestora. Raportându-ne la pretinsele „declarații de presă", nu se poate proba existența acestora, conținutul și caracterul lor, cât timp intimatul nu a consemnat ad literam aceste aspecte, ci le-a interpretat și transpus în ziar, fără a prezenta informații corecte si verificate, în acord cu etica profesiei de ziarist. Buna credință nu echivalează cu proba verității - în cazul intimatului, adevărul celor afirmate sau imputate nu a fost stabilit, însă, în raport cu circumstanțele concrete în care a recepționat și difuzat informațiile denigratoare, poate aprecia că a fost animat de o doza de exagerare, chiar de provocare, cu încălcarea eticii profesiei de ziarist, neprezentând informații corecte si verificate.
Din conținutul articolelor de presă din 28.08.2007, 31.08.2007, 05.11.2007, 25.06.2008 se poate aprecia că libertatea de exprimare a încetat atunci când din cuprinsul articolelor a rezultat intenția clară a autorului de a defăima, de a prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară sau imaginea unei persoane. Mai mult decât atât, prin lecturarea articolelor i se aduc acuzații directe în mod concret. Caracterul ilicit și culpa provin din modul de redactare al articolelor respective, folosindu-se cuvinte ca „pistoale, amenințări cu moartea, scandal la Înalta Curte de Casație și Justiție, teroare la Poliția de Frontieră" și apare o poză a lui în dreptul fiecărui articol - nu crede că în așa-zisele „declarații de presă" s-ar fi folosit termeni sau cuvinte cu conotații ilegale. În articolele de presă denigratoare a fost acuzat în mod direct de săvârșirea unor fapte antisociale (ultraj, amenințare etc.) și consideră că intimatul i-a adus atingere reputației, cauzându-i un grav prejudiciu moral.
Instanța de fond, lecturând articolul publicat la data de 05.11.2007 și intitulat „Ex-polițistul de frontieră N. C. urmărit penal pentru contrabandă”, a apreciat în mod greșit că aspectele relatate cu privire la trimiterea unor mesaje de către el sunt menționate ca urmare a informațiilor comunicate intimatului de către destinatarii acelor mesaje, nefiind vorba de aprecieri personale ale ziaristului. Din lecturarea articolului ar rezulta că i-a trimis personal ziaristului mai multe mesaje și nu altor destinatari, aspect care nu este adevărat.
Instanța de fond a apreciat în mod greșit că articolul publicat în ziua de 31.08.2007 nu i-a prejudiciat demnitatea, imaginea, statutul familial, profesional și civic, făcând afirmații mincinoase asupra activității surorii sale, ofițer de poliție în cadrul IJPF Suceava.
Este adevărat că, prin art. 30, Constituția României garantează libertatea de exprimare, dar același articol stabilește limitele exercitării acestei libertăți, prin care nu pot fi prejudiciate demnitatea, onoarea, viața particulară sau dreptul la propria imagine ale celorlalți.
A solicitat în mod respectuos să se constate că faptele intimatului R. N., prin publicarea unor articole denigratoare despre persoana sa fără a fi verificate informațiile-deși avea obligația profesională în raport cu etica ziaristului- intră în sfera ilicitului-art. 998 C.civ.-fiind întrunite toate condițiile: dovada săvârșirii faptelor ilicite, existența prejudiciului, legătura de cauzalitate între faptele săvârșite și prejudiciul produs și săvârșirea cu vinovăția a faptelor.
Legal citat, pîrîtul intimat nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întîmpinare.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și prin raportare la prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Reclamantul recurent C. G. N. arată că hotărârea recurată nu se întemeiază pe probele administrate în cauză, și nu este legală, deoarece nu s-au aplicat corect prevederile art. 998 – 999 Cod civil, fiind incidente motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 șipct. 9 Cod procedură civilă.
Susține recurentul, că este greșită reținerea instanței de fond, în conformitate cu care fapta intimatului de a publica articole în ziar nu este ilicită, ci reprezintă dreptul presei de a furniza informații cu privire la problemele de interes general, drept garantat de art. 10 CEDO, în condițiile în care presa nu trebuie să depășească anumite limite, îndeosebi în ceea ce privește reputația și drepturile celorlalți, precum și necesitatea de a împiedica divulgarea unor informații confidențiale.; că hotărârea CEDO invocată de instanță nu este aplicabilă în cauză; că intimatul nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția față de acțiune sau pentru a propune probe; că la dosar nu s-au depus comunicatele de presă emise IJPF Suceava.
Potrivit art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Acest text de lege trebuie aplicat și interpretat prin raportare la prevederile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, în conformitate cu care hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Prin urmare, pentru a se putea modifica hotărârea, așa cum susține recurentul, ar trebui să existe contradicție între considerente, în sensul că din unele argumente ar trebui să rezulte netemeinicia acțiunii, iar din altele, faptul că cererea este fondată.
Din această perspectivă, analizând sentința recurată, tribunalul constată că în speță nu este dată această împrejurare.
Astfel, este de observat că prima instanță, în emiterea soluției, a procedat mai întâi, la analizarea textului de lege pe care reclamantul a înțeles să-și întemeieze acțiunea, respectiv art. 998- 999 Cod civil, respectiv dacă în cauză se face dovada săvârșirii unei fapte ilicite de către pârâtul intimat; prejudiciul produs prin acea faptă și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
În acest sens, judecătorul fondului a procedat la verificarea conținutului articolelor de presă la care a făcut referire reclamantul, prin raportare la împrejurarea dacă aceste articole încalcă reputația reclamantului; dacă prin relatările astfel făcute, s-a adus atingere onoarei și demnității reclamantului, pentru ca, în funcție de aceste elemente, să se concluzioneze dacă se impune sancționarea intimatului pârât, în ce măsură, dar și în ce limite, sancționarea intimatului pârât ar aduce atingere dreptului său la libertatea de exprimare.
Se concluzionează, temeinic și legal de către prima instanță, că faptele aduse la cunoștința publicului prin articolul publicat la data de 28 august 2007 au fost relatate de către reprezentantul Direcției Poliției de Frontieră Rădăuți la data de 26 august 2007, la sediul acestei unități.
Reține tribunalul, că faptele au fost relatate în maniera descrisă de persoana respectivă, astfel că în mod corect, judecătorul fondului a concluzionat că nu este dată intenția pârâtului de a aduce atingere reputației reclamantului.
În același sens au fost concluziile instanței de fond și față de articolele publicate de către pârâtul intimat la datele de 5.11.2007, 25 iunie 2008 și 31 august 2008.
Astfel, nu rezultă din conținutul hotărârii, că ar exista vreo contradicție între considerentele sentinței recurate.
A doua ipoteză pe care o consacră legiuitorul prin art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă este cea referitoare la lipsa motivării soluției, dar și cea legată de faptul că hotărârea cuprinde motive care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă.
În speță, așa cum rezultă dintr-o simplă lecturare a hotărârii, nu se poate vorbi despre nemotivarea soluției, și nici despre faptul că aceasta ar cuprinde motive considerente care au legătură cu pricina, în condițiile în care mijloacele probatorii administrate în speță au fost corect interpretate, prin raportare unele la altele și în contextul legislativ menționat mai sus.
Tribunalul constată astfel, că judecătorul fondului a motivat cererea dedusă judecății prin prisma temeiurilor de drept invocate de reclamantul recurent și a probelor propuse și administrate în cadrul procedural ales chiar de reclamant în considerarea principiului disponibilității de care se bucură inițiatorul demersului judiciar în procesul civil.
În ceea ce privește incidența art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Potrivit acestui text de lege, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Acest articol instituie două împrejurări: prima vizează împrejurarea în care hotărârea este lipsită de temei legal; a doua vizează împrejurarea în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Hotărârea este lipsită de temei legal în situația în care din modul de redactare a acesteia nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată. Prin urmare, nu se poate confunda lipsa de temei legal cu nemotivarea sau cu încălcarea legii.
Din această perspectivă, este de observat că, așa cum am mai arătat, în sentința pronunțată, judecătorul fondului a analizat efectiv elementele răspunderii delictuale în condițiile art. 998 – 999 Cod civil, temei de drept avut în vedere de reclamant în momentul promovării acțiunii.
Ori, elementele răspunderii delictuale, au fost materializate și concretizate prin analizarea împrejurărilor de fapt ce decurg din ansamblul probator administrat în cauză, respectiv din analiza conținutului articolelor publicate de către pârâtul – intimat, judecătorul fondului reținând corect, că aspectele relatate de către reprezentantul instituției IJPF Suceava au fost redate fidel, nerezultând intenția pârâtului intimat de a aduce atingere onoarei și reputației reclamantului recurent (articolul din 28 august 2007).
Articolul din 5 noiembrie 2007 conține aspecte relatate tot de pârât, referitoare la trimiterea unor mesaje de către recurentul reclamant, instanța de fond reținând că pârâtul a ajuns în posesia acestor mesaje chiar de la destinatarii lor, articolul neconținând aprecieri personale ale intimatului gazetar.
Aceeași concluzie a fost desprinsă de prima instanță și în ceea ce privește articolele din 25 iunie 2008, 18 decembrie 2008, 31 august_, astfel că în mod temeinic și legal, s-a reținut că în speță nu s-a dovedit intenția pârâtului intimat de a denigra în vreun fel, imaginea publică, demnitatea sau onoarea reclamantului recurent, astfel că în speță, în mod temeinic și legal s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii delictuale, așa cum sunt ele prevăzute în art. 998 și 999 Cod civil.
În asemenea împrejurări, tribunalul constată că nici a doua ipoteză prevăzută prin art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este dată, respectiv încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
O asemenea situație subzistă în ipoteza în care se aplică o normă generală nesocotindu-se existența normei speciale; se aplică o normă care nu este incidentă în speță; se aplică legea română, deși raportul juridic cu element de extraneitate este guvernat de legea străină.
În pricina de față este evident că nu se poate vorbi despre asemenea împrejurări.
Mai are în vedere instanța de control judiciar, că judecătorul fondului a făcut și o aplicare judicioasă a jurisprudenței europene, făcându-se trimitere la Hotărârea „Tromso și Stensaas” împotriva Norvegiei, prin care s-a statuat că marja de apreciere a autorităților naționale în a limita dreptul la libertatea de exprimare se circumscrie interesului unei societăți democratice de a permite presei să-și joace rolul indispensabil de „câine de pază” și să-și exercite aptitudinea de a da informații referitoare la probleme de interes general.
Din această perspectivă, nu sunt susținute criticile recurentului referitoare la faptul că prin relatările reprezentantului IJPF s-a produs divulgarea unor informații confidențiale, în condițiile în care au fost expuse modul de derulare a unor evenimente în care a fost implicat reclamantul recurent, evenimente care interesau opinia publică locală, în speță fiind vorba și de o instituție publică, așa cum este Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră.
De asemenea, în mod corect judecătorul fondului a făcut trimitere la jurisprudența constantă a instanței europene, atunci când a reținut că un ziarist poate formula judecăți critice de valoare, dar numai sub condiția demonstrării veridicității, așa cum s-a statuat prin Hotărârea Lingens împotriva Austriei din 8 iulie 1996.
Raportând această împrejurare la circumstanțele particulare ale pricinii, este de observat că pârâtul intimat, prin articolele publicate nu a făcut altceva decât să redea fidel, relatările reprezentantului instituției al cărui salariat a fost reclamantul recurent, aceste publicații necuprinzând aprecieri personale pe care le-ar fi putut face pârâtul intimat în calitatea sa de ziarist.
Cât privește neprezentarea pârâtului intimat în instanță, faptul că nu a formulat întâmpinare, că nu și-a exprimat poziția față de acțiune sau pentru a propune probe, trebuie de precizat că acest aspect dimpotrivă, îi profită recurentului reclamant, neputând fi invocat ca și motiv de recurs, cât timp, în condițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, nu a făcut dovada modului în care recurentul a fost vătămat în exercitarea drepturilor sale procesuale prin raportare la atitudinea pasivă a pârâtului intimat. Aceasta, în condițiile în care în procesul civil este incident principiul conform căruia reclamantului îi revine sarcina probei.
Față de cele ce preced, instanța de control judiciar constată că sentința a fost dată cu aplicarea corectă a legii, fiind rezultatul interpretării corecte a probelor din dosar, astfel că motivele invocate de recurentul reclamant nu se circumscriu cazurilor de casare/modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
Având în vedere dispozițiile art. 304 ind. 1 raportat la art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul C. G. N. împotriva sentinței civile 2123 din 15 aprilie 2011, pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._ .
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C. G. N., domiciliat în mun.Rădăuți ..26, jud.Suceava, împotriva sentinței civile nr.2123 din 15 aprilie 2011 a Judecătoriei Suceava (dosar nr._ ), intimat fiind pîrîtul R. N., redactor șef al ziarului O. - Suceava.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 mai 2012.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
G. F. C. N. M. F. L. P. T.
Red. G.F.
Jud.fond – P. I.
Tehnored.P.T. – Ex.2 – 13 iunie 2012
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1005/2012. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 1351/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
