Cereri. Decizia nr. 1345/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1345/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 1345/2014
Dosar nr._ - alte cereri –
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA Nr. 1345
Ședința publică din 09 septembrie 2014
Președinte: I. M.
Judecători: I. G.
Judecători: G. D.
Grefier: P. L.
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta P. comunei Ilișești împotriva încheierii din 09.05.2014 pronunțată în dosar nr._ de către Judecătoria Suceava, intimat fiind părâtul S. D., domiciliat în ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns consilier juridic I. D., pentru reclamanta recurentă și avocat G. M., pentru pârâtul intimat, lipsă fiind acesta.
Procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită.
Grefierul a expus referatul cauzei, după care:
IInstanța, din oficiu, în temeiul disp. art. 82 alin. 2 coroborat cu art. 486 alin. 2,3 Cod procedură civilă invocă lipsa calității de reprezentant a reclamantei recurente.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită respingerea excepției, întrucât aceasta nu este întemeiată.
Avocatul pârâtului intimat solicită admiterea excepției, motivat de faptul că nu se face dovada că a fost asistată reclamanta de avocat sau consilier juridic.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL ,
Asupra excepției de față, constată:
P. încheierea de ședință pronunțată la data de 9 mai 2014, Judecătoria Suceava în temeiul disp. art. 413 alin. 1 pct. 1 Nodul Cod de procedură civilă a dispus suspendarea judecării acțiunii civile având ca obiect „obligația de a face” formulată de reclamanta P. comunei Ilișești, județul Suceava în contradictoriu cu pârâtul S. D., până la soluționarea definitivă a dosarului Judecătoriei Suceava nr._ .
Împotriva încheierii sus menționate a formulat recurs reclamanta P. comunei Ilișești, arătând următoarele:
În dosarul Judecătoriei Suceava nr._ este în curs de judecată plângerea contravențională formulată de reclamantul S. D. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 3/12.07.2013, proces verbal prin care acesta a fost amendat cu 3000 lei pentru construirea fără autorizație a unui supermarket în intravilanul comunei Ilișești.
Chiar dacă în mod definitiv și irevocabil ar fi constatată nulitatea absolută a procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 3/12.07.2013, faptic neîncadrarea pârâtului în prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor, construirea supermarketului fără autorizație de construcție și nerespectarea autorizației de construcție nr. 32/02.08.2011 pentru extinderea locuinței, autorizație solicitată de pârât, se perpetuează și este necesar ca pe fond toate aceste nelegalități să fie stopate, iar pârâtul trebuie să fie obligat la . nu se poate efectua decât prin judecarea pe fond a prezentei acțiuni civile, fără invocarea tuturor excepțiilor prevăzute de Noul Cod de procedură civilă în speranța ca una dintre aceste excepții vor fi acceptate, împiedicându-se astfel . pârâtului.
Reclamantul a solicitat de la P. comunei Ilișești emiterea unui certificat de urbanism și a unei autorizații de construcții pentru extindere locuința parter și etaj, anexe gospodărești, fântână, bazin vidanjabil și branșament electric. Acestuia i s-a eliberat în baza actelor depuse (contract de vânzare – cumpărare, extras CF, plan de amplasament și delimitare imobil, plan de încadrare în zonă, avizele solicitate și proiect întocmit), certificatul de urbanism nr. 30/30.06.2011 și autorizația de construcție nr. 32/02.08.2011 pentru extinderea locuinței. Reclamantul în mod voit nu a respectat pct. 3 al certificatului de urbanism nr. 30/30.06.2011 privind regimul tehnic este solicitat un singur acces rutier și pietonal cu indicarea exactă a locului prin poziționarea kilometrică la DJ 178, precum și avizul de la D.J.D.P. Suceava în care se indicau toate condițiile de realizare.
Nici pentru amenajarea interiorului nu s-a respectat proiectul întocmit și autorizația emisă, întrucât conform proiectului, la parter trebuiau să existe camera de zi, un dormitor, dressing, o bucătărie, un mic birou, un hol, nu spații pentru activități comerciale și de depozitare marfa, iar la etaj trebuia să existe camera de zi, dormitor, debara, saună, dressing.
Pârâtul nu a respectat proiectul și autorizația de construcție și a pus în funcțiune magazinul comercial la data de 12.07.2013.
Analizând excepția invocată, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 84 alin. 1 din Codul de procedură civilă, „persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii”.
La alin. 2 al aceluiași articol se prevede că „la redactarea cererii și a motivelor de recurs, precum și în exercitarea și susținerea recursului, persoanele juridice vor fi asistate și, după caz, reprezentate, sub sancțiunea nulității, numai de către un avocat sau consilier juridic, în condițiile legii”, iar la alin. 3 se menționează că dispozițiile alin. 1 și 2 se aplică în mod corespunzător și entităților arătate la art. 56 alin. 2.
Totodată, conform art. 490 alin. 1 Cod procedură civilă, „recursul și, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității, în condițiile prev. la art. 83 alin. 3 și art. 84”.
Având în vedere că, în prezenta cauză, recursul a fost declarat de P. comunei Ilișești – prin primar Avasaloaie F. R., fără a se face dovada reprezentării sau a asistării recurentei de consilier juridic sau avocat la redactarea cererii de recurs, tribunalul constată că este incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 84 alin. 2 din codul de procedură civilă și urmează a admite excepția invocată și a constata nulitatea recursului declarat în cauză.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Admite excepția nulității cererii de recurs.
Constată nul recursul declarat de P. comunei Ilișești împotriva încheierii din 09.05.2014 pronunțată în dosar nr._ de către Judecătoria Suceava, intimat fiind părâtul S. D., domiciliat în ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 09 septembrie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
I. M. I. G. G. D. P. L.
Red. G.D./Jud. fond: B. C./Tehnored. P.L. / 4 ex. – 19.09.2014
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 86/2016. Tribunalul SUCEAVA | Anulare act. Hotărâre din 09-09-2014, Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








