Contestaţie la executare. Decizia nr. 101/2012. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 101/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 18-06-2012 în dosarul nr. 101/2012
Dosar nr._ Contestație în anulare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 101
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 18 IUNIE 2012
PREȘEDINTE T. A. M.
JUDECĂTOR V. O. D.
JUDECĂTOR I. G.
GREFIER S. A.-M.
Pe rol, judecarea contestației în anulare a deciziei civile nr. 1022 din data de 29 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul S. în dosar nr._, formulată de către contestatorul D. C., intimată fiind Asociația U. S..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul, lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare cu părțile legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Contestatorul înmânează instanței două plicuri sigilate și precizează că nu are cunoștință de conținutul acestora, astfel că le contestă.
Solicită ca instanța să îi comunice dacă s-a judecat recursul, dacă la prezenta cauză a fost atașat dosarul de executare, întrucât executarea nu este terminată, aceasta fiind suspendată.
Arată că în dosarul nr._ al Judecătoriei S. nu s-a solicitat de către instanță atașarea dosarului de executare.
Solicită a i se comunica soluția pronunțată în dosarul având ca obiect „recuzare”, această cerere a fost soluționată de către un complet de judecată care la rândul său a fost recuzat și că a solicitat ca prezentul dosar să fie trimis la parchet pentru cercetări.
Instanța îi aduce la cunoștință că cererea de recuzare a prezentului complet de judecată a fost respinsă.
Contestatorul arată că nu înțelege cum cererea sa de recuzare a fost soluționată de către un complet de judecată care era recuzat, iar cauza se judecă fără dosarul de executare.
Invocă disp. art. 991 din Legea nr. 24/2012, art. 6733 din T.F.U.E. și precizează că îi este răpit dreptul la apărare, iar prezenta cauză nu se poate soluționa fără dosarul de executare nr. 3/2008.
Arată că înțelege să recuze completul de judecată, își menține cererile de recuzare formulate și va recuza la infinit toți judecătorii.
Instanța, din oficiu, invocă și pune în discuție excepția perimării contestației în anulare.
Contestatorul arată că în prezenta cauză nu se poate vorbi despre excepția perimării având în vedere că a formulat cerere de recuzare a întregului complet de judecată, astfel că dosarul nu poate fi soluționat la acest moment.
Instanța îi restituie contestatorului corespondența sigilată
Contestatorul solicită dosarul la studiu, vrea ca acesta să fie înaintat la parchet pentru cercetări, grefierul de ședință să consemneze că instanța refuză să primească corespondența sigilată, iar judecătorii sunt defectuoși.
Instanța, în baza art. 28 al. 3, art. 30 al. 4 Cod procedură civilă respinge cererea de recuzare a întregului complet de judecată formulată oral de către contestator la acest termen de judecată, ca inadmisibilă, motivat de faptul că pentru aceleași motive de recuzare nu se poate formula o nouă cerere de recuzare împotriva aceluiași judecător.
Contestatorul arată că își menține cererea de recuzare, dosarul cauzei se judecă defectuos și solicită amânarea pronunțării.
Datorită comportamentului neadecvat al contestatorului în fața instanței, acesta a fost evacuat din sală cu ajutorul jandarmului.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra contestației în anulare de față, constată:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 5 iulie 2010, contestatorul D. C., în contradictoriu cu intimata Asociația U. S., a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 1022 din data de 29 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul S. în dosar nr._ sub toate motivele așa zis analizate de către completul de judecată C3R, arătând că este în dușmănie cu doi dintre judecătorii acestui complet și are judecată penală cu aceștia, așa cum a arătat, suspendarea executării amenzii, pentru necercetarea fondului cauzei (excepție) – recurs așa cum a declarat împotriva soluției de recuzare.
Contestația în anulare nu a fost motivată în drept.
La termenul de astăzi, din oficiu, instanța a invocat excepția perimării contestației în anulare.
Astfel, potrivit disp. art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire, se perimă de drept chiar și împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an de zile.
Prin încheierea de ședință din data de 14 octombrie 2010 instanța, având în vedere lipsa nejustificată a părților și faptul că niciuna nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art. 242 al. 1 pct. 2 Cod procedură civilă a suspendat judecarea contestației în anulare.
În consecință, cum de la data suspendării și până la data repunerii pe rol – 30 martie 2012 a trecut mai mult de 1 an, în speță fiind întrunite dispozițiile legale menționate, tribunalul urmează a constata perimată contestație în anulare de față.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Constată perimată contestația în anularea deciziei civile nr. 1022 din data de 29 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul S. în dosar nr._, formulată de către contestatorul D. C., domiciliat în Salcea, jud. S., intimată fiind Asociația U. S., cu sediul în S., .. 27.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.06.2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
T. A. M. V. O. D. I. G.
Grefier,
S. A.-M.
Red. T.A.M.
Judecător I. G.
Tehnored. S.A.M.
2 ex./26.06.2012
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1312/2012. Tribunalul SUCEAVA | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1124/2012. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








