Fond funciar. Decizia nr. 186/2012. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 186/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 15-11-2012 în dosarul nr. 186/2012
Dosar nr._ - contestație în anulare –
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 186
Ședința publică din data de 15 NOIEMBRIE 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. F. F.
JUDECĂTOR: F. L.
JUDECĂTOR: C. M. N.
GREFIER: Ș. L. G.
Pe rol, pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatoarea I. (născută L.) D., din Israel, cu domiciliul ales la avocat E. L., . 9, scara C, etaj 2, . împotriva deciziei civile nr. 986 din data de 10.05.2012 a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr._, intimați fiind C. JUDEȚEANĂ S., cu sediul în mun. S., ., nr.36, județul S., C. DE F. F. A. și DIRECȚIA S. S., cu sediul în mun. S., ..6, județul S..
Dezbaterile asupra cauzei civile în fond au avut loc în ședința publică din data de 8 NOIEMBRIE 2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru data de astăzi, 15 NOIEMBRIE 2012.
După deliberare,
TRIBUNALUL:
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._ din data de 26.07.2010, reclamanta D. I., în contradictoriu cu pârâtele Comisia comunală de fond funciar A., C. județeană S. și Direcția S. S., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună desființarea Hotărârii nr.1517 din 14.06.2007 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. și să i se reconstituie dreptul de proprietate asupra suprafeței împădurite de 207 ha și 2534 mp situate pe teritoriul comunei A., județul S.; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că în termenul prevăzut de legea reparatorie a solicitat comisiei locale de fond funciar din cadrul Primăriei Siminicea, propunere pentru restituirea în natură a proprietății, respectiv suprafața împădurită aflată în perimetrul comunei Siminicea, numită și pădurea Fetești, arondată la nivelul anilor 1930 județului B..
A mai arătat că prin adresa nr.51 din 11 octombrie 2005, Primăria Siminicea le-a adus la cunoștință că în zona Fetești mai există sute de hectare de pădure care nu au fost cerute de foștii proprietari, dar care fac parte din teritoriul administrativ al comunei A. din data de 1.01.1961 în urma reorganizării teritorial-administrative, respectiv astăzi județul S..
În aceste condiții, întreg dosarul cu înscrisurile originale sau atestate conforme cu originalul au fost trimise acestei comisii de fond funciar.
A mai arătat că în „convenția de evaluare” încheiată la data de 15 decembrie 1930, între B. Herșcovici, D. Nadler și L. Nadler (tatăl petentei), (înscrisul depus are nr.4916/1930) se face vorbire despre un act de partaj autentificat de Tribunalul B. nr.1882/1930 și se face o evaluare a celor 20 de parcele din pădurea Fetești, ..
Din cuprinsul sentinței civile a Tribunalului B. pronunțată la data de 19 decembrie 1930 rezultă că în urma partajului autentificat de Tribunalul B. nr.1882/1930 au rezultat mai multe parcele care vor fi alese prin această sentință. Rezultă din această sentință că obiectul partajului între L. Nadler, D. Nadler și B.Herșcovici este pădurea Fetești, Salcia-P. din ., în suprafață de cca 688 ha. cu următoarele megieșii: o latură moșia Hînțești și moșia și pădurea Grigorești, o latură cu fosta proprietate Salcia-P., la data partajului proprietatea sătenilor împroprietăriți, o latură cu moșia și pădurea Burdujeni, proprietatea statului și laturile împroprietăriților din anul 1864 a locuitorilor din A..
Din actul Dotal încheiat la data de 10 iulie 1036, rezultă că tatăl petentei, C. L. (fost L. Nadler) a înzestrat petenta la prima ei căsătorie cu Ervin M. Gold cu suprafața de 112 ha și 6500 mp care forma lotul „L.” din pădurea Fetești, ., iar petenta a solicitat în nume propriu și nu în calitate de moștenitor reconstituirea dreptului ei de proprietate asupra acestei păduri.
C. locală de fond funciar i-a solicitat dovada continuității posesiei acestei păduri, iar Arhivele Naționale, la cererea sa, i-a comunicat prin adresă că la data recensământului în anul 1948 se recenzau doar proprietarii, la domiciliul lor de atunci, iar proprietățile aveau doar o valoare declarativă. În aceste condiții, rezultă că statul român a preluat de la petentă suprafața de 207 ha și 2534 mp.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.53 pct.2, 58 din Legea nr.18/1991 reactualizată, art.11 pct.8,9, art.13 pct.2 lit.a din HG nr.890/2005.
Pârâta C. Județeană S., legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat introducerea în cauză a Direcției Silvice S..
Pârâta Comisia comunală de fond funciar A., legal citată, a formulat întâmpinare prin care a arătat că potrivit prevederilor art.24 alin.4 din Legea nr.1/2000, în cazul retrocedării terenurilor forestiere – terenul este pus la dispoziția comisiilor locale de unitățile sau subunitățile silvice din subordinea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva – Direcția S. S..
De asemenea a arătat că întrucât reclamanta nu a făcut dovada preluării terenului la stat, nici dovada continuității proprietății sau identificarea în plan parcelar a terenului se impune respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr.3509 din 8 iulie 2011 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr. 4941/314/200, s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta D. I. a solicitat, în temeiul Legii nr. 247/2005, prin cerere adresată autorităților competente reconstituirea, în favoarea sa, a suprafetei de 112 ha.6500mp. teren cu vegetație forestieră situată pe raza ..
Prin Hotărârea Comisiei Județene de fond funciar S. nr. 1517 /14.06.2007, cererea sa a fost respinsă, rețindu-se că petenta nu a facut dovada preluării proprietății de către stat și identificarea în amenajamentul silvic a terenului.
Instanța, examinând întregul material probator administrat în cauză, a apreciat că reclamanta a dovedit că tatăl său a dobândit, în virtutea sentinței civile a Tribunalului B. pronunțată la data de 19 decembrie 1930, o suprafață din pădurea Fetești identificată ca fiind lotul ”L.” compus din parcelele 4=R, 5=P, 6=O, 7=N. (f. 134-137)
Rezultă din această sentință că obiectul partajului între L. Nadler, D. Nadler și B.Herșcovici a fost pădurea Fetești, Salcia-P. din ., în suprafață de cca 688 ha. cu următoarele megieșii: o latură moșia Hînțești și moșia și pădurea Grigorești, o latură cu fosta proprietate Salcia-P. (la data partajului proprietatea sătenilor împroprietăriți) o latură cu moșia și pădurea Burdujeni - proprietatea statului și laturile împroprietăriților din anul 1864 a locuitorilor din A..
Loturile au fost determinate în urma partajului autentificat de Tribunalul B. nr.1882/1930 intervenit între B. Herșcovici, D. Nadler și L. Nadler (tatăl petentei), de unde au rezultat mai multe parcele care vor fi împărțite prin sentința sus menționată. De asemenea prin „convenția de evaluare” încheiată la data de 15 decembrie 1930 între aceleași persoane se face o evaluare a celor 20 de parcele din pădurea Fetești, ..
Din actul dotal încheiat la data de 10 iulie 1036, rezultă că tatăl petentei, C. L. (fost L. Nadler) a înzestrat petenta la prima ei căsătorie cu Ervin M. Gold cu suprafața de 112 ha și 6500 mp care forma lotul „L.” din pădurea Fetești, ..(f. 139-144)
Legătura de rudenie dintre reclamantă și autorul său și respectiv schimbările de nume pe care aceasta le-a suferit de-a lungul timpului (D. L. Nadler fiind căsătorită de 3 ori devenind D. Gold, apoi Schapira și apoi I.) reiese din actele de stare civilă aflate la dosar (f. 146-164).
Cu toate acestea, având în vedere perioada îndelungată de timp scursă de la momentul dobândirii terenurilor, multitudinea operațiilor juridice intervenite și imposibilitatea identificării vechiului amplasament, reclamanta nu a dovedit un drept de proprietate suficient de caracterizat, astfel că cererea sa nu apare întemeiată.
Instanța a reținut că din numeroasele adrese și corespondențe purtate între părți și între reclamantă și diferite instituții publice (Ministerul Administrației și Internelor, Primăria Comunei A., Arhivele Naționale București, Direcția Județeană S. a Arhivelor Naționale, Direcția Județeană B. a Arhivelor Naționale, Direcția S. S., Direcția S. B. și Comisia comunală de fond funciar A. f. 60-133) nu rezultă că petenta figurează ca deținând, terenurile cu vegetație forestieră solicitate de către aceasta și nici ca fiind expropriată sau lipsită în vreun alt fel de proprietatea sa care să fie preluată de statul român.
Instanța mai reține, de asemenea, că în timpul vieții sale, reclamanta a înstrăinat unor diverse persoane, prin intermediul fratelui său, J. L. (care a acționat în calitate de procurator) mai multe suprafețe de teren din pădurea ce i-a revenit de la tatăl său, așa cum atestă înscrisurile de la f. 21-30 din dosar.
Așadar, reclamanta nu a reușit să probeze întinderea și continuitatea dreptului său de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră solicitate.
Înscrisurile invocate de către reclamantă în dovedirea pretențiilor sale respectiv copii după „Borderoul populației proprietăților și exploatațiilor agricole din orașul București întocmit conform recensământului agricol și al populației din ianuarie 1948” nu sunt de natură a conduce la o altă concluzie. Astfel, deși în cadrul acestui „borderou” figurează o Schapira D. cu o suprafață totală de teren de 207ha. 2534mp. și 6 parcele, acest înscris nu precizează unde se găsește acest teren (din moment ce recensământul vizează persoanele ce locuiesc în București) și nici dacă este cu vegetație forestieră sau nu. (f. 47-48). De precizat că atât în cazul fratelui reclamantei L. Jack (care locuia la nivelul anului 1948 în județul B.), cât și mamei acesteia, L. Tirla, se menționează în mod expres din totalul suprafețelor de teren pe care le dețin cât anume sunt păduri și ce suprafețe sunt situate în hotarul altor sate. (f. 50-555)
Potrivit reglementarii actuale cuprinsă în art. 6 alin. 13 din Legea nr. 1/2000, dovada proprietății terenurilor solicitate va putea fi făcută, în lipsa înscrisurilor doveditoare cu martori, dacă reconstituirea dreptului de proprietate se face pe fostul amplasament și dacă martorii sunt proprietarii vecini ai terenurilor solicitate. Așadar, instanța a procedat la analizarea cererii reclamantei prin prisma dispozițiilor menționate incidente în cauză.
Examinând declarațiile martorilor audiați în cauză, B. V. și A. G. (f. 204-205), instanța a constatat că depozițiile acestora nu formează convingerea instanței în sensul dovedirii caracterului temeinic al cererii reclamantei. Astfel, toți martorii au arătat faptul că tatăl reclamantei (iar nu aceasta din urmă) avea, într-adevăr, o suprafață mare de teren împădurit, o parte din el fiind vândut către diverse persoane, fără a se putea preciza, însă, cât anume.
Potrivit art. 39 din HG nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane. În acest scop se va solicita persoanelor care au depus cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate în termen legal, schița amplasamentului cu terenul deținut sau orice alte informații din care să rezulte identificarea vechiului amplasament solicitat. Pentru terenurile forestiere comisiile locale vor stabili dacă vechiul amplasament, identificat în conformitate cu documentațiile prezentate la alin. (2), nu a fost atribuit legal și poate fi retrocedat. Ocoalele silvice sunt obligate să prezinte toate documentele necesare reconstituirii dreptului de proprietate (hărți amenajistice, extrase de pe amenajament etc.) în termen de 5 zile de la solicitarea comisiei locale.
În acest sens instanța a constatat că planurile cadastrale depuse la dosar nu sunt de natură a demonstra veridicitatea susținerilor reclamantei. Astfel, așa cum se menționează în cadrul acestor planuri ele au fost realizate la cererea beneficiarului “care a asistat și a indicat hotarele”. Planurile de situație identifică terenul solicitat de către reclamantă ca fiind identic cu . U.P. VI A. deținut de Direcția S. S. și administrat de către Ocolul Silvic A.. Or, așa cum se evidențiază de către Direcția S. S. unitățile amenajistice 23,27,28,29 și 31 din cadrul U.P. VI A. (unității de producție) sunt proprietatea publică a statului român nefiind supuse prevederilor legilor fondului funciar privind retrocedarea terenurilor preluate de stat către foștii proprietari.
Deosebit de aceasta instanța a remarcat că nici expertul topo desemnat, inițial, în cauză, nu a fost în măsură să identifice amplasamentul terenului revendicat de către reclamantă precizând, în mai multe rânduri, că expertiza nu poate fi finalizată întrucât nu există elemente obiective (documente sau martori) în funcție de care să se poată determina, în prezent, limitele vechii proprietăți a reclamantei.(f. 273, 306, 314, 325).
Împotriva sentinței civile a declarat recurs reclamanta D. I. solicitând casarea în totalitate a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece pentru o soluție legală este necesară administrarea de probe noi, respectiv proba cu expertiză de specialitate.
Un motiv de recurs se referă la vânzarea mai multor suprafețe de teren din pădurea ce i-a revenit petentei de la tatăl său, instanța de fond nefăcând coroborarea probelor administrate în cauză și reținând în mod greșit că petenta nu a demonstrat existența și întinderea terenului solicitat.
Susține recurenta că dacă se consideră că în anul încheierii actului dotal, 1936, era proprietara suprafeței de teren împădurit se poate urmări continuitatea dreptului de proprietate.
Astfel, din înscrisul depus în recurs, respectiv un tabel de proprietari și o schiță cu terenurile lor cu vecinătăți din anul 1945, se poate concluziona că acești proprietari au vecinătăți cu terenul petentei, fiind dovedit că în anul 1945 aceasta era proprietara terenului revendicat.
De asemenea, consideră recurenta că motivarea sentinței recurate este contradictorie, în condițiile în care s-a reținut că petenta a vândut o parte din terenul ce i-a revenit de la tatăl ei iar din depozițiile martorilor se reține că tatăl petentei a avut o suprafață mai mare de pădure din care a vândut mai multor săteni.
Față de înscrisul depus din care rezultă că în evidențele silvice petenta apare în anul 1945 cu teren pădure la Fetești, sentința instanței de fond apare ca lipsită de temei legal.
Pe de altă parte, intimații nu au produs probe de aceeași forță cu cele depuse de petentă, susținerile acestora neavând suport probatoriu.
Consideră recurenta că se impune administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate, utilă și obligatorie pentru dovedirea amplasamentului și a regimului juridic actual al pădurii, ce trebuie efectuată de un alt expert, solicitare pe care a adresat-o instanței de fond și a depus-o la dosarul cauzei la ultimul termen de judecată.
Intimata C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., prin întâmpinare a solicitat respingerea ca nefondat a recursului deoarece petenta nu a dovedit calitatea de proprietar deposedat al autorului său asupra suprafeței de teren în litigiu în sensul prevăzut de art. 3 alin.5 din Legea nr. 1/2000.
Intimata C. locală de fond funciar A. prin întâmpinare a solicitat respingerea ca nefondat a recursului deoarece recurenta nu a făcut dovada continuității proprietății sau a identificării în plan parcelar a terenului solicitat, iar pentru diferența solicitată în baza extrasului din Recensământul agricol al populației din ianuarie 1948 nu a urmat procedura specială prevăzută de legile reparatorii, iar pe de altă parte nu se specifică categoria de teren cu care figura în evidențe petenta.
Prin decizia civilă nr.986 din data de 10 mai 2012 pronunțată de Tribunalul S. – Secția civilă în dosarul nr._ , s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D. I., cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat E. L. - municipiul B. ..9, ., jud. B., împotriva sentinței civile nr.3509 din 8 iulie 2011 a Judecătoriei S. (dosar nr._ ), intimate fiind pârâtele C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., C. locală de fond funciar A. și R.N.P. ROMSILVA prin Direcția S. S..
Pentru a decide astfel, tribunalul analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, a reținut că potrivit art. 6 alin. 11 din Legea nr. 1/2000 așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, comisiile locale de fond funciar au obligația de a valida cererile de reconstituire a dreptului de proprietate, prin recunoașterea actelor primare de proprietate, a forței probante pe care legea le-o acordă.
În situația în care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate în baza unui act de proprietate emis înainte de anul 1945, acesta se poate lua în considerare numai cu condiția ca terenul în litigiu să fi fost preluat de la persoana care deține acel act, iar în situația în care nu există identitate între persoana care figurează în acel act și cel deposedat, trebuie să se facă dovada continuității dreptului de proprietate.
Sarcina probei în sensul că terenul se afla în proprietatea sa ori a autorilor săi la data preluării revine celui care a solicitat reconstituirea dreptului.
Persoana care se prevalează la reconstituirea dreptului de proprietate de un act primar de proprietate, indiferent de vechimea acestuia, încheiat în condițiile de valabilitate ale acelui act juridic prevăzute de legea în vigoare de la momentul încheierii sale, va beneficia de prezumția absolută de proprietate instituită prin art. 6 alin. 11 din Legea nr. 1/2000 în situația în care este îndeplinită și cea de-a doua condiție cumulativă prevăzută de textul de lege, aceea ca amplasamentul terenului solicitat să fie liber, sens în care este necesară administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate.
Premisa textului legal este aceea a identității între persoana titulară a dreptului de proprietate conform actului de proprietate obținut anterior intrării în vigoare a Legii nr._ și persoana deposedată, astfel că în ipoteza în care nu există o astfel de identitate, persoana care exhibă actul de proprietate respectiv nu mai beneficiază de această prezumție, fiind obligată să facă dovada că terenul solicitat a fost preluat de stat de la ea sau de la autorul său.
Cu toate că petenta a dovedit că prin actul dotal încheiat în anul 1936 a devenit proprietara unei suprafețe de 112 ha și 6500 m.p. teren care forma lotul „L.” din pădurea Fetești, ., nu a dovedit continuitatea proprietății și vechiul amplasament al terenului cu vegetație forestieră solicitat.
În ce privește diferența dintre suprafața solicitată inițial în baza actului dotal și cea rezultată din înscrisurile depuse ulterior la dosar, respectiv extras din Recensământul agricol al populației din ianuarie 1948, aceasta nu a făcut obiectul unei cereri adresate comisiei locale conform procedurii speciale prevăzută de lege, iar pe de altă parte din probele existente nu se poate stabili ce categorie de folosință avea terenul cu care figura înscrisă petenta.
Prin art. 4 alin.5 din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 legiuitorul a conferit expertizei extrajudiciare prezentate de părți valoare probantă egală cu expertizele dispuse de instanța de judecată, sub condiția efectuării lor de către experți autorizați, aceste dispoziții fiind supuse controlului de constituționalitate, în cadrul căruia s-a stabilit că prin stabilirea unei valori probante egale a expertizelor extrajudiciare nu se înlătură discutarea în contradictoriu a conținutului raportului de expertiză potrivit regulilor dreptului comun prevăzute de art. 201-214 C.proc.civ. Astfel, partea căreia îi este opusă o expertiză extrajudiciară poate să formuleze obiecțiuni, și de asemenea, poate să solicite efectuarea unei contraexpertize pentru a combate raportul de expertiză extrajudiciară.
În condițiile în care nu s-a efectuat o expertiză extrajudiciară și nici nu s-a mai administrat în cauză proba cu expertiză solicitată de petentă iar planurile cadastrale depuse la dosar nu lămuresc amplasamentul terenului solicitat, parte din terenul identificat făcând parte din proprietatea publică a statului român deținut de Direcția S. S., corect a respins prima instanță plângerea petentei.
Împotriva acestei decizii a promovat contestație în anulare reclamanta contestatoare I. (născută L.) D., care a precizat că a formulat prezenta în contradictoriu cu intimații C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., C. locală de fond funciar Adâncată și RNP Romsilva - Direcția S. S., să anulați D.C. nr. 986/10.05.2012 (Dosar nr._ ) a Tribunalului S. urmând a fi fixat termen în vederea rejudecării recursului împotriva S.C. nr. 3509/08.07.2011 (Dosar nr._ ) a Judecătoriei S..
Prin D.C. nr. 986/10.05.2012 a Tribunalului S. s-a respins ca nefondat recursul subsemnatei împotriva S.C. nr. 3509/08.07.2011 a Judecătoriei S., cu motivarea că reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile art. 6 L. 1/2000 presupune exhibarea unui titlu de proprietate valabil obținut anterior intrării în vigoare a L. 18/1991 și existența liberă a vechiului amplasament al proprietății.
Actul dotal de care se prevalează petenta, deși face dovada dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 112 ha și 6.500 mp teren care forma lotul „L." din pădurea Fetești, ., este insuficient în probațiune, deoarece nu s-a făcut dovada continuității proprietății și a vechiului amplasament al terenului cu vegetație forestieră solicitat.
Pentru diferența de suprafață dintre cea înscrisă în actul dotal și cea care rezultă din extrasul din Recensământul agricol al populației din ianuarie 1948, petenta nu a făcut dovada că s-a adresat comisiei locale cu o cerere în condițiile L. 1/2000 și nici nu a administrat dovezi privitoare la categoria de folosință a terenului cu care figura în proprietate la nivelul anului 1948.
În cauză nu s-a efectuat o expertiză extrajudiciară, iar planurile cadastrale depuse de petentă nu lămuresc amplasamentul terenului solicitat cu titlu de reconstituire în condițiile Legii nr. 1/2000, parte din terenul identificat fiind proprietatea publică a Statului Român.
Contestatoarea înțelege să invoce în cauză ca și motiv de contestație în anulare disp. art. 318 teza II C.pr.civ.
Astfel, instanța de recurs a omis să cerceteze critici decisive invocate prin memoriul de recurs. Nu este vorba de argumente dezvoltate în susținerea unui motiv de recurs, pe care instanța de control le poate grupa și la care poate răspunde printr-un singur considerent, ci de omisiunea de a analiza critici de nelegalitate propriu-zise, circumscrise disp. art. 307 pct. 7 și 9 C.pr.civ., rap. la art. 312 al. 5 C.pr.civ.
E adevărat că în raport de art. 304/1 C.pr.civ., instanța de recurs poate examina cauza sub toate aspectele, numai că acest text nu degrevează instanța de control de a răspunde punctual criticilor invocate prin memoriul de recurs.
Contestatoarea mai arată că prin memoriul de recurs s-a susținut că fondul cauzei nu a fost cercetat, în raport de împrejurarea că în cauză, în fața instanței de fond, s-a solicitat administrarea probei cu o expertiză silvică, esențială pentru identificarea terenului solicitat cu titlu de reconstituire, pentru verificarea întinderii dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră pretins a fi restituit în condițiile art. 6 Legii nr. 1/2000 și pentru stabilirea situației juridice actuale a acestui teren, care este sub bornă silvică, nu a fost reconstituit în proprietate altor persoane și se află în administrarea Direcției Silvice S..
Instanța de recurs nu a răspuns la această critică, circumscrisă disp. art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă, rap. la art. 129 alin. 6 C.pr.civ. și la art. 312 al. 5 C.pr.civ., ceea ce deschide calea contestației în anulare.
Potrivit art. 129 al. 6 C.pr.civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Potrivit art. 295 al. 1 C.pr.civ., instanța de apel verifică, în limitele
cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, iar potrivit art. 316 C.pr.civ., dispozițiile privind judecata în apel se aplică și la instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol (Cap. I, secțiunea I din Titlul V).
De altfel, în considerentele deciziei atacate prin prezenta contestație se reține, în partea care enunță motivele de recurs: „Consideră recurenta că se impune administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate, utilă și obligatorie pentru dovedirea amplasamentului și a regimului juridic actual al pădurii, ce trebuie efectuată de un alt expert, solicitare pe care a adresat-o instanței de fond și a depus-o la dosarul cauzei la ultimul termen de judecată".
Răspunde în vreun fel instanța de recurs acestei critici de necercetare a fondului cauzei de către prima instanță, prin prisma obligativității administrării probei cu o expertiză topo, care nu poate fi administrată în fața instanței de recurs, în raport de art. 305 C.pr.civ. și care reclamă casarea cu trimitere spre rejudecare?
Solicită a se constata că motivarea deciziei nu amintește nimic de această solicitare a subsemnatei, ba mai mult însăși instanța de recurs reține că în cauzele de genul celei de față este obligatorie administrarea probei cu o expertiză silvică, judiciară sau extrajudiciară în condițiile art. 4 al. 5 Titlul XIII L. 247/2005, numai că în cauză „nu s-a efectuat o expertiză extrajudiciară și nici nu s-a mai administrat proba cu expertiză solicitată de petentă".
Acest argument este de natură a justifica o dată în plus pretenția subsemnatei, că nu s-a răspuns la o critică decisivă de nelegalitate a sentinței recurate, prin prisma necercetării fondului cauzei în acord cu art. 129 al. 6 C.pr.civ.
Sub un alt aspect, s-a invocat lipsa de temei legal a argumentelor reținute de instanța de fond în legătură cu situația terenului cu vegetație forestieră care s-a cerut a se reconstitui în proprietate (motiv de nelegalitate circumscris atât disp. art. 304 pct. 7 C.pr.civ., cât și disp. art. 304 pct. 9 C.pr.civ.): instanța de fond reținuse că petenta nu a reușit să probeze întinderea și continuitatea dreptului său de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră solicitate, văzând multitudinea operațiilor juridice intervenite cu privire la terenul care provine de la L. Nadler, autorul petentei, primit de acesta cu titlu de partaj voluntar în baza S.C. nr. 1882 a Tribunalului B. din data de 19.12.1930 și că petenta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate doar asupra terenului înscris în actul dotai nr. 2745/10.07.1936 autentificat de Tribunalul județului B., de 112 ha și 6.500 mp teren și arboret formând lotul „L." din pădurea Fetești, ...
În motivele de recurs s-a invocat pe de o parte, că reconstituirea dreptului de proprietate a vizat suprafața de 207,2534 ha cu vegetație forestieră, care include suprafața de 112 ha și 6.500 mp teren formând obiectul actului dotal; că suprafața totală de 207,2534 ha revendicată provine din trupul de pădure de 688 ha împărțit între L. Nadler, D. Nadler și B. Herșcovici prin actul de partaj 1882/1930, în Borderoul populației, proprietăților și exploatațiilor agricole din orașul București, întocmit conform Recensământului agricol al populației din ianuarie 1948, Buletinul de recensământ nr. 131, Schapira D. (subsemnata) figurând în proprietate la data recensământului cu 207,2534 ha teren (suprafața în litigiu) dispusă în 6 parcele; că localizarea și identificarea acestei suprafețe de 688 ha din care provine terenul în litigiu se pot realiza pe baza vecinilor (megieșiilor) precizate în convenția-partaj, actul de partaj 1882/1930; că localizarea și identificarea terenului în litigiu se pot realiza prin raportare la Tabelul proprietarilor întocmit în anul 1945 pentru 22,77 ha de teren forestier din pădurea Fetești - în jurul proprietăților celor 32 de locuitori din comunele Dumbrăveni și Siminicea fiind precizat un teren proprietate a doamnei D. L., dar și pădurea Fetești, proprietatea lui B. Herșcovici (n.n. suprafața revendicată aflându-se în zona drumurilor comunale 59 Fetești - Adâncată, respectiv drumul 208 T; în stânga drumului Fetești - Adâncată, la extremitatea sudică a trupului de mici proprietăți care însumează 22,77 ha este identificată pădurea Fetești, proprietatea locuitorilor din P., care conform vecinătăților stipulate în actul de partaj 1882/1930 poate fi latura estică a trupului de pădure de 688 ha împărțit în 1930 - a se vedea expertiza extrajudiciară S. C. G., anexată prezentelor precizări); că înstrăinarea terenurilor către terțe persoane vizează o parte nesemnificativă din pădurea primită de tatăl petentei cu titlu de partaj, la data naționalizării petenta rămânând în proprietate cu 207,2534 ha; că dacă se consideră că în anul încheierii actului dotai, 1936, petenta era proprietara suprafeței de teren împădurite se poate urmări continuitatea dreptului de proprietate până la naționalizare, pe de o parte prin raportare la acel Tabel al proprietarilor întocmit în 1945, vecini cu terenul în litigiu, iar pe de altă parte prin raportare la mențiunile aferente recensământului din anul 1948, dată la care petenta avea în proprietate terenul în litigiu, de 207,2534 ha.
Această motivare a petentei a urmărit a demonta raționamentul instanței de fond, unul inconsecvent logicii juridice și contrar probatoriului administrat în fața sa, iar, pe de altă parte, a urmărit a dovedi că toate condițiile impuse de art. 6 L. 1/2000 sunt date.
Contestatoarea apreciază că instanța de recurs, nu a răspuns punctual, la toate aceste premize de netemeinicie și nelegalitate a sentinței instanței de fond, în schimb instanța de recurs enunță textul art. 6 al. II L. 1/2000, teoretizează condițiile de admisibilitate a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră (dovada dreptului de proprietate cu titluri valabil emise anterior L. 18/1991 și continuitatea proprietății), reține că a probat existența dreptului de proprietate asupra terenului înscris în actul dotal, nu și dovada continuității proprietății, dar nu face nici o referire la Tabelul proprietarilor întocmit în anul 1945 pentru 22,77 ha de teren forestier din pădurea Fetești, document esențial în dovada continuității proprietății și la depozițiile martorilor audiați în fața primei instanțe, reține că pentru diferența între suprafața de 207,2534 ha menționată în buletinul de recensământ din anul 1948 și terenul de 112,65 ha înscris în actul dotal din anul 1936 nu a făcut dovada formulării cererii în condițiile L. 1/2000 (în condițiile în care a revendicat nu 112,65 ha, ci 207,2534 ha), iar în final respinge recursul pentru că nu am administrat proba cu expertiză silvică.
Nu se poate admite că această motivare răspunde apărărilor decisive invocate în recurs și că, în acest context, am beneficiat de o judecată echitabilă, în acord cu art. 6 din CEDO.
Arată că în jurisprudența Curții Europene s-a statuat că este recomandată redeschiderea unor proceduri drept cea mai potrivită măsură reparatorie atunci când procedurile interne nu au corespuns cerințelor art. 6 (L. contra României, dosar_/00, hotărârea din 26.01.2006), respectiv că reparația cea mai potrivită când un reclamant nu a avut acces la o instanță stabilită de lege este rejudecarea sau redeschiderea procedurii în timp util și cu respectarea cerințelor art. 6 din Convenție (Somogy contra Italiei, dosar_/01, hotărârea din 18.05.2004; Gencel contra Turciei, dosar_/99, hotărârea din 23.10.2003; Tahir D. contra Turciei, dosar_/98, hotărârea din 29.01.2004; Caloglu contra Turciei, dosar_/00, hotărârea din 29.07.2004).
Pentru a dovedi că fondul pretenției sale de reconstituire a dreptului de proprietate este întemeiat, anexează o expertiză extrajudiciară silvică, prin care s-a răspuns punctual tuturor chestiunilor invocate prin recurs și la care Tribunalul S. fie nu a răspuns deloc, fie a răspuns eronat.
Contestatoarea precizează că prezenta contestație în anulare a fost formulată în drept, în baza disp. art. 318 teza II C.pr.civ., art. 274 C.pr.civ, solicitând judecata contestației și în lipsă, potrivit art. 242 alin.2 C.pr.civ.
C. Comunală A. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a formulat întâmpinare la contestația promovată în cauză de contestatoarea I. D., prin care a solicitat ca în urma judecării acesteia, să o respingeți ca inadmisibilă și nefondată.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._, contestatoarea D. I. a solicitat desființarea Hotărârii nr. 1517/2007 a Comisiei județene de fond funciar S. și reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 207 ha și 2534 mp. teren cu vegetație forestieră situat pe raza comunei Adâncată. Prin Sentința civilă nr. 3509/2011, Judecătoria S. a respins acțiunea ca nefondată. Prin Decizia nr. 986/2012, Tribunalul S. a respins recursul formulat împotriva sentinței primei instanțe. Împotriva deciziei de recurs, reclamanta-contestatoarea a formulat contestație în anulare criticând faptul că instanța de recurs a omis să cerceteze aspecte decisive invocate în recurs, fondul cauzei nu a fost cercetat și lipsa de temei legal a argumentelor reținute de instanțele de fond și de recurs.
Analizând contestația în anulare formulată o consideră ca fiind nefondată din următoarele motive: Contestația în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac a hotărârii judecătorești care poate fi admisă dacă sunt îndeplinite unul din motivele expres și limitativ cerute de art.317 și urm. din Codul de procedură civilă: procedura de citare a părții nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legale, hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. De asemenea, este necesar ca aceste motive să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului. Contestația mai poate fi admisă dacă hotărârea atacată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța a omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
În speță de față nu sunt date niciunul din motivele enumerate mai sus iar prin criticile aduse în contestația în anulare și în precizările acesteia, reclamanta contestatoare nu urmărește altceva decât rejudecarea fondului cauzei, lucru inadmisibil pe calea acestei căi extraordinare de atac.
Toate criticile aduse de reclamanta-contestatoare au putut fi și au fost invocate atât la judecarea pe fond a cauzei cât și la judecarea recursului, instanța de recurs analizând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 ind.1 din Codul de procedură civilă, cercetând toate motivele de modificare și casare, dezlegarea dată excluzând orice greșeală materială.
Nu poate fi primită susținerea contestatoarei conform căreia instanța de recurs nu a judecat pe fond cauza de vreme ce nu a admis proba cu expertiza topo-cadastrală de specialitate silvică. Instanța de recurs arată în motivarea deciziei atacate faptul că expertul desemnat în cauză nu a fost în măsură să identifice amplasamentul terenului solicitat pentru reconstituire și se analizează motivul de recurs în baza căruia s-a solicitat casarea cu trimitere pentru administrarea probei cu expertiza de specialitate.
Nu poate fi admisă nici critica susținută în contestația în anulare potrivit căreia nu s-ar fi cercetat de către instanța de control judiciar motivul de recurs prin care s-a criticat lipsa de temei legal a argumentelor reținute de instanța de fond în legătură cu situația terenurilor pentru care s-a cerut reconstituirea dreptului de proprietate.
Arătă astfel că la pag.5 a Deciziei nr. 986/2012 a Tribunalului S. se reține faptul că analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța de control judiciar constată recursul ca nefondat pentru considerentele care sunt apoi expuse și argumentate pe larg și care privesc fără echivoc temeiul legal reținut de către instanța de fond..
În acest sens, pentru motivele expuse mai sus, solicită respingerea contestației în anulare formulată de reclamanta contestatoare D. I. ca inadmisibilă și nefondată.
În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile Legii fondului funciar nr.18/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare, ale Legii 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, ale Titlului XIII din Legea nr.247/2005 cu modificările și completările ulterioare și ale art.317 și urm. din Codul de procedură civilă.
Examinând decizia contestată prin prisma motivului invocat de contestatoare și a textelor de lege incidente în speță, tribunalul reține că, contestația în anulare este nefondată pentru următoarele argumente:
Astfel, se invocă de către contestatoare că instanța a omis să cerceteze critici decisive invocate prin memoriul de recurs și să răspundă punctual criticilor invocate de recurenta D. I., contestatoarea din cererea de față astfel încât este dat motivul prev. de art.318 teza a-II-a Cod Procedură Civilă.
Susține contestatoarea că deși în fața instanței de fond a solicitat administrarea probei cu o expertiză silvică esențială pentru identificarea terenului solicitat cu titlu de reconstituire probă care nu a fost administrată, instanța de recurs nu a răspuns acestei critici.
Nu poate fi reținută însă susținerea contestatoarei în sensul că instanța de control judiciar nu a răspuns acestei critici câtă vreme, așa cu rezultă din considerentele deciziei contestate, instanța a subliniat faptul că valoarea probantă a unei expertize extrajudiciare este egală cu cea a unei expertize dispuse de către instanță în cadrul judecății litigiului, că s-a solicitat în fața instanței de fond o asemenea probă însă datorită faptului că, petenta nu a făcut dovada că terenul în litigiu a fost preluat de stat, de la persoana titulară a dreptului de proprietate, a faptului că există identitate între persoana care figurează în actul de proprietate și persoana deposedată, dovada continuității dreptului de proprietate în persoana autorului deposedat, obiectivele unei expertize de specialitate sunt practic imposibil de înfăptuit.
Este adevărat că motivarea instanței de control judiciar este contradictorie în ceea ce privește răspunsul la critica vizând necesitatea administrării unei noi expertize topografice de specialitate, în urma casării cu trimitere spre rejudecare însă se pune întrebarea care ar fi fost eficiența juridică a admiterii probei cu o nouă expertiză câtă vreme expertul Sușinschi F., desemnat inițial a concluzionat că obiectivele expertizei nu pot fi finalizate întrucât nu există elemente obiective( documente, martori) în funcție de care să se poată determina, în prezent, limitele vechii proprietăți a reclamantei.
Însăși apărătoarea petentei, conform mențiunilor din încheierea de ședință din 1 iulie 2011 (fila 41 dosar fond) a arătat că nu mai insistă în proba cu expertiză și că nu mai are de formulat cereri noi.
Tribunalul reține de asemenea că, nu pot fi repuse în discuție pe calea contestației în anulare acele motive de casare care au formulat obiectul de preocupare al instanței de recurs, chiar și în condițiile în care soluția pronunțată de instanța de recurs ar fi rezultatul unei greșite aprecieri a probelor sau a unei încălcări a legii, contestația în anulare nu constituie un mijloc de reformare a hotărârii greșite date în recurs.
Față de aceste considerente, în temeiul disp. art.318 teza a-II-a raportat la art.320 alin.3 Cod Procedură Civilă, contestația în anulare va fi respinsă, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea I. (născută L.) D., din Israel, cu domiciliul ales la avocat E. L., . 9, scara C, etaj 2, . împotriva deciziei civile nr. 986 din data de 10.05.2012 a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr._, intimați fiind C. JUDEȚEANĂ S., cu sediul în mun. S., ., nr.36, județul S., C. DE F. F. A. și DIRECȚIA S. S., cu sediul în mun. S., ..6, județul S., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. F. F. L. C. M.
F. N.
GREFIER,
Ș. L.
G.
Red. C.M.N.
Jud. G.F.F.+ C.M.N. + F.L.
Tehnored. Ș.L.G.
Ex.2./17.12.2012.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1720/2012. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 2164/2012. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
