Obligaţie de a face. Decizia nr. 2098/2012. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2098/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 02-11-2012 în dosarul nr. 2098/2012
Dosar nr._ -obligația de a face-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 2098
Ședința publică din data de 2 noiembrie 2012
Președinte: V. E. L.
Judecător: C. L.
Judecător: S. A.
Grefier: R. M.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții V. P. și V. V. împotriva sentinței civile nr. 1314 din 7 octombrie 2011 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului (dosar nr._ ), pârâtă-intimată fiind V. E..
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 26 octombrie 2012, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, pentru a da posibilitate mandatarului pârâtei-intimate de a depune concluzii scrise la dosar, s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 2 noiembrie 2012.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Gura Humorului la data de 12 noiembrie 2008 sub nr._, reclamanții V. P. și V. V. au chemat-o în judecată pe pârâta V. E., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună transformarea obligației de întreținere în natură în obligația de a plăti o sumă de bani egală cu valoarea întreținerii lunare.
În motivare, reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâta un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, prin care au cumpărat cota de ½ dintr-o casă de locuit cu anexe gospodărești, precum și cota de ½ din suprafața de 112 mp teren construibil aferent casei, plătind suma de 10 milioane lei, urmând ca, pentru diferența de 2 milioane lei, să o întrețină pe pârâtă pe tot timpul vieții, să-i asigure cele necesare traiului, iar la deces să o înmormânteze după obiceiul locului. Reclamanții au susținut îndeplinirea obligațiilor contractuale de către ei, dar că pârâta s-a lăsat influențată de ceilalți copii și a plecat de acasă și a refuzat primirea sumelor de bani trimise de ei, având intenția de reziliere a contractului.
S-a invocat chemarea lor în judecată de către pârâtă pentru rezilierea contractului pe motiv de neexecutare de către ei a obligațiilor contractuale în dosarul nr._, fiindu-i admisă acțiunea în primă instanță, dar – în recurs a fost modificată sentința instanței de fond și respinsă acțiunea pârâtei, hotărârea fiind definitivă și irevocabilă, că pârâta refuză în continuare primirea întreținerii și pentru a preîntâmpina un nou litigiu având ca obiect rezilierea contractului, au solicitat transformarea obligației de întreținere în natură în obligația de a plăti o sumă de bani egală cu valoarea întreținerii lunare, având în vedere și faptul că obiectul principal al contractului îl constituie vânzarea-cumpărarea, iar obiectul secundar constă în acordarea întreținerii. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969 Cod civil.
Reclamanții au depus la dosar, în copie sau în original, următoarele acte: dovada de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Încheierea de ședință din data de 5 decembrie 2008 a Judecătoriei Gura Humorului, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecării prezentei cauze până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._ al Judecătoriei Gura Humorului, având ca obiect „constatare nulitate act”.
La data de 7 decembrie 2010, reclamanții au formulat cerere de repunere pe rol a prezentei cauze, fiind fixat termen la 21 ianuarie 2011.
La termenul din 21 ianuarie 2011, reclamanții au depus la dosar chitanță privind plata cablu, declarație extrajudiciară dată de către M. Z., convenție și un memoriu, chitanțe, Decizia civilă nr. 1692 din 30 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava, anchetă socială.
Prin memoriul depus la dosar în data de 5 februarie 2011, pârâta a solicitat o nouă suspendare a judecării prezentei cauze, în temeiul art. 244 alin., 1 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._ aflat în recurs la tribunalul Suceava.
Prin Încheierea din 11 februarie 2011 s-a dispus suspendarea judecării prezentei cauze până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._ al Judecătoriei Gura Humorului, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanții iar prin Decizia civilă nr. 838 din 26 mai 2011 a Tribunalului Suceava s-a admis recursul declarat, casată în totalitate încheierea de suspendare a cauzei din 11 februarie 2011 a Judecătoriei Gura Humorului și trimisă cauza instanței de fond pentru continuarea judecării cauzei.
S-a reținut că soluția din această cauză având ca obiect transformarea obligației de întreținere în natură în obligația de a plăti o sumă de bani egală cu valoarea lunară a întreținerii nu depinde de soluționarea cererii privind rezilierea contractului de întreținere încheiat între părți.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, că aceștia o poartă în judecată, au intenția de a-i acapara averea și să nu se dispună nici un fel de compensație a prestației reclamanților.
S-a dispus atașarea dosarelor_ al Judecătoriei Gura Humorului, nr._ și_ ale Tribunalului Suceava.
Prin sentința civilă nr.1314 din 7 octombrie 2011 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului s-a admis acțiunea, s-a transformat obligația de întreținere cuprinsă în contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 2652 din 21 septembrie 1998, din executarea în natură în plata unei sume de bani, în cuantum de 500 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii, 12 noiembrie 2008 și până la sfârșitul vieții pârâtei și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
La data de 21 septembrie 1998 sub nr. 2652, între pârâta Vârstă E. și reclamanții Vârstă P. și V. V. s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere, prin care pârâta a transmis suprafața de teren aferentă cotei indivize de ½ părți din 112 mp teren construibil, împreună cu aceeași cotă indiviză de ½ părți dintr-o casă de locuit (etaj aflat în construcție), imobile situate pe raza orașului F., jud. Suceava, identice cu P.T. nr. 213 – clădire cu casă, constituind CF nr. 370 a ., terenul și casa de locuit prin moștenire de la părinți, conform certificatelor nr. 467/1971 – N.S.L. – Cîmpulung Moldovenesc și nr. 501/19.12.1996 – Cîmpulung Moldovenesc – Biroul Notarului Public H.I.S..
Conform contractului, valoarea globală a acestei transmisiuni a fost apreciată la 1200 lei noi, din care 1000 lei noi reprezintă prețul de vânzare, pentru stabilirea totală a taxei de autentificare, restul de 200 lei reprezentând valoarea întreținerii la care dobânditorii se obligă, pe tot timpul vieții, procurându-i vânzătoarei cele necesare traiului și dându-i îngrijirile necesare în caz de boală și înmormântarea după obiceiul locului, dobânditorii fiind garantați de evicțiune.
Prin Sentința civilă nr. 1079 din 24 iunie 2008 a Judecătoriei Gura Humorului – Dosar nr._ – s-a admis acțiunea civilă având ca obiect reziliere contract, formulată de către reclamanta Vârstă C. în contradictoriu cu pârâții V. P. și V. V., dispunându-se rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 2652 din 21 septembrie 1998, la Biroul Notarului Public S. C., precum și obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 103 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
S-au avut în vedere:
„Începând cu anul 1998 de când au devenit proprietari, pârâții au făcut reparații și îmbunătățiri la casă, i-au trimis reclamantei colete, iar din anul 2004 când pârâții au ieșit la pensie, s-au mutat în casă cu reclamanta.
Părțile s-au înțeles bine un an de zile dar la data de 12 august 2007, între Vârstă I. fratele pârâtului și sora acestora L. F. a avut loc o discuție contradictorie ocazie cu care pârâta V. V. a fost agresată de cumnatul său Vârstă I..
De a doua zi reclamanta nu s-a mai întors acasă locuind la surorile și frații pârâtului, iar în prezent se află la sora pârâtului C. M..
Din declarațiile martorilor reclamantei a rezultat că reclamanta ar fi fost amenințată de nora sa, că pârâții nu o prea îngrijeau iar din declarațiile martorilor pârâților rezultă că pârâtul făcea cumpărăturile, plătea datoriile casei, pârâta o chema pe reclamantă la masă, dar că aceasta, de multe ori se făcea că nu aude fiind o fire mai dificilă.
Prin memorii depuse la dosar, E. F. și Rocna E. surori ale pârâtului au arătat că pârâții sunt oameni deosebiți, care s-au ocupat de reclamantă, dar că reclamanta solicită rezilierea contractului fiind influențată de ceilalți copii.
Analizând materialul probator, instanța a reținut că pârâții V. P. și V. și-a îndeplinit obligațiile legale de întreținere, fapt recunoscut și de reclamantă până în momentul nașterii conflictului, dar între părți a luat naștere o stare conflictuală alimentată și de unii dintre frații și surorile pârâtului.
Când izvorul întreținerii este un contract, noțiunea de întreținere este complexă. Ea trebuie privită în sensul cel mai larg, incluzând multiple prestații, cum ar fi procurarea și prepararea hranei, cumpărarea de îmbrăcăminte, încălțăminte, lenjerie, medicamente, îngrijiri medicale, efectuarea curățeniei și nu în ultimul rând asigurarea unui climat afectiv corespunzător având în vedere relațiile dintre reclamantă și pârâți de părinte-copii și faptul că aceștia locuiesc și gospodăresc împreună. Executarea corespunzătoare a întreținerii implică pe lângă prestația materială, și o componentă psihologică, dată de caracterul intuitu personae al contractului de întreținere, care, se întemeiază în realizarea conținutului său economic, pe un raport de încredere și apropiere.
Este indiscutabil că între părți există o stare conflictuală generată și de o parte dintre ceilalți copii ai reclamantei.
Având în vedere vârsta reclamantei, faptul că are probleme de sănătate, starea conflictuală existentă între părți, instanța a apreciat că în speță nu sunt întrunite condițiile pentru executarea contractului, motiv pentru care instanța a admis acțiunea și a dispus rezoluțiunea contractului de v/c cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 2652/21.09.1998 de către Notarul Public S. C..
Prin Decizia civilă nr. 2113 din 21 octombrie 2008 a Tribunalului Suceava s-a admis recursul declarat de către pârâții V. P. și V. V., modificată în totalitate sentința civilă atacată și respinsă acțiunea ca nefondată.
Instanța a avut în vedere următoarele:
„Instanța de fond a reținut în mod corect, din declarațiile martorilor D. Ilenuța și P. L. și din memoriile depuse la dosar de surorile pârâților E. F. și Rocna E., că pârâții și-au îndeplinit obligația legală de întreținere, dar, cu toate acestea, a admis acțiunea reclamantei, reținând că între părți există o stare conflictuală generată de o parte dintre ceilalți copii ai reclamantei.
Instanța a reținut că, prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat rezoluțiunea contractului pentru neexecutarea obligației de întreținere, iar în condițiile în care reclamanta nu a dovedit neexecutarea culpabilă a obligației de întreținere de către pârâți, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1020 – 1021 Cod civil, iar acțiunea trebuia respinsă.
În situația în care starea conflictuală dintre părți, și implicit o neexecutare parțială a obligației de întreținere asumate, este determinată de culpa creditorului, sau se datorează conduitei capricioase a acestuia sau influențelor venite din partea unor terțe persoane, instanța nu a putut dispune rezoluțiunea contractului pentru neexecutare, deoarece nu există dată culpa pârâților.
Pe de altă parte, prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 2652/21 septembrie 1998, reclamanta a transmis pârâților cota de ½ din casa de locuit și cota de ½ din terenul aferent, în schimbul obligației acestora de a o întreține și în schimbul prețului de 10 milioane lei vechi, din totalul de 12 milioane lei vechi, la care au fost evaluate imobilele, „restul de 2.000.000 lei, reprezentând valoarea întreținerii la care dobânditorii de obligă”.
În practica instanțelor s-a considerat că pentru rezolvarea problemei naturii juridice a contractului, trebuie să se stabilească obligația principală. Cum valoarea întreținerii este aleatorie, urmează ca prestația în bani să fie raportată la valoarea bunului, contractul fiind de vânzare-cumpărare dacă prestația în bani reprezintă mai mult de jumătate din valoarea bunului înstrăinat.
Fiind un contract de vânzare-cumpărare (doar cu clauză de întreținere), pentru a opera rezoluțiunea debitorul trebuie să fie pus în întârziere, ceea ce nu s-a dovedit în cauză.
În consecință, în temeiul art. 312 alin. 2 rap. la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recursul urmează a fi admis, sentința modificată în totalitate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată”.
Prin Sentința civilă nr. 1104 din 10 septembrie 2009 a Judecătoriei Gura Humorului s-a respins, ca nefondată, acțiunea civilă având ca obiect „anulare act” formulată de către reclamanta Vârstă C., în contradictoriu cu pârâții Vârstă P. și Vârstă Viocica.
S-au avut în vedere:
„Astfel, se reține că la data de 21.09.1998, reclamanta Vârstă C. și pârâții Vârstă P. și Vârstă V. s-au prezentat la Biroul Notarului Public „S. C.” din Câmpulung Moldovenesc, unde au formulat o cerere, înregistrată sub nr.3671, prin care au solicitat autentificarea unui contract de vânzare-cumpărare pentru suprafața de teren aferentă cotei indivize de ½ părți din 112 m.p teren construibil, împreună cu aceeași cotă indiviză de ½ dintr-o casă de locuit (etajul aflat în construcție), imobile situate în . (fila 19 din dosar). Prin aceeași cerere părțile au arătat că apreciază valoarea globală a acestei transmisiuni de 12.000.000 lei din care 10.000.000 lei reprezintă prețul de vânzare, pentru stabilirea totală a taxei de autentificare, restul de 2.000.000 lei reprezintă valoarea întreținerii la care dobânditorii se obligă.
La notariat, reclamanta Vârstă C. a fost însoțită de fiica ei F. E., care a asistat și la întocmirea actului (fila 21, 27 și 45 din dosar). Din înscrisul depus la dosar și intitulat „Declarație”, se reține că din banii primiți de la pârâți, din vânzarea casei, reclamanta i-a dat și fiicei sale Rocna E., pentru anumite cheltuieli (fila 21). Din adresa nr.140/15.05.2009 formulată de Biroul Notarului Public „S. C.” se reține că părților le-a fost citit actul și că au avut toate condițiile să înțeleagă reglementările pe care și le-a ales (fila 81 din dosar). Faptul că atât reclamanta cât și ceilalți copii ai săi cunoșteau că au încheiat cu pârâții un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere rezultă și din înscrisurile existente la filele 61-67 din dosar.
Din declarațiile celor doi martori, propuși de reclamantă, respectiv P. D. și Ostrov F., se reține că aceștia cunosc faptul că reclamanta a încheiat cu pârâții acte pentru casă, dar nu cunosc ce fel de acte, iar faptul că martorei Ostrov F. reclamanta i-a spus că nu a primit nici un ban în urma vânzării nu are nici o relevanță, având în vedere relațiile existente între reclamantă și cei doi pârâți.
Potrivit art.1169 C.civ. „Cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”. Cum reclamanta nu a dovedit în nici într-un fel că voința ei a fost aceea de a încheia un contract de întreținere și nu un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, instanța urmează să respingă acțiunea ca nefondată.
Instanța a luat act că pârâții nu solicită cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 197 din 25 ianuarie 2010 a Tribunalului Suceava s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de către Vârstă C. împotriva sentinței civile nr. 1104 din 10 septembrie 2009 a Judecătoriei Gura Humorului, avându-se în vedere:
„Din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că s-a solicitat anularea contractului întrucât este dată eroarea obstacol ca viciu de consimțământ. Reclamanta a susținut că voința sa la momentul încheierii contractului a fost de a se încheia un contract de întreținere, astfel încât a avut o falsă reprezentare a naturii actului juridic.
Eroarea obstacol (prevăzută de art. 954 alin. 1 Cod civil) este cea mai gravă formă a erorii, împiedicând formarea actului juridic. În cazul de față s-a invocat că falsa reprezentare a căzut asupra naturii actului juridic încheiat la data de 1.04.1994 (error in negotium), în sensul că vânzătoarea a crezut că încheie un contract de întreținere, iar în realitate s-a încheiat o vânzare. Sancțiunea care intervine în cazul erorii obstacol este nulitatea absolută a actului juridic deoarece eroarea obstacol este mai mult decât un viciu de consimțământ, echivalând cu absența consimțământului.
Probele administrate în cauză nu confirmă susținerile din acțiune, declarațiile martorilor nefiind convingătoare în acest sens. Termenii folosiți în contractul încheiat în fața notarului public sunt clari și nesusceptibili de interpretări („contract de vânzare-cumpărare”, „prețul de vânzare”). În consecință, existența înscrisului din care rezultă cu claritate natura actului, lipsa afecțiunilor psihice ale reclamantei, împrejurarea că în cuprinsul încheierii de autentificare notarul a menționat că”după citirea actului” părțile au consimțit la autentificare sunt probe care exclud confuzia cu privire la actul încheiat, despre care tribunalul constată că a înscris exact voința părților de a vinde, respectiv de a cumpăra.
Această constatare personală a notarului public face dovada până la înscrierea în fals de care reclamanta nu a uzat, astfel încât susținerile reclamantei-recurente în sens contrar sunt nefondate. În condițiile în care părțile au citit contractul anterior semnării, declarația la care se face referire prin motivele de recurs și explicațiile solicitate nu erau necesare.
Se reține și împrejurarea că în dosarul nr._ al Judecătoriei Gura Humorului (atașat la prezenta cauză) reclamanta a solicitat rezilierea aceluiași pentru neprestarea întreținerii. Or, împrejurarea că în respectiva acțiune și în răspunsul la întâmpinare (f. 14 verso) reclamanta a făcut referire expresă la „vânzare” permite instanței să prezume că a cunoscut existența unei vânzări, nu a unui contract de întreținere.
Și în dosarul nr._ având ca obiect „partaj succesoral” reclamanta-recurentă a susținut că între părți s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare (f.16 – 18), astfel încât reclamanta-recurentă cunoștea natura juridică a contractului.
Față de toate aceste elemente, tribunalul a constatat că noțiunea de „transmitere” inserată în cuprinsul contractului nu este suficientă prin ea însăși, în absența altor elemente, să conducă la o altă natură a actului încheiat de părți.
Aceeași natură a contractului a fost reținută și prin Decizia nr. 2133/21.10.2008 a Tribunalului Suceava, opozabilă reclamantei-recurente.
Sumele indicate în contract sunt manifestarea libertății de voință a părților la încheierea unui act juridic.
Pentru aceste considerente, tribunalul constată că prima instanță a interpretat corect probele administrate în cauză și a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât va respinge recursul ca nefondat, în baza art.312 alin. 1 Cod procedură civilă.
Va lua act că pârâții intimați nu au solicitat cheltuieli de judecată”.
Împotriva acestei decizii, la data de 3.02.2010, reclamanta-recurentă V. C. a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr._ din 03.02.2010 solicitând anularea deciziei civile nr. 197/25.01.2010 a Tribunalului Suceava și rejudecarea recursului motivând că nu a fost legal citată pentru termenul când s-a judecat recursul.
În acest sens a arătat că are domiciliul stabil în orașul F.,jud. Suceava unde locuiește în mod statornic, că a indicat această adresă în cererea de recurs și cu toate acestea a fost citată din municipiul București și că pentru termenul din25.01.2010 apărătorul său formulat o cerere de amânare a judecății care a fost nejustificat respinsă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 317 pct. 1 Cod procedură civilă.
Intimații V. P. și V. C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată arătând în esență că motivele invocate vizează o presupusă încălcare a dreptului la apărare care nu se confundă cu nelegala citare, că cererea de amânare a judecății formulată de apărătorul recurentei a fost corect respinsă de către instanța de recurs care a procedat la soluționarea recursului.
Prin decizia civilă nr. 82 din data de 15 martie 2010, Tribunalul Suceava a admis contestația în anulare, a desființat decizia nr. 197/25.01.2010 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._ și a dispus rejudecarea recursului, sens în care a trimis dosarul la Serviciul Arhivă al Tribunalului Suceava în vederea repartizării aleatorii.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit art. 107 Cod procedură civilă instanța va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității, iar potrivit art. 317 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.
Verificând actele de procedură îndeplinite în dosarul nr._, s-a constatat că la termenul din 25.01.2010 când a fost soluționat recursul declarat de reclamanta V. C. (contestatoarea din cauză), procedura de citare cu aceasta nu a fost legal îndeplinită, întrucât a fost citată din mun. București, sector 5, . A, ..28 conform procesului verbal de îndeplinire a procedurii de citare aflat la fila 6 dosar, deși în cererea de recurs formulată, reclamanta-recurentă a arătat că adresa sa de domiciliu este în oraș F., jud. Suceava, context în care în conformitate cu dispozițiile art. 98 Cod procedură civilă, se impunea citarea acesteia de la adresa de domiciliu indicată, indiferent de împrejurarea că în fața instanței de fond a fost citată din municipiul București.
Chiar dacă reclamanta-recurentă a avut angajat avocat în cauză, întrucât aceasta a lipsit de la judecata recursului, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 1521 alin. 1 Cod pr.civilă, spre a se putea reține că lipsa de procedură cu reclamanta-recurentă ar fi fost acoperită pentru termenul de judecată din 25.01.2010, când s-a judecat recursul.
Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art. 317 alin. 1 pct. 1 rap. la art. 320 Cod procedură civilă a admis contestația în anulare, a desființat decizia nr. 197/25.01.2010 a Tribunalului Suceava și a dispus rejudecarea recursului, sens în care a trimis dosarul la arhivă în vederea repartizării aleatorii conform art. 95 din Hotărârea nr. 387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Suceava la data de 3 mai 2010 sub nr._ ”.
Prin Decizia nr. 1692 din 30 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava s-a dispus respingerea recursului reclamantei Vârstă C., ca nefondat.
S-au avut în vedere:
„Corect a reținut instanța de fond că prin nici un mijloc de probă reclamanta nu a dovedit că a fost în eroare cu privire la natura actului încheiat la notar, declarațiile martorilor audiați la cererea acesteia nefiind convingătoare în acest sens.
Termenii folosiți în cuprinsul contractului cum ar fi: „contract de vânzare-cumpărare”, „prețul de vânzare” sunt clari și nesusceptibili de interpretare.
În aceeași ordine de idei, existența înscrisului din care rezultă cu claritate natura actului juridic, lipsa afecțiunilor psihice ale reclamantei, mențiunea din cuprinsul încheierii de autentificare în care notarul precizează că „după citirea actului, părțile au consimțit la autentificarea lui”, sunt probe care exclud îndoielile cu privire la actul încheiat, rezultând fără putință de tăgadă voința părților contractante de a vinde, respectiv de a cumpăra.
De altfel, constatarea personală a notarului public face dovada până la înscrierea în fals or, reclamanta-recurentă nu a uzat de această procedură astfel încât susținerile sale în sens contrar sunt neîntemeiate.
Instanța a reținut de asemenea că, în dosarul nr._ al Judecătoriei Gura Humorului, reclamanta a solicitat rezilierea contractului pentru nerespectarea întreținerii iar în răspunsul la întâmpinarea pârâților reclamanta face referire expresă la „vânzare” ceea ce creează prezumția că aceasta din urmă cunoștea despre existența unei vânzări iar nu a unui contract de întreținere.
Într-un alt dosar, respectiv_, având ca obiect partaj succesoral, reclamanta-recurentă a susținut că între părți s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare (fila 16 – 18 dosar) astfel încât aceasta nu poate susține de această dată că nu cunoștea natura juridică a contractului contestat.
Aceeași natură juridică a contractului a fost reținută și prin decizia nr. 2133/21.10.2008 a Tribunalului Suceava, opozabilă reclamantei-recurente iar sumele inserate în contract sunt rezultatul manifestării libere a voinței părților, la încheierea actului juridic.
Față de situația expusă mai sus, tribunalul a apreciat că prima instanță a interpretat corect probele administrate în cauză și a interpretat corect probele administrate în cauză și interpretat și aplicat just textele de lege incidente în speță, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
Prin Decizia civilă a Tribunalului Suceava din 20 septembrie 2011 – Dosar nr._ - s-a respins ca nefondat recursul declarat de către recurenta V. C., dosar având ca obiect reziliere contract.
Prin prezenta acțiune, reclamanții V. P. și V. V., în contradictoriu cu pârâta V. E., au solicitat transformarea obligației de întreținere în natură în obligația de a plăti o sumă de bani egală cu valoarea întreținerii lunare, motivele fiind cele mai sus arătate, cerere cu care pârâta nu a fost de acord, conform celor arătate prin întâmpinare.
O altă modalitate de rezolvare a problemelor care decurg din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației de întreținere este transformarea în bani a obligației.
Dacă executarea în natură a obligației de întreținere nu mai este posibilă, părțile pot conveni transformarea în bani a obligației de întreținere.
Chiar în lipsa acordului unuia dintre părți, pentru motive temeinice, instanța poate dispune transformarea obligației de întreținere în bani.
În acest sens, instanța a avut în vedere că, din cauza comportamentului culpabil al pârâtei întreținute care refuză orice întreținere în natură din partea reclamanților, sub diverse pretexte, existența unei situații conflictuale evidente între părți și intenția unilaterală a acesteia de a desface contractul, așa cum rezultă din probatoriul la dosar, executarea în natură a obligației nu mai este posibilă, astfel că este îndreptățită să stabilească obligația de întreținere prin echivalent, transformând-o în plata unei sume de bani, raporturile dintre părți fiind guvernate, în continuare, de regulile aplicabile contractului de întreținere.
Instanța a apreciat că din starea de fapt existentă rezultă că întreținătorii întâmpină rezistență din partea beneficiarului întreținerii, că acesta refuză nejustificat prestațiile, astfel că, potrivit art. 1073 Cod civil, se poate schimba modalitatea de executare a obligației de întreținere în natură, care este obligația principală, în obligație de plată.
În același timp, instanța s-a preocupat ca suma de bani pe care a stabilit-o cu titlu de c/val. întreținerii să reprezinte întreținerea completă, potrivit elementelor pe care părțile le-au determinat în contract, în sensul posibilității de a acoperi efectiv toate nevoile care s-au enumerat în act, fără ca suma astfel fixată să fie influențată în cuantumul ei de veniturile creditorului întreținerii (pensionară) și nici de posibilitățile de plată ale debitorilor, deoarece numai suma stabilită astfel va reprezenta contravaloarea întreținerii datorate.
În data de 12 decembrie 2011, reclamanții V. P. și V. V. au declarat recurs împotriva hotărârii instanței de fond, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs depuse la fila 3-5 dosar, au arătat următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr.1314 din 7.10.2011 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului au fost obligați la plata unei sume de bani în cuantum de 500 lei lunar în favoarea pârâtei V. E., începând cu data introducerii acțiunii și până la sfârșitul vieții acesteia.
În mod greșit, instanța de fond a dispus ca suma de 500 lei pe care urma să o plătească lunar să fie achitată de la data introducerii acțiunii, în condițiile în care ei au fost cei care au suportat în toată această perioadă cheltuielile cu întreținerea pârâtei, respectiv facturile la energie electrică, apă, gunoi.
De asemenea, instanța nu a ținut seama de faptul că ei au încercat să trimită lunar o sumă de bani pârâtei însă de fiecare dată mandatul poștal se întorcea, pârâta refuzând să primească banii, ei suportând taxele poștale aferente. Totodată, i-au oferit pârâtei mâncare gătită pe care a refuzat-o de fiecare dată, fapt ce rezultă și din anchetele sociale efectuate de funcționari din cadrul serviciului de protecție socială a Primăriei orașului F..
Având în vedere faptul că ei au făcut tot posibilul ca pârâta să fie bine îngrijită, achitându-se de obligațiile rezultate din contractul de întreținere nr. 2652/1998, pârâta fiind cea care se află în culpă datorită refuzului de a primi întreținerea, iar ei au cheltuit bani pentru întreținerea acesteia, consideră că instanța de fond ar fi trebuit să îi oblige la plata unei sume de bani în favoarea pârâtei de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, până la acea dată ei făcând tot posibilul pentru a se achita de obligația contractuală în natură.
M. mult decât atât, pârâta în toată această perioadă a încercat să îi prejudicieze, făcând cerere de renunțare la gaz, folosind ca mijloc de încălzire caloriferele electrice, în condițiile în care ei se încălzesc cu sobe cu lemne, factura la energie electrică crescând în mod considerabil.
Totodată, suma la care au fost obligați este mare în raport cu obligația asumată de ei prin contract, dat fiind faptul că, așa cum în mod corect s-a reținut prin Decizia civilă nr.2113 din 21.10.2008 a Tribunalului Suceava, este de un contract de vânzare-cumpărare (doar cu clauză de întreținere), prestația în bani reprezentând mai mult decât jumătate din valoarea bunului înstrăinat, iar pârâta nu și-a exprimat poziția cu privire la suma necesară pentru întreținere, ei arătând instanței faptul că sunt de acord cu plata unei sume de 250 lei lunar.
Pentru motivele arătate solicită admiterea recursului, casarea sentinței și reținerea spre rejudecare, iar pe fond, transformarea obligației de întreținere cuprinsă în contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 2651 din 21.09.1998, din executarea în natură în plata unei sume de bani, în cuantum de 250 lei lunar, începând cu data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și până la sfârșitul vieții pârâtei.
Legal citată, pârâta-intimată Vârstă E. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În întâmpinare a arătat că are peste 86 de ani, fiind la o vârstă la care nu poate munci, pensia este de 460 lei, este bolnavă, are datorii, îi trebuie zilnic alimente, tratament, lemne de foc iar pensia lunară nu-i ajunge oricum iar noțiunea de întreținere este complexă, incluzând și multiple prestații, cum ar fi procurarea și prepararea hranei, îngrijiri medicale, cumpărarea de medicamente( depășește 200 lei lunar), îmbrăcăminte, încălțăminte, lenjerie, efectuarea curățeniei, plata facturilor de gaz, abonamentului TV, lemne de foc și toate acestea nu se pot face fără banii necesari(f.48).
Recursul a fost legal timbrat.
Analizând recursul declarat în cauză, tribunalul reține următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 2652 din data de 21 septembrie 1998 la Biroul Notarului Public ,,S. C.” din municipiul Câmpulung Moldovenesc, pârâta-intimată Vârstă C. le-a înstrăinat reclamanților-recurenți suprafața de teren aferentă cotei indivize de 1/2 părți din suprafața de 112 mp teren construibil împreună cu aceeași cotă indiviză de 1/2 părți, dintr-o casă de locuit( etajul aflat în construcție), imobile situate în orașul F., jud. Suceava. În schimbul transmiterii imobilelor arătate mai sus, dobânditorii s-au obligat să o întrețină pe transmițătoare pe tot timpul vieții, procurându-i cele necesare traiului și dându-i îngrijirile necesare în caz de boală iar la deces să o înmormânteze după obiceiul locului.
O modalitate de rezolvare a problemelor ce decurg din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației de întreținere este transformarea în bani a obligației, dacă executarea în natură a obligației nu mai este posibilă.
Având în vedere că datorită comportamentului pârâtei-intimate, executarea în natură a obligației nu mai este posibilă, instanța de fond, la cererea debitorilor obligației de întreținere, a stabilit obligația de întreținere prin echivalent, transformând-o în plata unei sume de bani, părțile contractante fiind, în principiu, de acord cu această soluție, singura disensiune dintre ele referindu-se la cuantumul sumei datorate și la data când operează această transformare a obligației de întreținere în natură prin plata unei sume de bani.
Cu privire la această posibilitate a instanței, în doctrină s-a subliniat că ea nu valorează novație, raporturile dintre părți fiind guvernate, în continuare, de regulile aplicabile contractului de întreținere, iar nu cele reglementate special pentru renta viageră.
Prin urmare, pentru a aprecia în mod corespunzător cuantumul sumei datorate de debitorul întreținerii, trebuie să ne raportăm la conținutul obligației de întreținere asumată de reclamanții-recurenți prin contract în care părțile au definit conținutul acestei obligații, arătându-se că debitorii sunt obligați să o întrețină pe pârâta-intimată tot restul vieții, procurându-i cele necesare traiului și dându-i îngrijirile necesare în caz de boală iar la deces să o înmormânteze după obiceiul locului.
În ceea ce privește noțiunea de întreținere, s-a arătat că părțile stabilesc de regulă obligația pentru debitorul întreținerii de a asigura creditorului hrană, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale, plata cheltuielilor cu apa, electricitatea, combustibilul, cheltuieli de înmormântare.
După cum s-a remarcat în literatura de specialitate, în aprecierea întinderii obligației de întreținere de către debitor, instanțele trebuie să țină cont de câteva reguli și anume:
-obligația convențională de întreținere nu se confundă cu obligația legală de întreținere, care se datorează în raport cu starea de nevoie a celui îndreptățit să o primească și, de regulă, constă într-o sumă de bani;
-dacă termenii folosiți de părți vizează generic obligația de întreținere sau ,,cele necesare traiului”, interpretarea contractului trebuie să pornească de la ideea că ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa, ceea ce poate conduce uneori, în funcție de circumstanțe, la concluzia că părțile au avut în vedere inclusiv nevoi de ordin spiritual ale creditorului întreținerii( de pildă, acces la ziare, reviste).
-modul de viață al creditorului întreținerii ulterior încheierii contractului, chiar dacă nu cunoaște o ameliorare, să se situeze măcar la nivelul anterior convenției.
Prin urmare, în aprecierea obligației de întreținere nu au relevanță mijloacele debitorului întreținerii și nici faptul că beneficiarul întreținerii are suficiente mijloace materiale, acest lucru decurgând chiar din caracterul aleatoriu al contractului de întreținere, astfel încât argumentul reclamanților-recurenți că suma la care au fost obligați este prea mare în raport cu valoarea bunului dobândit și raportat la împrejurarea că prestația în bani reprezintă mai mult de jumătate din valoarea bunului înstrăinat, nu poate fi primită, singurul criteriu care poate fi luat în considerare de instanța de judecată la transformarea în bani a obligației de întreținere fiind nivelul real al întreținerii de care ar avea nevoie creditoarea, prin raportare la regulile enumerate mai sus.
Având în vedere că obligația de întreținere cuprinde obligația de a asigura creditorului hrană, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale, plata cheltuielilor cu apa, electricitatea, combustibilul, cheltuieli de înmormântare precum și nevoile de ordin spiritual ale creditorului, tribunalul apreciază că suma de 250 lei lunar propusă de reclamanții-recurenți prin motivele de recurs este insuficientă pentru a acoperi nevoile creditoarei, care este o persoană în vârstă, bolnavă, în incapacitate de muncă și care are nevoie de bani pentru medicamente și pentru a-și asigura traiul zilnic.
Având în vedere nivelul de trai al creditoarei întreținerii anterior încheierii contractului de întreținere, vârsta acesteia, nevoile acesteia de hrană, medicamente, locuință etc. pentru un trai normal, firesc, comparativ cu cel avut anterior încheierii contractului și cu clauzele convenite de părți, tribunalul apreciază că suma de 400 lei lunar este suficientă pentru a acoperi nivelul real actual al întreținerii pârâtei-intimate față de suma de 500 lei lunar stabilită de instanța de fond, astfel încât motivul de recurs invocat cu privire la acest aspect de reclamanții-recurenți apare ca fiind întemeiat, cu mențiunea că suma periodică stabilită de instanță-fiind o dezdăunare pentru neexecutarea întreținerii în natură-este susceptibilă de modificare dacă nu acoperă nevoile creditorului întreținerii; ca și întreținerea în natură, ea este variabilă în funcție de necesitățile creditorului, costul vieții etc.
Prin urmare, în viitor, creditoarea întreținerii va putea cere modificarea cuantumului acestei sume periodice, dacă aceasta nu va putea acoperi nevoile de trai ale acesteia.
În ceea ce privește data de la care urmează a fi transformată obligația de întreținere într-o sumă de bani stabilită periodic, tribunalul reține că această transformare operează de la data introducerii cererii de chemare în judecată, având în vedere că obligația de întreținere are caracter continuu având drept consecință faptul că debitorul acesteia trebuie să garanteze întreținutului( prin ritmicitatea și coerența sa) un trai normal, firesc, comparativ cu cel avut anterior încheierii contractului sau cu clauzele convenite de părți.
În acest context, faptul că pârâta-intimată a refuzat întreținerea de la reclamanții-recurenți nu constituie un motiv ca aceștia să fie exonerați de la obligația de întreținere pentru perioada de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data rămânerii irevocabile a hotărârii, dat fiind caracterul continuu al acestei obligații de întreținere.
De asemenea, faptul că reclamanții-recurenți au achitat cheltuielile de întreținere ale imobilului înstrăinat pentru această perioadă nu îi exonerează pe aceștia de la executarea obligației de întreținere, având în vedere că sunt coproprietarii imobilului, astfel încât obligația de achitare a acestor cheltuieli le revine în virtutea legii iar obligația de întreținere asumată prin contract include și obligația debitorilor întreținerii de a-i asigura beneficiarului întreținerii o locuință corespunzătoare iar pentru eventualele daune produse imobilului și pentru eventualele plăți nedatorate, reclamanții-recurenți au posibilitatea unor acțiuni în regres, neputându-se face o compensare judiciară a acestor creanțe, atâta vreme cât este vorba de raporturi obligaționale distincte.
De asemenea, faptul că reclamanții-recurenți au făcut plăți parțiale în contul obligației de întreținere în această perioadă nu îi exonerează pe aceștia de la plata restului acestor sume periodice, bineînțeles pentru diferența neachitată.
În aceste condiții, în temeiul art. 312 al. 1, 2 și 3 Cod pr. civilă, în cauză fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă în ceea ce privește cuantumul sumei periodice stabilite cu titlu de echivalent al obligației de întreținere de către instanța de fond, tribunalul va admite recursul și va modifica în parte sentința civilă recurată în sensul că va transforma obligația de întreținere din contractul de vânzare-cumpărare nr.2652 din 21.09.1998, prin executarea în natură, în plata unei sume de bani - în cuantum de 400 lei lunar începând cu data de 12.11.2008 - a introducerii acțiunii și până la sfârșitul vieții pârâtei.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții V. P. și V. V., domiciliați în orașul F., ., nr.504, jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr.1314 din 7 octombrie 2011 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului (dosar nr._ ), pârâtă-intimată fiind V. E. – de la fam. C. M. din București, ., ..28, jud. I., și din orașul F., jud. Suceava.
Modifică în parte sentința civilă nr.1314 din 7 octombrie 2011 a Judecătoriei Gura Humorului, în sensul că:
Transformă obligația de întreținere din contractul de vânzare-cumpărare nr. 2652 din 21.09.1998, prin executarea în natură, în plata unei sume de bani - în cuantum de 400 lei lunar începând cu data de 12.11.2008 - a introducerii acțiunii și până la sfârșitul vieții pârâtei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 2 noiembrie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
V. E. L. C. L. S. A. R. M.
Red.V.E.L.
Jud.S. E.
Tehnored.R.M.
2 ex.15.11.2012
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1805/2012. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 169/2012. Tribunalul... → |
|---|
