Evacuare. Decizia nr. 1437/2012. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 1437/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 28-06-2012 în dosarul nr. 1437/2012

DOSAR_ evacuare

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 1437

Ședința publică din 28 iunie 2012

PREȘEDINTE:

C. N. M.

JUDECĂTOR:

G. F.

JUDECĂTOR:

F. L.

GREFIER:

C. N. A.

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâții C. E. cu domiciliul în mun. Câmpulung Moldovenesc, Calea Bucovinei nr. 61, ., . și Asociația de locatari nr. 6 Câmpulung Moldovenesc cu sediul în mun. Câmpulung Moldovenesc, Calea Bucovinei nr. 26C, . împotriva sentinței civile nr. 1238 din 20.09.2011 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, intimată fiind reclamanta Asociația de proprietari C. 2 cu sediul în mun. Câmpulung Moldovenesc, Calea Bucovinei nr. 26C, ..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. Maricari A. pentru recurenta Asociația de locatari nr. 6 și Kotzur M. în calitate de reprezentant a intimatei reclamante, lipsă fiind celelalte părți

Procedura de citare legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, prilej cu care se aduce la cunoștința instanței că la dosarul cauzei au fost depuse de intimata reclamantă întâmpinare și o . înscrisuri. Totodată a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

Av. Maricari A. a depus la dosar o . înscrisuri.

Instanța dispune rectificarea citativului aflat la fila 10 dosar în sensul că au calitatea de recurenți C. E. și Asociația de Locatari nr. 6 Câmpulung Moldovenesc prin reprezentant S. M., ambele părți fiind titularii recursului.

Părțile întrebate fiind au arătat că nu mai au cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de solicitat.

Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, constatând probatoriul epuizat și recursul în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri:

Av. Maricari A. pentru recurenta Asociația de locatari nr. 6 a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței primei instanțe ca fiind netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de judecată. În motivare a arătat că prezenta acțiune este o acțiune în evacuare, că între părți nu există raporturi juridice de locațiune, că Asociația de Proprietari C. 2 nu avea calitate procesuală activă, că pentru a dobândi personalitate juridică aceasta trebuia să facă dovada unui sediu și că sentința civilă este dată prin fraudarea legii deoarece reclamanta nu are sediu și nu s-a făcut dovada existenței sediului, că spațiul în litigiu a fost un spațiu comercial ocupat de Asociația de locatari din anul 1978 și că nu există nici un temei legal pentru a fi preluat spațiul de la o asociație și să fie împroprietărită alta.

Reprezentanta intimatei reclamante a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță motivat de faptul că a fost deja preluat tot activul și pasivul de la C. E..

Declarând dezbaterile închise,

După deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra recursului de față, constată:

P. acțiunea înregistrată la această instanță la 29 octombrie 2010, reclamanta Asociația de Proprietari C. 2 Câmpulung Mold., a chemat în judecată pe pârâții C. E. și Asociația de Locatari Nr.6 Câmpulung Mold.., solicitând să se dispună evacuarea pârâtelor din spațiul în suprafață de 17,15 m.p., proprietatea asociației de proprietari reclamantă, spațiul fiind situat la parterul blocului Turn de la adresa Calea Bucovinei, nr.26/C cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta ocupă spațiul din litigiu, însă nu are titlu și se impune să-l preia în stare evacuată.

A menționat reclamantă că a fost înființată legal în anul 2000, în baza sentinței civile nr.1243 din 17 octombrie 2010, cuprinde locatari din blocul în care se află spațiul în litigiu, acordul de asociere a determinat înființarea legală a asociației, iar sediul acesteia este în spațiul din litigiu, proprietate privată a asociației.

În ce o privește pe pârâtă, a precizat că aceasta este fosta asociație de locatari, constituită încă dinainte de 1989, că include mulți membrii locatari ai altor blocuri și spații locative și în momentul de față aceasta nu are titlu locativ pentru spațiul din litigiu.

Pârâta C. E., a formulat la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că ea ca persoană fizică nu locuiește în spațiul din litigiu, dar se ocupă de problemele asociației de locatari nr.6, că această asociație de locatari își desfășoară activitatea de peste 30 de ani și că Asociația C. 2 C-lung. Mold., nu a deținut niciodată spațiul din litigiu.

Pârâta Asociația de Locatari nr.6 C-lung.Mold. prin reprezentantul său S. M., în calitate de președinte al Asociației de L. a depus de asemenea la dosar întâmpinare, arătând că sediul Asociației nr.6 este în spațiul din litigiu, Calea Bucovinei, nr.26/C, . 1978, că Asociația de Proprietari C. 2 la rândul ei nu are nici un drept locativ pentru spațiul din litigiu, că pârâtei i-a fost repartizat acest spațiu de către Primăria orașului C-lung.Mold. în 1978 și îl ocupă în mod legal și în prezent.

S-au depus la dosar: sentința civilă nr.1243 din 17.10.2000 definitivă și irevocabilă,potrivit căreia s-a admis cererea pentru înregistrare Asociației de P. C. 2 C-lung.Mold., cu sediul în mun. C-lung.Mold., Calea Bucovinei, nr.26, dispunându-se înregistrarea acestei asociați de proprietari în registrul instanței ca persoană juridică apolitică și cu scop nelucrativ, certificatul 3610 din 30.10.2000, emis de DGFP Suceava – Direcția impozite și taxe, privind înregistrarea Asociației de P. C. 2 cu sediul în mun. C-lung.Mold. Calea Bucovinei, nr.26, cu certificatul de înregistrare aferent din 02.11.2000, statul asociației de proprietari, în care se menționează același sediu, acordul de asociere, RLV-ul parterului de la adresa Calea Bucovinei, nr.26/C, unde în afară de spațiul din litigiu mai există un spațiu ocupat de Loteria Națională – Agenția Nr.34 C-lung.Mold., și un spațiu ocupat de un magazin ..

P. adresa nr.16.145 din 01.11.2005 ( fila 25 ) Primăria mun. C-lung.Mold. adeverește că sediul Asociației de P. C. 2 se află în mun. C-lung.Mold., ..26C, . este în suprafață de 17,15 m.p.

S-a depus de asemenea și certificatul de înregistrare nr.491 din 01.01.1978 a Asociației de L. nr.6 C-lung.Mold., cu sediul în fosta stradă 23 August, nr.26C, proces verbal datat 01.09.2000, privind convocarea locatarilor blocului 26 C, din ..26 C-lung.Mold., în vederea înființării asociației de proprietari, în conformitate cu Legea nr.114/1996 HG 446/1997, privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii 114/1996, Ordinul 139N/1997, alegerea Comitetului Asociației de proprietari, stabilirea atribuțiilor Comitetului Executiv și membrilor asociației, lista membrilor asociației de locatari nr.6, chitanțe privind plata unei sume de bani de către unii membrii ai acestei asociații, facturi privind energia electrică și alte cheltuieli comune, tabel privind acordul de asociația al membrilor asociației de locatari nr.6, din Blocul I5 ., Blocul I7 din ., Blocul I10 din ., . ., ., ., ., . V11 Calea Bucovinei, nr.61, ., nr.57, ., scara C, ., ., ., ., ., ., proces verbal din 1999 privind constituirea Asociației de L. Ansamblul Trandafirilor cu un nr. de 399 apartamente, administrator ales fiind doamna C. E..

S-au mai depus de asemenea la dosar adresa nr._ din 24.08.2010 a Primăriei mun. C-lung.Mold. către Asociația de Locatari nr.6, prin care se aduce la cunoștința acesteia că spațiul situat la parterul blocului de la adresa calea Bucovinei, nr.26C, folosit de Asociația de Locatari nr.6, aparține Asociației de proprietari C. 2, sugerându-li-se să rezolve diferendele pe cale amiabilă, o altă adresă din care rezultă că Primăria mun. C-lung.Mold deține un spațiu la parterul blocului din ..65/A, scara A, care poate fi atribuit în vederea închirierii ca sediu pentru asociații de locatari sau de proprietari, contract de vânzare cumpărare 1743/1991, între RAUCL Suceava și Ș. V., pentru un apartament din Blocul Turn calea Bucovinei, nr.26C, contract încheiat cu S. M. A. și R., pentru un alt apartament de la aceiași adresă.

La solicitarea instanței,Primăria mun. C-lung.Mold. a comunicat prin adresa 3566 din 24.03.2011 că potrivit sentinței civile ner.1243/2000 și acordului de asociere, locuitorii din blocul Turn din calea Bucovinei nr.26C, fac parte din Asociația de Proprietari C. 2 și spațiul în litigiu face parte din Condominiul acestei asociații. S-a mai precizat că nu se cunoaște dacă spațiul din litigiu a avut prin construcție altă destinație, ce destinația avea la momentul dării în folosință a Blocului Turn. Totodată se menționează în adresă că Asociația de Locatari Nr.6 C-lung.Mold. nu a respectat procedura prevăzută de art.17 din OG 85/2001 în timp ce Asociația de Proprietari C. 2 este legal constituită și are sediul în spațiul din litigiu. Pe de altă parte se mai comunică că ambele asociații sunt înregistrate la organul financiar local și se află în evidența Primăriei mun. C-lung.Mold. și că doamna C. E. a obținut atestat pentru calitatea de administrator de imobile.

Pentru CF 30.137 – C1 – U3 C-lung.Mold. provenită din conversia de pe hârtie a CF 15.526 Calea Bucovinei, nr.26C, . comune A1 top 3650/A/P/_ III figurează la foaia de proprietate potrivit OUG 159/1959 cu drept de proprietate cotă 1/1 Loteria Română – centrul de Lucru Suceava ( acesta fiind în fapt o altă încăpere de la parterul aceluiași . – spațiu învecinat cu cel în litigiu ) .

A fost audiat martorul S. M. propus de pârâte, care a arătat că în prezent este președintele Asociației de L. nr.6, că îndeplinește această funcție din 1978, când s-a înființat asociația, că și în asociația de locatari nr.6 și în Asociația de Proprietari C. 2 sunt incluse aceleași persoane, că în opinia lui pârâta funcționează legal în spațiul din litigiu de la înființare până în prezent.

De asemenea a fost audiată martora Sfarghiu E. la propunerea pârâtei Cironei care a arătat că este și ea membră a Asociației de L. din 6 din anul 1965, iar martorul B. G. membru și el al asociației pârâte, a susținut că spațiul din litigiu ar aparține de fapt Agenției Loto de la momentul înființării blocului, că după câte știe el, prin însă-și destinația lui acest spațiu a fost al Agenției Loto Prono, care tolerează practic Asociația de Locatari nr. 6 în spațiul său.

La propunerea reclamantei au fost audiați N. G. și Ș. G., care au arătat că locuiesc în Blocul Turn, Calea Bucovinei, nr.26C, au făcut parte din Asociația de Locatari nr.6, în prezent fac parte din Asociația de Proprietari C. 2, că toți locuitorii blocului Turn au înțeles să se desprindă de fosta Asociația de Locatari nr.6, care este cu mulți membrii înțelegând să-și constituie o asociația mai mică, care a fost legal constituită dar care nu poate funcționa, întrucât pârâta refuză să le predea spațiu în litigiu, care ‚face parte din spațiile comune ale Blocului Turn în care locuiesc și care în prezent cuprinde locuințe proprietate particulară cumpărate de cei care le dețin.

Pentru verificarea susținerilor martorului B. G. s-a solicitat Companiei Naționale Loteria Română precizări din care să rezulte dacă între aceasta și pârâte a existat vreun raport juridic, vreun contract de închiriere sau de altă natură și dacă spațiul din litigiu le aparține, însă la solicitarea instanței Loteria Română a trimis la dosar extrasele de carte funciară sus arătate, însă fără a răspunde practic la întrebările instanței.

P. sentința civilă nr. 1238 din 20.09.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea civilă având ca obiect „evacuare” introdusă de reclamanta Asociația de Proprietari C. 2 reprez.prin A. M., în contradictoriu cu pârâții C. E. și Asociația de Locatari nr. 6 Câmpulung Moldovenesc și s-a dispus evacuarea pârâților C. E. și Asociația de Locatari nr. 6 Câmpulung Moldovenesc din spațiul pe care îl ocupă la parterul blocului 26C (., nr. 26C, Câmpulung Moldovenesc, fiind obligate pârâtele să plătească reclamantei Asociația de Proprietari C. 2 Câmpulung Moldovenesc suma de 500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta este o Asociație de proprietari înființată legal, cu respectarea formalităților legale cuprinzând locatari ai Blocului Turn de la adresa Calea Bucovinei, nr.26C și cu sediul stabilit și încuviințat legal în spațiul din litigiu de la parterului Blocului Turn, ai cărui locatari s-au constituit în această asociație.

Potrivit RLV-ului parterului Blocului Turn, există acolo un spațiu ocupat de Agenția Loto Prono, care este intabulat în cartea funciară cu spațiu pe care-l deține, un spațiu deținut de un magazin a cărui situație juridică nu este pusă în discuție în prezenta cauză și spațiu din litigiu, ocupat de pârâta Asociația de Locatari nr.6 C-lung.Mold., administrată de pârâta C. E..

În ce o privește pe pârât Asociația de Locatari nr.6, aceasta a fost înființată în 1978, potrivit legislației în vigoare în acel moment, cuprinde locatari din multe blocuri, mai mult sau mai puțin învecinate spațiului din litigiu și a ocupat acest spațiu, fiindu-i repartizat tot potrivit specificului legislativ de la acea vreme, ca și sediu.

După 1989 când reglementările legale în materie locativă și de proprietate ca și în materie de asociere s-au schimbat, Asociația de Locatari nr.6 a continuat să funcționeze fără să se transforme în asociația de proprietari, fără să-și reactualizeze situația juridică, inclusiv cea cu privire la sediul și spațiul din litigiu pe care-l ocupă.

Parte din membrii fostei Asociații de L. nr. 6, respectiv locuitorii Blocului Turn din Calea Bucovinei, nr.26C s-au desprins din fosta asociație de locatari constituind Asociația de Proprietari – reclamanta din prezenta cauză.

Blocul Turn cuprinde apartament proprietate personală, iar spațiul din litigiu a fost probabil creat artificial, ca o încăpere distinctă la construirea blocului, dar în mod cert nu este proprietatea Loteriei Române, nu este proprietatea pârâtelor, nici a altei persoane fizice sau juridice și face parte din spațiile de folosință comună ale imobilului în care este inclus, respectiv Blocul Turn, așa încât sediul Asociației de P. ai locatarilor acestui imobil este firesc să fie în acest spațiu și așa și este în mod legal prin constituirea asociației cu respectarea normelor în materie.

Pârâtele nu dețin pentru momentul actual un titlu locativ pentru acest spațiu, care nu mai poate face parte obiectul unei atribuiri de la autoritățile locale cum fusese anterior anului 1989, ci poate face eventual obiectul unui contract de închiriere încheiat cu proprietarul, ceea ce nu este cazul în speță.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele C. E. și Asociația de locatari nr. 6 Câmpulung Moldovenesc criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În motivare au arătat că Asociația de locatari nr. 6, își desfășoară activitatea în acest spațiu, încă de la înființarea ei în anul 1978, că în mod greșit instanța de fond a reținut că acest spațiu face parte din spațiile de folosință comună ale imobilului, respectiv Blocul Turn, că spațiile de la parterul Blocului Turn, prin construcție, au avut destinație de apartamente de locuit, după cum rezultă cu certitudine din Releveu parterului, depus la dosar la filele 23 și 24. P. repartiția făcută de organele competente la acea vreme, apartamentul nr. 2 din planul de la fila 24, a fost împărțit, iar încăperile numerotare în plan cu nr. 14, 15, 16, 17 au fost repartizate pentru agenția Loto - care în prezent, s-a intabulat pe aceste încăperi, iar încăperile 11, 12, 13, din acest apartament nr. 2 au fost repartizate pentru sediul asociației. Acest spațiu nu a avut niciodată destinația de spațiu de folosință comună, cum greșit se reține prin hotărâre.

Mai arată recurenții că în actul de înființare a reclamantei - procesul verbal de înființare, fila 46 dosar, se prevede „că sediul va fi în spațiul de depozitare diferite obiecte ale proprietarilor” fără să se facă referire la spațiul ocupat și la acea vreme de recurenți, că reclamanta nu a funcționat niciodată ca Asociație de proprietari, locatarii din Blocul Turn își plătesc în continuare cheltuielile de întreținere la Asociația de locatari, pentru că reclamanta nu are administrator, nu are nici un contract încheiat pentru utilități, nu are cont în bancă, nu poate face încasări de la locatari, atâta timp cât Asociația reclamantă, din anul 2000 de când s-a înființat nu a funcționat nici măcar o zi.

Apreciază recurenții că reclamanta nu a dovedit identitatea dintre spațiul ocupat de Asociația de locatari, în baza unei repartiții care nu și-a pierdut valabilitatea, care ar fi trebuit reînnoită doar în situația în care ar fi pierdut posesia, și sediul Asociației de proprietari care va fi în spațiul de depozitare diferite obiecte ale proprietarilor.

În concluzie au solicitat admiterea recursului și să respingerea acțiunii.

P. întâmpinare intimata reclamantă Asociația de Proprietari C. 2 a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile pronunțată de prima instanță motivat de faptul că sediul ce face obiectul dosarului îi aparține în exclusivitate și că în momentul de față are încheiate contracte cu firma de gospodărire a blocului și este neapărat necesară efectuarea încasărilor ce se desprind din aceste contracte.

În dovedirea susținerilor din întâmpinare au fost depuse la dosar înscrisuri.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, și prin raportare la prevederile art. 304 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:

Instanța de recurs pornește în analiza demersului judiciar promovat de pârâții recurenți de la faptul că cererea promovată de reclamantă este o acțiune în evacuare, care este o acțiune personală imobiliară.

O asemenea acțiune se justifică în ipoteza în care dreptul de creanță al reclamantului are ca obiect un imobil.

Pornind de la această ipoteză, prin raportare la ansamblul probator administrat în cauză, tribunalul reține că reclamanta intimată Asociația de proprietari C. 2 a fost înființată legal, cu respectarea formalităților legale cuprinzând locatari ai Blocului Turn de la adresa Calea Bucovinei, nr.26C și cu sediul stabilit și încuviințat legal în spațiul din litigiu de la parterului Blocului Turn, ai cărui locatari s-au constituit în această asociație.

În acest sens, sunt elocvente înscrisurile depuse la fila 6 dosar, respectiv sentința civilă 1243 din 17 octombrie 2000 coroborat cu certificatele de înregistrare fiscală filele 7 – 8 și Statutul acesteia – filele 9 -24.

Astfel, la art. 4 din Statut se prevede că sediul acestei Asociații este în mun. Câmpulung Moldovenesc, Calea Bucovinei nr. 26, județul Suceava, așa cum rezultă și din adeverința emisă de Primăria mun. Câmpulung Moldovenesc – fila 25 dosar.

Acest înscris evidențiază că sediul Asociației se află la adresa detaliată mai sus, și este în suprafață de 17, 15 mp, așa cum rezultă de altfel, și din RLV-ul și planul de situație de la filele 23 – 24 dosar.

În schimb, recurenta Asociația de Locatari nr.6, aceasta a fost înființată în 1978, potrivit legislației în vigoare în acel moment, potrivit documentației aferente de la filele 32, 34, având ca membri locatari din multe blocuri, ocupând spațiul în litigiu în conformitate cu legile în vigoare la acea vreme.

Este însă de observat că, ulterior, niciuna din recurente nu a depus demersurile necesare pentru a clarifica situația juridică a spațiului în care funcționa sediul asociației de locatari.

În asemenea împrejurări, este de observat că majoritatea locatarilor din cadrul Asociației nr. 6, pe baza acordului de asociere, au înțeles să se asocieze devenind astfel, asociație de proprietari, respectiv reclamanta intimată.

După cum corect a reținut prima instanță, spațiul în litigiu nu constituie proprietatea vreunei persoane fizice sau juridice, fiind parte din spațiul comun al Blocului Turn.

Ori, în condițiile în care în toate actele oficiale, sediul Asociației de P. C. 2 figurează la adresa indicată în petitul acțiunii; în condițiile în care constituirea asociației s-a efectuat cu respectarea normelor în materie, așa cum arătam anterior; în condițiile în care aceste împrejurări conferă intimatei reclamante un drept de creanță asupra acestui imobil în sensul arătat anterior, corect prima instanță a apreciat că recurentele pârâte nu justifică titlu locativ pentru acest spațiu, impunându-se evacuarea recurentelor din el.

Motivele invocate de către pârâte prin memoriul de recurs au fost de altfel, analizate și de către instanța de fond, care a pronunțat sentința atacată, cu aplicarea corectă a legii, prin raportare la ansamblul probator administrat în cauză.

Așadar, motivele de recurs invocate nu se circumscriu cazurilor de casare/modificare ale unei hotărâri, așa cum au fost ele prevăzute prin art. 304 Cod procedură civilă, iar prin raportare la prevederile art. 304 ind. 1 coroborat cu art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursurile formulate de pârâții C. E. și Asociația de locatari nr. 6 Câmpulung Moldovenesc, ca nefondate.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge recursurile formulate de pârâții C. E. cu domiciliul în mun. Câmpulung Moldovenesc, Calea Bucovinei nr. 61, ., . și Asociația de locatari nr. 6 Câmpulung Moldovenesc cu sediul în mun. Câmpulung Moldovenesc, Calea Bucovinei nr. 26C, . împotriva sentinței civile nr. 1238 din 20.09.2011 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, intimată fiind reclamanta Asociația de Proprietari C. 2 cu sediul în mun. Câmpulung Moldovenesc, Calea Bucovinei nr. 26C, ..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28.06.2012

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

Red. G.F.

Jud. fond. M. M.

Dact. C.N.A.

2 ex. 12.07.2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Decizia nr. 1437/2012. Tribunalul SUCEAVA