Pretenţii. Hotărâre din 15-01-2013, Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 15-01-2013 în dosarul nr. 6/2013
Dosar nr._ -pretenții-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 6
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2013
Președinte S. A.
Judecător C. L.
Grefier R. M.
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta M. S. prin primar L. I., împotriva sentinței civile nr. 4275 din 4 octombrie a Judecătoriei S. (dosar nr._ ), pârâtă intimată fiind L. S. S..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic V. A. M. pentru reclamanta apelantă, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic V. A. M. depune la dosar delegație de reprezentare pentru reclamanta apelantă și arată că având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, suma constituind venit la domeniul public, în baza disp.art.17 din Legea nr.146/1996 sunt scutiți de la plata taxei de timbru. Fiind întrebată, arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Instanța, în baza disp.art.17 din Legea nr.146/1997 constată că apelanta este scutită de plata taxei judiciare de timbru și constatând apelul în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri asupra fondului cauzei.
Reprezentanta reclamantei apelante a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii. Arată că procesul verbal de inventariere depus la dosar nu a fost contestat de intimat, pretențiile solicitate fiind dovedite și cu raportul Curții de Conturi.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față, constată:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 05.03.2012 sub nr._, reclamanta M. S. prin P. a solicitat obligarea pârâtului L. S. S., la plata sumei de 426.217 lei din care suma de 316.571 lei reprezintă plăți nelegale, iar suma de 109.646 lei reprezintă foloase nerealizate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că suma indicată cu titlu de „plăți nelegale” a fost achitată unității școlare, pentru realizarea lucrărilor la „Centrala termică cu funcționare pe gaze naturale și indicații aferente”.
Pârâtul L. cu program sportiv S. a avut cuprins în lista de investiții în perioada 2003-2005 realizarea lucrărilor la „Centrala termică cu funcționare pe gaze naturale și indicații aferente”. Execuția lucrărilor a fost atribuită firmei . S. cu care a fost încheiat contractul de execuție lucrări nr. 1487/26.05.2003 cu o durată de execuție de 36 luni, valoarea inițială a lucrărilor fiind de 421.419,97 lei, valoare suplimentată inițial prin actul adițional nr. 1/2004 cu suma de_,40 lei.
S-a mai precizat că în urma controlului efectuat de către auditorii Curții de Conturi la nivelul Primăriei mun. S. s-a evidențiat faptul că suma de 316.570 lei virată pârâtului a fost achitată ilegal executantului lucrării pentru lucrări care, în realitate nu au fost executate. Au fost estimate daune interese aferente pentru perioada cuprinsă între data plății, respectiv 15.04.2005 și 20.10.2010, în sumă de 109.645,6 lei. Abaterea a fost consemnată în procesul verbal de constatare nr._/15.11.2010, urmare a auditului financiar efectuat în anul 2010 precum și raportul nr. 1098/670 din 17.10.2011 urmare a auditului financiar efectuat în anul 2011.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1341,1635 și urm. Cod civil, art. 112 Cod proc. civilă.
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
P. sentința civilă nr.4275 din 4 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria S. s-a respins ca nefondată acțiunea.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:
P. prezenta acțiune reclamanta M. S. prin P. a solicitat obligarea pârâtului L. S. S., la plata sumei de 426.217 lei din care suma de 316.571 lei reprezintă plăți nelegale, iar suma de 109.646 lei reprezintă foloase nerealizate motivat de faptul că suma 316.571 lei a fost achitată de reclamantă unității școlare, pentru realizarea lucrărilor la „Centrala termică cu funcționare pe gaze naturale și indicații aferente”.
Instanța a reținut că, așa cum de altfel a recunoscut și reclamanta prin petitul acțiunii că suma de 316.571 lei a fost achitată de reclamantă către . S. cu care pârâta a încheiat contractul de execuție lucrări nr. 1487/26.05.2003 (f.64-72) .
Având în vedere că suma solicitată de reclamantă de la pârâtă a fost achitată de fapt terțului . S. pentru executare lucrări, instanța nu a putut reține nici un motivul legal pentru care reclamanta să solicite restituirea unei sume de bani de la pârâtă în condițiile în care această sumă a fost virată terțului . S..
În ceea ce privește apărarea reclamantei precum că temeiul acțiunii îl reprezintă de fapt constatarea Curții de Conturi a unor nelegalități la virarea sumei de sus instanța a reținut că respectivul control al Curții de Conturi nu îndreptățește reclamanta să se îndrepte împotriva pârâtei ci împotriva celor culpabili de plățile nelegale.
În ceea ce privește executarea necorespunzătoare a lucrărilor de către terțul ., instanța a reținut că la dosarul cauzei se regăsește doar o constatare a reclamantei în prezența pârâtei la care însă nu a fost de față și reprezentantul executantului lucrării, astfel că instanța nu a putut reține dincolo de orice îndoială rezonabilă ca fiind reală această constatare din moment ce nu a fost invitată la constatări una din părțile contractante din contractul de execuție lucrări nr. 1487/26.05.2003.
Mai mult, instanța a reținut că reclamanta nici nu a fost de acord cu administrarea probei cu expertiză tehnică pentru a se constata ce lucrări nu au fost executate corespunzător, astfel că având în vedere și dispozițiile contractuale din contractul de execuție lucrări nr. 1487/26.05.2003, respectiv cele referitoare la finalizarea lucrărilor, a constatat că nu s-a făcut dovada unor lucrări necorespunzătoare de către terț.
Instanța a reținut că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile plății nedatorate din Noul C.civ., dar potrivit art.6 alin.1 și 2 C.civ. nu sunt date condițiile aplicării noului Cod civil, instanța raportându-se la dispozițiile art. 992-993 vechiul C.civ.
Instanța a constatat că nu sunt date condițiile art. 992-993 C.civ. întrucât reclamanta a făcut plata sumei de de 316.571 lei către . S., în calitate de ordonator de credite al pârâtei conform Legii Învățământului, pe baza contractului de execuție lucrări nr. 1487/26.05.2003 încheiat între pârâta L. S. S. și . S., pârâta neavând buget propriu de investiții.
Având în vedere că nu sunt date condițiile privind admiterea capătului de cerere principal, referitor la plata nedatorată, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite nici condițiile privind capătul accesoriu, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 109.646 lei cu titlu de foloase nerealizate.
Potrivit celor de mai sus, întrucât pârâta nu a căzut în pretenții, instanța a constatat neîntemeiată și cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, nefiind îndeplinite condițiile art. 274 C.pr.civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta M. S. prin primar, criticând-o pentru netemeinicie.
În motivele de apel depuse la fil.3-5 dosar a arătat următoarele:
În fapt, prin cererea de chemare În judecată a solicitat instanței să dispună obligarea Liceului S. S. la plata sumei de 426.217 lei din care, suma de 316.571 lei reprezintă plăți nelegale, iar suma de 109.646 lei reprezintă foloase nerealizate.
Consideră că sentința pronunțată de instanța de fond este netemeinică, în condițiile în care, respingând acțiunea formulată de ei, instanța argumentează la modul general că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de prevederile art. 992 - 993 Cod Civil. În același fel, instanța, tot la modul general, fără o cercetarea temeinică a fondului cauzei, motivează sentința pe prevederile contractului nr. 1487/26.05.2003,fără a arăta exact elementul sau elementele de natură a susține decizia dată. Mai reține instanța de fond că, "rec1amanta nu a fost de acord cu administrarea probei cu expertiză".
Față de aceste elemente descrise mai sus care au fost luate în calcul de instanța de fond la pronunțarea sentinței apelate, arată următoarele:
În primul rând, față de reținerea instanței că au refuzat administrarea probei cu expertiza, arată că, din modul în care au formulat cererea și înscrisurile anexate acesteia, o expertiză în cauză ar fi fost neconc1udentă, cu atât mai mult cu cât, indirect, conducătorul unității școlare a fost de acord cu faptul că lucrările pentru care au achitat suma a cărei restituire o solicită, nu au fost realizate. Mai exact, a arătat instanței de fond că în realizarea proiectului de investiții "Centrală termică cu funcționare pe gaze naturale și instalații aferente", la data de 04.11.2010 a fost întocmit Procesul Verbal de Inventariere a stadiului de execuție a lucrărilor la obiectivul de investiție (fila 8 dosar). Se arată expres, în acest proces verbal, la lit.B lucrările neexecutate și achitate de noi la cererea unității școlare. Procesul verbal este semnat de către B. D. - conducătorul unității școlare. P. semnarea acestui Proces verbal, pe care nu l-a contestat, conducătorul unității școlare a recunoscut și și-a însușit existența plății pentru lucrări neexecutate.
În plus de aceasta, unitatea școlară, reprezentată prin apărător, nu a contestat, sub nici o formă suma solicitată de ei și nici faptul că sunt în eroare asupra situației de fapt.
Mai mult decât atât, la dosarul instanței a fost depusă Decizia Curții de conturi care, de asemenea, a constatat plata unor lucrări nerealizate.
P. urmare, consideră că prevederile art. 992 cod civil sunt date în cauză: prin semnătura sa de pe procesul verbal de constatare, conducătorul unității școlare a fost de acord, implicit, asupra faptului că lucrările specificate nu au fost realizate.
A considerat că administrarea probei cu expertiză tehnică nu era concludentă în cauză ducând doar, inutil, la prelungirea procesului și costuri suplimentare în condițiile în care: au făcut dovada existentei unei plăți pentru lucrări nerealizate; există recunoașterea unității școlare în acest sens; în cadrul procesului, pârâtul nu a făcut nici un fel de opoziție pretențiilor lor.
În altă ordine de idei, contractul invocat de instanță pentru motivarea deciziei sale, respectiv partea din contract referitoare la finalizarea lucrărilor, prin conținut, este contrară soluției date de instanță. Astfel, se arată în contractul nr. 1485/2003, la art. 14.2. alin 2 că "În cazul în care se constată că sunt lipsuri sau deficiențe acestea vor fi notificate executantului, stabilindu-se și termenele pentru remediere și finalizare". În baza acestui articol din contract, urmare a Procesului Verbal de constatare nr._/04.11.2012, unitatea școlară a încercat remedierea situației.
Consideră recurenta că, în cauză sunt date condițiile impuse de prevederile art. 992 - 993 Cod Civil. În plus, consideră că a făcut dovada pretențiilor lor prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv: situație plăți - pag. 6 - 7; Proces verbal de inventariere nr._/04.11.2012 - fila 8 dosar; situație lucrări - fila 10 - 63; Contract execuție lucrări - file 64 - 72; Act adițional - fila 73.
Față de cele mai sus prezentate, în condițiile în care consideră că în cauză sunt date condițiile restituirii "plății nedatorate", solicită admiterea prezentului apel și modificarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii.
Pârâta intimată L. S. S., deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare la dosar.
Apelul este neîntemeiat.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport cu motivele de apel formulate, tribunalul reține că pretențiile reclamantei apelante vizează obligarea pârâtului L. S. S., la plata sumei de 426.217 lei din care suma de 316.571 lei reprezintă plăți nelegale, iar suma de 109.646 lei reprezintă foloase nerealizate.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar și a susținerilor reclamantei, prin însăși cererea de chemare în judecată, rezultă că pârâtul L. cu Program S. S. a avut cuprins în lista de investiții, în perioada 2003 – 2005, realizarea lucrărilor la centrala termică cu funcționare pe gaze naturale și instalațiile aferente. P. contractul nr.1487/26.05.2003 execuția acestor lucrări a fost atribuită firmei ..
Reclamanta recurentă, ca unitate administrativ teritorială și ordonator principal de credite a avut sarcina finanțării acestor lucrări de investiții potrivit Legii învățământului. Sumele de bani alocate în contul pârâtei de către recurentă au fost virate de către aceasta din urmă în contul ., pentru executarea lucrărilor.
În aceste condiții recurentul în temeiul art. 922-923 Cod civil poate recupera sumele de bani achitate pentru eventualele lucrări neexecutate de la firma ., cu care a fost încheiat contractul de execuție a lucrărilor de investiții la centrala termică.
Tribunalul mai reține că, față de aspectele mai sus prezentate, în mod corect instanța de fond a respins administrarea probei cu expertiză, aceasta nefiind concludentă în soluționarea cauzei.
P. urmare, în baza disp.art.296 Cod procedură civilă tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta M. S. prin primar L. I., împotriva sentinței civile nr. 4275 din 4 octombrie a Judecătoriei S. (dosar nr._ ), pârâtă intimată fiind L. S. S., cu sediul în mun.S., ..26 A, jud.S...
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 15 ianuarie 2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
S. A. C. L. R. M.
Red.S.A./Jud.C. A./Tehnored.R.M/4 ex. 14.02.2013
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 25/2013.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 13/2013.... → |
|---|








