Uzucapiune. Decizia nr. 1891/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1891/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 1891/2013
Dosar nr._ -uzucapiune-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR.1891
Ședința publică din data de 10 septembrie 2013
Președinte: G. D.
Judecător: I. M.
Judecător: I. G.
Grefier: S. A.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul U. M. S., împotriva sentinței civile nr.233 din 22 februarie 2013 a Judecătoriei G. H. (dosar nr._ ), pârâți intimați fiind U. V., U. C. și Orașul G. H. prin primar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat M. F. pentru pârâtul intimat U. C., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat M. F. depune la dosar împuternicire avocațială pentru pârâtul intimat U. C..
Instanța, constatând recursul netimbrat de către reclamantul recurent, așa cum i s-a pus acestuia în vedere prin procedura de citare cu suma de 1631,5 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, a pus în discuție excepția netimbrării recursului.
Apărătorul pârâtului intimat a solicitat admiterea excepției și anularea recursului ca netimbrat, cu cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată:
P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei G. H. la data de 10.07.2012 sub nr._, reclamantul U. M. S., în contradictoriu cu pârâții U. V., U. C., a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate că reclamantul a dobândit, prin folosință îndelungată, prin joncțiunea posesiei cu a autorului său, defunctul U. I., dreptul de proprietate asupra terenurilor în suprafață de 400 m.p curți construcții, identic cu . din CF_ G. H., precum și asupra suprafeței de 1804 m.p fânaț, identică cu . CF_ G. H.; să se dispună înscrierea în Cartea Funciară, pe numele reclamantului, a dreptului de proprietate astfel dobândit.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, defunctul U. I. a preluat terenurile indicate în petitul acțiunii în anul 1983, și a exercitat o posesie publică, netulburată, continuă, fiind cunoscut ca adevărat proprietar, că, după decesul lui U. I., intervenit la data de 5 ianuarie 1994, reclamantul a preluat aceste terenuri și a exercitat asupra lor o posesie publică, netulburată, continuă, fiind cunoscut ca adevărat proprietar, considerând că, împreună cu autorul său, a exercitat o posesie utilă o perioadă de peste 20 de ani și a dobândit dreptul de proprietate asupra acestor terenuri, cu cheltuieli de judecată.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp.art.1846-1860 Cod civil, art.28 din Decretul Lege nr.115/1938.
P. întâmpinarea formulată, pârâtul U. C. a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând că reclamantul a solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate pentru terenuri în suprafață de 400 m.p., teren curți construcții identică cu . și în suprafață de 1804 m.p teren fânaț, identică cu . din CF nr._ G. H., prin folosință îndelungată, operând joncțiunea posesiilor cu autorul U. I., care a decedat la data de 5 ianuarie 1994, tatăl pârâtului și al reclamantului, respectiv soțul prim pârâtei U. V..
Potrivit pârâtului, reclamantul invocă, în primul rând, constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilelor construcții și terenuri – după autorul U. I., în condițiile în care soția acestuia, U. V. este în viață, fiind codevălmașă asupra bunurilor cu soțul său, iar, în al doilea rând, față de temeiul juridic enunțat prin acțiune sunt aplicabile prevederile Decretului – Lege nr. 115/1938, pentru că ,potrivit art.72 alin.2 și 3 din Legea nr.7/1996 numai la finalizarea lucrărilor cadastrale și a registrelor de publicitate imobiliară pe întreg teritoriul își încetează aplicabilitatea și acest decret lege, că, până la finalizarea lucrărilor cadastrale și a registrelor de publicitate imobiliară, Legea nr.7/1996 care reglementează noile cărți funciare ce au ca bază tehnică cadastrul, nu se aplică, voința legiuitorului, exprimată în dispozițiile de mai sus, acestea fiind de a amâna ., cu consecința aplicării în continuare a vechilor dispoziții ale Decretului-lege nr.115/1938 în regiunile cu sistem de publicitate imobiliară prin cărți funciare.
În aceste condiții, trebuie aplicate regulile acestui act normativ care ultraactivează și care, în mod excepțional în art.27 și 28, reglementează două cazuri în care dreptul de proprietate asupra imobilelor poate fi dobândit prin uzucapiune: când s-a înscris în CF fără o cauză legitimă, un drept de proprietate, iar titularul a posedat imobilul cu bună credință, potrivit legii timp de 10 ani, și în cea de-a doua, când cineva a posedat un bun nemișcător, în condițiile legii, timp de 20 de ani după moartea proprietarului înscris în CF.
Ori, în cazul de față, în opinia pârâtului, reclamantul nu a făcut dovada existenței vreunei înscrieri în CF a autorului acestuia, iar termenul de 20 de ani de la data decesului se împlinește de abia în 2014 (a se vedea ICCJ- Decizia civilă nr. 566 din 27.06.2005), că toate construcțiile identificate prin planul de amplasament sunt în indiviziune, între părțile din litigiu, iar prin faptul că reclamantul dorește printr-o delimitare personală (care stânjenește accesul pârâtului și al mamei sale la C.4) este total abuzivă.
De altfel, se consideră moștenitori, iar reclamantul trebuia să facă dovada dezbaterii succesiunii după autorul comun și de aceea, uzucapiunea nu operează împotriva moștenitorilor de carte funciară (dacă acest drept ar fi fost înscris) atâta timp cât aceștia nu au renunțat expres la dreptul de moștenire, fapt ce nu-l îndreptățește pe reclamant să ceară dobândirea unui drept de proprietate în această modalitate (a se vedea ICCJ- Sentința civilă nr. 4449 din 26.05.2005).
Totodată, în opinia aceluiași pârât, s-ar pune și problema imposibilității exercitării unei posesii utile de către reclamantul coindivizar împotriva acestora, a celorlalte părți, raportată la starea de indiviziune ca reprezentând un drept de proprietate într-o cotă abstractă și se poate observa că reclamantul solicită cea mai mare parte din bunurile imobiliare, fără a avea stabilită cota parte indiviză; deci nu se poate stabili asupra cărei părți din teren se întinde dreptul de proprietate.
În al treilea rând, disp.art.1860 Cod civil, nu se aplică în cauza de față, pentru că, așa cum a arătat, uzucapiunea în sistemul Cărții Funciare are un caracter excepțional, ca mod de dobândire a drepturilor reale imobiliare, neputându-se accepta extinderea aplicării ei și la alte situații, pentru a o transforma într-un obișnuit mod de dobândire, așa cum este considerată reglementarea din Codul civil.
Posibilitatea oferită de dispozițiile codului civil, aceea ca actualul posesor să unească posesia sa cu ce a autorului său are în vedere o posesie exercitată de o persoană care, ca și cel care invocă uzucapiunea, nu este titular al dreptului real.
Dacă autorul celui care invocă uzucapiunea este chiar titularul dreptului real, acesta poate transfera direct dreptul, nemaifiind necesară unirea posesiilor și de altfel, prescripția achizitivă operează ca o sancțiune civilă pe care o suportă titularul dreptului de proprietate și se justifică prin pasivitatea sa timp îndelungat, deși bunul se află în posesia altuia.
De aceea s-a stabilit ca practica judiciară și în jurisprudență că prin „autor” în sensul art.1860 C.civ., se înțelege persoana care, ca și cel care invocă uzucapiunea, nu este titularul dreptului real.
P. adresa nr.8162 din 20 noiembrie 2012, pârâtul Orașul G. H., prin P., a comunicat instanței că nu are obiecții față de acțiunea reclamantului, iar terenul în litigiu nu a făcut obiectul legilor de fond funciar, înaintând procesul verbal de afișare al somației.
Deși legal citată, pârâta U. V. nu și-a exprimat poziția față de cererea formulată.
P. sentința civilă nr.233 pronunțată la data de 22 februarie 2013 de Judecătoria G. H. s-a respins ca nefondată acțiunea și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:
P. acțiunea civilă promovată la această instanță și înregistrată sub nr._ din 10 iulie 2012, reclamantul U. M. S. i-a chemat în judecată pe pârâții U. V. și U. C., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate că el, reclamantul, a dobândit, prin folosință îndelungată – prin joncțiunea posesiei cu cea a autorului său – defunctul U. I. – dreptul de proprietate asupra terenului în suprafațșă de 400 m.p. - CC - p.f. nr.1 –CC- din CF_ a ., precum și asupra terenului în suprafață de 1804 m.p., fânaț – p.f. nr.2 – f – din CF_ a . și să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate astfel dobândit.
Ambele terenuri situate pe raza orașului G. H., ., județul Suceava, în intravilan și nu au făcut obiectul legilor de fond funciar.
În Cartea Funciară nr._ a . apare înscris proprietarul tabular Orașul G. H., cu o cotă de 1/1, în baza actului administrativ nr._ din 24 noiembrie 2009, emis de către Primăria Orașului G. H..
Potrivit reclamantului, defunctul U. I. a preluat terenurile indicate în petitul acțiunii – în anul 1983 – și a exercitat o posesie publică, netulburată și continuă, ca un adevărat proprietar, iar după decesul lui U. I. (5 ianuarie 1994), el, reclamantul a preluat aceste terenuri și a exercitat asupra lor o posesie publică, netulburată, continuă și fiind cunoscut ca un adevărat proprietar, împreună exercitând o posesie de peste 20 de ani, dobândind, dreptul de proprietate asupra acestor terenuri.
Conform celor arătate în întâmpinare, pârâtul Ungeanu C. a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Pârâtul Orașul G. H. a fost de acord cu acțiunea formulată, iar pârâta U. V. nu și-a exprimat poziția față de acțiunea formulată.
U. I. a decedat la data de 5 ianuarie 1994.
Conform certificatului de moștenitor nr.617/1994, masa succesorală după defunctul U. I. se compune din teren construcție împreună cu cota de ½ din imobilul casă de locuit, imobile situate pe raza orașului G. H., ., teren arabil în suprafață de 6320 m.p., situat pe raza comunei Mihăileni, județul B., terenuri în suprafață de 1560 m.p. – arabil și 8610 m.p. – arabil, situate pe raza aceleiași localități, moștenitori fiind pârâta U. V., în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de 2/8, reclamantul și pârâtul U. C., în calitate de fii, fiecare cu câte o cotă de 3/8.
Martorii audiați au arătat că U. I. a folosit terenul timp de peste 30 de ani, chiar 50-60 de ani, că ambii frați au stat în această proprietate, fiecare având câte o casă, iar cele două gospodării sunt delimitate parțial prin grajduri, curtea este folosită în comun de către cei doi frați, la fel și accesul din stradă, că mama părților este plecată în Germania, de prin 1997 și a mai revenit în țară, că impozitul ar fi fost plătit împreună de cei doi frați.
Uzucapiunea este o sancțiune imperativă împotriva pasivității proprietarului neglijent cu proprietatea sa și este admisibilă indiferent de relațiile de rudenie și de posibile consecințe ale acestor relații în planul exercițiul dreptului de proprietate, cât timp posesorul unui bun imobil se comportă ca un adevărat proprietar, exercitând în puterea sa atributele proprietății și în condițiile unei posesii utile.
În speță, din probele administrate, instanța a reținut că posesia reclamantului a avut un caracter echivoc și nu a fost de natură a conduce la dobândirea de către acesta, prin uzucapiune – sub forma joncțiunii posesiilor – a dreptului de proprietate asupra terenurilor descrise mai sus, cât timp le-a folosit în comun cu ceilalți pârâți moștenitori, au plătit impozitul și împreună sunt înscriși cu aceste terenuri în registrul agricol.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul U. M. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul de astăzi, instanța a constatat că recursul nu este legal timbrat.
Astfel, potrivit art.35 din Ordinul Ministerului Justiției nr.76o/1999, de aprobare a Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997, taxele judiciare de timbru, se datorează și se achită anticipat, instanțele judecătorești, putând amâna executarea acestei obligații până cel mai târziu la primul termen de judecată, în mod cu totul excepțional și motivat.
Conform disp.art. 20 alin. 3 din legea privind taxele judiciare de timbru nr. 146/1997, neîndeplinirea acestei obligații de plată până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
În speță, prin citația emisă la 17 aprilie 2013, s-a comunicat reclamantului recurent obligația de a achita taxa judiciară în sumă de 1631,5 lei și timbru judiciar în sumă de 5 lei, aferente cererii de recurs, dar acesta nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus la dosar chitanțele doveditoare.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale sus menționate, tribunalul va admite excepția netimbrării recursului și va anula recursul, ca netimbrat.
Ca parte căzută în pretenții, în baza disp.art.274 Cod procedură civilă, recurentul va fi obligat să plătească intimatului U. C. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, conform chitanței aflate la fila 14 dosar.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul U. M. S., domiciliat în oraș G. H., ., jud.Suceava, împotriva sentinței civile nr.233 din 22 februarie 2013 a Judecătoriei G. H. (dosar nr._ ), pârâți intimați fiind U. V., U. C., domiciliați în oraș G. H., ., jud.Suceava, și Orașul G. H. prin primar, jud.Suceava.
Obligă reclamantul recurent să plătească intimatului U. C. suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 septembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier
G. D. I. M. I. G. S. A.
Red.G.D.
Jud.S. E.
Tehnored.S.A.
2 ex. 12.09.2013
| ← Fond funciar. Sentința nr. 1889/2013. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 1972/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
