Acţiune în constatare. Decizia nr. 460/2013. Tribunalul TELEORMAN
Comentarii |
|
Decizia nr. 460/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 2071/339/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 460
RECURS
Ședința publică de la 7 iunie 2013
Tribunalul compus din:
Președinte - F. M.
Judecător - V. M.
Judecător - G. P.
Grefier - Ț. N.
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurent-intervenient în nume propriu M. C., domiciliat în București, sector 5, .. 4, ., . civile nr. 1475 din 19 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Z., în contradictoriu cu intimatul-pârât P. D. R., domiciliat în . și intimatul-reclamant F. N. A., domiciliat în ., având ca obiect - acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, intimatul-reclamant F. A. a fost reprezentată de avocat C. F., au lipsit celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recurs netimbrat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței că recurentul nu a timbrat recursul declarat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 17 lei și timbru judiciar în valoare de 1,5 lei.
În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin.4 Cod procedură civilă,instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față în raport de disp. art. 2 alin. 1 pct. 3 C. proc. Civ. și pune în discuția părților prezente excepția netimbrării recursului declarat de recurent.
Avocat C. F., apărătorul intimatei-reclamante I.I.L. depune împuternicirea avocațială nr._/6.06.2013, chitanța nr. 2514/6.06.2013 reprezentând onorariu avocat și solicită admiterea excepției netimbrării recursului declarat de recurent.
TRIBUNALUL:
Deliberând, reține următoarele;
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată, sub nr._ din data de 20.05.2011, reclamantul FERESTEANU A., domiciliat in ., a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe parata P. R., domiciliată in mun. G., ., Jud. G. pentru ca prin hotărârea ce o ve ti pronunța sa se constate că pârâta i-a vândut la data de 19.02.2004 ,sub condiție rezolutorie, contra sumei de 125 lei, suprafața totala de 0,25 ha teren situat în extravilanul comunei Pietrosani, județul Teleorman,
-0,25 ha in sola 75 .: N:Pasune Cons. Local Pietrosani, E:C. Ghe.,S:de., V:M. Ghe.,pronunțând o hotărâre care sa tina loc de act de vânzare cumpărare.
Pârâta nu a formulat întâmpinare și nu a solicitat administrare de probe în apărare.
Prin sentința civilă nr. 1475 din 19 iunie 2012 Judecătoria Z. a admis acțiunea formulată de pe reclamantul F. N. A., domiciliat în ., în contradictoriu cu pârâta P. D. R., domiciliată în ., având ca obiect acțiune în constatare .
A respins ca nefondată cererea de intervenție în nume propriu formulată de intervenientul în nume propriu M. C., domiciliat în București, ., ., . .
A constatat că prin antecontractul din 19.02.2004, pârâta a vândut reclamantului pentru suma de 1.250.000 lei ROL, suprafața de 0,25 ha teren situat pe raza comunei Pietroșani, jud. Teleorman, în sola 75, .: N - Teren Consiliul Local Pietroșani, E - C. G., S - DE și V - M. Ghe.
A obligat intervenientul la plata sumei de 1.500 lei, cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, recurentul-interveninet în nume propriu M. C..
La termenul de astăzi recursul nu a fost timbrat.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că s-a pus în vedere recurentului să timbreze recursul cu suma de 17 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, astfel cum rezultă din dovada de citare(fila 6 dosar).
Întrucât recurenta nu s-a conformat acestei dispoziții, în baza art. 20 pct.3 din Legea nr.146/1997 –privind taxele judiciare de timbru și art.9 alin.3 din O.G. nr.32/1995 – privind timbrul judiciar, modificată și completată prin Legea 123/1997, urmează ca recursul să fie anulat, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării recursului.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de declarat de recurent-intervenient în nume propriu M. C., domiciliat în București, sector 5, .. 4, ., . civile nr. 1475 din 19 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Z., în contradictoriu cu intimatul-pârât P. D. R., domiciliat în . și intimatul-reclamant F. N. A., domiciliat în ..
Obligă recurentul- intervenient în nume propriu la 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 7.06. 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
F. M. V. M. G. P. Ț. N.
Red. și thred. V.M.-2 ex/26.06. 2013
d.f._
j.f. N. C. R.
Judecătoria Z.
← Pretenţii. Decizia nr. 510/2013. Tribunalul TELEORMAN | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 531/2013. Tribunalul... → |
---|