Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 125/2013. Tribunalul TELEORMAN
Comentarii |
|
Decizia nr. 125/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 1301/292/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILA NR. 125
-APEL-
Ședința publică de la 18 octombrie 2013
Tribunalul compus din:
Președinte – V. M.
Judecător - F. M.
Grefier - Bînciu E.
Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelanta-reclamantă D. C., domiciliată în comuna Vedea, ., împotriva sentinței civile nr. 1930 pronunțată la data de 14 iunie 2013 de Judecătoria Roșiori de Vede, în contradictoriu cu intimații-pârâți V. S., domiciliat în comuna Vedea, . și M. Ș., domiciliată în .> județ Teleorman, având ca obiect – hotărâre care să șină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul nu este legal timbrat cu suma de 91 lei taxa judiciară de timbru.
Tribunalul, față de împrejurarea că apelanta-reclamantă nu s-a conformat să timbreze apelul, așa cum a fost citată, invocă din oficiu excepția nelegalei timbrări a apelului și rămâne în pronunțare pe această excepție.
TRIBUNALUL:
Asupra apelului civil de față, deliberând constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ la data de 26.02.2013, reclamanta D. C. a chemat în judecată pe pârâții V. S. și M. Ș., solicitând ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafața totală de teren extravilan de 1,9000 ha situată în ..
În motivarea cererii în fapt, reclamanta a arătat că, la data de 25.01.2013, a convenit cu pârâtul cumpere de la acesta imobilul de mai sus, convenție materializată într-un înscris sub semnătură privată intitulat promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare.
Reclamanta a susținut că a plătit pârâtului prețul de 2000 lei, și au stabilit un termen de 30 de zile în care să se încheie actul autentic la notariat.
Reclamanta a mai arătat că pârâții sunt succesibilii titularului dreptului de proprietate V. Ghe. R., căreia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate conform titlului nr._.
Reclamata a susținut că vânzătorul a refuzat să-și îndeplinească obligația asumată, nu s-a prezentat la notariat în termenul stabilit și nici nu a făcut demersuri pentru înscrierea imobilului în cartea funciară deși și-a îndeplinit obligația de plată a prețului încă de la data întocmirii înscrisului.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1669 Cod Civil.
În probațiune reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu, si martori.
În dovedire reclamanta a depus în copie la dosar următoarele înscrisuri: înscris sub semnătură privată denumit promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare fila 7, Titlul de Proprietate nr._/nedatat – fila 8-9, certificat de deces V. R. fila 13, sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale nr.629 din 12.12.2013 a Primăriei .-11, certificat de naștere V. S., copie BI D. C. - fila 16, certificat de atestare fiscală nr. 1018/06.03.2013 de Primăria Comunei Vedea, județul Teleorman – fila 21, certificatul de sarcini nr. 6945/07.03.2013 (fila 26).
Fiindu-i comunicată cererea de chemare în judecată și înscrisurile depuse de reclamantă, pârâtul V. S. a depus întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu acțiunea principală. Pârâta M. Ș. nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și formula apărări.
Prin încheierea din data de 10 mai 2013, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. Ș., excepție invocată din oficiu.
Instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar si l-a audiat ca martor pe G. D., declarația fiind consemnată și atașată la dosar - fila 45.
Prin sentința civilă nr. 1930 din 14 iunie 2013, Judecătoria Roșiori de Vede, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta D. C., CNP_4, domiciliată în comuna Vedea, ., în contradictoriu cu pârâta M. Ș., domiciliată în comuna Vedea, ., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare în formă autentică, formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul V. S., CNP_9, domiciliat în comuna Vedea, ..
Împotriva sentinței civile nr. 1930 din 14 iunie 2013 a Judecătoriei Roșiori de Vede, a declarat apel reclamanta D. C., în termen legal.
Tribunalul, luând în examinare apelul declarat de apelanta-reclamantă D. C., prin prisma excepției nelegalei timbrări invocate din oficiu, constată că acesta nu a timbrat apelul cu taxă judiciară de timbru în sumă de 91 lei, conf.art.23 din O.U.G.nr.80/2013, privind taxele judiciare de timbru, deși a fost citată cu această mențiune, iar apărătorul ales la termenul de judecată din data de 20.09.2013 a solicitat amânarea cauzei tocmai pentru ca apelanta să timbreze acțiunea .
Întrucât apelanta nu s-a conformat acestei dispoziții, în baza art. 33 al.1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, rap. la art. 34 din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru urmează să admită excepția nelegalei timbrări invocate din oficiu și apelul să fie anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția invocată din oficiu.
Anulează, apelul declarat de apelanta-reclamantă D. C., domiciliată în comuna Vedea, ., împotriva sentinței civile nr. 1930 pronunțată la data de 14 iunie 2013 de Judecătoria Roșiori de Vede, în contradictoriu cu intimații-pârâți V. S., domiciliat în comuna Vedea, . și M. Ș., domiciliată în comuna Vedea, .> județ Teleorman, ca netimbrat .
Definitivă .
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2013 .
Președinte, Judecător, Grefier,
V. M. F. M. Bînciu E.
Red.- F.M./ 04.11.2013
Th.red.- B.E./ 5 ex./04.11.2013
D.f._
J.f. M. C. R.
. data de ./2013
← Obligaţie de a face. Decizia nr. 174/2013. Tribunalul TELEORMAN | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
---|