Pretenţii. Decizia nr. 715/2013. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 715/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 1222/292/2013
ROMANIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 715
-RECURS-
Ședința publică din data de 18 octombrie 2013
Tribunalul compus din:
Președinte – V. M.
Judecător – D. A.
Judecător – S. L.
Grefier – Bînciu E.
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurenta-reclamantă Coface România Credit Management Services S.R.L., cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 39, . în calitate de mandatar a creditorului S.C. „C. V.” S.A., cu sediul social în C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr. 1579 din 10 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Roșiori de Vede, în contradictoriu cu intimata-pârâtă N. L., domiciliată în ., având ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recurentul a solicitat prin cerere judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 din Codul de procedură civilă, iar la data de 10.07.2013 a depus taxa judiciară și timbrul judiciar.
Recursul este legal timbrat cu 164,5 lei taxa judiciară de timbru conform Ordinului de Plată nr. 129/20.06.2013 aflat la fila 16 și 3 lei timbru judiciar.
În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin. (4) Cod Procedură Civilă, instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față, în raport de disp. art. 2 pct. 3 rap. la art. 282/1 C. proc. civ..
Tribunalul, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, recurenta solicitând prin cerere judecarea în lipsă conform art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
TRIBUNALUL:
Deliberând, constată și reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr._ din data de 14 februarie 2013, reclamanta S.C. C. V. SA, prin mandatar COFACE ROMÂNIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL, a chemat-o în judecată pe pârâta N. L., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată să-i plătească suma de 2.658,18 lei, reprezentând contravaloarea facturilor de energie electrică neachitată ; suma de 1.128,23 lei reprezentând penalități calculate pentru fiecare zi de întârziere, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilit conform reglementărilor în vigoare ; suma de 141,30 lei, reprezentând taxa de debranșare/rebranșare; suma de 54,14 lei, reprezentând penalități calculate la taxa de debranșare/rebranșare egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilit conform reglementărilor în vigoare și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu recuperarea debitului, respectiv contravaloare taxa de timbru, timbru judiciar, anunț mica publicitate, INEP, etc.
În motivarea cererii, în fapt, s-a arătat că între părți s-a derulat un contract de furnizare a energiei electrice, pentru care s-a atribuit codul de abonat_, în baza căruia s-au emis facturile cuprinse în Fișa contabilă atașată cererii, în valoare totală de 3.981,85 lei. În conformitate cu condițiile generale ale acestui contract, reglementat prin act normativ, însușite de pârâtă, . avea obligația să-i furnizeze servicii de energie electrică iar pârâta să achite valoarea acesteia în baza facturilor pe care le emitea, în termen de maxim 10 zile calendaristice de la înregistrarea facturilor la consumator (art.14 al.1 din Contractul-cadru de furnizare a energiei electrice), aceasta fiind data scadenței facturilor.
Între părți este încheiat un contract de adeziune, având în vedere că prin Decizia nr. 57/1999, cu modificările și completările ulterioare, a A.N.R.E. au fost aprobate contractele – cadru pentru consumatorii de energie electrică. Acest act normativ a fost publicat în forma inițială în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 623/1999 și nimeni nu poate invoca necunoașterea sa și neînsușirea clauzelor prevăzute în acesta, mai ales că prin art. 33 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1007/2004, se prevede că furnizarea energiei electrice se face numai pe bază de contract de furnizare încheiat de un furnizor și un consumator. Astfel, începerea derulării relațiilor contractuale s-a realizat la data de la care pârâtul a început să consume energie electrică, însușindu-și, totodată, toate obligațiile contractului – cadru de furnizare a energiei electrice. În dovedirea recunoașterii și însușirii derulării contractului stă și faptul că acesta a efectuat o . plăți, așa cum rezultă și din situația financiară anexată cererii. Pentru serviciile prestate și neachitate la termen s-au calculat penalități conform contractului (art.14 al.1) iar tariful aplicat este reglementat de către A.N.R.E. și publicat în Monitorul Oficiai ori de câte ori acesta suferă modificări. Orice modificări, condiții de plată, de contestare a valorii facturilor emise etc. sânt comunicate consumatorilor de fiecare dată, când ele intervin, pe verso la facturi, astfel încât nu se poate invoca necunoașterea legii. Reclamanta a mai arătat că suma a ajuns la scadență creanța deoarece facturile trebuiau achitate la 10 zile după emiterea lor, termen nerespectat de către pârâtă. De asemenea, reclamanta a mai susținut că facturile emise au fost acceptate la plată, nefiind contestate de către pârâtă, conform art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice aprobat prin HG nr.1007/2004 în care i se impune obligația consumatorului ca, în cazul în care contestă valoarea facturii, să comunice acest fapt furnizorului, în termen de 15 zile de la primire. Facturile au fost emise într-un singur exemplar, potrivit Ordinului nr. 1077/2001 al Ministerului de Finanțe privind condițiile în care se pot edita facturile fiscale cu regim special utilizate în activitatea financiară și contabilă. Rațiunea acestei autorizări, de a emite facturile într-un singur exemplar exclude obținerea acceptului de plată a facturii în varianta clasică, a semnării de către client pe exemplarul doi și remiterea facturii cu semnătura acestuia către furnizor. Solicită, ca urmare, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru și a contravalorii cheltuielilor efectuate cu recuperarea debitului, precum și orice altă cheltuială efectuată, ocazionată de judecarea prezentei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1516, 1518, 1527, 1528, 1530 și urm. Noul Cod Civil, art. 112 și urm. Cod procedură civilă, Legea nr. 13/2007 privind energia electrică, astfel cum a fost modificată și completată, precum și Decizia A.N.R.E. nr. 57/1999 de aprobare a Contractului cadru de furnizare a energiei electrice și celelalte norme juridice incidente în cauză.
În dovedire, au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: procura specială autentificată la nr.289/31 ianuarie 2012 – filele 4- 6, facturi fiscale – filele 8 - 33, contract - cadru de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari la tarife reglementare – filele 34 – 38, fișa cont din 15.01.2013 – fila 39.
Legal citată, pârâta s-a prezentat în instanță și a arătat că îi este luat contorul de aproape 3 ani ; a recunoscut doar suma de 15 milioane lei vechi, arătând că, nu este de acord să plătească suma solicitată de reclamantă.
Prin sentința civilă nr. 1579/_ Judecătoria Roșiori de Vede a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta S.C. C. V. SA, prin mandatar COFACE ROMÂNIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL, în contradictoriu cu pârâta N. L..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în materie contractuală neexecutarea obligației se prezumă, revenind părții reclamante doar sarcina de a dovedi existența obligației decurgând din convenție, respectiv a obligației pârâtului de a achita contravaloare energiei furnizate, probă care nu făcută în cauză în nici un fel de către reclamantă.
A apreciat că, facturile emise pe numele pârâtului nu au nici o forță probantă în ceea ce privește dovedirea existenței unui contract între părți, aceste înscrisuri fiind emise în mod unilateral de reclamantă și nu au fost semnate sau însușite în vreun fel de pârât, de esența înscrisului sub semnătură privată fiind existența semnăturii părților de la care emană.
De asemenea, prima instanță a reținut că, formularul necompletat și nesemnat al contractului cadru de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari, la tarife reglementate, nu poate fi considerat ca fiind materializarea contractului dintre părți atâta timp cât acest înscris nu poartă semnătura pârâtului, element esențial pentru dovedirea consimțământului la încheierea oricărui act juridic.
Astfel, în condițiile în care, reclamanta nu a făcut dovada existenței între părți a unui raport juridic civil și cu atât mai mult nu a făcut dovada existenței în sarcina pârâtului a unei obligații al cărei creditoare să fie reclamanta, a apreciat acțiunea ca neîntemeiată .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal prev. de art. 301 C. proc. civ. recurentul – reclamant S.C. C. V. SA, prin mandatar COFACE ROMÂNIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, cu consecința admiterii acțiunii .
Criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie a arătat că, în mod greșit a apreciat prima instanță în sensul că, lipsa contractului de furnizare a energiei electrice, exonerează intimata pârâtă de la plata energiei electrice, facturile emise pe numele acesteia neavând forță probantă, de vreme ce intimata pârâtă a recunoscut debitul parțial prin plățile efectuate, beneficiul consumului de energie electrică implicând consimțământul acesteia cu privire la existența raportului juridic între părți.
A mai arătat că, pretențiile sale sunt întemeiate și grefat pe împrejurarea că pârâta nu a solicitat rezilierea contractului de furnizare energie electrică, nu a contestat facturile, nu a formulat obiecțiuni la tarifele reglementate prin lege.
Cu privire la aspectul acceptării la plată a facturilor fiscale emise către beneficiar, a arătat că beneficiază de o legislație specială, ca de altfel toți furnizorii mari de servicii, potrivit Ordinului nr. 1077/2001 emis de Ministerul de Finanțe, care prevede, între altele, posibilitatea de a se edita într-un singur exemplar facturile fiscale cu regim special de tipărire, înserare și numerotare, utilizate în activitatea financiar contabilă ; astfel rațiunea acestei autorizări exclude obținerea acceptului de plată a facturii în varianta clasică a semnării de către client pe exemplarul al doilea și remiterea facturii cu semnătura acestuia către furnizor.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 și următoarele C. .
În cursul cercetării judecătorești a recursului nu au fost administrate probe noi.
În ceea ce privește recursul declarat, Tribunalul constată în virtutea rolului său activ impus de art. 306 alin. 3 Cod de procedură civilă și art. 129 alin. 5 Cod de procedură civilă, că motivele concrete formulate de recurentul reclamant, se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma motivului de recurs invocat, Tribunalul constată că recursul este fondat având în vedere următoarele considerente:
Astfel, motivul de recurs prin care se critică sentința instanței de fond pe considerentul că, judecătorul fondului, a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale ale art. 969 Cod civil, precum și ale celor cuprinse în Hotărârea nr.100/2004 pentru aprobarea regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori, în decizia ANRE nr. 57/1999 și ordinul nr. 5/2003, se constată că este fondat.
Recurentul reclamant a solicitat obligarea intimatei pârâte la plata sumelor de: 2.658,18 lei reprezentând c/v energie electrică ; 1.128,23 lei, penalități de întârziere ; 141,30 lei - taxă prestări servicii ; 54,14 lei penalități la calculate la taxa prestări servicii, motivat de faptul că prin contractul de furnizare a energiei electrice încheiat între părți, aceasta s-a obligat să furnizeze energie electrică la locul de consum al pârâtei situat în localitatea Băcălești .
La dosarul cauzei, recurentul reclamant nu a depus contractul de furnizare energie electrică, motivând că nu–l mai deține, urmare operațiunii de divizare a Societății Comerciale de Furnizare și Distribuție a Energiei Electrice Electrica - Electrica Oltenia Sa în C. Distribuție SA și C. V. SA, raportul juridic obligațional dintre părți dovedindu-l cu facturile fiscale aflate la filele 8- 33 dosar fond, care fac dovada executării prestațiilor, fiind acceptate de către intimata pârâtă prin beneficiul serviciilor prestate și plata lor parțială.
Dispozițiile art.969 cod civil stabilesc: „ convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante” ; dispozițiile din Hotărârea nr.100/2004 pentru aprobarea regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori, respectiv art. 33 prevăd că: „furnizarea energiei electrice se face numai pe bază de contract de furnizare încheiat de un furnizor cu consumatorul „ iar art. 34 prevede: „contractul de furnizare stabilește raporturile dintre un furnizor și un consumator cu privire la furnizarea energiei electrice, inclusiv facturarea și plata energiei electrice”.
Prin decizia ANRE nr. 57/1999 pentru aprobarea contractelor cadru de furnizare a energiei electrice – s-a prevăzut posibilitatea încheierii de contracte cadru de furnizare a energiei electrice, contract care de altfel a fost depus la dosarul cauzei de către recurentul pârât, prin care s-a făcut dovada derulării unui contract de furnizare a energiei electrice, atribuindu-se intimatei pârâte codul de abonat_, în temeiul căruia s-a furnizat acesteia energie electrică la locul de consum solicitat.
Stabilind că raporturile dintre părți s-au derulat potrivit unui contract de furnizare a energiei electrice, rămân a fi analizate solicitările privitoare la acordarea de penalități.
În acest sens sunt de menționat dispozițiile cuprinse în Decizia 57/1999 care prevăd: „Neachitarea contravalorii facturii de către consumator în termen de 7 zile calendaristice de la data înștiințării de plată atrage după sine: perceperea de penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 8-a zi calendaristică până la achitarea facturii; întreruperea furnizării energiei electrice, cu un preaviz de 3 zile lucrătoare, după cea de a 30-a zi calendaristică de percepere a penalităților; rezilierea contractului și desființarea racordului sau a branșamentului de alimentare, după 15 zile calendaristice de la data întreruperii, în cazul în care consumatorul nu achitat integral consumul de energie și penalitățile datorate furnizorului.” De asemenea se cuvin a fi menționate și dispozițiile din Ordinul 5/2003 care prevăd: „Factura emisă pentru plata contravalorii energiei electrice va fi achitată în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturii, data emiterii facturii și termenul de scadență fiind înscrise pe factură. Neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere, după cum urmează: penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilit conform reglementărilor legale în vigoare; penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței; valoarea totală a penalităților nu poate depăși valoarea facturii, precum și cele ale art. 14 alin. 1 din contracul cadru de furnizare energie electrică.
Față de considerentele expuse, Tribunalul reținând că, recurentul reclamant a făcut dovada raportului juridic în baza căruia se solicită îndeplinirea obligației de plată de către intimata pârâtă.
În baza art. 312 C.pr.civ, va admite recursul declarat, va modifica în tot sentința primei instanțe, în sensul că va oblige intimata pârâtă la plata către recurentul reclamant a următoarelor sume: 2.658,18 lei reprezentând c/v energie electrică ; 1.128,23 lei, penalități de întârziere ; 141,30 lei - taxă prestări servicii ; 54,14 lei penalități la calculate la taxa prestări servicii .
Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, Tribunalul reținând incidenta dispozitiilor de principiu ale art.274 alin.1 din C o d u l d e procedură civilă, care stabilesc că temeiul plații cheltuielilor de judecata îl constituie atitudinea partii cazute in pretentii in tot cursul desfasurarii judecatii, respectiv activitatea sa procesuala in general, așa cum rezultă din continutul intrinsec al normei legale susmentionate, va obliga intimata pârâtă la plata către recurentul reclamant a sumei de 167 lei cheltuieli de judecată .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Coface România Credit Management Services S.R.L., cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 39, . în calitate de mandatar a creditorului S.C. „C. V.” S.A., cu sediul social în C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr. 1579 din 10 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Roșiori de Vede, în contradictoriu cu intimata-pârâtă N. L., domiciliată în ..
Modifică, în tot sentința, în sensul că admite acțiunea și obligă pe pârâta N. L. să plătească reclamantei sumele: 2658,18 lei c/v facturi, 1128,23 lei penalități de întârziere; 141,30 lei taxa de debranșare/rebranșare, 56,14 lei penalități calculate la taxa de debranșare/rebranșare și 335 lei cheltuieli de judecată.
Obligă intimata-pârâtă să plătească recurentei-reclamante suma de 167 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
V. M. D. A. S. L. Bînciu E.
Red. V.M./ 18.11.2013
Th.red. B.E./2 ex./ 26.11.2013
D.f._
J.f. C. R. M.
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
