Contestaţie la executare. Decizia nr. 543/2013. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 543/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 19-07-2013 în dosarul nr. 6111/740/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 543
RECURS
Ședința publică de la 19 iulie 2013
Tribunalul compus din:
Președinte – S. L.
Judecător – A. L. N.
Judecător – C. Doinița
Grefier – I. M.
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurentul-contestator Direcția Generală a Finanțelor Publice T., cu sediul în A., ., județ T. împotriva sentinței civile nr. 1655 din 28.03.2013 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul V. P. domiciliat în A., . 6 martie), nr. 54, județ T., având ca obiect –contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul V. P. reprezentat de avocat T. M. în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 12.07.2013 pe care o depune în ședință publică, lipsind recurentul-contestator Direcția Generală a Finanțelor Publice T..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 11.07.2013 intimatul V. P. a depus întâmpinare în 2 exemplare.
În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, tribunalul verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competent să soluționeze cauza de față, în raport de dispozițiile art. 2 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă.
Avocat T. M. pentru intimatul V. P. invocă în principal execepția nulității cererii de recurs invocând dispozițiile art. 3011alin.1 lit. c Cod Procedură Civilă arărând că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, din cuprinsul acesteia nu rezultă criticile referitoare la hotărârea instanței de fond. Singura critică existentă este aceea că debitorul a făcut plata, dovedindu-și astfel buna-credință.
Totodată, în subsidiar în cazul în care se respinge excepția nulității, solicită respingerea recursului ca nefondat întrucât la instanța de fond s-a invocat excepția lipsei de interes a intimatului să formuleze cerere de executare silită și nu a invocat nici un alt motiv de nulitate a executării silite. Arată că interesul a existat, creanța nu era plătită, întrucât la data de 8 mai 2012 a formulat cerere de executare silită și 16 mai 2013 s-a efectuat plata sumei de 266.466 lei reprezentând daune morale și mai puțin cheltuielile de judecată și de executare silită. Învederează că interesul a existat având în vedere că la 18 noiembrie 2011 intimatul a solicitat punerea în executare benevolă a deciziei civile nr. 647/2010 a Curții de Apel București, putând să ceară încă de atunci executarea silită, a solicitat punere în executare pe cale amiabilă și a făcut numeroase demersuri pentru recuperarea creanței pe această cale. Arată că prin sentința civilă nr. 54/2010 pronunțată de Tribunalul T., Statul Român a fost obligat la plata sumei de 300.000 euro iar intimatul a depus această hotărâre investită, iar prin decizia civilă nr. 647/2010 a Curții de Apel București, a cărei executare a solicitat-o, suma a fost diminuată la 60.000 euro, iar D. a restituit decizia în original și a solicitat depunerea acestei hotărâri investită.
Mai arată apărătorul intimatului, că nu au fost achitate cheltuielie de executare silită și invocă dispozițiile art. 3711 Cod procedură civilă conform cu care debitorul care nu își execută de bunăvoie obligația, va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite. Cum recurentul este în culpă în neexecutarea voluntară a obligației, acesta datorează și cheltuielile de executare.
În concluzie solicită în principal constatarea nulității recursului iar în subsidiar, respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de instanța de fond. Arată că urmează să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra recursului, reține următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 24.08.2012 sub nr._, contestatoarea Ministerul Finanțelor Publice-Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T. a formulat contestație la executare împotriva executării silite începute în dosarul de executare silită nr. 614/2012 al B.E.J. R. G. la solicitarea creditorului intimat V. P., solicitând admiterea contestației la executare și desființarea tuturor formelor de executare începute de către B. R. G. în dosarul de executare silită nr. 614/2012.
În motivarea cererii, contestatoarea a învederat prevederile art. 2 din OG nr. 22/2002, conform cărora dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligațiile de plată (...).
Contestatoarea a mai arătat că a efectuat plata față de intimatul creditor V. P., prin intermediul O.P. nr. 189/16.05.2012, pentru suma de 266 466 lei - fila 4, echivalentul în lei al sumei de 60 000 euro, executarea silită fiind nulă de drept. În situația în care B. R. G. dorește să recupereze suma de 10. 552,89 lei cu titlu de cheltuieli de executare silită, conform titlului executoriu - procesul-verbal nr. 614/06.08.2012-, acesta se poate adresa persoanei care a solicitat executarea, întrucât contestatoarea a achitat, în termenul prevăzut de lege, suma solicitată de creditor care nu a adus la cunoștința B. R. G. acest aspect.
În consecință, contestatoarea a invocat aplicabilitatea dispozițiilor art. 2 din OG nr. 22/2002, susținând faptul că executorul judecătoresc era îndreptățit a porni executarea silită numai dacă în termenul de 6 luni stabilit în favoarea debitorului, acesta nu își îndeplinește obligația de plată.
La cererea de chemare în judecată, contestatoarea a anexat actele de executare comunicate, iar B. R. G. a depus, în copie certificată, dosarul execuțional nr. 614/06.08.2012 (filele 11-43) .
În drept, contestatoarea a invocat disp. art. 399 și urm. C. proc. civ., solicitându-se judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C. proc. civil.
La data de 22.03.2013 intimatul a formulat întâmpinare (filele 50-57), prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, s-a expus situația de fapt și s-a arătat, în esență, faptul că instanța de executare a încuviințat în mod legal și temeinic executarea silită prin poprire, iar dispozițiile O.G. nr. 22/2002 încalcă flagrant dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens, s-a invocat jurisprudența CEDO și s-a menționat și că executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi amânată unilateral de debitor.
Totodată, intimatul creditor a susținut că emiterea somației de executare împotriva debitoarei înaintea expirării termenului de 6 luni, prevăzut de art. 2 O.G. nr. 22/2002, modificat prin Legea nr. 110/2007, este legală. Cu privire la obligația contestatoarei de a suporta cheltuielile de executare silită intimatul a arătat că acesteia îi aparține culpa în neexecutarea voluntară a obligației, conform art. 371 ind. 7 alin. 2 C. proc. civ. . După rămânerea irevocabilă a deciziei civile nr. 647 A/2010, intimatul creditor a solicitat executarea de bunăvoie a titlului de executoriu, însă acesta nu a fost dus la îndeplinire benevol.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 3717, art. 115 C. proc. civ., jurisprudența CEDO.
Prin sentința civilă nr. 1655 din 28 martie 2013 pronunțată de Judecătoria A. a fost respinsă ca nefondată contestația formulată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 08.05.2012 creditorul intimat V. P. a solicitat B. R. G. începerea executării silite împotriva debitorului Statul Român-prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, în baza titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 647 A/2010 a Curții de Apel București – Secția a IV- a Civilă (filele 14-21), formându-se în acest sens dosarul de executare silită nr. 614/2012 B. R. G. (f. 32).
Prin această decizie, definitivă și executorie încă de la data pronunțării, a fost admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 54/22.03.2010 pronunțate de Tribunalul T., fiind schimbată în parte sentința atacată, în sensul că obligării pârâtului Statul Român-prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE la plata sumei de 60 000 euro, echivalent în lei la data plății, către intimatul creditor V. P., cu titlu de daune morale ca urmare a condamnării acestuia și executării pedepsei, în condițiile penitenciarelor și coloniilor de muncă din timpul regimului comunist (f. 14-21).
Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 08.06.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 în dosarul nr._/4/2012 s-a încuviințat executarea silită efectuată în dosarul de executare silită nr. 614/2012 al B. R. G. în baza titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 647 A/2010 a Curții de Apel București – Secția a IV- a Civilă (filele 14-21).
Prin somația din data de 06.08.2012 emisă de B. R. G. în dosarul de executare nr. 614/2012 s-a pus în vedere debitorului Statul Român-prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să-și îndeplinească obligația de plată a sumei totale de 60 000 euro, echivalent în lei la data plății, la care se adaugă suma de 10 552,89 lei, cu titlu de cheltuieli de executare, stabilite în favoarea creditoarei prin titlul executoriu mai sus menționat și prin procesul-verbal de cheltuieli de executare-filele 32, 36, contestatoarea efectuând plata față de intimatul creditor V. P., prin intermediul O.P. nr. 189/16.05.2012, pentru suma de 266 466 lei-fila 4, echivalentul în lei al sumei de 60 000 euro.
Analizând apărările contestatoarei prin raportare la prevederile art. 2 și 3 din O.G nr. 22/2002, instanța a apreciat că aceste dispoziții legale nu acordă în orice situație instituției publice beneficiul unui termen de grație de 6 luni pentru a-și îndeplini obligația stabilită prin titlul executoriu, ci numai în situația în care executarea nu poate începe sau continua din lipsă de fonduri. Acest termen de 6 luni a fost instituit pentru ca instituția publică, în situația în care nu deține fondurile necesare, să facă demersurile pentru a le obține și a-și executa obligația stabilită în sarcina sa.
Totodată, din interpretarea prevederilor art. 2 din O.G nr. 22/2002 rezultă că, după recepționarea somației, debitorul are obligația de a comunica executorului dacă există fonduri pentru efectuarea plății. În cazul în care nu își îndeplinește această obligație, executorul este îndreptățit, urmărind obținerea unui folos practic, respectiv un interes legitim, să continue executarea potrivit dreptului comun, fără a aștepta expirarea termenului de 6 luni, or la data formulării cererii către executorul judecătoresc-08.05.2012-, debitorul nu-și îndeplinise de bunăvoie obligația din titlul executoriu, plata fiind efectuată abia prin ordin de plată la data de 16.05.2012-fila 4-, și numai cu privire la achitarea creanței/debitului principal.
Instanța a reținut că potrivit art. 371 ind. 7 alin. 2 C. proc. civ. anterior (aplicabil conform art. 3 Legea nr. 76/2012), debitorul este ținut să suporte cheltuielile de executare (în speță, suma de 10 552,89 lei-filele 32, 36) făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu.
Așadar, debitorul poate să efectueze plata în termenul fixat de executor, în cazul în care deține fonduri, sau poate invoca termenul de 6 luni, atunci când fondurile lipsesc.
Astfel, instanța a apreciază că în cauza de față, prin emiterea somației nu au fost încălcate prevederile O.G. nr. 22/2002, în condițiile în care debitorul nu a comunicat executorului pe parcursul executării silite lipsa fondurilor și nu a solicitat acordarea termenului de 6 luni pentru a-și executa obligațiile.
Având în vedere apărările debitorului privind aplicabilitatea O.G. nr. 22/2002, instanța a motivat că în cauză se impune verificarea concordanței, în circumstanțele concrete ale cauzei, a acestor dispoziții cu prevederile art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, în Hotărârea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 24 martie 2005, în cauza Ș. c. Romaniei, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1048 din 25.11.2005, Curtea Europeană a reținut că a fost încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil, prin neexecutarea unei hotărâri judecătorești.
Prin această hotărâre Curtea a statuat că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție, iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți (par. 23-25). Totodată, Curtea a reținut că dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi, iar mai mult, nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.
În aceeași cauză, Curtea a constatat și încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție prin refuzul autorităților de a plăti despăgubirile recunoscute în favoarea reclamantei printr-o hotărâre judecătorească.
Pe de altă parte, prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 25 octombrie 2001, pronunțată în cauza Saggio c. Italiei, Curtea a stabilit că "în principiu un sistem de suspendare temporară a plății creanțelor unei întreprinderi comerciale în criză, autorizată să continue activitatea sa productivă în interesul economiei naționale, nu este criticabilă în sine, având în vedere marja de apreciere autorizată de alineatul al doilea al art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenție. Totuși, un astfel de sistem implică riscul de a impune creditorilor o sarcină excesivă în ceea ce privește posibilitatea de a recupera bunurile lor și trebuie deci prevăzute anumite garanții de procedură pentru a veghea ca această aplicare a sistemului și a incidenței sale asupra dreptului de proprietate al particularilor să nu fie nici arbitrare, nici imprevizibile" (par. 31).
Totodată, în cauza Bourdov c. Rusiei (Hotărârea din 7 mai 2002), Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor financiare pentru a onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. Reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care să afecteze însăși substanța dreptului, din cauza dificultăților financiare ale statului (par. 35).
În concret, instanța a reținut că obligația de plată avută față de creditorul din prezenta cauză îi era cunoscută debitorului câtă vreme aceasta a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească pronunțată într-un proces în care debitorul a fost parte și care i-a fost comunicată. În ciuda acestei situații și a faptului că decizia civilă ce constituie titlul executoriu-fila 21, pronunțată într-o cauză având ca obiect pretenții din anul 2010, executorie de la data pronunțării, la data introducerii prezentei acțiuni nu se achitase încă datoria avută față de creditor, conform susținerilor acestuia-fila 37-, vizând inclusiv cheltuielile de executare silită, potrivit procesului-verbal de cheltuieli nr. 614/06.08.2012 .
Așa cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța a mai reținut faptul că statul și instituțiile publice au obligația de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească prin care au fost condamnați în calitate de debitori, instanța, față de dispozițiile legilor interne, fiind obligată să dea curs aplicării dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului însoțite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în conformitate cu dispozițiile art. 11 al. 2 și art. 20 din Constituția României.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs,în termen, contestatoarea, care a solicitat modificarea hotărârii, în sensul, admiterii contestației și desființării tuturor formelor de executare începute de B. R. G., în dosarul de executare nr.614/2012.
A motivat că executarea silită începută de B. R. G., la cererea creditorului V. P. este nulă, de la data solicitării executorului și până la data plății efective trecând un interval de 8 zile, timp în care, creditorul a fost asigurat că urmează să-i fie făcută plata, debitul fiind recunoscut.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299-316 C.proc.civ.
La data de 11 iulie 2013, intimatul V. P. a depus întâmpinare, prin care a invocat pe cale de excepție, nulitatea recursului, iar pe fond, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
În ce privește excepția invocată, intimatul a susținut că recursul nu cuprinde critici împotriva sentinței instanței de fond, ci numai istoricul cauzei.
Referitor la fond, intimatul a susținut în esență că, emiterea somației de executare împotriva debitoarei este legală, susținerea contestatoarei potrivit căreia atât somația, cât și procesul-verbal de executare ar fi nelegale deoarece nu s-a împlinit termenul de 6 luni prevăzut de art. 2 din OG nr.22/2002, neputând fi primite, în condițiile în care nu s-a făcut dovada că executarea nu poate începe sau continua din lipsă de fonduri.
Cu privire la obligația contestatoarei de a suporta cheltuielile de executare silită, a menționat că potrivit art. 371 ind.7 C. proc.civ., debitorul este ținut la plata cheltuielilor de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilită prin titlul executoriu.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 308 alin.2 C. proc.civ.
În ce privește excepția nulității recursului, invocată de intimat, urmează a fi respinsă, întrucât din motivarea recursului rezultă că acesta critică hotărârea instanței de fond, cu privire la cheltuielile de executare, considerând că acestea nu sunt datorate, întrucât a fost de bună-credință și a achitat debitul în termen de 8 zile de la data primirii somației.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, în raport de criticile și apărările formulate, Tribunalul,va respinge ca nefondat recursul declarat, pentru considerentele, care vor succede.
Prin somația din data de 06.08.2012 emisă de B. R. G. în dosarul de executare nr. 614/2012 s-a pus în vedere debitorului Statul Român-prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să-și îndeplinească obligația de plată a sumei totale de 60 000 euro, echivalent în lei la data plății, la care se adaugă suma de 10 552,89 lei, cu titlu de cheltuieli de executare, stabilite în favoarea creditoarei prin titlul executoriu mai sus menționat și prin procesul-verbal de cheltuieli de executare-filele 32, 36, contestatoarea efectuând plata față de intimatul creditor V. P., prin intermediul O.P. nr. 189/16.05.2012, pentru suma de 266 466 lei-fila 4, echivalentul în lei al sumei de 60 000 euro.
Potrivit art. 371 ind. 7 alin. 2 C. proc. civ. anterior (aplicabil conform art. 3 Legea nr. 76/2012), debitorul este ținut să suporte cheltuielile de executare (în speță, suma de 10 552,89 lei-filele 32, 36) făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu.
Întrucât debitoarea a făcut plata după înregistrarea cererii de executare și nu a făcut dovada că nu a dispus de fonduri pentru achitarea debitului, iar dispozițiile art. 2 și 3 din OG nr. 22/2002, nu acordă în orice situație instituției publice beneficiul unui termen de grație de 6 luni instanța apreciază că în mod legal a fost începută executarea silită contestată, iar actele de executare sunt legal efectuate, motiv pentru care, în mod corect, contestația la executare a fost respinsă ca neîntemeiată.
Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin.1 C.proc.civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat.
În consecință, față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază că în mod legal a fost începută executarea silită contestată, iar actele de executare sunt legal efectuate, motiv pentru care va respinge contestația ca neîntemeiată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată excepția nulității recursului invocată de intimatul V. P..
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-contestator Direcția Generală a Finanțelor Publice T., cu sediul în A., ., județ T. împotriva sentinței civile nr. 1655 din 28.03.2013 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul V. P. domiciliat în A., . 6 martie), nr. 54, județ T..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 19 iulie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
S. L. A. L. N. C. Doinița I. M.
Red./ Th.red. C.D./ 22.07.2013
D.f._
J.f. P. D. A.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 35/2013. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 662/2013. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
