Pretenţii. Decizia nr. 800/2013. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 800/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 63/329/2013*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 800
RECURS
Ședința publică de la 15 noiembrie 2013
Tribunalul compus din:
Președinte –D. A.
Judecător – S. L.
Judecător – V. M.
Grefier – O. S.
Pe rol, judecarea recursurilor civile declarate de: recurenta-reclamantă . Reasigurare SA, cu sediul în București, Piața Charles de Gaulle, nr. 15, sector 1 și sediul ales la C.. Av. I. M. Salapa în București, ., . și recurentul –pârât R. D. F., cu domiciliul în T. M., ., ., împotriva sentinței civile nr. 746 din 19 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria T. M., având ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul–pârât R. D. F., prezent personal și asistat de avocat H. Lușu V. (în baza împuternicirii avocațiale ., nr._ din 15.11.201), lipsă fiind recurenta-reclamantă . Reasigurare SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de recurentul –pârât R. D. F. a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 460,0 lei, achitată cu chitanța ., nr._ din 12.11.2013, emisă de Primăria T. M. și 3,0 lei timbru judiciar.
Recursul declarat de recurenta-reclamantă . Reasigurare SA, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 146/1997, întrucât vizează cheltuieli de judecată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin. (4) Cod procedură civilă, tribunalul verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competent să soluționeze cauza de față, în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. 3 Cod procedură civilă.
Avocat H. Lușu V. pentru recurentul–pârât, depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru, împuternicirea avocațială, chitanța nr. 1005 din 15.11.2013, reprezentând onorariu de avocat și arată că nu mai are cereri de formulat.
Instanța, față de împrejurarea că nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat, sau înscrisuri de depus, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.
Avocat H. Lușu V. având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat de recurentul–pârât R. D. F., așa cum a fost formulat, în sensul modificării în tot a sentinței pronunțate de Judecătoria T. M. și pe fond, să se respingă acțiunea civilă, având ca obiect pretenții, ca nefondată.
Precizează că s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a recurentului pârât și s-a aplicat o sancțiune cu caracter administrativ, astfel încât, nu este îndeplinită condiția legală pentru antrenarea răspunderii materiale a acestuia, față de asigurătoare.
Totodată, solicită respingerea recursului declarat de recurenta reclamantă . Reasigurare SA, ca nefondat.
TRIBUNALUL:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ 2012 din 7 ianuarie 2013 reclamanta . REASIGURARE SA, cu sediul în București, .. 58-60, sector 1, cu sediul procesual ales la Cabinetul de avocat I. M. Ș., București, .. 51, etaj 1, ., a chemat în judecată pe pârâtul R. D. F., domiciliat în T. M., ., scara 2, ., solicitând instanței, în temeiul dreptului de regres, ca prin sentința ce va pronunța să fie obligat pârâtul 1) la plata sumei de 13.464,18 lei lei, reprezentând contravaloarea despăgubirii civile achitate în baza asigurării facultative RCA, 2) la plata dobânzii legale calculată de la data pronunțării sentinței executorii până la data plății integrale, 3) la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, urmare a producerii accidentului rutier din data de 22.11.2009, în urma căruia a fost avariat autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, s-a stabilit prin adresa nr._ din 06.12.2011 emisă de IPJ Teleorman, culpa pârâtului R. D. F., în calitate de conducător al autovehiculului marca Dacia cu nr. de înmatriculareTR-88-FUK, asigurat RCA, conform poliței de asigurare nr. RO/20/F14/HW_, iar în baza poliței de asigurare RCA, reclamanta a deschis dosarul de daune nr._-3S, achitând pentru păgubit, în contul unității reparatoare, despăgubirea în cuantum total de 13.464,18 lei, conform extrasului de cont din data de 04.01.2010.
Mai arată reclamanta că despăgubirile acordate sunt justificate prin factura fiscală nr._/17.12.2009, emisă de . SRL, corespunzător avariilor constatate prin adresa nr._/24.11.2009 emisă de IPJ Teleorman, autorizația de reparații și prin procesul verbal de constatare întocmit de ..
Reclamanta mai arată că în temeiul dreptului său de recuperare conform art.58 lit. b din Legea nr.136/1995, art. 998 și 999 Cod civil, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 0,80 g/l alcool pur în sânge „ asiguratorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, dacă accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte încriminate de dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție”.
Mai arată reclamanta că la data de 24.03.2010 reclamanta a notificat pe pârâtul R. D. F., convocându-l pentru data de 13.04.2010 pentru a încerca soluționarea litigiului pe cale amiabilă, iar pârâtul a răspuns solicitării, contestând vinovăția, apreciind astfel imposibilă soluționarea pe cale amiabilă.
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar în fotocopii certificate factura fiscală nr. 3154/11.04.2009, modul de calcul al penalităților și dovada îndeplinirii procedurii de conciliere.
În drept, a invocat dreptul de regres al . câștigat prin subrogare legală la data plății despăgubirii 04.01.2010, respectiv obligația corelativă a persoanei răspunzătoare, art. 998, art. 999, art. 1106 Cod civil, art. 58 lit. b din Legea nr. 136/1995, art. 5 C.proc.civ.
Reclamanta a mai solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 C.proc.civ..
Reclamanta a depus la dosar în copii, înscrisuri: adresa nr._/24.11.2009 emisă de Postul de poliție Putineiu, adresa nr._/06.12.2011 emisă de Secția 7 Poliție rurală C., factura nr._/17.12.2009 emisă de . SRL, calculul reparație, tabel - stabilirea valorii reale a autovehiculului, estras de cont, poliță de asigurare de răspundere civilă auto RCA nr._/25.03.2009, notificare, dovada confirmare de primare, extras email, chitanță nr._/2010 eliberată de INML M. Minovici, declarație pârât, carte de identitate pârât, proces verbal de constatare a daunelor și autorizație de reparații, talon auto.
În urma citării cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și de a depune timbru judiciar, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, reclamanta s-a conformat și a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 919 lei și timbru judiciar de 5 lei.
La data de 27 februarie 2013, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care invocă în principal excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, iar în subsidiar nelegalitatea și netemeinicia acțiunii formulată de către reclamantă.
În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că reclamanta a solicitat obligarea sa la plata sumei de 13.464,18 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate ca urmare accidentului de circulație produs la data de 22 noiembrie 2009 din culpa sa și a dobânzii legale aferente. Ca dovadă a efectuării plății sumei de 13.464,18 lei, reclamanta indică factura fiscală nr._/17.12.2009 emisă de . SRL și extrasul de cont din data 4 ianuarie 2010 fără să precizeze data la care s-a plătit efectiv suma solicitată.
Potrivit art. 1 din Decretul 167/1958, „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit d lege”, iar potrivit art.3 alin 2 „prin derogare de la dispozițiile aliniatului precedent, în raporturile ce izvorăsc din asigurare, termenul de prescripție este de 2 ani …”
Apreciază pârâtul că de la momentul efectuării plății de către reclamantă și până la momentul promovării acțiunii s-a scurs un termen mai mare de 2 ani, drept pentru care dreptul la acțiune al reclamantei este prescris.
Pe fond, pârâtul a arătat că reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 58 lit. b din Legea 136/1995 „pentru săvârșirea infracțiunii pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 0,80g/l alcool pur în sânge „asiguratorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei”.
Învederează pârâtul că pentru infracțiunea prev de art.87 alin 1 din OUG 195/2002 rep. a fost cercetat și prin ordonanța nr. 1707/P/2009 din data de 8 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria T. M. s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală și i-a fost aplicată o sancțiune cu caracter administrativ. Ordonanța parchetului nu a fost contestată, rămânând definitivă această soluție.
Apreciază prin urmare că, în condițiile în care nu a fost găsit vinovat pentru săvârșirea unei infracțiuni pentru accidentul de circulație din data de 22.11.2009, nu poate fi obligat la plata sumei de bani solicitate, nefiind întrunite cerințele legale în acest sens.
În drept art.115-119 din vechiul cod de proc civilă.
În susținerea întâmpinării, pârâtul a depus la dosar în copii certificate: chitanța nr.437/18.02.2011 și ordonanța nr.1707/P/2009/08.11.2010.
Prin încheierea dată în ședința publică din data de 07.03.2013 a fost amânată judecata pentru a fi comunicată reclamantei întâmpinarea cu mențiunea de a comunica poziția sa față de apărările formulate și de a depune la dosar înscrisuri cu valoare probatorie din care să rezulte plata sumei la care a făcut referire.
Totodată, s-a dispus și a fost atașat dosarul nr. 1707/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T. M..
La data de 26.03.2013 au fost depuse la dosar de către reclamantă înscrisuri: extras de cont din 04.01.2010, factură nr. 542/14.03.2013 emisă de Cabinet de avocat Ș. iancu M., ordin de plată nr. IMP001/04.01.2010.
Prin sentința civilă nr. 403/28.03.2013 pronunțată de Judecătoria T. M. a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, invocată de către pârât prin întâmpinare și a fost respinsă acțiunea în pretenții formulată de reclamanta . REASIGURARE SA în contradictoriu cu pârâtul R. D. F., ca prescrisă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta . REASIGURARE SA, iar acest recurs a fost admis prin decizia civilă nr. 475/21.06.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția civilă în dos. nr._, prin care s-a dispus casarea sentinței pronunțate de Judecătoria T. M. și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivare, s-a reținut faptul că în mod eronat a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și în consecință respinsă acțiunea formulată de reclamantă ca fiind prescrisă. Din cuprinsul acțiunii rezultă că temeiul acțiunii l-a constituit dreptul de regres împotriva persoanei responsabile de producerea accidentului de circulație. Acțiunea în regres se judecă după regulile care guvernează raporturile dintre asigurați și terți, iar nu după regulile aplicabile raporturilor dintre asigurător și asigurat, astfel încât termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de drept comun de 3 ani și nu cel de 2 ani prevăzut de art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, astfel cum a reținut instanța de fond.
Ca urmare a acestei decizii, cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei T. M. la data de 8 iulie 2013 sub nr._, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 18.07.2013.
Prin sentința civilă nr. 746/_ Judecătoria T. – M. a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, invocată de către pârât prin întâmpinare; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta . REASIGURARE SA în contradictoriu cu pârâtul R. D. F.; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 13.464,18 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate de către reclamantă în baza poliței de asigurare RCA ./20/F14/HW nr._, precum și la plata dobânzii legale calculată până la data plății integrale ; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1384,50 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, că acest termen începe să curgă la data de 04.01.2010, data la care reclamanta a plătit suma de 13.464,18 lei către unitatea service, în temeiul asigurării de răspundere civilă auto RCA încheiată cu pârâtul, moment la care este cert că reclamanta cunoștea atât persoana vinovată de producerea prejudiciului (propriul asigurat pentru care a înțeles să plătească), cât și cuantumul acestuia, așa încât, termenul de prescripție s-a împlinit la data de 04.01.2013, dată la care reclamanta a depus acțiunea prin poștă, astfel cum rezultă din ștampila aplicată pe plicul aflat la dosarul_, f. 30.
Prin urmare, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei invocată de către pârât prin întâmpinare a apreciat că este neîntemeiată.
Asupra fondului acțiunii în pretenții cu care reclamanta a învestit prima instanța, aceasta a reținut din adresa nr._/24.11.2009 emisă de Postul de Poliție Putineiu, care se coroborează cu cele reținute în ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria T. M. din data de 08.11.2010 dată în dos. nr. 1707/P/2009 și cele reținute în dosarul de daune nr._-3S al reclamantei și cu poziția pârâtului care nu neagă culpa sa în producerea accidentului rutier din data de 22.11.2009, că pârâtului R. D. F. îi revine culpa în producerea accidentului rutier anterior menționat, întrucât nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul care circula în fața sa și a condus autoturismul având în sânge o îmbibație alcoolică de 0,95 g %0.
Potrivit prev. art. 58 lit. b din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările „asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în următoarele cazuri: … b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție”.
Conform art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani”.
Din coroborarea celor două prevederi normative anterior citate rezultă că legea prevede ca infracțiune săvârșită cu intenție fapta de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică de 0,95 g %0.
Prin urmare a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 58 lit. b din Legea nr. 136/1995 întrucât acest text se referă la „fapte incriminate de dispozițiile legale ca infracțiuni săvârșite cu intenție” și nu la săvârșirea unei infracțiuni. Cu alte cuvinte, textul lege este incident indiferent de dacă fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție de către pârât prezintă sau nu și cea de-a treia cerință a infracțiunii – de a prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni. Este și firesc să fie așa, deoarece această cerință a gradului de pericol social al faptei face distincția între răspunderea contravențională și cea penală, neavând nici o legătură cu răspunderea civilă delictuală care se angajează și pentru cea mai ușoară culpă.
Prin urmare, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta pârâtului vinovat de producerea accidentului rutier, în temeiul art. 998-999 cod civil de la 1865 și art. 58 lit. b din Legea nr. 136/1995, prima instanță a admis acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 13.464,18 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate de către reclamantă în baza poliței de asigurare RCA ./20/F14/HW nr._.
Cu referire la cererea formulată de reclamantă de obligare și la plata dobânzii legale, a reținut că, potrivit prev. art. 1088 din Codul civil de la 1865, „la obligațiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legala”, iar pentru repararea integrală a prejudiciului pârâtul va fi obligat și la plata dobânzii legale calculată de la data pronunțării sentinței executorii până la plății integrale, astfel cum reclamanta a solicitat.
Privitor la culpa procesuală a reținut că aceasta aparține pârâtului, conform prev. art. 274 C.proc.civ., așa încât se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1384,50 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe de timbru și timbre judiciare. ; nu a obligat pe pârât și la plata onorariului de avocat pretins de reclamantă deoarece la dosar nu s-a regăsit și o dovadă a plății acestui onorariu, ci numai o factură (f. 67), aceasta neatestând o plată, ci doar asumarea unei obligații de plată, prin urmare a apreciat că nu reprezintă o cheltuială efectuată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal prev. de art. 301 C. proc. civ. recurentul – reclamant . REASIGURARE SA ,solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, cu consecința admiterii acțiunii și în ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat.
Criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie au invocat următoarele motive:
Soluția instanței de fond este nelegală si netemeinică în ceea ce privește soluționarea cererilor pârtilor in privința cheltuielilor de judecata, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, art. 274 si urm cod pr. civ. întrucât, având in vedere valoarea pricinii si munca îndeplinită de avocat, cuantumul onorariului este pe deplin justificat, ținând cont de faptul ca, in cauza dedusa judecații a efectuat atât procedura amiabila, ce a cuprins întocmirea si redactarea cererii de despăgubire, răspunsuri la obiecțiuni si efectuarea concilierii directe, cat si procedura litigioasa, ce a cuprins patru termene de judecata si efectuarea unei expertize tehnice de specialitate.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs în termenul legal prev. de art. 301 C. proc. civ. recurentul – pârât R. D. ,solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, cu consecința respingerii acțiunii .
Criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie a arătat că în mod greșit s-a reținut de către prima instanță ca fiind aplicabile în speța de față dispozițiile art. 58, litera „b" din Legea 136/1995 având în vedere următoarele considerente: a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 87, alin.l din O.U.G nr. 195/2002,republicată iar prin ordonanța numărul 1707/P/2009 din data de 8 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria T. M. s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, întrucât s-a apreciat că faptei săvârșite de mine îi lipsește unul din elementele constitutive pentru a fi infracțiune - respectiv pericolul social.
Ordonanța parchetului nu a fost contestată și dispoziția cuprinsă în acest act a rămas definitivă - fapt pentru care apreciază că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii pe care reclamanta a descrie în cererea de chemare în judecată.
Cât privește recursul declarat de recurentul – reclamant . REASIGURARE SA, Tribunalul verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma motivului de recurs invocat, Tribunalul reține că soluția instanței de fond nu a fost dată cu aplicarea și corecta interpretare a dispozițiilor legale în materia cheltuielilor de judecată.
Temeiul plații cheltuielilor de judecata îl constituie atitudinea partii cazute in pretentii in tot cursul desfasurarii judecatii, respectiv activitatea sa procesuala in general, asa cum rezulta din continutul intrinsec al normei legale reglementate de dispozitiile de principiu ale art.274 alin.1 din C o d u l d e procedură civil.
Altfel spus, dreptul de a cere restituirea cheltuielilor de judecata se naște pentru partea care a câștigat procesul, ca efect al hotărârii judecătorești prin care cealaltă parte a căzut in pretenții.
Practica judecătorească a conturat astfel ideea ca dispozițiile art.274 din C o d u l d e procedura sunt aplicabile in raport de culpa procesuala a partii care a pierdut procesul, iar analiza culpei este in stransa legatura cu analiza prejudiciului creat partii care a achitat cheltuielile de judecata, toate aceste elemente conturand institutia raspunderii civile delictuale pe tărâm procesual civil.
S-a concluzionat ca partea care a cazut in pretentii, a ocazionat, prin exercitarea procesului, celeilalte parti un prejudiciu, care se impune a fi reparat, prejudiciu evaluat de legiuitor la un cuantum egal cu valoarea taxelor judiciare, a taxelor de timbru, onorariude avocat etc., precum si alte cheltuieli pe care partea va dovedi ca le-a facut.
Textul art. 274 instituie asadar regula repararii integrale a prejudiciului suferit de partea care a castigat procesul.
In circumstantierea culpei procesuale, cu consecinte in planul cuantificarii cheltuililor de judecata, Tribunalul reține că în mod greșit prima instanță a obligat pe recurentul pârât să plătească recurentului reclamant suma de 1384,50 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe de timbru și timbre judiciare, fără a obliga și la plata onorariului de avocat pretins de reclamantă, pe considerentul că la dosar nu se regăsește și o dovadă a plății acestui onorariu, ci numai o factură (f. 67), aceasta neatestând o plată, ci doar asumarea unei obligații de plată, de vreme ce factura nr. 542 din_ este însoțită de ordinul de plată care atestă efectuarea plății onorariului avocațial .
În aceste condiții, Tribunalul reținând că, recurentul reclamant a făcut dovada plății onorariului avocațial în sumă de 1.240,00 lei, în baza art. 312 C.pr.civ, va admite recursul declarat, va modifica în parte sentința primei instanțe, în sensul că va obliga pârâtul și la plata sumei de 1.240,00 lei onorariu avocat, urmând a menține celelalte dispoziții ale instanței .
Cu referire la recursul declarat de recurentul – pârât R. D., Tribunalul verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma motivului de recurs invocat, reține că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea și corecta interpretare a dispozițiilor legale .
Tribunalul reține că, în mod corect a apreciat prima instanță, că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, conform art. 998-999 în forma anterioară a Codului civil, intrat în vigoare la 01.10.2011 întrucât conform art. 103 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Codului civil, se prevede că răspunderea pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii (răspunderea civilă delictuală), este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârșirii faptei extracontractuale, respectiv data de_, anterior intrării în vigoare a Codului civil.
Potrivit art. 998 Cod civil, orice persoană răspunde pentru prejudiciul cauzat altuia prin săvârșirea cu vinovăție a unei fapte ilicite.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale, trebuie, așadar, întrunite cumulativ următoarele condiții: existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu suferit, raportul de cauzalitate între fapta cauzată și prejudiciul suferit, precum și vinovăția celui care a săvârșit fapta cauzatoare de prejudicii.
Cât privește proba elementelor raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie de reținut este că, în ceea ce privește dovada prejudiciului, sarcina dovezii revine celui care cere despăgubirea, cel care pretinde recunoasterea dreptului său la reparatiune, acesta trebuind să dovedeasca existenta acestui drept, stabilind faptele care, prin reunirea lor, ii dau nastere.
Cea dintâi dintre aceste fapte este prejudiciul pentru care se cere despagubire ; astfel, cel care se pretinde pagubit va trebui sa dovedeasca existenta si intinderea daunei.
Fiind vorba de dovada unui simplu fapt jridic, toate mijloacele de proba sint adimisibile, inclusiv martorii si prezumtiile ; întrucât însă, paguba pretinsa ar implica vatamarea unui drept sau a unui interes, dovada se va face in aceasta privinta numai prin mijloacele de proba admisibile, potrivit legii, pentru probarea acelui drept sau a acelui interes.
De asemenea, victima prejudiciului va trebui sa faca dovada faptului ilicit si a raportului de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu si, fiind vorba de fapte juridice, orice mijloc de proba va fi admis, ca si pentru dovada prejudiciului.
Cât privește proba vinovatiei, plecând de la constatarea că, vinovatia constituie unul dintre elementele raspunderii delictuale, sarcina dovedirii ei nu poate incumba, potrivit prevederilor dreptului comun decit celui care reclama repararea prejudiciului ce a suferit ; vinovatia va putea fi dovedita prin toate mijloacele admise de lege, chiar prin martori si prezumtii fiind vorba de un fapt juridic.
De precizat că, dovada vinovatiei, ca element al raspunderii delictuale, constituie dovada care trebuie sa fie administrata cea din urma in stabilirea acestei categorii a raspunderii, fiind firesc să se dovedeasca elementele obiective ale raspunderii mai inainte de a se proba existenta atitudinii psihice a faptuitorului, prin urmare, numai daca s-a stabilit existenta prejudiciului, legatura cauzala dintre fapta si prejudiciu, precum si caracterul ilicit al faptei savirsite, se poate pune, practic, problema starii psihice, a indeplinirii ultimei conditii cerute pentru nasterea obligatiei de reparatie.
Din perspectiva considerațiilor teoretice expuse, Tribunalul reține că prima instanță, pe baza probelor administrate, în mod corect a apreciat ca fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta pârâtului vinovat de producerea accidentului rutier.
De asemenea corect a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 58 lit. b din Legea nr. 136/1995 întrucât acest text se referă la „fapte incriminate de dispozițiile legale ca infracțiuni săvârșite cu intenție” și nu la săvârșirea unei infracțiuni.
Textul lege este incident indiferent dacă fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție de către pârât prezintă sau nu și cea de-a treia cerință a infracțiunii – de a prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Cerința gradului de pericol social al faptei face distincția numai între răspunderea contravențională și cea penală, neavând nici o legătură cu răspunderea civilă delictuală care se angajează și pentru cea mai ușoară culpă așa încât este, lipsit de relevanță faptul că prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria T. M. nu s-a dispus trimiterea în judecată a recurentului pârât ci doar sancționarea sa administrativă, atât timp cât culpa sa a fost reținută.
Față de considerentele expuse, Tribunalul, în baza art. 312 C. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârât R. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă . Reasigurare SA, cu sediul în București, Piața Charles de Gaulle, nr. 15, sector 1 și sediul ales la C.. Av. I. M. Salapa în București, ., ., împotriva sentinței civile nr. 746 din 19 iulie 2013, a Judecătoriei T. M., în contradictoriu cu recurentul –pârât R. D. F., cu domiciliul în T. M., ., ., județul Teleorman.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că obligă pârâtul, la plata către reclamantă și a sumei de 1.240,00 lei, reprezentând onorariu avocat.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge recursul declarat de recurentul pârât R. D. F., împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 15 noiembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
D. A. S. L. V. M. O. S.
Red. VM.- 13.12. 2013
Thred OS.- 17. 12. 2013 -2 ex
Df._
Judecătoria T. M.
J.f..- G. A. F.
| ← Somaţie de plată. Decizia nr. 704/2013. Tribunalul TELEORMAN | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 100/2013.... → |
|---|
