Pretenţii. Decizia nr. 160/2013. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 160/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 4130/740/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 160
RECURS
Ședința publică din data de 8 martie 2013
Tribunalul compus din:
Președinte – D. A.
Judecător – S. L.
Judecător – V. M.
Grefier – O. S.
Pe rol, judecarea recursului declarat de către recurenta reclamantă . A., cu sediul în A., ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 17 din data de 9 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimata pârâtă F. G., cu domiciliul în A., ., ., județul Teleorman, având ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu suma de 100,00 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, achitată cu chitanța ., nr._ din data de 27.02.2013, emisă de Municipiul A. – Direcția Buget Finanțe Taxe și Impozite și 3,00 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față, în raport de dispozițiile art. 2 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă.
Tribunalul, luând act că nu sunt formulate cereri prealabile și că prin cererea de recurs, reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.
TRIBUNALUL:
Deliberând, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ din 21 mai 2012 la Judecătoria A., reclamanta S.C. „A. S.” S.A. A. a chemat în judecată pe pârâta F. G., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 2270,55 lei, reprezentând debit neachitat pentru perioada mai 2009 - martie 2012 și a sumei de 278,09 lei, reprezentând penalități de întârziere. Totodată, a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți se desfășoară un raport comercial ce constă în furnizarea de servicii de alimentare cu apă și canalizare, iar în folosul pârâtei au fost emise mai multe facturi fiscale. A precizat că furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și canalizare ca serviciu de utilitate publică are la bază principiul – beneficiarul plătește – art. 1 alin. 4 lit. k din Legea nr. 51/2006.
A mai arătat că în temeiul art. 30 alin. 3 și 4 din Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și canalizare, cu modificările și completările ulterioare, facturile pentru furnizarea serviciului, se emit până cel mai târziu la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată, iar utilizatorii sunt obligați să achite facturile în termen de scadență de 15 zile, iar în caz contrar neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrăgând după sine penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorare pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, începând cu prim azi de întârziere.
A mai susținut și faptul că între reclamantă și Asociația de proprietari nr. 40 din care face parte și blocul în care locuiește pârâta, există încheiat un contract de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare nr. 55 din data de 25 iulie 2008; blocul din care face parte apartamentul în care locuiește pârâta este branșat la rețeaua de alimentare cu apă rece și canalizare; pârâtei i-au fost furnizate aceste servicii și a beneficiat de ele; în această perioadă nu s-a depus nici o cerere de sigilare a apei reci care să conducă la întreruperea furnizării serviciilor.
Reclamanta a mai precizat că, în temeiul art. 7201 din Codul de procedură civilă, debitoarea a fost convocată la consiliere directă pentru achitarea restanței pe care o avea către societate, iar aceasta nu a dat curs invitației de stingere a litigiului pe cale amiabilă.
A mai susținut și faptul că activitatea societății presupune realizarea a două obiective: 1) asigurarea serviciului de alimentare cu apă, respectiv captarea – tratarea apei brute urmată de transportul și distribuția apei potabile și 2) asigurarea serviciului de canalizare prin colectarea-transportul și evacuarea apelor uzate la stațiile de epurare urmată de epurarea și evacuarea acestora, care se desfășoară în folosul utilizatorilor, persoane fizice sau juridice, cu branșament la rețeaua de apă potabilă și racordați la rețeaua de canalizare, în mod direct sau indirect, individual sau colectiv și nediscriminatoriu.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 109 și art. 112 din Codul de procedură civilă, art. 1164, art. 1165, art. 1516 și art. 1522 din Codul civil.
În conformitate cu art. 242 din Codul de procedură civilă, s-a solicitat judecarea în lipsă.
În susținerea cererii, reclamanta a depus următoarele înscrisuri, în copie: fișa abonat privind pe F. G., factura fiscală ., nr._, adresa de conciliere directă nr. 4787 din data de 20.04.2012, contractul nr. 55 din 25 iulie 2008 cu anexe și confirmare de primire.
Pârâta, deși legal citată, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat la judecată pentru a formula apărări.
Prin sentința civilă nr. 17 din 9 ianuarie 2013, Judecătoria A. a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanta ., cu sediul în A., ., jud. Teleorman, in contradictoriu cu pârâtul F. G., domiciliată în A., . 3, ., județul Teleorman, având ca obiect pretenții.
A obligat pârâtul sa plătească reclamantei suma de 2270,55 lei reprezentând debit neachitat pentru perioada mai 2009-martie 2012, precum si suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A respins restul pretențiilor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâta locuiește în apartamentul nr. 12, din blocul L3, . A., . la rețeaua de apă rece și canalizare a orașului, serviciile de furnizare fiind prestate de reclamantă.
A mai reținut că pârâta este înscrisă în Asociația de proprietari nr. 40, între aceasta și reclamantă încheindu-se contractul de branșare/racordare și utilizare a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare pentru utilizatorii casnici, nr. 55 din 25.07.2008.
De asemenea, a constatat că reclamanta a prestat servicii pentru pârâtă, în baza contractului nr. 55/2008, respectiv că pârâta nu a făcut dovada achitării contravalorii acestora, conform art. 1169 Cod Civil.
Ca atare, față de prevederile art. 30 alin. 1 și 2 din Legea nr. 241/2006, reținând că acesta este opozabil pârâtei, a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 2270,55 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă, în folosul pârâtei, în perioada mai 2009 – martie 2012.
În ce privește capătul de cerere având ca obiect plata penalităților de întârziere, a apreciat că este nefondat întrucât plata acestora nu a fost prevăzută în nici un contract semnat și asumat de cele două părți.
În fine, față de prevederile art. 274 Cod procedură civilă, a obligat-o pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 200 lei, cât au fost pretinse prin acțiune.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs recurenta-reclamantă ., aceasta criticând sentința ca fiind netemeinică și nelegală.
A motivat recurenta-reclamantă că sentința cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, întrucât deși se reține existența contractului nr. 55/25.07.2008, și opozabilitatea acestuia față de intimata-pârâtă, respinge capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere, cu motivarea că plata acestora nu este prevăzută în nici un contract încheiat între părți.
A mai susținut că sentința a fost dată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății întrucât între părți exista încheiat un contract, intimata-pârâtă având cunoștință de clauzele contractuale.
Ca atare, a solicitat modificarea, în parte, a sentinței, în sensul obligării intimatei-pârâte și la plata penalităților de întârziere.
În drept, recursul a fost întemeiat pe disp. art. 304 pct. 7 – 9 Cod procedură civilă.
Intimata-pârâtă F. G., deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Tribunalul, analizând legalitatea și temeinicia hotărârii, față de criticile formulate, constată recursul întemeiat, pentru considerentele ce urmează:
Cum a reținut și prima instanță, potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 241/2006, furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se realizează numai pe bază de contract de furnizare/prestare, care poate fi individual sau colectiv.
În speță, contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, nr. 55/25.07.2008 (f. 9 – 12 dosar fond) a fost încheiat între recurenta-reclamantă și Asociația de Proprietari nr. 40 (unde este membră și intimata-pârâtă), situație în care prevederile contractului își produc efecte directe față de intimata-pârâtă.
Or,reținând obligația contractuală a intimatei-pârâte de a achita contravaloarea serviciilor prestate de recurenta-reclamantă, în mod greșit prima instanță a apreciat că obligația de plată a penalităților de întârziere nu a fost prevăzută în contractul nr. 55/25.07.2008.
Aceasta întrucât potrivit art. 15 alin. 2 lit. a și b din contract, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, penalități ce se datorează începând cu prima zi după data scadenței. De altfel, aceste prevederi contractuale sunt în sensul art. 30 alin. 4 lit. a și b din Legea nr. 241/2006.
Ca atare, în mod greșit prima instanță nu a reținut, în sarcina intimatei-pârâte obligația contractuală privind plata penalităților de întârziere, contrar disp. art. 969 din Vechiul Cod Civil, aplicabile în cauză, față de prevederile art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, data încheierii contractului și obiectul pricinii.
Privitor la cuantumul penalităților de întârziere, acesta este de 278,09 lei, potrivit fișei de calcul (f. 7 – 8 dosar fond), cuantum ce nu a fost contestat de către intimata-pârâtă.
În consecință, conform art. 312 alin. 3 rap. la art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă Vechi, se va admite recursul și se va modifica, în parte, sentința recurată, în sensul considerentelor de mai sus.
Totodată, reținând culpa procesuală a intimatei-pârâte, aceasta va fi obligată, potrivit art. 274 Cod Procedură Civilă Vechi, la plata sumei de 103 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către recurenta reclamantă . A., cu sediul în A., ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 17 din data de 9 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimata pârâtă F. G., cu domiciliul în A., ., ., județul Teleorman.
Modifică, în parte, sentința în sensul că obligă pe pârâtă și la plata sumei de 278,09 lei - penalități de întârziere.
Obligă intimata pârâtă să plătească recurentei reclamante suma de 103 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 8 martie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
D. A. S. L. V. M. O. S.
Red. S.L./01.04.2013
Th.red. C.A. 2 ex./03.04.2013
D.f._
J.f. D. M. G.
Imputabil.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 76/2013. Tribunalul... → |
|---|
