Contestaţie la executare. Decizia nr. 1329/2015. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1329/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 1329/2015
Cod ECLI
ROMANIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1329
A P E L
Ședința publică de la 10 decembrie 2015
Tribunalul compus din:
Președinte – V. M.
Judecător - C. Doinița
Grefier - Ț. N.
Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelanta-contestatoare ., cu sediul în T. M., ., Cămin Nefamiliști, camera 8, județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 544 din 26 august 2015 pronunțată de Judecătoria T. M., în contradictoriu cu intimatele-creditoare Direcția G. a Finanțelor Publice Ploiești,cu sediul în Ploiești, .. 22, județ Prahova, Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, sector 5, . și S. F. Municipal T. M., cu sediul în T. M., ., județ Teleorman, având ca obiect – contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimatele-creditoare Direcția G. a Finanțelor Ploiești și Agenția Națională de Administrare Fiscală prin consilier juridic Glință G., au lipsit apelanta-contestatoare . și intimat-creditor S. F. Municipal T. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată în apel;
- apelul este motivat, semnat, timbrat cu 500 lei taxa judiciară de timbru, achitată potrivit chitanței . nr._/23 octombrie 2015.
- intimatele-creditoare Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția G. a Finanțelor Publice Ploiești au depus întâmpinări.
- apelanta-contestatoare . a depus cerere de renunțare la judecată.
Tribunalul, pune în discuția părților prezente, competența în soluționarea cauzei.
Având cuvântul, intimatele-creditoare Direcția G. a Finanțelor Ploiești și Agenția Națională de Administrare Fiscală prin consilier juridic Glință G. apreciază că tribunalul este competent material, general și teritorial în soluționarea procesului.
Tribunalul, verificând competența materială, generală și teritorială, în conformitate cu dispozițiile art. 131 raportat la art. 95 pct. 2 Cod procedură civilă, constată că este legal investit în soluționarea cauzei de față.
Intimatele-creditoare Direcția G. a Finanțelor Ploiești și Agenția Națională de Administrare Fiscală prin consilier juridic Glință G. declară că nu mai are cereri noi de formulat și nici probe de administrat.
Tribunalul, luând act că nu mai sunt cereri prealabile, conform art. 392 Cod de procedură civilă, constată terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul asupra cererii de renunțare la judecată formulată de apelanta-contestatoare.
Având pe rând cuvântul, intimatele-creditoare Direcția G. a Finanțelor Ploiești și Agenția Națională de Administrare Fiscală prin consilier juridic Glință G. solicită să se ia act de cererea de renunțare la judecată formulată de apelanta-contestatoare.
Tribunalul, în temeiul art. 394 alin.1 Cod de procedură civilă, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin contestația sub nr._ din data de 5 iunie 2015, contestatoarea E. T. SRL, cu sediul social în mun. T. M., ., cămin nefamiliști cam.8, jud. Teleorman, înregistrată la Oficiul registrului comerțului sub nr. J_, CUI_, reprezentată statutar de O. S. F. și convențional de Cabinet de Avocat F. C. C. a solicitat în contradictoriu cu Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești cu sediul în Ploiești, jud.Prahova, .. 22, Căsuța Poștală_; Agenția Națională de Administrare Fiscală cu sediul în ., Sector 5, București -_; S. F. Municipal T. M., cu sediul în T. M., ., jud. Teleorman, anularea actelor administrative fiscale, respectiv a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 15/07.05.2015 și Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii nr. 2649/07.05.2015 emise de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești și a adresei de înființare a popririi nr. 6123/26.05.2015 întrucât sunt netemeinice și nelegale și anularea executării silite însăși și ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra disponibilităților bănești ale societății.
În fapt, a arătat contestatoarea că, Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești a efectuat în perioada 27.04._15 o inspecție fiscală la societate pentru a stabili realitatea operațiunilor economice desfășurate, respectiv legalitatea și temeinicia înregistrării unor cheltuieli privind diurna acordată salariaților temporari pe perioada misiunilor de muncă temporară în scopul prestării temporare a unor servicii în favoarea unor utilizatori externi, pentru fiecare misiune în parte, aferente perioadei 2013-2014.
Constatările inspectorilor fiscali au fost în sensul că societatea a adus un prejudiciu bugetului consolidat al statutului estimat/evaluat la suma de 275.547 lei. S-a reținut ca societatea a aplicat greșit dispozițiile legale din domeniu considerând că punerea la dispoziție a personalului pentru perioade temporare în favoarea utilizatorilor externi nu este asimilată detașării și în consecință, diurna plătită salariaților temporari ai societății nu a fost legal acordată, întrucât aceștia nu sunt detașați sau delegați în accepțiunea legii, iar sumele înregistrate în contabilitate, reprezentând cheltuieli cu deplasări, detașări și transferuri, reflectă o situație nereală, simulată în detașare pentru lucrătorii ce prestează muncă pe durata unei misiuni prin intermediul unui agent de muncă temporară.
De menționat că, la acest moment, nu a fost emis Raportul final de inspecție fiscală care să conțină și punctul său de vedere depus la organul de inspecție fiscală, motivat în fapt și în drept.
În temeiul art. 129 cod procedură fiscală, organul de control a emis Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 15/07.05.2015 și Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii nr. 2649/07.05.2015 emise de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, aceasta fiind transpusă în practică de către S. F. Municipal T. M. prin instituirea sechestrului asigurător asupra disponibilităților bănești ale societății. În acest sens, a fost emisă Adresa de înființare a popririi nr. 6123/26.05.2015 către S. F. Municipal T. M..
Opinia organelor de inspecție fiscală este vădit nelegală și netemeinică remarcându-se, cu privire la întreg conținutul raportului de inspecție fiscală, necorelarea prevederilor din legislația națională cu legislația europeană în domeniu și tendința nefirească a inspectorilor de a se raporta în argumentație, în mare măsură, doar la legislația națională, ignorându-se legislația europeană care reglementează instituția detașării transnaționale.
Este evident că pentru stabilirea corectă a tratamentului fiscal al indemnizațiilor de detașare, organul de control nu a avut în vedere toate aspectele legale aplicabile salariaților E. T. SRL și opiniile profesionale ale unor reputați specialiști în dreptul muncii, în principal faptul că societatea este un agent de muncă temporară, iar salariații au fost detașați în Spania, în vederea desfășurării activității la utilizatori din această tară din Uniunea Europeană.
Pentru lucrătorii care prestează servicii transfrontaliere, aceștia sunt detașați, conform dispozițiilor Directivei nr. 96/71/CE a Parlamentului și Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii.
Detașarea există și în cazul punerii la dispoziția unui utilizator din altă țară de lucrători de către un agent de muncă temporară atunci când există un raport de muncă între acesta și lucrător pe perioada detașării.
Alocațiile specifice detașării sunt considerate parte a salariului minim, în măsura în care nu sunt vărsate cu titlu de rambursare a cheltuielilor suportate efectiv pentru detașare, cum ar fi cheltuielile de transport, cazare și masă.
După cum se poate observa, raportându-se atât la legislația comunitară cât și la legislația națională E. T. SRL nu a încălcat în niciun fel actele normative care reglementează activitatea de agent temporar de muncă, instituția detașării și modul de acordare a indemnizației/alocației de detașare salariaților temporari. Pe cale de consecință, societatea, desfășurându-și în mod legal activitatea de agent de muncă temporară, nu a săvârșit nicio abatere de la disciplina fiscală, în sensul celor reținute în cuprinsul proiectului la raportul de inspecție fiscala și nu a prejudiciat bugetul consolidat al statului.
Pornind de la premise false, organul de inspecție fiscală a considerat că au fost nerespectate prevederile din Codul fiscal privind plata contribuțiilor de asigurări sociale (șomaj, sănătate etc.) și a impozitului pe veniturile salariate, fără a avea în vedere dispoziții ale Codului fiscal care privesc scutiri sau deduceri de plată a acestor obligații bugetare, cum ar fi art. 55 din Codul fiscal, care definește veniturile din salarii și dispune că sunt asimilate salariilor și supuse regulilor de impunere indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, primite de salariați pe perioada delegării și detașării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depășește limita de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituțiile publice [alin. (1), alin. (2) lit. i)], acestea fiind incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile în înțelesul impozitului pe venit aceleași drepturi bănești care nu depășesc nivelul menționat [art. 55 alin. (4) lit. g) din Codul fiscal], art. 296 indice 4 alin. (1) lit. m) și art. 296 indice 5 din același Cod fiscal, potrivit cărora baza de calcul a contribuțiilor sociale individuale cuprinde și indemnizațiile de delegare și detașare, însă numai pentru partea care depășește 2,5 ori nivelul legal stabilit prin Hotărârea Guvernului pentru personalul din instituții publice [art. 2964 alin. 7 (1) lit. m)], dispoziție aplicabilă și în ceea ce privește plata contribuțiilor sociale datorate de angajator [art. 296 indice 5 alin. (6)] si art. 296 indice 15 care sub denumirea marginală "Excepții generale" dispune că nu se cuprind în baza lunară a contribuțiilor sociale obligatorii „indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, primite de salariați, pe perioada delegării și detașării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul serviciului, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituțiile publice, precum și cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare" (lit. g).
Întrucât nivelul plătit salariaților de E. T. SRL s-a situat sub nivelul legal de 2,5 ori stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 înseamnă că bugetul consolidat al statului NU a fost prejudiciat, așa cum eronat s-a constatat prin procesul-verbal de inspecție fiscală.
Cu privire la susținerile organelor de inspecție fiscală potrivit cărora societatea „ pentru a se încadra în prevederile salariului minim si pentru a evita totodată impozitarea din punct de vedere al impozitului pe veniturile din salarii și contribuțiile sociale, a acordat cu titlu de „salariu" o sumă la nivelul salariilor din România, completată până la nivelul salariului minim din țară unde este trimis lucrătorul, cu o altă sumă cu titlu de indemnizație de detașare ", se impun următoarele precizări:
Societatea nu a urmărit niciodată să evite impozitarea din punct de vedere al impozitului pe veniturile din salarii și contribuțiile sociale, așa cum în mod greșit și total neîntemeiat apreciază organele de inspecție fiscală, atitudinea fiscală a societății fiind ireproșabila pe tot parcursul desfășurării activității;
Societatea a acordat cu titlu de salariu o sumă la nivelul salariilor din România potrivit art. 96(2) din Codul Muncii, care reglementează munca prin agent de munca temporară, raportat la salariul minim brut pe țară, garantat în plată.
Art. 96(2) - Codul Muncii: „ Salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune se stabilește prin negociere directă cu agentul de muncă temporară și nu poate fi mai mic decât salariul minim brut pe țară garantat în plată".
Abia în anul 2015, a fost promulgată Legea 12/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 52 din 22 ianuarie 2015, care introduce noi alineate articolului 92 din Codul Muncii, respectiv alineatele (3) si (4), cu referire directă la salariul primit de salariatul temporar:
(3) Salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune nu poate fi inferior celui pe care îl primește salariatul utilizatorului, care prestează aceeași muncă sau una similară cu cea a salariatului temporar.
(4) În măsura în care utilizatorul nu are angajat un astfel de salariat, salariul primit de salariatul temporar va fi stabilit luându-se în considerare salariul unei persoane angajate cu contract individual de muncă și care prestează aceeași muncă sau una similară, astfel cum este stabilit prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul utilizatorului.
Astfel, în perioada vizată de inspecția fiscală, societatea în mod corect și legal s-a raportat la prevederile art. 92(2) din Codul Muncii, deci la salariul minim brut pe țară garantat în plată, alineatele (3) si (4) ale art. 92 din Codul Muncii nefiind în vigoare în perioada vizată de inspecție.
Cu privire la indemnizația de detașare acordata salariaților temporari: Practic, prin constatările inspectorilor, se anulează dreptul la diurnă al unor salariați doar pentru motivul ca sunt puși la dispoziție prin agent de muncă temporară.
Fenomenul, din punct de vedere al Codului Muncii, este total invers: un salariat angajat prin agent de muncă temporară are aceleași drepturi ca orice salariat pentru că sunt conferite de întreg Codul Muncii. Niciun temei normativ din Codul Muncii nu anulează dreptul la indemnizație de detașare al salariatului și nici echipa de control nu a probat în vreun fel că salariații săi nu aveau dreptul la diurnă.
Din constatările inspectorilor se desprinde ideea că salariații ce lucrează în baza unui contract de muncă temporar nu ar avea dreptul la diurnă decât dacă există o prevedere expresă și imperativă în acest sens în Codul Muncii. Cum această prevedere nu a existat și nici nu este logic să existe, limitarea dreptului la diurnă este nelegală iar reîncadrarea diurnei în venituri salariale este eronată și total abuzivă.
Atât în cazul delegării cât și al detașării, fără să se facă vreo distincție între diferitele categorii de salariați ( de exemplu, dacă sunt temporari sau nu ), Codul Muncii - art.44 alin.(2) și art. 46 alin.(3), prevede, în plus față de salariu, dreptul la plata cheltuielilor de transport ș cazare și indemnizațiile stabilite de lege sau de contractul de muncă. Rolul acestei indemnizații este acela de a compensa cheltuielile suplimentare de hrană, întreținere, îmbrăcăminte, telefonul, internetul, etc..., prilejuite de dislocarea salariatului din mediul său de viață obișnuit.
Art. 47 alin,(l) lit.c din Codul Muncii dispune:"Drepturile cuvenite salariatului detașat se acorda de angajatorul care a dispus detașarea".
Cu privire la noțiunea de „detașare", se impun următoarele precizări:
Instituția muncii temporare nu numai că se aseamănă cu cea a detașării, reglementată de art. 45 din Codul Muncii, dar este chiar o detașare, speciala - sui generis.( Anexează articolul reputatului prof. Univ. Dr. A. Ț. publicat în Revista Romană de Dreptul Muncii nr.10/2014, în care se face și precizarea că, la aceeași concluzie s-a ajuns și în cadrul Conferinței Naționale - Dreptul Muncii - ediția a IV a, desfășurată în ziua de 10 octombrie 2014, la Facultatea de D. a Universității „L. B." Sibiu).
Tot reputatul profesor doctor A. Ț., în articolul amintit mai sus, face următoarele precizări:
În ipoteza muncii transnaționale, normele europene utilizează „expresis verbis" termenul de detașare, fiind vorba în special de:Regulamentul CE nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială;Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 96/71/CE din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestărilor de servicii;Directiva Parlamentului European și a Consiliului Europei nr. 2008/104/CE din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară;
Chiar și legea noastră nr. 334/2006 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale utilizează aceeași terminologie.
Fiind vorba de o detașare, în cazul muncii temporare devin incidente prevederile art. 46 alin.(4) C. Muncii, salariații temporari având dreptul la plata drepturilor de transport, cazare, precum și la o indemnizație numită diurnă.
De asemenea, devin incidente prevederile Codului F. ( art. 55, art. 296, etc) până la care sumele respective nu se impozitează și nu sunt supuse contribuțiilor de asigurări sociale.
De altfel, și instituțiile statului, respectiv, Ministerul Muncii - Casa Națională de Pensii Publice ( adresa_/11.09.2014), Ministerul Muncii - Inspectoratul Teritorial de Muncă Teleorman ( adresa nr._/01.08.2014) și Ministerul Muncii - Inspecția Muncii ( adresa nr._/21.08.2014), i-au transmis, faptul că, salariații săi temporari au statut juridic de salariați detașați în ipoteza în care își desfășoară activitatea în afara țării prin punere la dispoziție.
În concluzie, organul de inspecție fiscală, procedând greșit și abuziv la interpretarea unor dispoziții legale clare, deci care nu permit interpretarea, a reținut că instituția agentului de muncă temporară este reglementată distinct de instituția detașării, conchizând că, în lipsa unor prevederi exprese, care să expliciteze că și salariații agenților de muncă temporari pot fi detașați în cadrul prestării de servicii transnaționale (într-un alt stat membru al Uniunii Europene), nu poate fi reținută aplicabilitatea prevederilor legale care reglementează detașarea, inclusiv plata indemnizației de detașare. Prin aceasta s-au încălcat dispoziții legale imperative și s-a ajuns la o discriminare evidentă, față de salariații detașați în România.
Așa cum a dezvoltat mai sus, constatările inspectorilor sunt abuzive și de natură să o prejudicieze grav, în contextul în care, reputați specialiști în dreptul muncii și reprezentanți ai unor instituții din subordinea Ministerului Muncii susțin punctul ei de vedere așa cum a fost detaliat anterior.
Cu alte cuvinte, opinia sa cu privire la interpretarea unor probleme de dreptul muncii, deși susținută de argumente legislative solide, confirmate de instituțiile abilitate din subordinea Ministerului Muncii și de către specialiști în domeniu, este combătută de organul de inspecție fiscală prin intermediul unor persoane care nu dețin calitatea și competența profesională și nu își desfășoară activitatea în domeniul muncii, raportat la faptul că. persoanele din cadrul organului de inspecție fiscală care au întocmit proiectul de raport sunt specialiști în probleme fiscale și nu în dreptul muncii.
Consideră atât decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, cât și măsurile efective dispuse de către organele de control, sunt netemeinice și nelegale, având în vedere faptul că nu sunt îndeplinite condițiile de fond stipulate de art. 129 Cod Procedură Fiscală pentru instituirea unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor societății .
1. Potrivit prevederilor art. 129 alin. 2 Cod Procedură Fiscală „se dispun măsuri asigurătorii sub forma ... sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile ale debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea". Potrivit alin. 3 din Codul de Procedură Fiscală, „aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare". în speță ne regăsim în situația reglementată de art. 129 alin. 3 coroborat cu alin. 2, împotriva societății noastre nefiind emis un titlu de creanță, dar organul de control apreciind că se impune instituirea de măsuri asigurătorii.
Totodată, potrivit prevederilor Ordinului nr. 2605/2010 al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, privind Codul de Procedură Fiscală, la art. 5.1.1. se stipulează că în situația în care organul de control, în timpul acțiunii de control, efectuată după procedurile prealabile de documentare pentru control, și în urma analizei dosarului fiscal, situațiilor financiare, declarațiilor fiscale sau a altor documente și a informațiilor pe care le deține, constată că există suficiente informații că debitorul nu și-a declarat materia impozabilă și totodată apreciază că există pericolul iminent să se sustragă de la plata obligațiilor la bugetul general consolidat sau să prejudicieze bugetul, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod deosebit colectarea, va dispune luarea măsurilor asigurătorii, iar organul de executare va proceda la ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii împreună cu organul de control.
Din cuprinsul textelor de lege anterior enunțate rezultă că pentru a justifica instituirea măsurii asigurătorii, organul de control trebuie să aprecieze că există pericolul ca agentul economic să se sustragă de la urmărire, să își ascundă sau să își risipească patrimoniul. Aprecierea acestui pericol nu este însă subiectivă, ci trebuie justificată prin raportare la situația financiară a contribuabilului și a comportamentului său fiscal.
Este de reținut cu privire la acest aspect caracterul excepțional al măsurilor asigurătorii care pot fi dispuse înainte de emiterea titlului de creanță. Cu alte cuvinte, pentru ca astfel de măsuri să poată fi dispuse în mod legal este necesar ca ipotezele avute în vedere de legiuitor (existența pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul) să se verifice la data luării măsurilor, respectiv să existe date certe, susținute de probe, care să determine concluzia că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul.
Or, în cazul de față, organele de control au dispus în mod abuziv și nelegal instituirea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale societății noastre fără a justifica în mod temeinic, cu motivarea în fapt și în drept, a existenței unui pericol ca societatea să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul. În fapt, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii a fost realizată de către organul de control în mod arbitrar, subiectiv și neîntemeiat, fără o justificare temeinică, de natură să releve și să dovedească existența unui pericol cu privire Ia diminuarea sau risipirea patrimoniului de către societatea noastră.
De menționat faptul semnificativ că motivarea unui act administrativ (în speța de față, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii si referatul justificativ) reprezintă o condiție de valabilitate a acestuia, organului de control revenindu-i obligația de a indica în mod neechivoc elementele de fapt și de drept care au stat la baza soluției adoptate, atât pentru a fi cunoscute de către societatea noastră și în funcție de care să ne putem formula apărările, dar și pentru ca instanța de judecată să poată exercita un control efectiv al legalității actul emis de către organul de control. Astfel, doar obligația motivării tuturor actelor administrative poate funcționa ca o garanție a respectării legii și a ocrotirii drepturilor contribuabilului.
Motivarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii este expres prevăzută în codul de procedură fiscală care, la art. 129 alin. 5 prevede că „decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată", text de lege în deplină concordanță cu prevederile art. 31 alin. 1 și 2 din Constituția României, potrivit cărora„dreptul la informație trebuie respectat în raporturile juridice care se stabilesc între autoritățile publice și cei cărora și se adresează actele emise de acestea, în sensul motivării oricărui act administrativ, fie el normativ sau individual
Cerința motivării corespunzătoare a actelor administrative, cu indicarea motivelor de fapt și de drept pentru care au fost adoptate, se regăsește și în Recomandarea (2007) 7 a Comitetului de Miniștri (art. 17 pct. 2), respectiv în Rezoluția (77) 31 a Comitetului de Miniștri (principiul IV), fiind preluată și menționată în mod expres în Codul European al Bunei Conduite Administrative: „Fiecare decizie administrativă adoptată de Instituție, care poate afecta în mod negativ drepturile sau interesele unei persoane particulare, va menționa temeiurile pe care se bazează, indicând în mod clar faptele și baza legală a deciziei".
În consecință, raportat la prevederile legale sus menționate, decizia organului de control de a dispune instituirea de măsuri asigurătorii este vădit nelegată și abuzivă deoarece:
- organul de control nu a făcut dovada niciunui indiciu, a niciunei probe legale din care să reiasă faptul că ar exista pericolul ca societatea să se sustragă, să ascundă sau să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând colectarea.
- societatea își desfășoară activitatea curentă având achitate la zi toate obligațiile către bugetul consolidat al statului și către bugetul local, iar conduita societății noastre cu privire la achitarea obligațiilor către bugetul statului a fost dintotdeauna corectă astfel încât nu se justifică, sub nicio formă, instituirea măsurilor asigurătorii de către organul de control.
- societatea în exercitarea activității sale curente nu s-a sustras niciodată de la plata obligațiilor către bugetul consolidat al statului sau către, bugetul local, achitându-și tot timpul contribuțiile legale astfel încât măsura dispusă de către organul de control este cu atât mai nejustificată și greu de înțeles.
Prin instituirea măsurilor asigurătorii, respectiv sechestrul asupra bunurilor mobile și indisponibilizarea sumelor din conturile societății, este grav afectată activitatea operațională curentă a E. T. SRL, astfel încât se află în imposibilitatea de a mai derula operațiunile comerciale normale.
E. T. SRL desfășoară o activitate de agenție de muncă temporară ce presupune deplasări numeroase pe ruta România - Spania, pe teritoriul statului spaniol, precum și accesul la un capital circulant de lucru. Pentru desfășurarea activității societății este necesara deblocarea conturilor societății. Măsura dispusă se va răsfrânge cu un impact negativ major asupra activității economice a societății, privându-ne de modalitatea principală de a obține venituri din activitatea desfășurată. în condițiile în care nu vom mai putea deplasa muncitori la partenerii din Spania, este evident faptul că nu va mai putea respecta obligațiile contractuale asumate și, implicit, nu va mai încasa sumele aferente pentru serviciile contractate, imposibil de prestat de către societate în condițiile menținerii sechestrului asigurător, cu obligația de a acoperi prejudiciile aduse utilizatorilor.
Totodată, așa cum a arătat mai sus, societatea - pentru a-și desfășura activitatea în mod corespunzător - are nevoie de capital circulant de lucru și de spațiu pentru funcționarea activităților specifice de birou.
Prin aceste măsuri s-au încălcat prevederile art. 142 care instituie o ordine a executării silite și care arată că nu trebuie sechestrate bunurile mobile sau imobile care sunt folosite direct în activitatea care constituie principala sursă de venit a debitoarei.
În consecință, menținerea măsurilor asigurătorii este de natură să creeze prejudicii importante E. T. SRL, în sensul blocării efective a activității și deschiderii procedurii judiciare a insolvenței. O atare situație, în mod cert, va conduce la imposibilitatea recuperării de către ANAF a unui eventual prejudiciu, dacă acesta va fi stabilit într-un final în sarcina societății, printr-un act administrativ sau printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
În concluzie, având în vedere motivele de fapt și de drept expuse mai sus, solicită să se dispună anularea actelor administrative fiscale atacate, anularea executării silite însăși și în consecință, să se dispună ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale societății.
În drept și-a întemeiat cererea pe disp.art. 129,172,173 si art.142 Cod procedură fiscală.
În susținere a depus la dosar în copie certificată: Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 15/07.05.2015 si Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii nr. 2649/07.05.2015 emise de Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice Ploiești, adresa de înființare a popririi nr. 6123/26.05.2015, copie chitanța privind dovada achitării taxei judiciare de timbru in cuantum de 1000 lei.
La data de 10 iulie 2015 intimata creditoare Agenția Naționala de Administrare Fiscala a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei T. M., ., solicită instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea actelor administrative fiscale sus-menționate întrucât sunt netemeinice și nelegale și anularea executării silite însăși și ridicarea masurilor asigurătorii instituit asupra disponibilităților bănești ale societății.
A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește adresa de înființare a popririi nr. 6123/26.05.2015, actul de executare contestat a fost întocmit de Direcția G. Regională Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, Agenția Națională de Administrare Fiscala neavând calitatea de emitentă a acestuia și implicit calitate procesuală pasivă în cauză.
În susținerea excepției invocate, solicită să se aibă în vedere faptul că, doctrina juridică este unanimă în a considera că, în procesul civil, calitatea procesuală presupune justificarea dreptului sau a obligației unei persoane de a participa ca parte în cadrul acestuia.
Altfel spus, calitatea procesuală presupune existenta unei identități între persoana reclamatului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuala activă) și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat in același raport juridic (calitate procesuala pasiva). Ori, în speța, actele de executare a căror anulare se solicită nu pot genera obligații în sarcina instituției, Agenția Națională de Administrare Fiscală neavând calitatea de emitenta a niciunuia dintre acestea.
Astfel, chiar dacă nu are personalitate juridică, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, poate sta în proces ca și pârâta, însă face precizarea că aceasta este subordonată Direcției Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, instituție care are personalitate juridică .
Prin urmare, antetul existent pe actul de executare atacat sau raportul de subordonare dintre cele trei instituții chemate în judecata, nu justifică menținerea ANAF în această cauză neavând așa cum a arătat calitatea de organ emitent al actelor de executare atacate și nici calitate în raportul juridic dedus judecății.
În drept a invocat disp.art 205 cod procedură civilă, 129 din O.G.92/_ privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare.
Prin întâmpinarea formulată de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman a invocat excepția inadmisibilității contestației la executare motivând că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 712 C.pr.civ., iar titlul executoriu, în cazul de față, poate fi contestat doar la instanța de contenios administrativ.
Pe fond, a arătat că se impune respingerea contestatției întrucât actele administrativ fiscale a căror anulare se cere au fost întocmite cu respectarea normelor legale în materie.
Analizând, potrivit art. 248 C.pr.civ., cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală în ceea ce privește adresa de înființare a popririi instanța o apreciază ca neîntemeiată cu motivarea că ANAF are, potrivit art. 6 din HG nr. 520/2013, între altele, funcția de gestiune a contribuabililor și a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a celorlalte venituri bugetare date în competența sa, conform legii; de inspecție fiscală și de verificare fiscală; de colectare a veniturilor statului.
Aceste funcții se realizează prin intermediul atribuțiilor prev. de art. 7 din același act normativ printre care: organizează activitatea de recuperare a creanțelor fiscale restante prin aplicarea măsurilor de executare silită și efectuează inspecția fiscală și verificarea fiscală și emite acte administrative fiscale, în condițiile Codului de procedură fiscală.
Rezultă din aceste prevederi că activitatea de inspecție fiscală și recuperarea creanțelor fiscale nu poate fi concepută și realizată fără participarea Agenția Națională de Administrare Fiscală, aceasta având calitate procesuală în sensul prev. de art. 36 C.pr.civ.
Neîntemeiată este și excepția inadmisibilității contestației la executare invocată de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman.
Referirea intimatei la disp. art. 712 C.pr.civ. nu are nici o legătură cu cauza de față, prezenta contestație fiind întemeiată pe art. 172 alin. 1 din OG nr. 92/2003 care prevede că persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.
În sprijinul acestei idei este și dispoziția cuprinsă în art. 129 alin. (11) din OG nr. 92/2003 care prevede că împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172.
Prin sentința civilă nr. 544 din 26 august 2015 Judecătoria T. M. a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală în ceea ce privește adresa de înființare a popririi.
A respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității contestației la executare invocată de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman.
A respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea E. T. S.R.L. cu sediul social în mun. T. M., ., cămin nefamiliști cam.8, jud. Teleorman, înregistrată la Oficiul registrului comerțului sub nr. J_, CUI_, reprezentată statutar de O. S. F. și convențional de Cabinet de Avocat F. C. C. în contradictoriu cu Direcția G. a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în Ploiești, jud.Prahova, .. 22, Căsuța Poștală_; Agenția Națională de Administrare Fiscală cu sediul în ., Sector 5, București –_ și S. F. Municipal T. M., cu sediul în T. M., ., jud. Teleorman.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în perioada 27.04._15 la sediul contestatoarei a fost efectuată o inspecție fiscală care a vizat activitatea economică a acesteia în perioada 2013 – 2014, respectiv a fost verificată legalitatea și temeinicia înregistrării unor cheltuieli privind diurna acordată salariaților temporari pe perioada misiunilor de muncă temporară în scopul prestării temporare a unor servicii în favoarea unor utilizatori externi, pentru fiecare misiune în parte.
Întrucât în urma controlului au fost stabilite obligații de plată în sumă de 275.547 lei reprezentând CAS, contribuții accidente de muncă și boli profesionale, CASS, FNUSS, șomaj și fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale datorate de angajator la bugetul statului, s-a întocmit referatul justificativ al măsurilor asiguratorii nr. 2649/7 mai 2015 și s-a emis decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 15 din 7 mai 2015 în scopul colectării sumei stabilite cu motivarea că nu au fost depistate bunuri în patrimoniul societății.
Potrivit art. 129 alin. 2 din OG 92/2003 se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
În speță, instanța a constatat că la data controlului contestatoarea nu deținea bunuri în proprietate, ci doar suma de 105.699 lei aflată în contul deschis la BCR T. M.. Apreciază instanța că, simpla evidențiere a unei obligații de plată în sumă de 275.547 lei ca urmare a unei activități ilicite a contestatoarei este suficientă pentru a justifica existența pericolului ca debitoarea să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, fiind astfel îndeplinită condiția impusă de textul de lege sus citat.
Potrivit art. 129 alin. 3 din OG nr. 92/2003 aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare, instanța a apreciat că măsura instituire măsurilor asiguratorii dispusă de intimată prin actele administrativ fiscale atacate este legală și temeinică.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal prevăzut de art. 468 C., apelanta–contestatoare . solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 544 pronunțată de Judecătoria T. M. la data de 28 august 2015, cu consecințaadmiteri8i contestației astfel cum a fost formulată.
Criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie a arătat că instanța de fond a înțeles și expus greșit motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. A reținut instanța de fond că Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii este legală și ca simplă evidențiere a unei obligații de plată în sumă de 275.547 lei ca urmare a unei activități ilicite este suficientă pentru a justifica existența pericolului ca debitoarea să se sustragă de la plata obligațiilor stabilite în sarcina sa.
A menționat că acest considerent este unul pur obiectiv în condițiile în care nu există nicio reglementare legală care să confere întinderii prejudiciului caracter de criteriu de instituire a măsurilor asiguratorii, motivele care pot sta la baza instituirii măsurilor asiguratorii sunt expres și limitativ prevăzute de art. 129 alin. 5 din OG nr. 92/2003, iar printre acestea nu se regăsesc ca și criterii de înființare a măsurilor asiguratorii, întinderea prejudiciului.
A mai menționat că așa cum a arătat și în fața instanței de fond, decizia organului de control de a dispune instituirea măsurii asiguratorii este vădit nelegală și abuzivă, întrucât organul de control nu a făcut dovada niciunui indiciu, a niciunei probe legale din care să rezulte faptul că ar exista pericolul ca societatea să se sustragă, să se ascundă sau să își risipească patrimoniul, pereclitând sau îngreunând colectarea. . își desfășoară activitatea curentă, având achitate la zi toate obligațiile către bugetul consolidat al statului și către bugetul local, nu s-a sustras niciodată de la plata obligațiilor către bugetul consolidat al statului sau către bugetul local, achitându-și tot timpul contribuției legale, astfel încât măsura dispusă de către organul de control este cu atât mai nejustificată și greu de înțeles.
A precizat că la acest moment obligațiile stabilite în sarcina sa care au stat la baza emiterii Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii și a referatului justificativ atacate în prezenta cauză au fost anulate.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 și urm.C..
Prin întâmpinarea formulată la data de 26 noiembrie 2015 intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea apelului declarat ca nefondat și menținerea sentinței civilenr.544/2015 pronunțată de Judecătoria T. M., ca fiind legală și temeinică.
La data de 04 decembrie 2015 intimata AJFP Teleorman a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului declarat de . ca nefundat și menținerea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr.15/07.05.2015, referatului justificativ al măsurilor asiguratorii nr.2649/07.05.2015 și a adresei de înființare a popririi nr. 6123 din 26.05.2015 emise de Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, ca legale și temeinice.
La data de 10.12.2015 apelanta-contestatoare . a formulat cerere de renunțare la judecată.
Conform art. 406 C.pr.Civ. „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă”.
Pentru aceste considerente în baza art. 406 Cod procedură civilă va lua act că apelanta-contestatoare ., renunță la judecata apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 544 din 26 august 2015 pronunțată de Judecătoria T. M., în contradictoriu cu intimatele-creditoare Direcția G. a Finanțelor Publice Ploiești, Agenția Națională de Administrare Fiscală și S. F. Municipal T. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art. 406 Cod procedură civilă ia act că apelanta-contestatoare ., cu sediul în T. M., ., Cămin Nefamiliști, camera 8, județ Teleorman renunță la judecata apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 544 din 26 august 2015 pronunțată de Judecătoria T. M., în contradictoriu cu intimatele-creditoare Direcția G. a Finanțelor Publice Ploiești,cu sediul în Ploiești, .. 22, județ Prahova, Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, sector 5, . și S. F. Municipal T. M., cu sediul în T. M., ., județ Teleorman.
Cu recurs în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Teleorman.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.12.2015.
Președinte, Judecător, Grefier
V. M. C. Doinița Ț. N.
Red. thred VM
11.01.2016/ 6ex.
D.f._
J.f. I. V.
. 2016.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 170/2015. Tribunalul TELEORMAN | Încuviinţare nume. Decizia nr. 1316/2015. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
