Contestaţie la executare. Decizia nr. 740/2015. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 740/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 740/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILA NR. 740
APEL
Ședința publică de la 18 iunie 2015
Tribunalul compus din:
Președinte – C. Doinița
Judecător – V. M.
Grefier - P. S.
Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelanta – contestatoare . sediul în Roșiori de Vede, .. 1, județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 336 din 26.02. 2015 pronunțată de Judecătoria Roșiori de Vede, în contradictoriu cu intimații Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman Colectare Contribuabili Mijlocii cu sediul în A., ., județul Teleorman și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș- Serviciul de Inspecție Fiscală Pitești, cu sediul ales în A., ., județul Teleorman, cu sediul în având ca obiect: contestație la executare.
Despre mersul dezbaterilor ce au avut loc s –a consemnat în încheierea de ședință din data de 3 iunie 2015 care face parte integrantă cu aceasta, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 18 iunie 2015, când a pronunțat prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL:
Deliberând, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată sub nr._ din data de 12.12.2014 pe rolul Judecătoriei Roșiorii de Vede, contestatoarea . de Vede a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman-Colectare Contribuabili Mijlocii, și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș- Serviciul de Inspecție Fiscală Pitești, anularea deciziei de instituire a măsurii asiguratorii nr. 58 din 7.11.2014, emisă de AJFP Argeș -Activitatea de Inspecție Fiscală, comunicată la data de 28.11.2014, prin care s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra imobilului „fabrica de confecții”, înregistrat la OCPI sub nr. cadastral 285/N, precum și a procesului-verbal de sechestru nr._ din 08.12.2014.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că în temeiul art. 129 din OG nr. 92/2003 s-a dispus instituirea de măsuri asiguratorii pentru contestatoare, în sensul instituirii sechestrului asigurator pentru suma de 2 994.791 lei, măsura fiind pusă în aplicare prin sechestrul asigurator instituit la data de 8.12.2014 prin procesul verbal nr._ din aceeași dată..
S-a reținut de AJFP Argeș, în temeiul art. 129 alin.2 din OG nr. 92/2003 cu modificările și completările ulterioare, existența pericolului de a se sustrage de la urmărire sau de a se ascunde ori de risipire a patrimoniului de către contestatoare.
A mai arătat că au fost încălcate prevederile art. 9 alin.1 din OG 92/2003 întrucât înaintea luării deciziei, organul fiscal era obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei. Astfel, deși nu fusese declanșată executarea silită și nu era comunicat titlul de creanță, organele fiscale au procedat la instituirea de măsuri asiguratorii fără a da posibilitatea contestatoarei să își exprime punctul de vedere în condițiile în care această obligație era imperativ prevăzută de lege.
De asemenea, conform art. 129 alin.5 Cod procedură fiscală decizia trebuie să cuprindă motivele, respectiv care sunt indiciile sau pericolul ca debitorul să se sustragă sau să își ascundă patrimoniul. Organul fiscal nu a justificat în nici un mod luarea aceste măsuri, neinvocând și nedovedind nicio situație concretă din care să rezulte că este îndeplinită această condiție. Inspectorii fiscali nu au respectat prevederile legale menționate mai sus privind aplicarea măsurii asiguratorii, în sensul că nu au analizat situațiile financiare, declarațiile fiscale ale contribuabilului de unde puteau observa că in perioada 2012-2014, contestatoarea a virat sume foarte mari la bugetul de stat, și-a achitat toate obligațiile fiscale.
În drept, au fost invocate disp.art.171-183 din Codul de procedură fiscală și art. 642 Cod procedura civilă.
În dovedire, au fost depuse înscrisuri.
La data de 15 ianuarie 2015, intimatele au formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Teleorman cu privire la anularea deciziei nr. 58 din 07.11.2014, întrucât decizia este întocmită de AJFP Argeș- Activitatea de Inspecție Fiscală.
Pe fond, au solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată și nedovedită.
În fapt, s-a arătat că în urma efectuării inspecției fiscale la .-au stabilit obligații suplimentare în sumă de 994.791 lei ca urmare a încălcării de către contestatoare a prevederilor legale în materie fiscală. AJFP Argeș a emis decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 58/07.11.2014 pentru suma de 994.791 lei, cu recomandarea ca modul de aducere la îndeplinire a măsurilor asiguratorii să fie sechestrul asigurator asupra imobilului „fabrica de confecții”.
A mai arătat că decizia a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 129 alin.2 din OG 92/2003 și a fost înaintată către AJFP Teleorman care a procedat la instituirea sechestrului asiguratoriu.
Cu privire la critica adusă de contestatoare potrivit căreia nu au fost respectate prevederile art. 9 alin.1 din OG 92/2003, a precizat că în cuprinsul deciziei s-a menționat că, în temeiul art. 9 alin.2 lit. d, atunci când urmează a fi luate măsuri de executare silită, nu este obligatorie audierea contribuabilului. În contextul acestei precizări, rezultă că organul fiscal a apreciat că există o situație de excepție care nu implică în mod necesar audierea contribuabilului.
A mai susținut că motivul privind nedovedirea existenței pericolului sustragerii colectării creanței este nefondat. Măsura asiguratorie a fost motivată de organul de inspecție fiscală în conformitate cu cerințele art. 129 Cod procedură fiscală. Contestatoarea nu poate proba faptul că nu exista pericolul de sustragere de la urmărire. Măsurile asigurătorii au fost dispuse întrucât creanța nu era individualizată la momentul emiterii deciziei de instituire.
Intimata a mai menționat că nu a dovedit contestatoarea, în ce constă prejudiciul suferit ca urmare a acestei măsuri și de asemenea, în cuprinsul contestației nu contestă în vreun fel procesul-verbal de sechestru, astfel încât cererea de anulare a acestuia este neîntemeiată.
În drept, au fost invocate prevederile art. 205 Cod procedura civila, prevederile OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
În dovedire, au fost depuse înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 336 din 26 februarie 2015 a Judecătoriei Roșiorii de Vede s-a respins ca nefondată contestația formulată.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că prin decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 58/07.11.2014 intimata a stabilit, estimativ, în baza art.129 alin.4 din OG nr.92/2003, în sarcina contestatoarei obligații fiscale în sumă totală de 994.791 lei, ca urmare a încălcării prevederilor legale în materie, iar în baza art.129 alin.2 din OG nr.92/2003 s-au dispus măsuri asiguratorii, cu motivarea că există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își risipească patrimoniul, având în vedere cuantumul debitului datorat la bugetul statului de agentul economic, și faptul că acesta deține în proprietate „fabrica de confecții” cu nr. cadastral 285/N.
Prin procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr._/ 08.12.2014 reprezentanți ai A.J.F.P. Teleorman - Colectare Contribuabili Mijlocii au procedat la aplicarea sechestrului asigurator asupra bunului imobil înscris în cartea funciară nr.285/N situat in Roșiorii de Vede, ., județul Teleorman, constând în teren intravilan și construcții.
Tot la data de 07.11.2014, intimata a emis Referatul motivat privind decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._, iar din adresa nr._/14.01.2015 și înscrisul denumit „punctul de vedere cu privire la aspectele formulate în contestația depusă de . executarea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii” reiese că cele două părți din prezenta cauză au purtat corespondență cu privire la măsura asiguratorie luată.
Din întâmpinarea și concluziile depuse de intimată la dosar, se reține că în aceeași zi cu emiterea Deciziei nr.58, intimata a emis Decizia de impunere nr.F-AG 1469/07.11.2014 și Raportul de inspecție fiscală nr.F-AG 1142/07.11.2014, contestatoarea formulând contestație în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală.
Întrucât nu a fost achitată obligația de plată stabilită prin decizia de impunere, la data de 22.12.2014 a fost pornită executarea silită împotriva debitoarei . au fost emise somația nr.68.124 și titlul executoriu nr.68.123.
Prin emiterea acestor acte de executare silită, intimata s-a conformat dispozițiilor art. 9 al.2 lit.d din OG nr.92/2003 rep., care prevăd că atunci când urmează să se ia măsuri de executare silită, nu este obligatorie audierea contribuabilului, mențiune existentă de altfel în cuprinsul deciziei contestate, instanța înlăturând astfel critica contestatoarei sub acest aspect, respectiv că nu a fost audiată odată cu emiterea Deciziei nr.58.
Instanța de fond a apreciat că nu sunt întemeiate nici susținerile contestatoarei, în sensul că decizia nu cuprinde temeiurile de fapt care să conducă la concluzia necesității instituirii sechestrului asiguratoriu.
Potrivit art. 129 din OG nr.92/2003 rep. al. (2) „ Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
(3) Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.
(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent.”
Examinând conținutul deciziei nr.58/07.11.2014 instanța a constatat că aceasta cuprinde motivele care au condus la instituirea sechestrului asiguratoriu, respectiv existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își risipească patrimoniul, având în vedere „cuantumul debitului datorat de agentul economic”, respectiv valoarea mare a obligațiilor stabilite suplimentar, în sumă de 994.791 lei, faptul deținerii în patrimoniu de active, care asigură în cazul neplății, colectarea, prin vânzarea activelor.
Pe de altă parte, s-a reținut că dispozițiile legale privitoare la instituirea măsurilor asiguratorii constituie un drept al creditorului de a lua măsuri de conservare a patrimoniului debitorului, în vederea garantării colectării.
Depunerea la dosarul cauzei a informațiilor din dosarul fiscal al contestatoarei anterioare emiterii Deciziei nr.58, s-a considerat a fi irelevante, având in vedere constatările și cuantumul ridicat al debitelor stabilite odată cu inspecția fiscală efectuată, respectiv comportamentul fiscal neadecvat cu privire la declararea și achitarea contribuțiilor datorate bugetului general consolidat.
Măsurile asiguratorii rămân valabile pe toată durata executării silite, reprezintă o garanție pentru recuperarea creanței fiscale datorate, limitează numai dreptul de dispoziție al contestatoarei asupra bunului respectiv, măsurile asiguratorii putând fi ridicate de îndată, în cazul în care creanța nu mai există, în cazul desființării actului de inspecție fiscală, a plății voluntare sau în alte condiții legale.
Având în vedere considerentele și dispozițiile legale invocate mai sus, în baza art.174 din Codul de procedură fiscală, instanța a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen, contestatoarea, care a formulat critici prin care a solicitat schimbarea hotărârii, în sensul admiterii contestației formulate.
Prin primul motiv de apel, apelanta a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut că la data luării măsurii asiguratorii se începuse executarea silită și nu era necesară audierea reprezentanților săi.
În dezvoltarea acestui motiv de apel, a arătat că din coroborarea dispozițiilor art. 9 alin.2 lit. d și art. 9 alin.1 cu cele ale art. 145 alin.1 C. proc. fiscală, rezultă că la data instituirii măsurilor asigurătorii, deși nu era declanșată executarea silită împotriva sa, nu era comunicat titlul de creanță și nu se emisese somația, întrucât decizia de impunere a fost emisă la aceeași dată de 7.11.2014, organele fiscale au procedat la instituirea de măsuri asigurătorii, fără ca ea să-i exprime punctul de vedere, în condițiile în care această obligație era imperativă.
Cea de-a doua critică formulată vizează faptul că instanța de fond în mod greșit a reținut că decizia contestată cuprinde motivele concrete pentru care se impunea măsura asiguratorie și că aceasta ar fi justificată față de cuantumul sumei în discuție care ar fi mare.
Sub acest aspect, apelanta a menționat că motivarea actelor administrative reprezintă o condiție de valabilitate a acestora, pentru ca, atât contribuabilul să-și poată formula eventuale apărări, iar instanța de judecată să poată exercita un control efectiv asupra legalității acestora, cerință care se regăsește și în recomandarea (2007) 7 a Comitetului de Miniștri (art. 17 pct.2), respectiv, rezoluția nr. (77)31 a Comitetului de Miniștri.
În cadrul acestei critici, apelanta a mai precizat că simpla completare a unui formular tipizat, fără ca decizia să cuprindă elemente concrete, nu este de natură a suplini motivarea luării unor măsuri asupra patrimoniului său, prin atingerea adusă dreptului său de proprietate.
Apelanta a mai susținut că potrivit dispozițiilor pct.5.1.1 din Procedura de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii aprobată prin Ordinul ANAF nr. 2605/2010 dosarul fiscal este relevant, și nu irelevant cum a reținut instanța de fond, din situațiile financiare, declarațiile fiscale ale contribuabilului putându-se reține că a virat în perioada 2012-2014, sume foarte mari către bugetul de stat.
În fine, a mai învederat că la data formulării prezentului apela intervenit decizia nr._/25.02.2015 de eșalonare la plată a sumei, astfel că, motivele care au stat la baza luării măsurilor asiguratorii nu ar mai subzista nici măcar teoretic.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 171-173 C. proc. fiscal, art. 466 și 642 C. proc. civ.
În susținere, apelanta a depus decizia nr._/25.02.2015 de eșalonare plată emisă de AJFP Teleorman (f.9-10 dosar ).
La data de 21.05.2015, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului declarat.
A motivat că în mod corect prima instanță a respins contestația formulată de . măsura instituirii sechestrului asiguratoriu este motivată de existența pericolului ca aceasta să se sustragă de la urmărire sau să-și risipească debitul, având în vedere valoarea mare a obligațiilor fiscale în sumă de 994.791 lei, faptul deținerii în patrimoniu de active, care asigură în cazul neplății, colectarea, prin vânzarea activelor.
Intimata a mai menționat că data de 3.02.2015, după ce a pornit executarea silită împotriva contestatoarei debitoare, aceasta a solicitat eșalonarea plății sumei de 994.791 lei, după emiterea acordului de principiu nr._/13.02.2015, agentul economic constituind garanție reprezentată de bunul imobil cu CF nr. 295/N asupra căruia a fost instituit sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr._/8.12.2014 în favoarea A.J.F.P. Teleorman pentru suma datorată, conform încheierii nr. 8355/9.01.2015.
A mai precizat că la data de 25.02.2015 a aprobat dosarul de eșalonare pentru obligațiile stabilite prin decizia de impunere nr. F- AG nr. 1496/7.11.2014 ce se regăsesc în titlul executoriu nr._/22.12.2014 și somația nr._/22.12.2014, prin emiterea cărora a devenit executoriu procesul-verbal de sechestru asiguratoriu nr._/8.12.2014.
În dovedire, intimata a depus înscrisuri în copii xerox (f. 19-28).
Verificând în limitele cererii de apel și a apărărilor formulate, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul, va respinge apelul ca nefondat, pentru considerentele care vor succede.
În ce privește primul motiv de apel, care vizează faptul că în mod greșit instanța de fond a reținut că la data luării măsurii asiguratorii se începuse executarea silită și nu era necesară audierea reprezentanților săi, se apreciază că nu este întemeiat.
Din considerentele sentinței apelate nu rezultă că instanța de fond a reținut că la data instituirii măsurii asigurătorii nu era necesară audierea contribuabilului, pe considerentul că s-a început executarea silită.
Sub acest aspect, se observă că instanța de fond a motivat că întrucât nu a fost achitată obligația de plată stabilită prin decizia de impunere, la data de 22.12.2014 a fost pornită executarea silită împotriva debitoarei . au fost emise somația nr.68.124 și titlul executoriu nr.68.123, prin emiterea acestor acte de executare silită, intimata conformându-se dispozițiilor art. 9 al.2 lit. d din OG nr.92/2003 rep.
Art. 9 alin.2 lit. d din OG nr. 92/2003, prevede că organul fiscal este exceptat de la îndeplinirea obligației de a asigura contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei, în cazul în care urmează să fie luate măsuri de executare silită.
Întrucât legea nu instituie un termen în care să fie luată măsura executării silite, în raport de data instituirii măsurii asigurătorii, instanța de fond a considerat justificat că organele fiscale au respectat dispozițiile art. 9 alin.2 lit. d din OG nr. 92/_, prin faptul că la 22.12.2014 a fost pornită executarea silită împotriva debitoarei . emise somația nr.68.124 și titlul executoriu nr.68.123.
Întrucât aceste acte au fost emise la data de 22.012.2014, critica apelantei potrivit căreia nu i s-au fost comunicate la data instituirii măsurii sechestrului asiguratoriu (7.11.2014), nu poate fi reținută, fiind practic imposibil, întrucât au fost emise ulterior.
Pe de altă parte, instanța de apel, apreciază că în speță, organele fiscale s-au conformat dispozițiilor art. 9 alin.1 din OG nr. 92/2003 întrucât au solicitat punctul de vedere al reprezentantului contribuabilului, în acest sens fiind depus la dosar înscrisul denumit ,, punct de vedere” din data de 7.11.2014 (f. 41 dosar fond), astfel că nu erau aplicabile dispozițiile de excepție prevăzute de art. 9 alin.2 lit. d, astfel cum eronat a susținut apelanta.
Nici cea de-a două critică formulată referitoare la lipsa de motivare a deciziei în ce privește justificarea luării măsurii asigurătorii, nu este fondată.
Din decizia de instituire a măsurilor asigurătorii (f.34-35 dosar fond) și referatul întocmit în baza deciziei (f.43-45 dosar fond) rezultă că măsura a fost instituită întrucât s-a constatat existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-i ascundă ori să-și risipească averea, având în vedere cuantumul ridicat al debutului (obligațiilor fiscale) în cuantum de 998.791 lei.
În același timp, din referatul privind decizia de instituire a măsurii asigurătorii rezultă că deși agentul economic a înregistrat în evidența contabilă și a dedus TVA pentru două imobile – teren agricol extravilan, acestea nu au fost intabulate, astfel că, sub acest aspect, s-ar putea aprecia că nu se puteau înscrie eventuale sarcini.
Pe de altă parte, se apreciază că, instanța de fond a reținut justificat că dispozițiile legale privitoare la instituirea măsurilor asiguratorii constituie un drept al creditorului de a lua măsuri de conservare a patrimoniului debitorului, în vederea garantării colectării.
De asemenea, se cuvine menționat că măsura sechestrului asigurator reprezintă o garanție pentru recuperarea creanței fiscale datorate, și limitează numai dreptul de dispoziție al contestatoarei asupra bunului respectiv, aceasta putând fi ridicate de îndată, în cazul în care creanța nu mai există, în cazul desființării actului de inspecție fiscală, a plății voluntare sau în alte situații legale, în condițiile art. 130 din OG nr. 92/2003.
Prin urmare, nu se poate considera că măsura nu a fost motivată și că aceasta nu s-ar fi justificat.
Totodată, analizând cererea de eșalonare a plății debitului adresată de apelantă organelor fiscale (f.21-22 dosar apel ), reiese că aceasta a invocat mai multe motive pentru admiterea cererii (dificultatea generată de lipsa temporară a disponibilităților bănești, scăderea veniturilor, imposibilitatea de a apela la alte surse de finanțare, nu poate face împrumuturi bancare întrucât înregistrează pierderi la sfârșitul perioadei de analiză, are angajamente sub formă de împrumuturi, leasinguri financiare, creșterea taxelor și impozitelor locale, etc.).
Aceste motive invocate de apelantă în susținerea cererii de eșalonare, permit concluzia unor dificultăți financiare ale acesteia, care constituie un argument în plus al temeiniciei măsurii organului fiscal de instituire a măsurii asiguratorii.
Faptul că, apelantei i s-a aprobat cererea de eșalonare, fiind emisă decizia nr._/25.02.2015, nu poate duce la concluzia că măsura sechestrului nu s-ar mai justifica, astfel cum aceasta a susținut, ci, dimpotrivă, constituie o garanție pentru recuperarea creanței fiscale.
În ce privește susținerea apelantei potrivit căreia instanța de fond nu a ținut seama de prevederile pct.5.1.1 din Procedura de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii aprobată prin Ordinul ANAF nr. 2605/2010, considerând că dosarul fiscale este irelevant, nu poate fi reținută.
Instanța de fond nu a exclus de plano de plano de la apreciere aspectele rezultate din dosarul fiscal, ci, doar analizându-le în contextul celorlalte probe și având in vedere constatările și cuantumul ridicat al debitelor stabilite odată cu inspecția fiscală efectuată, respectiv comportamentul fiscal neadecvat cu privire la declararea și achitarea contribuțiilor datorate bugetului general consolidat, a conchis că acestea nu justificau admiterea cererii.
Față de considerentele expuse, se apreciază că nu sunt întemeiate criticile formulate, motiv pentru care, în baza art. 480 alin.1 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat apelul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelanta – contestatoare . sediul în Roșiori de Vede, .. 1, județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 336 din 26.02. 2015 pronunțată de Judecătoria Roșiori de Vede, în contradictoriu cu intimații Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman Colectare Contribuabili Mijlocii cu sediul în A., ., județul Teleorman și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș- Serviciul de Inspecție Fiscală Pitești, cu sediul ales în A., ., județul Teleorman.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 18 iunie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
C. Doinița V. M. P. S.
Red. CD.- 22.06. 2015 – 5 ex
Df.-_ Jud Roșiori de Vede
Jf.- N. F. D.
.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 615/2015. Tribunalul... | Pretenţii. Sentința nr. 261/2015. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
