Contestaţie la executare. Decizia nr. 1264/2015. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1264/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 27-11-2015 în dosarul nr. 1264/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1264
APEL
Ședința publică de la 27 noiembrie 2015
Tribunalul constituit din:
Președinte – V. M.
Judecător – C. Doinița
Grefier – D. D.
Pe rol, judecarea contestației la executare formulate de contestator E. F. ETT SRL Teleorman, cu sediul în municipiul T. M., ., cămin nefamiliști, cam.15, județ Teleorman împotriva sentinței civile nr. 489 din 02 iulie 2015, pronunțată de Judecătoria T. M. în contradictoriu cu intimații-pârâți Direcția G. A Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în Ploiești, ..22 județ Prahova, Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în ., sector 5, București și S. F. Municipal T. M., cu sediul în T. M., ., județ Teleorman.
Dezbaterile în fond au avut loc la data de 12 noiembrie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 27 noiembrie 2015, când a pronunțat prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria T. – M., la data de 5 mai 2015 contestatoarea S.C.”E. F. ETT” S.R.L. a formulat în contradictoriu cu intimații Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești și S. F. Municipal T. M. și cu Agenția Națională de Administrare Fiscală contestație la executare prin care a solicitat anularea următoarelor acte administrative fiscale, ca netemeinice și nelegale:
1.Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr.10/21.04.2015 și Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii nr.2185/21.04.2015 emise de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești;
2.Procesul verbal de sechestru asigurătoriu pentru bunuri imobile nr.4363/28.04.2015, emis de către S. F. Municipal T. M., măsură asigurătorie dispusă pentru aplicarea dispozițiilor Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr.10/21.04.2015;
3.Procesul verbal de sechestru asigurătoriu pentru bunuri imobile nr.4364/28.04.2015 emis de S. F. Municipal T. M., măsură asigurătorie dispusă pentru aplicarea dispozițiilor Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr.10/21.04.2015;
4.Procesul verbal nr.2184/21.04.2015 emis de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești.
A solicitat anularea executării silite însăși și ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor mobile și imobile ale societății.
În motivarea contestației la executare, contestatoarea a arătat, în esență, că Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești a efectuat în perioada 11.03.2015 – 20.04.2015 o inspecție fiscală la societatea contestatoare pentru a stabili realitatea operațiunilor economice desfășurate, respectiv legalitatea și temeinicia înregistrării unor cheltuieli privind diurna acordată salariaților temporari pe perioada misiunilor de muncă temporară, în scopul prestării temporare a unor servicii în favoarea unor utilizatori externi, pentru fiecare misiune în parte, aferente perioadei 2012 – 2014, în urma controlului emițându-se Proiectul de raport de inspecție fiscală din data de 20 aprilie 2015.
S-a constatat că societatea a adus un prejudiciu bugetului consolidat al statului evaluat la suma de 16.889.349 lei, reținându-se că aceasta a aplicat greșit dispozițiile legale din domeniu, considerând că punerea la dispoziție a personalului pentru perioade temporare în favoarea utilizatorilor externi nu este asimilată detașării și în consecință, diurna plătită salariaților temporari ai societății nu a fost legal acordată întrucât aceștia nu sunt detașați sau delegați în accepțiunea legii, iar sumele înregistrate în contabilitate, reprezentând cheltuieli cu deplasări, detașări și transferuri, reflectă o situație nereală, simulată în detașare pentru lucrătorii ce prestează muncă pe durata unei misiuni prin intermediul unui agent de muncă temporară.
La acest moment nu a fost emis Raportul final de inspecție fiscală. Contestatoarea a precizat că organul de control a emis Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr.10/21.04.2015 și Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii nr.2185/21.04.2015, aceasta fiind transpusă în practică de către S. F. Municipal T. M., prin instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale societății, prin încheierea proceselor verbale mai sus menționate.
Contestatoarea și-a exprimat în contestație punctul de vedere cu privire la constatările inspecției fiscale din Proiectul raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 20 aprilie 2015, ce nu face obiectul contestației la executare de față, arătând totuși, în esență, că raportându-se la legislația comunitară și legislația națională, societatea nu a încălcat în nici un fel actele normative care reglementează activitatea de agent temporar de muncă, instituția detașării și modul de acordare a indemnizației/a locației de detașare a salariaților temporari.
Contestatoarea a arătat că nu a săvârșit nici o abatere de la disciplina fiscală și nu a prejudiciat bugetul consolidat al statului.
Apărările pe larg ale contestatoarei cu privire la interpretarea normelor în materie cu referire la detașare, alocații specifice detașării, indemnizația de detașare nu au mai fost expuse de către instanță, acestea făcând obiectul contestației formulată în paralel de contestatoare,potrivit prevederilor legale în vigoare, împotriva raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere adresată organelor emitente.
În ceea ce privește nelegalitatea și netemeinicia actelor administrative fiscale contestatoarea a arătat că acestea sunt netemeinice și nelegale având în vedere faptul că nu sunt îndeplinite condițiile de fond stipulate de art.129 Cod procedură fiscală, invocând acest articol cât și prevederile Ordinului nr.2605/2010 al A.N.A.F., texte legale din care rezultă că aprecierea pericolului la care se referă art.129 Cod procedură fiscală nu este subiectivă, ci trebuie justificată prin raportare la situația financiară a contribuabilului și a comportamentului său fiscal, fiind de reținut caracterul excepțional al măsurilor asigurătorii care pot fi dispuse înainte de emiterea titlului de creanță.
Astfel, trebuie să existe date certe, susținute de probe, care să determine concluzia că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să-și ascundă ori să își risipească patrimoniul, decizia de instituire a măsurii asigurătorii nefiind motivată.
Contestatoarea a mai arătat că are achitate la zi toate obligațiile către bugetul consolidat al statului și către bugetul local și nu s-a sustras niciodată de la plata obligațiilor către acestea.
Prin instituirea măsurilor asigurătorii le este grav afectată activitatea operațională curentă, aflându-se în imposibilitatea de a mai derula operațiunile comerciale normale, având în vedere că societatea desfășoară o activitate de agenție de muncă temporară ce presupune deplasări numeroase pe ruta România-Spania, pentru desfășurarea societății fiind utilizat autocarul și autovehiculul, ambele sechestrate, măsurile dispuse răsfrângându-se cu un impact negativ major asupra activității economice a societății privând contestatoarea de modalitatea principală de a obține venituri prin activitatea desfășurată.
În dovedirea contestației contestatoarea a depus la dosar copii xerox conforme cu originalul de pe: Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr.10/21.04.2015 și Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii nr.2185/21.04.2015 emise de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești; procesul verbal de sechestru asigurătoriu pentru bunuri imobile nr.4363/28.04.2015, emis de către S. F. Municipal T. M., măsură asigurătorie dispusă pentru aplicarea dispozițiilor Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr.10/21.04.2015; procesul verbal de sechestru asigurătoriu pentru bunuri imobile nr.4364/28.04.2015 emis de S. F. Municipal T. M., măsură asigurătorie dispusă pentru aplicarea dispozițiilor Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr.10/21.04.2015 și procesul verbal nr.2184/21.04.2015 emis de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești.
În cauză, intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa întrucât documentele contestate sunt emise de către Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești și de către S. F. Municipal T. M., actele de executare neputând genera obligații în sarcina A.N.A.F., neavând calitate în aceste raporturi juridice.
A invocat prevederile art.13 alin.3 lit.b)din H.G. nr.520/2013 care prevăd că, în cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, funcționează ca structuri, fără personalitate juridică, administrații județene ale finanțelor publice, astfel încât calitate procesuală pasivă în prezenta cauză au celelalte două intimate.
Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat și excepția inadmisibilității contestației la executare în ceea ce privește anularea procesului verbal nr. 2184/21.04.2015 emis de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești.
De asemenea, s-a formulat întâmpinare și de către intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin care, cu referire la petitul I al cererii formulate, s-a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocându-se prevederile art.172 Cod procedură civilă, coroborat cu art.129 din același cod și O.M.F. nr.2605/2010 modificat prin O.M.F. nr.1296/2014 care conțin formularul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii prin care se menționează că împotriva deciziei, cel interesat poate face contestație în termen de 15 zile de la data comunicării, la judecătoria în a cărui rază teritorială se află sediul organului care a emis decizia.
A solicitat declinarea competenței de soluționare a acestui capăt de cerere în favoarea Judecătoriei A..
Intimata a invocat și excepția inadmisibilității contestației la executare, conform art.712 alin.2 Cod procedură civilă, invocând și disp.art.109 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală precum și disp.art.205 și art.218 alin.2 din același act normativ.
A solicitat să se respingă ca inadmisibile criticile contestatoare privind constatările inspecției fiscale urmare cărora au fost stabilite în sarcina acesteia un prejudiciu în cuantum de 16.889.349 lei.
Pe fondul cauzei intimata a solicitat respingerea contestației la executare, menținerea actelor contestate ca fiind legale.
A invocat art.55 alin.2 lit.k) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, considerând că delegarea și detașarea sunt reglementate de art.42-47 Codul muncii, activitatea exercitată de către contestatoare nefiind exercitată temporar ci este singura activitate desfășurată de către toți angajații săi, locul de desfășurare fiind stabilit în contractul de muncă temporară, astfel că în această situație nu sunt întrunite condițiile impuse de art.45 Codul muncii.
A mai precizat intimata că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr.10/21.04.2015 a fost luată în conformitate cu art.129 alin.2 și 4 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, apreciind că este suficient pentru luarea măsurilor asigurătorii numai să se constate pericolul sustragerii, ascunderii, risipirii patrimoniului debitoarei, cu consecința îngreunării procedurii de colectare, sustragerea de la plata obligațiilor către bugetul general consolidat, prin încălcarea prevederilor antemenționate, fiind o suficientă dovadă că se impuneau în cauză luarea unor măsuri asigurătorii care să precizeze creanța evidențiată de organele de control. Au fost invocate și disp.art.129 alin.3 din OG.nr.92/2002 privind Codul de procedură fiscală.
Contestatoarea nu a făcut nici un fel de dovadă a existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută de către organele de control care au dispus măsurile contestate, forța probantă a acestor acte nefiind înlăturată, măsurile luate constituind o obligație pentru organele fiscale și nu o opțiune.
În susținerea întâmpinării intimata a depus la dosar copii xerox conforme cu originalul de pe actele administrativ fiscale atacate(filele 50-63).
Contestatoarea a formulat în cauză și răspuns la întâmpinările formulate de către cele două intimate mai sus menționate.
A solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, invocând disp.art.7 pct.13 din HG nr.520/24 iulie 2013, arătând în esență că actele contestate sunt emise de organe fiscale aflate în subordinea agenției, poartă antetul instituției și prin urmare aceasta are calitate procesuală pasivă.
A solicitat respingerea excepției inadmisibilității contestației la executare în ceea ce privește anularea procesului verbal nr.2184/21.04.2015 emis de intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, excepție invocată de intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală invocând disp.art.173 Cod procedură fiscală, iar procesul verbal este un act de executare emis în baza Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr.10/21.04.2015 și în ipoteza în care se dispune anularea acestei decizii, în mod evident procesul verbal va avea aceeași soartă juridică.
De asemenea, contestatoarea a solicitat respingerea excepției necompetentei teritoriale a Judecătoriei T. M. invocând Decizia nr.XIV din 5 februarie 2007 cu privire la competența materială și teritorială de soluționare a contestației la executarea silită și a contestației împotriva unui titlu executoriu fiscal, arătând că, deoarece în cauza de față executarea silită se face în circumscripția Judecătoriei T. M., tot aceasta este competentă să soluționeze contestația la executare.
Totodată, contestatoarea a solicitat și respingerea excepției contestației la executare, arătând, în esență, că aceasta este întemeiată pe disp.art.173 Cod procedură fiscală, iar descrierea pe larg a situației faptice prin care s-a ajuns în această situație a fost făcută din nevoia de a aduce la cunoștința judecătorului abuzurile grave la care societatea contestatoare este supusă de către organele de inspecție fiscală.
La acest moment, atât raportul de inspecție fiscală la care a făcut referire în contestație cât și decizia de impunere au fost contestate potrivit prevederilor legale în vigoare, dar nu pe calea prezentei contestații care vizează executarea silită însăși și documentele precizate în contestație, executarea silită debutând fără să existe un titlu executoriu.
Pe fondul cauzei a reluat motivele menționate în contestația la executare.
A atașat răspunsurile la întâmpinare, Recursul în Interesul Legii, Decizia nr.14/5.02.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin sentința civilă nr. 489/_ Judecătoria T. – M. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală.; a respins contestația la executare formulată de contestatoarea S.C.”E. F. ETT” S.R.L. în ceea ce privește pe intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală cu sediul în București, sector 5, ., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.; a respins ca inadmisibilă excepția inadmisibilității contestației la executare în ceea ce privește anularea procesului verbal nr.2184/21.04.2015 emis de intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, excepție invocată de intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală.; a respins ca nefondată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei T. M. invocată de intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești.; a respins ca nefondată excepția inadmisibilității contestației la executare invocată de intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești. A respins ca nefondată contestația la executare formulată de contestatoarea S.C.”E. F. ETT” S.R.L. în contradictoriu cu Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești și S. F. Municipal T. M. .
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepțiile invocate de către intimatele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești:
Cu referire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, a constatat că aceasta este întemeiată.
Astfel, potrivit disp.art.13 alin.3 lit.b) din HG nr.520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Direcțiile Generale Regionale ale Finanțelor Publice din cadrul A.N.A.F. au personalitate juridică, așa încât, în cauză, calitate procesuală pasivă au Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești emitentul actelor administrativ fiscale contestate și S. F. Municipal T. M. care a pus în executare procesele verbale de sechestru asigurătoriu și nicidecum Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Așa fiind, a respins contestația la executare formulată de contestatoarea S.C.”E. F. ETT” S.R.L. în ceea ce privește pe intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației la executare cu referire la anularea procesului verbal nr.2184/21.04.2015 emis de intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, excepție invocată de intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, a constatat că aceasta este inadmisibilă deoarece neavând calitate procesuală pasivă Agenția națională de Administrare Fiscală nu poate invoca excepții, motive pentru care a respins ca atare excepția antemenționată.
Cu referire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei T. M. invocată de către intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, a constatat că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Așa cum s-a statuat în Decizia nr.XIV/5.02.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul art.127 alin.4 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicat, instanța competentă este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea silită.
Totodată, prin Decizia nr.952/17.02.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că cererea prin care este atacat un act de instituire a unor măsuri asigurătorii pentru garantarea executării silite fiscale a unor creanțe bugetare este de competența judecătoriei din circumscripția căreia se face executarea silită.
În speță, judecătoria în circumscripția căreia se face executarea silită(prin S. F. Municipal T. M. ca organ administrativ fiscal de executare) este Judecătoria T. M..
Față de aceste decizii, obligatorii pentru instanțe, nu are relevanță juridică formularul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii aprobat prin O.M.F. nr.2605/2010, modificat prin O.M.F.nr.1296/2014 la care face referire intimata, formular neadaptat deciziilor mai sus menționate, astfel încât, văzând și disp.art.650 alin.1 Cod procedură civilă, a respins ca nefondată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei T. M..
În fine, în ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației la executare invocată de către intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, a constatat că aceasta este neîntemeiată întrucât, conform disp.art.172 alin.1 și alin.3 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor codului de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii, considerente pentru care instanța a respins ca nefondată excepția inadmisibilității contestației la executare invocată de către intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că în urma controlului efectuat de intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, în perioada 11.03.2015 – 20.04.2015 s-a constatat că societatea contestatoare a adus un prejudiciu bugetului consolidat al statului estimat la suma de 16.889.349 lei în urma stabilirii unor diferențe suplimentare și accesorii aferente de natura obligațiilor fiscale menționate în decizie, menționându-se că societatea contestatoare a înregistrat în evidența contabilă în cont 625 indemnizațiile de detașare acordate salariaților trimiși la muncă în străinătate, sumele primite drept indemnizație de detașare fiind considerate venituri asimilate salariilor conform prevederilor art.55 alin.2 lit.k) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal. S-a constatat că aceeași societate înregistrează în același cont sumele achitate cu cazarea personalului trimis la muncă în străinătate, sume care, conform prevederilor art.55 alin.3 lit.b din același act normativ, intră în categoria avantajelor de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea impunerii, în consecință organele de inspecție fiscală procedând la stabilirea unui fond de salarii suplimentar pentru perioada verificată, în sumă de 23.367.282 lei asupra căruia s-a calculat impozit și contribuții sociale.
S-au instituit măsuri asigurătorii asupra unei construcții P+1E cu destinația de sediu administrativ, în suprafață construită la sol de 370,50 mp situat în T. M., ., județul Teleorman, valoare 395.967,52 lei, teren intravilan în suprafață de 1112 mp în aceeași locație, valoare 63.330,58 lei, autobuz Setra S319 UL și autoturism, ambele în valoare de 97.574,40 lei și s-a procedat la poprirea asigurătorie asupra conturilor societății contestatoare deschise la băncile menționate în decizie.
În urma deciziei antemenționate măsurile asigurătorii au fost aduse la îndeplinire de către organul administrativ fiscal de executare, în speță, S. F. Municipal T. M. care a emis procesele verbale de sechestru asigurătoriu pentru bunurile imobile nr.4363 și 4364 ambele din data de 28.04.2015.
Instanța a reținut că, Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr.10/21.04.2015(filele 14-16) a fost emisă în conformitate cu art.129 alin.2 și 4 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală conform căruia „Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea”.
Astfel, constatându-se un cuantum foarte mare al prejudiciului adus bugetului consolidat al statului în sumă de 16.889.349 lei, instanța de fond a constatat că, în mod legal, intimata a dispus de urgență măsuri asigurătorii, chiar înainte de emiterea titlului de creanță. Prin măsurile asigurătorii se recunoaște creditorului fiscal dreptul de a efectua măsuri de indisponibilizare și conservare, de natură să împiedice pe debitorul contribuabil să-și diminueze activul patrimonial în vederea protejării creanței evidențiată de organele de control.
Mai mult, în decizia atacată s-a menționat faptul că anterior Direcția G. Antifraudă Fiscală – Direcția Regională Antifraudă A. a instituit măsuri asigurătorii pentru suma de 9.673.419 lei conform Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._ din 8.10.2014, ceea ce denotă încă o dată că aprecierea pericolului de către intimată nu a fost subiectivă, fiind justificată și prin raportare la comportamentul fiscal al contestatoarei.
De asemenea, contestatoarea nu a făcut dovada în mod concret a existenței vătămării sale prin executare, înțelegând să depună la dosar, în susținerea contestației, doar actele administrative fiscale contestate.
Totodată, nu există nici motive pentru ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor mobile și imobile ale societății contestatoare, nefiind îndeplinite condițiile art.129 alin.4 din OG nr.92/2003 din Codul de procedură fiscală, neconstituindu-se garanții, măsurile asigurătorii urmând a fi ridicate în condițiile legii de către organul de executare emitent, prin Decizie motivată, dacă creanța stabilită nu mai există sau are o valoare mai mică, ca urmare a desființării în tot sau în parte a actului administrativ fiscal care a generat luarea măsurii asigurătorii, a plății voluntare ori a stingerii prin modalitățile prevăzute de lege a sumelor stabilite din actul administrativ fiscal.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța de fond a constatat că actele administrative fiscale contestate sunt temeinice și legale, astfel încât, în temeiul disp.art.711 și urm.Cod procedură civilă, a respins ca nefondată contestația la executare formulată de către contestatoare.
A apreciat că, nu este ținută de proiectul de lege privind anularea unor obligații fiscale depus la dosar de către contestatoare, care încă nu a devenit act normativ în vigoare pentru a-și produce efectele juridice, urmând ca după adoptarea Legii privind anularea unor obligații fiscale, dacă societatea contestatoare se încadrează în rândul contribuabililor care beneficiază de această lege, anularea obligațiilor fiscale să se efectueze din oficiu, de către organul fiscal competent, prin emiterea unei decizii de anulare a obligațiilor fiscale, care se comunică contribuabilului așa cum prevăd disp.art.5 din proiectul de lege antemenționat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen, contestatoarea, care a formulat critici prin care a solicitat schimbarea hotărârii, în sensul admiterii contestației formulate.
În motivare apelanta a arătat că sentința instanței de fond nu menționează în motivarea sau dispozitivul hotărârii actele administrative a căror anulare a solicitat-o respectiv: referatul justificativ al măsurilor asigurătorii nt. 2185/_ ; procesul verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunuri imobile nr. 4363/_ ; procesul verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunuri imobile nr. 4364/_ ; procesul verbal nr. 2184/_ .
În opinia sa, în cuprinsul dispozitivului sentinței apelate trebuie să se regăsească modul de soluționare a fiecărui capăt de cerere, a excepțiilor dacă este cazul .
Judecătorul fondului a înțeles și expus greșit motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, reținând în esență că, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 10/_ este legală constatându-se un cuantum mare adus bugetului consolidat al statului în sumă de 16.889.349 lei.
Criticile aduse deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii au vizat în principal nelegalitatea acesteia din lipsa motivării imperativ impusă de prevederile art. 129 alin. 5 din OG nr. 92/2003.
Instanța de fond nu face o analiză proprie a argumentelor invocate prin contestația formulată limitându-se să preia apărârile formulate de intimate prin întâmpinare .
Instanța de fond a admis în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. art. 466 și urm. Cod procedură civilă.
La data de_ , intimata AJFP Teleorman a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului declarat.
A motivat că în mod corect prima instanță a respins contestația formulată de EORO F. ETT SRL ; prin faptul că apelanta nu a evidențiat corect realitatea contabilă organele fiscale în mod corect au estimat că această societate se sustrage de la procedura de colectare pentru suma de 16.889.349 lei dispunând măsuri asigurătorii în consecință.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art.129 din OG nr.92/2003.
Prin întâmpinarea formulată la data de_ ANAF a susținut aceleași concluzii.
În cursul cercetării judecătorești a apelului a fost administrată proba cu înscrisuri fiind depusă la dosarul cauzei decizia de anulare a obligațiilor fiscale emisă de ANAF – S. F. T. – M. fila nr. 39 dosar.
Verificând în limitele cererii de apel și a apărărilor formulate, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul, va respinge apelul ca nefondat, pentru considerentele care vor succede.
Criticile aduse de apelantul contestator hotărârii instanței de fond, subsumate, vizează de fapt un singur motiv de apel, referitor la nemotivarea hotărârii apelate în fapt și în drept, care este nefondat.
Tribunalul, reține în considerarea art. 425 Cod de procedură civilă, că motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să se refere la probele administrate în cauză, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, numai o astfel de motivare constituind pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare, un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.
Totodată, se apreciază că instanța nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susținere a părților, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluționarea cauzei, doar ignorarea completă a acestora echivalând cu lipsirea părții de un veritabil acces la justiție.
Aplicând aceste considerații cu caracter teoretic, la speța pendinte, Tribunalul constată că instanța de fond a luat în considerare argumentele pe care apelanta le-a prezentat în contestație, din considerentele sentinței apelate rezultând că instanța de fond a apreciat că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii este motivată pe existența riscului ca administratorul să înstrăineze bunurile ce aparțin contestatoarei și este semnată de conducătorul organului fiscal competent, acesta fiind motivul pentru care a înlăturat apărările formulate de apelantă prin cererea introductivă.
De asemenea, instanța de fond a reținut că, intimata a înțeles să facă dovada existenței pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, prin cuantumul mare al prejudiciului adus bugetului consolidat al statului în sumă de 16.889.349 lei aceasta și în condițiile în care anterior luării acestei măsuri, Direcția G. Antifraudă Fiscală – Direcția Regională Antifraudă A. a instituit măsuri asigurătorii pentru suma de 9.673.419 lei conform Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._ din 8.10.2014, ceea ce denotă încă o dată că aprecierea pericolului de către intimată nu a fost subiectivă, fiind justificată și prin raportare la comportamentul fiscal al contestatoarei.
Față de considerentele expuse, Tribunalul, având în vedere și faptul că măsura contestată constituie o obligație pentru organele fiscale si nu o opțiune( măsură necesară garantării executării creanței către bugetul de stat), apreciază că nu sunt întemeiate criticile formulate, motiv pentru care, în baza art. 480 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat apelul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul contestator E. F. ETT SRL Teleorman, cu sediul în municipiul T. M., ., cămin nefamiliști, cam.15, județ Teleorman împotriva sentinței civile nr. 489 din 02 iulie 2015, pronunțată de Judecătoria T. M., în contradictoriu cu intimații-pârâți Direcția G. A Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în Ploiești, ..22 județ Prahova, Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în ., sector 5, București și S. F. Municipal T. M., cu sediul în T. M., ., județ Teleorman.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.11.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
V. M. C. DoinițaDumitrescu D.
Red. Thred V.M/6.ex. 15.12.2015
D.f. –_
J.f. C. Anișoara
.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1293/2015. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 1295/2015. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
