Acţiune în constatare. Decizia nr. 747/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 747/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 03-08-2015 în dosarul nr. 747/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TIMIS
SECTIA I CIVILA
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILA NR. 747/A
Sedinta publica din 3 august 2015
P.: C. P.
JUDECATOR: R. A.
GREFIER: A. D.
S-a luat în examinare recursul formulat de recurenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara impotriva sentintei civile nr. 80/26.02.2015 pronuntata de Judecatoria Faget in dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul B. G..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsa partile.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care, instanta, in complet de recurs - pe locul 3 cu doamna judecator I. A. D. - raportat la obiectul litigiului, contestatie la executare si avand in vedere ca prima instanta a indicat corect calea de atac apelul, recalifica din recurs in apel calea de atac, urmand ca din componenta completului de judecata sa fie inlaturata doamna judecator I. A. D., cauza fiind trecuta pe lista de apeluri.
Se constata ca s-a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, treibunalul reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberand asupra prezentului apel, constata următoarele :
Prin sentinta civila nr. 80/26.02.2015 pronuntata in dosarul nr._, Judecatoria Faget a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara. A admis excepția tardivității introducerii contestației la executare împotriva Încheierii de stabilire a cheltuielilor inițiale de executare silită din data de 27.11.2013 în dosarul execuțional nr. 50/EX/2013 al B. M. Claici, invocată de instanță din oficiu. A respins contestația la executare formulată de contestatoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara în contradictoriu cu intimatul B. G., împotriva Încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită din data de 27.11.2013 în dosarul execuțional nr. 50/EX/2013 al B. M. Claici, ca tardivă. A respins contestația la executare împotriva somației din data de 27.11.2013 din dosarul execuțional nr. 50/EX/2013 al B. M. Claici, formulată de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara, în contradictoriu cu intimatul B. G., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, formulată de contestatoare, din prevederile art. 718 C.proc.civ. rezultă că suspendarea executării silite se poate dispune numai până la soluționarea contestației la executare, or, întrucât contestația se soluționează prin prezenta hotărâre, a constatat că suspendarea executării silite a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă ca rămasă fără obiect.
În baza art. 248 alin. 1 C.pr.civ. instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepției tardivității introducerii contestației la executare împotriva încheierii executorului judecătoresc de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 27.11.2013, invocată de instanță din oficiu la termenul din data de 26.02.2015.
Potrivit art. 669 alin. 4 C.pr.civ.: ”Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta”, iarpotrivit art. 714 alin. 2 C.pr.civ. (în forma în vigoare la data pronunțării încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare de către executorul judecătoresc): ”Contestația împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 5 zile de la comunicare”.
Astfel, așa cum rezultă din dovada de comunicare de la fila nr. 28 din dosarul execuțional nr. 50/EX/2013 al B. M. Claici, contestatoarea a primit de la executorul judecătoresc somația, înștiințarea și anexele, deci inclusiv încheierea de stabilire cheltuieli, la data de 29.11.2013, moment de la care începe să curgă termenul legal de introducere a contestației la executare. Prezenta contestație la executare a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei F. la data de 06.12.2013. Întrucât, potrivit art. 714 alin. 2 C.proc.civ., contestația împotriva încheierilor executorului judecătoresc se poate face în termen de 5 zile de la data când contestatoarea a primit încheierea, instanța a constatat că introducerea contestației la executare a fost realizată în afara termenului legal, termen care a expirat la data de 05.12.2013. Faptul că termenul de 5 zile a început să curgă într-o zi nelucrătoare (sâmbăta) nu are drept consecință prelungirea acestui termen câtă vreme, potrivit art. 181 alin. 2 C.proc.civ., „când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează”, fiind, în consecință, fără relevanță că termenul începe să curgă într-o zi nelucrătoare.
Este adevărat și că, prin Legea nr. 138/2014, art. 714 alin. 2 C.proc.civ. a fost modificat în sensul că termenul menționat a fost stabilit la 15 zile, însă întrucât Legea nr. 138/2014 a intrat în vigoare la data de 19.10.2014 și întrucât această lege nu se aplică retroactiv, încheierile executorului judecătoresc fiind supuse căilor de atac prevăzute de lege la momentul pronunțării lor, modificările intervenite prin Legea nr. 138/2014 nu sunt incidente în cauza de față. În consecință, instanța a constatat tardivitatea introducerii contestației la executare împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor inițiale de executare silită.
Prin titlul executoriu Decizia Civilă nr. 29/A/29.01.2013 a Tribunalului Bihor rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia Civilă nr. 4620/01.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, pârâții Ministerul Finanțelor Publice – prin DGFP T., Ministerul Public, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism–Structura Centrală și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice au fost obligați să plătească reclamantului suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
Prin cererea de executare silită formulată la data de 11.11.2013, intimatul creditor B. G. a solicitat B. M. Claici executarea silită a debitoarei contestatoare Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara în baza titlului executoriu Decizia Civilă nr. 29/A/29.01.2013 a Tribunalului Bihor rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia Civila nr. 4620/01.10.2013, pronunțata de Curtea de Apel Oradea.
Biroul executor Judecătoresc M. Claici a demarat procedurile de executare silită, iar prin Încheierea civilă nr. 685/14.11.2013 Judecătoria F. a încuviințat executarea silită a debitoarei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara (fosta D.G.F.P. T.) în baza titlului executoriu menționat anterior, în oricare din modalitățile prevăzute de lege, cu excepția executării silite imobiliare.
La data de 27.11.2013, Biroul Executorului Judecătoresc M. Claici, în baza dispozițiilor art. 667 C.proc.civ., coroborat cu art. 2 din Legea nr. 110/2007 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 22/2002, a emis somația prin care a somat-o pe contestatoare ca, în termen de 6 luni de la comunicare, să achite suma totală de 14.926,84 lei, compusă din: 11.000 lei cu titlu de debit din titlul executoriu, 1364 lei onorariul executorului judecătoresc, 856,84 lei cheltuieli inițiale de executare silită, 186 lei cheltuieli cu întocmirea, multiplicarea și comunicarea actelor de procedură, 20 lei taxă judiciară de timbru, 1500 lei onorariu avocat în procedura de executare silită.
De la data emiterii somației (27.11.2013) și până la data de 15.07.2014, când a fost emisă de către executor adresa de înființare a popririi, nu a fost efectuat niciun act de executare silită în dosarul execuțional ce face obiectul analizei.
Prin prezenta contestație la executare contestatoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara a solicitat, pe cale de excepție, constatarea faptului că executarea silită pornită prin comunicarea somației către D.G.R.F.P. Timișoara este îndreptată împotriva unei persoane care nu are calitatea de debitor, somația și încheierea nefiind comunicate Ministerului Finanțelor Publice București. Cu privire la această apărare, instanța apreciază că aceasta nu reprezintă o veritabila excepție, ci doar un motiv de contestație prin care se tinde la anularea formelor de executare efectuate în dosarul execuțional 50/EX/2013 al B. M. Claici.
Instanța a retinut că, prin titlul executoriu menționat anterior, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. T. a fost obligat, alături de alți pârâți, să plătească creditoarei despăgubiri în cuantumul precizat în titlul executoriu.
Prin cererea adresată Biroului Executorului Judecătoresc M. Claici la data de 01.11.2013, creditorul a solicitat emiterea somației împotriva debitorului Direcția G. a Finanțelor Publice T., iar la data de 14.11.2013, prin Încheierea civilă nr. 685/2013, Judecătoria F. a încuviințat executarea silită a titlului executoriu împotriva debitoarei Direcția G. a Finanțelor Publice T..
Cu privire la acest aspect, intimata a invocat faptul că D.G.R.F.P. Timișoara a avut calitatea de mandatar a Ministerului Finanțelor Publice doar în dosarul Tribunalului Bihor în care s-a pronunțat hotărârea ce constituie titlul executoriu ce face obiectul prezentei cauze, că nu i s-a acordat mandat și pentru punerea în executare a titlului executoriu, că nu are calitatea de debitor, această calitate având-o Ministerul Finanțelor Publice și că, prin urmare, toate actele de executare, inclusiv somația, trebuiau întocmite față de debitorul Ministerul Finanțelor Publice, iar nu pe numele său.
În ceea ce privește somația din data de 27.11.2013 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc M. Claici, instanța a reținut că, într-adevăr, aceasta a fost emisă pe numele contestatoarei D.G.F.P. T., iar nu pe numele unuia dintre debitorii din titlul executoriu, respectiv pe numele Ministerului Finanțelor Publice, însă a apreciat că această neregularitate nu este în măsură să conducă la anularea somației, pentru motivele indicate în cele ce urmează.
Referitor la limitele mandatului nr._/10.11.2010 emis de Ministerul Finanțelor Publice (fila nr. 7 dosarul Judecătoriei Timișoara), instanța a reținut că, potrivit mandatului, contestatoarea a fost mandatată să întreprindă toate actele procedurale ce se impun a fi efectuate până la soluționarea irevocabilă a cauzei în dosarul nr._/325/2010, prin același mandat M.F.P. înțelegând sa își aleagă domiciliul procedural la sediul D.G.F.P. T. "în prezentul litigiu", respectiv în cadrul procesului ce a făcut obiectul dosarului nr._/ 325/2010 al Judecătoriei Oradea, or noțiunea de litigiu sau proces include și faza de executare a acestuia, după cum a reținut și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Ș. împotriva României.
Chiar dacă s-ar putea reține că mandatul ar viza doar ceea ce privește soluționarea irevocabilă a cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr._/325/2010 și că ar exclude faza de executare a hotărârii pronunțate în respectivul dosar, instanța a apreciat că nici în acest caz aspectul invocat nu ar putea constitui un motiv de anulare a somației emisă de executorul judecătoresc.
În primul rând, se impune ca, în prezenta cauză, să se rețină practica Curții Europene a Drepturilor Omului și să se facă aplicarea directă a acesteia în ceea ce privește aplicarea art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu privire la modul de executare a hotărârilor judecătorești de către statul-debitor.
Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții E.D.O., sintetizată în cauza Fundația Cămine de Elevi ale Bisericii Reformate și S. împotriva României din data de 07.01.2014, ”dreptul de acces la o instanță, garantat de art. 6 din Convenție, ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână ineficientă în detrimentul unei părți. Executarea unei sentințe sau a unei hotărâri, pronunțată de orice instanță, trebuie așadar considerată ca făcând parte integrantă din „proces", în sensul art. 6 din Convenție. (...) De asemenea, protecția efectivă a justițiabilului și restabilirea legalității implică obligația administrației de a se conforma unei sentințe sau hotărâri care urmează să fie pronunțată, eventual, împotriva acesteia în ultimă instanță. În cazul în care administrația refuză sau omite să execute o hotărâre, ori o execută tardiv, garanțiile prevăzute la art. 6, de care a beneficiat justițiabilul pe parcursul etapei judiciare a procedurii, își pierd orice rațiune de a fi”.
În aceeași cauză s-a mai arătat de Curtea Europeană că: ”În orice caz, o persoană în favoarea căreia s-a pronunțat o hotărâre împotriva statului nu are obligația de a iniția o procedură distinctă pentru a obține executarea silită: autoritățile statului sunt cele cărora le revine în primul rând sarcina de a garanta executarea unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva statului, începând cu data la care hotărârea devine obligatorie și executorie. O astfel de hotărâre trebuie notificată în bună și cuvenită formă autorității în cauză a statului pârât, care este așadar în măsură să facă toate demersurile necesare pentru a se conforma hotărârii sau pentru a o comunica altei autorități publice competente pentru chestiunile legate de executarea hotărârilor judecătorești. Este vorba despre un element deosebit de important într-o situație în care, ca urmare a complexității și suprapunerii posibile a procedurilor de executare voluntară sau silită, justițiabilul poate în mod rezonabil să aibă nelămuriri legate de autoritatea care este responsabilă în materie”.
Din cele anterior menționate, dar și din întreaga jurisprudență în materie a Curții E.D.O., reiese că statul trebuie privit ca un tot unitar și că, atunci când este obligat să execute o hotărâre judecătorească, fiind el însuși debitor, trebuie să depună toate diligențele necesare pentru executarea hotărârii judecătorești într-un termen rezonabil, astfel încât dreptul de acces la instanță să nu rămână un drept iluzoriu. De asemenea, din jurisprudența Curții reiese și că atunci când una dintre autoritățile statului nu ar fi competentă să pună în executare o hotărâre judecătorească, aceasta ar trebui să sesizeze ea însăși autoritatea publică competentă în vederea punerii în executare a hotărârii judecătorești, fiind deci contrar exigențelor impuse de art. 6 alin. 1 din CEDO ca o autoritate publică să-și invoce necompetența de punere în executare a unei hotărâri judecătorești și să solicite tergiversarea sau anularea unei executări silite, în condițiile în care o altă autoritate publică a aceluiași stat ar fi competentă să pună în executare hotărârea judecătorească.
În consecință, făcând aplicarea principiilor anterior menționate, instanța a apreciat că deși contestatoarea nu are ea însăși calitatea de debitor în titlul executoriu, ci doar de mandatară a M.F.P. și că somația nu trebuia emisă pe numele său, ci pe numele M.F.P., cu toate acestea contestatoarea este cea care avea obligația de a pune în executare titlul executoriu în temeiul mandatului ce i-a fost încredințat de debitorul MFP, în titlul executoriu menționându-se că are calitatea de debitor Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. T.. Mai mult decât atât, potrivit H.G. nr. 520/2013, D.G.R.F.P. Timișoara se află în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care, la rândul ei, este un organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, contestatoarea fiind deci o structură subordonată Ministerului Finanțelor Publice, debitorul din titlul executoriu, astfel încât anularea somației pentru greșita menționare a debitorului ar constitui un formalism excesiv.
Așa cum s-a arătat anterior, în cazul în care ar fi apreciat că nu este competentă să pună în executare titlul executoriu, contestatoarea ar fi trebuit să-și decline competența în favoarea Ministerului Finanțelor Publice sau în favoarea unei alte structuri specializate, însă controversa privind autoritatea împuternicită să execute o hotărâre judecătorească nu poate să dăuneze creditorului care, în vederea solicitării executării unei hotărâri judecătorești, s-a bazat pe cele indicate în titlul executoriu unde s-a menționat că are calitatea de debitor Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. T., solicitând astfel executarea împotriva D.G.F.P. T..
Având în vedere cele anterior menționate, instanța a apreciat că nici motivul de nelegalitate decurgând din necompetența teritorială a executorului judecătoresc nu poate fi reținut, creditorul sesizând un executor din circumscripția Curții de Apel Timișoara, în raza căreia se află sediul D.G.F.P. T., indicată în titlul executoriu ca fiind reprezentanta Ministerului Finanțelor Publice.
Tot pe cale de excepție contestatoarea a solicitat să se constate faptul că executarea silită pornită prin comunicarea somației către D.G.F.P. T. este prematură, excepția invocată de contestatoare fiind calificată de instanță ca fiind un motiv de contestație și nu o excepție propriu-zisă. Î_ susținerea acestui motiv de contestație, contestatoarea a învederat instanței că debitorul nu s-a opus niciun moment achitării sumei de_ lei, prevăzută în titlul executoriu, însă creditoarea nu a solicitat acest lucru, arătându-se totodată și că, debitorul fiind o instituție publică, executarea silită se poate face doar cu respectarea procedurii instituită de norma specială, adică O.G. nr. 22/2002 și a termenelor prevăzute de acest act normativ.
Instanța a constatat că, deși contestatoarea a invocat buna sa credință și disponibilitatea de a executa de bunăvoie titlul executoriu, cu toate acestea, contestatoarea nu a achitat nici până în prezent suma menționată în titlul executoriu, deși a trecut de la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești 1 an și 4 luni. În aceste condiții, este inutil a se invoca disponibilitatea executării de bunăvoie a titlului executoriu cu atât mai mult cu cât contestatoarea nici nu a invocat vreun motiv al imposibilității de executare sau al întârzierii executării hotărârii judecătorești. În cazul în care debitorul ar fi dorit să execute de bunăvoie și într-un timp rezonabil obligația de plată, putea efectua plata stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu, chiar în lipsa unei cereri a creditorului în acest sens.
Este adevărat că intimatul creditor nu a făcut dovada că a solicitat contestatoarei executarea titlului executoriu anterior sesizării executorului judecătoresc însă acest aspect nu are relevanță în prezenta cauză câtă vreme, pe de o parte, conform jurisprudenței CEDO în materie, debitorul nu are obligația de a iniția vreo procedură în vederea obținerii executării unei hotărâri judecătorești de către stat, autoritățile statului fiind obligate să pună în executare o hotărâre judecătorească din oficiu într-un termen rezonabil de la momentul la care le-a fost comunicată iar, pe de altă parte, intimatul creditor nici nu a demarat o procedură de executare silită propriu-zisă, ci doar a procedat la somarea debitoarei prin executor judecătoresc, acordându-i un termen de 6 luni pentru executarea titlului executoriu, în temeiul dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002. În aceste condiții, nu se poate reține că executarea silită ar fi fost prematur pornită.
Pe cale de excepție, contestatoarea solicită, de asemenea, să se constate faptul că executarea silită prin executor judecătoresc a D.G.F.P. T. ca instituție publică este inadmisibila înainte de expirarea termenului de grație de 6 luni de la primirea somației, potrivit art. 2 si 3 din O.G. nr. 22/2002, actualizată, această critică privitoare la executarea silită fiind calificată de instanță ca un motiv de contestație și nu o excepție propriu-zisă.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 22/2002 creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002: “Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului“, stabilindu-se astfel, prin acest act normativ, un regim special, derogatoriu de la regimul comun instituit de codul de procedură civilă în ceea ce privește executarea silită a instituțiilor bugetare.
Pentru a beneficia de dispozițiile de favoare ale O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 110/2007, respectiv de termenul de 6 luni pentru efectuarea plății stabilit de art. 2 din actul normativ menționat, contestatoarea trebuia să facă dovada că neexecutarea obligației de plată stabilită printr-un titlu executoriu s-a datorat lipsei de fonduri, întrucât conform aceluiași articol, procedura specială reglementată de actul normativ în discuție nu se aplică ope legis și automat tuturor debitorilor instituțiilor publice care nu au putut începe sau continua executarea obligației de plată din cauza lipsei de fonduri, sarcina probei incumbându-le acestora.
În acest sens instanț a a reținut că debitorul nu a invocat și nici nu a propus nicio probă din care să rezulte că nu a dispus de fonduri pentru efectuarea plății până la data emiterii somației de către executorul judecătoresc.
Or, în lipsa unor atare dovezi, debitorul nu se poate prevala de termenul de 6 luni instituit de legiuitor prin art. 2 din O.G. nr. 22/2002, motiv pentru care instanța a apreciat că executarea silită pornită de intimatul creditor împotriva contestatoarei este legală, simpla invocare a prevederilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002 nefiind suficientă pentru ca instanța să rețină incidența acestui text de lege în speță, în lipsa unor dovezi care să ateste lipsa de fonduri a contestatoarei.
Chiar apreciind că neexecutarea s-a datorat lipsei de fonduri, instanța constată că în termenul de 6 luni prevăzut de art. 2 din O.G. nr. 22/2002 nu s-a procedat la efectuarea vreunui act de executare silită, înființarea popririi realizându-se după expirarea termenului legal de 6 luni de la data emiterii somației întrucât, astfel cum rezultă din conținutul somației, creditorul intimat a anticipat apărarea debitoarei întemeiată pe acest text de lege și a procedat la somarea acesteia în condițiile art. 2 din O.G. nr. 22/2002.
În ceea ce privește solicitarea anulării actelor de executare, pe motiv că, deși în titlul executoriu sunt menționați mai mulți debitori, obligația fiind deci divizibilă, actele de executare sunt emise pe numele D.G.R.F.P. Timișoara pentru întreaga sumă, instanța a apreciat că acest motiv de nelegalitate nu poate fi reținut câtă vreme obligația de plată a sumei de bani menționată în titlul executoriu este solidară, astfel încât creditorul se poate îndrepta împotriva oricăruia dintre debitori pentru plata întregii sume. Este adevărat că în titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 29/A/29.01.2013 a Tribunalului Bihor nu se menționează expressis verbis solidaritatea debitorilor, însă din interpretarea coroborată a sentinței civile nr._/28.11.2011 a Judecătoriei Oradea din dosar nr._/325/2010 - prin care s-a respins cererea creditorului de obligare, în solidar, a pârâților (fila nr. 16 din dosarul execuțional) la plata sumei de 200.000 lei cu titlu de daune morale - și a deciziei civile 29/A/29.01.2013 a Tribunalului Bihor pronunțată în același dosar - prin care a fost admis apelul creditorului-reclamant și s-a admis în parte cererea acestuia, dispunându-se obligarea debitorilor-pârâți la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale, fără a se menționa și a se motiva respingerea cererii și pe aspectul solidarității obligației de plată – instanța a dedus că obligația de plată a sumei menționată în titlul executoriu este solidară.
Prin urmare, pentru cele ce preced, instanța a apreciat contestația la executare ca fiind nefondată si a fost respins.
Instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs, recalificat apel, Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Timișoara, solicitand admiterea caii de atac, modificarea in tot a sentinței civile nr 80/26.02.2015. a Judecătoriei F. in sensul admiterii contestației la executare formulata impotriva executării silite pornite de creditorul B. G., prin Biroul executor judecătoresc M. Claici, respectiv impotriva Somației din data de 27.11.2013 din dosarul executional nr. 50/EX/2013, precum si a încheierii de stabilire a cheltuielilor inițiale de executare silita incheiata in același dosar.
In motivarea apelului, a reiterat starea de fapt si incadrarea juridica si a mentionat ca prin sentința apelata, instanța de fond a respins eronat excepțiile invocate de contestatoare, iar, pe fond a respins contestația ca fiind tardiv formulata impotriva procesului verbal de stabilire a cheltuielilor si ca neintemeiata impotriva actului de executare contestat, astfel ca a apreciat ca hotărârea judecătoreasca este netemeinica si nelegala.
Contestatoarea apelanta a reiterat excepțiile invocate prin contestația la executare si a solicitat admiterea excepției inadmisibilitatii de ordin subiectiv a executării silite, raportat la faptul ca debitorul din titlul executoriu este Statul R..
A mentionat ca prima instanta a retinut ca - desi apelanta nu avea calitatea de debitoare in titlu executoriu - in temeiul mandatului dat, avea obligatia de a pune in executare titlul executoriu in baza mandatului dat de MFP in dosarul nr._/325/2010. Decizia instanței de fond cu privire la acest aspect i se pare arbitrara si lipsita de orice fundament juridic apelantei.
A precizat faptul ca mandatul dat in dosarul_/325/2010 de către paratul Statul R. prin MFP era dat pentru reprezentarea in fata instanței, pana la soluționarea irevocabila a cauzei. Instanța de executare a incalcat, atat mandatul dat, cat si prevederile Codului civil privitoare la contractul de mandat si a completat acest act.
F. de acest aspect, a apreciat ca hotărârea judecătoreasca este neintemeiata, iar executarea silita a mandatarului este inadmisibila, creditorul trebuind sa se indrepte eventual împotriva Statului R. prin MFP.
Pe cale de excepție, in cazul in care instanța va respinge excepția inadmisibilitatii de ordin subiectiv, mai sus invocata, a solicitat apelanta sa constate prematuritatea executării silite prin executor judecătoresc, având in vedere considerentele dezvoltate pe larg si in contestatia initiala, ce nu vor mai fi reluate.
A mai invederat faptul ca in Codul de procedura civila se prevede obligativitatea debitorului de a pune in executare de buna-voie titlul executoriu. A precizat ca debitorul nu s-a opus nici un moment achitării sumei de 11.000 lei prevăzuta in titlul executoriu, insa creditoarele nu au solicitat acest lucru.
Mai mult, fiind vorba de faptul ca reprezentantul debitorului este o instituție publica, executarea silita se poate face doar cu respectarea procedurii instituita de norma speciala, adică OG 22/2002 si a termenelor prevăzute de acest act normativ.
Tot pe cale de excepție, solicita instanței, constatarea faptului ca executarea silita prin executor judecătoresc a DGRFP Timișoara este inadmisibila inainte de expirarea termenului de 6 luni de la primirea somației, potrivit art. 2 si 3 din OG nr.22/2002 modificata si in condițiile in care debitorul obligației nu a refuzat, nu refuza si nu va refuza executarea de buna voie a titlului executoriu, raportat la 622 alin 1 din Codul de procedura civila .
Astfel, executorul a incalcat dispozitiile legii speciale, trecand astfel peste termenul de 6 luni. Se solicita admiterea necompetentei teritoriale a executorului judecătoresc, raportat la faptul că debitorul obligației este Statul, prin Ministerul Finatelor Publice București, iar executorul judecătoresc competent este cel din raza Curții de Apel București. Debitorul obligației și cel împotriva căruia a fost pornită executarea silită este Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat pe raza județului T. de către Direcția G. a Finanțelor Publice a județului T. (in prezent D.G.R.F.P. Timișoara), motiv pentru care actele de punere în executare trebuie să fie emise de către un executor judecătoresc din circumscripția Judecătoriei sector 5 București, întrucât acolo este situat sediul debitorului.
Totodată, se arata că Direcția G. Regionala a Finatelor Publice Timișoara, instituție publică cu personalitate juridică, reprezintă în teritoriu Ministerul Finanțelor Publice, în baza unui mandat, cu toate consecințele ce decurg din contractul de mandat.
Așadar, D.G.R.F.P. Timișoara, în calitate de mandatară, exercită mandatul în limitele lui, mandatarul acționând în numele și pe seama mandantului, motiv pentru care acesta acesta nu poate fi supus procedurii de executare silită pentru debitele datorate de mandant. O altfel de interpretare vine împotriva tuturor regulilor de drept care reglementează instituția mandatului, astfel cum este el reglementat în Codul Civil.
Apelanta a mai solicitat si anularea executării silite ca fiind nelegala si netemeinica si, pe cale de consecința, anularea Somației intocmita in dosarul executional nr. 50/ex/2013 si a procesului - verbal privind cheltuielile inițiale, din data de 27.11.2013, emise de către Biroul Executor Judecătoresc M. Claici precum si exonerarea de la plata a sumei de 11.000 lei cuprinsa in dispozitivul Deciziei civile nr 29/20.01.2013, cu titlul de cheltuieli de judecata si 3.926,84 lei ron onorariu executare silita .
A mentionat ca actele de executare sunt emise cu încălcarea regulilor care reglementează instituția obligației divizibile. Astfel, obligația divizibilă presupune un raport obligațional cu pluralitate de subiecte între care creanța și datoria se divid de plin drept. Fiecare creditor poate pretinde numai partea sa din creanță și fiecare debitor este obligat să execute numai partea sa din datorie. Or, solicită instanței să observe că actele de executare sunt emise pe numele D.G.R.F.P. Timișoara pentru întreaga sumă, sens în care, raportat la prevederile art. 57 din Legea nr. 188/2000, se impune refacerea actelor de executare, în sensul arătat supra.
Analizând sentința apelată, în raport de criticile formulate în apel, tribunalul constată următoarele :
Apelanta DGFRP Timișoara, în reprezentarea Ministerului Finanțelor nu a invocat motive de apel distincte de motivele expuse pe larg în contestația la executare, astfel că tribunalul apreciază că criticile apelantei vizează respingerea excepțiilor invocate în fața judecătoriei și respingerea contestației pe fondul ei.
Tribunalul reține că aceste critici sunt neîntemeiate, întrucât prima instanță a analizat în detaliu toate apărările formulate în cadrul contestației la executare, respingând motivat și legal excepțiile invocate de către contestatoare.
În mod corect a considerat judecătoria că nu se poate aprecia, în speță, că executarea silită a fost demarată împotriva unei persoane care nu are calitatea de debitor, în condițiile în care contestatoarea - în mod constant pe parcursul litigiilor purtate cu intimații - și-a îndeplinit rolul de mandatar al Ministerul Finanțelor Publice ( încheierea de încuviințare a executării silite și somația constată că are calitatea de debitor Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generala a Finanțelor Publice T.).
In ceea ce privește excepția de prematuritate a cererii de executare silită, instanța de fond a apreciat în mod corect că este neîntemeiată și a respins-o.
Executarea silită este declanșată în temeiul titlului executoriu reprezentat de o hotarare judecatoreasca. Conform art. 622 alin. 2 NCPC în cazul în care debitorul nu execută de bună voie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare. Rezultă din aceste dispoziții legale, că un titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească se va pune în executare silită numai împotriva debitorului, așa cum a fost această, calitate stabilită prin însăși titlu executoriu
Conform art. 711 alin. 2 NCPC, „dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu”.
Prin contestația formulată se contestă însuși titlul executoriu, contestatoarea aduce critici de nelegalitate a titlului executoriu, nefiind de acord cu executarea în temeiul acestui titlu. Ca atare, condiția de bază pentru a putea fi primită o asemenea cerere de chemare în judecată este ca titlul executoriu, reprezentat în speță de o hotărâre judecătorească, să conțină în dispozitiv, anumite ambiguități, neclarități sau soluții susceptibile de interpretare și aplicare diferite.
Practica judiciară în materie a statuat în mod constant că o contestație la titlu poate fi admisă doar în acele situații, rare de altfel, având în vedere că una dintre principalele obligații ale judecătorului este aceea de a stabili dacă măsurile dispuse prin hotărârea pronunțată nu sunt ambigue, în care dispozitivul nu este clar, lipsit de orice echivoc, fără, însă, a se putea modifica, pe această cale, situația reținută definitiv și irevocabil, deoarece în acest cadru procesual nu se pot pune în discuție și administra probe pentru a se combate situații de fapt care și-au primit o soluție în procesul de fond, deoarece s-ar aduce atingere principiului puterii lucrului judecat (res iudecata pro veritate habetur). Altfel spus, pe calea contestației la executare se pot urmări doar clarificări, dacă într-adevăr este cazul, asupra înțelesului, întinderii sau a modului de aplicare a titlului executoriu, legiuitorul român creând în acest fel posibilitatea ca instanța emitentă a titlului să facă lămuriri de natură a permite executarea fără dificultăți a hotărârii pusă în executare, și nicidecum modificarea acesteia.
Contestația la titlu este destinată să expliciteze dispozitivul hotărârii care urmează a fi valorificat pentru a se putea proceda la executarea silită. Ea nu este și nu poate fi considerată un mijloc procedural creat a anula sau modifica însuși titlul executoriu, o atare finalitate putându-se realiza doar prin intermediul căilor legale de atac, ordinare sau extraordinare. Deci, instanța competentă a soluționa contestația nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei și care sunt de natură să repună în discuție o hotărâre judecătorească definitivă, o soluție contrară încălcând în mod grav principiul autorității de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil. Aceasta, întrucât natura imperativă a dispozițiilor care reglementează instituția puterii lucrului judecat împiedică orice tentativă de rediscutare a chestiunilor care privesc fondul cauzei, instanța chemată să soluționeze o contestație la executare fiind obligată să se conformeze și ea, la rândul său, întrutotul titlului executoriu ce se execută și nicidecum să dispună modificarea lui, singurele apărări de fond care pot fi invocate fiind cele care vizează cauze de stingere a obligației care au intervenit după rămânerea definitivă a hotărârii.
Apelanta contestatoare a invocat nelegalitatea executării silite, dar nu a dovedit în ce mod au fost viciate actele execuționale privind executarea in litigiu; în prezenta contestație neputând să fie supus analizei titlul executoriu pe fond.
Totodată, se remarcă împrejurarea că - deși apelanta a invocat prevederile OG nr. 22/2002 - în susținerea excepției de inadmisibilitate, din actele depuse la dosar nu a rezultat dovada lipsei de fonduri ( executorul judecătoresc solicitând contestatoarei să depună dovezi cu privire la lipsa de fonduri urmând ca în termen de 6 luni să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată ). Prin urmare, în mod corect, prima instanță nu a putut reține această excepție și a respins-o ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de executare silită, tribunalul constată că instanța de fond, în mod legal a admis excepția tardivității introducerii contestației la executare împotriva încheierii executorului judecătoresc de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 27.11.2013, raportat la disp. art. 669 alin. 4 C.pr.civ. si potrivit art. 714 alin. 2 C.pr.civ., apreciind ca – desi contestatoarei i s-a comunicat de la executorul judecătoresc somația, înștiințarea și anexele, inclusiv încheierea de stabilire cheltuieli, la data de 29.11.2013, aceasta a introdus prezenta contestație la executare pe rolul Judecătoriei F. la data de 06.12.2013, cu depasirea teremenului legal.
Vazand ca judecatoria a retinut corect starea de fapt si a realizat o corecta aplicare a legii, tribunalul va respinge, apreciind ca fiind neintemeiat apelul formulat in cauza, fara cheltuieli de judecata, necuvenite apelantei – ca parte aflata in culpa procesuala - si nesolicitate de catre intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul formulat de apelanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara, cu sediul in Timisoara Gh. L. nr. 9 B, jud. Timis impotriva sentintei civile nr. 80/26.02.2015 pronuntata de Judecatoria Faget in dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul B. G. domiciliat in Timisoara .. 10, ..
F. cheltuieli de judecata.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica din 3 august 2015.
P., JUDECATOR,
C. P. R. A.
GREFIER,
A. D.
Red.C.P./tehnored. A.D.
4 ex./2 .
Prima instanta: judecator P. F. M.
| ← Cerere reexaminare ajutor public judiciar. Decizia nr. 199/2015.... | Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... → |
|---|
