Acţiune în constatare. Decizia nr. 218/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 218/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 218/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.218/A
Ședința publică din data de 04.03.2015
PREȘEDINTE: C. B.
JUDECĂTOR: A. A.
GREFIER: G. G.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de declarat de pârâta apelantă C. Națională de Căi Ferate „CFR” SA București - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara împotriva sentinței civile nr._/17.09.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamanta intimată M. S., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimata lipsă, avocat L. S. B., lipsă fiind apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea apelului, menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 23.10.2013, sub nr._, reclamanta M. S. a chemat în judecată pe pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” S.A. BUCUREȘTI-SUCURSALA CREÎR CF TIMIȘOARA, solicitând instanței să constate inexistența unui raport juridic între reclamantă și pârâtă ca urmare a încetării de drept a contractului de închiriere nr. 6.3.L/275 din data de 13.03.2006.
În motivare, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de închiriere ce avea ca obiect închirierea unui teren, compus din curte si grădină, teren aferent locuinței cumpărate în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.2216/12.12.2003, situată în Timișoara, ., canton CFR 573, jud. T.. Potrivit contractului de închiriere nr. 6.3.L/274 din data de 13.03.2006, respectiv Capitolul III - Durata contractului, acesta a fost încheiat la data de 13.03.2006 pe o perioada de 5 ani până la data de 13.03.2011. În contract mai este stabilit si faptul că la data expirării contractului, acesta poate fi reînnoit cu acordul părților, iar potrivit capitolului XI - Dispoziții finale punctul 11.1 "tacita relocațiune nu operează, depunerea sau primirea oricăror sume de bani în contul contractului nu pot avea ca efect prelungirea sau modificarea clauzelor acestuia."" Reclamanta precizează faptul că, în ciuda acestei clauze contractuale a continuat să achite chiria până în luna mai 2012, astfel că a achitat o chirie pe care nu o datora, potrivit clauzelor contractuale, aflându-se în absenta unui contract de locațiune. Potrivit Capitolului VIII - încetarea si rezilierea contractului punctul 8.1.1 lit. b "prezentul contract încetează de drept în următoarele cazuri [..,] expirarea perioadei pentru care a fost încheiat".
Reclamanta a menționat că a notificat pârâta cu privire la această situație, dar aceasta a continuat să emită facturi fiscale prin care solicita plata chiriei aferente contractului de închiriere nr. 6.3..L./274/13.03.2006, refuzând să încheie un nou contract de închiriere până la plata facturilor restante emise în baza contractului de închiriere nr. 6.3.L/274 / 13.03.2006 si susținând că facturile emise în baza contractului sunt scadente. Astfel, reclamanta apreciază că nu îi poate fi imputată neîncheierea unui nou contract de închiriere având în vedere faptul că potrivit contractului de închiriere nr. 6.3.L/274 din data de 13.03.2006, această obligație este bilaterală, iar potrivit Capitolului VIII art. 8.1.2. "Partea care invocă încetarea contractului va notifica celeilalte părți cauza de încetare ...". Reclamanta arată că a notificat pârâta cu privire la încetarea contractului de închiriere și și-a exprimat voința în ceea ce privește posibilitatea încheierii unui nou contract, dar în ciuda acestui aspect nu a primit nici un răspuns oficial, aceasta continuând să factureze.
Față de starea de pasivitate a pârâtei si atitudinea acesteia, reclamanta a considerat că aceasta își dorește ca relațiile contractuale pe care le-au avut să continue, deoarece pârâta continua să factureze în mod unilateral. De asemenea, contractul de închiriere a fost încheiat cu o instituție a statului, care trebuia să aibă o evidență foarte clară a contractelor pe care le-a încheiat si care se află în curs de derulare. În conformitate cu prevederile art. 15 C.civ. " nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe". Astfel, față de conduita pârâtei, reclamanta apreciază că aceasta exercită un drept în mod abuziv, întrucât de la data de 13.03.2011 până în luna mai 2012 a continuat să achite o chirie pe care nu o datora, aflându-se în absenta unui contract de locațiune, iar pârâta continuă să factureze fără a avea o acoperire juridica si dând astfel dovada de rea credință. Pârâta este o societate de stat care nu poate opera în contabilitate aceste tipuri de venituri în afara unui contract de închiriere.
De asemenea, reclamanta precizează că nu s-a putut ocupa de această problemă din cauza unor probleme de sănătate pe care le-a avut, fiind spitalizată în cursul anului trecut de mai multe ori și pe perioade mari de timp. Tot pe fondul stării sale de sănătate a fost nevoită să se mute, deoarece nu mai putea avea grijă de ea, astfel că nu a putut să se ocupe de contractul de închiriere, respectiv să emită notificări prin care să solicite prelungirea acestuia, mai ales că până în prezent pârâta a notificat-o că contractele anterioare se apropiau de termen. Astfel, cum a fost înștiințată prin notificarea trimisă cu privire la facturile restante emise fără o acoperire legală, reclamanta consideră că ar fi trebuit să fie înștiințată și de încetarea contractului de închiriere, respectiv posibilitatea de reînnoire a acestuia. Reclamanta arată că din acest fapt reiese faptul că intenția pârâtei nu a fost de reînnoire, ci doar de a abuza de poziția acesteia si de a o vătăma.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 35 C.pr.civ.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat că între societatea pârâtă si reclamantă s-a încheiat contractul de închiriere nr.274/13.03.2006, având ca obiect folosința terenului în suprafața de 849,20 mp, teren aferent locuinței cumpărate de aceasta prin contractul de vânzare cumpărare ur.6.3.L/2216/2003. Terenul aferent acestei locuințe este delimitat si împrejmuit, iar reclamanta ca să poată avea acces în locuință, are nevoie de un contract de închiriere pentru folosința lui.
În ceea ce privește lipsa de temei invocată, reclamanta s-a obligat ca la expirarea contractului de închiriere să predea spațiul, în caz contrar chiriașul datorează daune interese potrivit art.5.2.12 din contract. În cuprinsul facturilor emise s-a specificat clar că ceea ce plătește aceasta reprezintă contravaloarea folosinței terenului. Astfel, societatea pârâtă este proprietar al terenului, iar potrivit art.555 și urm. cod civil este îndreptățită să exercite toate prerogativele dreptului de proprietate, respectiv posesia, folosința si dispoziția. Potrivit art.550 Cod civil, fructele si productele se cuvin proprietarului. Chiriile sau orice fel de venituri care s-ar putea obține de pe urma exploatării terenului reprezintă fructe civile care în temeiul textului de lege sus se cuvin de drept proprietarului. Dispozițiile art.1270 cod civil prevăd că, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Astfel, dispozițiile sunt incidente în cauză câtă vreme locatara utilizează acest teren, fiind de altfel edificată locuința cumpărată pe suprafața acestuia, iar o dată cu vânzarea locuinței s-a predat și terenul care este împrejmuit cu un gard.
Potrivit contractului de vânzare cumpărare nr.6.3.L/2216/2003, societatea pârâtă a vândut locuința, iar odată cu ea, și împrejmuirea de plasă de sârmă, din dale de beton si din lemn (art. 1 alin.3 din contract); astfel terenul a cărui chirie se solicită, asigura accesul reclamantei in propria locuința fiind împrejmuit si delimitat de un gard de sârma, dale de beton și lemn.
Pârâta a arătat că, atâta timp cât reclamanta s-a obligat prin contractul de închiriere că după expirarea locațiunii se obligă să achite daune (art.5.2.12) până la eliberarea terenului, câta vreme locuința cumpărată se afla pe suprafața terenului, aceasta are obligația de a plăti contravaloarea folosinței terenului.
În ceea ce privește solicitarea acesteia de a i se reduce suprafața de teren, pârâta a menționat că a comunicat reclamantei prin adresa nr.6.1.3.L/955/2013 faptul că nu va putea da curs solicitării până la momentul finalizării amenajării pasajului situat pe . căruia se afla terenul în cauză. De asemenea, pentru încheierea unui nou contract, societatea pârâtă a invitat-o pe reclamantă să se prezinte la sediul Diviziei Patrimoniu Timișoara (compartimentul de resort din cadrul societății) pentru reînnoirea contractului de închiriere pentru terenul aferent locuinței cumpărate, solicitare căreia nu a înțeles să îi dea curs.
În temeiul art.223 C.pr.civ., pârâta a solicitat judecarea cauzei și în absența reprezentantului său de la dezbateri.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a arătat că, contractul pe care l-a încheiat cu pârâta este valabil, acesta a fost încheiat la data de 13.03.2006 pe o perioada de 5 ani până la data de 13.03.2011. În contract mai este stabilit si faptul că la data expirării contractului acesta poate fi reînnoit cu acordul părților, iar tacita relocațiune nu operează, depunerea sau primirea oricăror sume de bani în contul contractului nu pot avea ca efect prelungirea sau modificarea clauzelor acestuia. Contractul de închiriere, în conformitate cu prevederile art. 1270 C.civ., a încetat de drept la data de 13.03.2011.
Reclamanta menționează că invitația pe care pârâta i-a trimis-o a fost ca urmare a faptului că a notificat pârâta cu privire la faptul că contractul a încetat de drept la data de 13.03.2011, dar aceasta a continuat să emită facturi fiscale prin care solicita plata chiriei aferente contractului de închiriere, refuzând să încheie un nou contract de închiriere până la plata facturilor restante emise în baza contractului și susținând că facturile emise sunt scadente.
Totodată, reclamanta arată că s-a prezentat la Divizia Patrimoniu Timișoara în vederea încheierii unui nou contract de locațiune, dar angajații responsabili cu acesta au refuzat încheierea lui, astfel că nu îi poate fi imputată neîncheierea unui nou contract de închiriere, aceasta obligație este bilaterală.
Reclamanta precizează faptul că a solicitat pârâtei reducerea spațiului închiriat si i-a învederat argumentele care au stat la baza acestei cereri, iar pârâta a refuzat aceasta cerere, susținând că nu poate da curs acestei cereri, deoarece se vor executa lucrări la pasajul Jiul. Argumentul adus cu privire la lucrările care se vor efectua la pasaj vin în susținerea cererii formulate de către reclamantă.
În ce privește daunele interese, reclamanta menționează că potrivit Capitolului 5, art. 52, pct. 5.2.11, pârâta îi datorează garanția de asigurare, contractul nu a fost denunțat unilateral, ci a încetat de drept. Susținerile pârâtei cu privire la daunele interese nu sunt întemeiate, deoarece a continuat să achite chiria până în luna mai 2012, iar la data efectuării plaților respective se afla în absenta unui contract de locațiune, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art.1345 C.civ., pârâta s-a îmbogățit fără justă cauză.
Prin sentința civilă nr. 1458/05.02.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ a fost admisă excepția de necompetență materială a Judecătoriei Timișoara și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului T..
Prin sentința civilă nr. 639/01.04.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ a fost admisă excepția de necompetență materială a Tribunalului T., fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara și constatându-se ivit conflictul negativ de competență.
Prin sentința civilă nr. 34/27.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara pronunțată în dosar nr._ 2014 a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 12.06.2014, sub nr._ 2014*.
Prin sentința civilă nr._/17.09.2014 Judecătoria Timișoara a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta M. S., în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” S.A. BUCUREȘTI-SUCURSALA CREÎR CF TIMIȘOARA și pe cale de consecință, a constatat că la data de 13.03.2011 contractul de închiriere nr. 6.3.L/274 din 13.03.2006 a încetat de drept.
A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 100 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria, prevalându-se de prevederile art. 942 din codul civil în vigoare la data încetării contractului nr. 6.3.L/274 din 13.03.2006 și ale art. 1178 cod civil în vigoare în prezent, corelate cu art. 35 Cod de procedură civilă a constatat că, potrivit art. 3 din contractul de închiriere sus menționat, acesta a încetat de drept la data de 13.03.2011, sens în care a admis acțiunea, apreciind totodată că tacita relocațiune nu operează.
Instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 5.2.12 din contract nu fac obiectul prezentului dosar, pârâta neformulând cerere reconvențională de obligare a reclamantei la plata daunelor interese, precum și că existența dispozițiilor art. 5.2.12 din contract nu au ca efect prelungirea de drept a contractului, după cum este redactat chiar și textul acestui articol potrivit căruia daunele interese se datorează ˝la expirarea contractului˝, dacă sunt îndeplinite anumite condiții.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a admis acțiunea și a constatat că la data de 13.03.2011 contractul de închiriere nr. 6.3.L/274 din 13.03.2006 a încetat de drept, obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 100 lei reprezentând taxa de timbru.
Împotriva sentinței antemenționate a declarat apel pârâta C. Națională de Căi Ferate „CFR” SA București - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara, solicitând, admiterea apelului, anularea sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii introductive.
Criticând sentința apelată pentru netemeinicie, apelanta arată că, potrivit contractului de vânzare cumpărare nr.6.3.L/2216 din 12.12.2003 a fost vândută locuința, iar odată cu contractul s-a întocmit planul cu încadrarea în zonă, RLVEU plan amplasament din care rezultă că apelanta a cumpărat locuința construită, cât și împrejmuirea de plasă sârmă beton și lemn, astfel terenul ce asigură accesul acesteia în propria locuință, fiind împrejmuit și delimitat de gard, stâlpi din zidărie, beton sau metal și cu panouri din plasă de sârmă.
Apelanta învederează că reclamanta, pentru a putea avea acces în locuința are nevoie de un contract de închiriere pentru folosința lui, precum și că, dacă s-ar renunța la închirierea terenului aferent locuinței, s-ar aduce un prejudiciu considerabil societății apelante, întrucât acel teren ar putea fi cu greu valorificat de aceasta altor persoane.
Invocând prevederile art.550 și 555 C.civ., apelanta susține că este proprietara terenului litigios, precum și că, în opinia sa, chiriile sau orice fel de venituri care s-ar putea obține de pe urma exploatării terenului reprezintă fructe civile, care se cuvin de drept proprietarului.
Apelanta consideră că dispozițiile art.1270 C.civ. sunt incidente în cauză, câtă vreme locatara utilizează acest teren, fiind de altfel edificată locuința cumpărată pe suprafața acestuia, iar o dată cu vânzarea locuinței s-a predat și terenul care este împrejmuit cu un gard.
În ceea ce privește solicitarea intimatei de a i se reduce suprafața de teren, apelanta arată că i-a comunicat prin adresa nr.6.1.3.L/955/2013 faptul că nu va putea da curs solicitării, până în momentul finalizării amenajării pasajului situat pe . căruia se află terenul în cauză, precum și că, pentru încheierea unui nou contract, apelanta a invitat-o pe intimată să se prezinte la sediul Diviziei Patrimoniu Timișoara pentru reînnoirea contractului de închiriere pentru terenul aferent locuinței cumpărate, solicitare căreia nu a înțeles să îi dea curs.
În drept, au fost invocate prevederile art.466 NCPC.
Intimata M. S., legal citată, a formulat întâmpinare în calea de atac declanșată de reclamanți, solicitând respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de către instanța de fond.
În apărare, intimata învederează că instanța de fond a reținut în mod corect că niciuna dintre părți nu poate fi obligată să încheie sau să mențină în vigoare un contract a cărui durata a expirat în lipsa acordului său de voință.
În ceea ce privește invitația pe care apelanta i-a trimis-o, intimata menționează că a fost ca urmare a faptului că a notificat-o pe aceasta cu privire la împrejurarea că contractul a încetat de drept la data de 13.03.2011, dar apelanta a continuat să emită facturi fiscale prin care a solicitat plata chiriei aferente contractului de închiriere nr. 6.3..L /274/13.03.2006, refuzând însă să încheie un nou contract de închiriere până la plata facturilor restante emise în baza contractului de închiriere supra arătat și susținând că facturile emise în baza acestui contract sunt scadente.
Intimata arată de asemenea că s-a prezentat la Divizia Patrimoniu Timișoara în vederea încheierii unui nou contract de locațiune, dar angajații responsabili cu acesta au refuzat încheierea lui, pe cale de consecință s-a văzut nevoita să formuleze prezenta acțiune.
Intimata precizează că a solicitat apelantei reducerea spațiului închiriat, cerere ce a fost respinsă de aceasta, pe motiv că se vor executa lucrări la pasajul Jiul.
Apreciază intimata că argumentul adus cu privire la lucrările care se vor efectua la pasaj vin în susținerea acțiunii introductive, pe considerentul că lucrările vor avea ca obiect extinderea pasajului și pe cale de consecință, reducerea suprafeței ce face obiectul contractului de închiriere.
Se mai arată că, apelanta continuă să factureze fără a avea o acoperire juridică, mai ales că aceasta este o societate de stat care nu poate opera în contabilitate aceste tipuri de venituri în afara unui contract de închiriere.
Astfel, intimata consideră că intenția apelantei nu a fost de reînnoire a contractului de închiriere, ci doar de a abuza de poziția acesteia și de a o vătăma.
În final, intimata înțelege să invoce excepția netimbrării apelului declanșat de pârâtă.
În drept, au fost invocate prevederile art.205 NCPC.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, cum și în raport de dispozițiile art.476-482 NCPC, tribunalul apreciază apelul ca nefondat pentru argumentele ce succed:
Excepția netimbrării apelului invocată pe cale întâmpinării de reclamanta intimată, va fi respinsă ca neîntemeiată, tribunalul constatând că apelanta pârâtă s-a conformat până la primul termen de judecată în apel, în respectarea riguroasă a prevederilor art.470 alin.3 NCPC, obligației de plată a taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina sa (filele18-22 dosar apel).
Cât privește soluția primei instanțe, tribunalul o apreciază ca fiind legală și temeinică, în mod judicios conchizând judecătoria că raporturile de locațiune existente între părți privind folosința terenului de 849,20 mp. aferent locuinței achiziționată de reclamantă în temeiul contractului de vânzare cumpărare nr.2216/12.12.2003, au încetat prin ajungerea la termen a închirierii, încă din 13.03.2011.
Fiind reputat că una dintre modalitățile de încetare a locațiunii încheiată pe o durată determinată, potrivit art.1436 alin.1 C.civ. de la 1864, incident raporturilor juridice în speță față de momentul încheierii convenției - anul 2006 și de dispozițiile art.102 alin.1 din Lg. nr.71/2011, conform cărora „Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”, o reprezintă expirarea termenului, iar în speță, art.8.1.1 din contract stipulează expres ipoteza încetării de drept a contractului prin expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.
În mod temeinic s-a apreciat totodată faptul că nu poate fi reținută, ulterior expirării termenului contractual, intervenția tacitei relocațiuni în speță, părțile fiind ținute să respecte, potrivit art.969 C.civ., prevederile contractuale, efect al acordului lor de voință, sens în care relevante sunt art.3 din contract care prevede că la expirarea termenului, convenția poate fi reînnoită cu acordul ambelor părți și art.11.1.1 care statuează că „tacita relocațiune nu operează, depunerea sau primirea oricăror sume de bani în contul contractului nu pot avea ca efect prelungirea sau modificarea clauzelor acestuia”.
Împrejurarea invocată de apelantă că, în calitatea sa de proprietară a terenului în litigiu este îndreptățită a beneficia de chiria terenului, ca fruct civil ce i se cuvine, nu prezintă vreo relevanță în cauză raportat la obiectul pretenției reclamantei, în favoarea pârâtei apelante operând, de altfel, prevederile art.5.2.12 din contract ce-i conferă îndreptățirea de a pretinde de la chiriașul care nu eliberează de bunăvoie obiectul locațiunii la expirarea termenului contractual, daune interese reprezentând contravaloarea lipsei de folosință. Iar un atare drept recunoscut locatorului, contrar celor ce tinde apelanta a acredita, nu este cu nimic prejudiciat prin constatarea jurisdicțională a ajungerii la termen a contractului de locațiune, cu atât mai mult cu cât, cum just a și observat și reținut judecătoria, abia de la momentul expirării locațiunii se naște vocația (dreptul) la daune interese a locatorului dacă locatarul nu părăsește imobilul.
De asemenea, raportat la obiectul pretenției deduse judecății, susținerea apelantei că nu poate da curs solicitării reclamantei intimate de încheiere a unui nou contract de locațiune pentru o suprafață redusă de teren, până la finalizarea pasajului situat pe . vreo relevanță în cauză, după cum irelevante se privesc și afirmațiile legate de demersurile realizate de ambele părți (în apel fiind menționate cele ale apelantei pârâte), pentru perfectarea unui nou contract de închiriere.
Așa fiind, pentru cele ce preced, constatând tribunalul că soluția judecătoriei este legală și temeinică, o va menține, respingând apelul ca nefondat, potrivit cu art.480 alin.1 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâta apelantă C. Națională de Căi Ferate „CFR” SA București - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara, cu sediul procedural in Timișoara, ., jud. T. împotriva sentinței civile nr._/17.09.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamanta intimată M. S., (CNP_), cu domiciliul procesual ales in Timișoara, . A, jud. T..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. B. A. A.
GREFIER,
G. G.
Red.C.B.
Tehnored.G.G
4 ex./2 ex..
Prima instanță: jud. Ș. R.
| ← Contestaţie tergiversare cauză. Încheierea nr. 472/2015.... | Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 4326/2015.... → |
|---|
