Contestaţie tergiversare cauză. Încheierea nr. 472/2015. Tribunalul TIMIŞ

Încheierea nr. 472/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 472/2015

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA I-A CIVILĂ

ÎNCHEIERE Nr. 472/2015

Ședința din Camera de consiliu de la 06 Martie 2015

Completul compus din:

Președinte I.-A. D.

Grefier F. L. C.

Pe rol fiind verificarea și regularizarea cererii formulată de contestatorul V. I. în contradictoriu cu pârâții C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR TIMISOARA, P. J.. TIMIS, N. C., P. M. TIMISOARA, C. J. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR TIMIS, având ca obiect contestație tergiversare cauză.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că procedura se judecă fără citarea părților, care învederează depunerea prin serviciul registratura de către contestator a unor precizări si Decizia nr. 2/17.02.2014 a ICCJ .

Instanța procedează la verificarea și regularizarea cererii .

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii formulată de contestatorul V. I., având ca obiect contestație privind tergiversare soluționării dosarului nr._, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata la Tribunalul T. la data de 02.02.2015, contestatorul V. I., a formulat în temeiul art. 522 alin.1 si 2, pct. 4 NCPCiv., contestație privind tergiversare soluționării dosarului nr._ .

Întrucât cererea formulata de contestatorul V. I. nu îndeplinea toate condițiile prevăzute la art.194-196 N.C.proc.civ., prin comunicarea emisă în data de 6 februarie 2015, când s-a pus în vedere contestatorului să complinească lipsurile cererii, respectiv, sa precizeze obiectul cererii, având în vedere ca dosarul nr._ a fost deja soluționat în data de 22.01.2015 .

La data de 9.02.2015 contestatorul a depus o completare a contestației si înscrisuri din dosarele la care face referire în conținutul acesteia.

Din dovada de înmânare a adresei emisă în data de 6 februarie 2015 aflată la dosar reiese că i-a fost comunicată contestatorului adresa cu arătarea lipsurilor contestației la data de 10 februarie 2015, iar la data de 12 februarie contestatorul a depus la dosar o contestație privind tergiversarea procesului de fond funciar din 2009 – 2015.

Întrucât contestatorul nu a complinit lipsurile cererii, respectiv, nu a precizat obiectul cererii, având în vedere ca dosarul nr._ a fost deja soluționat în data de 22.01.2015, s-a revenit cu adresa către contestator care a fost emisa la 19.02.2015, si cu obligația de a indica următoarele: arătarea motivelor de fapt si de drept pe care se întemeiază contestația, arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere .

Adresa emisa la data de 19.02.2015 a fost comunicată contestatorului la data de 23.02.2015, iar la data de 2.03.2015 contestatorul a depus o precizare prin care a arătat că înțelege să se judece cu C. Județeană de Fond Funciar T., C. Locală de Fond Funciar Timișoara și N. C..

În ceea ce privește motivele de fapt și de drept ale cererii sale contestatorul a arătat că acestea sunt următoarele: „anularea hotărârii nr. 1/107/23.06.2009, anularea ordinului Prefectului nr. 618/27.06.2007, constituirea dreptului de proprietate prin Legea nr. 212/24.10.2008 datorită împroprietăririi prin Legea nr. 187/1945 cu un teren arabil de 683 mp (loc de casă) din CF nr. 1589 pentru locația . din Timișoara, liber de sarcini potrivit expertizei făcute cu acordul numitului N. C. din 2010 de expertul ing. A. C., în concordanță cu Decizia nr. 2/17.02.2014 a ÎCCJ București”

Analizând cererea inițială formulată în data de 02.02.2015, precum și completările și precizările depuse ulterior, tribunalul constată următoarele:

Inițial, reclamantul a formulat o cerere privind tergiversarea procesului de fond funciar, cu referire la dosarul nr._ care avea ca obiect revizuire îndreptată împotriva unei decizii soluționată în recurs potrivit dispozițiilor vechiului cod de procedură civilă.

Întrucât în chiar cuprinsul motivării acestei cereri reclamantul a indicat faptul că dosarul nr._ a fost deja soluționat irevocabil în data de 22.01.2015 și din motivarea în fapt a cererii rezulta că reclamantul în fapt contestă soluția pronunțată irevocabil în acest dosar, instanța a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a preciza obiectul cererii sale.

Obiectul cererii de chemare în judecată prezintă interes prin prisma stabilirii competenței generale, materiale, funcționale și teritoriale de soluționare a cauzei, determinării taxelor judiciare de timbru, incidenței litispendenței, conexității și autorității de lucru judecat, fixării căii de atac și a componenței completului de judecată, admisibilității unor probe etc. De asemenea, obiectul cererii este cel care fixează limitele judecății prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. 2 și art. 397 alin. 1 C. proc. civ..

Stabilirea obiectului cererii nu este suficientă însă pentru ca instanța să procedeze la judecarea cererii. Este necesar ca reclamantul să indice motivele de fapt și de drept ale cererii sale.

Această mențiune obligatorie a cererii de chemare în judecată vizează cauza sa juridică, reprezentată de fundamentul pretenției deduse judecății.

Nu este necesar ca reclamantul să indice în mod expres textele legale pe care își întemeiază cererea, acestea putând fi indicate și în mod greșit, însă este necesar ca reclamantul să indice în mod clar ce anume dorește ca instanța să analizeze.

În ciuda precizărilor depuse în data de 09.02.2015, 25.02.2015 și 02.03.2015, instanța, analizând susținerile reclamantului nu poate stabili obiectul cererii sale și nici cauza juridică a acestei cereri.

Astfel, instanța nu poate stabili dacă reclamantul contestă soluțiile deja pronunțate în mod irevocabil în dosarul său având ca obiect pretenții de fond funciar și prin această cerere dorește să promoveze o cale de atac extraordinară sau dorește inițierea unui nou litigiu având ca obiect aceleași pretenții de fond funciar.

Pentru aceste considerente, tribunalul constată că reclamantul nu a îndeplinit obligațiile de a complini lipsurile cererii formulate în termenul legal de 10 zile prevăzut de art.200 alin. 2 N.C.proc.civ., astfel că în temeiul art. 200 alin.3, va anula cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Anulează cererea formulata de reclamantul V. I. cu domiciliul în Timișoara ., ..

Cu drept de a formula cerere de reexaminare, care se va depune la Tribunalul T., în termen de 15 zile de la comunicare.

Soluționată în Camera de consiliu si pronunțată în ședința publică, azi, 06 Martie 2015.

Președinte,

I.-A. D.

Grefier,

F. L. C.

Red. D.I.A./31.03.2015

Tehnored. F.C.

3ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie tergiversare cauză. Încheierea nr. 472/2015. Tribunalul TIMIŞ