Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 7015/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7015/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 217/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.217/A
Ședința publică din data de 04.03.2015
PREȘEDINTE: C. B.
JUDECĂTOR: A. A.
GREFIER: G. G.
S-a luat în examinare apelul formulat de reclamantul apelant V. N. împotriva sentinței civile nr.7015/07.05.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați S. C., S. R., S. R. F., având ca obiect evacuare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică s-au prezentat apelantul personal și asistat de avocat H. T., care a răspuns și pentru intervenienta accesorie . și intimații S. C. și S. R. F. personal și asistați de avocat C. C., care a răspuns și pentru intimatul lipsă S. R..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul apelantului și al intervenientei accesorii . depune la dosar cerere de suspendare facultativă a judecății cauzei, în temeiul dispozițiilor art.413 alin.1 pct.1 NCPC, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Timișoara, un exemplar al acesteia fiind comunicat reprezentantei intimaților.
Reprezentanta intimaților depune la dosar un set de acte în probațiune, un exemplar fiind comunicat reprezentantului apelantului și al intervenientei accesorii ..
Instanța, în virtutea rolului activ reglementat de art.22 NCPC procedează la luarea unui interogatoriu reclamantului apelant, acesta declarând: „ În poza de la fila 136 dosar apel, întreg imobilul fotografiat este proprietatea mea, situat pe ., fostă . A. În porțiunea de casă nezugrăvită au locuit pârâții până în mai 2014; în prezent nu mai locuiesc acolo și au predat cheile imobilului; au solicitat reintegrarea pe calea ordonanței președințiale. Pe terenul învecinat, ce a aparținut fratelui meu nu există și nu a existat niciodată edificată vreo casă. Pârâții au achiziționat doar pământul pentru a-și edifica o casă, dar au știu din momentul cumpărării care a fost obiectul vânzării și nu au decât să atace contractul încheiat cu V. L.. Pârâții au locuit în locuința mea până își vor face casa. Înțelegerea inițială a fost ca în porțiunea de casă nezugrăvită să locuiască părinții reclamantului. Sunt două unități locative cu intrări separate, așa a fost concepută casa, astfel încât părinții reclamantului să nu îl deranjeze pe acesta. Erau două intrări separate, în prezent nu mai sunt două intrări separate, în baza autorizației de construcție, pe partea dreaptă nu mai există intrare. Nu îmi explic cum fratele meu a întabulat casa cu nr.855/b, cred că nu s-au făcut verificări la fața locului la momentul intabulării. Pârâții au cumpărat . o construcție pe aceasta. La momentul intabulării casei cu nr.855/b, cea care s-a ocupat de actele de intabulare a fost pârâta S. C..”
Instanța, în virtutea rolului activ reglementat de art.22 NCPC procedează la luarea unui interogatoriu intimaților S. R. F. și S. C., declarând: „Autorizația de construcție s-a emis pentru un duplex și casa cu nr.855/a este cea care este zugrăvită, iar cea cu nr.855/b este cea nezugrăvită. Din 1994 locuiesc în această porțiune de casă nezugrăvită. La data cumpărării parcelei cu nr.top 230/3 știam că imobilul-casă nr. 855/b nu se află în . 230/3, dar era o chestiune de familie. Părinții reclamantului și ai pârâtei au edificat o anexă pe . cum construcția cu nr. top 855/b este înscrisă pe . la momentul edificării trebuia ca în termen de 2 ani să se edifice casa pentru că altfel pierdeau terenul. În 1998 nu ne-am ocupat de intabularea casei pentru am devenit proprietari în anul 2000. Știam că imobilul-casă cu nr.855/b nu se află pe . 230/3 al vânzătorului V. L.. Nu mai locuim în prezent în această jumătate de duplex și nu am predat cheile. Nu am pus în executare ordonanța președințială ce face obiectul dosarului nr._, dar intenționăm să o punem în aplicare.”
Instanța acordă cuvântul părților asupra cererii de suspendare a judecății cauzei, în temeiul dispozițiilor art.413 alin.1 pct.1 NCPC, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Timișoara, formulată de apelant și de intervenienta accesorii ..
Reprezentantul apelantului și al intervenientei accesorii . solicită admiterea cererii de suspendare. Învederează că obiectul ordonanței președințiale este permiterea accesului pietonal și auto din drumul public. În ipoteza respingerii cererii de suspendare, învederează că apelantul înțelege să renunțe la judecata cererii introductive, pentru că în prezent are și posesia și proprietatea imobilului și nu mai dorește să solicite evacuarea pârâților pentru că i s-au predat și cheile.
La solicitarea instanței, legat actul de dispoziție procesuală prevalat de reprezentantul său și depus la dosar, subsemnat de apărător, apelantul reclamant personal învederează că dorește, în ipoteza respingerii suspendării judecății, să renunțe la judecata cererii.
Reprezentanta intimaților solicită respingerea cererii de suspendare ca inadmisibilă, apreciind că apelantul tinde la tergiversarea soluționării cauzei de față. Arată că plecarea intimaților nu a fost voluntară, având în vedere că s-au izolat atât poarta, cât și ușa cu rigips și sârmă ghimpată. Arată că intimații nu au predat cheile apelantului. În ipoteza în care se va lua act de renunțarea la judecata cererii de evacuare, solicită obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
Având cuvântul în replică, reprezentantul apelantului învederează că în speță nu s-a făcut dovada că intimații au fost scoși forțat din casă, precum și nici că au un just titlu de proprietate.
Intimații S. C. și S. R. F. învederează că sunt de acord cu renunțarea la judecata cererii din partea reclamantului apelant.
Instanța rămâne în pronunțare atât asupra cererii de suspendare în temeiul dispozițiilor art. 413 alin.1 pct.1 NCPC, cât și asupra cererii de renunțare la judecata cererii de evacuare, formulate de apelantul reclamant.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cererii de suspendare a judecății și asupra actului de dispoziție procesuală în cauză, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timisoara sub nr._ la data de 11.04.2014, reclamantul V. N. a solicitat în contradictoriu cu pârâții S. M. R., S. C. SI S. R. F. evacuarea pârâților din imobilul situat în G. ., județ T., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâții au calitatea de ocupanți ai imobilului proprietatea sa cu permisiunea sau îngăduința proprietarului. Pârâții sunt în grad de rudenie cu reclamantul și până în prezent au fost tolerați în ocupațiunea locativă din imobilul proprietatea acestuia.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea, ca neîntemeiată a acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării, pârâții au arătat că la începutul anului 1993, reclamantul împreună cu fratele său V. L. si V. Deliacia D. au demarat procedurile pentru ridicarea unei construcții de tip duplex, casă familială cu parter si etaj, cu două apartamente, cu intenția de a o poziționa pe limita de hotar dintre terenul intabulat în cartea funciara nr._ G., având nr. top 230/3 proprietatea lui V. L. si V. Deliacia D. si terenul întabulat în cartea funciara nr._ G. având nr. top 230/2 proprietatea reclamantului. Construcția urma a fi ridicată pe terenul înscris în cartea funciară nr. 7652 pe numerele topografice 230/3 si 230/2 pe limita de hotar dintre cele două parcele de teren.
Cu toate acestea, la momentul edificării, foștii proprietari V. L. si V. Deliacia D. împreună cu reclamantul V. N. au decis edificarea construcției pe . în C.F._ G. provenita din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7633 având nr. top 230/2, construcția de tip duplex fiind amplasată în totalitate pe această . a fost edificat în totalitate pe terenul proprietatea reclamantului, aceștia au contribuit în cote egale la construirea duplexului. Construcția este compusă din două apartamente cu parter si etaj cu intrări separate. În vederea întabulării în cartea funciară, reclamantul a obținut adeverința nr. 3079/30.04.1998 eliberată de Primăria G. si întrucât pe adeverința mai sus menționată nu apare mențiunea unei cote de ½ parte din construcție sau a apartamentului din duplex edificat, reclamantul a procedat la întabularea întregii construcții pe numele său fără a aduce la cunoștința Primăriei G. de existența erorii materiale din cuprinsul adeverinței.
Pârâții precizează că au formulat pe rolul Judecătoriei Timișoara o acțiune ce formează obiectul dosarului_/30/2013 prin care au contestat dreptul de proprietate al reclamantului asupra apartamentului. De altfel, au formulat si o acțiune de ordonanță președințială ce a făcut obiectul dosarului_/30/2013 al Judecătoriei Timișoara. Reclamantul a formulat acțiunea ce formează obiectul dosarului_ al Judecătoriei Timișoara ce are ca obiect revendicare si evacuare.
În drept, au invocat prevederile art. 205, 453 al. 1, 1042 al. 2 C.pr.civ.
Prin sentința civilă nr.7015/07.05.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ s-a respins actiunea formulată de reclamantul V. N. în contradictoriu cu pârâții S. M. R., S. C. si S. R. F. și a fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârâți în cuantum de 800 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii dispozițiilor art.1038 Noul Cod de procedură civilă, în condițiile în care a somat pârâții, ca în cel târziu 5 de zile de la data comunicării notificării să elibereze imobilul pe care îl ocupă fără niciun drept.
Judecătoria a apreciat că accesul la procedura specială reglementată de art. 1.033 – 1.048 NCPC este incident doar în situațiile în care există un contract de locațiune, dar acesta nu este constatat printr-un înscris sau este constatat printr-un înscris ce nu a fost înregistrat la organul fiscal competent, precum și în ipoteza ocupării imobilului fără drept – fie în temeiul acordului verbal al proprietarului, fie fără a avea permisiunea sau îngăduința sa. În această ultimă ipoteză, cel ce folosește abuziv imobilul poartă denumirea de “ocupant”, în timp ce în situația în care dreptul de folosință nu mai este exercitat în temeiul unui titlu locativ valabil, reclamantul se poate îndrepta împotriva “locatarului”, astfel cum prevede art. 1.033 alin. 2 NCPC.
Instanța de fond a constatat că în prezenta cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1038 Noul Cod de procedură civilă în ceea ce privește calitatea de ocupanți deținută de pârâți, câtă vreme dreptul de proprietate al reclamantului asupra apartamentului a fost contestat de către pârâți prin acțiunea ce formează obiectul dosarului_/30/2013 al Judecătoriei Timișoara.
În consecință, prima instanță a apreciat că în speță este necesar administrarea unui probatoriu mai amplu specific unei proceduri de evacuare întemeiată pe dreptul comun.
Pentru aceste considerente, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1038 C.pr.civ. si în ceea ce privește calitatea de ocupanți deținută de pârâți, judecătoria a respins actiunea formulată, obligând reclamantul la plata cheltuielilor de judecata către pârâții în cuantum de 800 lei.
Împotriva sentinței antemenționate a declarat apel reclamantul V. N., solicitând admiterea apelului și anularea sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii, prin evocarea fondului, cu cheltuieli de judecată.
Criticând sentința apelată pentru nelegalitate și netemeinicie, apelantul învederează că instanța de fond nu a stabilit starea de fapt reală, în concordanță cu prevederile procedurii speciale de evacuare și nu a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.1041 alin.1 NCPC.
Invocând principiul specialibus comunis derogant, apelantul arată că prima instanță nu trebuia să condiționeze admisibilitatea procedurii speciale de existența pe rol a unor cauze de drept civil și soluționate pe procedura de drept civil și nici ar fi trebuit să țină cont de suspendarea unei cauze promovate de reclamant. Întrucât, acțiunile proprietarului-neposesor îndreptate contra proprietarului tabular de drept nu pot paraliza acțiunile în justiție ale proprietarului de drept care revendică proprietatea sa de la posesorul neproprietar, acțiunea proprietarului tabular în revendicare având întotdeauna prioritate.
Se arată că procedura specială a evacuării din imobilele ocupate ori folosite fără drept are prioritate față de procedura de drept comun de la care derogă, de aceea hotărârea primei instanțe apare ca netemeinică și nelegală. Apelantul subliniază că procedura specială a evacuării presupune dezbateri sumare limitate la constatarea justului titlu de proprietar al reclamantului apelant, ceea ce a și probat, fiind reglementată pentru apărarea eficientă a dreptului de proprietate.
În drept, au fost invocate prevederile art. 480 NCPC.
Intimații S. C., S. R., S. R. F., legal citați, au formulat întâmpinare în calea de atac declanșată de reclamant, solicitând respingerea apelului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de către instanța de fond, cu cheltuieli de judecată.
Prevalându-se de prevederile art.1034 alin.1 NCPC, intimații arată că, atât timp cât reclamantul apelant a formulat o acțiune întemeiată pe dreptul comun prin care solicită evacuarea, acesta nu poate formula o acțiune și pe procedura specială prevăzută de art.1033 NCPC, precum și că acțiunea de drept comun a fost suspendată până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/30/2013, astfel că o nouă cerere de evacuare în cadrul procedurii speciale este neîntemeiată.
Se menționează de asemenea că atât timp cât intimații au contestat dreptul de proprietate al apelantului în dosar nr._/30/2013 al Judecătoriei Timișoara, acțiune notată în cartea funciară, acesta nu poate uza de procedura specială reglementată de art.1033 și urm. NCPC, tocmai pentru că aceasta este o procedură urgentă, care nu permite administrarea probatoriului.
Astfel, intimații consideră că în mod corect instanța de fond a apreciat că în speță nu sunt incidente prevederile art.1038 NCPC în ceea ce privește calitatea de ocupanți a acestora, întrucât dreptul de proprietate al apelantului a fost contestat în dosarul nr._/30/2014.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205, art.453, art.1042 alin.2 NCPC.
Apelantul, legal citat, au formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimați, solicitând respingerea tuturor apărărilor formulate de aceștia.
Pentru termenul de judecată din data de 29.10.2014, societatea . a depus la dosar cerere de intervenție accesorie în interesul apelantului.
În motivare se arată că societatea antemenționată justifică un interes în cauză, având în vedere că a încheiat cu apelantul un contract de închiriere pentru spații cu altă destinație decât cea de locuință, având ca obiect închirierea unei suprafețe de 106 m.p., reprezentând apartamentul mai mic, parte din configurația casei din G., ..
Se precizează că destinația spațiului închiriat este aceea pentru depozitare de marfă și parcarea mașinilor firmei.
Terța intervenientă învederează că predarea spațiului trebuia să se facă la data de 01.05.2014, însă datorită șicanărilor procesuale ale intimaților contra sa și a apelantului, nu este posibil nici la această dată să intre în posesia spațiului închiriat și își desfășoare activitatea comercială.
În drept, au fost invocate prevederile art.61 alin.1 și 3 NCPC.
Prin notele de ședință depuse pentru termenul de judecată din 29.10.2014, reclamantul apelant a învederat instanței că pârâții îl șicanează, în condițiile în care efectiv aceștia nu mai locuiesc în spațiul din casa sa, având cumpărată o altă proprietate în care locuiesc cu toată familia, în proprietatea reclamantului lăsând câteva lucruri și nepredând cheia.
La termenul de judecată din data de 11.02.2015, tribunalul a admis în principiu cererea de intervenție accesorie în interesul apelantului formulată de intervenienta ..
La termenul de judecată din 11.02.2015, s-a procedat la administrarea din oficiu de către instanță a probei cu interogatoriul părților pentru clarificarea stării faptice privind imobilul în litigiu, a spațiului ce a fost ocupat de pârâții intimați, cum și a stării actuale a folosinței imobilului, reclamantul, prin reprezentant arătând că pârâții nu mai locuiesc în imobil și au predat cheile totodată și solicitând totodată, în baza art.413 pct.1 NCPC, suspendarea judecății pricinii până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Timișoara aflat în apel, dosar în care în prima instanță, s-a dispus pe cale de ordonanță președințială, obligarea reclamantului (pârât în acea cauză) să permită pârâților (reclamanți în acea cauză) accesul pietonal și auto din drumul public prin traversarea terenului proprietatea celui dintâi înscris în Cf nr._ G. spre locuința pârâților reprezentând apartamentul din partea dreaptă față de drumul publica duplexului întabulat în CF nr._ G., până la soluționarea definitivă a dosarelor nr._/2014 și nr._/2014 ale OCPI T..
Reclamantul a solicitat, totodată ca în ipoteza respingerii suspendării judecății, instanța, să se ia act de renunțarea sa la judecata cererii, conform art.406 alin.1 NCPC reprezentantul reclamantului învederând, pe calea scriptului de renunțare semnat de acesta, că solicită și a se aplica art.406 NCPC și cererii accesorii dedusă judecății pendinte, cum și că după circa un an de zile de când reclamantul a apelat la procedura specială a evacuării, scopul urmărit de el nu mai este viabil și nu mai prezintă interes. Se menționează, totodată că încă din luna mai 2014, după primirea notificării, pârâții au părăsit imobilul, procedând la o „evacuare voluntară”, iar proprietarul tabular a făcut uz de procedura specială bazată pe art.1035 NCPC, chiar dacă locatarul a părăsit imobilul pentru a evita orice alte disensiuni.
Având a analiza oportunitatea cererii de suspendare facultativă a judecății pendinte, întemeiată pe art.413 alin.1 pct.1 NCPC până la soluționarea definitivă a cererii de reintegrare a pârâților promovată în dosar civil nr._ pe cale de ordonanță președințială (admisă în primă instanță și aflată în faza apelului declarat de pârâtul apelant V. N.), tribunalul apreciază că nu se impune o oprire temporară a cursului judecății în prezenta cauză, având ca obiect evacuare, întrucât, așa cum pârâții intimați au relevat instanței la termenul de judecată din 11.02.2014, aceștia nu au pus în executare ordonanța dată de Judecătoria Timișoara în prima instanță.
Astfel că, o cerere de suspendare a cursului judecății evacuării se privește a fi lipsită de un interes actual, ca element definitoriu al oricărei cereri principale ori incidentale adresată instanței.
În aceeași ordine de idei, nu pot fi omise nici particularitățile cauzei, respectiv împrejurarea relevată de reclamant că pârâții intimați oricum nu mai locuiesc în imobilul-casă întabulat pe numele reclamantului apelant încă din luna mai a anului 2014, situația fiind una neschimbată până în prezent, iar reclamantul a învederat expres și că aceștia au procedat inclusiv la predarea cheilor.
De altă parte, printr-o eventuală evacuare în prezenta cauză, s-ar dispune o măsură definitivă, astfel că o măsură provizorie luată pe cale de ordonanță președințială și care nu se bucură de putere de lucru judecat, nu poate justifica oprirea judecății cererii de evacuare bazate pe art.1033-1044 NCPC, unde se antamează, sumar, dar totuși fondul pretenției deduse judecății.
În același timp, este de observat faptul că pe calea ordonanței președințiale s-a solicitat a fi îngăduit accesul pârâților pietonal și auto din drumul public, prin traversarea terenului, până la locuința în litigiu, ori, prin prezenta acțiune în evacuare se solicită evacuarea pârâților intimați din chiar suprafața locativă a reclamantului.
Așa fiind, cele de mai sus se configurează în suficiente argumente de natură a conchide că dezlegarea judecății pendinte nu depinde de existența sau inexistența dreptului de acces al pârâților în imobilul în litigiu, ce face obiect al ordonanței președințiale, unde doar se cercetează aparența dreptului, pe când, așa cum supra s-a arătat, în cadrul procedurii de evacuare, instanța verifică, e drept, sumar, însuși fondul pretenției deduse judecății.
Altfel spus, cererea de ordonanță președințială nu se configurează ca o chestiune prejudicială în prezenta cauză pentru a justifica suspendarea judecății.
Cererea de suspendare a judecății fiind respinsă, instanța de judecată, văzând invocarea de către reclamant a dispozițiilor art.406 NCPC ce reglementează renunțarea la judecată, spunând că „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă” și constatând faptul că pârâții nu s-au opus acestei manifestări de voință cu consecințe în plan procesual, fiind vorba despre o renunțare la judecată în apel (art.406 alin.2 și 3 NCPC), va da eficiență actului de dispoziție procesuală realizat prin voința părții reclamante apelante, care a și precizat că interesul său procesual a dispărut pe parcursul soluționării cauzei, pârâții părăsind imobilul din luna mai 2014.
Context în care, instanța va admite apelul, anulând în tot sentința atacată și luând act de renunțarea reclamantului la judecata cererii.
Cât privește cererea de intervenție accesorie a . în favoarea reclamantului apelant, instanța nu poate lua act de renunțarea intervenientei la judecata acesteia, în temeiul simplei cereri subsemnate de apărătorul ales cât timp nu s-a probat, prin eventuala depunere la dosar a extrasului relevant din contractul de asistență juridică, faptul că acesta din urmă a primit mandat special pentru acte procedurale de dispoziție ale părții, conform art.81 alin.1 NCPC., iar manifestarea expresă de voință a părții interveniente nu a fost prezentată instanței.
Așa fiind, instanța, văzând că reclamantul apelant a renunțat la judecata cererii (fundamentându-și actul de dispoziție procesuală pe dispariția interesului său procesual care, contrar regulii după care trebuie să subziste de la începutul litigiului pe tot parcursul soluționării sale, rezultă a fi dispărut din luna mai 2014), va respinge cererea de intervenție accesorie ca rămasă fără interes procesual.
În temeiul art.406 alin.3 NCPC, cum renunțarea la judecată s-a făcut în apel, așadar, după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța va dispune obligarea reclamantului apelant la plata cheltuielilor de judecată către pârâții intimați în sumă de 1500 lei reprezentând onorariu avocațial în primă instanță (800 lei) și în apel (700 lei); o compensare a cheltuielilor de judecată solicită de reclamant fiind posibilă numai în ipoteza particularizată de art.453 alin.2 NCPC, conform căruia „Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.”, ipoteză de text neregăsită în speță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de suspendare a judecății.
Admite apelul declarat de reclamantul apelant V. N., având CNP_, domiciliat in G. . (fosta .), jud. Timis, cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat H. T. din Timișoara Piata A. Mocioni nr. 7, . împotriva sentinței civile nr.7015/07.05.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar civil nr._ în contradictoriu cu pârâții intimați S. C., având CNP_, S. M. R., având CNP_ și S. R. F., având CNP_, toți cu domiciliul procedural ales la avocat C. C., în Timișoara, ..1, .
Anulează sentința civilă atacată și ia act de renunțarea reclamantului la judecata cererii.
Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta accesorie . în favoarea reclamantului apelant, cu asediul în Târgu-M., ., ..
Obligă reclamantul apelant la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 lei către pârâții intimați.
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul T.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. B. A. A.
GREFIER,
G. G.
Red.C.B.
Tehnored.G.G
7 ex./5 ex..
Prima instanță: jud. D. P.
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 19-05-2015, Tribunalul... | Contestaţie tergiversare cauză. Încheierea nr. 472/2015.... → |
|---|
