Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 4326/2015. Tribunalul TIMIŞ

Sentința nr. 4326/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 66/2015

ROMANIA

TRIBUNALUL TIMȘ

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.66/R

Ședința publică din 04.03.2015

PREȘEDINTE: C. B.

JUDECĂTOR: A. A.

JUDECATOR: P. F.

GREFIER: G. G.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții recurenți S. A. și V. K. M. împotriva sentinței civile nr.4326/27.03.2013 pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâții intimați S. R. PRIN CONSILILIUL LOCAL RECAS, T. I. și T. I., având ca obiect constatare nulitate act juridic (perimare).

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, lipsă părțile.

Procedura completă.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, instanța conformându-se imperativului art. 137 alin.1 C.pr.civ., raportat la disp. art. 248, 249, 250 și 252, toate din aceeași lege procedurală, invocă din oficiu, excepția de perimare a căii de atac pendinte și reține cauza spre soluționare din perspectiva acestei excepții.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra excepției de perimare a căii de atac, constată următoarele:

Din cuprinsul actelor dosarului rezultă că prezenta cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat de reclamanții recurenți S. A. și V. K. M. împotriva sentinței civile nr.4326/27.03.2013 pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâții intimați S. R. PRIN CONSILILIUL LOCAL RECAS, T. I. și T. I., prin care s-a respins acțiunea reclamanților având ca obiect constatarea nulității actului de preluare în patrimoniul statului a imobilului situat în Recaș, nr. vechi 385 și nou 235, constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare dintre pârâți și dezbatere succesorală, a fost suspendată în data de 08.01.2014, în baza art.155 ind.1 C.proc.civ. și de la aceasta dată și până la data de 04.03.2015, a stat în nelucrare din vina părților, neefectuându-se nici un act de procedură în vederea judecării.

Potrivit dispozițiilor art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire etc. se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an în materie civilă sau de 6 luni în materie comercială.

Conform art.252 Cod procedură civilă, perimarea constatată la cerere sau din oficiu.

Din raportarea textelor citate la cele stabilite în legătură cu rămânerea cauzei în nelucrare, reiese că sunt întrunite condițiile legale pentru a opera instituția juridică a perimării în condițiile art. 248 și urm. C.pr.civ., sens în care se va admite excepția perimării invocate din oficiu și pe cale de consecință, instanța va constata ca fiind perimat recursul declarat de reclamanții recurenți S. A. și V. K. M. împotriva sentinței civile nr.4326/27.03.2013 pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâții intimați S. R. PRIN CONSILILIUL LOCAL RECAS, T. I. și T. I..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată ca fiind perimat recursul declarat de reclamanții recurenți S. A. și V. K. M. împotriva sentinței civile nr.4326/27.03.2013 pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâții intimați S. R. PRIN CONSILILIUL LOCAL RECAS, T. I. și T. I..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 04.03.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR

C. B. A. A. P. F.

GREFIER

G. G.

Red.C.B.

Tehnored.G.G.

2 ex./13.03.2015

Primă instanță: jud. A. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 4326/2015. Tribunalul TIMIŞ