Contestaţie la executare. Decizia nr. 244/2015. Tribunalul TIMIŞ

Decizia nr. 244/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 244/2015

ROMANIA

TRIBUNALUL TIMIS

SECTIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 244/R

Ședința publică din 25.09.2015

PREȘEDINTE – M. R.

JUDECĂTOR – A. C.

JUDECATOR –L. V.

GREFIER – F. S. H.

Pe rol judecarea contestatiei in anulare formulata de contestatorul R. S. A. împotriva deciziei civile 1057/R/15.10.2013, pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul_/325/2012, in contradictoriu cu intimatii C. F. si C. M..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatorul parat personal, lipsa fiind celelalte parti.

Procedura completă.

A fost expus referatul cauzei de către grefier, care invedereaza ca prin registratura la data de 18.09.2015 contestatorul a depus note scrise.

Contestatorul invedereaza ca a depus taxa judiciara de timbru si arata ca cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru vizeaza eventuale taxe suplimentare ce vor fi stabilite.

Instanta, avand in vedere achitarea de catre contestator a taxei judiciare de timbru datorate si faptul ca nu au fost stabilite alte taxe suplimentare, constata ca cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii de taxa este lipsita de interes.

Recurentul contestator depune un set de inscrisuri in copie, respectiv citatia emisa in prezentul dosar pentru termen de judecata din data de 04.09.2015, adresa nr._/2014 emisa de P. de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, citatia emisa in dos._ * al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, incheierea civila pronuntata in data de 27.11.2014 in dos._ /a2 al Tribunalului Timis, comunicare emisa in dos._ /a2 al Tribunalului Timis, citatie emisa in dos._ al Tribunalului Timis, citatia emisa in dos._ al Tribunalului Timis, citatie emisa in dos._ al Tribunalului Timis, citatie emisa in dos._ al Tribunalului Timis, adresa nr.107/A/P/III/3 emisa la data de 02.07.2014 de catre Curtea de Apel Timisoara.

Instanta invoca exceptia tardivitatii contestatiei in anulare, avand in vedere ca decizia civila impotriva careia s-a formulat contestatie a fost pronuntata in data de 15.10.2013 si contestatorul a formulta contestatie in data de 14.08.2015, acordand cuvantul asupra acestei exceptii.

Contestatorul solicita respingerea exceptiei.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Prin decizia civila civilă nr.1057/15.10.2013 pronuntata in dos._/325/2012, Tribunalul Timis a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul R. A. împotriva sentinței civile nr. 1482/05.02.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._/325/2012 în contradictoriu cu intimații reclamanți C. F., C. M..

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că pârâtul recurent R. A. nu a indicat în motivarea cererii de recurs temeiul de drept menționat, dar faptul că a făcut trimitere la probe, inexistența acestora, excepții, chiar nemotivate sau inform redate, presupune că a învestit instanța de control judiciar cu o analiză a hotărârii sub toate aspectele.

De asemenea, nu este întemeiată apărarea intimaților reclamanți C. F., C. M. în sensul că recursul nu este motivat, astfel că ar interveni sancțiunea nulității prevăzută de art. 306 C.proc.civ., pentru că recurentul s-a referit la nulități ale actelor de procedură, lipsă de probe, excepții, unele vizând chiar sentința recurată.

Trecând la motivele invocate de pârât, care vor fi analizate doar în măsura în care au fost depuse până la data de 7.05.2013 când a expirat termenul de 15 zile stabilit de art. 301 C.proc.civ. de la comunicarea hotărârii, tribunalul a constatat că acestea se caracterizează prin aceeași lipsă de coerență care a existat și la prima instanță, și în majoritate fără legătură cu sentința pronunțată de Judecătoria Timișoara.

Nu se poate vorbi de conflict de competență, cât timp nu există două instanțe care să fi stabilit că sunt deopotrivă competente sau niciuna competentă, așa cum presupune aplicarea textului art. 20 C.proc.civ.

Critica adusă unor dosare soluționate în mod irevocabil nu poate fi primită, aceste hotărâri nemaiputând fi modificate pentru că se bucură de autoritatea de lucru judecat.

În ceea ce privește cererile de desființare a deciziilor de impunere, obligarea pârâților la restituirea sumei plătite de pârât la Administrația Finanțelor Publice, acestea au caracter de noutate, fiind formulate pentru prima dată în calea de atac, contrar dispozițiilor art .294 și 316 C.proc.civ. care interzic completarea obiectului acțiunii în apel și recurs.

Nu în ultimul rând, tribunalul a reținut că pârâtul recurent nu a dovedit temeinicia pretențiilor sale, astfel că în mod corect au fost reținute în hotărâre dispozițiile art. 1169 C.civ. atunci când a fost admisă acțiunea principală și a fost respinsă cererea reconvențională.

Prin urmare, în baza art. 312 C.proc.civ. tribunalul a respins recursul, constatând că nu există temei de fapt și de drept pentru a obliga intimații la plata amenzii judiciare cât timp nu au săvârșit abateri de la obligațiile procesuale.

Impotriva hotararii a formulat contestatie in anulare contestatorul R. A., solicitand casarea deciziei civile 1057/15.10.2013 a Tribunalului Timis, respingerea cererii formulate de reclamantii C. F. si C. M. in dosarul_/325/2012, desfiintarea dosarului executional 847/ex/2014 al B. D., indreptarea erorii materiale cu intoarcerea executarii si obligarea reclamantilor C. F. si C. M. la restituirea sumei de_,6 lei, cu cheltuieli de judecata si aplicarea unei amenzi reclamantilor C. F. si C. M. pentru formularea cererilor cu rea-credinta.

Din motivarea contestatiei in anulare (facuta . si greoaie, printr-o insiruire de fraze lipsite de coerenta), tribunalul retine ca, in esenta, contestatorul a facut o trecere in revista a litigiilor purtate cu intimatii C., invocand incalcarea dreptului sau la aparare si aratand ca instantele au incalcat dreptul sau la aparare, necomunicandu-i cererea de chemare in judecata si mijloacele de probatiune aferente, nici hotararile judecatoresti pronuntate in cauza.

In drept, contestatorul a invocat dispozitiile Codului de procedura civila.

Intimatii reclamanti C. F. si C. M. au formulat intampinare, solicitand respingerea contestației în anulare, pe cale de excepție, aratandc ca este a patra cerere de chemare în judecată cu același obiect, cauză și părți, iar pe fond respingerea contestației ca neintemeiată și nemotivată, fără cheltuieli de judecată.

In motivarea intampinarii, intimatii reclamanti au facut trimitere la cauzele ce au facut obiectul dosarelor_ ,_ si_ ale Tribunalului T., conexate, având ca obiect acțiune în răspundere civilă delictuală, contestație în anulare, în care s-a pronunțat decizia civilă nr.38 din 18.02 2015, prin care tribunalul a respins contestația în anulare. Raportat la cele prezentate au invocat excepția autorității lucrului judecat.

In privinta admisibilitatii contestatiei, intimatii au aratat ca, deși a facut trimitere la C.P.C., contestatorul nu a prezentat in cerere cele două motive prevăzute în dispozițiile art.317 C.P.C. care pot fi invocate pe această cale.

În drept intimatii reclamanti si-au intemeiat intampinarea pe dispozitiile C.C. art.1200 și 1201; si C.P.C. art.137, 242, 274, 317-321.

La primul termenm de judecata, 25.09.2015, tribunalul a invocat exceptia tardivitatii contestatiei in anulare.

Deliberand prioritar asupra acestei exceptii, in conformitate cu dispozitiile art. 137 alin 1 C., tribunalul retine urmatoarele:

Contestatorul a formulat contestatie in anulare impotriva unei decizii irevocabile care nu se aduce la indeplinire pe cale de executare silita (decizia civila 1057/R/15.10.2013 a Tribunalului Timis, cu continutul precizat anterior).

Conform art. 319 alin 2 teza finala C., impotriva hotararilor irevocabile care nu se aduc la indeplinire pe cale de executare silita, contestatia poate fi introdusa in termen de 15 zile de la data cand contestatorul a luat cunostinta de hotarare, dar nu mai tarziu de un an de la data cand hotararea a ramas irevocabila.

Avand in vedere ca hotararea supusa contestatiei a ramas irevocabila la data pronuntarii, 15.10.2013, tribunalul constata ca depunerea contestatiei in data de 14.08.2015 a fost facuta la mai mult de un an de la data cand hotararea a ramas irevocabila. Astfel fiind, in baza art. 137 alin 1 C., tribunalul va admite exceptia tardivitatii si va respinge ca tardiva contestatia in anulare

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia tardivitatii contestatiei in anulare.

Respinge ca tardiva contestatia in anulare declarata de contestatorul R. S. A. împotriva deciziei civile 1057/R/15.10.2013, pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul_/325/2012, in contradictoriu cu intimatii C. F. si C. M..

Irevocabila.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.09.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR

M. R. A. C. L. V.

GREFIER

F. S. H.

Red MR

Tehnored MR/FSH

2 ex/06.10.2015

Instanța de recurs– jud. A. C., M. R., A. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 244/2015. Tribunalul TIMIŞ