Pretenţii. Sentința nr. 2665/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2665/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 2665/2015
ROMANIA
TRIBUNALUL TIMIS
SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILĂ NR. 2665
Ședința publică din 25.09.2015
PREȘEDINTE – M. R.
GREFIER – F. S. H.
Pe rol se afla solutionarea cererii de chemare în judecată formulata de reclamanta S. L. împotriva pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T..
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsa partile.
Se prezinta din partea Ministerului Public-P. de pe langa Tribunalul Timis- procuror S. V. D..
Procedura completă.
A fost expus referatul cauzei de către grefier dupa care, în temeiul art.248 C.proc.civ. raportat la art. 4 alin.4 din Legea 221/2009, instanta invoca excepția necompetenței sale teritoriale absolute, avand in vedere ca reclamanta domiciliaza in D..
Reprezentanta Ministerului Public solicita admiterea exceptiei si declinarea competentei in favoarea Tribunalului Hunedoara.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea formulata la data de 12.05.2015, inregistrata pe rolul Tribunalului Timis sub nr._, reclamanta S. L. a solicitat, in contradictoriu cu paratul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, obligarea paratului la plata de daune morale, in cuantum de 500.000 lei, pentru prejudiciul moral suferit de reclamanta, de părinții si bunicii sai, ca urmare a strămutării lor in B., in perioada 1951-1955, precum si la plata de despăgubiri materiale, in cuantum de 50.000 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosința a imobilului- moara situat in . M., înscris in Cartea funciara nr.1123, confiscate ca efect al strămutării.
In fapt, reclamanta a aratat ca impreuna cu familia sa a fost strămutată in B. in baza Deciziei MAI nr.200/1951. Aceasta măsura administrativa are caracter politic in sensul art.3 lit. e) din Legea nr.221/2009, asa incat, in conformitate cu dispozițiile art.5 alin. (1) lit. a) din același act normativ, reclamanta este indreptatita la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de el si familia sa ca urmare a strămutării.
Având in vedere durata măsurii administrative cu caracter politic, consecințele negative suferite, in plan psihic si fizic, de catre reclamanta si familia sa ca urmare a acestei masuri, nebeneficiind niciodată de nici o măsura reparatorie, solicitand instanței sa se admită acțiunea asa cum a fost formulata si sa se constate ca aceasta reprezintă o satisfacție rezonabila si proporționala cu prejudiciul moral suferit de reclamanta.
In privința despăgubirilor materiale, a solicitat a observa ca acestea vizează bunuri imobile, fiind aplicabil in cauza art.5 alin. (1) lit.b) din Legea nr.221/2009 la dispozițiile Legilor nr.10/2001 si nr.247/2005.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea acțiunii asa cum a fost formulata.
Paratul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice a formulat intampinare, solicitand admiterea excepției necompetentei teritoriale a Tribunalului T., competent teritorial fiind Tribunalul Hunedoara, in conformitate cu prevederile art 4 alin 4 din Legea nr 221/2009, admiterea excepției tardivității formulării cererii de chemare in judecata, conform art 5 alin 1 din Legea nr. 221/2009, iar in subsidiar respingerea acțiunii ca neintemeiata si nedovedita.
In motivarea intampinarii, paratul a aratat ca Legea nr 221/2009 a intrat in vigoare in 14.06.2009, data pana la care reclamanta putea formula cererea de chemare in judecata fiind 14.06.2012.
Referitor la cererea privind acordarea despăgubirilor morale,a susținut ca in prezent acțiunea reclamantei este lipsita de temei legal, având in vedere faptul ca prin Decizia nr. 1358/21.10.2010, publicata in Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010, Curtea Constituționala a admis excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronunțate in perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, cu modificările si completările ulterioare, drept pentru care acțiunea reclamantei impunandu-se a fi respinsa ca neintemeiata in drept.
Conform art. 147 din Constituția României dispozițiile din legile si ordonanțele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.
In aceste condiții, incepand cu data de 15.11.2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009, in forma modificata de O.U.G. nr. 62/30.06.2010, publicata in M.Of. nr. 446 din 1 iulie 2010, au fost suspendate de drept, iar incepand cu data de 31 decembrie 2010 si-au încetat efectele juridice, intrucat legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.
Mai mult, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. 14/2011, publicata in M.Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011, I.C.C.J. București a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G., dispunând urmatoarele:„Stabileșfe că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial."
Condițiile esențiale, sine qua non, pentru admiterea unei acțiuni privind acordarea de despăgubiri materiale in condițiile art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009 sunt următoarele:
-existenta unei confiscări de bunuri din patrimoniul persoanelor care au făcut obiectul unor condamnări sau masuri administrative cu caracter politic, confiscare efectuata de către organele competente ale statului comunist de la aceea vreme;
- nerestituirea acestor bunuri confiscate pana in prezent sau neacordarea de despăgubiri in echivalent in temeiul altor acte normative pentru aceste bunuri confiscate. In consecința, chiar si in situație in care instanța ar retine faptul ca domeniul de aplicare al acestor prevederi legale include sfera bunurilor mobile si imobile, proprietate a reclamantei sau a autorilor acestora, fara a se limita sfera de aplicare a art. 5 lit. b doar la bunurile imobile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, cu toate aceastea instanța judecătoreasca are in continuare obligația verificării celor doua condiții legale menționate mai sus, si anume existenta unor confiscări de bunuri din patrimoniul reclamantei sau a autorilor acesteia, confiscări efectuate de către organele competente ale statului comunist de la aceea vreme, precum si nerestituirea acestor bunuri confiscate pana in prezent sau neacordarea de despăgubiri in echivalent in temeiul altor acte normative.
In speța, instanța de judecata, in baza prezentării unor inscrisuri probatorii indirecte (titluri de proprietate, adeverinte de la primărie etc.) care dovedesc faptul ca reclamanta si autorii acestora dețineau la data luării măsurii administrative anumite bunuri imobile, nu poate concluziona fara nicio proba reala si pertinenta ca anumite bunuri mobile (animale, inventar agricol, mobila, obiecte de uz gospodăresc, producție agricola, etc.) ar fi fost si confiscate de la aceste persoane.
In realitate, la dosarul cauzei nu exista nicio proba pertinenta si concludenta care sa probeze indeplinirea in speța a condițiilor legale prevăzute de art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, respectiv existenta unei confiscări a bunurilor menționate din patrimoniul reclamantei sau autorilor acesteia, confiscare efectuata de către organele competente ale statului comunist de la aceea vreme, precum si nerestituirea acestor bunuri confiscate pana in prezent sau neacordarea de despăgubiri in echivalent in temeiul altor acte normative, ci doar faptul ca persoanele in cauza dețineau la acea data anumite bunuri imobile.
Reclamanta a formulat raspuns la intampinare, solicitand respingerea excepției necompetentei teritoriale deoarece Legea nr. 221/2009, art. 4, art. 5 prevede ca in cazul competenței teritoriale exclusive nu poate fi incidentă numai în cazul cererilor având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării prevăzute de art. 4 din lege, excluzând situațiile reglementate prevăzute de art. 5 din aceiași lege, întrucât Legea nr. 221/2009 are un caracter unitar, vizând deopotrivă condamnările cu caracter politic cât și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
A solicitat, de asemenea, respingerea excepției tardivității, cf.art.4 din Legea 221/2009 cererea fiind imprescriptibila. Chiar si asa, daca instanța considera ca excepția invocata este admisibila a solicitat judecarea cererii dupa dreptul comun (Codul civil)art 998 vechiul Cod Civil. Invocarea textelor neconstitutionale nu duce la respingerea cererii ca neintemeiata in drept, ci in cel mai rau caz la suspendare.
La primul termen de judecată, 25.09.2015, având în vedere că reclamanta domiciliază în D., în temeiul în temeiul art.248 C.proc.civ. raportat la art. 4 alin.4 din Legea 221/2009, Tribunalul T. a invocat excepția necompetenței sale teritoriale absolute.
Deliberând asupra acestei excepții, tribunalul reține că, în conformitate cu art. 4 alin 4 din Legea 221/2009, competența de soluționare a cererilor având ca obiect acordare de despăgubiri în temeiul prevederilor acestei legi revine tribunalului de la domiciliul persoanei interesate.
Chiar dacă reclamanta și-ar indica un domiciliu procedural ales pe raza județului T., respectiv la un potențial mandatar sau avocat, acest domiciliu nu poate atrage competența Tribunalului T., art. 4 alin. 4 din Legea 221/2009 având în vedere domiciliul reclamantului, iar nu domiciliul mandatarului acestuia sau sediul cabinetului apărătorului ales. Dacă s-ar admite determinarea competenței în raport de domiciliul/sediul apărătorului ales sau mandatarului reclamantului s-ar ajunge la situația în care reclamantului i s-ar permite să aleagă instanța la care să se judece în funcție de baroul avocațial din cadrul căruia își alege apărătorul .
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 248 C., tribunalul va admite excepția necompetenței sale teritorialeexclusive și va declina competența în favoarea Tribunalului Hunedoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale.
Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta S. L. (cu dom. in D.,. Dacia,., .) împotriva pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T. (cu sediul in Timisoara,..9B, jud.Timis), în favoarea Tribunalului Hunedoara.
Definitiva.
Pronunțată în ședința publică, azi, 25 septembrie 2015.
PREȘEDINTEGREFIER
M. R. F. S. H.
Red MR
Tehnored MR/FSH
4 ex/21.10.2015
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 857/2015. Tribunalul TIMIŞ | Acţiune în constatare. Sentința nr. 16/2015. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
